Decizia nr. 854 din 26 noiembrie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horațiu Radu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (9), ale art. 425^1 alin. (4) și ale art. 475 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Nicolae Antohi și Carmen Florea în Dosarul nr. 24.155/3/2014/a14 (750/2016) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.998D/2018.2. La apelul nominal răspunde, personal, partea Yassin Ileana. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, partea prezentă arată că nu dorește să pună concluzii.

4.Reprezentantul Ministerului Public arată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 676 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 20 ianuarie 2020, Decizia nr. 814 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 22 februarie 2018, și Decizia nr. 449 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 6 noiembrie 2017. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală, arată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra constituționalității acestor dispoziții, prin Decizia nr. 498 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 27 octombrie 2016, Decizia nr. 440 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 9 noiembrie 2017, și Decizia nr. 636 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 17 ianuarie 2018. Apreciază că nu au intervenit elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenței anterior amintite.

5.Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 425^1 alin. (4) din Codul de procedură penală, arată că această cale de atac nu poate avea un caracter devolutiv, întrucât nu analizează fondul cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept. Contestația are caracter extensiv, încheierea din cameră preliminară are efecte atât cu privire la situația de fapt, cât și la probatoriul din cauză, o probă declarată nulă și exclusă produce efecte față de toate părțile și toți subiecții procesuali principali. Așa fiind, apreciază că dispozițiile art. 425^1 alin. (4) din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorii excepției.

6.În concluzie, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (9), ale art. 425^1 alin. (4) și ale art. 475 din Codul de procedură penală.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

7.Prin Încheierea din 15 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 24.155/3/2014/a14 (750/2016), Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (9), ale art. 425^1 alin. (4) și ale art. 475 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Nicolae Antohi și Carmen Florea, într-o contestație împotriva încheierii pronunțate în procedura camerei preliminare.

8.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că nu există motive rezonabile pentru ca, în ipoteza ridicării unei excepții de neconstituționalitate, să fie suprimat prin voința legiuitorului dreptul instanței de judecată, al judecătorului de drepturi și libertăți ori al judecătorului de cameră preliminară de a hotărî în funcție de circumstanțele fiecărei cauze cu privire la necesitatea suspendării judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate. Astfel, dispozițiile art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale.

9.În ceea ce privește dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, apreciază că textul este neconstituțional deoarece nu recunoaște posibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu lămurirea unor chestiuni de drept și în etapa camerei preliminare.

10.Referitor la dispozițiile art. 425^1 alin. (4) din Codul de procedură penală, susține că acestea exceptează de la aplicabilitate dispozițiile art. 417 și art. 419 din același act normativ, ceea ce contravine principiului egalității în drepturi, dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil. Apreciază că nu există motive rezonabile pentru ca inculpatul care are calitatea de contestator să nu beneficieze de prevederile legale referitoare la efectul devolutiv și la cel extensiv al căii de atac în cazul contestației în procesul penal.

11.Curtea de Apel București - Secția a II-a penală apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (9) și ale art. 425^1 alin. (4) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală, instanța judecătorească apreciază că aceasta este întemeiată.

12.Instanța judecătorească apreciază că, dând eficiență prevederilor constituționale ale art. 21 și ale art. 129 și celor convenționale ale art. 13, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice. Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate. Admisibilitatea și, implicit, efectele căilor de atac sunt condiționate de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Deși nu este prevăzut expressis verbis caracterul extensiv al contestației la încheierea de cameră preliminară, instanța judecătorească apreciază că acesta își produce efectele în fapt. Astfel, constatarea nulității unei probe și excluderea acesteia vor produce efecte față de toți inculpații și nu doar față de inculpații care au ridicat excepția și nu va mai face obiectul evaluării de către instanța de fond, care nu-și va putea întemeia soluția pe proba exclusă. În ceea ce privește caracterul devolutiv, instanța judecătorească apreciază că, prin esența ei, contestația nu poate avea caracter devolutiv, întrucât nu analizează fondul sub toate aspectele de fapt și de drept.

13.În ceea ce privește dispozițiile art. 367 alin. (7) din Codul de procedură penală, instanța judecătorească apreciază că acestea relevă intenția legiuitorului manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu luarea de către judecător a măsurii de suspendare a cauzei. Modul de reglementare a acestor dispoziții nu poate conduce la concluzia că instanța nu poate suspenda cursul judecății în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcție de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune.

14.În ceea ce privește dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, se arată că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept nu are valoarea unei căi de atac, ci a unui incident procedural prin care se soluționează o chestiune de drept, ivită într-un proces în curs de desfășurare și de care depinde dezlegarea pe fond a cauzei. Având în vedere formularea explicită conform căreia solicitarea poate fi făcută în cursul judecății, rezultă că judecătorul de drepturi și libertăți și judecătorul de cameră preliminară nu pot face astfel de sesizări, chiar dacă în activitatea lor s-ar confrunta cu anumite chestiuni de drept de a căror rezolvare depinde soluția pe care o vor adopta. Această limitare a dreptului de a sesiza instanța supremă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept poate fi criticată, deoarece anumite chestiuni de drept nu pot fi întâlnite decât în faza de urmărire penală sau în faza de cameră preliminară.

15.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

16.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

17.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 367 alin. (9), ale art. 425^1 alin. (4) și ale art. 475 din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:

–Art. 367 alin. (9): „Ridicarea unei excepții de neconstituționalitate nu suspendă judecarea cauzei.“;

–Art. 425^1 alin. (4): „La soluționarea contestației, dispozițiile art. 416 și art. 418 se aplică în mod corespunzător; în cadrul acestor limite, la soluționarea contestației împotriva încheierii privind o măsură preventivă se poate dispune o măsură mai puțin gravă decât cea solicitată sau decât cea dispusă prin încheierea contestată ori se pot modifica obligațiile din conținutul măsurii contestate.“;

–Art. 475: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“19. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 24 alin. (1) potrivit căruia dreptul la apărare este garantat.

20.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică, de exemplu, prin Decizia nr. 160 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 11 august 2020, Decizia nr. 676 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 20 ianuarie 2020, Decizia nr. 814 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 22 februarie 2018, și Decizia nr. 449 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 6 noiembrie 2017.21. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că prin dispozițiile Legii nr. 177/2010 au fost aduse modificări procedurii de soluționare a excepțiilor de neconstituționalitate, respectiv etapei judecătorești a procedurii. Astfel, a fost eliminată suspendarea de drept a soluționării cauzei de fond pe durata derulării procedurii în fața Curții Constituționale și a fost introdus un nou motiv de revizuire a hotărârilor definitive: în materie civilă - declararea neconstituționalității legii, ordonanței ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță care a făcut obiectul unei excepții invocate în cauza respectivă sau a altor dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare, respectiv în materie penală - soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare. Așadar, prin dispozițiile art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 au fost abrogate normele referitoare la suspendarea ope legis a cauzelor în care se invocau excepții de neconstituționalitate, și anume dispozițiile cuprinse în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în art. 303 alin. 6 din vechiul Cod de procedură penală și în art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

22.Totodată, Curtea a reținut că opțiunea legiuitorului în sensul abrogării măsurii suspendării de drept se întemeiază pe faptul că invocarea excepțiilor de neconstituționalitate de către părți era folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor. În condițiile în care scopul măsurii suspendării de drept a judecării cauzelor la instanțele de fond a fost acela de a asigura părților o garanție procesuală în exercitarea dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare, prin eliminarea posibilității judecării cauzei în temeiul unei dispoziții legale considerate a fi neconstituționale, realitatea a dovedit că această măsură s-a transformat, în majoritatea cazurilor, într-un instrument menit să tergiverseze soluționarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești. Reglementarea a încurajat abuzul de drept procesual și arbitrarul într-o formă care nu putea fi sancționată, atâta vreme cât suspendarea procesului era privită ca o consecință imediată și necesară a exercitării liberului acces la justiție. Astfel, scopul primordial al controlului de constituționalitate - interesul general al societății de a elimina din legislația în vigoare prevederile afectate de vicii de neconstituționalitate - a fost pervertit într-un scop eminamente personal, al unor părți litigante care au folosit excepția de neconstituționalitate drept pretext pentru amânarea soluției pronunțate de instanța în fața căreia a fost dedus litigiul.

23.Or, Curtea a constatat că, prin adoptarea Legii nr. 177/2010, voința legiuitorului a fost aceea de a elimina invocarea excepției de neconstituționalitate în alt scop decât cel prevăzut de Constituție și lege, preîntâmpinând, pentru viitor, exercitarea abuzivă de către părți a acestui drept procesual. De asemenea, Curtea a reținut că intervenția legiuitorului, prin care a fost abrogată măsura suspendării de drept a cauzelor în care se invocă excepții de neconstituționalitate, constituie tocmai expresia asumării și respectării obligației ce revine statului cu privire la crearea cadrului legislativ corespunzător prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Noua reglementare asigură accesul persoanei la justiție, atât la instanța de drept comun, cât și la instanța constituțională, părțile beneficiind în continuare de toate mijloacele de apărare care le sunt recunoscute prin lege și, implicit, de posibilitatea de a-și realiza, în mod real, drepturile și a-și satisface interesele în fața justiției. Abrogarea măsurii suspendării de drept a cauzelor nu impietează asupra efectivității dreptului de acces la un tribunal, neconstituind un obstacol în valorificarea acestui drept, de natură a-i pune în discuție însăși substanța. Mai mult, măsura adoptată asigură echilibrul procesual între persoane cu interese contrare, fiind menită să garanteze egalitatea de arme a acestora, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.

24.De asemenea, Curtea a observat că abrogarea măsurii suspendării de drept a cauzelor a fost însoțită de reglementarea unor noi cauze de revizuire în materie civilă, respectiv penală, de natură să asigure părților garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil. Astfel, în cazul în care excepția de neconstituționalitate este admisă și legea, ordonanța ori dispoziția dintr-o lege sau ordonanță ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare, au fost declarate neconstituționale, iar, până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curții Constituționale, hotărârea prin care s-a soluționat cauza în care a fost invocată excepția a devenit definitivă, persoanele prevăzute de lege pot cere revizuirea acestei hotărâri. Lipsa reglementării unei căi de atac ar fi lipsit de fundament însuși controlul de constituționalitate, întrucât ar fi pus părțile în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curții, deci ale controlului de constituționalitate pe care ele l-au declanșat, împrejurare ce ar fi echivalat cu o veritabilă sancțiune aplicabilă acestora.

25.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

26.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă similară, de exemplu, prin Decizia nr. 498 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 27 octombrie 2016, Decizia nr. 440 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 9 noiembrie 2017, Decizia nr. 636 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 17 ianuarie 2018.27. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constituie un mecanism juridic ce are ca scop unificarea practicii judiciare. Alături de recursul în interesul legii, acesta are menirea de a asigura crearea unei jurisprudențe previzibile în vederea scurtării duratei procesului penal. Spre deosebire de hotărârile pronunțate în recursul în interesul legii, hotărârile preliminare sunt pronunțate înaintea soluționării definitive a cauzelor, pentru a evita situația imposibilității producerii efectelor acestor hotărâri asupra cauzelor penale soluționate definitiv. Prin urmare, prevederile art. 475-477^1 din Codul de procedură penală preîntâmpină apariția unei practici neunitare în interpretarea și aplicarea legii de către instanțele judecătorești.

28.Astfel reglementată, procedura sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu are valoarea unei căi de atac, ci a unui incident procedural prin care se soluționează o problemă juridică apărută într-un proces în curs de desfășurare. De altfel, introducerea de către legiuitor a mențiunii „în cursul judecății“ în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală denotă intenția acestuia de a exclude judecătorul de drepturi și libertăți și judecătorul de cameră preliminară din sfera titularilor cererii referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile.

29.Condițiile pentru promovarea unei astfel de cereri sunt, conform art. 475 din Codul de procedură penală, următoarele: de lămurirea chestiunii de drept vizate să depindă soluționarea pe fond a cauzei; asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat printr-o hotărâre prealabilă sau pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii; chestiunea de drept avută în vedere să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Referitor la obiectul sesizării, textul criticat prevede că acesta constă într-o problemă de drept de care depinde soluționarea fondului unei cauze penale.

30.Asupra cererilor formulate conform art. 475 din Codul de procedură penală, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție se pronunță, potrivit art. 477 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin decizii care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și sunt obligatorii pentru instanțe de la data publicării.

31.Cu privire la titularii dreptului de sesizare, potrivit textului criticat, aceștia sunt completurile de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor, învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță. Prin urmare, judecătoriile nu pot sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. De asemenea, nu pot formula astfel de sesizări tribunalele, curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, cu ocazia soluționării unor cauze în primă instanță.

32.Curtea a reținut însă că criticile formulate în cauză nu vizează sfera constituționalității legii și că reglementarea criticată reprezintă opțiunea legiuitorului, conform politicii sale penale, adoptată potrivit atribuțiilor constituționale prevăzute la art. 61 din Constituție și în marja de apreciere prevăzută de acestea. Acesta este și sensul prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, conform cărora „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“.

33.Referitor la accesul liber la justiție, Curtea Constituțională a reținut în repetate rânduri în jurisprudența sa că acesta este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, se poate adresa, cel puțin o singură dată, unei instanțe naționale (a se vedea Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015). Însă prin aceeași jurisprudență s-a arătat că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești (a se vedea Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009) și, totodată, că dreptul de acces liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate mijloacele procesuale prevăzute de lege, legiuitorul putând stabili reguli diferite, în considerarea unor situații diferite (a se vedea Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996).

34.În ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, acesta semnifică acordarea unor garanții precum soluționarea cauzelor în fața unor instanțe independente și imparțiale, obținerea probelor în mod legal, egalitatea armelor, dreptul la apărare, asigurarea caracterului contradictoriu al procedurilor, garanții pe care textul criticat nu le afectează (a se vedea Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014).

35.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

36.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 425^1 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea observă că, prin Decizia nr. 439 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 3 noiembrie 2017, a reținut că dispozițiile art. 425^1 din Codul de procedură penală au fost introduse în legislația procesual penală românească prin prevederile art. III pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2014. Potrivit expunerii de motive a Legii nr. 58/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 14 aprilie 2016, acestea au ca scop asigurarea unei căi de atac în materii urgente și pentru situații restrictive de drepturi și libertăți. Așa cum rezultă din cuprinsul textului criticat, aceste situații sunt însă cele expres reglementate de legiuitor, prin prevederile Codului de procedură penală, determinarea lor fiind de competența exclusivă a acestuia. Prin urmare, așa cum rezultă din prevederile art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, legiuitorul, conform politicii sale în materie procesual penală, putând hotărî care sunt încheierile ce pot fi contestate, în vederea soluționării cu celeritate a unor situații procesuale de natură a restrânge exercițiul unor drepturi fundamentale.

37.Curtea constată că, în esență, autorul excepției este nemulțumit de faptul că art. 425^1 alin. (4) din Codul de procedură penală nu prevede expres că dispozițiile art. 417 și 419, referitoare la efectul devolutiv și cel extensiv al unei căi de atac, sunt aplicabile și în cazul contestației în procesul penal.

38.În ceea ce privește prezenta cauză, Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză ce are ca obiect soluționarea unei contestații formulate în procedura camerei preliminare. Or, dispozițiile art. 425^1 din Codul de procedură penală se aplică în măsura în care legislația în vigoare nu conține prevederi speciale, derogatorii. Așa fiind, Curtea apreciază că excepția de neconstituționalitate trebuie analizată prin raportare la dispozițiile art. 342-348 din Codul de procedură penală, întrucât este în discuție contestația ca fază a camerei preliminare, iar nu contestația ca instituție de sine stătătoare.

39.Curtea observă că, potrivit art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, „În termen de 3 zile de la comunicarea încheierilor prevăzute la art. 346 alin. (1)-(4^2) (n.r. din Codul de procedură penală), procurorul, părțile și persoana vătămată pot face contestație. Contestația poate privi și modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor“, iar, potrivit alin. (4) al art. 347, „În soluționarea contestației nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepții decât cele invocate sau ridicate din oficiu în fața judecătorului de cameră preliminară în procedura desfășurată în fața instanței sesizate cu rechizitoriu, cu excepția cazurilor de nulitate absolută.“40. Dispozițiile procesual penale precitate stabilesc că pot fi atacate cu contestație atât soluțiile propriu-zise ale procedurii de cameră preliminară (începerea judecății ori restituirea cauzei la parchet), cât și modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor. De asemenea, se observă că instanța de contencios constituțional a reținut, prin Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 2 mai 2017, paragraful 19, că pe calea contestației prevăzute de art. 347 din Codul de procedură penală se asigură controlul de legalitate cu privire la o serie de încheieri finale pronunțate în procedura camerei preliminare, ca o garanție a respectării cerințelor principiului legalității procesului penal consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală, care își are, la rândul său, temeiul în prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție referitor la principiul legalității. Scopul contestației în procedura de cameră preliminară este acela de a îndrepta erorile de drept comise de judecătorul de cameră preliminară la verificarea, după trimiterea în judecată, a legalității sesizării instanței, precum și a legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, erori care trebuie remediate în cadrul aceleiași faze procesuale, având în vedere rațiunile pentru care a fost instituită procedura camerei preliminare. Asemenea erori de drept pot interveni, în egală măsură, în acele situații în care în procedura de cameră preliminară nu s-au formulat cereri și excepții și nici nu s-au ridicat din oficiu excepții.

41.De altfel, Curtea, prin Decizia nr. 817 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 7 martie 2018, a reținut că, în soluționarea contestației formulate, în temeiul art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, analizând legalitatea și temeinicia soluțiilor dispuse în fondul camerei preliminare și, eventual, modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor invocate de părți și persoana vătămată, este evident că judecătorul de la instanța ierarhic superioară va avea în vedere toate criticile invocate de contestatori cu privire la desfășurarea concretă a procedurii de cameră preliminară în primă instanță, inclusiv aspectele referitoare la măsurile administrative luate de judecătorul de cameră preliminară în cadrul acestei proceduri, modul în care judecătorul de cameră preliminară a rezolvat orice chestiune de ordin procedural, altele decât cele invocate pe calea cererilor sau excepțiilor formulate de părți și persoana vătămată, de vreme ce aceste aspecte stau la baza legalității soluțiilor dispuse prin încheierile prevăzute de art. 345 și 346 din Codul de procedură penală.

42.Având în vedere aceste aspecte, se poate concluziona că asistăm la un efect devolutiv parțial în ceea ce privește contestația împotriva încheierii pronunțate în camera preliminară, în fond, având în vedere că în această cale de atac vor fi analizate doar aspectele deja dezbătute în primul grad de jurisdicție al camerei preliminare și cazurile de nulitate absolută, indiferent dacă acestea au fost sau nu invocate în primul grad de jurisdicție. Or, este firesc ca eventualul efect devolutiv al contestației din procedura camerei preliminare să țină cont de obiectul probațiunii specific procedurii de cameră preliminară.

43.Pe de altă parte, Curtea observă că, prin Decizia nr. 439 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 3 noiembrie 2017, analizând constituționalitatea art. 425^1 din Codul de procedură penală, a reținut că mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, iar legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili prin lege procedura de judecată, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele asemenea, de vreme ce, potrivit dispozițiilor constituționale invocate, „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“.

44.În ceea ce privește efectul extensiv al contestației în procedura camerei preliminare, Curtea reține că, potrivit art. 419 din Codul de procedură penală, efectul extensiv al unei căi de atac presupune obligația instanței de a examina cauza, prin extindere, și cu privire la părțile care nu au declarat calea de atac sau la care aceasta nu se referă, dacă aparțin aceluiași grup procesual.

45.În acest context, Curtea observă că, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 27 și 28, a constatat că, prin prisma atribuțiilor procesuale încredințate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcțiilor judiciare potrivit art. 3 alin. (1) din Codul de procedură penală, acestuia îi revine funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată și că, în concepția legiuitorului, această nouă instituție procesuală nu aparține nici urmăririi penale, nici judecății, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Procedura camerei preliminare a fost încredințată, potrivit art. 54 din Codul de procedură penală, unui judecător - judecătorul de cameră preliminară -, a cărui activitate se circumscrie aceleiași competențe materiale, personale și teritoriale ale instanței din care face parte, conferindu-i acestei noi faze procesuale un caracter jurisdicțional.

46.Din reglementarea atribuțiilor pe care funcția exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, Curtea a observat că activitatea acestuia nu privește fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând și nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict: faptă, persoană și vinovăție. Astfel, potrivit prevederilor art. 342 din Codul de procedură penală, competența judecătorului de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și legalității sesizării instanței, în verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Totodată, Curtea constată că judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, își va exercita atribuțiile după trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul constituind actul de sesizare a instanței de judecată.

47.Or, este firesc, astfel cum anterior s-a precizat, ca anumite dispoziții cuprinse în reglementarea unor căi de atac să nu se aplice cu ocazia soluționării contestației din procedura camerei preliminare, fiind necesar a se ține cont de obiectul probațiunii specific procedurii de cameră preliminară.

48.Producerea unui efect extensiv în cadrul soluționării procedurii camerei preliminare ține de constatarea de către judecătorul de cameră preliminară a nulității. Astfel, potrivit art. 280 alin. (2) din Codul de procedură penală, nulitatea este cea care are un efect extensiv deoarece se extinde asupra actelor succesive și efectuate conform dispozițiilor legale, dar care au legătură directă cu actele procesuale și procedurale anulate.

49.De asemenea, potrivit art. 346 alin. (5) din Codul de procedură penală, probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei, indiferent dacă soluția judecătorului în acest sens a intervenit ca urmare a formulării de cereri și excepții de către inculpat sau de către alți participanți în procesul penal.

50.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicolae Antohi și Carmen Florea în Dosarul nr. 24.155/3/2014/a14 (750/2016) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și constată că dispozițiile art. 367 alin. (9), ale art. 425^1 alin. (4) și ale art. 475 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 26 noiembrie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu