Decizia nr. 409 din 22 septembrie 2022

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Pasztor Iosif în Dosarul nr. 11.167/211/2018 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1D/2019.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că rațiunea avută în vedere la edictarea normei criticate a fost aceea de a determina creditorul să depună toate diligențele necesare pentru a valorifica dreptul dobândit prin titlul executoriu obținut. În acest sens, dispoziția legală nu este echivocă, iar soluția legislativă criticată susține ideea realizării obligației de executare, întrucât aceasta reprezintă atât o sancțiune a creditorului pentru lipsa de diligență, cât și o măsură de constrângere a debitorului care nu și-a executat de bună voie obligația. Invocă și jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 235 din 19 aprilie 2018.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 19 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 11.167/211/2018, Judecătoria Cluj-Napoca - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Pasztor Iosif într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că sintagma „ce i-a fost solicitat în scris“ cuprinsă în dispozițiile art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă este neconstituțională prin raportare la art. 23 alin. (1) din Constituție. Astfel, prevederile art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă instituie condiționarea operării perimării, doar în măsura în care creditorul nu a efectuat un act sau un demers necesar executării silite solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc. Potrivit noii reglementări, chiar dacă un dosar execuțional rămâne în nelucrare pentru o perioadă îndelungată, fără a se solicita din partea executorului efectuarea unui act de către creditor, perimarea nu mai poate opera niciodată.

6.Se susține că dreptul la siguranță reglementat de art. 23 alin. (1) din Constituție nu echivalează doar cu siguranța fizică, ci și cu siguranța raporturilor juridice. Existența unor norme neclare, care comportă interpretări contradictorii sau care conduc la golirea de substanță a dreptului recunoscut, este în măsură să încalce principiul securității raporturilor juridice. Una dintre exigențele principiului securității raporturilor juridice este tocmai claritatea și precizia dreptului. Normele juridice trebuie să fie exacte, fără formulări echivoce, astfel încât persoana interesată să poată fi în măsură să cunoască regula de drept. Principiul securității raporturilor juridice, exigență europeană - deci supraconstituțională -, impune ca regulile de drept ale statelor membre să fie formulate într-un mod neechivoc, care să permită persoanelor interesate să-și cunoască drepturile și obligațiile într-o manieră clară și precisă, iar jurisdicțiilor naționale să le asigure respectarea.

7.Așadar, siguranța „îmbrăcată“ în principiul securității raporturilor juridice presupune respectarea unor exigențe de ordin material, legate de calitatea dreptului: norma trebuie să fie lizibilă, clară, precisă și coerentă, respectiv respectarea unor exigențe de ordin temporal, legate de stabilitatea dreptului: dreptul trebuie să aibă și o dimensiune prospectivă, care să permită persoanelor să prevadă, cu un grad suficient de certitudine, consecințele juridice ale actelor sau acțiunilor lor.

8.Coerența tehnicii legislative trebuie analizată și din perspectiva în care drepturile prevăzute de un anumit act normativ să fie reglementate în așa fel încât să poată fi exercitate. Modul în care este reglementată instituția perimării în cuprinsul Codului de procedură civilă este contrar prevederilor constituționale ale art. 23 alin. (1), deoarece, în măsura în care nu se solicită creditorului de către executorul judecătoresc, în scris, efectuarea unui act de executare, perimarea nu mai operează. Astfel, dacă ulterior demarării procedurii executării silite nici creditorul și nici executorul judecătoresc nu intenționează să mai efectueze acte subsecvente, neglijența și starea de pasivitate a acestora nu vor avea nicio consecință juridică, aceștia având posibilitatea ca după scurgerea unui termen îndelungat să emită un alt act de executare silită, încălcând astfel principiul securității raporturilor juridice, valență a dreptului la siguranță prevăzut de art. 23 alin. (1) din Constituție.

9.Judecătoria Cluj-Napoca - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, pe de o parte, raportat la aspectele reținute în considerentele Deciziei nr. 235 din 19 aprilie 2018, paragraful 29, iar, pe de altă parte, raportat la art. 23 alin. (1) din Constituție. Dispozițiile art. 23 din Constituție trebuie citite integral și astfel interpretate (în sensul că se referă la libertatea și siguranța persoanelor în contextul măsurilor penale ce se pot lua), și nu prin extragerea unei sintagme și extrapolarea acesteia printr-o interpretare ca cea exprimată de către autorul excepției de neconstituționalitate.

10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(1) În cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perimă de drept.“14. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor „art. 23 alin. (1) din Constituție, care consacră principiul securității raporturilor juridice“.

15.Curtea observă că autorul acesteia își fundamentează critica prin raportare la dispozițiile art. 23 alin. (1) din Constituție. Însă aceste dispoziții constituționale nu au incidență în cauză, întrucât libertatea individuală privește libertatea fizică a persoanei, dreptul său de a se comporta și mișca liber, de a nu fi ținută în sclavie, arestată sau deținută decât în cazurile și după formele expres prevăzute de Constituție și de legi [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 448 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 14 ianuarie 2005], iar siguranța persoanei se referă la ansamblul garanțiilor care protejează individul în orice situație în care se dispune de către autoritățile statului vreo măsură privativă de libertate [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 12 mai 2021, paragraful 35].

16.Art. 23 din Constituție reprezintă o transpunere a dispozițiilor art. 5 - Dreptul la libertate și la siguranță din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că cele două noțiuni cuprinse în textul convențional, libertatea individuală și siguranța persoanei, sunt strâns legate și aflate în stare de interdependență, respectiv dreptul la libertate se referă la dreptul la libertatea fizică a persoanei, iar siguranța la ansamblul garanțiilor care protejează persoana de orice ingerință arbitrară a puterii în libertatea individului [Hotărârea din 8 iunie 1976, pronunțată în Cauza Engel și alții împotriva Olandei, paragraful 58].

17.În contextul dispozițiilor art. 23 din Constituție, siguranța raporturilor juridice la care se referă autorul excepției are în vedere să fie clar definite condițiile privării de libertate, iar legea să fie clară și previzibilă, să permită persoanei, inclusiv și cu o consultație specializată, să prevadă rezonabil consecințele ce pot deriva dintr-un anumit comportament în circumstanțele particulare ale cauzei sale [a se vedea în acest sens, Hotărârea din 23 februarie 2012, pronunțată în Cauza Creangă împotriva României, paragraful 120]. În ceea ce privește calitatea legii prin raportare la art. 23 din Constituție, aceasta semnifică faptul că o normă de drept care autorizează privarea de libertate trebuie să fie suficient de accesibilă, clară și previzibilă în aplicare. Factorii relevanți pentru evaluarea „calității legii“ - denumite uneori și „garanții împotriva arbitrarului“ - vor include existența unor dispoziții legale clare pentru a putea ordona o detenție, menținerea acestei măsuri și definirea duratei acesteia, precum și existența unor remedii efective prin care reclamantul să poată contesta „legalitatea“ și „durata“ detenției [a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 august 2016, pronunțată în Cauza J.N. împotriva Regatului Unit, paragraful 77].

18.Prin urmare, invocarea dispoziției constituționale care consacră principiul inviolabilității libertății individuale și al siguranței persoanei, ca text de referință, este lipsită de relevanță, obiectul și sfera de aplicare ale acesteia fiind cu totul altele decât cele ale reglementării legale criticate, ceea ce exclude de plano posibilitatea oricărei coliziuni între ele.

19.Însă, având în vedere că autorul excepției de neconstituționalitate face trimitere la principiul securității raporturilor juridice și la calitatea legii, Curtea va reține ca normă de referință dispoziția art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta sa referitoare la calitatea legii și la securitatea raporturilor juridice.

20.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispoziția legală criticată a mai fost examinată prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituție și la critici similare cu cele formulate în prezenta cauză.

21.Astfel, spre exemplu, prin Decizia nr. 416 din 16 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 2 noiembrie 2016, Decizia nr. 235 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 20 august 2018, sau Decizia nr. 153 din 14 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 20 mai 2019, Curtea a statuat că dispoziția legală criticată reglementează perimarea executării silite în cazul în care se reține culpa creditorului care, deși i s-a solicitat în scris de către executorul judecătoresc, a lăsat să treacă un termen de 6 luni fără să îndeplinească actul sau demersul necesar executării silite solicitat de executor. Termenul în care operează perimarea este tot de 6 luni, la fel ca în reglementarea cuprinsă în art. 389 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, însă, potrivit art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă, acesta nu mai curge de la data ultimului act de executare efectuat, ci de la data la care executorul a comunicat în scris creditorului solicitarea îndeplinirii unui act sau a efectuării unui demers necesar executării silite. Vechea lege procesual civilă nu prevedea cerința ca actul sau demersul să fie solicitat în scris de către executorul judecătoresc.

22.Astfel, reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor, în cadrul atribuțiilor sale conferite de art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, rațiunea avută în vedere la edictarea normei criticate fiind aceea de a-l determina pe creditor să depună toate diligențele necesare pentru valorificarea drepturilor dobândite prin titlul executoriu obținut. Stabilirea noilor condiții în care intervine perimarea executării silite este în concordanță cu obligația pozitivă a statului, ce rezultă din dispozițiile art. 626 din Codul de procedură civilă, de a asigura în mod prompt și efectiv executarea hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii, dar și cu rolul activ al executorului judecătoresc în cadrul executării silite, consacrat în mod expres prin art. 627 din Codul de procedură civilă. Executorii judecătorești sunt învestiți cu îndeplinirea unui serviciu de interes public, iar activitatea acestora se înfăptuiește în condițiile legii, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale părților și ale altor persoane interesate, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de apartenență politică, de avere sau de origine socială. În exercitarea rolului său activ, executorul judecătoresc folosește toate mijloacele prevăzute de lege în vederea realizării integrale și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu.

23.Curtea a mai reținut că debitorul trebuie să execute de bunăvoie obligația sa stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu, potrivit art. 622 din Codul de procedură civilă. În caz contrar, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită. În situația declanșării procedurii, debitorul, de regulă, nu are un interes în finalizarea executării silite în contra sa, singura parte interesată în executare fiind creditorul. Așadar, prin reglementarea legală criticată, intervenția perimării executării silite este circumstanțiată la atitudinea creditorului, care, prin neîndeplinirea obligațiilor solicitate în scris de către executorul judecătoresc, lasă executarea silită în nelucrare timp de 6 luni. Termenul de perimare începe să curgă din momentul formulării solicitării de către executorul judecătoresc.

24.Curtea a mai constatat că dispoziția legală criticată dă expresie rolului activ al executorului judecătoresc. Dacă executorul judecătoresc are obligația de a stărui prin toate mijloacele prevăzute de lege pentru realizarea interesului creditorului, în egală măsură și părțile din această procedură trebuie să își îndeplinească obligațiile prevăzute de lege. În privința creditorului, Curtea a reținut că, potrivit art. 647 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, acesta are obligația să acorde executorului judecătoresc, la cererea acestuia, sprijin efectiv pentru aducerea la îndeplinire, în bune condiții, a executării silite, punându-i la dispoziție și mijloacele necesare în acest scop, iar, în privința debitorului, acesta trebuie să se conformeze titlului executoriu; în concluzie, perimarea operează ca o sancțiune pentru inactivitatea sau neglijența creditorului care a fost încunoștințat, în scris, cu privire la obligațiile sale de către executorul judecătoresc.

25.De altfel, odată ce a fost legal sesizat, executorul judecătoresc trebuie să îndeplinească actele de executare în ordinea și la termenele stabilite de lege. În acest sens, Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, prevede, la art. 56, că executorul judecătoresc trebuie să își motiveze refuzul de a îndeplini atribuțiile prevăzute de lege, dacă părțile stăruie în îndeplinirea acestora. În cazul refuzului nejustificat, partea interesată poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul biroul executorului judecătoresc, care se va judeca cu citarea părților. Executorul judecătoresc va fi obligat să se conformeze hotărârii judecătorești rămase definitivă. Legea nr. 188/2000 mai prevede că întârzierea sistematică și neglijența în efectuarea lucrărilor atrage răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc.

26.Așadar, partea interesată în executarea obligației este creditorul, debitorul fiind interesat, mai degrabă, în stingerea procedurii de executare prin intervenția perimării. Deci ceea ce primează este executarea obligației, și nu intervenirea perimării executării silite, dat fiind faptul că procesul civil a fost finalizat, iar creditorul a apelat la procedura executării silite pentru recuperarea creanței sale. Măsura legislativă criticată vine în susținerea realizării obligației de executare, reprezentând, totodată, o sancțiune a creditorului pentru lipsa de diligență, dar și o măsură de constrângere a debitorului care nu și-a executat de bunăvoie obligația. Prin urmare, condiționarea intervenirii perimării executării silite limitează libertatea de acțiune a debitorului. Creditorul are deschisă posibilitatea realizării efective a obligațiilor care incumbă în sarcina debitorului, realizându-și creanța în dauna voinței acestuia, însă cu respectarea obligațiilor legale.

27.Curtea a mai reținut că legea procesual civilă pune la dispoziția părților posibilitatea contestării pasivității executorului judecătoresc, statuând, prin art. 712 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, că „De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii“.

28.De asemenea, executorul poate fi sancționat cu amendă judiciară, precum și obligat la despăgubiri, având în vedere că art. 720 alin. (7) din Codul de procedură civilă prevede că, în cazul în care constată refuzul nejustificat al executorului de a primi ori de a înregistra cererea de executare silită sau de a îndeplini un act de executare silită ori de a lua orice altă măsură prevăzută de lege, instanța de executare va putea obliga executorul, prin aceeași hotărâre, la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei, precum și, la cererea părții interesate, la plata de despăgubiri pentru paguba astfel cauzată.

29.Curtea a reținut că dispozițiile legale criticate sunt clare, precise și previzibile, destinatarul normei juridice fiind capabil să își adapteze conduita în funcție de conținutul acesteia, astfel încât nu se poate reține încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție.

30.În jurisprudența sa [de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012], Curtea a statuat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii [a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu privire la care se rețin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59].

31.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

32.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Pasztor Iosif în Dosarul nr. 11.167/211/2018 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 22 septembrie 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Andreea Costin