Decizie nr. 362 din 2 iunie 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioan Gabriel Stanciu în Dosarul nr. 158/117/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.035D/2015 al Curţii Constituţionale.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi nici principiul egalităţii şi nediscriminării. Arată că stabilirea căilor de atac este competenţa exclusivă a legiuitorului, niciuna dintre părţi nefiind plasată într-o situaţie de inferioritate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 26 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 158/117/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioan Gabriel Stanciu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de recurs întemeiate pe Codul de procedură civilă în prezent în vigoare.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se critică, în esenţă, modalitatea în care s-a reglementat exercitarea căii de atac a recursului pentru cauze înregistrate până la data de 31 decembrie 2015 pentru care recursul poate fi exercitat doar pentru cauze a căror valoare depăşeşte 1.000.000 lei, iar pentru cauze înregistrate începând cu data de 1 ianuarie 2016 cu acelaşi obiect, calea de atac a recursului se poate promova pentru litigii a căror valoare depăşeşte suma de 500.000 lei. Se arată că în acest fel se generează o discriminare şi se încalcă dreptul la un proces echitabil pentru justiţiabilii care în perioada 15 februarie 2013 (data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013) şi până la 1 ianuarie 2016 învestesc instanţele cu anumite cauze a căror valoare este peste 500.000 lei, dar se situează sub plafonul de 1.000.000 prevăzut de textul de lege criticat. Se susţine că aceşti justiţiabili sunt privaţi de o cale de atac pe o anumită perioadă de timp, în condiţiile în care, pentru aceeaşi cauză, altor justiţiabili li se permite exercitarea controlului de legalitate asupra hotărârilor pronunţate de instanţele de apel, singurul criteriu stabilit de legiuitor fiind data sesizării instanţei, respectiv anterior sau ulterior datei de 1 ianuarie 2016, ceea ce determină o discriminare între cetăţeni şi îngrădeşte accesul la justiţie prin privarea de calea de atac a recursului pentru o anumită categorie de justiţiabili.

6.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că prevederile de lege criticate nu îngrădesc accesul liber la justiţie şi nici nu contravin dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8.Guvernul arată că, potrivit normei criticate, până la 31 decembrie 2015 nu sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile pronunţate asupra cererilor evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv, iar de la data de 1 ianuarie 2016 se revine la pragul valoric de 500.000 lei inclusiv, consacrat de Codul de procedură civilă. În rest, norma criticată are acelaşi conţinut cu cea cuprinsă în art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Precizează că, potrivit doctrinei, Codul de procedură civilă a instituit o categorie nouă de hotărâri judecătoreşti, anume cea a hotărârilor care nu sunt susceptibile de recurs, soluţia fiind diferită de cea promovată de Codul de procedură civilă din 1865, care a cunoscut categoria hotărârilor ce nu puteau fi controlate pe calea apelului. Raţiunile pentru care legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului sunt determinate, în principal, de imperativul major al descongestionării instanţei supreme de un număr considerabil de recursuri, interesul relativ redus al litigiului constituindu-se deopotrivă într-un temei pentru eliminarea căii extraordinare de atac a recursului. Mai arată că soluţia legislativă criticată trebuie analizată şi în contextul regândirii regimului căilor de atac prin noua reglementare procesual civilă de drept comun, care a adus o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte sistemul căilor de atac. Aminteşte, de asemenea, jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la art. 282^1 din Codul de procedură civilă din 1865 care excepta de la calea de atac a apelului unele hotărâri.

9.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, care au următoarea redactare:

(1)Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2)În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

12.Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, textele de lege criticate au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 24 decembrie 2015, astfel că, în prezent, art. XVIII alin. (1) stabileşte că dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017, iar termenul prevăzut la art. XVIII alin. (2) a fost prelungit până la 31 decembrie 2016.

13.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei puterilor în stat, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 44 referitor la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată şi art. 129 care reglementează cu privire la folosirea căilor de atac.

14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că în cuprinsul art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt enumerate hotărârile care nu pot fi supuse recursului, printre care se numără şi cele cu privire la cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv, acestea fiind vizate de autorul prezentei excepţii.

15.Prin textul de lege criticat, cuprins în Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, s-a stabilit, însă, că de la 15 februarie 2013 (data intrării în vigoare atât a Legii nr. 2/2013, cât şi a Codului de procedură civilă) şi până la 31 ianuarie 2015 nu pot fi atacate cu recurs hotărârile cu privire la cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2015 acest termen a fost prelungit până la 1 ianuarie 2017, după această dată urmând să se aplice prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă care exclud de la calea de atac a recursului pentru hotărârile pronunţate cu privire la cereri în valoare de până la 500.000 lei inclusiv.

16.Autorul excepţiei este nemulţumit, aşadar, de faptul că pe intervalul de timp cuprins între 15 februarie 2013 şi 1 ianuarie 2017 nu pot fi atacate cu recurs hotărârile pronunţate cu privire la cereri în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv, urmând ca, după această dată, să se aplice prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care stabilesc o valoare mai mică, de 500.000 lei.

17.Faţă de aceste critici, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a statuat că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate, fără ca aceste diferenţe să aibă semnificaţia unei discriminări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014, paragraful 31).

18.Referitor la critica privind încălcarea prevederilor art. 21 privind accesul liber la justiţie din Constituţie, Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens pronunţându-se şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege.

19.De asemenea, Curtea a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabile. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005, nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, sau nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012).

20.Or, în cauza de faţă, autorul excepţiei a avut acces la judecarea cauzei în primă instanţă, precum şi în apel. Aşadar a beneficiat de o cale de atac, care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept.

21.Aceleaşi considerente au fost reţinute, de altfel, de Curtea Constituţională şi în Decizia nr. 500 din 30 iunie 2015, prin care au fost examinate prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prin prisma faptului că, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, era posibil accesul la calea de atac a recursului în acţiunile având ca obiect cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare.

22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Gabriel Stanciu în Dosarul nr. 158/117/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 2 iunie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu