Strategie națională din 27 mai 2021 pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale "SINERGIE" 2021-2030

Strategie națională din 27 mai 2021 pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale "SINERGIE" 2021-2030 · Legislație

Capitolul IConsiderații introductive

Secţiunea 1 Delimitări conceptuale. Atitudini, mituri, prejudecăți și stereotipuri1. Violența sexuală este omniprezentă; este un fenomen structural și global care nu are bariere naționale.

Această formă de violență apare în fiecare cultură, la toate nivelurile societății și în fiecare stat al lumii. Datele relevante cuprinse în studiile internaționale indică faptul că cel puțin o femeie din cinci a suferit o tentativă sau un viol, comise de către un partener intim în timpul vieții.

În plus, până la o treime dintre femei, atunci când povestesc despre prima lor experiență sexuală, afirmă că au fost forțate. Deși marea majoritate a victimelor sunt femei, bărbații și copii de ambele sexe se confruntă, de asemenea, cu situații de violență sexuală. Prin urmare, fără echivoc violența sexuală poate fi privită ca o problemă globală, nu numai în sens geografic, ci și în ceea ce privește vârsta și sexul categoriilor afectate de acest tip de violență.

Violența sexuală are loc într-o varietate de circumstanțe și locuri cum ar fi: locuință, locul de muncă, școală și comunitate. În multe cazuri, acest tip de violență începe încă de la vârste fragede, din copilărie sau din adolescență. O rată ridicată de inițiere sexuală forțată a fost raportată în cadrul studiilor realizate la nivelul populației, realizate în zone foarte diverse ale globului precum: Camerun, Caraibe, Peru, Noua Zeelandă, Africa de Sud și Tanzania. Conform acestor studii, între 9% și 37% dintre adolescente și între 7% și 30% dintre adolescenți au raportat constrângeri sexuale din partea membrilor familiei, ale profesorilor, prietenilor sau străinilor.

Violența sexuală are un impact negativ semnificativ asupra sănătății persoanelor fizice și a populației. Potențiale consecințe asupra sănătății reproducerii și sexuale sunt numeroase: infecții cu transmitere sexuală, denumite în continuare ITS, virusul imunodeficienței umane/sindromul imunodeficienței dobândite, denumit în continuare HIV/SIDA, precum și risc crescut pentru adoptarea unor comportamente sexuale riscante, de exemplu, implicare sexuală timpurie și crescută și expunerea la parteneri mai mari și mai mulți, sarcini nedorite.

De asemenea, consecințele violenței sexuale asupra sănătății mintale pot fi la fel de grave și de lungă durată. Victimele abuzurilor sexuale sunt mai predispuse la depresie, consum de substanțe interzise, alcool, tulburare de stres posttraumatic, denumită în continuare PTSD, și sinucidere decât persoanele care nu au fost abuzate. Abuzul sexual la nivel mondial este o cauză majoră a PTSD, reprezentând aproximativ 33% din cazuri la femei și 21% din cazuri la bărbați.

Violența sexuală constituie un eveniment extrem de traumatizant, indiferent că este vorba de un incident unic sau de incidente repetate pe o perioadă mai lungă de timp. Consecințele violenței sexuale nu se limitează doar la impactul imediat, ci afectează viața și demnitatea persoanei pe termen lung. Urmările violenței sexuale pot varia în funcție de vârstă, personalitate, natura incidentului și a relației în care se află victima cu agresorul, astfel că persoanele care au trecut prin experiențe de violență sexuală se confruntă cu consecințe extrem de grave care le afectează pe termen lung funcționarea fizică, emoțională, comportamentală, cognitivă, socială și profesională.

Violența sexuală poate adopta forme diferite, fără a se limita doar la actele de contact sexual neconsimțite, putând include o gamă largă de comportamente sexuale, inclusiv încercări de a obține un act sexual, hărțuire sexuală, umilire, șantaj, constrângere, exploatare sexuală și mutilare genitală feminină.

2.Noțiuni de terminologie

La nivel global, violența sexuală este definită ca fiind „orice act sexual, încercarea de a obține un act sexual, comentarii sau avansuri sexuale nedorite sau acte desfășurate pentru exploatarea sexuală, folosind constrângeri, amenințări de vătămare sau forță fizică, de către orice persoană, indiferent de relația cu victima, în orice cadru, inclusiv, dar fără a se limita la casă și la serviciu“, conform Glosarului de termeni extrași din secțiunea privind bazele programării și din secțiunea privind monitorizarea și evaluarea PNUD, 2012, 60 UN Women, http://publichealth.ro/wp-content/uploads/2015/09/implement_training-anual_RO_web.pdf.

Conform acestei definiții, o gamă foarte largă de comportamente, de la viol până la constrângerea sexuală acceptată cu fals acord, poate fi clasată ca un act de violență sexuală. O caracteristică importantă a acestui fenomen, în zilele noastre, vizează prezența violenței sexuale, atât off-line, cât și on-line - cybercrimes, iar, de cele mai multe ori, aceste forme se întrepătrund.

Acordul fals în violența sexuală poate fi obținut în mai multe moduri, de exemplu: prin amenințări cu violența fizică, amenințări la locul de muncă, presiune psihologică sau șantaj. Acordul obținut în astfel de circumstanțe nu se identifică cu consimțământul liber exprimat. Același lucru este valabil și în cazurile în care sunt implicate persoane care se află în incapacitate de a-și da consimțământul, adică persoane aflate sub influența alcoolului, a substanțelor halucinogene sau persoane cu dizabilități mentale, astfel de acte fiind de asemenea neconsensuale.

3.Tipuri de violență sexuală

Violența sexuală poate îmbrăca nenumărate forme și poate avea loc în circumstanțe foarte diferite.

O persoană poate fi supusă violenței sexuale de către una sau mai multe persoane; incidentul poate fi planificat sau poate fi un atac surpriză. Deși violența sexuală apare cel mai frecvent în locuința victimei sau în casa făptuitorului, ea are loc și în multe alte locuri, cum ar fi: locul de muncă, la școală, în cluburi sportive, în închisori, mașini, străzi sau spații deschise, de exemplu: parcuri, terenuri agricole.

Autorul unei violențe sexuale poate fi un partener intim, un prieten, un membru de familie sau un fost partener sau un necunoscut, astfel că nu există un stereotip privind profilul agresorului sexual.

De altfel, aceștia provin din toate mediile, înstărite sau nu, cu studii superioare sau fără educație, religioși și nonreligioși, pot fi persoane aflate în funcții de autoritate care sunt respectate și de încredere, de exemplu: medic, profesor, ghid turistic, preot, ofițer de poliție și astfel de multe ori acești agresori sunt mai puțin susceptibili de comiterea unor forme de violență sexuală.

Violența sexuală este frecvent întâlnită în situații de război și conflicte armate. Mai exact, violul și tortura sexuală sunt frecvent utilizate ca arme pentru demoralizarea inamicului; femeile sunt

uneori forțate să se „căsătorească temporar“ cu soldații inamici. Femeile încarcerate pot fi supuse violenței sexuale de către gardienii închisorii și polițiști.

Formele de violență sexuală includ, dar nu se limitează la:

a)viol;

b)pornografia din răzbunare - revenge porn;

c)sclavie sexuală;

d)hărțuire sexuală, inclusiv cereri de favoruri sexuale în schimbul promovării la locul de muncă sau promovarea în unitățile școlare superioare;

e)trafic de persoane în scopul prostituției forțate;

f)expunere forțată la pornografie;

g)sarcina forțată;

h)sterilizare forțată;

i)avort forțat;

j)căsătoria forțată;

k)mutilarea genitală a femeilor;

l)testarea forțată a virginității.

Concepte-cheie în înțelegerea și definirea violenței sexuale:

a)sex - caracteristici biologice și fiziologice ale bărbaților și femeilor; sunt congenitale, iar diferențele dintre sexe sunt limitate la funcțiile fiziologice de reproducere;

b)gen - caracteristici sociale construite pe baza a diferiți factori cum ar fi: vârsta, religia, originea etnică și socială. Ele diferă de la o cultură la alta și definesc statutul, rolul, responsabilitatea socială, relațiile de putere dintre membrii oricărei societăți sau culturi;

c)violența - ca mijloc de control și opresiune de natură emoțională, psihologică, fizică, sexuală, socială. În timp ce agresivitatea este o tendință înnăscută, violența se învață;

d)abuz - uzul inadecvat de putere prin care autorul deține controlul sau anumite avantaje asupra abuzatului;

e)coerciție - forțare sau tentativa de forțare împotriva consimțământului persoanei, uzându-se de amenințare, insistență, manipulare, norme culturale sau putere economică;

f)agresor - persoană, grup, instituție care exercită agresiunea. Este un mit că violența sexuală și de gen este săvârșită de către persoane străine. Cele mai multe fapte de acest tip sunt înfăptuite de persoane cunoscute, iar multe incidente violente sunt premeditate și planificate în avans;

g)cultura violului - rape culture - un complex de credințe care încurajează agresiunea sexuală masculină și încurajează violența împotriva femeilor. Această noțiune descrie o societate în care violența este considerată sexy și sexualitatea violentă. Manifestările în cadrul unei culturi a violului includ cazuri de violență sexuală care variază de la remarci sexuale, atingeri sexuale până la viol, precum și faptul că asemenea violențe împotriva femeilor sunt trecute cu vederea și prezentate ca normale, https://eige.europa.eu/ro/taxonomy/term/1341.

Secţiunea a 2-aContextul actual

În fiecare zi în Europa femeile sunt abuzate psihologic și fizic în „siguranța“ propriilor lor case, sunt urmărite, hărțuite, violate, mutilate, forțate de familie să intre în căsătorii nedorite sau sterilizate împotriva voinței lor.

Violența sexuală este o realitate pentru milioane de oameni din întreaga lume, în special pentru fete și femei. Cercetările indică faptul că marea majoritate a victimelor violenței sexuale sunt fete și femei, majoritatea autorilor fiind bărbați și că majoritatea victimelor își cunosc atacatorul. Violența sexuală împotriva bărbaților și a băieților este, de asemenea, răspândită.

Deși, în general, se recunoaște că violența sexuală împotriva femeilor este omniprezentă în toate țările și pe toate nivelurile societății, statisticile fiabile cu privire la prevalența violenței sexuale în întreaga lume sunt foarte limitate.

În toate statele lumii există un nivel semnificativ de subraportare a violenței sexuale.

Prin urmare, este puțin probabil ca statisticile publicate să ofere o imagine exactă a adevăratei dimensiuni a acestei probleme. Acest lucru creează, de asemenea, dificultăți atunci când se încearcă compararea studiilor. Motivele pentru care nu se raportează sunt complexe și multiple, dar, de obicei, includ teama de stigmatizare, rușinea, precum și lipsa de încredere în anchetatori, poliție și lucrătorii din domeniul sănătății. Bărbații sunt chiar mai rezervați în a raporta incidentele în comparație cu femeile și, din acest motiv, informațiile despre gradul de violență sexuală împotriva bărbaților sunt deosebit de limitate.

Factori de risc

Există mulți factori care generează riscul ca cineva să fie constrâns în situații de violență sexuală.

Unii dintre acești factori sunt legați de atitudinile, credințele și comportamentele indivizilor implicați, în timp ce alți factori sunt înrădăcinați profund în condiționarea socială și mediul familial și comunitar. Acești factori nu numai că influențează probabilitatea agresiunii sexuale/violului, ci și reacția la acesta.

Deși orice persoană poate fi victimizată sexual, există unele persoane sau grupuri de indivizi care pot fi mai vulnerabili ca victime ale violenței interpersonale și, în special, ale violenței sexuale.

Acestea includ:

a)femei, în special cele aflate în relații abuzive, cele dependente economic și social de partener;

b)copii, fete și băieți, precum și tineri, inclusiv cei aflați în centre de plasament;

c)bărbați și femei cu dizabilități fizice și psihice, din familie sau din centrele rezidențiale;

d)persoane aflate în închisoare sau în detenție;

e)persoane cu dependență de droguri sau alcool;

f)persoane cu istoric de viol sau abuz sexual care au avut calitatea de victimă a unui viol sau a unei alte forme de agresiune sexuală;

g)persoane implicate în prostituție sau în producerea și difuzarea de materiale pornografice, persoanele traficate în scopul exploatării sexuale;

h)persoane fără adăpost.

Secţiunea a 3-aDefiniții și date statisticea) Definiții

Conform Platformei de acțiune de la Beijing adoptate la a patra Conferință mondială asupra problemelor femeilor din 1995, termenul violență împotriva femeilor înseamnă orice act de violență fundamentat pe diferența de gen, care rezultă sau care poate rezulta într-o vătămare sau suferință fizică, sexuală sau psihologică a femeilor, inclusiv amenințările cu asemenea acte, coerciția sau privarea arbitrară de libertăți, indiferent dacă acestea apar în viața publică sau privată.

Totodată, Convenția de la Istanbul definește în mod concret, la art. 3. lit. a), violența împotriva femeilor ca fiind o încălcare a drepturilor omului și o formă de discriminare împotriva femeilor și va însemna toate acțiunile de violență de gen care rezultă în sau care sunt probabile a rezulta în vătămarea sau suferința fizică, sexuală, psihologică sau economică cauzată femeilor, inclusiv amenințările cu asemenea acțiuni, coerciția sau deprivarea arbitrară de libertate, indiferent dacă survine în public sau în viața privată.

Universalitatea manifestărilor violente, prevalențele ridicate, precum și consecințele acestora pe termen scurt și lung atrag atenția asupra nevoii de intervenție și prevenire.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) definește violența astfel: folosirea intenționată a forței sau puterii, reală sau sub formă de amenințări, împotriva propriei persoane, împotriva unei alte persoane sau împotriva unui grup sau comunități, care rezultă sau are o probabilitate ridicată de a rezulta în rănirea, moartea, afectarea psihologică, afectarea dezvoltării sau deprivare. Această definiție atrage atenția asupra asocierii dintre intenția comiterii comportamentului violent și comportamentul în sine, indiferent de consecințele acestuia. Astfel, putem spune că actele violente depășesc sfera violenței fizice, incluzând atât amenințările și intimidarea, cât și neglijarea și abuzul psihologic.

Lupta împotriva violenței ar trebui plasată, în mod indiscutabil, în contextul protecției drepturilor fundamentale ale omului, așa cum sunt acestea recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și în explicațiile însoțitoare, având în vedere statutul prevalent al acesteia care recunoaște, între altele, dreptul la demnitate, egalitate și solidaritate.

Astfel că violența sexuală constituie o încălcare gravă a dreptului omului în conformitate cu standardele globale pentru drepturile omului, precum cele stabilite în Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și violenței domestice, denumită în continuare Convenția de la Istanbul, Convenția ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, denumită în continuare CEDAW, Platforma pentru acțiune de la Beijing, denumită în continuare BPA, Declarația ONU privind eliminarea violenței împotriva femeilor, denumită în continuare DEVAW, Rezoluția 1325 a Consiliului de Securitate al ONU, Pactul internațional relativ la drepturile civile și politice, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

b)Date statistice

Violența sexuală este forma de violență cea mai puțin recunoscută și raportată, având în vedere că între 75% și 90% dintre cazuri nu ajung în atenția autorităților.

Violența sexuală rămâne ascunsă din cauza normelor sociale care fac ca rușinea și vina să planeze asupra victimei, și nu asupra agresorului.

Într-un studiu relevant al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene - FRA 2013, Violența împotriva femeilor: în fiecare zi și în orice loc, sunt prezentate rezultatele celei mai cuprinzătoare anchete din Europa cu privire la violența împotriva femeilor, arătând amploarea abuzurilor suferite de femei acasă, la serviciu, în public și on-line, conform https://fra.europa.eu/en/publication/2014/violence-against-women-eu-wide-survey-main-results-report.

Astfel, Raportul FRA din 2014 a fost primul care a acoperit toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene și evidențiază o încălcare gravă a dreptului omului la libertatea împotriva violenței, astfel: 1 din 3 femei a suferit violență sexuală, violență fizică sau ambele; 1 din 3 femei a experimentat un comportament abuziv psihologic din partea unui partener intim; 3,7 milioane de femei din Uniunea Europeană au suferit violență sexuală în decurs de 12 luni; 1 din 2 femei a suferit o hărțuire sexuală; 1 din 20 femei a fost violată.

Violența sexuală afectează sute de mii de femei în România, respectiv între 6 și 7% dintre femeile și fetele din România au fost victime ale unor acte de agresiune sexuală, conform FRA 2013; totodată, uneori și băieții sunt victime ale agresiunilor sexuale.

Conform acestui studiu: 30% dintre femeile din România afirmă că au fost victime ale unor acte de violență fizică sau sexuală la un moment dat în viață, după vârsta de 15 ani; 24% dintre femeile din România au suferit acte de violență din partea partenerului, în timp ce 14% dintre femeile din România au suferit acte de violență din partea unei alte persoane decât partenerul; 24% dintre femeile din România spun că au fost supuse la violență fizică sau sexuală de către un adult înainte de vârsta de 15 ani; 6% dintre femei au suferit acte de violență sexuală din partea partenerului sau a unei alte persoane; 11% dintre femei au fost supuse hărțuirii sexuale.

Datele statistice relevante la nivelul Uniunii Europene https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:52020DC0152 evidențiază următoarele aspecte: 33% dintre femei au trecut prin situații de violență fizică sau violență sexuală, 22% dintre femei au suferit violență din partea unui partener, 55% dintre femei au trecut prin situații de hărțuire sexuală.

Conform datelor centralizate la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), faptele încadrate conform prevederilor art. 218 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la domeniul violenței domestice, pentru anul 2020, sunt următoarele: 226 de infracțiuni sesizate în care fapta principală este violul, potrivit art. 218 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare; 111 infracțiuni sesizate privind agresiunea sexuală, potrivit prevederilor art. 219 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare; 231 de victime din actul de sesizare pentru care fapta principală a fost violul; 120 de victime din actul de sesizare pentru care fapta principală a fost agresiunea sexuală; 129 de victime minore ale infracțiunilor de viol sesizate; 104 victime minore ale infracțiunilor de agresiune sexuală sesizate; 216 bărbați ca autori, reprezentând 94,73% dintre autorii infracțiunilor de viol sesizate.

Conform datelor centralizate de către IGPR privind infracțiunile sesizate în anul 2018, rezultă că la nivel național numărul faptelor penale sesizate în domeniul violenței domestice a crescut cu 6,1% față de 2017, respectiv de la 36.245 fapte la 38.445 fapte.

De asemenea, analizând datele statistice din ultimii ani de la nivelul IGPR, după natura faptelor penale sesizate rezultă că în anul 2018 actele de sesizare ce au avut ca obiect infracțiuni de agresiune sexuală au crescut cu un procent de 73% față de anul 2017.

De asemenea, s-au înregistrat ușoare descreșteri în anul 2018 față de 2017 în ceea ce privește actul sexual cu un minor cu 25% și violul cu 5,5%.

Din analiza datelor statistice de la nivelul IGPR privind infracțiunile sesizate în anul 2019 rezultă că la nivel național numărul faptelor penale sesizate în domeniul violenței domestice a crescut cu 14,7% față de 2018, respectiv de la 38.445 la 44.094 de fapte.

În același sens, comparativ cu anul 2018, în anul 2019 s-au înregistrat următoarele tendințe de creștere: proxenetism cu 80%; viol cu 15,8%; agresiune sexuală cu 27,6%; hărțuirea sexuală cu 100%; act sexual cu un minor cu 2,5%; pornografie infantilă cu 400%.

În ceea ce privește situația violenței împotriva copilului raportată la anul 2017, datele statistice de abuz sexual și exploatare sexuală împotriva copilului, conform evidențelor ANDPDCA, sunt: conform distribuției pe sexe, abuz sexual feminin 81,89%, abuz sexual masculin 18,11% și exploatare sexuală feminină 100%; iar conform distribuției pe grupe de vârstă au fost înregistrate: abuz sexual la copii cu vârsta < 1 an - 0,13%, între 1-2 ani - 0,39%, între 3-6 ani - 6,04%, între 7-9 ani - 10,89%, între 10-13 ani - 34,65%, între 14-17 ani - 47,77%, de 18 ani - 0,13% și exploatare sexuală la copii cu vârsta între 10-13 ani - 14,55% și între 14-17 ani - 85,45%.

Datele statistice de abuz sexual și exploatare sexuală împotriva copilului, raportate la nivelul anului 2018, sunt conform distribuției pe sexe: abuz sexual feminin 83,28%, abuz sexual masculin 16,72%, exploatare sexuală feminină 96,15% și exploatare sexuală masculină 3,85%; iar conform distribuției pe grupe de vârstă au fost înregistrate: abuz sexual la copii cu vârsta între 1-2 ani - 0,63%, între 3-6 ani - 6,83%, între 7-9 ani - 12,30%, între 10-13 ani - 30,18%, între 14-17 ani - 49,53%, de 18 ani - 0,53% și exploatare sexuală la copii cu vârsta între 10-13 ani - 7,69%, între 14-17 ani - 88,46%.

În ceea ce privește datele statistice referitoare la traficul de persoane în scopul exploatării sexuale, raportate la nivelul anului 2017, populația feminină, atât cea majoră, cât și cea minoră, are o pondere crescută în totalul victimelor identificate, ajungând în acest an la 76,4%, după cum traficul în scopul exploatării sexuale are o pondere de aproximativ 68,8% din total.

Astfel, conform distribuției pe sexe, traficul de persoane feminin a fost de 76,40% și traficul de persoane masculin a fost de 23,60%. Conform distribuției pe grupe de vârstă, traficul de persoane minore a fost de 51,3%, din care feminin 38,97% și masculin 12,39%, iar traficul de persoane majore a fost de 48,7%, din care feminin 37,46% și masculin 11,18%.

În ceea ce privește datele statistice referitoare la traficul de persoane în scopul exploatării sexuale, raportate la nivelul anului 2018, a existat o scădere semnificativă a numărului victimelor adulte de gen feminin, comparativ cu anul anterior. Dacă în 2018, din totalul de 285 de victime adulte, 181 au fost femei, respectiv 36,42%, în anul 2017 numărul femeilor înregistrate ca victime ale traficului de persoane era de 248.

Ponderea minorilor în totalul victimelor s-a situat în anul 2018 la 42,7% din total, față de 51,4% în anul anterior, cu aproape 10% procente mai puțin; astfel, conform distribuției pe sexe, s-a înregistrat trafic feminin de 73,00% și masculin de 27,00%, iar conform distribuției pe grupe de vârstă s-au înregistrat minori în procent de 42,7%, din care feminin 36,62% și masculin 6,04%, și adulți în procent de 57,3%, din care feminin 36,42% și masculin 20,93%.

Exploatarea sexuală rămâne cea mai întâlnită formă de exploatare în rândul victimelor identificate în anul 2019, înregistrând o pondere de 69%.

Secţiunea a 4-aCadrul legal intern și internațional

[ ] Convenția pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW), adoptată și deschisă spre semnare de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 1979, a fost ratificată de România în 1982; Comitetul pentru Eliminarea Discriminării împotriva Femeilor recomandă, în cadrul General Recommendation 19, pentru Convenția CEDAW, potrivit art. 24 b: statele părți ar trebui să se asigure că legile împotriva violenței domestice și sexuale oferă o protecție adecvată tuturor femeilor și le respectă integritatea și demnitatea. Trebuie asigurate servicii de protecție și asistență adecvate victimelor. De asemenea, se recomandă instruirea specialiștilor cu atribuții în domeniu.

[ ] Convenția de la Istanbul reprezintă documentul programatic cel mai cuprinzător care abordează această gravă violare a drepturilor omului, ale cărui puncte-cheie sunt prevenirea violenței, protecția victimelor și trimiterea în judecată a infractorilor. Aceasta tinde spre toleranță zero privind această formă de violență și constituie un important pas înainte pentru îmbunătățirea condiției femeii atât în Europa, cât și în afara ei.

Aplicarea eficientă a Convenției de la Istanbul depinde în mare măsură de voința și capacitatea guvernelor și a diferitelor autorități de a coordona acțiunile diferitelor agenții și instituții implicate în prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.

România este cel de-al 14-lea stat care a ratificat Convenția de la Istanbul prin Legea nr. 30/2016 pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, adoptată la Istanbul la 11 mai 2011, și, în prezent, armonizarea legislației interne cu prevederile Convenției de la Istanbul a fost realizată prin adoptarea unui pachet legislativ complex, la nivel de legislație primară, secundară și terțiară.

Astfel, acțiunile Guvernului României au vizat reglementări legislative, precum și crearea și operaționalizarea unor mecanisme interinstituționale în măsură să conducă la o promovare cât mai bună a principiului egalității de șanse între femei și bărbați, ca valoare fundamentală a democrației sociale, și la o protecție cât mai bună a victimelor violenței domestice.

În prezent, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, alături de instituțiile cu atribuții în domeniu și de organizațiile neguvernamentale, depune diligențele necesare pentru promovarea și aplicarea noilor prevederi legale introduse prin Legea nr. 174/2018 privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie și Legea nr. 178/2018 privind modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, în acord cu prevederile Convenției de la Istanbul.

În acest sens, Legea nr. 202/2002 definește în mod concret, la art. 4 lit. l), violența de gen ca fiind fapta de violență direcționată împotriva unei femei sau, după caz, a unui bărbat, motivată de apartenența de sex. Violența de gen împotriva femeilor este violența care afectează femeile în mod disproporționat. Violența de gen cuprinde, fără a se limita însă la acestea, următoarele fapte: violența domestică, violența sexuală, mutilarea genitală a femeilor, căsătoria forțată, avortul forțat și sterilizarea forțată, hărțuirea sexuală, traficul de ființe umane și prostituția forțată.

Din perspectiva Legii nr. 174/2018, noile reglementări legislative prezintă interes deosebit în sfera prevenirii și combaterii violenței domestice, deoarece este reglementat ca pilon central ordinul de protecție provizoriu - OPP, instrument în materie administrativă care îi va permite polițistului să intervină rapid pentru protejarea victimei și pentru înlăturarea de îndată a agresorului din domiciliu în acord cu prevederile art. 52 din Convenția de la Istanbul.

Victimele violenței domestice trebuie să cunoască faptul că această măsură se va aplica în situațiile de pericol iminent pentru sănătatea și securitatea lor, fiind o măsură diferită față de ordinul de protecție - OP care este cunoscut și reglementat prin lege din anul 2012.

Cu alte cuvinte, OPP reprezintă un instrument complementar OP, acesta fiind emis de către polițist, de îndată, executoriu, fără termen și fără somație, având valabilitate de 5 zile, cu posibilitate de prelungire până la emiterea OP.

Prin lege se prevede că, sub nicio formă și în nicio împrejurare, obiceiul, cultura, religia, tradiția sau așa-numita „onoare“ nu poate fi considerată drept justificare pentru orice tip de acte de violență împotriva femeilor și bărbaților, în conformitate cu dispozițiile art. 42 și art. 121 alin. (5) din Convenția de la Istanbul.

Totodată, a fost extinsă sfera serviciilor sociale destinate victimelor și agresorilor violenței domestice prin reglementarea de servicii precum linii telefonice de urgență, servicii integrate de urgență destinate victimelor violenței sexuale și locuințe protejate care să poată asigura victimelor violenței domestice tranziția către o viață independentă.

[ ] Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, ratificată prin Legea nr. 565/2002. România a semnat, la data de 14 decembrie 2000, la Palermo, Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, precum și cele două protocoale adiționale, adoptate la New York la data de 15 noiembrie 2000, respectiv Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, precum și Protocolul împotriva traficului ilegal de migrați pe calea terestră, a aerului și pe mare;

[ ] Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, adoptată la 3 mai 2005, deschisă spre semnare și semnată de România la Varșovia la 16 mai 2005, ratificată prin Legea nr. 300/2006;

[ ] Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare;

[ ] Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor și acțiunea imediată în vederea eliminării lor, adoptată la cea de-a 87-a sesiune a Conferinței generale a Organizației Internaționale a Muncii la Geneva la 17 iunie 1999, ratificată prin Legea nr. 203/2000;

[ ] Protocolul facultativ la Convenția cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă, semnat la New York la 6 septembrie 2000, ratificat prin Legea nr. 470/2001;

[ ] Convenția Consiliului Europei pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, adoptată la Lanzarote la 25 octombrie 2007 și semnată de România la Lanzarote la 25 octombrie 2007, ratificată prin Legea nr. 252/2010;

[ ] Codul penal reglementează următoarele infracțiuni: vătămarea corporală (art. 194), întreruperea cursului sarcinii (art. 201), violul (art. 218), agresiunea sexuală (art. 219), actul sexual cu un minor (art. 220), coruperea sexuală a minorilor (art. 221), racolarea minorilor în scopuri sexuale (art. 222), hărțuirea sexuală (art. 223), traficul de persoane (art. 210), traficul de minori (art. 211), proxenetismul (art. 213), pornografia infantilă (art. 374).

La nivel internațional și european, preocuparea pentru apărarea și dezvoltarea drepturilor omului și libertăților sale fundamentale s-a materializat de-a lungul timpului prin elaborarea unor numeroase instrumente juridice internaționale, esențiale pentru promovarea principiului egalității de șanse între femei și bărbați, iar violența domestică și de gen sunt circumscrise în această arie de reglementare.

În același sens există o serie de recomandări internaționale care plasează violența de gen în contextul practicilor și politicilor din sfera sănătății publice și luptei împotriva tratamentelor discriminatorii, respectiv:

a)Declarația Universală a Drepturilor Omului, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

b)Statutul Curții Infracționale Internaționale de la Roma, 1998;

c)Rezoluția 1325 a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, 2000;

d)Convenția Consiliului Europei pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, adoptată la Lanzarote la 25 octombrie 2007 și semnată de România la Lanzarote la 25 octombrie 2007, ratificată de România prin Legea nr. 252/2010;

e)Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, adoptată la Budapesta la 23 noiembrie 2001, ratificată de România prin Legea nr. 64/2004;

f)Recomandarea Comitetului de Miniștri către statele membre nr. R (87)21 privind asistența victimelor și prevenirea victimizării;

g)Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989;

h)Declarația privind eliminarea violenței împotriva femeilor, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 23 februarie 1994;

i)Declarația și Platforma de acțiune adoptate la Beijing, în cadrul Conferinței mondiale asupra femeilor, septembrie 1995;

j)Recomandarea Consiliului Europei nr. R (2002) privind protecția femeilor contra violenței;

k)Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite nr. 61/143 privind intensificarea eforturilor în vederea eliminării tuturor formelor de violență împotriva femeilor din 19 decembrie 2006;

l)Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 26 septembrie 2007;

m)Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului;

n)Directiva 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor infracționalității;

o)Directiva 2011/93/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile și de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAI a Consiliului;

p)Directiva 2011/99/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind ordinul european de protecție;

q)Regulamentul (UE) nr. 606/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 iunie 2013 privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție în materie civilă;

r)Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului.

De asemenea, Agenda ONU 2030 pentru dezvoltare durabilă oferă un răspuns provocărilor de la nivel global, abordând, într-o manieră cuprinzătoare, problema eradicării sărăciei și dimensiunile economice, sociale și de mediu ale dezvoltării durabile. Cele 17 noi obiective de dezvoltare durabilă împreună cu cele 169 de ținte aferente se referă la domenii-cheie, precum sărăcia, drepturile omului, securitatea alimentară, sănătatea, consumul și producția sustenabile, creșterea economică, ocuparea forței de muncă, infrastructura, gestionarea durabilă a resurselor naturale, oceanele, schimbările climatice și egalitatea de gen.

În ceea ce privește egalitatea de gen, obiectivul de dezvoltare durabilă (ODD) 5 „Achieve gender equality and empower all women and girls“ subliniază importanța promovării măsurilor de prevenire și combatere a violenței sexuale prin 3 din cele 6 subpuncte ale ODD 5:5.2. eliminarea tuturor formelor de violență împotriva femeilor și fetelor, în sferele publice și private, inclusiv a traficului, exploatării sexuale și a altor tipuri de exploatare;

5.3.eliminarea tuturor practicilor dăunătoare, precum căsătoriile cu copii, timpurii și forțate, și mutilarea genitală a femeilor;

5.6.asigurarea accesului universal la sănătatea sexuală și reproductivă și a drepturilor reproductive, în conformitate cu prevederile Programului de acțiuni al Conferinței Internaționale pentru Populație și Dezvoltare, ale Platformei de acțiune de la Beijing și ale documentelor finale ale conferințelor de revizuire a acestora.

Pentru punerea în practică a prevederilor europene și a celor din documentele internaționale, în sfera dezvoltării durabile, a fost înființat Departamentul pentru dezvoltare durabilă, prin Hotărârea Guvernului nr. 313/2017 privind înființarea, organizarea și funcționarea Departamentului pentru dezvoltare durabilă, cu modificările și completările ulterioare. Departamentul funcționează în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în subordinea prim-ministrului, fiind finanțat de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

În coordonarea acestui departament a fost revizuită Strategia națională de dezvoltare durabilă a României în concordanță cu obiectivele de dezvoltare durabilă din Agenda ONU 2030, în acest sens fiind adoptată Hotărârea Guvernului nr. 877/2018 privind adoptarea Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030.

În luna martie 2020, la nivelul Uniunii Europene (UE) a fost adoptată Strategia privind egalitatea de gen pentru perioada 2020-2025 - „O Uniune a egalității: Strategia egalității de gen 2020-2025“.

În cadrul actualei strategii se prevede că este necesară o atenție sporită în ceea ce privește eliminarea violenței de gen și a stereotipurilor, prezente încă în mod pregnant la nivelul UE, și care reprezintă unele dintre cele mai mari provocări ale societăților contemporane, având la bază, în mod istoric, inegalitățile de gen. În acest sens se afirmă faptul că UE va face tot posibilul pentru a preveni și combate violența bazată pe gen, va sprijini și proteja victimele acestor infracțiuni și va lua măsuri de sancționare a agresorilor.

Astfel, unul dintre obiectivele strategiei UE vizează eradicarea violenței de gen.

Din perspectiva acestui obiectiv, documentul statuează că „toate persoanele ar trebui să fie în siguranță în casele lor, în relațiile lor parteneriale, la locul de muncă, în spațiile publice și online. Femeile și bărbații, fetele și băieții, în toată diversitatea lor, ar trebui să fie liberi să își exprime ideile și emoțiile și să urmărească traseele educaționale și profesionale alese, fără constrângerile normelor stereotipice de gen“.

În acest sens, Comisia intenționează, în special, să prezinte o inițiativă în vederea extinderii incriminării unor fapte prin armonizarea unor forme specifice de violență bazată pe gen, în conformitate cu art. 83 alin. (1) din TFUE, așa-numitele Eurocrimes, sau, după caz, va propune măsuri suplimentare pentru prevenirea și combaterea unor forme specifice de violență bazată pe gen, inclusiv pentru hărțuire sexuală, abuz împotriva femeii și mutilarea genitală a femeilor (MGF).

Alte propuneri/recomandări importante vizează:

–Orientarea pe prevenirea eficientă a violenței domestice, ca element-cheie, prin: educarea băieților și fetelor de la o vârstă mică despre egalitatea de gen și susținerea relațiilor nonviolente, abordarea multidisciplinară în rândul profesioniștilor și serviciilor, inclusiv în sistemul de justiție penală, serviciile de sprijinire a victimelor, programele de probațiune și serviciile sociale și de sănătate. Abordarea violenței împotriva femeilor și a ideologiilor care subminează drepturile femeilor prin acțiuni care ar putea contribui la prevenirea radicalizării care generează extremism și terorism violent.– Comisia va lansa o rețea a UE privind prevenirea violenței bazate pe gen și a violenței în familie, reunind statele membre și părțile interesate pentru schimbul de bune practici, și va oferi finanțare pentru formarea, consolidarea capacității și servicii de sprijin. Prevenirea violenței se va concentra pe bărbați și băieți.

Cadrul legislativ relevant:

–Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, republicată, cu modificările ulterioare;

–Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

–Legea nr. 30/2016 pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, adoptată la Istanbul la 11 mai 2011;

–Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

–Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare;

–Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare;

–Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor, cu modificările și completările ulterioare;

–Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare;

–Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu modificările și completările ulterioare;

–Legea nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

–Legea nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, cu modificările ulterioare;

–Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare;

–Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, cu modificările ulterioare;

–Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare;

–Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

–Ordonanța Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit protecție internațională sau un drept de ședere în România, precum și a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene, aprobată cu modificări prin Legea nr. 185/2004, cu modificările și completările ulterioare;

–Hotărârea Guvernului nr. 365/2018 pentru aprobarea Strategiei naționale privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada 2018-2021 și a Planului operațional pentru implementarea Strategiei naționale privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterii violenței domestice 2018-2021;

–Hotărârea Guvernului nr. 877/2018 privind adoptarea Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030;

–Hotărârea Guvernului nr. 262/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați;

–Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare și funcționare ale serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de personal, cu modificările ulterioare;

–Hotărârea Guvernului nr. 49/2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind prevenirea și intervenția în echipă multidisciplinară și în rețea în situațiile de violență asupra copilului și de violență în familie și a Metodologiei de intervenție multidisciplinară și interinstituțională privind copiii exploatați și aflați în situații de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum și copiii români migranți victime ale altor forme de violență pe teritoriul altor state;

–Hotărârea Guvernului nr. 118/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare;

–Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare;

–Hotărârea Guvernului nr. 426/2020 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale;

–Hotărârea Guvernului nr. 177/2016 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, cu modificările ulterioare;

–Hotărârea Guvernului nr. 460/2011 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, cu modificările și completările ulterioare;

–Hotărârea Guvernului nr. 861/2018 pentru aprobarea Strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2018-2022 și a Planului național de acțiune 2018-2020 pentru implementarea Strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2018-2022;

–Hotărârea Guvernului nr. 299/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane;

–Hotărârea Guvernului nr. 889/2016 privind aprobarea Strategiei naționale pentru sănătatea mintală a copilului și adolescentului 2016-2020;

–Ordinul ministrului muncii și justiției sociale nr. 28/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate prevenirii și combaterii violenței domestice;

–Ordinul ministrului muncii și justiției sociale nr. 2.524/2018 privind aprobarea Metodologiei privind modalitatea de participare la programele speciale de consiliere psihologică, organizate de către serviciile de specialitate publice sau private;

–Ordinul ministrului afacerilor interne și al ministrului muncii și justiției sociale nr. 146/2.578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști;

–Ordinul ministrului muncii și justiției sociale nr. 2.525/2018 privind aprobarea Procedurii pentru intervenția de urgență în cazurile de violență domestică;

–Ordinul ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.875/2016*) privind aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați;

*)Nepublicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

–Ordinul ministrului muncii și justiției sociale nr. 29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecție a copilului și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum și a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat și cantinele sociale;

–Strategia privind reducerea fenomenului de violență în unitățile de învățământ preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 1.409/2007**);

**)Nepublicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

–Protocolul de colaborare privind prevenirea și combaterea delincvenței juvenile în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, încheiat între Ministerul Educației Naționale și Ministerul Afacerilor Interne - IGPR;

–Planul național comun de acțiune (PNCA) pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar, încheiat între Ministerul Educației Naționale, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Afacerilor Interne;

–Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.141/2019 privind înființarea, organizarea și funcționarea Comisiei Naționale pentru Desegregare și Incluziune Educațională, cu modificările ulterioare;

–Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

–Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.343/2020 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 7 alin. (1^1), ale art. 56^1 și ale pct. 6^1 din anexa la Legea educației naționale nr. 1/2011, privind violența psihologică - bullying.

Secţiunea a 5-aPrincipii și valori fundamentale

Fiecare măsură cuprinsă în prezenta strategie și în planul de acțiune se circumscrie următoarelor principii:

a)principiul respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului - toate activitățile desfășurate de instituțiile statului, organizațiile neguvernamentale și alte structuri ale societății civile pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale se desfășoară cu respectarea prevederilor convențiilor și tratatelor internaționale privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului, la care România este parte;

b)principiul respectării și promovării cu prioritate a interesului superior al copilului - interesul superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și organismele implicate în realizarea obiectivelor prezentei strategii;

c)principiul nediscriminării și egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați - impune actorilor care gestionează cazurile de violență sexuală adoptarea unui comportament corect, imparțial și nediscriminatoriu, fără deosebire de rasă, sex, religie, naționalitate, apartenență politică, avere sau origine socială, față de toți cetățenii;

d)principiul intervenției imediate și al celerității în instrumentarea cazurilor de violență sexuală;

e)principiul prevenirii săvârșirii actelor de violență sexuală, atât în ceea ce privește primul act de violență sexuală, cât și, în special, recidiva (caracterul repetabil);

f)principiul securizării și protecției victimei - garantează intervenția, în limita cadrului legal, prin acțiuni care să asigure inclusiv protecția fizică a victimei și centrarea pe nevoile sale și implicarea activă a acesteia în toate deciziile ce o privesc;

g)principiul responsabilizării agresorului pentru propria reabilitare și reinserție socială în vederea promovării unor relații sociale pozitive bazate pe comportament nonviolent și acceptarea diversității;

h)principiul subsidiarității, potrivit căruia în situația în care persoana sau familia nu își poate asigura integral nevoile sociale trebuie să intervină colectivitatea locală și structurile ei asociative și, doar în mod complementar, statul;

i)principiul proximității, potrivit căruia serviciile sunt organizate cât mai aproape de victimă/agresor, pentru facilitarea accesului și menținerea beneficiarului cât mai mult posibil în propriul mediu de viață;

j)principiul prevenirii revictimizării, prin limitarea interviurilor repetate solicitate de către autoritățile competente, care pot genera pentru victimă retrăirea traumei și dezechilibru emoțional;

k)principiul finanțării adecvate și utilizării responsabile a resurselor financiare alocate pentru implementarea măsurilor identificate pentru atingerea obiectivelor de reducere a violenței sexuale;

l)principiul abordării integrate - presupune coordonarea și cooperarea între toate instituțiile implicate; practicile și procedurile în domeniul prevenirii, monitorizării și combaterii violenței sexuale, precum și cele de implementare a măsurilor de asistență socială vor avea la bază o viziune și o concepție unitară, cu accent pe parteneriat și colaborarea în rețea;

m)principiul parteneriatului public-privat, care recunoaște importanța implicării societății civile în activitățile concrete de implementare a măsurilor de prevenire și combatere a violenței sexuale și încurajarea autorităților publice locale în cooptarea serviciilor de asistență și sprijin acordate de organizații neguvernamentale;

n)principiul responsabilității - presupune obligația instituțiilor responsabile cu îndeplinirea activităților subsumate realizării obiectivelor prevăzute de strategie, precum și a instituțiilor partenere de a îndeplini în cea mai bună manieră posibilă sarcinile stabilite;

o)principiul confidențialității - activitățile proprii vor fi date publicității numai în condițiile prevăzute de lege, astfel încât să nu pericliteze bunul mers și finalitatea acestora și nici drepturile și libertățile persoanelor implicate.

Secţiunea a 6-a Mesaje-cheie1. Violența sexuală este recunoscută ca fiind, în principal, o gravă încălcare a drepturilor fundamentale femeii care poate îmbrăca o varietate de forme. De asemenea, băieții și bărbații pot fi victime ale acestei forme de violență.

2.Consimțământul este cel care face diferența între contactul sexual voluntar și abuzul sexual în sensul legii. Consimțământul trebuie să fie exprimat liber, neechivoc, verbal sau prin comportamente care nu lasă loc interpretărilor. Consimțământul nu poate fi exprimat de către o persoană incapabilă; de asemenea, acesta poate fi influențat sau viciat atunci când persoana se află într-o relație de încredere, putere, autoritate sau de dependență față de persoana care exercită abuzul.

3.Violența sexuală nu este un fenomen rar întâlnit.

4.Femeile și fetele sunt principalele ținte ale abuzului sexual, totodată, mulți bărbați și băieți fiind și ei afectați de violență sexuală și victimizați, în special înainte de adolescență.

5.Violența sexuală este comisă de cele mai multe ori de către persoane cunoscute victimei, atât în cazul copiilor (în majoritatea cazurilor, făptuitorii sunt atât membri ai familiei/rude/ afini, cât și alți minori), precum și în cazul adulților (făptuitorii sunt în primul rând cunoscuți sau actuali sau foști soți/parteneri).

6.Violul marital este un fenomen trecut sub tăcere, greu de acceptat de către victime din cauza relației emoțional-afective cu agresorul.

7.Abuzul sexual suferit în copilărie este dezvăluit foarte rar familiei și prietenilor în timpul copilăriei (în doar o treime din cazuri) și foarte puține cazuri sunt raportate autorităților.

8.Nu există un profil tipic al unui autor al agresiunii sexuale. Infracțiunea sexuală este o problemă complexă ale cărei cauze sunt multifactoriale. Oamenii care comit astfel de fapte fac acest lucru din diverse motive.

9.Chiar dacă unele caracteristici personale sau legate de mediu ar putea face o persoană mai vulnerabilă la agresiuni sexuale, victimele nu sunt responsabile de a fi vizate și nu trebuie să fie învinovățite. Responsabilitatea pentru agresiune sexuală revine întotdeauna făptuitorului.

10.Violența sexuală este o problemă sistemică, o consecință a inegalităților istorice dintre bărbați și femei și un fenomen social. De asemenea, agresiunea sexuală determină costuri economice și sociale majore, fiind un fenomen care privește populația în ansamblu.

11.Materialele pornografice sunt ușor accesibile online și promovează în mare parte atitudini și comportamente misogine și agresive, care nu sunt neutralizate și combătute prin accesul tinerilor la informații în școli.

12.Violența sexuală are numeroase consecințe care pot dura o viață întreagă și pot influența generații, cu efecte adverse grave asupra sănătății, educației, ocupării forței de muncă, criminalității și bunăstării economice a persoanelor, familiilor, comunităților și societăților.

13.Femeile și fetele victime ale violenței sexuale nu trebuie să fie sub nicio formă învinovățite și supuse stigmatizării și/sau revictimizării. Educarea, din primii ani de viață ai băieților și pe parcursul vieții bărbaților, trebuie să fie orientată pe cultivarea noțiunilor de respect reciproc, parteneriat și egalitate de șanse între femei și bărbați.

14.Schimbarea societală se poate realiza treptat, prin educație și prin dezvoltarea unor programe de reabilitare, consiliere psihologică, grupuri de terapie pentru potențiali agresori sexuali etc., ca alternativă viabilă față de accentuarea măsurilor punitive și privative de libertate.

Capitolul IIPriorități, politici și cadrul juridic existent

Secţiunea 1Politici publice existente

Promovarea principiului egalității de șanse între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice și de gen reprezintă o preocupare actuală și continuă a Guvernului României care se reflectă în măsurile efective prevăzute în prezent în strategiile aflate în vigoare.

Astfel, la nivel guvernamental este asumat faptul că nu sunt suficiente doar legiferarea și armonizarea cu prevederile Convenției de la Istanbul și că nu pot fi înregistrate rezultate reale, în absența unor proceduri specifice și coerente de intervenție pentru diferite categorii de specialiști, care trebuie să fie dublate, în mod necesar, de formare profesională continuă adecvată și articulată potrivit noilor prevederi legale și de o susținere financiară adecvată pentru implementarea tuturor măsurilor.

–Hotărârea Guvernului nr. 365/2018

Strategia națională privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice și a Planului operațional pentru implementarea Strategiei naționale privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice este un document de politică publică care reglementează pentru perioada 2018-2021, în domeniul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați, următoarele arii de intervenție: educația, piața muncii, sănătate, participarea echilibrată a femeilor și bărbaților la procesul de decizie, abordarea integratoare de gen. În ceea ce privește domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice stabilește direcțiile majore de acțiune în sprijinul îmbunătățirii situației victimelor, precum și măsuri destinate să reducă sau să contribuie la diminuarea actelor de violență domestică, să atenueze sentimentul de insecuritate al victimei, precum și să reducă riscul recidivei și facilitarea reintegrării sociale a persoanelor care au comis infracțiuni de violență domestică.

–Hotărârea Guvernului nr. 1.113/2014 privind aprobarea Strategiei naționale pentru protecția și promovarea drepturilor copilului pentru perioada 2014-2020 și a Planului operațional pentru implementarea Strategiei naționale pentru protecția și promovarea drepturilor copilului 2014-2016 vizează promovarea investiției în dezvoltarea și bunăstarea copiilor, pe baza unei abordări holistice și integrate adoptate de toate instituțiile și autoritățile publice, urmărind să asigure astfel respectarea drepturilor copiilor, acoperirea nevoilor lor și accesul universal la serviciile destinate lor. Această strategie cuprinde o serie de obiective, printre care acela de a asigura accesul tuturor copiilor la servicii de calitate, de a angaja fonduri și a furniza un pachet minim de servicii și beneficii pentru toți copiii, în special pentru cei aflați în situații vulnerabile, de a preveni și combate toate formele de violență și de a crește participarea copiilor la procesul de luare a deciziilor.

–Hotărârea Guvernului nr. 779/2015 pentru aprobarea Strategiei naționale de ordine și siguranță publică 2015-2020 urmărește eficientizarea sistemului de ordine publică și siguranță printr-o abordare proactivă, orientată către nevoile de securitate în serviciul cetățeanului, precum și prin asigurarea unui mediu caracterizat prin ordine, libertate și justiție. Acest document programatic este centrat pe perfecționarea și aplicarea riguroasă a cadrului normativ, menținerea unui grad ridicat de profesionalizare a personalului și consolidarea instituțională a structurilor cu atribuții în domeniul specific, în scopul reducerii costurilor și creșterii gradului de performanță în prevenirea și combaterea fenomenului infracțional, precum și pe creșterea gradului de implicare a societății civile în prevenirea și combaterea fenomenului criminalității. În acest scop, Strategia națională propune soluții menite să eficientizeze măsurile pentru protejarea economiei naționale împotriva infiltrărilor de natură infracțională, a spațiului cibernetic, pentru creșterea nivelului de securitate al cetățenilor, precum și pentru securizarea frontierelor, inclusiv a celor externe Uniunii Europene.

–Hotărârea Guvernului nr. 460/2011, cu modificările și completările ulterioare

–Hotărârea Guvernului nr. 861/2018

–Hotărârea Guvernului nr. 317/2016 privind aprobarea Strategiei educației și formării profesionale din România pentru perioada 2016-2020 propune o abordare coerentă a formării profesionale inițiale și a formării profesionale continue, care să conducă la dezvoltarea unui sistem de formare profesională accesibil, atractiv, competitiv și relevant pentru cerințele pieței muncii. Strategia abordează în mod integrat educația și formarea profesională inițială și continuă.

–Hotărârea Guvernului nr. 418/2015 privind aprobarea Strategiei naționale de învățare pe tot parcursul vieții 2015-2020, document ce reflectă și transpune în viziune, respectiv în obiective și direcții de acțiune conceptul modern de învățare neîntreruptă, oricând și oriunde. Viziunea strategică privind învățarea pe tot parcursul vieții în România constă în a oferi tuturor persoanelor, pe întreaga durată a vieții acestora, oportunitatea de a participa la viața economică, socială și civică și de a le permite să își exploateze potențialul personal.

–Hotărârea Guvernului nr. 430/2020 privind aprobarea Strategiei naționale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020-2024.

Secţiunea a 2-aDefinirea problemei

Violența sexuală este o problemă care afectează persoane minore și adulte, în special de gen feminin, familii, comunități și instituții. Dată fiind complexitatea ei, acest tip de violență este abordată cel mai eficient în momentul în care mai multe sectoare, organizații și discipline conlucrează în identificarea și conceperea unor strategii care să poată contracara această gravă violare a drepturilor fundamentale ale omului.

În acest context, toți actorii implicați în dezvoltarea acestei strategii trebuie să agreeze, potrivit conceptului de SINERGIE, un set comun de principii orientative și să conștientizeze că violența sexuală și de gen este o gravă încălcare a drepturilor fundamentale ale omului și în special ale fetelor și femeilor.

Problematica complexă din domeniul prevenirii și combaterii violenței sexuale poate fi concentrată pe o serie de direcții de acțiune necesare, atât pe direcția îmbunătățirii și consolidării cadrului legal aplicabil în domeniu, cât și pe reglementarea unor măsuri adecvate de sprijin și protecție pentru victime, dar și a măsurilor necesare pentru prevenirea violenței sexuale și a recidivei, inclusiv a măsurilor orientate pe intervenție în cazul agresorilor.

Dezvoltarea cadrului legal trebuie să fie dublată de formarea și pregătirea necesară și adaptată pentru intervenția diferitelor categorii de specialiști.

De asemenea, una dintre problemele constante este nivelul scăzut de încredere în capacitatea de intervenție a organelor de poliție, de exemplu, nivel scăzut de raportare a faptelor de violență domestică și sexuală, retragerea plângerilor.

Totodată, victimele violenței sexuale necesită servicii de sănătate cuprinzătoare, sensibile la gen, pentru a face față consecințelor fizice și psihice ale experienței lor și pentru a le facilita și ajuta recuperarea după un eveniment traumatic.

Tipurile de servicii care sunt necesare includ testarea sarcinii, prevenirea sarcinii, serviciile de avort, testarea pentru ITS și/sau profilaxia, tratamentul leziunilor și consiliere psihosocială.

Pe lângă furnizarea de îngrijiri medicale imediate, sectorul sănătății poate acționa ca un punct de referință important pentru alte servicii de care victima poate avea nevoie mai târziu, de exemplu, asistență socială și asistență juridică.

Consecințele violenței sexuale asupra sănătății sunt numeroase și variate și includ efecte fizice și psihologice, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Abuzul sexual poate avea efecte psihologice devastatoare pe termen lung, influențând și modificând radical întregul curs de viață al unei persoane.

Persoanele care au suferit agresiuni sexuale pot prezenta o serie de leziuni fizice, genitale și nongenitale sau, în cazuri extreme, deces. Mortalitatea poate rezulta fie din actul de violență în sine, fie din acte de răscumpărare, de exemplu, crimele de „onoare“ sau ca pedeapsă pentru raportarea infracțiunii sau din suicid.

În plus, victimele violului prezintă un risc crescut de: sarcină nedorită, avort nesigur, ITS, inclusiv HIV/SIDA, disfuncție sexuală, infertilitate, durere pelviană și boală inflamatorie pelviană, infecții ale tractului urinar, sindrom PTSD.

La fel cum nu există o victimă tipică, nu există o reacție tipică la experiența violenței sexuale; efectele psihologice variază considerabil de la persoană la persoană. În general vorbind, cu toate acestea, ar trebui să fie suspectat abuz sexual la persoanele care prezintă, în special în mod repetat, următoarele probleme de sănătate: sindromul traumatismelor de viol, tulburare de stres posttraumatică, depresie, fobii sociale, în special la victimele violului conjugal sau de întâlnire, anxietate, consum crescut de substanțe sau abuz, comportament suicidar.

Pe termen lung, victimele se pot plânge de dureri de cap cronice, oboseală, tulburări de somn, coșmaruri, amintiri negative, greață recurentă, tulburări de alimentație, dureri menstruale, dificultăți sexuale.

La adulții victimele/supraviețuitori ai abuzului sexual suferit în copilărie, simptomele sunt adesea o extensie a celor întâlnite la copii și pot include: depresie, anxietate, stres posttraumatic, distorsiuni cognitive, stres emoțional exteriorizat, dificultăți interpersonale, inclusiv probleme sexuale.

În mod corelativ celor patru categorii de consecințe intersecționale, respectiv sănătate, psihosocial, siguranță/ securitate și cadrul legal/justiție, răspunsul la violența sexuală trebuie să se concentreze pe acțiuni concrete care să vizeze în principal:

a)dezvoltarea activităților de educație timpurie și de creștere a nivelului de răspuns și atitudine civică la nivelul comunității;

b)stabilirea unor mecanisme de monitorizare și raportare a violenței sexuale;

c)includerea unor prevederi referitoare la interzicerea și sancționarea hărțuirii sexuale în regulamentele interne de funcționare a instituțiilor publice și private, inclusiv pentru elaborare unor protocoale pentru gestionarea sesizărilor de hărțuire sexuală la locul de muncă și în unitățile de învățământ;

d)dezvoltarea unui sistem de servicii care să răspundă nevoilor medicale/de sănătate ale victimelor/supraviețuitorilor;

e)dezvoltarea unui sistem de servicii care să răspundă nevoilor psihosociale ale victimelor/supraviețuitorilor;

f)dezvoltarea unui sistem de servicii care să răspundă nevoilor de siguranță/securitate a victimelor/supraviețuitorilor;

g)stabilirea unui răspuns coordonat la nivelul cadrului juridic/legal;

h)identificarea rolurilor și responsabilităților altor potențiali actori;

i)dezvoltarea unui plan de lucru/asistență cu agresorii.

Totodată, analiza activităților preventive derulate în anii anteriori, cu privire la fenomenul traficului de persoane, precum și tendințele actuale ale acestei forme de criminalitate impun continuarea politicilor publice de prevenire a traficului de persoane, urmărindu-se în acest sens o eficientizare cât mai crescută a eforturilor antitrafic din România.

Activitatea de prevenire a traficului de persoane urmărește acoperirea unui spectru larg din punctul de vedere al formelor de manifestare a acestui fenomen, care poate cuprinde exploatare sexuală, exploatare prin muncă, obligarea la cerșetorie și atragerea de noi parteneri, elementul de unitate și de coerență fiind reprezentat de concentrarea mesajului pe riscurile și implicațiile asociate traficului de persoane. În egală măsură, acțiunile preventive vizează descurajarea și reducerea cererii care favorizează traficul de persoane.

Activitățile de prevenire a traficului de persoane sunt adaptate atât specificului local și regional al traficului, cât și al diverselor tipuri de exploatare, ținând cont în permanență de particularitățile grupurilor-țintă, destinatare ale mesajului antitrafic, cu accent pe categorii vulnerabile, publicul larg, persoane care intră/pot intra în contact cu victime/potențiale victime ale traficului de persoane etc.

De asemenea, concepția strategică abordată în domeniul prevenirii traficului de persoane urmărește și transpunerea într-o măsură cât mai mare în eforturile antitrafic din România a abordării generale de la nivel internațional și european, propunându-și totodată să corespundă și nevoilor de intervenție identificate prin intermediul diferitelor documente strategice naționale.

Capitolul III

Direcții strategice de acțiuneDS1 Informarea și pregătirea membrilor comunităților și a partenerilor sociali în scopul realizării prevenirii primare prin sprijinirea educației la toate nivelurile, a evenimentelor de informare, a instruirilor/formărilor continue specifice, dezvoltarea inițiativelor Uniunii Europene, facilitarea informării prin mijloace inovative, inclusiv prin mijloace electronice și utilizarea resurselor mass-mediaDS2 Pregătirea și instruirea reprezentanților administrației publice centrale și locale, a tuturor profesioniștilor cu atribuții în domeniu în scopul întăririi capacității instituționale și a capacității de intervenție pentru realizarea prevenirii secundare și terțiare și a măsurilor de sprijin și protecție pentru victimele violenței sexuale. Includerea acestui subiect în strategiile și programele de dezvoltare regională, județeană și localăDS3 Întărirea colaborării și consolidarea parteneriatelor interinstituționale în scopul abordării integrate și formulării unui răspuns adecvat la problematica violenței sexuale prin diferite mijloace, inclusiv prin elaborarea și implementarea în parteneriat a unor acțiuni și/sau programe/proiecte specificeDS4 Promovarea perspectivei de gen la toate nivelurile și în toate tipurile de intervenții în abordarea violenței sexuale ca formă a violenței de gen, includerea unor măsuri concrete în strategiile județene și localeDS5 Cunoașterea și cuantificarea reală a fenomenului violenței sexuale (date statistice relevante și actualizate, analize, studii, cercetări sociologice, studii psihologice, studii și lucrări de criminologie/criminalistică), identificarea și preluarea exemplelor de bună practică din alte state și dezvoltarea cooperării bilaterale/multilaterale în vederea realizării transferului de know-howDS6 Îmbunătățirea capacității de monitorizare/evaluare/ raportare a Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale „SINERGIE“ 2021-2030

Capitolul IV

Obiective specificeOS I. Prevenire primară - acțiunile și mijloacele care vizează împiedicarea apariției manifestărilor de violență sexuală (în general prin intermediul acțiunilor educative și de informare a copiilor, fetelor/femeilor, băieților/bărbaților). Prevenirea primară are ca scop împiedicarea apariției cazurilor de violență sexuală în cadrul familiei sau în afara acesteia. Se adresează populației generale de regulă, sub formă de măsuri de informare-educare-comunicare, urmărind sensibilizarea copiilor, părinților/familiilor, femeilor și bărbaților, profesioniștilor cu atribuții în domeniu și publicului larg. În acest sens, la nivelul prevenirii primare, un rol important revine serviciilor publice de asistență comunitară, denumite în continuare SAC.

1.Derularea anuală de activități de educație parentală organizate de către echipele intersectoriale locale pentru prevenirea și combaterea violenței asupra copilului și a violenței domestice, denumite în continuare EIL.

2.Elaborarea și implementarea unor proceduri de lucru și ghiduri de bune practici în prevenirea abuzului sexual asupra copiilor în familie și în comunitate3. Îmbunătățirea competențelor cadrelor didactice din învățământul primar, gimnazial, liceal și tehnic și profesional, abordarea violenței sexuale și violenței domestice 4. Formarea continuă pentru toate categoriile de profesioniști relevante: cadre didactice, medici, psihologi, polițiști, judecători, procurori, asistenți sociali etc., precum și a reprezentanților ONG-urilor care activează în domeniu, pe tema prevenirii și combaterii violenței sexuale în toate formele sale, inclusiv a faptelor săvârșite în mediul cibernetic5. Elaborarea și aprobarea unui conținut educațional obligatoriu pentru învățământul de masă la toate nivelurile, adaptat în funcție de vârstă, pe tema prevenirea și combaterea abuzurilor sexuale de orice tip și din orice mediu, inclusiv online. Implementarea acestui conținut în cadrul unei noi materii sau prin integrarea în materii existente

Obiective de învățare minime, adaptate pe vârste: recunoașterea comportamentelor sexuale neadecvate, de la atingeri nedorite la expunerea la pornografie, cum luăm atitudine și modalități de raportare

6.Informarea și instruirea elevilor și părinților în scopul conștientizării necesității educării în scopul prevenirii și combaterii abuzurilor sexuale de orice tip și din orice mediu: unitate de învățământ, familie/familie extinsă, comunitate, societate 7. Informarea și educarea adulților în scopul prevenirii și combaterii abuzurilor sexuale de orice tip și din orice mediu: loc de muncă, familie/familie extinsă, comunitate, societate, inclusiv prevenirea recidivelor în cazurile de viol8. Înființarea unor cluburi de împuternicire a fetelor și băieților - CIFB - pe lângă unitățile de învățământ, cu activități centrate pe: dezvoltarea personală, cunoașterea drepturilor, mentorat, modele de viață, tehnici de autoapărare9. Derularea unor campanii locale și naționale de prevenire a traficului de persoane și a turismului sexual, cu implicarea autorităților locale, societății civile și, inclusiv, a reprezentanților poliției10. Derularea de acțiuni anuale de informare și conștientizare pe tema prevenirii și combaterii violenței sexuale adresate jurnaliștilor, bloggerilor și vloggerilor a căror activitate are impact asupra copiilor/adolescenților 11. Campanii de informare a persoanelor migrante/refugiate privind legislația din România - dreptul la siguranță și integritate corporală, servicii de suport și modalități de raportare în caz de abuzOS II. Prevenire secundară - măsuri menite să diminueze evoluția negativă/creșterea cazurilor de violență sexuală și să prevină recidiva. Prevenirea secundară are ca scop identificarea timpurie a factorilor de risc pentru violența sexuală, în general acțiuni de consiliere a copiilor, fetelor/femeilor și agresorilor și prevenirea dezvoltării ulterioare a situațiilor de acest gen. Acest tip de prevenire are ca țintă grupele vulnerabile, cu risc crescut, de exemplu, copiii cu dizabilități și părinții acestora, copiii din serviciile sociale rezidențiale și din internatele școlare, copiii străzii, copii din familii aflate în risc de sărăcie, mame minore, copii cetățeni străini neacompaniați pe teritoriul României etc. Prevenirea secundară este benefică pentru aceste grupuri, prin impactul imediat și prin consecințele pe termen lung - reducerea posibilității de apariție a tulburărilor de comportament, reducerea riscurilor de maltratare și delincvență. În prevenirea secundară activitățile sunt menite să prevină dezmembrarea și disfuncțiile în rândul familiilor vulnerabile. În acest sens, la nivelul prevenirii secundare, un rol important revine serviciilor publice de asistență comunitară.

1.Derularea unor campanii locale și naționale privind serviciile de sprijin pentru combaterea violenței sexuale, adresate grupurilor vulnerabile, cu posibilitatea de accesare a serviciilor 2. Analiza cadrului legislativ actual din perspectiva necesității asigurării siguranței în mediul online și a unui răspuns ferm pentru combaterea pornografiei, pornografiei din răzbunare, hărțuirii/șantajului privind difuzarea unor materiale cu conținut sexual3. Formarea profesională continuă a specialiștilor din unitățile sanitare și din cadrul serviciilor de medicină legală4. Analiza privind necesitatea înființării unor servicii/ compartimente de tip cyber patrol la nivelul poliției naționale 5. Derularea unor activități de informare a copiilor, tinerilor și părinților privind gestionarea pericolelor în legătură cu accesarea platformelor de socializare online 6. Întărirea gradului de aplicare și respectare a politicilor interne la nivelul angajatorilor cuprinzând măsuri de prevenire, combatere și sesizare a faptelor de hărțuire sexuală/abuz la locul de muncă7. Marcarea Zilei internaționale împotriva violenței domestice - 25 noiembrie8. Marcarea celor 16 zile de activism care urmează zilei de 25 noiembrie 9. Derularea de campanii de conștientizare în rândul polițiștilor și personalului din serviciile sociale de la nivelul autorităților locale, cu privire la vulnerabilitatea migranților10. Completarea cadrului legislativ special în sensul reglementării posibilității obținerii de daune morale prin intermediul compensațiilor financiare acordate de la bugetul de stat și pentru daunele morale provocate victimelor infracțiunilor de viol/agresiune sexuală/raport sexual cu un minor/trafic de persoane etc.

11.Analiza privind acțiunile și măsurile necesare în vederea alinierii la inițiativele Comisiei Europene privind armonizarea răspunsului la unele forme specifice de violență bazată pe gen [în conformitate cu art. 83 alin. (1) din Tratatul de funcționare al Uniunii Europene, așa-numitele Eurocrimes și/sau la măsurile suplimentare pentru prevenirea și combaterea unor forme specifice de violență bazată pe gen, inclusiv pentru hărțuire sexuală și abuz împotriva femeilor] OS III. Prevenire terțiară/Măsuri de combatere a violenței sexuale - măsurile ce au drept scop combaterea violenței sexuale și limitarea fenomenului. Prevenirea terțiară are ca scop reducerea posibilităților de repetare a situației de violență sexuală și a consecințelor acesteia, care de regulă sunt pe termen lung. Programele constau în tratamentul efectiv, medical și de reabilitare, cu scopul diminuării efectelor violenței, precum și în estimarea gradului de risc sau siguranță pentru a confirma condițiile de securitate în care trăiește copilul. Prevenirea revictimizării prin acțiunea profesioniștilor implicați în soluționarea cazului reprezintă o altă activitate de prevenire terțiară.

1.Instituirea unui sistem național de monitorizare a tuturor formelor de violență sexuală2. Crearea și funcționarea unor centre de criză/servicii integrate de sprijin pentru situațiile de violență sexuală, inclusiv prin sprijinirea și finanțarea mediului ONG la nivel local pentru funcționarea unor centre de sprijin în cazul violenței sexuale3. Educarea tinerilor delincvenți, adulților agresori/ condamnați pentru infracțiuni de natură sexuală, prin programe terapeutice specifice, inclusiv în vederea prevenirii recidivelor în cazurile de viol4. Întărirea capacității serviciilor de sprijin pentru victimele infracțiunilor din cadrul Direcției generale de asistență socială și protecția copilului (DGASPC), care acordă sprijin victimelor infracțiunilor5. Furnizarea de sprijin psihologic adecvat pentru victimele violenței sexuale prin intermediul unor programe de dezvoltare personală și identificarea unor modalități de facilitare a suportării costurilor psihoterapiei, cel puțin pentru un număr de ședințe, pentru victimele violenței sexuale6. Informare, orientare și sprijin pentru victimele violenței sexuale, inclusiv victimele traficului de persoane prin intermediul liniei naționale telefonice, gratuite, cu număr unic 0800-500-333, cu program non-stop și identificarea de noi oportunități privind înființarea unei linii naționale telefonice, gratuite, destinate problematicii violenței sexuale 7. Identificarea unor exemple de bună practică în scopul îmbunătățirii capacității instituționale privind colectarea, centralizarea și gestionarea datelor din Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor 8. Realizarea unei analize în vederea determinării celor mai frecvente cauze care înlătură răspunderea penală a făptuitorilor din perspectiva dosarelor care implică infracțiuni de natură sexuală, respectiv viol, hărțuire sexuală etc., în care s-a stabilit neînceperea urmăririi penale la nivel de parchet, respectiv achitarea în instanță 9. Îmbunătățirea colectării de date, dezagregate pe sex și vârstă, respectiv relația cu agresorul, cu privire la plângerile depuse pentru toate formele violenței sexuale, cum ar fi: hărțuirea sexuală la locul de muncă, în școală și stradală, violență cibernetică, pentru toate categoriile de vârstă, inclusiv date despre soluționarea plângerii10. Realizarea unui studiu național privind prevalența formelor de violență sexuală în rândul populației 11. Introducerea unor măsuri de prevenire și combatere a violenței sexuale în cadrul programelor de interes național în domeniul prevenirii și combaterii violenței domesticeOS IV. Capacitate instituțională și infrastructură socială1. Îmbunătățirea mijloacelor de identificare a agresorilor și de sancționare, prin acțiuni de formare continuă privind specificul traficului de persoane, respectiv al violenței sexuale pentru polițiști, inclusiv operatorii 112 și poliția locală, procurori și judecători2. Elaborarea unui program de formare pentru echipe mobile care asigură intervenția de urgență în situațiile de violență domestică și pentru specialiștii din cadrul serviciilor sociale destinate victimelor violenței domestice 3. Derularea unui program de formare pentru specialiștii compartimentelor specializate de violență domestică de la nivelul DGASPC care intervin în situațiile de violență și pentru EIL4. Întărirea capacității și eficientizarea organismelor interinstituționale COJES/CONES/Comitet interministerial pentru prevenirea și combaterea violenței domestice5. Crearea de structuri specializate în cadrul parchetului și poliției, dotarea lor cu instrumente necesare și elaborarea unor proceduri metodologii de intervenție rapidă, cu implicarea tuturor instituțiilor responsabile în gestionarea acestui tip de cauze

Capitolul VFinanțare

Activitățile prevăzute în prezenta strategie națională pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale „SINERGIE“ 2021-2030 și în Planul de acțiuni pentru implementarea Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale „SINERGIE“ 2021-2030 se finanțează conform prevederilor legale în vigoare din următoarele surse:

a)bugetul de stat;

b)bugetul local;

c)fonduri externe nerambursabile;

d)donații și sponsorizări.

Capitolul VIProceduri de monitorizare, evaluare și raportare

În conformitate cu prevederile Legii nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice, republicată, cu modificările ulterioare, și cu legislația secundară în domeniu, implementarea prezentei strategii și a Planului de acțiuni pentru implementarea Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale „SINERGIE“ 2021-2030 se va realiza în coordonarea Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați.

Monitorizarea și evaluarea implementării prezentei strategii și a Planului de acțiuni pentru implementarea Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale „SINERGIE“ 2021-2030 se vor realiza de către Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 177/2016, cu modificările ulterioare.

Aceste activități se vor desfășura pe toată perioada de implementare și vor include atât colectarea, prelucrarea și analiza datelor de monitorizare, progresele înregistrate, cât și implementarea strategiei, identificarea și corectarea problemelor practice apărute în aplicarea politicilor din domeniul egalității de șanse, precum și creșterea gradului de cunoaștere, înțelegere și implementare a măsurilor privind asigurarea respectării și realizării egalității de șanse între femei și bărbați.

Stadiul implementării strategiei va fi evaluat pe baza unor rapoarte de monitorizare elaborate anual de către Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, în urma raportărilor efectuate de către toate instituțiile cu responsabilități în domeniu. Autoritățile și instituțiile publice cu responsabilități în implementarea Planului de acțiuni pentru implementarea Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale „SINERGIE“ 2021-2030 vor elabora și vor transmite un raport anual cu privire la stadiul de îndeplinire a acțiunilor care le revin potrivit domeniilor specifice de competență.

De asemenea, evaluarea impactului strategiei se va realiza prin raportarea la indicatorii stabiliți în Planul de acțiuni pentru implementarea Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale „SINERGIE“ 2021-2030.

În vederea realizării măsurilor prevăzute în prezenta strategie, fiecare instituție cu atribuții în domeniu are obligația de a desemna un reprezentant, care va facilita și va asigura monitorizarea implementării strategiei la nivel intern și va asigura colaborarea cu Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați și cu celelalte instituții responsabile în ceea ce privește implementarea/monitorizarea/evaluarea/ raportarea strategiei.

Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, în parteneriat cu instituțiile cu atribuții în domeniu și organizațiile neguvernamentale, va asigura mediatizarea strategiei, precum și diseminarea informațiilor relevante și bunele practici identificate în domeniu.

Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.