Decizia nr. 339 din 22 mai 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 268 din Codul penal, excepție ridicată de Gigi Papuc în Dosarul nr. 1.825/327/2016/a1 al Tribunalului Tulcea - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.233D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă, referitor la dispozițiile art. 268 alin. (2) și (3) din Codul penal. Astfel, consideră că prevederile alin. (2) al textului de lege criticat nu au legătură cu soluționarea cauzei, autorul excepției fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii reglementate de dispozițiile art. 268 alin. (1) din Codul penal. De asemenea, arată că autorul excepției nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, ceea ce ar fi constituit premisa aplicării prevederilor art. 268 alin. (3) din Codul penal, astfel că nici acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei. În ceea ce privește dispozițiile art. 268 alin. (1) din Codul penal, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale referitoare la prevederile art. 259 din Codul penal din 1969, care incriminau fapta de denunțare calomnioasă, și anume deciziile nr. 270 din 19 decembrie 2000 și nr. 680 din 31 mai 2011.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.Prin Încheierea din 28 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.825/327/2016/a1, Tribunalul Tulcea - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 268 din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Gigi Papuc cu ocazia soluționării unei cauze penale privind trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, infracțiune prevăzută de dispozițiile art. 268 alin. (1) din Codul penal.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 268 din Codul penal încalcă liberul acces la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică, libertatea conștiinței, libertatea de exprimare și dreptul de proprietate, dreptul de petiționare. Astfel, arată că dispozițiile art. 268 alin. (1) din Codul penal permit organelor judiciare să urmărească și să sancționeze penal fapte care, în realitate, nu sunt fapte ilicite, ci fapte permise de lege. Consideră edificator, în acest sens, faptul că părțile din dosar au formulat, în mod repetat, plângeri penale una împotriva celeilalte, dar numai cele provenite de la inculpat au fost socotite ca fiind făcute în scopul inducerii în eroare a organelor judiciare. Autorul excepției menționează că procurorul de caz a dat dovadă de părtinire, făcând o „aplicare diferențiată a legii“, deoarece plângerile sale au fost socotite ca fiind făcute în condițiile cunoașterii de către inculpat a caracterului nereal al acestora, în timp ce plângerile formulate împotriva sa de către persoana vătămată au fost calificate drept „corespondență purtată și primită de inculpat“. De asemenea, arată că textul art. 268 alin. (2) din Codul penal dă posibilitatea organelor judiciare să constate, după bunul plac, dacă probele produse de inculpat sunt reale sau nu. În fine, susține că prevederile art. 268 alin. (3) din Codul penal au o redactare neclară și contradictorie în raport cu primele două alineate ale aceluiași text de lege, în condițiile în care o negare a plângerii formulate „echivalează cu o mărturie mincinoasă făcută de inculpat pentru a scăpa de pedeapsă“.

6.Tribunalul Tulcea - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată, astfel, că prin dispozițiile art. 268 din Codul penal legiuitorul a urmărit să protejeze relațiile sociale ce reglementează folosirea cu bună-credință a drepturilor procesuale penale și evitarea abuzului de drept procesual produs prin formularea unor sesizări penale pentru fapte nereale. Consideră că dreptul de petiționare al contestatorului și accesul liber la justiție al acestuia nu sunt în niciun fel încălcate prin dispozițiile de lege criticate, întrucât, potrivit prevederilor art. 57 din Constituție, cetățenii români „trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți“. Or, prin exercitarea abuzivă a dreptului de acces liber la justiție sunt încălcate drepturile și libertățile persoanei reclamate. În ceea ce privește art. 268 alin. (2) din Codul penal, arată că acesta nu are legătură cu soluționarea cauzei, contestatorul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 268 alin. (1) din Codul penal.

7.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile art. 268 din Codul penal nu sunt de natură a afecta în niciun fel exercitarea cu bună-credință a drepturilor și libertăților constituționale ale unei persoane, precum libertatea conștiinței, libertatea de exprimare, dreptul de petiționare, liberul acces la justiție și dreptul de proprietate. Totodată, arată că autorul excepției critică, de fapt, un posibil mod de aplicare de către organele judiciare, în anumite situații ipotetice, a dispozițiilor art. 268 din Codul penal, iar nu textul de lege în sine. Astfel, aspectele invocate de autorul excepției, și anume modul de administrare a probelor de către organele judiciare și felul în care este dovedită existența laturii subiective a infracțiunii, țin de aplicarea legii, iar nu de constituționalitatea acesteia. Așadar, aplicarea legii constituie atributul exclusiv al organelor judiciare, putând face obiectul căilor de atac prevăzute de lege, iar nu al unei excepții de neconstituționalitate.

9.Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 268 din Codul penal este inadmisibilă, deoarece aspectele evidențiate de autorul acesteia țin de soluționarea fondului cauzei de către instanța judecătorească și nu pot fi convertite în vicii de neconstituționalitate menite să justifice contrarietatea dintre textul de lege criticat și prevederile constituționale invocate.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 268 din Codul penal, care au următorul cuprins:

(1)Sesizarea penală, făcută prin denunț sau plângere, cu privire la existența unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârșirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2)Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existența unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârșirea acesteia de către o anumită persoană, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(3)Nu se pedepsește persoana care a săvârșit inducerea în eroare a organelor judiciare, dacă declară, înainte de reținerea, arestarea sau de punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva celui față de care s-a făcut denunțul sau plângerea ori s-au produs probele, că denunțul, plângerea sau probele sunt nereale.

13.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 22 alin. (1) referitor la dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică, ale art. 29 privind libertatea conștiinței, ale art. 30 referitor la libertatea de exprimare, ale art. 44 privind dreptul de proprietate, ale art. 51 referitor la dreptul de petiționare, precum și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 1 privind protecția proprietății din Protocolul nr. 1 la Convenție.

14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 268 alin. (1) din Codul penal incriminează sesizarea penală, făcută prin denunț sau plângere, cu privire la existența unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârșirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală. Autorul excepției critică faptul că, în speță, procurorul a dat dovadă de părtinire, făcând o „aplicare diferențiată a legii“. În acest sens, arată că plângerile penale formulate de autorul excepției au fost socotite ca fiind făcute în condițiile cunoașterii caracterului nereal al acestora, în timp ce plângerile formulate împotriva sa de către cealaltă parte au fost calificate drept „corespondență purtată și primită de inculpat“. Așadar, autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci este nemulțumit, în realitate, de modul de aplicare de către organele judiciare a dispozițiilor art. 268 alin. (1) din Codul penal. Or, Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele ce țin de aplicarea legii (Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23, Decizia nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din data de 21 iulie 2017, paragraful 14, Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din data de 16 august 2017, paragraful 14, și Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 16), aceste aspecte intrând în competența instanței judecătorești învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Curtea a apreciat că a răspunde unor atari critici ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

15.Prin urmare, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 268 alin. (1) din Codul penal este inadmisibilă.

16.Referitor la dispozițiile art. 268 alin. (2) din Codul penal - care reglementează varianta agravată a infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, ce constă în producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existența unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârșirea acesteia de către o anumită persoană - Curtea observă că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 268 alin. (1) din Codul penal.

17.De asemenea, nu au legătură cu soluționarea cauzei nici dispozițiile art. 268 alin. (3) din Codul penal - care instituie o cauză de nepedepsire, potrivit căreia nu se pedepsește persoana care a săvârșit inducerea în eroare a organelor judiciare, dacă declară, înainte de reținerea, arestarea sau de punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva celui față de care s-a făcut denunțul sau plângerea ori s-au produs probele, că denunțul, plângerea sau probele sunt nereale -, având în vedere că autorul excepției nu a dat, în speță, nicio declarație în care să fi menționat că plângerea formulată împotriva celeilalte părți ar fi fost nereală.

18.Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]“. Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că „legătura cu soluționarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea dispozițiilor de lege criticate în cauza dedusă judecății, cât și pertinența excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, condiția incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20, Decizia nr. 329 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 14 septembrie 2017, paragraful 14, Decizia nr. 462 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 25 septembrie 2017, paragraful 13, și Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 13).

19.Ținând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 268 alin. (2) și (3) din Codul penal este inadmisibilă.

20.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 268 din Codul penal, excepție ridicată de Gigi Papuc în Dosarul nr. 1.825/327/2016/a1 al Tribunalului Tulcea - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Tulcea - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 22 mai 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică