(actualizat până la data de 15 decembrie 2004
*)Textul initial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 30 aprilie 1997. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt, până la data de 15 decembrie 2004, cu modificările şi completările aduse de: ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 207 din 15 noiembrie 2000; LEGEA nr. 296 din 7 iunie 2001; LEGEA nr. 456 din 18 iulie 2001; LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001; LEGEA nr. 756 din 27 decembrie 2001; LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 23 mai 2002; LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 66 din 10 iunie 2003; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003; DECIZIA nr. 100 din 9 martie 2004; LEGEA nr. 159 din 14 mai 2004; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 55 din 25 iunie 2004; LEGEA nr. 302 din 28 iunie 2004; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 30 septembrie 2004; LEGEA nr. 480 din 8 noiembrie 2004; DECIZIA nr. 482 din 9 noiembrie 2004.
**)Codul de procedură penala a fost publicat în Buletinul Oficial nr. 145-146 din 12 noiembrie 1968 şi a mai fost republicat în Buletinul Oficial nr. 58-59 din 26 aprilie 1973, în temeiul art. 3 din Legea nr. 7/1973, publicată în Buletinul Oficial nr. 49 din 6 aprilie 1973; republicat în M. Of., Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, în temeiul art. IV din Legea nr. 141/1996, publicată în M. Of. Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996.
Partea GENERALĂ
Scopul procesului penal
Procesul penal are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infractiuni, astfel ca orice persoană care a savirsit o infractiune să fie pedepsita potrivit vinovatiei sale şi nici o persoană nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.
Procesul penal trebuie să contribuie la apararea ordinii de drept, la apararea persoanei, a drepturilor şi libertatilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor, precum şi la educarea cetatenilor în spiritul respectarii legilor.
Legalitatea şi oficialitatea procesului penal
Procesul penal se desfăşoară atit în cursul urmaririi penale cit şi în cursul judecatii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.
Actele necesare desfăşurării procesului penal se indeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.
Aflarea adevarului
În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevarului cu privire la faptele şi imprejurarile cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.
Rolul activ
Organele de urmărire penala şi instantele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal.
Garantarea libertatii persoanei
(1)În tot cursul procesului penal este garantata libertatea persoanei.
(2)Nici o persoană nu poate fi retinuta, arestata sau privată de libertate în alt mod şi nici nu poate fi supusă vreunei forme de restrangere a libertatii decat în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
(3)Dacă cel împotriva caruia s-a luat măsura arestarii preventive sau s-a dispus internarea medicală ori o măsura de restrangere a libertatii considera ca aceasta este ilegala, are dreptul, în tot cursul procesului penal, să se adreseze instanţei competente, potrivit legii.
(4)Orice persoană care a fost, în cursul procesului penal, privată de libertate sau careia i s-a restrans libertatea, ilegal sau pe nedrept, are dreptul la repararea pagubei suferite, în condiţiile prevăzute de lege.
(5)În tot cursul procesului penal, invinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune.
Alin. (2)-(4) ale art. 5 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Respectarea demnitatii umane
Orice persoană care se afla în curs de urmărire penala sau de judecată trebuie tratata cu respectarea demnitatii umane. Supunerea acesteia la tortura sau la tratamente cu cruzime, inumane ori degradante este pedepsita prin lege.
Prezumtia de nevinovatie
Orice persoană este considerata nevinovata până la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotărâre penala definitivă.
Art. 5^2 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Garantarea dreptului de aparare
(1)Dreptul de aparare este garantat invinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal.
(2)În cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi sa administreze probele necesare în aparare.
(3)Organele judiciare au obligaţia sa-l incunostinteze, de îndată şi mai înainte de a-l audia, pe invinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, incadrarea juridica a acesteia şi să-i asigure posibilitatea pregatirii şi exercitarii apararii.
(4)Orice parte are dreptul să fie asistată de aparator în tot cursul procesului penal.
(5)Organele judiciare au obligaţia sa incunostiinteze pe invinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declaratie, despre dreptul de a fi asistat de un aparator, consemnindu-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. În condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate sa ia măsuri pentru asigurarea asistentei juridice a invinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are aparator ales.
Alin. (3) al art. 6 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Limba în care se desfăşoară procesul penal
În procesul penal procedura judiciara se desfăşoară în limba română.
În faţa organelor judiciare se asigura părţilor şi altor persoane chemate în proces folosirea limbii materne, actele procedurale intocmindu-se în limba română.
Art. 7 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Folosirea limbii oficiale prin interpret
Părţilor care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigura, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoştinţa de piesele dosarului, dreptul de a vorbi, precum şi dreptul de a pune concluzii în instanţa, prin interpret.
Art. 8 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Obiectul şi exercitarea actiunii penale
Actiunea penala are ca obiect tragerea la raspundere penala a persoanelor care au savirsit infractiuni.
Actiunea penala se pune în miscare prin actul de inculpare prevăzut de lege.
Actiunea penala se poate exercita în tot cursul procesului penal.
Cazurile în care punerea în miscare sau exercitarea actiunii penale este împiedicată
(1)Actiunea penala nu poate fi pusa în miscare, iar când a fost pusa în miscare nu mai poate fi exercitata dacă:
a)fapta nu exista;
b)fapta nu este prevăzută de legea penala;
b(1) fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni;
c)fapta nu a fost savirsita de invinuit sau de inculpat;
d)faptei îi lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii;
e)exista vreuna din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei;
f)lipseste plingerea prealabila a persoanei vatamate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alta condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în miscare a actiunii penale;
g)a intervenit amnistia sau prescriptia ori decesul făptuitorului;
h)a fost retrasa plingerea prealabila ori părţile s-au impacat, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plingerii sau impacare părţilor inlatura raspunderea penala;
i)s-a dispus inlocuirea raspunderii penale;
i^1)exista o cauza de nepedepsire prevăzută de lege;
j)exista autoritatea de lucru judecat. Impiedicarea produce efecte chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o alta încadrare juridica.
(2)În cazul prevăzut la lit. f), actiunea poate fi pusa în miscarea ulterior în condiţii legale.
Litera i^1) a alin. (1) al art. 10 a fost introdusa de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Clasarea, scoaterea de sub urmărire, încetarea urmaririi penale, achitarea şi încetarea procesului penal.
Când se constata existenta vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10:
1.În cursul urmaririi penale procurorul, la propunerea organului de cercetare penala sau din oficiu, dispune:
a)clasarea, când nu exista invinuit în cauza;
b)scoaterea de sub urmărire, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e), când exista invinuit sau inculpat în cauza;
c)încetarea urmaririi penale, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-h) şi j), când exista invinuit sau inculpat în cauza.
2.În cursul judecatii instanţa pronunţă:
a)achitarea în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e);
b)încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-j).
Sesizarea altor organe decit cele judiciare
În cazurile aratate în art. 10 lit. b), d) şi e), procurorul care dispune clasarea sau scoaterea de sub urmărire, ori instanţa de judecată care pronunţă achitarea, dacă apreciaza ca fapta ar putea atrage măsuri ori sancţiuni altele decit cele prevăzute de legea penala, sesizeaza organul competent.
Continuarea procesului penal în caz de amnistie, prescriptie sau retragere a plangerii prealabile ori de existenta a unei cauze de nepedepsire
(1)În caz de amnistie, prescriptie sau retragere a plangerii prealabile, precum şi în cazul existentei unei cauze de nepedepsire, invinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.
(2)Dacă se constata vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e), procurorul dispune scoaterea de sub urmărire, iar instanţa de judecată pronunţă achitarea.
(3)Dacă nu se constata vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. a)-e), procurorul dispune încetarea urmaririi penale, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. i) şi i^1), iar instanţa de judecată pronunţă încetarea procesului penal.
Denumirea marginala şi alineatele (1) şi (3) ale art. 13 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Obiectul şi exercitarea actiunii civile
(1)Actiunea civila are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente.
(2)Actiunea civila poate fi alaturata actiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vatamate ca parte civila.
(3)Repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile:
a)în natura, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare savirsirii infractiunii, prin desfiintarea totala ori parţială a unui inscris şi prin orice alt mijloc de reparare;
b)prin plata unei despăgubiri banesti, în măsura în care repararea în natura nu este cu putinta.
(4)De asemenea, se acordă despăgubiri banesti pentru folosul de care a fost lipsita partea civila.
(5)Actiunea civila poate avea ca obiect şi tragerea la raspundere civila pentru repararea daunelor morale, - potrivit legii civile.
Alin. (5) al art. 14 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Constituirea ca parte civila
Persoana vatamata se poate constitui parte civila în contra invinuitului sau inculpatului şi persoanei responsabile civilmente.
Constituirea ca parte civila se poate face în cursul urmaririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.
Calitatea de parte civila a persoanei care a suferit o vatamare prin infractiune nu inlatura dreptul acestei persoane de a participa în calitate de parte vatamata în aceeasi cauza.
Actiunea civila este scutita de taxa de timbru.
Partea responsabila civilmente
Introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmaririi penale, fie în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.
Persoana responsabila civilmente poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării judecătorești la prima instanţa, luând procedura din stadiul în care se afla în momentul interventiei.
Partea responsabila civilmente are, în ce priveste actiunea civila, toate drepturile pe care legea le prevede pentru invinuit sau inculpat.
Exercitarea din oficiu a actiunii civile
Actiunea civila se porneste şi se exercită şi din oficiu, când cel vatamat este o persoană lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa.
În acest scop, organul de urmărire penala sau instanţa de judecată va cere persoanei vatamate ca, prin reprezentantul sau legal, ori, după caz, persoanei care îi incuviinteaza actele, să prezinte situaţia cu privire la intinderea pagubei materiale şi a daunelor morale, precum şi date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite.
Instanţa este obligata să se pronunte din oficiu asupra repararii pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vatamata nu este constituita parte civila.
Art. 17 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Susţinerea actiunii civile de către procuror
(1)Procurorul poate sustine în faţa instanţei actiunea civila pornita de persoana vatamata.
(2)Când cel vatamat este o persoană lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, procurorul, când participa la judecata, este obligat sa sustina interesele civile ale acesteia, chiar dacă nu este constituita parte civila.
Alin. (2) al art. 18 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Actiunea adresata instanţei civile
(1)Persoana vatamata care nu s-a constituit parte civila în procesul penal poate introduce la instanţa civila actiune pentru repararea pagubei materiale şi a daunelor morale pricinuite prin infractiune.
(2)Judecata în faţa instanţei civile se suspenda până la rezolvarea definitivă a cauzei penale.
(3)De asemenea, poate să porneasca actiune în faţa instanţei civile persoana vatamata care s-a constituit parte civila sau pentru care s-a pornit din oficiu actiunea civila în procesul penal, dar acesta a fost suspendat. În caz de reluare a procesului penal, actiunea introdusa la instanţa civila se suspenda.
(4)Persoana vatamata care a pornit actiunea în faţa instanţei civile poate să părăsească această instanţă şi să se adreseze organului de urmărire penala sau instanţei de judecată, dacă punerea în miscare a actiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare. Parasirea instanţei civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronuntat o hotărâre chiar nedefinitiva.
Alin. (1) al art. 19 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Cazuri speciale de rezolvare a actiunii civile
(1)Persoana vatamata constituita parte civila în procesul penal poate să porneasca actiune în faţa instanţei civile, dacă instanţa penala, prin hotărârea rămasă definitivă, a lasat nesolutionata actiunea civila.
(2)În cazurile în care actiunea civila a fost exercitata din oficiu, dacă se constata din probe noi ca paguba şi daunele morale nu au fost integral reparate, diferenţa poate fi ceruta pe calea unei acţiuni la instanţa civila.
(3)De asemenea, persoana vatamata se poate adresa cu actiune la instanţa civila pentru repararea pagubelor materiale şi a daunelor morale care s-au nascut ori s-au descoperit după pronuntarea hotărârii penale de prima instanţa.
Alin. (2) şi (3) ale art. 20 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Exercitarea actiunii civile de către sau faţă de succesori
Actiunea civila ramine în competenţa instanţei penale în caz de deces al uneia din părţi, introducindu-se în cauza mostenitorii acesteia.
Dacă una din părţi este o persoană juridica, în caz de reorganizare a acesteia, se introduce în cauza unitatea succesoare în drepturi, iar în caz de desfiinţare sau de dizolvare se introduc în cauza lichidatorii.
Autoritatea hotărârii penale în civil şi efectele hotărârii civile şi penal
Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judeca actiunea civila, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savirsit-o şi a vinovatiei acesteia.
Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost solutionata actiunea civila nu are autoritate de lucru judecat în faţa organului de urmărire penala şi a instanţei penale, cu privire la existenta faptei penale, a persoanei care a savirsit-o şi a vinovatiei acesteia.
Inculpatul
Persoana împotriva careia s-a pus în miscare actiunea penala este parte în procesul penal şi se numeste inculpat.
Alte părţi în procesul penal
Persoana care a suferit prin fapta penala o vatamare fizica, morala sau materiala, dacă participa în procesul penal, se numeste parte vatamata.
Persoana vatamata care exercită actiunea civila în cadrul procesului penal se numeste parte civila.
Persoana chemata în procesul penal sa răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta invinuitului sau inculpatului, se numeste parte responsabila civilmente.
Competenţa judecatoriei
(1)Judecatoria judeca în prima instanţa toate infractiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instante.
(2)Judecatoria solutioneaza şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
Alin. (2) al art. 25 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Competenţa tribunalului militar
Tribunalul militar:
1.judeca în prima instanţa:
a)infractiunile prevăzute în art. 331-352 din Codul penal, precum şi alte infractiuni savarsite în legătură cu indatoririle de serviciu, comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepţia celor date în competenţa altor instante;
b)infractiunile prevăzute de Codul penal în art. 348-354, savarsite de civili;
2.judeca şi solutioneaza şi alte cauze anume prevăzute de lege.
Art. 26 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Competenţa tribunalului
Tribunalul:
1.judeca în prima instanţa:
a)infractiunile prevăzute de Codul penal în art. 174-177, 179, art. 189 alin. 3, art. 190, art. 197 alin. 3, art. 209 alin. 3 şi 4, art. 211 alin. 2, 2^1 şi 3, art. 212, art. 215 alin. 5, art. 215^1 alin. 2, art. 252, 254, 255, 257, 266-270, 273-276 când s-a produs o catastrofa de cale ferata, art. 279^1, 298, 312 şi 317, precum şi infractiunea de contrabanda, dacă a avut ca obiect arme, munitii sau materii explozive ori radioactive;
b)infractiunile savirsite cu intentie, care au avut ca urmare moartea unei persoane;
c)infractiunile privind siguranţa naţionala a României prevăzute în legi speciale;
d)infractiunea de spalare a banilor, precum şi infractiunile privind traficul şi consumul ilicit de droguri;
e)infractiunea de bancruta frauduloasa, dacă fapta priveste sistemul bancar;
f)alte infractiuni date prin lege în competenţa sa;
2.ca instanţa de apel, judeca apelurile împotriva hotărârilor penale pronuntate de judecatorii în prima instanţa, cu excepţia celor privind infractiunile menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a);
3.ca instanţa de recurs, judeca recursurile împotriva hotărârilor penale pronuntate de judecatorii, în cazul infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a), precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;
4.solutioneaza conflictele de competenţa ivite între judecatoriile din circumscripţia sa, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
Lit. a) şi d) ale pct. 1 al art. 27 au fost modificate de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 207/2000 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 22 noiembrie 2000.
Literele a) şi d) ale pct. 1 al art. 27 au fost modificate de Legea nr. 456/2001 publicată în M. Of. 410/25.07.2001 pentru aprobarea cu modificari şi completari a ORDONANTEI DE URGENTA. nr. 207/2000.
Litera a) a pct. 1 al art. 27 a fost modificata de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 23 mai 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2002.
Pct. 4 al art. 27 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Litera a) a punctului 1 al articolului 27 a fost modificata prin articolul 1 punctul 1 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Competenţa tribunalului militar teritorial
Tribunalul militar teritorial:
1.judeca în prima instanţa:
a)infractiunile menţionate în art. 27 pct. 1 lit. a)-e), savarsite în legătură cu indatoririle de serviciu, de militari până la gradul de colonel inclusiv;
b)alte infractiuni date prin lege în competenţa sa;
2.ca instanţa de apel, judeca apelurile împotriva hotărârilor pronuntate în prima instanţa de tribunalele militare, cu excepţia infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a) şi a infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare, sanctionate de lege cu pedeapsa inchisorii de cel mult 2 ani;
3.ca instanţa de recurs, judeca recursurile împotriva hotărârilor pronuntate de tribunalele militare în cazul infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a) şi al infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare, sanctionate de lege cu pedeapsa inchisorii de cel mult 2 ani, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;
4.solutioneaza conflictele de competenţa ivite între tribunalele militare din circumscripţia sa, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
Art. 28 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Competenţa Curtii de Apel
Curtea de Apel:
1.judeca în prima instanţa:
a)infractiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 şi 356-361;
b)infractiunile savirsite de judecatorii de la judecatorii şi tribunale, de procurorii de la parchetele de pe linga aceste instante, precum şi de notarii publici;
c)infractiunile savarsite de judecatorii, procurorii şi controlorii financiari ai camerelor de conturi judetene, precum şi de controlorii financiari de la Curtea de Conturi;
d)alte infractiuni date prin lege în competenţa sa;
e)abrogata;
f)abrogata.
2.ca instanţa de apel, judeca apelurile împotriva hotărârilor penale pronuntate în prima instanţa de tribunale;
3.ca instanţa de recurs, judeca recursurile împotriva hotărârilor penale pronuntate de tribunale în apel, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;
4.solutioneaza conflictele de competenţa ivite între tribunale sau între judecatorii şi tribunale din circumscripţia sa ori între judecatorii din circumscripţia unor tribunale diferite aflate în circumscripţia Curtii, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
5.solutioneaza cererile prin care s-a solicitat extradarea sau transferul persoanelor condamnate în strainatate.
Litera e) a punctului 1 al articolului 28^1 a fost introdusa prin art. 55 din Legea nr. 296 din 7 iunie 2001*), publicată în Monitorul Oficial nr. 326 din 18 iunie 2001.
*)Legea nr. 296 din 7 iunie 2001 a fost abrogata de LEGEA nr. 302 din 28 iunie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 1 iulie 2004.
Litera f) a pct. 1 al art. 28^1 a fost introdusa de LEGEA nr. 756 din 27 decembrie 2001**) publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 4 ianuarie 2002.
**)LEGEA nr. 756 din 27 decembrie 2001 a fost abrogata de LEGEA nr. 302 din 28 iunie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 1 iulie 2004.
Litera c) a pct. 1 al art. 28^1 a fost modificata de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Literele e) şi f) ale art. 28^1 au fost abrogate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Pct. 4 al art. 28^1 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Pct. 5 al art. 28^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Curtea Militara de Apel:
1.judeca în prima instanţa:
a)infractiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 şi art. 356-361, savarsite de militari;
b)infractiunile savirsite de judecatorii tribunalelor militare şi ai tribunalelor militare teritoriale, precum şi de procurorii militari de la parchetele militare de pe linga aceste instante;
c)alte infractiuni date prin lege în competenţa sa;
2.ca instanţa de apel, judeca apelurile împotriva hotărârilor pronuntate în prima instanţa de tribunalele militare teritoriale;
3.ca instanţa de recurs, judeca recursurile împotriva hotărârilor pronuntate de tribunalele militare teritoriale în apel, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;
4.solutioneaza conflictele de competenţa ivite între tribunalele militare teritoriale sau între tribunalele militare şi tribunalele militare teritoriale ori între tribunalele militare din raza de competenţa a unor tribunale militare teritoriale diferite, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
Litera a) a pct. 1 al art. 28^2 a fost modificata de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Pct. 4 al art. 28^2 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Competenţa Curtii Supreme de Justiţie
Curtea Suprema de Justiţie:
1.judeca în prima instanţa:
a)infractiunile savirsite de senatori şi deputati;
b)infractiunile savirsite de membrii Guvernului;
c)infractiunile savarsite de judecatorii Curtii Constitutionale, de membrii, judecatorii şi procurorii Curtii de Conturi, de preşedintele Consiliului Legislativ şi de Avocatul Poporului;
d)infractiunile savarsite de maresali, amirali, generali şi chestori;
e)infractiunile savirsite de sefii cultelor religioase organizate în condiţiile legii şi de ceilalti membri ai Inaltului Cler, care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;
f)infractiunile savarsite de judecatorii şi magistratii asistenti de la Curtea Suprema de Justiţie, de judecatorii de la curtile de apel şi Curtea Militara de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instante şi de procurorii Parchetului Naţional Anticoruptie;
g)alte cauze date prin lege în competenţa sa;
2.ca instanţa de recurs, judeca:
a)recursurile împotriva hotărârilor penale pronuntate, în prima instanţa, de curtile de apel şi Curtea Militara de Apel;
b)recursurile împotriva hotărârilor penale pronuntate, ca instante de apel, de curtile de apel şi Curtea Militara de Apel;
c)recursurile împotriva hotărârilor penale pronuntate, în prima instanţa, de sectia penala a Curtii Supreme de Justiţie, precum şi alte cazuri prevăzute de lege.
3.judeca recursurile în interesul legii;
4.judeca recursurile în anulare;
5.solutioneaza:
a)conflictele de competenţa în cazurile în care Curtea Suprema de Justiţie este instanţa superioara comuna;
b)cazurile în care cursul justiţiei este intrerupt;
c)cererile de stramutare;
d)alte cazuri anume prevăzute de lege.
Literele c), d) şi f) ale pct. 1 al art. 29 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Litera c) a pct. 2 al art. 29 a fost modificata de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Litera d) a pct. 5 al art. 29 a fost introdusa de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Competenţa pentru infractiunile savirsite în tara
(1)Competenţa după teritoriu este determinata de:
a)locul unde a fost savirsita infractiunea;
b)locul unde a fost prins faptuitorul;
c)locul unde locuieste faptuitorul;
d)locul unde locuieste persoana vatamata.
(2)Judecarea cauzei revine aceleia dintre instantele competente potrivit alin. 1, în a carei circumscriptie s-a efectuat urmarirea penala.
(3)Când urmarirea penala se efectueaza de către Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie sau de către parchetele de pe lângă curtile de apel ori de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori judetean, procurorul, prin rechizitoriu, stabileste careia dintre instantele prevăzute în alin. 1 îi revine competenţa de a judeca, ţinând seama ca, în raport cu imprejurarile cauzei, să fie asigurată buna desfăşurare a procesului penal.
(4)Prin "locul savirsirii infractiunii" se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infractionala, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.
Alin. (3) al art. 30 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Competenţa pentru infractiunile savirsite în strainatate
(1)Infractiunile savarsite în afara teritoriului tarii se judeca, după caz, de către instantele civile sau militare în a caror circumscriptie îşi are domiciliul sau locuieste faptuitorul. Dacă acesta nu are domiciliul şi nici nu locuieste în România, iar fapta este de competenţa judecatoriei, se judeca de Judecatoria Sectorului 2, iar în celelalte cazuri, de instanţa competenţa după materie şi calitatea persoanei, din municipiul Bucureşti, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.
(2)Infractiunea savirsita pe o nava este de competenţa instanţei în a carei circumscriptie se afla primul port român în care ancoreaza nava, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
(3)Infractiunea savirsita pe o aeronava este de competenţa instanţei în a carei circumscriptie se afla primul loc de aterizare pe teritoriul român.
(4)Dacă nava nu ancoreaza într-un port român sau dacă aeronava nu aterizeaza pe teritoriul român, competenţa este cea prevăzută în alin. 1, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
Alin. (1) al art. 31 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Reunirea cauzelor
În caz de indivizibilitate sau de conexitate, judecata în prima instanţa, dacă are loc în acelasi timp pentru toate faptele şi pentru toţi faptuitorii, se efectueaza de aceeasi instanţa.
Cazurile de indivizibilitate
Este indivizibilitate:
a)când la savirsirea unei infractiuni au participat mai multe persoane;
b)când doua sau mai multe infractiuni au fost savirsite prin acelasi act;
c)în cazul infractiunii continuate sau în orice alte cazuri când doua sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singura infractiune.
Cazurile de conexitate
Este conexitate:
a)când doua sau mai multe infractiuni sunt savirsite prin acte diferite, de una sau de mai multe persoane împreună, în acelasi timp şi în acelasi loc;
b)când doua sau mai multe infractiuni sunt savirsite în timp ori în loc diferit, după o prealabila înţelegere între infractori;
c)când o infractiune este savirsita pentru a pregati, a inlesni sau a ascunde comiterea altei infractiuni, ori este savirsita pentru a inlesni sau a asigura sustragerea de la raspundere penala a făptuitorului altei infractiuni;
d)când între doua sau mai multe infractiuni exista legătură şi reunirea cauzelor se impune pentru o buna infaptuire a justiţiei.
Competenţa în caz de indivizibilitate sau conexitate
(1)În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competenţa în raport cu diferitii faptuitori ori diferitele fapte aparţine, potrivit legii, mai multor instante de grad egal, competenţa de a judeca toate faptele şi pe toţi faptuitorii revine instanţei mai intii sesizate, iar dacă competenţa după natura faptelor sau după calitatea persoanelor aparţine unor instante de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad.
(2)Dacă dintre instante una este civila, iar alta militara, competenţa revine instanţei militare.
(3)Dacă instanţa civila este superioara în grad, competenţa revine instanţei militare echivalente în grad cu instanţa civila. Dacă instanţa civila superioara este Curtea Suprema de Justiţie, competenţa revine acesteia.
(4)Competenţa de a judeca cauzele reunite ramine dobândită instanţei, chiar dacă pentru fapta sau pentru faptuitorul care a determinat competenţa acestei instante s-a dispus încetarea procesului penal ori s-a pronuntat achitarea.
(5)Tainuirea, favorizarea infractorului şi nedenuntarea unor infractiuni sunt de competenţa instanţei care judeca infractiunea la care acestea se referă.
Alin. (3) al art. 35 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Instanţa competenţa a hotari reunirea cauzelor
Reunirea cauzelor se hotaraste de instanţa careia îi revine competenţa de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 35.
În cazul prevăzut în art. 35 alin. 3, reunirea cauzelor se hotaraste de instanţa civila, care trimite dosarul instanţei militare careia îi revine competenţa.
Cazuri speciale
În cazurile de indivizibilitate prevăzute în art. 33 lit. a) şi b), precum şi în cele de conexitate, cauzele sunt reunite dacă ele se afla în faţa primei instante de judecată, chiar după desfiintarea hotărârii cu trimitere de către instanţa de apel sau după casarea cu trimitere de către instanţa de recurs.
Cauzele se reunesc şi la instantele de apel, precum şi la cele de recurs, de acelasi grad, dacă se afla în acelasi stadiu de judecată.
În cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. c), cauzele trebuie să fie reunite intotdeauna.
Disjungerea
În cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. a), precum şi în toate cazurile de conexitate, instanţa poate dispune, în interesul unei bune judecati, disjungerea cauzei, astfel ca judecarea unora dintre infractori sau dintre infractiuni să se faca separat.
Excepţii de necompetenta
Excepţia de necompetenta materiala şi cea de necompetenta după calitatea persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal, până la pronuntarea hotărârii definitive.
Excepţia de necompetenta teritoriala poate fi ridicata numai până la citirea actului de sesizare în faţa primei instante de judecată.
Excepţiile de necompetenta pot fi ridicate de procuror, de oricare dintre părţi, sau puse în discutia părţilor din oficiu.
Competenţa în caz de schimbare a calităţii inculpatului
(1)Când competenţa instanţei este determinata de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competenţa sa judece chiar dacă inculpatul, după savarsirea infractiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când:
a)fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului;
b)s-a dat o hotărâre în prima instanţa.
Dobandirea calităţii după savarsirea infractiunii nu determina schimbarea competentei, cu excepţia infracţiunilor savarsite de persoanele prevăzute în art. 29 pct. 1.
Alin. (1) al art. 40 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (2) al art. 40 a fost modificat de articolul 1 punctul 2 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Competenţa în caz de schimbare a încadrării juridice sau a calificarii
Instanţa sesizata cu judecarea unei infractiuni ramine competenţa a o judeca chiar dacă constata, după efectuarea cercetării judecătorești, ca infractiunea este de competenţa instanţei inferioare.
Schimbarea calificarii faptei printr-o lege noua, intervenita în cursul judecarii cauzei, nu atrage incompetenta instanţei de judecată, afară de cazul când prin acea lege s-ar dispune altfel.
Declinarea de competenţa
Instanţa de judecată care îşi declina competenţa trimite dosarul instanţei de judecată aratata ca fiind competenţa prin hotărârea de declinare.
Dacă declinarea a fost determinata de competenţa materiala sau după calitatea persoanei, instanţa careia i s-a trimis cauza poate folosi actele indeplinite şi poate menţine masurile dispuse de instanţa desesizata.
În cazul declinarii pentru necompetenta teritoriala, actele indeplinite ori masurile dispuse se mentin.
Hotărârea de declinare a competentei nu este supusă apelului şi nici recursului.
Conflictul de competenţa
Când doua sau mai multe instante se recunosc competente a judeca aceeasi cauza ori îşi declina competenţa, conflictul pozitiv sau negativ de competenţa se solutioneaza de instanţa ierarhic superioara comuna.
Când conflictul de competenţa se iveste între o instanţa civila şi una militara, solutionarea conflictului este de competenţa Curtii Supreme de Justiţie.
Instanţa ierarhic superioara comuna este sesizata în caz de conflict pozitiv, de către instanţa care s-a declarat cea din urma competenţa, iar în caz de conflict negativ, de către instanţa care şi-a declinat cea din urma competenţa.
În toate cazurile, sesizarea se poate face şi de procuror sau de părţi.
Până la solutionarea conflictului pozitiv de competenţa judecata se suspenda.
Instanţa care şi-a declinat competenţa ori s-a declarat competenţa cea din urma ia masurile şi efectueaza actele ce reclama urgenta.
Instanţa ierarhic superioara comuna hotaraste asupra conflictului de competenţa cu citarea părţilor.
Când instanţa sesizata cu solutionarea conflictului de competenţa constata ca acea cauza este de competenţa altei instante decit cele între care a intervenit conflictul şi faţă de care nu este instanţa superioara comuna trimite dosarul instanţei superioare comune.
Instanţa careia i s-a trimis cauza prin hotărârea de stabilire a competentei nu se mai poate declara necompetenta, afară de cazul în care, în urma noii situaţii de fapt ce rezultă din completarea cercetării judecătorești, se constată că fapta constituie o infractiune data prin lege în competenţa altei instante.
Instanţa careia i s-a trimis cauza aplica în mod corespunzător dispozitiile art. 42 alin. 2.
Chestiuni prealabile
Instanţa penala este competenţa sa judece orice chestiune prealabila de care depinde solutionarea cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competenţa altei instante.
Chestiunea prealabila se judeca de către instanţa penala, potrivit regulilor şi mijloacelor de proba privitoare la materia careia îi aparţine acea chestiune.
Hotărârea definitivă a instanţei civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabila în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale.
Dispozitii care se aplică la urmarirea penala
(1)Dispozitiile cuprinse în art. 30-36, 38, 40, 42 şi 44 se aplică în mod corespunzător şi în cursul urmaririi penale.
(1^1)Prevederile art. 35 alin. 4 nu se aplică în cazul în care scoaterea de sub urmărire penala sau încetarea urmaririi penale a fost dispusa de un procuror militar.
(1^2)Declinarea de competenţa se dispune prin ordonanţa.
(2)Când nici unul din locurile aratate în art. 30 alin. 1 nu este cunoscut, competenţa revine organului de urmărire penala care a fost mai intii sesizat.
(3)În caz de sesizari simultane, precaderea se stabileste în ordinea enumerarii de la art. 30 alin. 1. (4) Dacă în raport cu vreunul din criteriile aratate în art. 30 alin. 1 sunt competente mai multe organe de urmărire penala, competenţa revine organului care a fost mai intii sesizat.
(5)Urmarirea penala a infracţiunilor savirsite în condiţiile prevăzute în art. 31 se efectueaza de către organul de urmărire penala din circumscripţia instanţei competente sa judece cauza.
(6)Conflictul de competenţa între doi sau mai mulţi procurori se rezolva de către procurorul superior comun acestora. Când conflictul se iveste între doua sau mai multe organe de cercetare penala, competenţa se stabileste de către procurorul care exercită supravegherea activităţii de cercetare penala a acestor organe.
Alin. (1^1) şi (1^2) ale art. 45 au fost introduse de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Rudenia între judecatori
Judecatorii care sunt soti sau rude apropiate între ei nu pot face parte din acelasi complet de judecată.
Judecator care s-a pronuntat anterior
Judecatorul care a luat parte la solutionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiasi cauze intr-o instanţa superioara, sau la judecarea cauzei după desfiintarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs.
De asemenea, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecatorul care şi-a exprimat anterior parerea cu privire la solutia care ar putea fi data în acea cauza.
Alte cauze de incompatibilitate
Judecatorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectiva:
a)a pus în miscare actiunea penala sau a dispus trimiterea în judecata ori a pus concluzii în fond în calitate de procuror la instanţa de judecată sau a emis mandatul de arestare preventiva în cursul urmaririi penale;
b)a fost reprezentant sau aparator al vreuneia din părţi;
c)a fost expert sau martor;
d)exista împrejurări din care rezultă ca este interesat sub orice formă, el, sotul sau vreo ruda apropiata.
Litera a) a art. 48 a fost modificata de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Litera a) a art. 48 a fost modificata prin articolul 1 punctul 3 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Incompatibilitatea procurorului, a organului de cercetare penala, a magistratului-asistent şi a grefierului
(1)Dispozitiile art. 46 se aplică procurorului şi magistratului-asistent sau, după caz, grefierului de sedinta, când cauza de incompatibilitate exista între ei sau între vreunul dintre ei şi unul dintre membrii completului de judecată.
(2)Dispozitiile privind cazurile de incompatibilitate prevăzute în art. 48 lit. b)-d) se aplică procurorului, persoanei care efectueaza cercetarea penala, magistratului-asistent şi grefierului de sedinta.
(3)Procurorul care a participat ca judecator la solutionarea cauzei în prima instanţa nu poate pune concluzii la judecarea ei în caile de atac.
(4)Persoana care a efectuat urmarirea penala este incompatibila sa procedeze la completarea sau refacerea acesteia, când completarea sau refacerea este dispusa de instanţa.
Denumirea marginala a art. 49 a fost modificata de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1) - (3) ale art. 49 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (3) al art. 49 a fost modificat de articolul 1 punctul 4 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Abtinerea
Persoana incompatibila este obligata sa declare, după caz, presedintelui instanţei, procurorului care supraveghează cercetarea penala sau procurorului ierarhic superior, ca se abtine de a participa la procesul penal, cu aratarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul abtinerii.
Declaratia de abtinere se face de îndată ce persoana obligata la aceasta a luat cunoştinţa de existenta cazului de incompatibilitate.
Recuzarea
În cazul în care persoana incompatibila nu a facut declaratie de abtinere, poate fi recuzata atit în cursul urmaririi penale cit şi în cursul judecatii, de oricare dintre părţi, de îndată ce partea a aflat despre existenta cazului de incompatibilitate.
Recuzarea se formuleaza oral sau scris, cu aratarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul recuzarii.
Procedura de solutionare în cursul judecatii
(1)Abtinerea sau recuzarea judecatorului, procurorului, magistratului-asistent sau grefierului se solutioneaza de un alt complet, în sedinta secreta, fără participarea celui ce declara ca se abtine sau care este recuzat.
(2)Examinarea declaraţiei de abtinere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascultându-se procurorul când este prezent în instanţa, iar dacă se găseşte necesar, şi părţile, precum şi persoana care se abtine sau a carei recuzare se cere.
(3)Când abtinerea sau recuzarea priveste cazul prevăzut în art. 46 şi 49 alin. 1, instanţa, admiţând recuzarea, stabileste care dintre persoanele aratate în mentionatele texte nu va lua parte la judecarea cauzei.
(4)În caz de admitere a abtinerii sau a recuzarii, se va stabili în ce măsura actele indeplinite ori masurile dispuse se mentin.
(5)Abtinerea sau recuzarea care priveste întreaga instanţa trebuie să cuprindă indicarea concreta a cazului de incompatibilitate în care se afla fiecare judecator şi se solutioneaza de instanţa ierarhic superioara. Aceasta, în cazul când găseşte intemeiata abtinerea sau recuzarea, desemneaza pentru judecarea cauzei o instanţa egala în grad cu instanţa în faţa careia s-a produs abtinerea sau recuzarea.
(5^1)În cauzele în care sunt inculpaţi arestati preventiv, când se recuza întreaga instanţa, instanţa ierarhic superioara competenţa sa solutioneze cererea de recuzare, înainte de a se pronunţă asupra recuzarii, dispune cu privire la arestarea preventiva în condiţiile prevăzute de lege.
(6)Incheierea prin care s-a admis sau s-a respins abtinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei cai de atac.
(7)Abrogat.
Alin. (1) şi (5) ale art. 52 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (5^1) al art. 52 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (7) al art. 52 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (7) al art. 52 a fost modificat de LEGEA nr. 159 din 14 mai 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 451 din 20 mai 2004.
Alin. (7) al art. 52 a fost abrogat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 55 din 25 iunie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 592 din 1 iulie 2004.
Procedura de solutionare în cursul urmaririi penale
(1)În cursul urmaririi penale, asupra abtinerii sau recuzarii persoanei care efectueaza cercetarea penala ori a procurorului se pronunţă procurorul care supraveghează cercetarea penala sau procurorul ierarhic superior.
(2)Cererea de recuzare privitoare la persoana care efectueaza cercetarea penala se adreseaza fie acestei persoane, fie procurorului. În cazul în care cererea este adresata persoanei care efectueaza cercetarea penala, aceasta este obligata sa o inainteze împreună cu lamuririle necesare, în termen de 24 de ore, procurorului, fără a intrerupe cursul cercetării penale.
(3)Procurorul este obligat sa solutioneze cererea în cel mult 3 zile, printr-o ordonanţa.
(4)Cererea de recuzare care priveste pe procuror se solutioneaza în acelasi termen şi în aceleasi condiţii de procurorul ierarhic superior.
(5)Abtinerea se solutioneaza potrivit dispoziţiilor din alin. 3 şi 4, care se aplică în mod corespunzător.
Alin. (1) al art. 53 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Incompatibilitatea expertului şi interpretului
Dispozitiile art. 48, 50, 51, 52 şi 53 se aplică în mod corespunzător expertului şi interpretului.
Calitatea de expert este incompatibila cu aceea de martor în aceeasi cauza. Calitatea de martor are intiietate.
Participarea ca expert sau ca interpret de mai multe ori în aceeasi cauza nu constituie un motiv de recuzare.
Temeiul stramutarii
Curtea Suprema de Justiţie stramuta judecarea unei cauze de la instanţa competenţa la o alta instanţa egala în grad, în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de stramutare, considera ca prin aceasta se asigura desfăşurarea normala a procesului.
Stramutarea poate fi ceruta de partea interesata, de procuror sau de ministrul justiţiei.
Cererea şi efectele ei
(1)Cererea de stramutare se adreseaza Curtii Supreme de Justiţie şi trebuie motivata. Inscrisurile pe care se sprijina cererea se alatura la aceasta, când sunt deţinute de partea care cere stramutarea.
(2)În cerere se face menţiune dacă în cauza se gasesc arestati.
(3)Suspendarea judecarii cauzei poate fi dispusa de preşedintele Curtii Supreme de Justiţie la primirea cererii, sau de către Curtea Suprema de Justiţie după ce aceasta a fost investita.
(4)Cererea facuta de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie suspenda de drept judecarea cauzei.
Alin. (4) al art. 56 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Procedura de informare
Preşedintele Curtii Supreme de Justiţie cere, pentru lamurirea instanţei, informaţii de la preşedintele instanţei ierarhic superioare celei la care se afla cauza a carei stramutare se cere, comunicindu-i totodata termenul fixat pentru judecarea cererii de stramutare.
Când Curtea Suprema de Justiţie este instanţa ierarhic superioara, informaţiile se cer Ministerului Justiţiei.
În cazul introducerii unei noi cereri de stramutare cu privire la aceeasi cauza, cererea de informaţii este facultativa.
Instiintarea părţilor
Preşedintele instanţei ierarhic superioare celei la care se afla cauza ia măsuri pentru incunostintarea părţilor despre introducerea cererii de stramutare, despre termenul fixat pentru solutionarea acesteia, cu menţiunea ca părţile pot trimite memorii şi se pot prezenta la termenul fixat pentru solutionarea cererii.
În informaţiile trimise Curtii Supreme de Justiţie se face menţiune expresa despre efectuarea incunostintarilor, atasindu-se şi dovezile de comunicare a acestora.
Când în cauza a carei stramutare se cere sunt arestati, preşedintele dispune desemnarea unui aparator din oficiu.
Examinarea cererii
Examinarea cererii de stramutare se face în sedinta secreta.
Când părţile se infatiseaza, se asculta şi concluziile acestora.
Solutionarea cererii
Curtea Suprema de Justiţie dispune, fără aratarea motivelor, admiterea sau respingerea cererii.
În cazul în care găseşte cererea intemeiata, dispune stramutarea judecarii cauzei, hotarind totodata în ce măsura actele indeplinite în faţa instanţei de la care s-a stramutat cauza se mentin.
Aceasta instanţa va fi instiintata de îndată despre admiterea cererii de stramutare.
Dacă instanţa la care se afla cauza a carei stramutare se cere a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea pronunţată este desfiintata prin efectul admiterii cererii de stramutare.
Repetarea cererii
Stramutarea cauzei nu poate fi ceruta din nou, afară de cazul când noua cerere se intemeiaza pe împrejurări necunoscute Curtii Supreme de Justiţie la solutionarea cererii anterioare sau ivite după aceasta.
Lamurirea cauzei prin probe
În vederea aflarii adevarului, organul de urmărire penala şi instanţa de judecată sunt obligate sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.
Probele şi aprecierea lor
(1)Constituie proba orice element de fapt care serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savirsit-o şi la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei.
(2)Probele nu au valoare mai dinainte stabilita. Aprecierea fiecarei probe se face de organul de urmărire penala sau de instanţa de judecată în urma examinarii tuturor probelor administrate, în scopul aflarii adevarului.
Alin. (2) al art. 63 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Mijloacele de proba
(1)Mijloacele de proba prin care se constata elementele de fapt ce pot servi ca proba sunt: declaratiile invinuitului sau ale inculpatului, declaratiile părţii vatamate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente, declaratiile martorilor, inscrisurile, inregistrarile audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de proba, constatarile tehnico-stiintifice, constatarile medico-legale şi expertizele.
(2)Mijloacele de proba obtinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.
Alin. (2) al art. 64 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Sarcina administrarii probelor
Sarcina administrarii probelor în procesul penal revine organului de urmărire penala şi instanţei de judecată.
La cererea organului de urmărire penala ori a instanţei de judecată, orice persoană care cunoaste vreo proba sau detine vreun mijloc de proba este obligata să le aduca la cunoştinţa sau să le infatiseze.
Dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor
(1)Invinuitul sau inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie şi nu este obligat să-şi dovedeasca nevinovatia.
(2)În cazul când exista probe de vinovatie, invinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie.
Denumirea marginala şi alin. (1) ale art. 66 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Concludenta şi utilitatea probei
În cursul procesului penal părţile pot propune probe şi cere administrarea lor.
Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsa, dacă proba este concludenta şi utila.
Admiterea sau respingerea cererii se face motivat.
Interzicerea mijloacelor de constringere
Este oprit a se intrebuinta violente, amenintari ori alte mijloace de constringere, precum şi promisiuni sau indemnuri, în scopul de a se obtine probe.
De asemenea, este oprit a determina o persoană sa savirseasca sau sa continue savirsirea unei fapte penale, în scopul obtinerii unei probe.
Declaratiile invinuitului sau ale inculpatului
Declaratiile invinuitului sau ale inculpatului facute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauza.
Intrebari şi lamuriri prealabile
(1)Invinuitul sau inculpatul, înainte de a fi ascultat, este intrebat cu privire la nume, prenume, porecla, data şi locul nasterii, numele şi prenumele parintilor, cetatenie, studii, situaţia militara, loc de muncă, ocupatie, adresa, antecedente penale şi alte date pentru stabilirea situaţiei sale personale.
(2)Invinuitului sau inculpatului i se aduc apoi la cunoştinţa fapta care formeaza obiectul cauzei, dreptul de a avea un aparator, precum şi dreptul de a nu face nici o declaratie, atragandu-i-se totodata atenţia ca ceea ce declara poate fi folosit şi împotriva sa. Dacă invinuitul sau inculpatul da o declaratie, i se pune în vedere sa declare tot ce stie cu privire la fapta şi la invinuirea ce i se aduce în legătură cu aceasta.
(3)Dacă invinuitul sau inculpatul consimte sa dea o declaratie, organul de urmărire penala, înainte de a-l asculta, îi cere sa dea o declaratie, scrisa personal, cu privire la invinuirea ce i se aduce.
Alin. (2) şi (3) ale art. 70 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Modul de ascultare
Fiecare invinuit sau inculpat este ascultat separat.
În cursul urmaririi penale, dacă sunt mai mulţi invinuiti sau inculpaţi, fiecare este ascultat fără să fie de faţa ceilalti.
Invinuitul sau inculpatul este mai intii lasat sa declare tot ce stie în cauza.
Ascultarea invinuitului sau inculpatului nu poate începe cu citirea sau reamintirea declaratiilor pe care acesta le-a dat anterior în cauza.
Invinuitul sau inculpatul nu poate prezenta ori citi o declaratie scrisa de mai înainte, însă se poate servi de insemnari asupra amanuntelor greu de retinut.
Intrebari cu privire la fapta
După ce invinuitul sau inculpatul a facut declaratia, i se pot pune intrebari cu privire la fapta care formeaza obiectul cauzei şi la invinuirea ce i se aduce. De asemenea, este intrebat cu privire la probele pe care înţelege să le propuna.
Consemnarea declaratiilor
(1)Declaratiile invinuitului sau inculpatului se consemneaza în scris. În fiecare declaratie se vor consemna, totodata, ora începerii şi ora incheierii ascultarii invinuitului sau inculpatului. Declaratia scrisa se citeşte acestuia, iar dacă cere, i se da sa o citeasca. Când este de acord cu conţinutul ei, o semneaza pe fiecare pagina şi la sfârşit.
(2)Când invinuitul sau inculpatul nu poate sau refuza să semneze, se face menţiune în declaratia scrisa.
(3)Declaratia scrisa este semnata şi de organul de urmărire penala care a procedat la ascultarea invinuitului sau inculpatului ori de preşedintele completului de judecată şi de grefier, precum şi de interpret când declaratia a fost luata printr-un interpret.
(4)Dacă invinuitul sau inculpatul revine asupra vreuneia din declaratiile sale sau are de facut completari, rectificari sau precizări, acestea se consemneaza şi se semneaza în condiţiile aratate în prezentul articol.
Alin. (1) al art. 73 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Ascultarea invinuitului sau inculpatului la locul unde se afla
Ori de cate ori invinuitul sau inculpatul se găseşte în imposibilitate de a se prezenta pentru a fi ascultat, organul de urmărire penala sau instanţa de judecată procedeaza la ascultarea acestuia la locul unde se afla, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
Art. 74 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Declaratiile celorlalte părţi din proces
Declaratiile părţii vatamate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente facute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauza.
Explicatii prealabile
(1)Organul de urmărire penala sau instanţa de judecată are obligaţia sa cheme, spre a fi ascultate, persoana care a suferit o vatamare prin infractiune, precum şi persoana civilmente responsabila.
(2)Înainte de ascultare, persoanei vatamate i se pune în vedere ca poate participa în proces ca parte vatamata, iar dacă a suferit o paguba materiala sau o dauna morala, ca se poate constitui parte civila. De asemenea, i se atrage atenţia ca declaratia de participare în proces ca parte vatamata sau de constituire ca parte civila se poate face în tot cursul urmaririi penale, iar în faţa primei instante de judecată, până la citirea actului de sesizare.
Alin. (2) al art. 76 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Modul de ascultare
Ascultarea părţii vatamate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente se face potrivit dispoziţiilor privitoare la ascultarea invinuitului sau inculpatului, care se aplică în mod corespunzător.
Martorul
Persoana care are cunoştinţa despre vreo fapta sau despre vreo imprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului în procesul penal poate fi ascultata în calitate de martor.
Ascultarea persoanei obligate a pastra secretul profesional
Persoana obligata a pastra secretul profesional nu poate fi ascultata ca martor cu privire la faptele şi imprejurarile de care a luat cunoştinţa în exercitiul profesiei, fără incuviintarea persoanei sau a unităţii faţă de care este obligata a pastra secretul.
Calitatea de martor are intiietate faţă de calitatea de aparator, cu privire la faptele şi imprejurarile pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit aparator sau reprezentant al vreuneia dintre părţi.
Ascultarea sotului şi a rudelor apropiate
Sotul şi rudele apropiate ale invinuitului sau inculpatului nu sunt obligate să depună ca martori.
Organele judiciare vor aduce aceasta la cunoştinţa persoanelor aratate în alineatul precedent, de îndată ce au fost indeplinite dispozitiile alin. 3 din art. 84.
Martor minor
Minorul poate fi ascultat ca martor. Până la vârsta de 14 ani ascultarea lui se face în prezenta unuia dintre parinti ori a tutorelui sau a persoanei careia îi este încredinţat minorul spre crestere şi educare.
Persoana vatamata
Persoana vatamata poate fi ascultata ca martor, dacă nu este constituita parte civila sau nu participa în proces ca parte vatamata.
Obligaţia de prezentare
Persoana chemata ca martor este obligata să se infatiseze la locul, ziua şi ora aratate în citatie şi are datoria sa declare tot ce stie cu privire la faptele cauzei.
Intrebari prealabile
Martorul este intrebat mai intii despre nume, prenume, etate, adresa şi ocupatie.
În caz de indoiala asupra identităţii martorului, aceasta se stabileste prin orice mijloc de proba.
Martorul va fi apoi intrebat dacă este sot sau ruda a vreuneia dintre părţi şi în ce raporturi se afla cu acestea, precum şi dacă a suferit vreo paguba de pe urma infractiunii.
Juramintul martorului
Înainte de a fi ascultat, martorul depune urmatorul juramint: "Jur ca voi spune adevarul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu. Asa să-mi ajute Dumnezeu!".
În timpul depunerii juramintului martorul tine mina pe cruce sau pe biblie.
Referirea la divinitate din formula juramintului se schimba potrivit credintei religioase a martorului.
Martorului de alta religie decit cea crestina nu îi sunt aplicabile prevederile alin. 2. Martorul fără confesiune va depune urmatorul juramint: "Jur pe onoare şi constiinta ca voi spune adevarul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu".
Martorii care din motive de constiinta sau confesiune nu depun juramintul vor rosti în faţa instanţei urmatoarea formula: "Ma oblig ca voi spune adevarul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu".
Situaţiile la care se referă alin. 3, 4 şi 5 se retin de organul judiciar pe baza afirmatiilor facute de martor.
După depunerea juramintului sau după rostirea formulei prevăzute în alin. 5, se va pune în vedere martorului ca, dacă nu va spune adevarul, savirseste infractiunea de marturie mincinoasa.
Despre toate acestea se face menţiune în declaratia scrisa.
Minorul care nu a implinit 14 ani nu depune juramint; i se atrage însă atenţia sa spuna adevarul.
Modul şi limitele ascultarii martorului
Martorului i se face cunoscut obiectul cauzei şi i se arata care sunt faptele sau imprejurarile pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor, cerindu-i-se sa declare tot ce stie cu privire la acestea.
După ce martorul a facut declaratii, i se pot pune intrebari cu privire la faptele şi imprejurarile care trebuie constatate în cauza, cu privire la persoana părţilor, precum şi în ce mod a luat cunoştinţa despre cele declarate.
Dispozitiile art. 71-74 se aplică în mod corespunzător şi la ascultarea martorului.
Protectia datelor de identificare a martorului
Dacă exista probe sau indicii temeinice ca prin declararea identităţii reale a martorului sau a localităţii acestuia de domiciliu ori de reşedinţa ar fi periclitata viaţa, integritatea corporala sau libertatea lui ori a altei persoane, martorului i se poate incuviinta sa nu declare aceste date, atribuindu-i-se o alta identitate sub care urmeaza să apară în faţa organului judiciar.
Aceasta măsura poate fi dispusa de către procuror în cursul urmaririi penale, iar în cursul judecatii de instanţa, la cererea motivata a procurorului, a martorului sau a oricarei alte persoane indreptatite.
Datele despre identitatea reala a martorului se consemneaza într-un proces-verbal, care va fi pastrat, la sediul parchetului care a efectuat sau a supravegheat efectuarea urmaririi penale ori, după caz, la sediul instanţei, într-un loc special, în plic sigilat, în condiţii de maxima siguranţa. Procesul-verbal va fi semnat de cel care a inaintat cererea, precum şi de cel care a dispus măsura.
Documentele privind identitatea reala a martorului vor fi prezentate procurorului sau, după caz, completului de judecată, în condiţii de stricta confidentialitate.
În toate cazurile, documentele privind identitatea reala a martorului vor fi introduse în dosarul penal numai după ce procurorul, prin ordonanţa sau, după caz, instanţa, prin încheiere, a constatat ca a disparut pericolul care a determinat luarea masurilor de protecţie a martorului.
Declaratiile martorilor cărora li s-a atribuit o alta identitate, redate în procesul-verbal al procurorului potrivit art. 86^2 alin. 5, precum şi declaratia martorului, consemnata în cursul judecatii şi semnata de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată, potrivit art. 86^2 alin. 6, teza I, pot servi la aflarea adevarului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauza.
Pot fi audiati ca martori cărora li s-a atribuit o alta identitate şi investigatorii sub acoperire.
Dispozitiile prevăzute în alin. 1-6 se aplică şi expertilor.
Art. 86^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Modalităţi speciale de ascultare a martorul
În situaţiile prevăzute în art. 86^1, dacă exista mijloace tehnice corespunzătoare, procurorul sau, după caz, instanţa poate admite ca să fie martorului ascultat fără a fi prezent fizic la locul unde se afla organul de urmărire penala sau în sala în care se desfăşoară sedinta de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute în alineatele urmatoare.
Luarea declaraţiei martorului, în condiţiile aratate în alin. 1, se face în prezenta procurorului.
Martorul poate fi ascultat prin intermediul unei retele de televiziune cu imaginea şi vocea distorsionate, astfel încât sa nu poata fi recunoscut.
Declaratia martorului ascultat, în condiţiile aratate în alin. 1 şi 2, se înregistrează prin mijloace tehnice video şi audio şi se reda integral în forma scrisa.
În cursul urmaririi penale, se întocmeşte un proces-verbal în care se reda cu exactitate declaratia martorului şi acesta se semneaza de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de organul de urmărire penala şi se depune la dosarul cauzei. Declaratia martorului, transcrisa, va fi semnata şi de acesta şi va fi păstrată în dosarul depus la parchet, într-un loc special, în plic sigilat, în condiţii de maxima siguranţa.
În cursul judecatii, declaratia martorului va fi semnata de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată. Declaratia martorului, transcrisa, va fi semnata şi de martor, fiind păstrată în dosarul depus la instanţa, în condiţiile prevăzute în alin. 5.
Casetele video şi audio pe care a fost înregistrată declaratia martorului, în original, sigilate cu sigiliul parchetului sau, după caz, al instanţei de judecată în faţa careia s-a facut declaratia, se păstrează în condiţiile prevăzute în alin. 5. Casetele video şi audio înregistrate în cursul urmaririi penale vor fi inaintate la terminarea urmaririi penale instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei, şi vor fi pastrate în aceleasi condiţii.
Dispozitiile art. 78, 85 şi ale art. 86 alin. 1 şi 2 se aplică în mod corespunzător.
Art. 86^2 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Verificări privind mijloacele de ascultare a martorilor
Instanţa de judecată poate admite, la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu, efectuarea unei expertize tehnice privind mijloacele prin care au fost audiati martorii, în condiţiile prevăzute în art. 86^2.
Art. 86^3 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Audierea martorilor sub 16 ani în anumite cauze
În cauzele privind infractiunile de violenta între membrii aceleiasi familii, instanţa poate dispune ca martorul sub 16 ani sa nu fie audiat în sedinta de judecată, admitandu-se prezentarea unei audieri efectuate în prealabil, prin înregistrări audio-video, în condiţiile art. 86^2 alin. 2, 4, 5 şi 7.
Art. 86^4 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Protejarea deplasarilor martorului
Procurorul care efectueaza sau supraveghează cercetarea penala ori, după caz, instanţa de judecată poate dispune ca organele politiei sa supravegheze domiciliul sau reşedinţa martorului ori să-i asigure o reşedinţa temporara supravegheata, precum şi sa-l insoteasca la sediul parchetului sau al instanţei şi inapoi la domiciliu sau la reşedinţa.
Masurile prevăzute în alin. 1 vor fi ridicate de procuror sau, după caz, de instanţa, când se constată că pericolul care a impus luarea lor a incetat.
Art. 86^5 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Obiectul confruntarii
Când se constată că exista contraziceri între declaratiile persoanelor ascultate în aceeasi cauza, se procedeaza la confruntarea acelor persoane, dacă aceasta este necesară pentru lamurirea cauzei.
Procedura confruntarii
Persoanele confruntate sunt ascultate cu privire la faptele şi imprejurarile în privinta cărora declaratiile date anterior se contrazic.
Organul de urmărire penala sau instanţa de judecată poate incuviinta ca persoanele confruntate să-şi puna reciproc intrebari.
Declaratiile date de persoanele confruntate se consemneaza în proces-verbal.
Mijloacele de proba scrise
Inscrisurile pot servi ca mijloace de proba, dacă în conţinutul lor se arata fapte sau împrejurări de natura să contribuie la aflarea adevarului.
Formularele în care urmeaza să se consemneze orice declaratie, în faza de urmărire penala, vor fi în prealabil înregistrate şi inseriate, ca formulare cu regim special, iar după completare vor fi introduse în dosarul cauzei.
Art. 89^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Procesul-verbal ca mijloc de proba
Procesele-verbale incheiate de organul de urmărire penala sau de instanţa de judecată sunt mijloace de proba.
De asemenea, sunt mijloace de proba procesele-verbale şi actele de constatare, incheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta.
Cuprinsul şi forma procesului-verbal
Procesul-verbal trebuie să cuprindă:
a)data şi locul unde este incheiat;
b)numele, prenumele şi calitatea celui care îl incheie;
c)numele, prenumele, ocupatia şi adresa martorilor asistenti, când exista;
d)descrierea amanuntita a celor constatate, precum şi a masurilor luate;
e)numele, prenumele, ocupatia şi adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiectiile şi explicatiile acestora;
f)menţiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale.
Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagina şi la sfirsit de cel care îl incheie, precum şi de persoanele aratate la lit. c) şi e). Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuza să semneze, se face menţiune despre aceasta.
Secţiunea 5^1 a capitolul 2 al titlului 3 a fost modificata de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicarilor
Interceptarile şi inregistrarile pe banda magnetica sau pe orice alt tip de suport ale unor convorbiri ori comunicari se vor efectua cu autorizarea motivata a instanţei, la cererea procurorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau savarsirea unei infractiuni pentru care urmarirea penala se efectueaza din oficiu, iar interceptarea şi inregistrarea se impun pentru aflarea adevarului. Autorizatia se da de către preşedintele instanţei careia i-ar reveni competenţa sa judece cauza în prima instanţa, în camera de consiliu. Interceptarea şi inregistrarea convorbirilor se impun pentru aflarea adevarului, atunci când stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea făptuitorului nu poate fi realizata în baza altor probe.
Interceptarea şi inregistrarea convorbirilor sau comunicarilor pot fi autorizate în cazul infracţiunilor contra sigurantei naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spalare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sanctionarea faptelor de corupţie ori al unor alte infractiuni grave care nu pot fi descoperite sau ai caror faptuitori nu pot fi identificati prin alte mijloace ori în cazul infracţiunilor care se savarsesc prin mijloace de comunicare telefonica sau prin alte mijloace de telecomunicatii.
Autorizarea se da pentru durata necesară înregistrării, până la cel mult 30 de zile.
Autorizarea poate fi prelungita în aceleasi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputand depăşi 30 de zile. Durata maxima a înregistrărilor autorizate este de 4 luni.
Masurile dispuse de instanţa vor fi ridicate înainte de expirarea duratei pentru care au fost autorizate, îndată ce au incetat motivele care le-au justificat.
Inregistrarile prevăzute în alin. 1 pot fi facute şi la cererea motivata a persoanei vatamate privind comunicarile ce-i sunt adresate, cu autorizarea instanţei de judecată.
Autorizarea interceptarii şi a înregistrării convorbirilor sau comunicarilor se face prin încheiere motivata, care va cuprinde: indiciile concrete şi faptele care justifica măsura; motivele pentru care măsura este indispensabila aflarii adevarului; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea şi inregistrarea.
Art. 91^1 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Organele care efectueaza interceptarea şi inregistrarea
Procurorul procedeaza personal la interceptarile şi inregistrarile prevăzute în art. 91 1 sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penala. Persoanele care sunt chemate sa dea concurs tehnic la interceptari şi înregistrări sunt obligate sa pastreze secretul operaţiunii efectuate, incalcarea acestei obligaţii fiind pedepsita potrivit Codului penal.
În caz de urgenta, când intarzierea obtinerii autorizarii prevăzute în art. 91^1 alin. 1 ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire, procurorul poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonanţa motivata, interceptarea şi inregistrarea pe banda magnetica sau pe orice alt tip de suport a convorbirilor sau comunicarilor, comunicand aceasta instanţei imediat, dar nu mai tarziu de 24 de ore.
Instanţa trebuie să se pronunte în cel mult 24 de ore asupra ordonantei procurorului şi, dacă o confirma şi este necesar, va dispune autorizarea pe mai departe a interceptarii şi înregistrării, în condiţiile art. 91^1 alin. 1-3. Dacă instanţa nu confirma ordonanţa procurorului, ea trebuie să dispună încetarea, de îndată, a interceptarilor şi înregistrărilor şi distrugerea celor efectuate.
Instanţa dispune, până la terminarea urmaririi penale, aducerea la cunoştinţa, în scris, persoanelor ale caror convorbiri sau comunicari au fost interceptate şi înregistrate, datele la care s-au efectuat acestea.
Art. 91^2 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Certificarea înregistrărilor
Despre efectuarea interceptarilor şi înregistrărilor menţionate în art. 91^1 şi 91^2, procurorul sau organul de cercetare penala întocmeşte un proces-verbal în care se menţionează autorizatia data de instanţa pentru efectuarea acestora, numărul sau numerele posturilor telefonice între care s-au purtat convorbirile, numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt cunoscute, data şi ora fiecarei convorbiri în parte şi numărul de ordine al benzii magnetice sau al oricărui alt tip de suport pe care se face imprimarea.
Convorbirile înregistrate sunt redate integral în forma scrisa şi se ataseaza la procesulverbal, cu certificarea pentru autenticitate de către organul de cercetare penala, verificat şi contrasemnat de procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala în cauza. În cazul în care procurorul procedeaza la interceptari şi înregistrări, certificarea pentru autenticitate se face de către acesta, iar verificarea şi contrasemnarea, de către procurorul ierarhic superior. Corespondentele în alta limba decat cea română sunt transcrise în limba română, prin intermediul unui interpret. La procesul-verbal se ataseaza banda magnetica sau orice alt tip de suport, care contine inregistrarea convorbirii, sigilata cu sigiliul organului de urmărire penala.
Banda magnetica sau orice alt tip de suport cu inregistrarea convorbirii, redarea scrisa a acesteia şi procesul-verbal se inainteaza instanţei care, după ce asculta procurorul şi părţile, hotaraste care dintre informaţiile culese prezinta interes în cercetarea şi solutionarea cauzei, incheind un proces-verbal în acest sens. Convorbirile sau comunicarile care conţin secrete de stat sau profesionale nu se menţionează în procesul-verbal. Dacă savarsirea unor infractiuni are loc prin convorbiri sau comunicari care conţin secrete de stat, consemnarea se face în procese-verbale separate, iar dispozitiile art. 97 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.
Banda magnetica sau orice alt tip de suport, însoţită de transcrierea integrală şi copii de pe procesele-verbale, se păstrează la grefa instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat.
Instanţa poate aproba, la cererea motivata a inculpatului, a părţii civile sau a avocatului acestora, consultarea părţilor din înregistrare şi din transcrierea integrală, depuse la grefa, care nu sunt consemnate în procesul-verbal.
Instanţa dispune prin încheiere distrugerea înregistrărilor care nu au fost folosite ca mijloace de proba în cauza. Celelalte înregistrări vor fi pastrate până la arhivarea dosarului.
Inregistrarea convorbirilor dintre avocat şi justiţiabil nu poate fi folosita ca mijloc de proba.
Art. 91^3 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alte înregistrări
Condiţiile şi modalitatile de efectuare a interceptarilor şi înregistrărilor prevăzute în art. 91^1 -91^3 sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi în cazul înregistrării de convorbiri efectuate prin alte mijloace de telecomunicatie, autorizate în condiţiile legii.
Art. 91^4 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Inregistrarile de imagini
Dispozitiile art. 91^1 şi 91^2 se aplică în mod corespunzător şi în cazul înregistrării de imagini, iar procedura de certificare a acestora este cea prevăzută în art. 91^3, cu excepţia redarii în forma scrisa, după caz.
Art. 91^5 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Verificarea mijloacelor de proba
Mijloacele de proba prevăzute în prezenta secţiune pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu.
Inregistrarile prevăzute în prezenta secţiune, prezentate de părţi, pot servi ca mijloace de proba, dacă nu sunt interzise de lege.
Art. 91^6 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Prezenta martorilor asistenti
Când legea prevede că la efectuarea unui act procedural este necesară prezenta unor martori asistenti, numărul acestora trebuie să fie de cel puţin doi.
Nu pot fi martori asistenti minorii sub 14 ani, persoanele interesate în cauza şi cei ce fac parte din aceeasi unitate cu organul care efectueaza actul procedural.
Stabilirea identităţii martorilor asistenti
Organul care procedeaza la efectuarea unui act procedural în prezenta martorilor asistenti este obligat să constate şi sa consemneze în procesul-verbal pe care îl incheie date privind identitatea martorilor asistenti, mentionind şi observatiile pe care acestia au fost invitati să le faca cu privire la cele constatate şi la desfăşurarea operaţiilor la care asista.
Obiectele ca mijloc de proba
Obiectele care conţin sau poarta o urma a faptei savirsite, precum şi orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevarului, sunt mijloace materiale de proba.
Corpuri delicte
Sunt de asemenea mijloace materiale de proba obiectele care au fost folosite sau au fost destinate sa serveasca la savirsirea unei infractiuni, precum şi obiectele care sunt produsul infractiunii.
Ridicarea de obiecte şi inscrisuri
Organul de urmărire penala sau instanţa de judecată are obligaţia sa ridice obiectele şi inscrisurile ce pot servi ca mijloc de proba în procesul penal.
Predarea obiectelor şi inscrisurilor
(1)Orice persoană fizica sau persoana juridica, în posesia careia se afla un obiect sau un inscris ce poate servi ca mijloc de proba, este obligata sa-l prezinte şi sa-l predea, sub luare de dovada, organului de urmărire penala sau instanţei de judecată, la cererea acestora.
(2)Dacă organul de urmărire penala sau instanţa de judecată apreciaza ca şi o copie de pe un inscris poate servi ca mijloc de proba, retine numai copia.
(3)Dacă obiectul sau inscrisul are caracter secret ori confidential, prezentarea sau predarea se face în condiţii care să asigure pastrarea secretului ori a confidentialitatii.
Alin. (1) şi (3) ale art. 97 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Retinerea şi predarea corespondentei şi a obiectelor
(1)Instanţa de judecată, la propunerea procurorului, în cursul urmaririi penale, sau din oficiu, în cursul judecatii, poate dispune ca orice unitate postala sau de transport sa retina şi sa predea scrisorile, telegramele şi oricare alta corespondenta, ori obiectele trimise de invinuit sau inculpat, ori adresate acestuia, fie direct, fie indirect.
(1^1)Măsura prevăzută în alin. 1 se dispune dacă sunt intrunite condiţiile aratate în art. 91^1 alin. 1 şi potrivit procedurii acolo prevăzute.
(1^2)Retinerea şi predarea scrisorilor, telegramelor şi a oricăror alte corespondente ori obiecte la care se referă alin. 1 pot fi dispuse, în scris, în cazuri urgente şi temeinic justificate şi de procuror, care este obligat sa informeze de îndată despre această instanţă.
(2)Corespondenta şi obiectele ridicate care nu au legătură cu cauza se restituie destinatarului.
Alin. (1) al art. 98 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1^1) şi (1^2) ale art. 98 au fost introduse de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Ridicarea silita de obiecte sau de inscrisuri
Dacă obiectul sau inscrisul cerut nu este predat de bunavoie, organul de urmărire penala sau instanţa de judecată dispune ridicarea silita.
În cursul judecatii dispoziţia de ridicare silita a obiectelor sau inscrisurilor se comunică procurorului, care ia măsuri de aducere la indeplinire prin organul de cercetare penala.
Perchezitia
Când persoana careia i s-a cerut sa predea vreun obiect sau vreun inscris dintre cele aratate în art. 98 tagaduieste existenta sau detinerea acestora, precum şi ori de cate ori exista indicii temeinice ca efectuarea unei perchezitii este necesară pentru descoperirea şi strangerea probelor, se poate dispune efectuarea acesteia.
Perchezitia poate fi domiciliara sau corporala.
Perchezitia domiciliara poate fi dispusa numai de judecator, prin încheiere motivata, în cursul urmaririi penale, la cererea procurorului, sau în cursul judecatii.
Perchezitia domiciliara se dispune în cursul urmaririi penale în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Participarea procurorului este obligatorie.
Perchezitia corporala poate fi dispusa, după caz, de organul de cercetare penala, de procuror sau de judecator.
Perchezitia domiciliara nu poate fi dispusa înainte de începerea urmaririi penale.
Art. 100 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 100 a fost modificat prin articolul 1 punctul 5 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Perchezitia domiciliara în cursul urmaririi penale
Perchezitia dispusa în cursul urmaririi penale, potrivit art. 100, se efectueaza de procuror sau de organul de cercetare penala, insotit, după caz, de lucrători operativi.
Art. 101 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Perchezitia domiciliara în cursul judecatii
Instanţa poate proceda la efectuarea perchezitiei cu ocazia unei cercetari locale.
În celelalte cazuri, dispoziţia instanţei de judecată de a se efectua o perchezitie se comunică procurorului, în vederea efectuării acesteia.
Timpul de efectuare a perchezitiei
Ridicarea de obiecte şi inscrisuri, precum şi perchezitia domiciliara se pot face între orele 6,00-20,00, iar în celelalte ore numai în caz de infractiune flagranta sau când perchezitia urmeaza să se efectueze într-un local public. Perchezitia inceputa între orele 6,00-20,00 poate continua şi în timpul noptii.
Art. 103 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Procedura perchezitiei
(1)Organul judiciar care urmeaza a efectua perchezitia este obligat ca, în prealabil, să se legitimeze şi, în cazurile prevăzute de lege, să prezinte autorizatia data de judecator.
(2)Ridicarea de obiecte şi inscrisuri precum şi perchezitia domiciliara se fac în prezenta persoanei de la care se ridica obiecte ori inscrisuri, sau la care se efectueaza perchezitia, iar în lipsa acesteia, în prezenta unui reprezentant, a unui membru al familiei, sau a unui vecin, având capacitate de exercitiu.
(3)Aceste operaţiuni se efectueaza de organul judiciar în prezenta unor martori asistenti.
(4)Când persoana la care se face perchezitia este retinuta ori arestata, va fi adusa la perchezitie. În cazul în care nu poate fi adusa, ridicarea de obiecte şi inscrisuri, precum şi perchezitia domiciliara se fac în prezenta unui reprezentant ori a unui membru de familie, iar în lipsa acestora, a unui vecin, având capacitate de exercitiu.
Alin. (1) şi (3) ale art. 104 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1) al art. 104 a fost modificat prin articolul 1 punctul 6 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Efectuarea perchezitiei domiciliare
Organul judiciar care efectueaza perchezitia are dreptul sa deschidă incaperile sau alte mijloace de pastrare în care s-ar putea gasi obiectele sau inscrisurile cautate, dacă cel în măsura să le deschidă refuza aceasta.
Organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor şi inscrisurilor care au legătură cu fapta savirsita; obiectele sau inscrisurile a caror circulatie sau detinere este interzisa se ridica totdeauna.
Organul judiciar trebuie să ia măsuri ca faptele şi imprejurarile din viaţa personala a celui la care se efectueaza perchezitia şi care nu au legătură cu cauza, sa nu devina publice.
Efectuarea perchezitiei corporale
Perchezitia corporala se efectueaza de organul judiciar care a dispus-o, cu respectarea dispoziţiilor art. 104 alin. 1, sau de persoana desemnata de acest organ.
Perchezitia corporala se face numai de o persoană de acelasi sex cu cea perchezitionata.
Identificarea şi pastrarea obiectelor
Obiectele sau inscrisurile se prezinta persoanei de la care sunt ridicate şi celor care asista, pentru a fi recunoscute şi a fi insemnate de către acestea spre neschimbare, după care se eticheteaza şi se sigileaza.
Obiectele care nu pot fi insemnate ori pe care nu se pot aplica etichete şi sigilii se impacheteaza sau se inchid, pe cit posibil laolalta, după care se aplică sigilii.
Obiectele care nu pot fi ridicate se sechestreaza şi se lasă în pastrare fie celui la care se afla, fie unui custode.
Probele pentru analiza se iau cel puţin în dublu şi se sigileaza. Una din probe se lasă celui de la care se ridica, iar lipsa acestuia, uneia din persoanele aratate în art. 108 alin. final.
Procesul-verbal de perchezitie şi de ridicare a obiectelor şi inscrisurilor
Despre efectuarea perchezitiei şi ridicarea de obiecte şi inscrisuri se întocmeşte proces-verbal.
Procesul-verbal trebuie să cuprindă, în afară de menţiunile prevăzute în art. 91, şi urmatoarele menţiuni: locul, timpul şi condiţiile în care inscrisurile şi obiectele au fost descoperite şi ridicate, enumerarea şi descrierea lor amanuntita, pentru a putea fi recunoscute.
În procesul-verbal se face menţiune şi despre obiectele care nu au fost ridicate, precum şi de acelea care au fost lasate în pastrare.
Copie de pe procesul-verbal se lasă persoanei la care s-a facut perchezitia sau de la care s-au ridicat obiectele şi inscrisurile, ori reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsa, celor cu care locuieste sau unui vecin şi, dacă este cazul, custodelui.
Măsuri privind obiectele ridicate
Organul de urmărire penala sau instanţa de judecată dispune ca obiectele ori inscrisurile ridicate care constituie mijloace de proba să fie, după caz, atasate la dosar sau pastrate în alt mod.
Obiectele şi inscrisurile ridicate, care nu sunt atasate la dosar, pot fi fotografiate. În acest caz fotografiile se vizeaza şi se ataseaza la dosar.
Până la solutionarea definitivă a cauzei, mijloacele materiale de proba se păstrează de organul de urmărire penala sau de instanţa de judecată la care se găseşte dosarul.
Obiectele şi inscrisurile predate sau ridicate în urma perchezitiei şi care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei careia îi apartin. Obiectele supuse confiscarii nu se restituie.
Obiectele ce servesc ca mijloc de proba, dacă nu sunt supuse confiscarii, pot fi restituite persoanei careia îi apartin, chiar înainte de solutionarea definitivă a procesului, afară de cazul când prin aceasta restituire s-ar putea stinjeni aflarea adevarului. Organul de urmărire penala sau instanţa de judecată pune în vedere persoanei careia i-au fost restituite obiectele, ca este obligata să le pastreze până la solutionarea definitivă a cauzei.
Conservarea sau valorificarea obiectelor ridicate
Obiectele ce servesc ca mijloc de proba, dacă sunt dintre acelea aratate în art. 165 alin. 2 şi dacă nu este cazul a fi restituite, se conserva sau se valorifica potrivit dispoziţiilor acelui articol.
Dispozitii speciale privind unitatile publice şi alte persoane juridice
Dispozitiile din prezenta secţiune se aplică în mod corespunzător şi atunci când actele procedurale se efectueaza la o unitate dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal sau la o altă persoană juridica, dispozitii care se completeaza după cum urmeaza:
a)organul judiciar se legitimeaza şi, după caz, infatiseaza reprezentantului unităţii publice sau al altei persoane juridice autorizatia data;
b)ridicarea de obiecte şi inscrisuri precum şi perchezitia se efectueaza în prezenta reprezentantului unităţii;
c)atunci când este obligatorie prezenta martorilor asistenti, acestia pot face parte din personalul unităţii;
d)copie de pe procesul-verbal se lasă reprezentantului unităţii.
Denumirea marginala, partea introductiva şi litera a) ale art. 111 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Folosirea unor specialisti
Când exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară lamurirea urgenta a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penala poate folosi cunoştinţele unui specialist sau tehnician, dispunind, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatari tehnico-stiintifice.
Constatarea tehnico-stiintifica se efectueaza, de regula, de către specialisti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul ori pe linga institutia de care aparţine organul de urmărire penala. Ea poate fi efectuata şi de către specialisti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe.
Obiectul şi materialul constatarii tehnico-stiintifice
Organul de urmărire penala care dispune efectuarea constatarii tehnico-stiintifice stabileste obiectul acesteia, formuleaza intrebarile la care trebuie să se răspundă şi termenul în care urmeaza a fi efectuata lucrarea.
Constatarea tehnico-stiintifica se efectueaza asupra materialelor şi datelor puse la dispoziţie sau indicate de către organul de urmărire penala. Celui insarcinat cu efectuarea constatarii nu i se pot delega şi nici acesta nu-şi poate insusi atribuţii de organ de urmărire penala sau de organ de control.
Specialistul sau tehnicianul insarcinat cu efectuarea lucrării, dacă socoteste ca materialele puse la dispoziţie ori datele indicate sunt insuficiente, comunică aceasta organului de urmărire penala, în vederea completarii lor.
Constatarea medico-legala
În caz de moarte violenta, de moarte a carei cauza nu se cunoaste ori este suspecta, sau când este necesară o examinare corporala asupra invinuitului ori persoanei vatamate pentru a constata pe corpul acestora existenta urmelor infractiunii, organul de urmărire penala dispune efectuarea unei constatari medico-legale şi cere organului medico-legal, caruia îi revine competenţa potrivit legii, să efectueze aceasta constatare.
Exhumarea în vederea constatarii cauzelor mortii se face numai cu incuviintarea procurorului.
Raportul de constatare tehnico-stiintifica sau medico-legala
Operaţiile şi concluziile constatarii tehnico-stiintifice sau medico-legale se consemneaza într-un raport.
Organul de urmărire penala sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea oricareia dintre părţi, dacă apreciaza ca raportul tehnico-ştiinţific ori medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sunt precise, dispune refacerea sau completarea constatarii tehnico-stiintifice ori medico-legale, sau efectuarea unei expertize.
Când refacerea sau completarea constatarii tehnico-stiintifice ori medico-legale este dispusa de instanţa de judecată, raportul se trimite procurorului, pentru ca acesta sa ia măsuri în vederea completarii sau refacerii lui.
Ordonarea efectuării expertizei
Când pentru lamurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflarii adevarului, sunt necesare cunoştinţele unui expert, organul de urmărire penala ori instanţa de judecată dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize.
Expertiza obligatorie
Efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie în cazul infractiunii de omor deosebit de grav, precum şi atunci când organul de urmărire penala sau instanţa de judecată are indoiala asupra stării psihice a invinuitului sau inculpatului.
Expertiza în aceste cazuri se efectueaza în institutii sanitare de specialitate. În vederea efectuării expertizei, organul de cercetare penala cu aprobarea procurorului sau instanţei de judecată dispune internarea invinuitului ori inculpatului pe timpul necesar. Aceasta măsura este executorie şi se aduce la indeplinire, în caz de opunere, de organele de politie.
De asemenea, efectuarea unei expertize este obligatorie pentru a se stabili cauzele mortii, dacă nu s-a întocmit un raport medico-legal.
Procedura expertizei
Expertiza se efectueaza potrivit dispoziţiilor din prezentul cod, afară de cazul când prin lege se dispune altfel. Dispozitiile art. 113 se aplică în mod corespunzător.
Expertul este numit de organul de urmărire penala sau de instanţa de judecată, cu excepţia expertizei prevăzute în art. 119 alin. 2.
Fiecare dintre părţi are dreptul sa ceara ca un expert recomandat de ea sa participe la efectuarea expertizei.
Experti oficiali
Dacă exista experti medico-legali sau experti oficiali în specialitatea respectiva, nu poate fi numit expert o altă persoană, decit dacă împrejurări deosebite ar cere aceasta.
Când expertiza urmeaza să fie efectuata de un serviciu medico-legal, de un laborator de expertiza criminalistica sau de orice institut de specialitate, organul de urmărire penala ori instanţa de judecată se adreseaza acestora pentru efectuarea expertizei.
Când serviciul medico-legal ori laboratorul de expertiza criminalistica sau institutul de specialitate considera necesar ca la efectuarea expertizei sa participe sau să-şi dea parerea şi specialisti de la alte institutii, poate folosi asistenţa sau avizul acestora.
Lamuriri date expertului şi părţilor
(1)Organul de urmărire penala sau instanţa de judecată, când dispune efectuarea unei expertize, fixeaza un termen la care sunt chemate părţile, precum şi expertul, dacă acesta a fost desemnat de organul de urmărire penala sau de instanţa.
(2)La termenul fixat se aduce la cunoştinţa părţilor şi expertului obiectul expertizei şi intrebarile la care expertul trebuie să răspundă şi li se pune în vedere ca au dreptul sa faca observatii cu privire la aceste intrebari şi ca pot cere modificarea sau completarea lor.
(3)Părţile mai sunt încunoştinţate ca au dreptul sa ceara numirea şi a cite unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei.
(4)După examinarea obiectiilor şi cererilor facute de părţi şi expert, organul de urmărire penala sau instanţa de judecată pune în vedere expertului termenul în care urmeaza a fi efectuata expertiza, incunostintindu -l totodata dacă la efectuarea acesteia urmeaza sa participe părţile.
(5)Abrogat.
Alin. (5) al art. 120 a fost abrogat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Drepturile expertului
Expertul are dreptul sa ia cunoştinţa de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei. În cursul urmaririi penale cercetarea dosarului se face cu incuviintarea organului de urmărire.
Expertul poate cere lamuriri organului de urmărire penala sau instanţei de judecată cu privire la anumite fapte ori împrejurări ale cauzei.
Părţile, cu incuviintarea şi în condiţiile stabilite de organul de urmărire penala sau de instanţa de judecată, pot da expertului explicatiile necesare.
Raportul de expertiza
După efectuarea expertizei, expertul întocmeşte un raport scris.
Când sunt mai mulţi experti se întocmeşte un singur raport de expertiza. Dacă sunt deosebiri de pareri, opiniile separate sunt consemnate în cuprinsul raportului sau intr-o anexa.
Raportul de expertiza se depune la organul de urmărire penala sau la instanţa de judecată care a dispus efectuarea expertizei.
Conţinutul raportului
Raportul de expertiza cuprinde:
a)partea introductiva, în care se arata organul de urmărire penala sau instanţa de judecată care a dispus efectuarea expertizei, data când s-a dispus efectuarea acesteia, numele şi prenumele expertului, data şi locul unde a fost efectuata, data întocmirii raportului de expertiza, obiectul acesteia şi intrebarile la care expertul urma sa răspundă, materialul pe baza caruia expertiza a fost efectuata şi dacă părţile care au participat la aceasta au dat explicatii în cursul expertizei;
b)descrierea în amanunt a operaţiilor de efectuare a expertizei, obiectiile sau explicatiile părţilor, precum şi analiza acestor obiectii ori explicatii în lumina celor constatate de expert;
c)concluziile, care cuprind raspunsurile la intrebarile puse şi parerea expertului asupra obiectului expertizei.
Suplimentul de expertiza
Când organul de urmărire penala sau instanţa de judecată constata, la cerere sau din oficiu, ca expertiza nu este completa, dispune efectuarea unui supliment de expertiza fie de către acelasi expert, fie de către altul.
De asemenea, când se socoteste necesar, se cer expertului lamuriri suplimentare în scris, ori se dispune chemarea lui spre a da explicatii verbale asupra raportului de expertiza. În acest caz, ascultarea expertului se face potrivit dispoziţiilor privitoare la ascultarea martorilor.
Lamuririle suplimentare în scris pot fi cerute şi serviciului medico-legal, laboratorului de expertiza criminalistica ori institutului de specialitate care a efectuat expertiza.
Efectuarea unei noi expertize
Dacă organul de urmarirea penala sau instanţa de judecată are indoieli cu privire la exercitarea concluziilor raportului de expertiza, dispune efectuarea unei noi expertize.
Lamuriri cerute la institutul de emisiune
În cazurile privitoare la infractiunea de falsificare de moneda sau de alte valori, organul de urmărire penala sau instanţa de judecată poate cere lamuriri institutului de emisiune.
Prezentarea scriptelor de comparatie
În cauzele privind infractiuni de fals în inscrisuri, organul de urmărire penala sau instanţa de judecată poate ordona să fie prezentate scripte de comparatie.
Dacă scriptele se gasesc în depozite publice, autorităţile în drept sunt obligate a le elibera.
Dacă scriptele se gasesc la un particular care nu este sot sau ruda apropiata cu invinuitul sau inculpatul, organul de urmărire penala ori instanţa de judecată îi pune în vedere să le prezinte.
Scriptele de comparatie trebuie vizate de organul de urmărire penala sau de preşedintele completului de judecată şi semnate de acela care le prezinta.
Organul de urmărire penala ori instanţa de judecată poate dispune ca invinuitul sau inculpatul să prezinte o piesa scrisa cu mina sa, ori sa scrie după dictarea ce i s-ar face.
Dacă invinuitul sau inculpatul refuza, se face menţiune în procesul-verbal.
Cazurile şi procedura de folosire a interpreţilor
(1)Când una dintre părţi sau o altă persoană care urmeaza să fie ascultata nu cunoaste limba română ori nu se poate exprima, organul de urmărire penala sau instanţa de judecată îi asigura în mod gratuit folosirea unui interpret. Interpretul poate fi desemnat sau ales de părţi; în acest din urmă caz, el trebuie să fie un interpret autorizat, potrivit legii.
(2)Dispozitiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător şi în cazul când unele dintre inscrisurile aflate în dosarul cauzei sau prezentate în instanţa sunt redactate intr-o alta limba decit cea română.
(3)Dispozitiile art. 83, 84 şi 85 se aplică în mod corespunzător şi interpretului.
Alin. (1) al art. 128 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Cercetarea la faţa locului
Cercetarea la faţa locului se efectueaza atunci când este necesar să se faca constatari cu privire la situaţia locului savirsirii infractiunii, să se descopere şi să se fixeze urmele infractiunii, să se stabileasca pozitia şi starea mijloacelor materiale de proba şi imprejurarile în care infractiunea a fost savirsita.
Organul de urmărire penala efectueaza cercetarea la faţa locului în prezenta martorilor asistenti, afară de cazul când aceasta nu este posibil. Cercetarea la faţa locului se face în prezenta părţilor, atunci când este necesar. Neprezentarea părţilor încunoştinţate nu împiedica efectuarea cercetării.
Când invinuitul sau inculpatul este retinut ori arestat, dacă nu poate fi adus la cercetare, organul de urmărire penala îi pune în vedere ca are dreptul să fie reprezentat şi îi asigura, la cerere, reprezentarea.
Instanţa de judecată efectueaza cercetarea la faţa locului cu citarea părţilor şi în prezenta procurorului, când participarea acestuia la judecata este obligatorie.
Organul de urmărire penala sau instanţa de judecată poate interzice persoanelor care se afla ori vin la locul unde se efectueaza cercetarea, sa comunice între ele sau cu alte persoane, ori sa plece înainte de terminarea cercetării.
Reconstituirea
Organul de urmărire penala sau instanţa de judecată, dacă găseşte necesar pentru verificarea şi precizarea unor data, poate să procedeze la reconstituirea la faţa locului, în intregime sau în parte, a modului şi a condiţiilor în care a fost savirsita fapta.
Reconstituirea se face în prezenta invinuitului sau inculpatului. Dispozitiile art. 129 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.
Procesul-verbal de cercetare la faţa locului
Despre efectuarea cercetării la faţa locului se incheie proces-verbal, care trebuie să cuprindă, în afara menţiunilor aratate în art. 91, descrierea amanuntita a situaţiei locului, a urmelor gasite, a obiectelor examinate şi a celor ridicate, a pozitiei şi stării celorlalte mijloace materiale de proba, astfel incit acestea să fie redate cu precizie şi pe cit posibil cu dimensiunile respective.
În caz de reconstituire a modului în care a fost savirsita fapta, se consemneaza amanuntit şi desfăşurarea reconstituirii.
În toate cazurile se pot face schite, desene sau fotografii, ori alte asemenea lucrari, care se vizeaza şi se anexeaza la procesul-verbal.
Condiţii pentru dispunerea comisiei rogatorii
Când un organ de urmărire penala sau instanţa de judecată nu are posibilitatea sa asculte un martor, sa faca o cercetare la faţa locului, sa procedeze la ridicarea unor obiecte sau să efectueze orice alt act procedural, se poate adresa unui alt organ de urmărire penala ori unei alte instante, care are posibilitatea să le efectueze.
Punerea în miscare a actiunii penale, luarea masurilor preventive, incuviintarea de probatorii, precum şi dispunerea celorlalte acte procesuale sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul comisiei rogatorii.
Comisia rogatorie se poate adresa numai unui organ sau unei instante egale în grad.
Conţinutul comisiei rogatorii
Rezolutia sau incheierea prin care s-a dispus comisia rogatorie trebuie să conţină toate lamuririle referitoare la indeplinirea actului care face obiectul acesteia, iar în cazul când urmeaza să fie ascultata o persoană, se vor arata şi intrebarile ce trebuie să i se puna.
Organul de urmărire penala sau instanţa de judecată care efectueaza comisia rogatorie poate pune şi alte intrebari, dacă necesitatea acestora rezultă în cursul ascultarii.
Drepturile părţilor în cazul comisiei rogatorii
Când comisia rogatorie s-a dispus de instanţa de judecată, părţile pot formula în faţa acesteia intrebari, care vor fi transmise instanţei ce urmeaza a efectua comisia rogatorie.
Totodata, oricare dintre părţi poate cere să fie citata la efectuarea comisiei rogatorii.
Când inculpatul este arestat, instanţa care urmeaza a efectua comisia rogatorie dispune desemnarea unui aparator din oficiu, care îl va reprezenta.
Delegarea
Organul de urmărire penala sau instanţa de judecată poate dispune, în condiţiile aratate în art. 132, efectuarea unui act de procedura şi prin delegare. Delegarea poate fi data numai unui organ sau unei instante de judecată ierarhic inferioare.
Dispozitiile privitoare la comisia rogatorie se aplică în mod corespunzător şi în caz de delegare.
Scopul şi categoriile masurilor preventive
(1)În cauzele privitoare la infractiuni pedepsite cu detentiune pe viaţa sau cu inchisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una dintre urmatoarele măsuri preventive:
a)retinerea;
b)obligarea de a nu părăsi localitatea;
c)obligarea de a nu părăsi tara;
d)arestarea preventiva.
(2)Scopul masurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune.
(3)Măsura prevăzută în alin. 1 lit. a) poate fi luata de organul de cercetare penala sau de procuror.
(4)Masurile prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c) se pot lua de procuror, în cursul urmaririi penale, sau de instanţa de judecată, în cursul judecatii.
(5)Măsura prevăzută în alin. 1 lit. d) poate fi luata de judecator.
(6)Măsura arestarii preventive nu poate fi dispusa în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede alternativ pedeapsa amenzii.
(7)Liberarea provizorie se dispune de instanţa de judecată.
(8)Alegerea masurii ce urmeaza a fi luata se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infractiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.
Art. 136 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (5) al art. 136 a fost modificat de articolul 1 punctul 7 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Cuprinsul actului prin care se ia măsura preventiva
Actul prin care se ia măsura preventiva trebuie să arate fapta care face obiectul invinuirii sau inculparii, textul de lege în care aceasta se încadrează, pedeapsa prevăzută de lege pentru infractiunea savirsita şi temeiurile concrete care au determinat luarea masurii preventive.
Aducerea la cunoştinţa a motivelor luării masurilor preventive şi a invinuirii
(1)Persoanei reţinute sau arestate i se aduc, de îndată, la cunoştinţa, motivele retinerii sau ale arestarii. Invinuirea se aduce la cunoştinţa celui arestat, în cel mai scurt termen, în prezenta unui avocat.
(2)Când se dispune arestarea preventiva a invinuitului sau inculpatului, judecatorul incunostinteaza despre măsura luata, în termen de 24 de ore, un membru al familiei acestuia ori o altă persoană pe care o desemneaza invinuitul sau inculpatul, consemnandu-se aceasta într-un proces-verbal.
(3)Cel retinut poate să ceara să fie incunostintat despre măsura luata un membru de familie sau una dintre persoanele aratate în alin. 2. Atât cererea celui retinut, cat şi incunostintarea se consemneaza într-un proces-verbal. În mod excepţional, dacă organul de cercetare penala apreciaza ca acest lucru ar afecta urmarirea penala, îl informeaza pe procuror, care va decide cu privire la instiintarea solicitata de retinut.
Alin. (2) al art. 137^1 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (3) al art. 137^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (2) al art. 137^1 a fost modificat de articolul 1 punctul 8 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Sesizarea procurorului pentru luarea unor măsuri preventive
Dacă organul de cercetare penala considera ca este cazul să se ia una dintre masurile prevăzute în art. 136 alin. 1 lit. b)-d), inainteaza în acest sens un referat motivat procurorului.
În cazul masurilor prevăzute în art. 136 alin. 1 lit. b) şi c), procurorul este obligat să se pronunte în termen de 24 de ore.
În cazul masurii prevăzute în art. 136 alin. 1 lit. d), procurorul, dacă apreciaza ca sunt intrunite condiţiile prevăzute de lege, procedeaza, după caz, potrivit art. 146 sau 149^1.
Art. 138 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Inlocuirea sau revocarea masurilor preventive
(1)Măsura preventiva luata se inlocuieste cu alta măsura preventiva, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii.
(2)Când nu mai exista vreun temei care să justifice menţinerea masurii preventive, aceasta trebuie revocata din oficiu sau la cerere.
(3)În cazul în care măsura preventiva a fost luata, în cursul urmaririi penale, de instanţa sau de procuror, organul de cercetare penala are obligaţia sa-l informeze de îndată pe procuror despre schimbarea sau încetarea temeiurilor care au motivat luarea masurii preventive.
(3^1)Când măsura preventiva a fost luata, în cursul urmaririi penale, de procuror sau de instanţa, procurorul, dacă apreciaza ca informaţiile primite de la organul de cercetare penala justifica inlocuirea sau revocarea masurii, dispune aceasta ori, după caz, sesizeaza instanţa.
(3^2)Procurorul este obligat sa sesizeze şi din oficiu instanţa, pentru inlocuirea sau revocarea masurii preventive luate de către aceasta, când constata el insusi că nu mai exista temeiul care a justificat luarea masurii.
(3^3)Măsura preventiva se revoca din oficiu şi când a fost luata cu incalcarea prevederilor legale, dispunandu-se, în cazul retinerii şi arestarii preventive, punerea de îndată în libertate a invinuitului sau inculpatului, dacă nu este arestat în alta cauza.
(3^4)De asemenea, dacă instanţa constata, pe baza unei expertize medico-legale, ca cel arestat preventiv sufera de o boala care nu poate fi tratata în reteaua medicală a Directiei Generale a Penitenciarelor, dispune, la cerere sau din oficiu, revocarea masurii arestarii preventive.
(3^5)Măsura arestarii preventive poate fi inlocuita cu una dintre masurile prevăzute de art. 136 alin. 1 lit. b) şi c).
(4)Dispozitiile alineatelor precedente se aplică chiar dacă organul judiciar urmeaza să-şi decline competenţa.
Alin. (3) al art. 139 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (3^1)-(3^5) ale art. 139 au fost introduse de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (3^4) al art. 139 a fost modificat de articolul 1 punctul 9 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Încetarea de drept a masurilor preventive
Masurile preventive inceteaza de drept:
a)la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare;
b)în caz de scoatere de sub urmărire, de incetare a urmarii penale sau de incetare a procesului penal ori de achitare.
Măsura arestarii preventive inceteaza de drept şi atunci când, înainte de pronuntarea unei hotărâri de condamnare în prima instanţa, durata arestarii a atins jumatatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infractiunea care face obiectul invinurii, fără a se putea depăşi, în cursul urmaririi penale, maximele prevăzute în art. 159 alin. 13, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.
În cazurile aratate în alin. 1 şi 2, instanţa de judecată, din oficiu sau la sesizarea procurorului, ori procurorul în cazul retinerii, din oficiu sau în urma informării organului de cercetare penala, are obligaţia sa dispună punerea de îndată în libertate a celui retinut sau arestat, trimitand administraţiei locului de detinere o copie de pe dispozitiv sau ordonanţa ori un extras cuprinzand urmatoarele menţiuni: datele necesare pentru identificarea invinuitului sau inculpatului, numărul mandatului de arestare, numărul şi data ordonantei, ale incheierii sau hotărârii prin care s-a dispus liberarea, precum şi temeiul legal al liberarii.
Alin. (2) şi (3) ale art. 140 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin.(3) al art. 140 a fost modificat de articolul 1 punctul 10 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Plangerea împotriva ordonantei organului de cercetare penala sau a procurorului privind măsura retinerii
Împotriva ordonantei organului de cercetare penala prin care s-a luat măsura preventiva a retinerii se poate face plangere, înainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea masurii, la procurorul care supraveghează cercetarea penala, iar împotriva ordonantei procurorului prin care s-a luat această măsură se poate face plangere, înainte de expirarea a 24 de ore, la prim-procurorul parchetului sau, după caz, la procurorul ierarhic superior, în condiţiile art. 278 alin. 1 şi 2.
Procurorul se pronunţă prin ordonanţa înainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea masurii retinerii.
Când considera ca măsura retinerii este ilegala sau nu este justificata, procurorul dispune revocarea ei.
Art. 140^1 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Plangerea împotriva ordonantei procurorului privind masurile preventive prevăzute în art. 136 lit. b) şi c)
Împotriva ordonantei procurorului prin care se dispune luarea masurii obligarii de a nu părăsi localitatea ori a masurii obligarii de a nu părăsi tara, invinuitul sau inculpatul poate face plangere în termen de 3 zile de la luarea masurii, la instanţa careia i-ar reveni competenţa sa judece cauza în prima instanţa.
Plangerea se va solutiona în camera de consiliu.
Citarea invinuitului sau inculpatului este obligatorie. Neprezentarea acestuia nu împiedica judecarea plangerii.
Participarea procurorului la judecarea plangerii este obligatorie.
Dosarul va fi inaintat instanţei în termen de 24 de ore, iar plangerea se solutioneaza în termen de 3 zile.
Instanţa se pronunţă în aceeasi zi, prin încheiere.
Când considera ca măsura preventiva este ilegala sau nu este justificata, instanţa dispune revocarea ei.
Plangerea invinuitului sau inculpatului împotriva ordonantei procurorului, prin care s-a dispus luarea masurii preventive, nu este suspensiva de executare.
Dosarul se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la solutionarea plangerii.
Art. 140^2 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Calea de atac împotriva incheierii pronuntate de instanţa în cursul urmaririi penale privind arestarea preventiva
(1)Împotriva incheierii prin care se dispune, în timpul urmaririi penale, luarea masurii arestarii preventive a invinuitului sau inculpatului, împotriva incheierii prin care se dispune revocarea, inlocuirea, încetarea sau prelungirea arestarii preventive, precum şi împotriva incheierii de respingere a propunerii de arestare preventiva, invinuitul sau inculpatul şi procurorul pot face recurs la instanţa superioara în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsa.
(2)Abrogat.
(3)Invinuitul sau inculpatul arestat va fi adus în faţa instanţei şi va fi ascultat în prezenta aparatorului sau. În cazul în care acesta se afla internat în spital şi din cauza stării sănătăţii nu poate fi adus în faţa instanţei sau în alte cazuri în care deplasarea sa nu este posibila, recursul va fi examinat în lipsa inculpatului, dar numai în prezenta aparatorului, caruia i se da cuvantul pentru a pune concluzii.
(4)Participarea procurorului la judecarea recursului este obligatorie.
(5)Dosarul va fi inaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se solutioneaza în termen de 48 de ore, în cazul arestarii invinuitului, şi în 3 zile, în cazul arestarii inculpatului.
(6)Instanţa se pronunţă în aceeasi zi, prin încheiere.
(7)Când considera ca măsura preventiva este ilegala sau nu este justificata, instanţa dispune revocarea ei şi punerea de îndată în libertate a invinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în alta cauza.
(8)Recursul declarat împotriva incheierii prin care s-a dispus luarea masurii arestarii preventive sau prin care s-a constatat încetarea de drept a acestei măsuri nu este suspensiv de executare.
(9)Dosarul se restituie instanţei a carei încheiere a fost atacata în termen de 24 de ore de la solutionarea recursului.
Art. 140^3 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alineatul (1) al art. 140^3 a fost introdus de de articolul 1 punctul 11 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Alineatul (2) al art. 140^3 a fost abrogat de articolul 1 punctul 12 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Alineatul (8) al art. 140^3 a fost modificat de articolul 1 punctul 13 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Calea de atac împotriva incheierii pronuntate de instanţa în cursul judecatii privind masurile preventive
Incheierea data în prima instanţa şi în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, inlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care se constata încetarea de drept a arestarii preventive, poate fi atacata separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat. Termenul de recurs este de 24 de ore şi curge de la pronuntare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsa.
Dosarul va fi inaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judeca în 3 zile. Instanţa de recurs va restitui dosarul primei instante în termen de 24 de ore de la solutionarea recursului.
Recursul declarat împotriva incheierii prin care s-a dispus luarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a arestarii preventive nu este suspensiv de executare.
Art. 141 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Tinerea separata a unor categorii de infractori
În timpul retinerii şi arestarii, minorii se ţin separat de majori, iar femeile separat de barbati.
Condiţiile retinerii
(1)Măsura retinerii poate fi luata de organul de cercetare penala faţă de invinuit, dacă sunt probe sau indicii temeinice ca a savarsit o faptă prevăzută de legea penala. Organul de cercetare penala este obligat sa-l incunostinteze, de îndată, pe procuror cu privire la luarea masurii retinerii.
(1^1)Organul de cercetare penala va aduce la cunoştinţa invinuitului ca are dreptul să-şi angajeze aparator. De asemenea, i se aduce la cunoştinţa ca are dreptul de a nu face nici o declaratie, atragandu-i-se atenţia ca ceea ce declara poate fi folosit şi împotriva sa.
(1^2)Măsura retinerii poate fi luata şi de procuror, în condiţiile alin. 1 şi 1^1, caz în care este incunostintat conducatorul parchetului din care face parte.
(2)Măsura retinerii se ia în cazurile prevăzute în art. 148, oricare ar fi limitele pedepsei cu inchisoare prevăzute de lege pentru fapta savirsita.
(3)Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauza rezultă presupunerea ca persoana faţă de care se efectueaza urmarirea penala a savirsit fapta.
Alin. (1) al art. 143 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1^1) şi (1^2) ale art. 143 au fost introduse de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Durata retinerii
(1)Măsura retinerii poate dura cel mult 24 de ore. Din durata masurii retinerii se deduce timpul cat persoana a fost privată de libertate ca urmare a masurii administrative a conducerii la sediul politiei, prevăzută în art. 31 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi functionarea Politiei Române.
(2)În ordonanţa prin care s-a dispus retinerea trebuie să se mentioneze ziua şi ora la care retinerea a inceput, iar în ordonanţa de punere în libertate, ziua şi ora la care retinerea a incetat.
(3)Când organul de cercetare penala considera ca este necesar a se lua măsura arestarii preventive, inainteaza procurorului, în primele 10 ore de la retinerea invinuitului, o dată cu incunostintarea la care se referă art. 143 alin. 1, un referat motivat. Procurorul, dacă apreciaza ca sunt intrunite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea masurii arestarii preventive, procedeaza, inauntrul termenului prevăzut în alin. 1, potrivit art. 146. (4) Când măsura retinerii este luata de procuror, dacă acesta considera ca este necesar a se lua măsura arestarii preventive, procedeaza, în termen de 10 ore de la luarea masurii retinerii, potrivit art. 146.
Alin. (1) şi (3) ale art. 144 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (4) al art. 144 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Conţinutul masurii
(1)Măsura obligarii de a nu părăsi localitatea consta în indatorirea impusa invinuitului sau inculpatului de procuror, în cursul urmaririi penale, ori de instanţa de judecată, în cursul judecatii, de a nu părăsi localitatea în care locuieste, fără incuviintarea organului care a dispus această măsură. Măsura poate fi luata numai dacă sunt intrunite condiţiile prevăzute în art. 143 alin. 1.
(2)În cursul urmaririi penale, durata masurii prevăzute în alin. 1 nu poate depăşi 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungita în condiţiile legii. Măsura obligarii de a nu părăsi localitatea poate fi prelungita în cursul urmaririi penale, în caz de necesitate şi numai motivat. Prelungirea se dispune de instanţa careia i-ar reveni competenţa sa judece cauza în fond, fiecare prelungire neputand să depăşească 30 de zile. Dispozitiile art. 159 alin. 7-9 se aplică în mod corespunzător. Durata maxima a masurii prevăzute în alin. 1 în cursul urmaririi penale este de un an. În mod excepţional, când pedeapsa prevăzută de lege este detentiunea pe viaţa sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maxima a obligarii de a nu părăsi localitatea este de 2 ani.
(2^1)Copia ordonantei procurorului sau, după caz, a incheierii instanţei, rămasă definitivă, se comunică invinuitului sau inculpatului, respectiv secţiei de politie în a carei circumscriptie locuieste invinuitul sau inculpatul.
(3)În caz de încălcare a masurii aplicate se poate lua împotriva invinuitului sau inculpatului una din celelalte măsuri preventive, dacă sunt indeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acelor măsuri.
Alin. (1) şi (2) ale art. 145 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (2^1) al art. 145 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (2) al art. 145 a fost modificat de articolul 1 punctul 14 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Secţiunea 3^1 a cap.1 al titlului 4 a fost introdusa de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Obligarea de a nu părăsi tara
Măsura obligarii de a nu părăsi tara consta în indatorirea impusa invinuitului sau inculpatului, de procuror, în cursul urmaririi penale, sau de instanţa de judecată în cursul judecatii, de a nu părăsi tara fără incuviintarea organului care a dispus această măsură.
Dispozitiile art. 145 se aplică în mod corespunzător şi în cazul masurii obligarii de a nu părăsi tara.
Copia ordonantei procurorului sau, după caz, a incheierii instanţei, rămasă definitivă, se comunică, după caz, invinuitului sau inculpatului şi secţiei de politie în a carei circumscriptie locuieste acesta, organelor competente sa elibereze pasaportul, precum şi organelor de frontieră. Organele în drept refuza eliberarea pasaportului sau, după caz, ridica provizoriu pasaportul pe durata masurii.
Art. 145^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
1.Arestarea invinuitului
Arestarea invinuitului în cursul urmaririi penale
Dacă sunt intrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi exista probe din care rezultă vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 148, procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penala, când considera ca în interesul urmaririi penale este necesară arestarea invinuitului, numai după ascultarea acestuia în prezenta aparatorului, prezinta dosarul cauzei, cu propunerea motivata de luare a masurii arestarii preventive a invinuitului, presedintelui instanţei sau judecatorului delegat de acesta.
Dosarul se prezinta presedintelui instanţei careia i-ar reveni competenţa sa judece cauza în fond sau al instanţei corespunzătoare în a carei circumscriptie se afla locul de detentie ori judecatorului delegat de preşedintele instanţei.
La prezentarea dosarului de către procuror, preşedintele instanţei sau judecatorul delegat de acesta fixeaza ziua şi ora de solutionare a propunerii de arestare preventiva, până la expirarea celor 24 de ore de retinere, în cazul în care invinuitul este retinut. Ziua şi ora se comunică atât aparatorului ales sau numit din oficiu, cat şi procurorului, acesta din urma fiind obligat să asigure prezenta în faţa judecatorului a invinuitului retinut.
Propunerea de arestare preventiva se solutioneaza în camera de consiliu de un singur judecator, indiferent de natura infractiunii.
Invinuitul este adus în faţa judecatorului şi va fi asistat de aparator.
Dispozitiile art. 149^1 alin. 6 şi ale art. 150 se aplică în mod corespunzător.
Participarea procurorului este obligatorie.
După ascultarea invinuitului, judecatorul, de îndată, admite sau respinge propunerea de arestare preventiva, prin încheiere motivata.
Dacă sunt intrunite condiţiile prevăzute în alin. 1, judecatorul dispune, prin încheiere, arestarea preventiva a invinuitului, aratand în concret temeiurile care justifica luarea masurii arestarii preventive şi fixand durata acesteia, care nu poate depăşi 10 zile.
Totodata, judecatorul, admitand propunerea, emite, de urgenta, mandatul de arestare a invinuitului. Mandatul cuprinde în mod corespunzător menţiunile aratate în art. 151 alin. 3 lit. a)-c), e) şi j), precum şi numele şi prenumele invinuitului şi durata pentru care este dispusa arestarea preventiva a acestuia.
Dispozitiile art. 152 alin. 1 se aplică în mod corespunzător.
Împotriva incheierii se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsa.
Art. 146 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 146 a fost modificat de articolul 1 punctul 15 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Arestarea invinuitului la instanţa de judecată
Instanţa de judecată, în situaţiile aratate în partea speciala, titlul II, poate dispune arestarea invinuitului în cazurile şi condiţiile prevăzute în art. 146. Când s-a dispus arestarea, preşedintele completului de judecată emite mandatul de arestare a invinuitului. Invinuitul arestat este trimis de îndată procurorului împreună cu mandatul de arestare.
2.Arestarea inculpatului
Condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului
(1)Măsura arestarii inculpatului poate fi luata dacă sunt intrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi numai în vreunul din urmatoarele cazuri:
a)identitatea sau domiciliul inculpatului nu pot fi stabilite din lipsa datelor necesare;
b)infractiunea este flagranta, iar pedeapsa inchisorii prevăzute de lege este mai mare de un an;
c)inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecata, ori a facut pregatiri pentru asemenea acte, precum şi dacă în cursul judecatii sunt date ca inculpatul urmareste să se sustraga de la executarea pedepsei;
d)sunt date suficiente ca inculpatul a incercat sa zadarniceasca aflarea adevarului, prin influentarea vreunui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de proba sau prin alte asemenea fapte;
e)inculpatul a comis din nou o infractiune ori din datele existente rezultă necesitatea impiedicarii savarsirii unei alte infractiuni;
f)inculpatul este recidivist;
g)abrogata;
h)inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viaţa alternativ cu pedeapsa inchisorii sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani şi exista probe certe ca lasarea sa în libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publică;
i)exista date sau indicii suficiente care justifica temerea ca inculpatul va exercita presiuni asupra persoanei vatamate sau ca va incerca o înţelegere frauduloasa cu aceasta.
(2)În cazurile prevăzute la alin. 1 lit. c)-f) şi i), măsura arestarii inculpatului poate fi luata numai dacă pedeapsa prevăzută de lege este detentiune pe viaţa sau inchisoare mai mare de 2 ani.
Literele b) şi e) ale alin. (1) al art. 148 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Litera g) a alin. (1) al art. 148 a fost abrogata de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Litera h) a alin. (1) al art. 148 a fost modificata de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Litera i) a alin. (1) al art. 148 a fost introdusa de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (2) al art. 148 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Durata arestarii inculpatului
(1)Durata arestarii inculpatului în cursul urmaririi penale nu poate depăşi 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungita în condiţiile legii. Termenul curge de la data emiterii mandatului, când arestarea a fost dispusa după ascultarea inculpatului, iar în cazul când arestarea a fost dispusa în lipsa acestuia, termenul curge de la data punerii în executare a mandatului de arestare.
(2)Când o cauza este trecuta pentru continuarea urmarii penale de la un organ de urmărire la altul, mandatul de arestare emis anterior ramine valabil. Durata arestarii se calculeaza potrivit dispoziţiilor alineatului precedent.
(3)Abrogat.
Alin. (1) al art. 149 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (3) al art. 149 a fost abrogat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1) al art. 149 a fost modificat de articolul 1 punctul 16 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Arestarea inculpatului în cursul urmaririi penale
Procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penala, dacă sunt intrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi exista vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 148, când considera ca în interesul urmaririi penale este necesară arestarea inculpatului, numai după ascultarea acestuia în prezenta aparatorului, prezinta dosarul cauzei, cu propunerea motivata de luare a masurii arestarii preventive a inculpatului, presedintelui instanţei sau judecatorului delegat de acesta.
Dosarul se prezinta presedintelui instanţei careia i-ar reveni competenţa sa judece cauza în fond sau al instanţei corespunzătoare în a carei circumscriptie se afla locul de detentie ori judecatorului delegat de preşedintele instanţei.
Cu ocazia prezentarii dosarului de către procuror, preşedintele instanţei sau judecatorul delegat de acesta fixeaza ziua şi ora de solutionare a propunerii de arestare preventiva, până la expirarea mandatului de arestare preventiva a invinuitului devenit inculpat sau, dacă acesta este retinut, până la expirarea celor 24 de ore de retinere. Ziua şi ora se comunică atât aparatorului ales sau numit din oficiu cat şi procurorului, acesta din urma fiind obligat să asigure prezenta în faţa judecatorului a inculpatului arestat sau retinut.
Propunerea de arestare preventiva se solutioneaza în camera de consiliu de un singur judecator, indiferent de natura infractiunii.
Inculpatul este adus în faţa judecatorului şi va fi asistat de aparator.
În cazul în care inculpatul se afla în stare de retinere sau de arestare potrivit art. 146 şi din cauza stării sănătăţii ori din cauza de forta majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în faţa judecatorului, propunerea de arestare va fi examinata în lipsa inculpatului, în prezenta aparatorului, caruia i se da cuvantul pentru a formula concluzii.
Dispozitiile art. 150 se aplică în mod corespunzător.
Participarea procurorului este obligatorie.
Judecatorul admite sau respinge propunerea de arestare preventiva, prin încheiere motivata.
În cazul în care sunt intrunite condiţiile prevăzute în alin. 1, judecatorul dispune, prin încheiere, arestarea preventiva a inculpatului, aratand temeiurile care justifica luarea masurii arestarii preventive şi fixand durata acesteia, care nu poate depăşi 30 de zile.
Arestarea inculpatului nu poate fi dispusa decat pentru zilele care au ramas după scaderea din 30 de zile a perioadei în care acesta a fost anterior retinut sau arestat. Arestarea preventiva a inculpatului se dispune înainte de expirarea duratei arestarii invinuitului.
Dispozitiile art. 146 alin. 10 şi art. 152 alin. 1 se aplică în mod corespunzător.
Împotriva incheierii se poate face recurs, în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsa.
Dispozitiile alineatelor precedente se aplică şi în cazul în care procurorul pune în miscare actiunea penala înainte de expirarea duratei mandatului de arestare a invinuitului. Mandatul de arestare a invinuitului inceteaza la data emiterii mandatului de arestare a inculpatului.
Art. 149^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 149^1 a fost modificat de de articolul 1 punctul 17 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Ascultarea inculpatului
(1)Măsura arestarii inculpatului poate fi luata numai după ascultarea acestuia de către procuror şi de către judecator, afară de cazul când inculpatul este disparut, se afla în strainatate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecata ori se afla în una dintre situaţiile prevăzute în art. 149^1 alin. 6. (2) În cazul în care inculpatul este disparut, se afla în strainatate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecata, când mandatul a fost emis fără ascultarea inculpatului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat.
Art. 150 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alineatul (1) al art. 150 a fost modificat de de articolul 1 punctul 18 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Conţinutul mandatului de arestare
După intocmirea hotărârii prin care s-a dispus arestarea inculpatului, judecatorul emite de îndată mandat de arestare.
Dacă prin aceeasi hotărâre s-a dispus arestarea mai multor inculpaţi, se emite mandat de arestare separat pentru fiecare dintre ei.
În mandatul de arestare trebuie să se arate:
a)instanţa care a dispus luarea masurii arestarii inculpatului;
b)data şi locul emiterii;
c)numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis mandatul de arestare;
d)datele privitoare la persoana inculpatului, prevăzute în art. 70, şi codul numeric personal;
e)aratarea faptei ce formeaza obiectul inculparii şi denumirea infractiunii;
f)incadrarea juridica a faptei şi pedeapsa prevăzută de lege;
g)temeiurile concrete care determina arestarea;
h)ordinul de a fi arestat inculpatul;
i)indicarea locului unde urmeaza a fi detinut cel arestat;
j)semnatura judecatorului.
Art. 151 a fost modificat de de articolul 1 punctul 19 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Executarea mandatului
(1)Când mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului, judecatorul care a emis mandatul inmaneaza un exemplar al mandatului persoanei arestate, iar un alt exemplar îl trimite organului de politie pentru a fi predat la locul de detinere o dată cu arestatul.
(2)Când măsura arestarii a fost dispusa în lipsa inculpatului potrivit art. 150, mandatul emis se inainteaza în dublu exemplar organului de politie, pentru executare.
(3)Organul de politie procedeaza la arestarea persoanei aratate în mandat, careia îi preda un exemplar al mandatului şi o conduce la judecatorul care a emis mandatul.
(4)Judecatorul procedeaza la ascultarea inculpatului, iar dacă acesta ridica obiectii care necesita o rezolvare urgenta, fixeaza de îndată termen de judecată.
Alin. (4) al art. 152 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 152 a fost modificat de de articolul 1 punctul 20 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Obiectii în ceea ce priveste identitatea
Dacă cel arestat ridica obiectii în contra executarii mandatului numai în ceea ce priveste identitatea, este condus în faţa instanţei locului unde a fost gasit, care, dacă este necesar, cere relatii judecatorului care a emis mandatul.
Până la rezolvarea obiectiilor, instanţa, dacă apreciaza că nu exista pericol de disparitie, dispune punerea în libertate a persoanei împotriva careia s-a executat mandatul.
Dacă instanţa constata ca persoana adusa nu este cea aratata în mandat, o pune imediat în libertate, iar dacă constata ca obiectiile sunt nefondate, dispune executarea mandatului, procedandu-se potrivit art. 152 alin. 3.
În cazurile prevăzute în alin. 1-3, instanţa dispune prin încheiere, ce se trimite şi judecatorului care a emis mandatul.
Art. 153 a fost modificat de de articolul 1 punctul 21 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Negasirea persoanei prevăzute în mandat
Când persoana prevăzută în mandat nu a fost gasita, organul insarcinat cu executarea incheie un proces-verbal, prin care constata aceasta şi instiinteaza organul judiciar care a emis mandatul, precum şi organele competente pentru darea în urmărire.
Prelungirea duratei arestarii în cursul urmaririi penale
(1)Arestarea inculpatului dispusa de instanţa poate fi prelungita, în cursul urmaririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea initiala impun în continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
(2)În cazul prevăzut în alin. 1, prelungirea duratei arestarii inculpatului poate fi dispusa de instanţa careia i-ar reveni competenţa sa judece cauza în fond sau de instanţa corespunzătoare în a carei circumscriptie se afla locul de detinere.
Art. 155 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1) al art. 155 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 66 din 10 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 502 din 11 iulie 2003.
Propunerea pentru prelungirea arestarii dispuse în cursul urmaririi penale
Prelungirea duratei arestarii prevăzute în art. 155 se dispune pe baza propunerii motivate a organului care efectueaza urmarirea penala.
Propunerea organului de cercetare penala este avizata de procurorul care exercită supravegherea şi inaintata de acesta, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestarii, instanţei prevăzute în art. 155 alin. 2.
Dacă arestarea a fost dispusa de o instanţa inferioara celei competente sa acorde prelungirea, propunerea se inainteaza instanţei competente.
Propunerea se anexeaza la adresa de sesizare a instanţei. În cuprinsul adresei se pot arata şi alte motive care justifica prelungirea arestarii decat cele cuprinse în propunere.
Când în aceeasi cauza se gasesc mai mulţi inculpaţi arestati pentru care durata arestarii preventive expira la date diferite, procurorul care sesizeaza instanţa pentru unul dintre inculpaţi va sesiza, totodata, instanţa şi cu privire la ceilalti inculpaţi.
Art. 156 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Abrogat.
Abrogat.
Procedura prelungirii arestarii dispuse în cursul urmaririi penale
(1)Dosarul cauzei va fi depus de procuror, o dată cu sesizarea instanţei, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestarii preventive şi va putea fi consultat de aparator.
(2)Propunerea de prelungire a arestarii se solutioneaza în camera de consiliu, de un singur judecator, indiferent de natura infractiunii.
(3)Inculpatul este adus în faţa instanţei şi va fi asistat de aparator.
(4)În cazul în care inculpatul arestat se afla internat în spital şi din cauza stării sănătăţii nu poate fi adus în faţa instanţei sau în alte cazuri deosebite în care deplasarea sa nu este posibila, propunerea va fi examinata în lipsa inculpatului, dar numai în prezenta aparatorului, caruia i se da cuvantul pentru a pune concluzii.
(5)Participarea procurorului este obligatorie.
(6)În cazul în care instanţa acorda prelungirea, aceasta nu va putea depăşi 30 de zile.
(7)Instanţa solutioneaza propunerea şi se pronunţă asupra prelungirii arestarii preventive, în termen de 24 de ore de la primirea dosarului, şi comunică incheierea celor lipsa de la judecata în acelasi termen.
(8)Incheierea prin care s-a hotarat asupra prelungirii arestarii poate fi atacata cu recurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsa. Recursul se solutioneaza înainte de expirarea duratei arestarii preventive.
(9)Recursul declarat împotriva incheierii prin care s-a dispus prelungirea arestarii preventive nu este suspensiv de executare.
(10)Inculpatul este adus la judecarea recursului.
(11)Măsura dispusa de instanţa se comunică administraţiei locului de detinere, care este obligata sa o aduca la cunoştinţa inculpatului.
(12)Dacă incheierea primei instante care se pronunţă asupra prelungirii arestarii preventive nu este atacata cu recurs, instanţa este obligata sa restituie dosarul procurorului în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de recurs.
(13)Judecatorul poate acorda şi alte prelungiri, fiecare neputand depăşi 30 de zile. Dispozitiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător. Durata totala a arestarii preventive în cursul urmaririi penale nu poate depăşi un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.
Art. 159 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alineatul (2) al art. 159 a fost modificat de de articolul 1 punctul 22 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Alineatul (13) al art. 159 a fost modificat de de articolul 1 punctul 23 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Menţinerea arestarii inculpatului la primirea dosarului
Când procurorul dispune, prin rechizitoriu, trimiterea în judecata a inculpatului aflat în stare de arest, dosarul se inainteaza instanţei competente cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea mandatului de arestare sau, după caz, a duratei pentru care a fost dispusa prelungirea arestarii.
Instanţa, în camera de consiliu, procedeaza potrivit art. 300^1.
Art. 160 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 160 a fost modificat de de articolul 1 punctul 24 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Arestarea inculpatului în cursul judecatii
Articolul 160^a
Arestarea preventiva a inculpatului poate fi dispusa în cursul judecatii, prin încheiere motivata, dacă sunt intrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi exista vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148.
Incheierea poate fi atacata separat cu recurs. Termenul de recurs este de 24 de ore şi curge de la pronuntare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsa. Dosarul va fi inaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judeca în 3 zile. Recursul declarat împotriva incheierii prin care s-a dispus arestarea nu este suspensiv de executare.
Dispozitiile art. 151 se aplică şi în cazul arestarii inculpatului în cursul judecatii.
Faţa de inculpatul care a mai fost anterior arestat în aceeasi cauza, în cursul urmaririi penale sau al judecatii, se poate dispune din nou această măsură, dacă au intervenit clemente noi care fac necesară privarea sa de libertate.
Art. 160^a a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 160^a a fost modificat de de articolul 1 punctul 24 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecatii
Articolul 160^b
În cursul judecatii, instanţa verifica periodic, dar nu mai tarziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestarii preventive.
Dacă instanţa constata ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau că nu exista temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestarii preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanţa constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivata, menţinerea arestarii preventive.
Incheierea poate fi atacata cu recurs, prevederile art. 160^a alin. 2 aplicandu-se în mod corespunzător.
Art. 160^b a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 160^b a fost modificat de de articolul 1 punctul 24 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Prelungirea arestarii în cursul judecatii
Articolul 160^c
Abrogat.
Art. 160^c a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1) al art. 160^c a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 66 din 10 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 502 din 11 iulie 2003.
Art. 160^c a fost abrogat de articolul 1 punctul 25 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Arestarea şi prelungirea arestarii inculpatului condamnat de instanţa de fond
Articolul 160^d
Abrogat.
Art. 160^d a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 160^d a fost abrogat de articolul 1 punctul 26 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Secţiunea 4^1 a fost introdusa de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Dispozitii generale
Articolul 160^e
Retinerea şi arestarea preventiva a minorului se fac potrivit dispoziţiilor prevăzute în secţiunile I, II şi IV, cu derogarile şi completările din prezenta secţiune.
Art. 160^e a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 160^e a fost modificat de articolul 1 punctul 27 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Drepturile proprii şi regimul special pentru minori
Articolul 160^f
Minorilor retinuti sau arestati preventiv li se asigura, pe lângă drepturile prevăzute de lege pentru detinutii preventiv ce au depasit 18 ani, drepturi proprii şi un regim special de detentie preventiva, în raport cu particularitatile varstei lor, astfel încât masurile privative de libertate, luate faţă de minori în scopul bunei desfăşurări a procesului penal ori al impiedicarii sustragerii lor de la urmarirea penala, judecata ori de la executarea pedepsei, sa nu prejudicieze dezvoltarea fizica, psihica sau morala a minorului.
Invinuitilor sau inculpatilor minori, retinuti ori arestati preventiv, li se asigura în toate cazurile asistenţa juridica obligatorie, organele judiciare fiind obligate sa ia măsuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu dacă minorul nu şi-a ales unul şi pentru ca acesta să poată lua contact direct cu minorul arestat şi sa comunice cu el.
Atunci când se dispune retinerea sau arestarea preventiva a unui invinuit ori inculpat minor se incunostinteaza despre aceasta imediat, în cazul retinerii, şi în termen de 24 de ore, în cazul arestarii, parintii, tutorele, persoana în ingrijirea sau supravegherea careia se afla minorul, alte persoane pe care le desemneaza acesta, iar în caz de arestare, şi serviciul de reintegrare sociala a infractorilor şi de supraveghere a executarii sanctiunilor neprivative de libertate de pe lângă instanţa careia i-ar reveni sa judece în prima instanţa cauza, consemnandu-se aceasta într-un proces-verbal.
În timpul retinerii sau arestarii preventive, minorii se ţin separat de majori, în locuri anume destinate minorilor arestati preventiv.
Respectarea drepturilor şi a regimului special prevăzute de lege pentru minorii retinuti sau arestati preventiv este asigurata prin controlul unui judecator anume desemnat de preşedintele instanţei, prin vizitarea locurilor de detinere preventiva de către procuror, precum şi prin controlul altor organisme abilitate de lege sa viziteze detinutii preventiv.
Art. 160^f a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Retinerea minorului la dispoziţia organului de cercetare penala sau a procurorului
Articolul 160^g
În mod cu totul excepţional, minorul între 14 şi 16 ani, care raspunde penal, poate fi retinut la dispoziţia procurorului sau a organului de cercetare penala, cu instiintarea şi sub controlul procurorului, pentru o durată ce nu poate depăşi 10 ore, dacă exista date certe ca minorul a comis o infractiune pedepsita de lege cu detentiunea pe viaţa sau inchisoare de 10 ani ori mai mare.
Retinerea poate fi prelungita numai dacă se impune, prin ordonanţa motivata, de procuror, pentru o durată de cel mult 10 ore.
Art. 160^g a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Arestarea preventiva a minorului
Articolul 160^h
Minorul între 14 şi 16 ani nu poate fi arestat preventiv decat dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta de care este invinuit este detentiunea pe viaţa sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare şi o alta măsura preventiva nu este suficienta.
Durata arestarii inculpatului minor între 14 şi 16 ani este, în cursul urmaririi penale, de cel mult 15 zile, iar verificarea legalităţii şi temeiniciei arestarii preventive se efectueaza în cursul judecatii periodic, dar nu mai tarziu de 30 de zile. Prelungirea acestei măsuri în cursul urmaririi penale sau menţinerea ei în cursul judecatii nu poate fi dispusa decat în mod excepţional. Arestarea preventiva a minorului în cursul urmaririi penale nu poate să depăşească, în total, un termen rezonabil şi nu mai mult de 60 de zile, fiecare prelungire neputand depăşi 15 zile. În mod excepţional, când pedeapsa prevăzută de lege este detentiunea pe viaţa sau inchisoarea de 20 de ani sau mai mare, arestarea preventiva a inculpatului minor între 14 şi 16 ani în cursul urmaririi penale poate fi prelungita până la 180 de zile.
Inculpatul minor mai mare de 16 ani poate fi arestat preventiv în cursul urmaririi penale pe o durată de cel mult 20 de zile. Durata masurii preventive poate fi prelungita în cursul urmaririi penale, de fiecare data cu 20 de zile. Arestarea preventiva a inculpatului minor în cursul urmaririi penale nu poate să depăşească, în total, un termen rezonabil şi nu mai mult de 90 de zile. În mod excepţional, când pedeapsa prevăzută de lege este detentiunea pe viaţa sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare, arestarea preventiva a inculpatului minor în cursul urmaririi penale poate fi prelungita până la 180 de zile. Verificarea legalităţii şi temeiniciei arestarii preventive a inculpatului minor mai mare de 16 ani în cursul judecatii se efectueaza periodic, dar nu mai tarziu de 40 de zile.
Durata arestarii invinuitului minor este de cel mult 3 zile.
Art. 160^h a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alineatele (2) şi (3) ale art. 160^e au fost modificate de articolul 1 punctul 28 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Modalitatile liberarii provizorii
În tot cursul procesului penal, invinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune.
Art. 160^1 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
1.Liberarea provizorie sub control judiciar
Condiţiile liberarii
(1)Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor savarsite din culpa, precum şi în cazul infracţiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii ce nu depăşeşte 12 ani.
(2)Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care invinuitul sau inculpatul este recidivist ori când exista date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica sa savarseasca alte infractiuni sau ca acesta va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor martori sau experti, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte.
(3)Organul judiciar dispune ca, pe timpul liberarii provizorii, inculpatul să respecte una sau mai multe din urmatoarele obligaţii:
a)sa nu depăşească limita teritoriala fixata decit în condiţiile stabilite de organul judiciar;
b)sa comunice organului judiciar orice schimbare de domiciliu sau reşedinţa;
c)sa nu mearga în locuri anume stabilite;
d)să se prezinte la organul de urmărire penala sau, după caz, la instanţa de judecată ori de cite ori este chemat;
e)sa nu între în legătură cu anumite persoane determinate;
f)sa nu conduca nici un autovehicul sau anumite autovehicule;
g)sa nu exercite o profesie de natura aceleia de care s-a folosit la savirsirea faptei.
Alin. (1) şi (2) ale art. 160^2 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Organul care dispune liberarea provizorie
Articolul 160^2a
Liberarea provizorie sub control judiciar se dispune, atât în cursul urmaririi penale, cat şi în cursul judecatii, de instanţa de judecată.
Art. 160^2a a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Organul care efectueaza controlul respectarii obligaţiilor
Articolul 160^2b
Controlul modului în care invinuitul sau inculpatul respecta oblibaţiile stabilite de instanţa revine judecatorului delegat cu executarea, precum şi procurorului şi organului de politie.
Art. 160^2b a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Modificarea sau ridicarea controlului judiciar
Controlul judiciar instituit de instanţa poate fi oricand modificat sau ridicat de aceasta, în total sau în parte, pentru motive temeinice.
Art. 160^3 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
2.Liberarea provizorie pe cautiune
Condiţiile liberarii
Liberarea provizorie pe cautiune se poate acorda de instanţa de judecată, atât în cursul urmaririi penale, cat şi al judecatii, la cerere, când s-a depus cautiunea şi sunt indeplinite condiţiile prevăzute în art. 160^2 alin. 1 şi 2.
Pe timpul liberarii provizorii, invinuitul sau inculpatul este obligat să se prezinte, la chemarea instanţei, sa comunice orice schimbare de domiciliu sau reşedinţa şi să respecte oblibaţiile prevăzute în art. 160^2 alin. 3 pe care instanţa le dispune.
Art. 160^4 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Art. 160^4 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Cautiunea
(1)Cautiunea garanteaza respectarea de către invinuit sau inculpat a obligaţiilor ce-i revin în timpul liberarii provizorii.
(2)Cuantumul cautiunii este de cel puţin 10.000.000 lei.
(3)Consemnarea cautiunii se face pe numele invinuitului sau inculpatului şi la dispoziţia instanţei care a stabilit cuantumul cautiunii.
(4)Cautiunea se restituie când:
a)se revoca liberarea provizorie pentru cazul prevăzut în art. 160^10 alin. 1 lit. a);
b)se constata de instanţa, prin încheiere, că nu mai exista temeiurile care au justificat măsura arestarii preventive;
c)se dispune scoaterea de sub urmărire penala, încetarea urmaririi penale, achitarea sau încetarea procesului penal;
d)se pronunţă pedeapsa amenzii sau pedeapsa inchisorii cu suspendarea condiţionată a executarii ori cu suspendarea executarii sub supraveghere sau cu executarea la locul de muncă;
e)se dispune condamnarea la pedeapsa inchisorii;
f)cererea de liberare provizorie a fost respinsa potrivit art. 160^8a alin. 6. (5) Cautiunea nu se restituie, în cazul prevăzut la lit. e), când liberarea provizorie s-a revocat potrivit dispoziţiilor art. 160^10 alin. 1 lit. b). Cautiunea se face venit la bugetul de stat, la raminerea definitivă a hotărârii de condamnare.
(6)În cazurile prevăzute la lit. b)-e) se dispune şi încetarea stării de liberare provizorie.
Alin. (2) al art. 160^5 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Alin. (1), (3) şi litera b) a alin. (4) ale art. 160^5 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Litera f) a alin. (4) al art. 160^5 a fost introdusa de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
3.Dispozitii comune
Cererea de liberare provizorie şi organul competent sa o rezolve
(1)Cererea de liberare provizorie poate fi facuta, atât în cursul urmaririi penale, cat şi în cursul judecatii, de către invinuit sau inculpat, sotul ori rudele apropiate ale acestuia.
(2)Cererea trebuie să cuprindă numele, prenumele, domiciliul şi calitatea persoanei care o face, precum şi menţiunea cunoasterii dispoziţiilor legii privitoare la cazurile de revocare a liberarii provizorii.
(3)În cazul liberarii provizorii pe cautiune, cererea trebuie să cuprindă şi obligaţia depunerii cautiunii şi menţiunea cunoasterii dispoziţiilor legii privind cazurile de nerestituire a cautiunii.
(4)Rezolvarea cererii, în cursul urmaririi penale, revine instanţei careia i-ar reveni competenţa sa judece cauza în fond, iar în cursul judecatii, instanţei sesizate cu judecarea cauzei.
(5)Cererea depusa la organul de cercetare penala, la procuror ori la administratia locului de detinere se inainteaza, în termen de 24 de ore, instanţei competente.
Alin. (1) al art. 160^6 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Alin. (2) al art. 160^6 a fost abrogat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Art. 160^6 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Masurile premergatoare examinarii cererii
Instanţa verifica dacă cererea de liberare provizorie cuprinde menţiunile prevăzute în art. 160^6 alin. 2 şi 3 şi, dacă este cazul, ia măsuri pentru completarea acesteia. Când cererea este depusa la instanţa inaintea termenului de judecată, aceste obligaţii revin presedintelui, care procedeaza şi la incunostintarea persoanei care a facut cererea despre termenul de judecare a cererii.
Când cererea este facuta de o altă persoană decat invinuitul sau inculpatul, din cele aratate în art. 160^6 alin. 1, instanţa îl intreaba pe invinuit sau pe inculpat dacă îşi insuseste cererea, iar declaratia acestuia se consemneaza pe cerere.
Art. 160^7 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Examinarea şi admiterea în principiu a cererii
Instanţa examineaza, de urgenta, cererea, verificand dacă sunt indeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a acesteia.
În cazul cererii de liberare pe cautiune, dacă instanţa constata ca sunt indeplinite condiţiile prevăzute de lege, stabileste cuantumul cautiunii şi termenul în care cautiunea trebuie depusa, incunostintand despre aceasta persoana care a facut cererea. După depunerea dovezii de consemnare a cautiunii, instanţa admite în principiu cererea şi fixeaza termenul pentru solutionarea ei.
Dacă nu sunt indeplinite condiţiile prevăzute de lege şi dovada de consemnare a cautiunii nu a fost depusa, cererea se respinge.
Art. 160^8 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Solutionarea cererii
Articolul 160^8a
Solutionarea cererii se face după ascultarea invinuitului sau a inculpatului, a concluziilor aparatorului, precum şi ale procurorului.
În cazul în care se constată că sunt indeplinite condiţiile prevăzute de lege şi cererea este intemeiata, instanţa admite cererea şi dispune punerea în libertate provizorie a invinuitului sau inculpatului.
Instanţa, în cazul admiterii cererii de liberare provizorie, stabileste şi oblibaţiile ce urmeaza a fi respectate de invinuit sau inculpat.
Copia dispozitivului incheierii rămase definitive ori un extras al acesteia se trimite administraţiei locului de detinere şi organului de politie în a cărui circumscriptie locuieste invinuitul sau inculpatul. Persoanele interesate se incunostinteaza.
Administratia locului de detinere este obligata sa ia măsuri pentru punerea de îndată în libertate a invinuitului sau inculpatului.
În cazul în care nu sunt indeplinite condiţiile prevăzute de lege, când cererea este neintemeiata sau când aceasta a fost facuta de către o altă persoană şi nu a fost insusita de invinuit sau de inculpat, instanţa respinge cererea.
Art. 160^8a a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Recursul împotriva incheierilor privind liberarea provizorie
Împotriva incheierii prin care s-a admis ori s-a respins cererea de liberare provizorie se poate face recurs de către invinuit sau inculpat ori de către procuror, la instanţa superioara.
Termenul de recurs este de 24 de ore şi curge de la pronuntare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsa.
Dosarul va fi inaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore.
Recursul se judeca în termen de doua zile.
Recursul se va solutiona în camera de consiliu.
Invinuitul sau inculpatul este adus la judecarea recursului. Participarea procurorului este obligatorie.
Instanţa se pronunţă în aceeasi zi asupra admiterii sau respingerii recursului.
Recursul împotriva incheierii prin care s-a respins cererea de liberare provizorie nu este suspensiv de executare.
Dosarul se restituie în termen de 24 de ore de la solutionarea recursului.
Dispozitiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător şi în cazul modificarii sau ridicarii controlului judiciar.
Art. 160^9 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Revocarea liberarii
Liberarea provizorie poate fi revocata dacă:
a)se descopera fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare provizorie şi care justifica arestarea invinuitului sau inculpatului;
b)invinuitul sau inculpatul nu indeplineste, cu rea-credinta, oblibaţiile ce-i revin potrivit art. 160^2 alin. 3 şi art. 160^4 alin. 2 sau incearca sa zadarniceasca aflarea adevarului ori savarseste din nou, cu intentie, o infractiune pentru care este urmarit sau judecat.
Revocarea liberarii provizorii se dispune de instanţa, prin încheiere, cu ascultarea invinuitului sau inculpatului asistat de aparator. Revocarea se dispune şi în lipsa invinuitului sau inculpatului, când acesta, fără motive temeinice, nu se prezinta la chemarea facuta.
În caz de revocare a liberarii provizorii, instanţa dispune arestarea preventiva a invinuitului sau inculpatului şi emite un nou mandat de arestare.
Împotriva incheierii instanţei prin care s-a dispus revocarea liberarii provizorii se poate face recurs.
Dispozitiile art. 160^9 se aplică în mod corespunzător.
Art. 160^10 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Masurile de ocrotire în caz de retinere sau de arestare preventiva
Când măsura retinerii sau a arestarii preventive a fost luata faţă de un invinuit sau inculpat în a cărui ocrotire se afla un minor, o persoană pusa sub interdictie, o persoană careia i s-a instituit curatela, ori o persoană care datorita virstei, bolii sau altei cauze are nevoie de ajutor, trebuie să fie instiintata autoritatea competentă în vederea luării masurilor de ocrotire. Obligaţia de incunostintare revine organului judiciar care a luat măsura retinerii ori a arestarii preventive.
Luarea masurilor de siguranţă
(1)Dacă procurorul, în cursul urmaririi penale, constata ca invinuitul sau inculpatul se afla în vreuna dintre situaţiile aratate în art. 113 sau 114 din Codul penal, sesizeaza instanţa care, dacă este cazul, dispune luarea, în mod provizoriu, a masurii de siguranţă corespunzătoare. În cursul judecatii măsura de siguranţă corespunzătoare este dispusa, de asemenea, în mod provizoriu de instanţa de judecată.
(1^1)Instanţa dispune luarea masurilor de siguranţă prevăzute în alin. 1 numai după ascultarea invinuitului ori inculpatului şi în prezenta aparatorului şi a procurorului.
(2)Instanţa ia măsuri pentru aducerea la indeplinire a internarii medicale provizorii şi, totodata, sesizeaza comisia medicală competenţa sa avizeze internarea bolnavilor mintali şi a toxicomanilor periculosi.
(3)Măsura internarii provizorii dureaza până la confirmarea acesteia de către instanţa de judecată.
(4)Confirmarea se face pe baza avizului comisiei medicale.
(5)În cazul în care s-a dispus internarea medicală, se vor lua şi masurile prevăzute în art. 161. (6) Hotărârea instanţei de judecată prin care s-a confirmat măsura internarii poate fi atacata separat cu recurs. Recursul nu suspenda executarea.
Alin. (1) al art. 162 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1^1) al art. 162 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (2) al art. 162 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Masurile asiguratorii
(1)Masurile asiguratorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea repararii pagubei produse prin infractiune, precum şi pentru garantarea executarii pedepsei amenzii.
(2)Masurile asiguratorii în vederea repararii pagubei se pot lua asupra bunurilor invinuitului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenta valorii probabile a pagubei.
(3)Masurile asiguratorii pentru garantarea executarii pedepsei amenzii se iau numai asupra bunurilor invinuitului sau inculpatului.
(4)Nu pot fi sechestrate bunuri care apartin unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal, precum şi cele exceptate de lege.
(5)Masurile asiguratorii în vederea repararii pagubei se pot lua la cererea părţii civile sau din oficiu.
(6)Luarea masurilor asiguratorii este obligatorie:
a)abrogata;
b)în cazul în care cel vatamat este o persoană lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitatea de exercitiu restrinsa.
Alin. (1) al art. 163 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Litera a) a alin. (6) al art. 163 a fost abrogata de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Organele care aduc la indeplinire masurile asiguratorii
(1)Ordonanţa de luare a masurii asiguratorii se aduce la indeplinire de către organul de urmărire penala care a luat măsura.
(2)Incheierea instanţei judecătorești prin care s-a dispus luarea masurii asiguratorii se aduce la indeplinire prin executorul judecătoresc.
(3)Masurile asiguratorii dispuse de procuror sau de instanţa de judecată pot fi aduse la indeplinire şi prin organele proprii de executare ale unităţii pagubite, în cazul în care aceasta este una dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal.
(4)În cazurile în care urmarirea penala se efectueaza de către procuror, acesta poate dispune ca măsura asiguratorie luata să fie adusa la indeplinire de către secretarul parchetului.
Alin. (3) al art. 164 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Procedura sechestrului
(1)Organul care procedeaza la aplicarea sechestrului este obligat sa identifice şi sa evalueze bunurile sechestrate, putind recurge în caz de necesitate şi la experti.
(2)Bunurile perisabile, obiectele din metale sau pietre pretioase, mijloacele de plată straine, titlurile de valoare interne, obiectele de arta şi de muzeu, colectiile de valoare, precum şi sumele de bani care fac obiectul sechestrului, vor fi ridicate în mod obligatoriu.
(3)Bunurile perisabile se predau unităţilor comerciale cu capital majoritar de stat, potrivit profilului activităţii, care sunt obligate să le primeasca şi să le valorifice de îndată.
(4)Metalele sau pietrele pretioase ori obiectele confectionate cu acestea şi mijloacele de plată straine se depun la cea mai apropiata institutie bancara competenţa.
(5)Titlurile de valoare interne, obiectele de arta sau de muzeu şi colectiile de valoare se predau spre pastrare instituţiilor de specialitate.
(6)Obiectele prevăzute în alin. 4 şi 5 se predau în termen de 48 de ore de la ridicare. Dacă obiectele sunt strict necesare urmaririi penale, depunerea se face ulterior, dar nu mai tirziu de 48 de ore de la rezolvarea cauzei de către procuror, după terminarea urmaririi penale.
(7)Obiectele sechestrate se păstrează până la ridicarea sechestrului.
(8)Sumele de bani rezultate din valorificarea facuta potrivit alin. 3 şi 7, precum şi sumele de bani ridicate potrivit alin. 2, se consemneaza, după caz, pe numele invinuitului, inculpatului sau persoanei responsabile civilmente, la dispoziţia organului care a dispus instituirea sechestrului, caruia i se preda recipisa de consemnare a sumei, în termen de cel mult trei zile de la ridicarea banilor ori de la valorificarea bunurilor.
(9)Dacă exista pericol de instrainare, celelalte bunuri mobile sechestrate vor fi puse sub sigiliu sau ridicate, putindu-se numi un custode.
Alin. (7) al art. 165 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Procesul-verbal de sechestru şi inscripţia ipotecara
Organul care aplica sechestru incheie proces-verbal despre toate actele efectuate potrivit art. 165, descriind amanuntit bunurile sechestrate, cu indicarea valorii lor. În procesul-verbal se arata bunurile exceptate de lege de la urmărire, gasite la persoana careia i s-a aplicat sechestru. De asemenea, se consemneaza obiectiile părţilor sau ale altor persoane interesate.
Un exemplar de pe procesul-verbal se lasă persoanei careia i s-a aplicat sechestrul, iar în lipsa, celor cu care locuieste, administratorului, portarului, ori celui care în mod obisnuit îl inlocuieste sau unui vecin. În cazul când parte din bunuri ori totalitatea lor au fost predate unui custode, se lasă acestuia o copie de pe procesul-verbal. Un exemplar se inainteaza şi organului care a dispus luarea masurii asiguratorii, în termen de 24 de ore de la incheierea procesului-verbal.
Pentru bunurile imobile sechestrate, organul care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent luarea inscriptiei ipotecare asupra bunurilor sechestrate, anexind copii de pe actul prin care s-a dispus sechestrul şi un exemplar al procesului-verbal de sechestru.
Poprirea
Sumele de bani datorate cu orice titlu invinuitului, inculpatului sau părţii responsabile civilmente de către o a treia persoana, ori de către cel pagubit, sunt poprite în miinile acestora şi în limitele prevăzute de lege, de la data primirii actului prin care se infiinteaza sechestrul. Aceste sume vor fi consemnate de debitori, după caz, la dispoziţia organului care a dispus poprirea sau a organului de executare, în termen de cinci zile de la scadenta, recipisele urmind a fi predate aceluiasi organ în 24 de are de la consemnare.
Contestarea masurii asiguratorii
(1)În contra masurii asiguratorii luate şi a modului de aducere la indeplinire a acesteia, invinuitul sau inculpatul, partea responsabila civilmente, precum şi orice altă persoană interesata se pot plange procurorului sau instanţei de judecată, în orice faza a procesului penal.
(2)Hotărârea instanţei de judecată poate fi atacata separat cu recurs. Recursul nu suspenda executarea.
(3)După solutionarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a facut plingere împotriva aducerii la indeplinire a masurii asiguratorii, se poate face contestaţie potrivit legii civile.
Alin. (1) al art. 168 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Restituirea lucrurilor
(1)Dacă procurorul sau instanţa de judecată constata ca lucrurile ridicate de la invinuit ori inculpat, sau de la orice persoană care le-a primit spre a le pastra, sunt proprietatea persoanei vatamate ori au fost luate pe nedrept din posesia sau detinerea sa, dispune restituirea acestor lucruri persoanei vatamate. Orice altă persoană care pretinde un drept asupra lucrurilor ridicate poate cere, potrivit dispoziţiilor art. 168, stabilirea acestui drept şi restituirea.
(2)Restituirea lucrurilor ridicate are loc numai dacă prin aceasta nu se stinghereste aflarea adevarului şi justa solutionare a cauzei şi cu obligaţia pentru cel caruia îi sunt restituite să le pastreze până la raminerea definitivă a hotărârii.
Alin. (1) al art. 169 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Restabilirea situaţiei anterioare
Procurorul sau instanţa de judecată poate lua măsuri de restabilire a situaţiei anterioare savarsirii infractiunii, când schimbarea acelei situaţii a rezultat în mod vadit din comiterea infractiunii, iar restabilirea este posibila.
Art. 170 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Asistenţa invinuitului sau a inculpatului
(1)Invinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de aparator în tot cursul urmaririi penale şi al judecatii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aduca la cunoştinţa acest drept.
(2)Asistenţa juridica este obligatorie când invinuitul sau inculpatul este minor, militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat sau mobilizat, elev al unei institutii militare de invatamant, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este arestat chiar în alta cauza ori când organul de urmărire penala sau instanţa apreciaza ca invinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apararea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
(3)În cursul judecatii, asistenţa juridica este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viaţa sau pedeapsa inchisorii de 5 ani sau mai mare.
(4)Când asistenţa juridica este obligatorie, dacă invinuitul sau inculpatul nu şi-a ales un aparator, se iau măsuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu.
(4^1)Când asistenţa juridica este obligatorie, dacă aparatorul ales nu se prezinta nejustificat la doua termene consecutive, după caz, la data stabilita pentru efectuarea unui act de urmărire penala sau la termenul de judecată fixat, ingreunand astfel în mod voit desfăşurarea şi solutionarea procesului penal, organul judiciar desemneaza un aparator din oficiu care să-l inlocuiasca, acordandu-i timpul necesar pentru pregătirea apararii, care nu poate fi mai mic de 3 zile, cu excepţia solutionarii cererilor privind arestarea preventiva, unde termenul nu poate fi mai mic de 24 de ore.
(5)Delegatia aparatorului desemnat din oficiu inceteaza la prezentarea aparatorului ales.
(6)Dacă la judecarea cauzei aparatorul lipseste şi nu poate fi inlocuit în condiţiile alin. 4^1, cauza se amana.
Alin. (2) şi (3) ale art. 171 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (4^1) al art. 171 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (6) al art. 171 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Drepturile aparatorului
(1)În cursul urmarii penale, aparatorul invinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penala şi poate formula cereri şi depune memorii. Lipsa aparatorului nu împiedica efectuarea actului de urmărire penala, dacă exista dovada ca aparatorul a fost incunostintat de data şi ora efectuării actului.
(2)Când asistenţa juridica este obligatorie, organul de urmărire penala va asigura prezenta aparatorului la ascultarea inculpatului.
(3)În cazul în care aparatorul invinuitului sau inculpatului este prezent la efectuarea unui act de urmărire penala, se face menţiune despre aceasta, iar actul este semnat şi de aparator.
(4)Persoana retinuta sau arestata are dreptul sa ia contact cu aparatorul, asigurandu-i-se confidentialitatea convorbirilor.
(5)Luarea de contact cu aparatorul nu poate fi interzisa la prelungirea duratei arestarii de către instanţa de judecată, iar la prezentarea materialului de urmărire penala aceasta este obligatorie.
(6)Aparatorul are dreptul de a se plinge, potrivit art. 275, dacă cererile sale nu au fost acceptate; în situaţiile prevăzute în alin. 2, 4 şi 5, procurorul este obligat sa rezolve plingerea în cel mult 48 de ore.
(7)În cursul judecatii, aparatorul are dreptul sa asiste pe inculpat, sa exercite drepturile procesuale ale acestuia, iar în cazul când inculpatul este arestat, sa ia contact cu acesta.
(8)Aparatorul ales sau desemnat din oficiu este obligat să asigure asistenţa juridica a invinuitului sau inculpatului. Pentru nerespectarea acestei obligaţii, organul de urmărire penala sau instanţa de judecată poate sesiza conducerea baroului de avocati, spre a lua măsuri.
Alin. (4) al art. 172 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Asistenţa celorlalte părţi
(1)Aparatorul părţii vatamate, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente are dreptul sa asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penala şi poate formula cereri şi depune memorii.
(2)În cursul judecatii, aparatorul exercita drepturile părţii pe care o asista.
(3)Când instanţa apreciaza ca din anumite motive partea vatamata, partea civila sau partea responsabila civilmente nu şi-ar putea face singura apararea, dispune din oficiu sau la cerere luarea masurilor pentru desemnarea unui aparator.
Alin. (1) al art. 173 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Reprezentarea
În cursul judecatii invinuitul şi inculpatul, precum şi celelalte părţi pot fi reprezentati, cu excepţia cazurilor în care prezenta invinuitului sau inculpatului este obligatorie.
În cazurile în care legea admite reprezentarea invinuitului sau inculpatului, instanţa de judecată, când apreciaza necesară prezenta invinuitului sau inculpatului, dispune aducerea lui.
Art. 174 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Modul de citare
Chemarea unei persoane în faţa organului de urmărire penala sau a instanţei de judecată se face prin citatie scrisa. Citarea se poate face şi prin nota telefonica sau telegrafica.
Citatiile se inmineaza de agenti anume insarcinati cu indeplinirea acestei atribuţii sau prin mijlocirea serviciului postal.
Conţinutul citatiei
Citatia este individuala şi trebuie să cuprindă urmatoarele menţiuni:
a)denumirea organului de urmărire penala sau a instanţei de judecată care emite citatia, sediul sau, data emiterii şi numărul dosarului;
b)numele, prenumele celui citat, calitatea în care este citat şi indicarea obiectului cauzei;
c)adresa celui citat, care trebuie să cuprindă în oraşe şi municipii: localitatea, judeţul, strada, numărul şi apartamentul unde locuieste, iar în comune: judeţul, comuna şi satul.
În citatie se menţionează, când este cazul, orice alte date necesare pentru stabilirea adresei celui citat;
d)ora, ziua, luna şi anul, locul de infatisare, precum şi invitarea celui citat să se prezinte la data şi locul indicate, cu aratarea consecintelor legale în caz de neprezentare.
Citatia se semneaza de cel care o emite.
Locul de citare
(1)Invinuitul sau inculpatul se citeaza la adresa unde locuieste, iar dacă aceasta nu este cunoscuta, la adresa locului sau de muncă, prin serviciul de personal al unităţii la care lucreaza.
(2)Dacă printr-o declaratie data în cursul procesului penal invinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat.
(3)În caz de schimbare a adresei aratate în declaratia invinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresa, numai dacă a incunostintat organul de urmărire penala ori instanţa de judecată de schimbarea intervenita, sau dacă organul judiciar apreciaza pe baza datelor obtinute potrivit art. 180 ca s-a produs o schimbare de adresa.
(4)Dacă nu se cunoaste adresa unde locuieste invinuitul sau inculpatul şi nici locul sau de muncă, citatia se afişează la sediul consiliului local în a cărui circumscriptie s-a savirsit infractiunea. Când activitatea infractionala s-a desfăşurat în mai multe locuri, citatia se afişează la sediul consiliului local în a cărui circumscriptie se afla organul care efectueaza urmarirea penala.
(5)Bolnavii aflati în spital intr-o casa de sănătate se citeaza prin administratia acestora.
(6)Detinutii se citeaza la locul de detinere, prin administratia acestuia.
(7)Militarii incazarmati se citeaza la unitatea din care fac parte, prin comandantul acesteia.
(8)Dacă invinuitul sau inculpatul locuieste în strainatate, citarea se face prin scrisoare recomandata, în afară de cazul în care, prin lege, se dispune altfel. Avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, tine loc de dovada a indeplinirii procedurii de citare.
(9)Citarea altor persoane decat invinuitul sau inculpatul se face potrivit dispoziţiilor din prezentul articol. Unitatile la care se referă art. 145 din Codul penal şi alte persoane juridice se citeaza la sediul acestora, iar în cazul neidentificarii sediului, citatia se afişează la sediul consiliului local în a cărui circumscriptie s-a savarsit infractiunea.
Alin. (8) al art. 177 a fost modificat de LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001*) publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 807 din 17 decembrie 2001.
*)LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001 a fost abrogata de LEGEA nr. 302 din 28 iunie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 1 iulie 2004.
Alin. (8) şi (9) ale art. 177 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Inminarea citatiei
(1)Citatia se inmineaza personal celui citat, care va semna dovada de primire.
(2)Dacă persoana citata nu vrea sa primeasca citatia, sau primind-o nu voieste sau nu poate să semneze dovada de primire, agentul lasă citatia celui citat ori, în cazul refuzului de primire, o afişează pe usa locuinţei acestuia, incheind despre aceasta proces-verbal.
(2^1)În cazul în care scrisoarea recomandata prin care se citeaza un invinuit sau inculpat care locuieste în strainatate nu poate fi inmanata datorita refuzului primirii ei sau din orice alt motiv, precum şi în cazul în care statul destinatarului nu permite citarea prin posta a cetatenilor săi, citatia se va afisa la sediul parchetului sau al instanţei, după caz.
(3)Când citarea se face potrivit art. 177 alin. 1 partea finala, alin. 5, 6 şi 7, unitatile acolo aratate sunt obligate a inmina de îndată citatia persoanei citate sub luare de dovada, certificându-i semnatura sau aratind motivul pentru care nu s-a putut obtine semnatura acesteia. Dovada este predata agentului procedural, iar acesta o inainteaza organului de urmărire penala sau instanţei de judecată care a emis citatia.
(4)Citatia destinata unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal sau altei persoane juridice se preda la registratura sau functionarului insarcinat cu primirea corespondentei. Dispozitiile alin. 2 se aplică în mod corespunzător.
Alin. (2^1) al art. 178 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (4) al art. 178 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Inminarea citatiei altor persoane
Dacă persoana citata nu se afla acasa, agentul inmineaza citatia sotului, unei rude sau oricarei persoane care locuieste cu ea, ori care în mod obisnuit îi primeste corespondenta. Citatia nu poate fi inminata unui minor sub 14 ani sau unei persoane lipsite de uzul ratiunii.
Dacă persoana citata locuieste într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, în lipsa persoanelor aratate în alin. 1, citatia se preda administratorului, portarului ori celui care în mod obisnuit îl inlocuieste.
Persoana care primeste citatia semneaza dovada de primire, iar agentul, certificind identitatea şi semnatura, incheie proces-verbal. Dacă aceasta nu voieste sau nu poate semna dovada de primire, agentul afişează citatia pe usa locuinţei, incheind proces-verbal.
În lipsa persoanelor aratate în alin. 1 şi 2, agentul este obligat să se intereseze când poate gasi persoana citata pentru a-i inmina citatia. Când nici pe aceasta cale nu se poate ajunge la inminare, agentul afişează citatia pe usa locuinţei persoanei citate, incheind proces-verbal.
În cazul când persoana citata locuieste într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, dacă în citatie nu s-a indicat apartamentul ori camera în care locuieste, agentul este obligat sa faca investigatii pentru a afla aceasta. Dacă investigatiile au ramas fără rezultat, agentul afişează citatia pe usa principala a cladirii, incheind proces-verbal şi făcând menţiune despre imprejurarile care au facut imposibil inminarea citatiei.
Cercetari în vederea inminarii citatiei
Dacă persoana citata şi-a schimbat adresa, agentul afişează citatia pe usa locuinţei aratate în citatie şi se informeaza pentru aflarea noii adrese, mentionind în procesul-verbal datele obtinute.
Dovada de primire şi procesul-verbal de predare a citatiei
Dovada de primire a citatiei trebuie să cuprindă numărul dosarului, denumirea organului de urmărire penala sau a instanţei care a emis citatia, numele, prenumele şi calitatea persoanei citate, precum şi data pentru care este citata. De asemenea, trebuie să cuprindă data inminarii citatiei, numele, prenumele, calitatea şi semnatura celui ce inmineaza citatia, certificarea de către acesta a identităţii şi semnaturii persoanei careia i s-a inminat citatia, precum şi aratarea calităţii acesteia.
Ori de cite ori cu prilejul predarii sau afisarii unei citatii se incheie un proces-verbal, acesta va cuprinde în mod corespunzător şi menţiunile aratate în alineatul precedent.
Comunicarea altor acte procedurale
Comunicarea celorlalte acte de procedura se face potrivit dispoziţiilor prevăzute în prezentul capitol.
Mandatul de aducere
(1)O persoana poate fi adusa în faţa organului de urmărire penala sau a instanţei de judecată pe baza unui mandat de aducere, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 176, dacă fiind anterior citata nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezenta ei este necesară.
(2)Invinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar înainte de a fi fost chemat prin citatie, dacă organul de urmărire penala sau instanţa constata motivat ca în interesul rezolvarii cauzei se impune această măsură.
(3)Persoanele aduse cu mandat, potrivit alin. 1 şi 2, nu pot rămâne la dispoziţia organului judiciar decat timpul strict necesar pentru audierea lor, în afară de cazul când s-a dispus retinerea ori arestarea preventiva a acestora.
(4)Persoana adusa cu mandat de aducere este ascultata de îndată de către organul judiciar.
Alin. (3) şi (4) ale art. 183 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Executarea mandatului de aducere
(1)Mandatul de aducere se executa prin organele politiei.
(2)Dacă persoana aratata în mandatul de aducere nu poate fi adusa din motive de boala, cel insarcinat cu executarea mandatului constata aceasta printr-un proces-verbal, care se inainteaza de îndată organului de urmărire penala ori instanţei de judecată.
(2^1)Dispozitiile alin. 2 se aplică şi în cazul în care persoana aratata în mandat, cu excepţia invinuitului sau inculpatului, nu poate fi adusa din orice alta cauza.
(3)Dacă cel insarcinat cu executarea mandatului de aducere nu găseşte persoana prevăzută în mandat la adresa indicată, face cercetari şi dacă acestea au ramas fără rezultat, incheie un proces-verbal care va cuprinde menţiuni despre cercetarile facute.
(3^1)Dacă invinuitul sau inculpatul refuza să se supuna mandatului sau incearca sa fuga, va fi constrans la aceasta.
(4)Executarea mandatelor de aducere privind pe militari se face prin comandantul unităţii militare sau prin comandantul garnizoanei.
Alin. (2) al art. 184 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (2^1) al art. 184 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (3^1) ale art. 184 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Consecintele nerespectarii termenului
Când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decaderea din exercitiul dreptului şi nulitatea actului facut peste termen.
Când o măsura procesuala nu poate fi luata decit pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului masurii.
Pentru celelalte termene procedurale se aplică, în caz de nerespectare, dispozitiile privitoare la nulitati.
Calculul termenelor procedurale
La calcularea termenelor procedurale se porneste de la ora, ziua, luna sau anul mentionat în actul care a provocat curgerea termenului, afară de cazul când legea dispune altfel.
La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteste ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se implineste.
Termenele socotite pe luni sau pe ani expira, după caz, la sfirsitul zilei corespunzătoare a ultimei luni ori la sfirsitul zilei şi lunii corespunzătoare din ultimul an. Dacă aceasta zi cade intr-o luna ce nu are zi corespunzătoare, termenul expira în ultima zi a acelei luni.
Când ultima zi a unui termen cade intr-o zi nelucratoare, termenul expira la sfirsitul primei zile lucratoare care urmeaza.
Acte considerate ca facute în termen
Actul depus inauntrul termenului prevăzut de lege la administratia locului de detinere ori la unitatea militara sau la oficiul postal prin scrisoare recomandata este considerat ca facut în termen. Inregistrarea sau atestarea facuta de către administratia locului de detinere pe actul depus, recipisa oficiului postal, precum şi inregistrarea ori arestarea facuta de unitatea militara pe actul depus, servesc ca dovada a datei depunerii actului.
Cu excepţia cailor de atac, actul efectuat de procuror este considerat ca facut în termen, dacă data la care a fost trecut în registrul de iesire al parchetului este inauntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului.
Calcularea termenelor în cazul masurilor preventive
În calcularea termenelor privind masurile preventive, ora sau ziua de la care începe şi cea la care se sfarseste termenul intră în durata acestuia.
Art. 188 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Acoperirea cheltuielilor judiciare
(1)Cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedura, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de proba, retribuirea aparatorilor, precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea procesului penal se acopera din sumele avansate de stat sau platite de părţi.
(2)Cheltuielile judiciare prevăzute în alin. 1, avansate de stat, sunt cuprinse distinct, după caz, în bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei, Ministerului Public şi Ministerului de Interne.
Alin. (2) al art. 189 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Sumele cuvenite martorului, expertului şi interpretului
(1)Martorul, expertul şi interpretul chemati de organul de urmărire penala ori de instanţa de judecată au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întreţinere, locuinta şi altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor.
(2)Martorul, expertul şi interpretul care sunt salariati au dreptul şi la venitul de la locul de muncă, pe durata lipsei de la serviciu, pricinuita de chemarea la organul de urmărire penala sau la instanţa de judecată.
(3)Martorul care nu este salariat, dar are venit din munca, este indreptatit sa primeasca şi o compensare.
(4)Expertul şi interpretul au dreptul şi la o retributie pentru indeplinirea insarcinarii date, în cazurile şi condiţiile prevăzute prin dispozitii legale.
(5)Sumele acordate potrivit alin. 1, 3 şi 4 se platesc pe baza dispoziţiilor luate de organul care a dispus chemarea şi în faţa caruia s-a prezentat martorul, expertul sau interpretul, din fondul cheltuielilor judiciare special alocat. Aceste sume se platesc martorului imediat după infatisare, iar expertului şi interpretului, după ce şi-au indeplinit insarcinarile.
(6)Suma care reprezinta venitul aratat în alin. 2 se plateste de cel la care lucreaza martorul, expertul sau interpretul.
Alin. (2), (3) şi (6) ale art. 190 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Plata cheltuielilor avansate de stat în caz de condamnare
(1)În caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepţia cheltuielilor privind interpreţii desemnaţi de organele judiciare, potrivit legii, precum şi în cazul în care s-a dispus acordarea de asistenţa gratuita, care rămân în sarcina statului.
(2)Când sunt mai mulţi inculpaţi condamnati, instanţa hotaraste partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare. La stabilirea acestei părţi se tine seama, pentru fiecare dintre inculpaţi, de măsura în care a provocat cheltuielile judiciare.
(3)Partea responsabila civilmente, în măsura în care este obligata solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligata în mod solidar cu acesta şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Alin. (1) al art. 191 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Plata cheltuielilor avansate de stat în celelalte cazuri
(1)În caz de achitare sau de incetare a procesului penal în faţa instanţei de judecată, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate după cum urmeaza:
1.În caz de achitare, de către:
a)partea vatamata, în măsura în care cheltuielile au fost determinate de aceasta;
b)partea civila careia i s-a respins în totul pretentiile civile, în măsura în care cheltuielile au fost determinate de aceasta parte;
c)inculpat, în cazul când, desi achitat, a fost totusi obligat la repararea pagubei.
2.În caz de incetare a procesului penal, de către:
a)inculpat, dacă s-a dispus inlocuirea raspunderii penale sau exista o cauza de nepedepsire;
b)ambele părţi, în caz de impacare;
c)partea vatamata, în caz de retragere a plingerii.
3.În caz de amnistie, prescriptie sau retragere a plangerii, precum şi în cazul existentei unei cauze de nepedepsire, dacă inculpatul cere continuarea procesului penal, cheltuielile judiciare sunt suportate de către:
a)partea vatamata, atunci când în cauza se face aplicatia art. 13 alin. 2;
b)inculpat, atunci când în cauza se face aplicatia art. 13 alin. 3. (2) În cazul declararii apelului ori recursului sau al introducerii oricarei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana careia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul sau cererea.
(3)În toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
(4)În cazul când mai multe părţi sunt obligate la suportarea cheltuielilor judiciare, instanţa hotaraste partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare.
(5)Dispozitiile prevăzute la pct. 1 lit. a), precum şi la pct. 2 şi 3, se aplică în mod corespunzător şi în caz de clasare, de scoatere de sub urmărire sau de incetare a urmarii penale.
(6)Cheltuielile pentru plata interpreţilor desemnaţi de organele judiciare, potrivit legii, pentru asistarea părţilor rămân, în toate cazurile, în sarcina statului.
Litera a) a pct. 2 al alin. 1 al art. 192 a fost modificata de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Partea introductiva a pct. 3 al alin. (1) al art. 192 a fost modificata de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (6) al art. 192 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Plata cheltuielilor judiciare facute de părţi
Inculpatul este obligat sa plateasca părţii vatamate în caz de condamnare, precum şi părţii civile careia i s-a admis actiunea civila, cheltuielile judiciare facute de acestea.
Când actiunea civila este admisa numai în parte, instanţa poate obliga pe inculpat la plata totala sau parţială a cheltuielilor judiciare.
În caz de renuntare la actiunea civila, instanţa se pronunţă asupra cheltuielilor la cererea părţilor.
În situaţiile prevăzute în alin. 1 şi 2, când sunt mai mulţi condamnati, ori dacă exista şi parte responsabila civilmente, se aplică în mod corespunzător dispozitiile art. 191 alin. 2 şi 3.
În caz de achitare, partea vatamata este obligata sa plateasca inculpatului şi părţii responsabile civilmente cheltuielile judiciare facute de acestia, în măsura în care au fost provocate de partea vatamata.
În celelalte cazuri privind restituirea cheltuielilor judiciare facute de părţi în cursul procesului penal, instanţa stabileste obligaţia de restituire potrivit legii civile.
Modificari în acte procedurale
Orice adaugare, corectura ori suprimare facuta în cuprinsul unui act procedural este ţinuta în seama, numai dacă aceste modificari sunt confirmate în scris, în cuprinsul sau la sfirsitul actului, de către cei care l-au semnat.
Modificările neconfirmate, dar care nu schimba înţelesul frazei, rămân valabile.
Locurile nescrise în cuprinsul unei declaratii trebuie barate, astfel incit sa nu se poate face adaugari.
Indreptarea erorilor materiale
Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se indreapta de insusi organul de urmărire penala sau de instanţa de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu.
În vederea indreptarii erorii, părţile pot fi chemate spre a da lamuriri.
Despre indreptarea efectuata, organul de urmărire penala sau instanţa de judecată, după caz, întocmeşte un proces-verbal sau o încheiere, facindu-se menţiune şi la sfirsitul actului corectat.
Înlăturarea unor omisiuni vadite
Dispozitiile art. 195 se aplică şi în cazul când organul de urmărire penala sau instanţa, ca urmare a unei omisiuni vadite, nu s-a pronuntat asupra sumelor pretinse de martori, experti, interpreţi, aparatori, potrivit art. 189 sau 190, precum şi cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea masurilor asiguratorii.
Incalcarile care atrag nulitatea
Incalcarile dispoziţiilor legale care reglementeaza desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vatamare care nu poate fi inlaturata decit prin anularea acelui act.
Dispozitiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea sedintei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulitatii. De asemenea, sunt prevăzute sub sancţiunea nulitatii şi dispozitiile relative la participarea procurorului, prezenta inculpatului şi asistarea acestuia de către aparator, când sunt obligatorii potrivit legii, precum şi la efectuarea anchetei sociale în cauzele cu infractori minori.
Nulitatea prevăzută în alin. 2 nu poate fi inlaturata în nici un mod. Ea poate fi invocata în orice stare a procesului şi se ia în considerare chiar din oficiu.
Incalcarea oricarei alte dispozitii legale decit cele prevăzute în alin. 2 atrage nulitatea actului în condiţiile alin. 1, numai dacă a fost invocata în cursul efectuării actului când partea este prezenta sau la primul termen de judecată cu procedura completa când partea a lipsit la efectuarea actului. Instanţa ia în considerare din oficiu incalcarile, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevarului şi justa solutionare a cauzei.
Abateri judiciare
Urmatoarele abateri savarsite în cursul procesului penal se sancţionează cu amendă judiciara de la 500.000 lei la 2.000.000 lei:
a)neindeplinirea sau indeplinirea gresita ori cu intarziere a lucrărilor de citare sau de comunicare a actelor procedurale, de transmitere a dosarelor, precum şi a oricăror alte lucrari, dacă prin acestea s-au provocat intarzieri în desfăşurarea procesului penal;
b)neindeplinirea ori indeplinirea gresita a indatoririlor de inmanare ori de comunicare a citatiilor sau a celorlalte acte procedurale, precum şi neexecutarea mandatelor de aducere.
Lipsa nejustificata a aparatorului, ales sau desemnat din oficiu, când asistenţa juridica a invinuitului sau inculpatului este obligatorie potrivit legii, se sancţionează cu amendă judiciara de la 1.000.000 lei la 2.500.000 lei.
Urmatoarele abateri savarsite în cursul procesului penal se sancţionează cu amendă judiciara de la 1.000.000 lei la 10.000.000 lei:
a)lipsa nejustificata a martorului, expertului sau interpretului legal citat;
b)tergiversarea de către expert sau interpret a indeplinirii insarcinarilor primite;
c)neindeplinirea de către orice persoană a obligaţiei de prezentare, la cererea organului de urmărire penala sau a instanţei de judecată, a obiectelor ori inscrisurilor cerute de acestea, precum şi neindeplinirea aceleiasi obligaţii de către conducatorul unităţii sau de cel insarcinat cu aducerea la indeplinire a acestei obligaţii;
d)nerespectarea obligaţiei de pastrare, prevăzută în art. 109 alin. 5;
e)neluarea de către conducatorul unităţii în cadrul careia urmeaza a se efectua o expertiza a masurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei;
f)neindeplinirea, în mod nejustificat, de către organul de cercetare penala a dispoziţiilor date de procuror, potrivit legii, sau neprezentarea, în mod nejustificat, procurorului, a dosarelor ori actelor de urmărire penala, în termenul prevăzut de lege;
g)necomunicarea, în mod nejustificat, procurorului, în termenul prevăzut de lege, de către organul de cercetare penala, a începerii urmaririi penale, precum şi neexecutarea, de către acesta, în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, a dispoziţiilor scrise ale procurorului sau ale instanţei de judecată;
h)nerespectarea de către oricare dintre părţile şi persoanele care asista la sedinta de judecată a masurilor luate de către preşedintele completului de judecată potrivit art. 298.
Amenzile judiciare aplicate de procuror sau de instanţa de judecată constituie venituri la bugetul de stat şi se cuprind distinct în bugetul Ministerului Justiţiei, potrivit legii.
Aplicarea amenzii judiciare nu inlatura raspunderea penala, în cazul în care fapta constituie infractiune.
Art. 198 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Procedura privitoare la amenda judiciara
Amenda se aplică de organul de urmărire penala, prin ordonanţa, iar de instanţa de judecată, prin încheiere.
Persoana amendata poate cere scutirea de amenda ori reducerea amenzii. Cererea de scutire sau de reducere se poate face în termen de 10 zile de la comunicarea ordonantei ori a incheierii de amendare.
Dacă persoana amendata justifica de ce nu a putut îndeplini obligaţia sa, organul de urmărire penala sau instanţa de judecată, apreciind, dispune scutirea sau reducerea amenzii.
Partea SPECIALA
Obiectul urmaririi penale
Urmarirea penala are ca obiect stringerea probelor necesare cu privire la existenta infracţiunilor, la identificarea faptuitorilor şi la stabilirea raspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecata.
Organele de urmărire penala
(1)Urmarirea penala se efectueaza de către procurori şi de către organele de cercetare penala.
(2)Organele de cercetare penala sunt:
a)organele de cercetare ale politiei judiciare;
b)organele de cercetare speciala.
(3)Ca organe de cercetare ale politiei judiciare funcţionează lucrători specializati din Ministerul de Interne anume desemnaţi de ministrul de interne, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie sau sunt desemnaţi şi funcţionează în alt mod, potrivit unor legi speciale.
Litera a) a alin. (2) şi alin. (3) ale art. 201 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Rolul activ al organului de urmărire penala
Organul de urmărire penala este obligat sa stringa probele necesare pentru aflarea adevarului şi pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei solutionari a acesteia. Organul de urmărire aduna probele atit în favoarea, cit şi în defavoarea invinuitului sau inculpatului.
Indatoririle prevăzute în alineatul precedent se indeplinesc chiar dacă invinuitul sau inculpatul recunoaste fapta.
Organul de urmărire penala este obligat sa explice invinuitului sau inculpatului, precum şi celorlalte părţi drepturile lor procesuale.
Organul de urmărire penala este de asemenea obligat sa stringa date cu privire la imprejurarile care au determinat, inlesnit sau favorizat savirsirea infractiunii, precum şi orice alte date de natura sa serveasca la solutionarea cauzei.
Ordonantele organului de urmărire penala
În desfăşurarea urmarii penale, organul de urmărire dispune asupra actelor sau masurilor procesuale prin ordonanţa, acolo unde legea prevede aceasta, iar în celelalte cazuri prin rezolutie motivata.
Ordonanţa trebuie să fie motivata şi sa cuprindă totdeauna data şi locul întocmirii, numele, prenumele şi calitatea celui care o întocmeşte, cauza la care se referă, obiectul actului sau masurii procesuale, temeiul legal al acesteia şi semnatura celui care a întocmit-o. Ordonanţa va cuprinde de asemenea menţiunile speciale prevăzute de lege pentru anumite acte sau măsuri.
Când organul de cercetare penala considera ca este cazul să fie luate anumite măsuri, face propuneri motivate.
Efectuarea unor acte de urmărire în incinta unor unităţi
Orice act de urmărire penala în incinta unei unităţi din cele la care se referă art. 145 din Codul penal se poate efectua numai cu consimtamintul conducerii acelei unităţi sau cu autorizatia procurorului.
În caz de infractiuni flagrante, consimtamintul sau autorizatia nu este necesară.
Pastrarea unor acte de urmărire penala
Când legea prevede că un act sau o măsura procesuala trebuie să fie incuviintata, autorizata sau confirmata de procuror, un exemplar al ordonantei sau al actului procesual ramine la procuror.
Abrogat.
Competenţa organelor de cercetare ale politiei judiciare
Cercetarea penala se efectueaza de organele de cercetare ale politiei judiciare, pentru orice infractiune care nu este data, în mod obligatoriu, în competenţa altor organe de cercetare penala.
Art. 207 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Competenţa organelor de cercetare penala speciale
(1)Cercetarea penala se efectueaza şi de urmatoarele organe speciale:
a)ofiterii anume desemnaţi de către comandantii unităţilor militare corp aparte şi similare, pentru militarii în subordine. Cercetarea poate fi efectuata şi personal de către comandant;
b)ofiterii anume desemnaţi de către sefii comenduirilor de garnizoana, pentru infractiunile savirsite de militari în afara unităţilor militare. Cercetarea poate fi efectuata şi personal de sefii comenduirilor de garnizoana;
c)ofiterii anume desemnaţi de către comandantii centrelor militare, pentru infractiunile de competenţa instanţelor militare, savirsite de persoanele civile în legătură cu oblibaţiile lor militare. Cercetarea poate fi efectuata şi personal de către comandantii centrelor militare.
La cererea comandantului centrului militar, organul de politie efectueaza unele acte de cercetare, după care inainteaza lucrarile comandantului centrului militar;
d)ofiterii politiei de frontieră, anume desemnaţi pentru infractiunile de frontieră;
e)capitanii porturilor, pentru infractiunile contra sigurantei navigatiei pe apa şi contra disciplinei şi ordinii la bord, precum şi pentru infractiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, prevăzute în Codul penal, savirsite de personalul navigant al marinei civile, dacă fapta a pus sau ar fi putut pune în pericol siguranţa navei sau a navigatiei.
(2)În cazurile prevăzute la lit. a), b) şi c), cercetarea penala se efectueaza în mod obligatoriu de organele speciale acolo prevăzute.
Literele a) şi d) ale alin. (1) al art. 208 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Competenţa procurorului în faza urmaririi
(1)Procurorul supraveghează urmarirea penala; în exercitarea acestei atribuţii procurorii conduc şi controlează nemijlocit activitatea de cercetare penala a politiei judiciare şi a altor organe de cercetare speciale.
(2)Procurorul poate să efectueze orice acte de urmărire penala în cauzele pe care le supraveghează.
(3)Urmarirea penala se efectueaza, în mod obligatoriu, de către procuror, în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 155-173, 174-177, 179, 189 alin. 3-5, art. 190, 191, art. 211 alin. 4, art. 212, 236, 236^1, 239, 239^1, 250, 252, 254, 255, 257, 265, 266, 267, 267^1, 268, 273-276, 279^1, 280, 280^1, 302^2, 317, 323 şi 356-361 din Codul penal, în cazurile aratate în art. 27 pct. 1 lit. b)-e), art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi c) şi pct. 5, art. 28^2 pct. 1 lit. b) şi art. 29 pct. 1 din prezentul cod, în cazul infracţiunilor împotriva protectiei muncii, precum şi în cazul altor infractiuni date prin lege în competenţa sa.
(4)Este competent să efectueze urmarirea penala, în cazurile prevăzute în alineatul precedent, şi sa exercite supravegherea asupra activităţii de cercetare penala procurorul de la parchetul corespunzător instanţei care, potrivit legii, judeca în prima instanţa cauza.
(5)Atunci când urmarirea penala este efectuata de procuror, rechizitoriul este supus confirmarii prim-procurorului parchetului, iar când urmarirea este facuta de acesta, confirmarea se face de procurorul ierarhic superior. Când urmarirea penala este efectuata de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, rechizitoriul este supus confirmarii procurorului-sef de secţie, iar când urmarirea penala este efectuata de acesta, confirmarea se face de către procurorul general al acestui parchet.
(6)Procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot îndeplini oricare dintre atribuţiile procurorilor din parchetele ierarhic inferioare, pot infirma actele şi masurile acestora, dacă sunt contrare legii, şi pot prelua, în vederea efectuării urmaririi penale, cauze de competenţa acestora, din dispoziţia conducătorului parchetului ierarhic superior.
Alin. (3) al art. 209 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Alin. (3) al art. 209 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 23 mai 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2002.
Alin. (1) şi (3) ale art. 209 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (5) al art. 209 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (6) al art. 209 a fost introdus de articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 909 din 6 octombrie 2004.
Verificarea competentei
Organul de urmărire penala sesizat potrivit art. 221 este dator să-şi verifice competenţa.
Dacă organul de cercetare penala constata că nu este competent a efectua cercetarea, trimite de îndată cauza procurorului care exercită supravegherea, în vederea sesizarii organului competent.
Extinderea competentei teritoriale
Când anumite acte de cercetare penala trebuie să fie efectuate în afara circumscriptiei în care se face cercetarea, organul de cercetare penala poate să le efectueze el insusi sau sa dispună efectuarea lor prin comisie rogatorie ori delegare.
În cazul în care organul de cercetare penala înţelege sa procedeze el insusi la efectuarea actelor, instiinteaza în prealabil despre aceasta organul corespunzător din raza teritoriala în care va efectua aceste acte.
În cuprinsul aceleiasi localităţi, organul de cercetare penala efectueaza toate actele de cercetare, chiar dacă unele dintre acestea trebuie indeplinite în afara razei sale teritoriale, cu respectarea dispozitiei din alineatul precedent.
Abrogat.
Cazuri urgente
Organul de cercetare penala este obligat să efectueze actele de cercetare ce nu sufera aminare, chiar dacă acestea privesc o cauza care nu este de competenţa lui. Lucrarile efectuate în astfel de cazuri se trimit, de îndată, prin procurorul care exercită supravegherea activităţii organului ce le-a efectuat, procurorului competent.
Actele incheiate de unele organe de constatare
(1)Sunt obligate sa procedeze la luarea de declaratii de la faptuitor şi de la martorii care au fost de faţa la savirsirea unei infractiuni şi sa intocmeasca proces-verbal despre imprejurarile concrete ale savirsirii acesteia:
a)organele inspecţiilor de stat, alte organe de stat, precum şi ale unităţilor la care se referă art. 145 din Codul penal, pentru infractiunile care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a caror respectare o controlează potrivit legii;
b)organele de control şi cele de conducere ale administraţiei publice, ale altor unităţi la care se referă art. 145 din Codul penal, pentru infractiunile savirsite în legătură cu serviciul de cei aflati în subordine ori sub controlul lor.
c)ofiterii şi subofiterii din cadrul Jandarmeriei Române pentru infractiunile constatate pe timpul executarii misiunilor specifice.
(2)Organele aratate mai sus au dreptul sa retina corpurile delicte, sa procedeze la evaluarea pagubelor, precum şi să efectueze orice alte acte, când legea prevede aceasta.
(3)Actele incheiate se inainteaza procurorului în cel mult 3 zile de la descoperirea faptei ce constituie infractiune, afară de cazul când legea dispune altfel.
(4)În caz de infractiuni flagrante, aceleasi organe au obligaţia sa inainteze de îndată procurorului pe faptuitor, împreună cu lucrarile efectuate şi cu mijloacele materiale de proba.
(5)Procesele-verbale incheiate de aceste organe constituie mijloace de proba.
Litera c) a alin. (1) a fost introdusa de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Actele incheiate de comandantii de nave şi aeronave, precum şi de agentii de politie de frontieră
Oblibaţiile şi drepturile prevăzute în art. 214 alin. 1 şi 2 le au şi urmatoarele organe:
a)comandantii de nave şi aeronave pentru infractiunile savirsite pe acestea, pe timpul cit navele şi aeronavele pe care le comanda se afla în afara porturilor sau aeroporturilor;
b)agentii de politie de frontieră, pentru infractiunile de frontieră.
Organele de mai sus pot efectua perchezitii corporale asupra făptuitorului şi pot verifica lucrurile pe care acesta le are cu sine.
De asemenea, organele de mai sus pot prinde pe faptuitor, în care caz îl predau de îndată procurorului sau organului de cercetare penala, împreună cu lucrarile efectuate şi cu mijloacele materiale de proba.
În celelalte cazuri, lucrarile efectuate se inainteaza organului de cercetare penala competent, în cel mult 5 zile de la prima constatare efectuata, împreună cu mijloacele materiale de proba.
Când infractiunea a fost savirsita pe o nava sau aeronava, termenele de mai sus curg de la ancorarea navei ori aterizarea aeronavei pe teritoriul român.
Procesele-verbale incheiate de aceste organe constituie mijloace de proba.
Denumirea marginala şi litera b) a alin. 1 ale art. 215 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Obiectul supravegherii
Procurorul, în exercitarea supravegherii respectarii legii în activitatea de urmărire penala, vegheaza ca orice infractiune să fie descoperita, orice infractor să fie tras la raspundere penala şi ca nici o persoană sa nu fie urmarita penal fără sa existe indicii temeinice ca a savirsit o faptă prevăzută de legea penala.
De asemenea, procurorul vegheaza ca nici o persoană sa nu fie retinuta sau arestata, decit în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
În exercitarea activităţii de supraveghere, procurorul ia masurile necesare sau da dispozitii organelor de cercetare penala ca sa ia asemenea măsuri.
Procurorul ia măsuri şi da dispozitii în scris şi motivat.
Trecerea cauzei de la un organ la altul
Procurorul poate să dispună, după necesitate, ca intr-o cauza în care cercetarea penala trebuie efectuata de un anumit organ de cercetare, să fie efectuata de un alt asemenea organ.
Preluarea unei cauze de către un organ de cercetare penala ierarhic superior se dispune de procurorul de la parchetul care exercită supravegherea acestuia, pe baza propunerii motivate a organului de cercetare penala care preia cauza şi după incunostintarea procurorului care exercită supravegherea acesteia.
În cauzele preluate de către un organ de cercetare penala central, supravegherea se exercită de către un procuror din Parchetul General de pe linga Curtea Suprema de Justiţie.
În cauzele în care urmarirea penala se efectueaza de către procuror, acesta poate dispune ca anumite acte de cercetare penala să fie efectuate de către organele politiei.
Modalităţi de exercitare a supravegherii
(1)Procurorul conduce şi controlează nemijlocit activitatea de cercetare penala a politiei judiciare şi a altor organe de cercetare speciale şi supraveghează ca actele de urmărire penala să fie efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale.
(2)Organele de cercetare penala sunt obligate sa incunostiinteze de îndată pe procuror despre infractiunile de care au luat cunoştinţa.
(3)Procurorul poate să asiste la efectuarea oricărui act de cercetare penala sau sa-l efectueze personal. Procurorul poate să ceara spre verificare orice dosar de la organul de cercetare penala, care este obligat sa-l trimita, cu toate actele, materialele şi datele privitoare la fapte care formeaza obiectul cercetării.
Alin. (1) al art. 218 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Dispozitii date de procuror
(1)Procurorul poate să dea dispozitii cu privire la efectuarea oricărui act de urmărire penala. În cazul organelor de cercetare ale politiei judiciare, organele ierarhic superioare ale acestora nu pot să le dea indrumari sau dispozitii privind cercetarea penala, procurorul fiind singurul competent în acest sens.
(2)Dispozitiile date de procuror sunt obligatorii pentru organul de cercetare penala. Dacă acest organ are de facut obiectii, poate sesiza pe prim-procurorul parchetului sau, când dispozitiile sunt date de acesta, pe procurorul ierarhic superior, fără a intrerupe executarea lor. În termen de 3 zile de la sesizare prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior este obligat să se pronunte.
(3)În cazul neindeplinirii sau al indeplinirii în mod defectuos, de către organul de cercetare penala, a dispoziţiilor date de procuror, acesta va sesiza conducatorul organului de cercetare penala, care are obligaţia ca în termen de 3 zile de la sesizare sa comunice procurorului masurile dispuse.
Alin. (1) al art. 219 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (3) al art. 219 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Infirmarea actelor sau masurilor procesuale nelegale
Când procurorul constata ca un act sau o măsura procesuala a organului de urmărire penala nu este data cu respectarea dispoziţiilor legale, o infirma motivat.
Modurile de sesizare
Organul de urmărire penala este sesizat prin plingere sau denunt, ori se sesizeaza din oficiu când afla pe orice alta cale ca s-a savirsit o infractiune.
Când, potrivit legii, punerea în miscare a actiunii penale se face numai la plingerea prealabila ori la sesizarea sau cu autorizarea organului prevăzut de lege, urmarirea penala nu poate începe în lipsa acestora.
De asemenea, urmarirea penala nu poate începe fără exprimarea dorintei guvernului strain în cazul infractiunii prevăzute în art. 171 din Codul penal.
Când prin savirsirea unei infractiuni s-a produs o paguba uneia din unitatile la care se referă art. 145 din Codul penal, unitatea pagubita este obligata sa sesizeze de îndată organul de urmărire penala, să prezinte situaţii explicative cu privire la intinderea pagubei, date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuita şi să se constituie parte civila.
Plingerea
(1)Plangerea este incunostintarea facuta de o persoană fizica sau de o persoană juridica, referitoare la o vatamare ce i s-a cauzat prin infractiune.
(2)Plingerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petitionarului, descrierea faptei care formeaza obiectul plingerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de proba.
(3)Plingerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie să fie special, iar procura ramine atasata plingerii.
(4)Plingerea facuta oral se consemneaza într-un proces-verbal de organul care o primeste.
(5)Plingerea se poate face şi de către unul dintre soti pentru celalalt sot, sau de către copilul major pentru parinti. Persoana vatamata poate să declare că nu-şi insuseste plingerea.
(6)Pentru persoana lipsita de capacitatea de exercitiu, plingerea se face de reprezentantul sau legal. Persoana cu capacitate de exercitiu restrinsa poate face plingere cu incuviintarea persoanelor prevăzute de legea civila.
Alin. (1) al art. 222 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Denuntul
(1)Denuntul este incunostintarea facuta de către o persoană fizica sau de către o persoană juridica despre savarsirea unei infractiuni.
(2)Denuntul trebuie să conţină aceleasi date ca şi plingerea.
(3)Denuntul scris trebuie să fie semnat de denuntator, iar în cazul denuntului oral, acesta se consemneaza într-un proces-verbal de către organul în faţa caruia a fost facut.
(4)Abrogat.
Alin. (4) al art. 223 a fost introdus de LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001*) publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 807 din 17 decembrie 2001.
*)LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001 a fost abrogata de LEGEA nr. 302 din 28 iunie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 1 iulie 2004.
Alin. (1) al art. 223 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (4) al art. 223 a fost abrogat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Acte premergatoare
în vederea începerii urmaririi penale, organul de urmărire penala poate efectua acte premergatoare.
De asemenea, în vederea stringerii datelor necesare organelor de urmărire penala pentru începerea urmaririi penale, pot efectua acte premergatoare şi lucratorii operativi din Ministerul de Interne, precum şi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul sigurantei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenintari la adresa sigurantei naţionale.
Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare poate constitui mijloc de proba.
Actele premergatoare efectuate de investigatorii sub acoperire
În cazul în care exista indicii temeinice şi concrete ca s-a savarsit sau ca se pregăteşte savarsirea unei infractiuni contra sigurantei naţionale prevăzute în Codul penal şi în legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de stupefiante şi de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spalare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, sau a unei infractiuni prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sanctionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, ori a unei alte infractiuni grave care nu poate fi descoperita sau ai carei faptuitori nu pot fi identificati prin alte mijloace, pot fi folositi, în vederea strangerii datelor privind existenta infractiunii şi identificarea persoanelor faţă de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune, investigatori sub o alta identitate decat cea reala.
Investigatorii sub acoperire sunt lucrători operativi din Ministerul de Interne, precum şi din organele de stat care desfăşoară, potrivit legii, activităţi de informaţii pentru realizarea sigurantei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, şi pot fi folositi numai pe o perioadă determinata, în condiţiile prevăzute în art. 224^2 şi 224^3.
Investigatorul sub acoperire culege date şi informaţii în baza autorizatiei emise potrivit dispoziţiilor prevăzute în art. 224^2, pe care le pune, în totalitate, la dispoziţia organului de urmărire penala.
Art. 224^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire
Persoanele prevăzute în art. 224^1 pot efectua investigatii numai cu autorizarea motivata a procurorului desemnat de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel.
Autorizarea este data prin ordonanţa motivata, pentru o perioadă de cel mult 60 de zile şi poate fi prelungita pentru motive temeinic justificate. Fiecare prelungire nu poate depăşi 30 de zile, iar durata totala a autorizarii, în aceeasi cauza şi cu privire la aceeasi persoana, nu poate depăşi un an.
În cererea de autorizare adresata procurorului se vor menţiona datele şi indiciile privitoare la faptele şi persoanele faţă de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune, precum şi perioada pentru care se cere autorizarea.
Ordonanţa procurorului prin care se autorizeaza folosirea investigatorului sub acoperire trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute la art. 203, urmatoarele:
a)indiciile temeinice şi concrete care justifica măsura şi motivele pentru care măsura este necesară;
b)activităţile pe care le poate desfăşura investigatorul sub acoperire;
c)persoanele faţă de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune;
d)identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmeaza sa desfasoare activităţile autorizate;
e)perioada pentru care se da autorizarea;
f)alte menţiuni prevăzute de lege.
În cazuri urgente şi temeinic justificate se poate solicita autorizarea şi a altor activităţi decat cele pentru care exista autorizare, procurorul urmand să se pronunte de îndată.
Art. 224^2 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Folosirea datelor obtinute de investigatorii sub acoperire
Datele şi informaţiile obtinute de investigatorul sub acoperire pot fi folosite numai în cauza penala şi în legătură cu persoanele la care se referă autorizatia emisa de procuror.
Aceste date şi informaţii vor putea fi folosite şi în alte cauze sau în legătură cu alte persoane, dacă sunt concludente şi utile.
Art. 224^3 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Măsuri de protecţie a investigatorilor sub acoperire
Identitatea reala a investigatorilor sub acoperire nu poate fi dezvaluita în timpul ori după terminarea actiunii acestora.
Procurorul competent sa autorizeze folosirea unui investigator sub acoperire are dreptul să-i cunoasca adevarata identitate, cu respectarea secretului profesional.
Art. 224^4 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Sesizarea la cererea organului competent
Când legea prevede că începerea urmaririi penale nu poate avea loc fără o sesizare speciala, aceasta trebuie facuta în scris şi semnata de către organul competent. În actul de sesizare trebuie să se arate în mod corespunzător datele prevăzute în art. 222 alin 2.
Unele dispozitii privind urmarirea penala pentru militari
Pentru infractiunile prevăzute de Codul penal în art. 331-336, 348, 353 şi 354, urmarirea penala poate începe numai la sesizarea comandantului.
Pentru celelalte infractiuni savirsite de militari, organul de urmărire penala procedeaza potrivit regulilor obisnuite, informind pe comandant de îndată ce a inceput urmarirea penala.
Sesizari facute de persoane cu functii de conducere şi de alti functionari
(1)Orice persoană cu functie de conducere intr-o unitate la care se referă art. 145 din Codul penal sau cu atribuţii de control, care a luat cunoştinţa de savirsirea unei infractiuni în acea unitate, este obligata sa sesizeze de îndată pe procuror sau organul de cercetare penala şi sa ia măsuri sa nu dispara urmele infractiunii, corpurile delicte şi orice alte mijloace de proba.
(2)Oblibaţiile prevăzute în alin. 1 revin şi oricărui functionar care a luat cunoştinţa despre savarsirea unei infractiuni în legătură cu serviciul în cadrul caruia îşi indeplineste sarcinile.
Denumirea marginala şi alin. (2) ale art. 227 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Începerea urmaririi penale
(1)Organul de urmărire penala sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezolutie începerea urmaririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergatoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de impiedicare a punerii în miscare a actiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b^1).
(2)În cazul aratat în art. 10 lit b^1), organul de urmărire penala inainteaza dosarul procurorului cu propunerea de a dispune scoaterea de sub urmărire penala.
(3)Când organul de urmărire penala se sesizeaza din oficiu, incheie un proces-verbal care constituie actul de incepere a urmaririi penale.
(3^1)Rezolutia şi procesul-verbal de incepere a urmaririi penale, emise de organul de cercetare penala, se supun confirmarii motivate a procurorului care exercită supravegherea activităţii de cercetare penala, în termen de cel mult 48 de ore de la data începerii urmaririi penale, organele de cercetare penala fiind obligate să prezinte totodata şi dosarul cauzei.
(4)Dacă din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergatoare efectuate după primirea plingerii sau denuntului rezultă vreunul din cazurile de impiedicare a punerii în miscare a actiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b^1), organul de urmărire penala inainteaza procurorului actele incheiate cu propunerea de a nu se începe urmarirea penala.
(5)Dacă procurorul constata că nu sunt intrunite condiţiile aratate în alin. 4, restituie actele organului de urmărire penala, fie pentru completarea actelor premergatoare, fie pentru începerea urmaririi penale.
(6)În cazul în care procurorul este de acord cu propunerea, o confirma prin rezolutie motivata. Copie de pe rezolutie se comunică persoanei care a facut sesizarea, precum şi, după caz, persoanei faţă de care s-au efectuat acte premergatoare.
(6^1)Împotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale se poate face plangere la instanţa de judecată, potrivit art. 278^1 şi urmatoarele.
(7)Dacă ulterior se constată că nu a exista sau ca a disparut imprejurarea pe care se intemeia propunerea de a nu se începe urmarirea penala, procurorul infirma rezolutia şi restituie actele organului de urmărire, dispunind începerea urmaririi penale.
Alin. (3^1) al art. 228 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (5) al art. 228 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (6^1) al art. 228 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (6) al art. 228 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 480 din 8 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.088 din 23 noiembrie 2004.
Invinuitul
Persoana faţă de care se efectueaza urmarirea penala se numeste invinuit cit timp nu a fost pusa în miscare actiunea penala împotriva sa.
Scoaterea de sub urmărire când fapta nu prezinta pericolul social al unei infractiuni
Procurorul, sesizat potrivit art. 228 alin. 2, dispune prin ordonanţa scoaterea de sub urmărire penala şi instiinteaza despre aceasta, când este cazul, persoana care a facut sesizarea.
Restituirea dosarului pentru continuarea cercetării penale
Dacă procurorul, sesizat potrivit dispoziţiilor art. 228 alin. 2, constata că nu este cazul sa scoata de sub urmărire, restituie dosarul organului de cercetare penala pentru continuarea cercetării penale.
Restituirea dosarului pentru începerea sau continuarea cercetării penale
Dacă procurorul i-a restituit, în temeiul art. 228 alin. 5 sau al art. 231, actele şi dosarul, organul de urmărire penala continua efectuarea actelor premergatoare sau, după caz, începe ori continua urmarirea penala, procedand la efectuarea acestora, potrivit legii, şi ţinând seama de imprejurarile speciale ale fiecarei cauze.
Art. 232 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Arestarea preventiva a invinuitului
În cursul efectuării cercetării penale, dacă organul de cercetare considera ca sunt intrunite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea masurii arestarii preventive a invinuitului, face propuneri în acest sens şi le inainteaza procurorului.
Dacă procurorul, după ce examineaza dosarul cauzei, constata ca este cazul să se ia măsura arestarii preventive a invinuitului, procedeaza potrivit art. 146.
Art. 233 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Propuneri facute de organul de cercetare penala
(1)Dacă organul de cercetare penala considera ca sunt temeiuri pentru punerea în miscare a actiunii penale, face propuneri în acest sens, pe care le inainteaza procurorului.
(2)Organul de cercetare penala, dacă considera ca sunt intrunite şi condiţiile prevăzute de lege pentru luarea masurii arestarii preventive a inculpatului, procedeaza în acelasi mod.
Alin. (2) al art. 234 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Punerea în miscare a actiunii penale prin ordonanţa
Procurorul se pronunţă asupra punerii în miscare a actiunii penale după examinarea dosarului.
Dacă procurorul este de acord cu propunerea, pune în miscare actiunea penala prin ordonanţa.
Ordonanţa de punere în miscare a actiunii penale trebuie să cuprindă, pe linga menţiunile aratate în art. 203, date cu privire la persoana inculpatului, fapta pentru care este invinuit şi incadrarea juridica a acesteia.
Arestarea preventiva a inculpatului
Procurorul sesizat potrivit art. 234, dacă pune în miscare actiunea penala şi dacă apreciaza ca sunt intrunite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea masurii arestarii preventive a inculpatului, procedeaza potrivit art. 149^1.
Art. 236 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Continuarea cercetării şi ascultarea inculpatului
(1)După aducerea la indeplinire a dispoziţiilor art. 233-236, procurorul, dacă este cazul, dispune continuarea cercetării penale. Organul de cercetare penala continua efectuarea actelor de cercetare, fiind obligat să respecte şi dispozitiile date de procuror.
(2)Dacă procurorul a pus în miscare actiunea penala, organul de cercetare penala îl cheama pe inculpat, îi comunică fapta pentru care este invinuit şi îi da explicatii cu privire la drepturile şi oblibaţiile pe care le are. Atunci când inculpatul nu locuieste în tara, organul de cercetare penala va tine seama, la fixarea termenului de prezentare în faţa acestuia, de reglementarile speciale privind asistenţa judiciara internationala în materie penala.
(3)Organul de cercetare penala pune în vedere inculpatului aflat în stare de libertate ca este obligat să se prezinte la toate chemarile ce i se vor face în cursul procesului penal şi ca are indatorirea sa comunice orice schimbare de adresa.
(4)Organul de cercetare penala va continua urmarirea şi fără a-l asculta pe inculpat, când acesta este disparut, se sustrage de la cercetare sau nu locuieste în tara.
Alin. (2) al art. 237 a fost completat de LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001*) publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 807 din 17 decembrie 2001.
*)LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001 a fost abrogata de LEGEA nr. 302 din 28 iunie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 1 iulie 2004.
Alin. (2) al art. 237 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Extinderea cercetării penale
Organul de cercetare penala, dacă constata fapte noi în sarcina invinuitului sau inculpatului ori împrejurări noi care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus începerea urmaririi penale ori s-a pus în miscare actiunea penala sau date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la savarsirea acelei fapte, este obligat sa faca propuneri procurorului pentru extinderea cercetarilor penale sau schimbarea încadrării juridice. Propunerile se inainteaza în cel mult 3 zile de la data constatarii faptelor, imprejurarilor sau persoanelor noi. Procurorul va decide, prin ordonanţa, în cel mult 5 zile.
Art. 238 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Cazuri de suspendare
(1)În cazul când se constata printr-o expertiza medico-legala ca invinuitul sau inculpatul sufera de o boala grava, care îl împiedica sa ia parte la procesul penal, organul de cercetare penala inainteaza procurorului propunerile sale împreună cu dosarul, pentru a dispune suspendarea urmaririi penale.
(2)Procurorul se pronunţă asupra suspendarii prin ordonanţa.
Alin. (1) al art. 239 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Ordonanţa de suspendare
(1)Ordonanţa trebuie să cuprindă, pe linga menţiunile aratate în art. 203, datele privitoare la persoana invinuitului sau inculpatului, fapta de care este invinuit, cauzele care au determinat suspendarea şi masurile luate în vederea insanatosirii invinuitului sau inculpatului.
(2)Măsura suspendarii se comunică părţii civile. După comunicare, dosarul se restituie organului de cercetare penala.
Alin. (2) al art. 240 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Sarcina organului de cercetare în timpul suspendarii
În timpul cit urmarirea este suspendata, organul de cercetare penala continua să efectueze toate actele a caror indeplinire nu este împiedicată de situaţia invinuitului sau inculpatului.
Organul de cercetare penala este obligat să se intereseze periodic dacă mai subzista cauza care a determinat suspendarea urmaririi penale.
Cazuri de incetare
Încetarea urmaririi penale are loc când se constata existenta vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-h) şi j) şi exista invinuit sau inculpat în cauza.
Dacă în aceeasi cauza sunt mai mulţi invinuiti sau inculpaţi ori dacă mai multe fapte fac obiectul aceleiasi cauze, încetarea urmaririi se face numai cu privire la invinuitii sau inculpatii, ori la faptele pentru care exista cazul de incetare a urmaririi.
Procedura încetării
(1)Organul de cercetare penala, când constata existenta vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)- h) şi j), inainteaza procurorului dosarul împreună cu propuneri de incetare a urmaririi penale.
(2)Procurorul se pronunţă asupra încetării urmaririi penale prin ordonanţa, dispunind potrivit art. 11 pct. 1 lit. c). În cazul în care nu s-a pus în miscare actiunea penala, încetarea urmaririi penale se pronunţă prin rezolutie motivata.
(3)Atunci când cazul de incetare a urmaririi penale priveste un invinuit sau inculpat arestat, procurorul trebuie să se pronunte asupra încetării urmaririi penale în aceeasi zi în care a primit propunerea de incetare de la organul de cercetare penala. Dacă procurorul a dispus încetarea urmaririi penale, trebuie să ceara de îndată instanţei revocarea masurii arestarii preventive. În termen de 24 de ore de la primirea de la procuror a dosarului împreună cu un referat în care se menţionează cazul sau cazurile de incetare a urmaririi penale constatate, instanţa dispune, prin încheiere, revocarea masurii şi punerea de îndată în libertate a invinuitului sau inculpatului şi restituie dosarul procurorului, în acelasi termen, împreună cu o copie a incheierii.
Alin. (3) al art. 243 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Ordonanţa de incetare a urmaririi penale
Ordonanţa de incetare a urmaririi penale trebuie să cuprindă pe linga menţiunile aratate în art. 203, datele privind persoana şi fapta la care se referă încetarea, precum şi aratarea temeiurilor de fapt şi de drept pe baza cărora se dispune încetarea urmaririi penale.
Dispozitii complimentare ale ordonantei
(1)Prin ordonanţa de incetare a urmaririi penale se dispune totodata asupra:
a)revocarii masurilor asiguratorii luate în vederea executarii pedepsei amenzii;
b)confiscarii lucrurilor care potrivit art. 118 din Codul penal sunt supuse confiscarii speciale şi restituirii celorlalte.
(2)Dacă proprietatea corpurilor delicte şi a celorlalte obiecte care au servit ca mijloace materiale de proba este contestata, ele sunt pastrate de organul de cercetare penala până la hotărârea instanţei civile;
c)masurilor asiguratorii privind reparatiile civile şi a restabilirii situaţiei anterioare savirsirii infractiunii.
În cazul în care s-a dispus menţinerea masurilor asiguratorii privind reparatiile civile, aceste măsuri se vor considera desfiinţate, dacă persoana vatamata nu introduce actiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la comunicarea încetării urmaririi penale;
d)cheltuielilor judiciare, stabilind cuantumul acestora, cine trebuie să le suporte şi ordonând incasarea lor;
e)restituirii cautiunii în cazurile prevăzute de lege.
Dacă în cursul urmaririi penale s-a luat vreuna din masurile de siguranţă aratate în art. 162, se va face menţiune despre aceasta.
(3)În cazul în care încetarea urmaririi penale priveste un invinuit sau inculpat arestat, în ordonanţa se va face menţiune şi cu privire la revocarea arestarii preventive dispusa de instanţa, potrivit art. 243 alin. 3.
Litera a) a alin. (1) al art. 245 a fost modificata de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (3) al art. 245 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Instiintarea despre încetarea urmaririi penale
(1)Copie de pe ordonanţa sau rezolutia prin care procurorul dispune încetarea urmaririi penale se comunică persoanei care a facut sesizarea, invinuitului sau inculpatului şi, după caz, altor persoane interesate.
(2)În cazul când invinuitul sau inculpatul este arestat preventiv, procurorul instiinteaza prin adresa administratia locului de detinere, cu dispoziţia de a pune îndată în libertate pe invinuit sau inculpat.
Alin. (2) al art. 246 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1) al art. 246 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 480 din 8 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.088 din 23 noiembrie 2004.
Abrogat.
Restituirea dosarului şi continuarea cercetării penale
Procurorul, dacă constata că nu este cazul sa dispună încetarea sau când a dispus încetarea parţial, restituie dosarul organului de cercetare penala, cu dispoziţia de a continua cercetarea.
Cazurile şi procedura scoaterii de sub urmărire
Scoaterea de sub urmarirea penala are loc când se constata existenta vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e) şi exista invinuit sau inculpat în cauza.
Dispozitiile art. 242-246 şi 248 se aplică în mod corespunzător şi în procedura scoaterii de sub urmărire.
În cazul prevăzut în art. 10 lit. b^1) procurorul se pronunţă prin ordonanţa.
Punerea în executare a ordonantei prin care s-a aplicat o sanctiune cu caracter administrativ
(1)În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmarirea penala în temeiul art. 10 lit. b^1), executarea mustrarii sau mustrarii cu avertisment, prevăzute în art. 91 din Codul penal, aplicate de procuror, se face potrivit art. 487, care se aplică în mod corespunzător.
(2)Executarea sanctiunii cu caracter administrativ a amenzii se efectueaza potrivit art. 442 şi 443. (3) Împotriva ordonantei prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala în temeiul art. 10 alin. 1 lit. b^1) se poate face plangere în termen de 20 de zile de la instiintarea prevăzută în art. 246. (4) Punerea în executare a ordonantei prin care s-a aplicat sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii se face după expirarea termenului prevăzut în alin. 3, iar dacă s-a facut plingere şi a fost respinsa, după respingerea acesteia.
Alin. (3) al art. 249^1 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Prezentarea materialului
După punerea în miscare a actiunii penale, dacă au fost efectuate toate actele de urmărire necesare, organul de cercetare penala cheama pe inculpat în faţa sa şi:
a)îi pune în vedere ca are dreptul de a lua cunoştinţa de materialul de urmărire penala, aratindu-i şi incadrarea juridica a faptei savirsite;
b)îi asigura posibilitatea de a lua de îndată cunoştinţa de material. Dacă inculpatul nu poate să citeasca, organul de cercetare penala îi citeşte materialul;
c)îl intreaba, după ce a luat cunoştinţa de materialul de urmărire penala, dacă are de formulat cereri noi sau dacă voieste sa faca declaratii suplimentare.
Procesul-verbal de prezentare a materialului
Despre aducerea la indeplinire a dispoziţiilor prevăzute în art. 250 organul de cercetare penala întocmeşte proces-verbal, în care consemneaza şi declaratiile, cererile şi raspunsurile inculpatului.
Cereri noi formulate de inculpat
Dacă inculpatul a formulat cereri noi în legătură cu urmarirea penala, organul de cercetare penala le examineaza de îndată şi dispune prin ordonanţa admiterea sau respingerea lor.
Organul de cercetare dispune prin aceeasi ordonanţa completarea cercetării penale, atunci când din declaratiile suplimentare sau din raspunsurile inculpatului rezultă necesitatea completarii.
Prezentarea din nou a materialului de urmărire penala
Organul de cercetare penala este obligat sa procedeze din nou la prezentarea materialului, dacă a efectuat noi acte de cercetare penala, sau dacă constata ca trebuie să fie schimbata incadrarea juridica a faptei.
Cazuri de neprezentare a materialului
(1)Când prezentarea materialului nu a fost posibila din cauza ca inculpatul este disparut sau s-a sustras de la chemarea inaintea organului de cercetare penala, în referatul care se întocmeşte potrivit art. 259 se arata imprejurarile concrete din care rezultă cauza impiedicarii.
(2)Dacă până la inaintarea dosarului la procuror inculpatul se prezinta, este prins ori adus, se procedeaza la prezentarea materialului de urmărire penala.
Alin. (1) al art. 254 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
1.Urmărire fără punerea în miscare a actiunii penale
Ascultarea invinuitului înainte de terminarea cercetării
În cauzele în care nu a fost pusa în miscarea actiunea penala, organul de cercetare, după efectuarea actelor de cercetare penala potrivit art. 232, dacă exista invinuit în cauza şi constata ca împotriva acestuia sunt suficiente probe, procedeaza la o noua ascultare a invinuitului, aducindu-i la cunoştinţa invinuirea şi intrebindu-l dacă are noi mijloace de aparare.
Dacă invinuitul nu a propus noi probe sau propunerea sa nu a fost gasita temeinica ori dacă cercetarea a fost completata potrivit propunerilor facute, cercetarea se considera terminata.
Inaintarea dosarului privind pe invinuit
De îndată ce cercetarea penala este terminata, organul de cercetare inainteaza dosarul procurorului cu un referat, în care consemneaza rezultatul cercetării, spre a se decide potrivit art. 262. Referatul va cuprinde în mod corespunzător menţiunile prevăzute în art. 259-260.
Prezentarea materialului de către procuror
Procurorul, primind dosarul, îl cheama pe invinuit şi îi prezinta materialul de urmărire penala potrivit dispoziţiilor art. 250 şi urmatoarele, care se aplică în mod corespunzător.
Art. 257 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
2.Urmărire cu actiunea penala pusa în miscare
Inaintarea dosarului privind pe inculpat
În cauzele în care actiunea penala a fost pusa în miscare, după completarea cercetării şi după indeplinirea dispoziţiilor privitoare la prezentarea materialului de urmărire penala, cercetarea penala se considera terminata. Organul de cercetare penala inainteaza de îndată procurorului dosarul cauzei insotit de un referat.
Art. 258 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Cuprinsul referatului întocmit de organul de cercetare penala
Referatul întocmit de organul de cercetare penala trebuie să se limiteze la fapta care a format obiectul punerii în miscare a actiunii penale, la persoana inculpatului şi la ultima încadrare juridica data faptei.
Referatul trebuie să cuprindă fapta retinuta în sarcina inculpatului, probele administrate şi incadrarea juridica.
Când urmarirea penala priveste mai multe fapte sau mai mulţi inculpaţi, referatul trebuie să cuprindă menţiunile aratate în alineatul precedent cu privire la toate faptele şi la toţi inculpatii şi, dacă este cazul, trebuie să se arate pentru care fapte ori faptuitori s-a incetat urmarirea, s-a dispus scoaterea de sub urmărire ori s-a suspendat urmarirea penala.
Date suplimentare
Referatul trebuie să cuprindă date suplimentare privitoare la:
a)mijloacele materiale de proba şi masurile luate referitor la ele în cursul cercetării penale, precum şi locul unde se afla;
b)masurile asiguratorii privind reparatiile civile sau executarea pedepsei amenzii, luate în cursul cercetării penale;
c)cheltuielile judiciare.
Verificarea lucrărilor urmaririi penale
Procurorul este obligat ca în termen de cel mult 15 zile de la primirea dosarului trimis de organul de cercetare penala potrivit art. 256 sau 258 sa procedeze la verificarea lucrărilor urmaririi penale şi să se pronunte asupra acestora.
Procurorul procedeaza la prezentarea materialului de urmărire penala în situaţiile prevăzute în art. 254 alin. 1, dacă inculpatul se prezinta, este prins sau adus după inaintarea dosarului la procuratura.
Rezolvarea cauzelor în care sunt arestati se face de urgenta şi cu precadere.
Rezolvarea cauzelor
Dacă procurorul constata ca au fost respectate dispozitiile legale care garanteaza aflarea adevarului, ca urmarirea penala este completa, existind probele necesare şi legal administrate, procedeaza, după caz, astfel:
1.când din materialul de urmărire penala rezultă ca fapta exista, ca a fost savirsita de invinuit sau de inculpat şi ca acesta raspunde penal:
a)dacă actiunea penala nu a fost pusa în miscare în cursul urmaririi penale, da rechizitoriu prin care pune în miscare actiunea penala şi dispune trimiterea în judecata;
b)dacă actiunea penala a fost pusa în miscare în cursul urmaririi penale, da rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecata;
2.da ordonanţa prin care:
a)claseaza, scoate de sub urmărire sau inceteaza urmarirea penala potrivit dispoziţiilor art. 11.
Dacă procurorul dispune scoaterea de sub urmărire în temeiul art. 10 lit. b^1), face aplicarea art. 18^1 alin. 3 din Codul penal;
b)suspenda urmarirea penala, atunci când constata existenta unei cauze de suspendare a urmaririi.
Cuprinsul rechizitoriului
Rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmarirea penala şi trebuie să cuprindă, pe linga menţiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta retinuta în sarcina sa, incadrarea juridica, probele pe care se intemeiaza invinuirea, măsura preventiva luata şi durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecata.
În rechizitoriu se arata de asemenea numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţa, cu indicarea calităţii lor în proces şi locul unde urmeaza a fi citate.
În cazul când urmarirea penala este efectuata de procuror, rechizitoriul trebuie să cuprindă şi datele suplimentare prevăzute în art. 260.
Procurorul întocmeşte un singur rechizitoriu chiar dacă lucrarile urmaririi penale privesc mai multe fapte ori mai mulţi invinuiti sau inculpaţi şi chiar dacă se dau acestora rezolvari diferite, potrivit art. 262.
Actul de sesizare a instanţei
Rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanţei de judecată.
Rechizitoriul dat de procurorul de la un parchet ierarhic superior celui corespunzător instanţei competente sa judece cauza în fond este supus confirmarii procurorului de la parchetul corespunzător acestei instante.
Sesizarea instanţei de judecată se face de către procurorul care a dat sau, după caz, a confirmat rechizitoriul potrivit alineatului precedent.
În termen de 24 de ore de la darea sau, după caz, confirmarea rechizitoriului, procurorul inainteaza instanţei competente dosarul împreună cu numărul necesar de copii de pe rechizitoriu, pentru a fi comunicat inculpatilor aflati în stare de detinere.
Restituirea cauzei sau trimiterea la alt organ de urmărire
Când procurorul constata ca urmarirea penala nu este completa, sau că nu au fost respectate dispozitiile legale care garanteaza aflarea adevarului, restituie cauza organului care a efectuat urmarirea penala, sau potrivit dispoziţiilor art. 217 trimite cauza la alt organ de urmărire, în vederea completarii sau refacerii urmaririi penale.
Când completarea sau refacerea urmaririi penale este necesară numai cu privire la unele fapte sau la unii invinuiti sau inculpaţi, iar disjungerea nu este posibila, procurorul dispune restituirea sau trimiterea intregii cauze.
Cuprinsul ordonantei de restituire
Ordonanţa de restituire sau de trimitere cuprinde, pe linga menţiunile aratate în art. 203, indicarea actelor de cercetare penala ce trebuie efectuate ori refacute, a faptelor sau imprejurarilor ce urmeaza a fi constatate şi a mijloacelor de proba ce urmeaza a fi folosite.
Dispozitiile privitoare la masurile preventive, de siguranţă sau asiguratorii
(1)În cazul în care procurorul, la intocmirea rechizitoriului potrivit art. 262 pct. 1, considera ca este necesară arestarea inculpatului, fiind intrunite condiţiile prevăzute de lege, inainteaza instanţei, în termen de 24 de ore, rechizitoriul şi propunerea de arestare a inculpatului. În acelasi mod procedeaza procurorul şi în cazul în care este necesară luarea masurilor de siguranţă prevăzute în art. 113 şi 114 din Codul penal. În cazul în care procurorul considera ca se impune luarea masurilor preventive prevăzute în art. 145 şi 145^1, dispune aceasta prin rechizitoriu.
(2)În cazurile prevăzute în art. 262 pct. 2, art. 265 şi 268, procurorul trimite dosarul cauzei la instanţa, pentru ca judecatorul care a dispus în cursul urmaririi penale arestarea preventiva sau masurile de siguranţă prevăzute în art. 113 şi 114 din Codul penal sa dispună asupra prelungirii sau revocarii acestora. În cazul masurilor preventive prevăzute în art. 145 şi 145^1, procurorul dispune revocarea acestor măsuri sau, după caz, trimite dosarul cauzei la instanţa cu propunerea de prelungire.
(3)Incheierea prin care instanţa dispune cu privire la aceste măsuri se trimite procurorului, care face menţiune despre aceasta în ordonanţa de scoatere de sub urmărire penala, de incetare a urmaririi penale, de suspendare a urmaririi penale, de restituire sau de trimitere la organul competent. Prevederile art. 243 alin. 3 şi art. 249 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.
(4)Procurorul este obligat sa dispună asupra mentinerii sau revocarii masurilor de siguranţă, altele decat cele prevăzute în art. 113 şi 114 din Codul penal, şi a masurilor asiguratorii luate în cursul urmaririi penale, sau dacă este cazul sa ia asemenea măsuri.
Art. 267 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alineatul (2) al art. 267 a fost modificat de articolul 1 punctul 29 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Trimiterea la organul competent
Când procurorul constata ca pentru vreuna din infractiunile sau infractorii aratati în art. 207, 208 şi 209 alin. 3 şi 4 urmarirea penala s-a facut de un alt organ decit cel prevăzut în textele menţionate, ia măsuri ca urmarirea să fie facuta de organul competent.
În cazul prevăzut în alineatul precedent rămân valabile masurile asiguratorii luate, actele sau masurile procesuale confirmate incuviintate de procuror, precum şi actele procesuale care nu pot fi refacute.
Oblibaţiile organelor competente
Organul de cercetare penala sesizat prin trimiterea cauzei potrivit art. 268 procedeaza la ascultarea invinuitului sau inculpatului şi, tinind seama de dispozitiile art. 268 alin. 2, dispune în ce măsura trebuie refacute celelalte acte procesuale şi ce anume acte mai trebuie efectuate în completarea cercetării penale.
Cazurile de reluare
Urmarirea penala este reluata în caz de:
a)incetare a cauzei de suspendare;
b)restituire a cauzei de către instanţa de judecată în vederea refacerii sau completarii urmaririi, ori ca urmare a extinderii actiunii penale sau a procesului penal;
c)redeschidere a urmaririi penale.
Reluarea urmaririi penale nu poate avea loc dacă se constată că între timp a intervenit vreunul din cazurile prevăzute în art. 10.
Reluarea după suspendare
Reluarea urmaririi penale după suspendare are loc când se constată că a incetat cauza care a determinat suspendarea. Organul de cercetare penala care constata ca a incetat cauza de suspendare inainteaza dosarul procurorului pentru a dispune asupra reluării. Reluarea se dispune prin ordonanţa.
Reluarea în caz de restituire
Când instanţa de judecată a dispus restituirea cauzei în vederea refacerii sau completarii urmaririi penale, ori în caz de extindere a actiunii penale sau a procesului penal, urmarirea se reia pe baza hotărârii prin care instanţa a dispus restituirea.
Reluarea în caz de redeschidere a urmaririi
(1)Redeschiderea urmaririi penale în cazul în care s-a dispus încetarea urmaririi penale sau scoaterea de sub urmărire are loc dacă ulterior se constată că nu a existat în fapt cazul care a determinat luarea acestor măsuri sau ca a disparut imprejurarea pe care se intemeia încetarea sau scoaterea de sub urmărire.
(1^1)Redeschiderea urmaririi penale are loc, de asemenea, când instanţa de judecată, potrivit art. 278^1, a admis plangerea împotriva ordonantei sau, după caz, a rezolutiei procurorului de scoatere de sub urmărire penala sau de incetare a urmaririi penale ori de clasare şi a trimis cauza procurorului în vederea redeschiderii urmaririi penale. În cazul în care instanţa, potrivit art. 278^1, a admis plangerea împotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale şi a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmaririi penale, acesta poate reveni asupra neinceperii urmaririi şi dispune începerea urmaririi în condiţiile prevăzute de lege.
(1^2)În cazurile prevăzute în alin. 1 şi 1^1, dacă se considera pe baza datelor din dosar ca se justifica luarea unei măsuri preventive, procurorul procedeaza potrivit art. 233 sau 236, care se aplică în mod corespunzător. În ordonanţa prin care s-a dispus reluarea urmaririi penale, se face menţiune cu privire la luarea acestor măsuri.
(2)Redeschiderea urmaririi penale se dispune de procuror prin ordonanţa.
Alin. (1^1) şi (1^2) ale art. 273 au fost introduse de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Durata arestarii inculpatului după reluare
În cazurile de reluare a urmaririi penale prevăzute în art. 270 alin. 1 lit. a) şi c) şi în art. 273, termenul privitor la măsura arestarii inculpatului curge de la data luării acestei măsuri, dispozitiile art. 150 aplicandu-se în mod corespunzător.
În cazul restituirii cauzei de către instanţa de judecată, potrivit art. 272, dacă inculpatul este arestat şi instanţa menţine arestarea preventiva, termenul de 30 de zile curge de la data pronuntarii hotărârii. Instanţa trimite dosarul procurorului în termen de 10 zile.
Durata arestarii inculpatului poate fi prelungita potrivit art. 155 şi 159.
Art. 274 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alineatul (1) al art. 274 a fost modificat de de articolul 1 punctul 30 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Dreptul de a face plingere
(1)Orice persoană poate face plingere împotriva masurilor şi actelor de urmărire penala, dacă prin acestea s-a adus o vatamare intereselor sale legitime.
(2)Abrogat.
(3)Plingerea se adreseaza procurorului care supraveghează activitatea organului de cercetare penala şi se depune fie direct la acesta, fie la organul de cercetare penala.
(4)Introducerea plingerii nu suspenda aducerea la indeplinire a masurii sau a actului care formeaza obiectul plingerii.
Alin. (2) al art. 275 a fost abrogat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Obligaţia de inaintare a plingerii
Când plingerea a fost depusa la organul de cercetare penala, acesta este obligat ca în termen de 48 de ore de la primirea ei sa o inainteze procurorului împreună cu explicatiile sale, atunci când acestea sunt necesare.
Termenul de rezolvare
Procurorul este obligat sa rezolve plingerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi sa comunice de îndată persoanei care a facut plingerea modul în care a fost rezolvata.
Plingerea contra actelor procurorului
(1)Plangerea împotriva masurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolva de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul sef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie.
(2)În cazul când masurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului sef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către acestia, plangerea se rezolva de procurorul ierarhic superior.
(3)În cazul rezolutiei de neincepere a urmaririi penale sau al ordonantei ori, după caz, al rezolutiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penala sau de incetare a urmaririi penale, plangerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţa sau rezolutie, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 şi art. 249 alin. 2.
(3^1)Rezolutiile sau ordonantele prin care se solutioneaza plangerile împotriva rezolutiilor sau ordonantelor de neincepere a urmaririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penala ori de incetare a urmaririi penale, se comunică persoanei care a facut plangerea şi celorlalte persoane interesate.
(4)Dispozitiile art. 275-277 se aplică în mod corespunzător.
Art. 278 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (3) al art. 278 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 480 din 8 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.088 din 23 noiembrie 2004.
Alin. (3^1) al art. 278 a fost introdus de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 480 din 8 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.088 din 23 noiembrie 2004.
Plangerea în faţa instanţei împotriva rezolutiilor sau a ordonantelor procurorului de netrimitere în judecata
După respingerea plangerii facute conform art. 275-278 împotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale sau a ordonantei ori, după caz, a rezolutiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penala sau de incetare a urmaririi penale, date de procuror, persoana vatamata, precum şi orice alte persoane ale caror interese legitime sunt vatamate pot face plangere în termen de 20 de zile de la data comunicarii de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa careia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa sa judece cauza în prima instanţa.
În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul sef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a solutionat plangerea în termenul de 20 de zile prevăzut în art. 277, termenul de 20 de zile prevăzut în alin. 1 curge de la data expirarii termenului de 20 de zile.
Dosarul va fi trimis de parchet instanţei în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul.
Persoana faţă de care s-a dispus neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmaririi, precum şi persoana care a facut plangerea se citeaza. Neprezentarea acestor persoane legal citate nu împiedica solutionarea cauzei. Când instanţa considera ca este absolut necesară prezenta persoanei lipsa, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia.
La judecarea plangerii prezenta procurorului este obligatorie.
La termenul fixat pentru judecarea plangerii, instanţa da cuvantul persoanei care a facut plangerea, persoanei faţă de care s-a dispus neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmaririi şi apoi procurorului.
Instanţa, judecand plangerea, verifica rezolutia sau ordonanţa atacata, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror inscrisuri noi prezentate.
Instanţa pronunţă una dintre urmatoarele solutii:
a)respinge plangerea, prin sentinta, mentinand solutia din rezolutia sau ordonanţa atacata;
b)admite plangerea, prin sentinta, desfiinteaza rezolutia sau ordonanţa atacata şi trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmaririi penale, după caz. Dispozitiile art. 333 alin. 2 se aplică în mod corespunzător;
c)admite plangerea, prin încheiere, desfiinteaza rezolutia sau ordonanţa atacata şi, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, retine cauza spre judecare, dispozitiile privind judecarea în prima instanţa şi caile de atac, aplicandu-se în mod corespunzător.
În cazul prevăzut la alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanţei, ca prima instanţa, îl constituie plangerea persoanei la care se referă alin. 1.
Hotărârea instanţei pronunţată potrivit alin. 8 lit. a) şi b) poate fi atacata cu recurs de procuror, de persoana care a facut plangerea, de persoana faţă de care s-a dispus neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmărire penala sau încetarea urmaririi penale, precum şi de orice persoane ale caror interese legitime sunt vatamate.
În situaţia prevăzută în alin. 8 lit. a) persoana în privinta careia instanţa, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se inceapa ori să se redeschida urmarirea penala, nu mai poate fi urmarita pentru aceeasi fapta, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penala şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10.
Instanţa este obligata sa rezolve plangerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi sa comunice, de îndată şi motivat, persoanei care a facut plangerea, modul în care aceasta a fost rezolvata.
Art. 278^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Organele cărora li se adreseaza plingerea
(1)Punerea în miscare a actiunii penale se face numai la plingerea prealabila a persoanei vatamate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară astfel de plingere.
(2)Plingerea prealabila se adreseaza:
a)instanţei de judecată, în cazul infracţiunilor prevăzute de Codul penal în art. 180, 184 alin. 1, 193, 205, 206, 210, 213, şi 220, dacă faptuitorul este cunoscut. Când faptuitorul este necunoscut, persoana vatamata se poate adresa organului de cercetare penala pentru identificarea lui.
Aceste prevederi se aplică şi în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193, 205 şi 206 din Codul penal, savirsite prin presa sau orice mijloace de comunicare în masa;
b)organului de cercetare penala sau procurorului, în cazul altor infractiuni decit cele aratate la lit. a);
c)organului competent să efectueze urmarirea penala, când plangerea prealabila este indreptata contra unui judecator, procuror, notar public, militar, judecator şi controlor financiar de la camera de conturi judeteana, controlor financiar de la Curtea de Conturi sau contra uneia dintre persoanele aratate în art. 29 pct. 1.
Litera c) a alin. (2) al art. 279 a fost modificata de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Procedura în cazul infracţiunilor flagrante
În caz de infractiune flagranta, organul de urmărire penala este obligat să constate savirsirea acesteia, chiar în lipsa plingerii prealabile.
Dacă infractiunea savirsita este dintre cele aratate în art. 279 alin. 2 lit. a), constatarile facute vor fi trimise, la cerere, instanţei sesizate prin plingere.
Când infractiunea savirsita este dintre cele aratate în art. 279 lit. b) şi c), organul de urmărire penala cheama persoana vatamata şi dacă aceasta declara ca face plingere prealabila, după caz, continua urmarirea penala sau trimite cauza organului competent.
Procedura în caz de conexitate sau de indivizibilitate
În caz de conexitate sau de indivizibilitate între infractiunile aratate în art. 279 lit. a)-c), dacă disjungerea nu este posibila, se aplică procedura prevăzută în art. 35.
Aceeasi procedura se aplică şi în cazul când conexitatea sau indivizibilitatea priveste o infractiune pentru care punerea în miscare a actiunii penale se face la plingerea prealabila şi o alta infractiune pentru care nu se cere plingere prealabila dacă disjungerea nu este posibila.
Abrogat.
Conţinutul plingerii
Plingerea trebuie să cuprindă descrierea faptei, indicarea autorului, aratarea mijloacelor de proba, indicarea adresei părţilor şi a martorilor, precizarea dacă persoana vatamata se constituie parte civila şi, atunci când este cazul, indicarea persoanei responsabile civilmente.
Termenul de introducere a plingerii
În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plingere prealabila, aceasta trebuie să fie introdusa în termen de 2 luni din ziua în care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul.
Când persoana vatamata este un minor sau un incapabil, termenul de 2 luni curge de la data când persoana indreptatita a reclama a stiut cine este faptuitorul.
Lipsa nejustificata a părţii vatamate
În cazul infracţiunilor aratate în art. 279 alin. 2 lit. a), lipsa nejustificata a părţii vatamate la doua termene consecutive în faţa primei instante este considerata drept retragere a plingerii prealabile.
Plingerea greşit indreptata
Plingerea prealabila greşit indreptata la organul de urmărire penala sau la instanţa de judecată se trimite organului competent. În aceste cazuri, plingerea se considera valabila, dacă a fost introdusa în termen la organul necompetent.
Schimbarea încadrării faptei
Dacă intr-o cauza în care s-au facut acte de cercetare penala se considera ulterior ca fapta urmeaza a primi o încadrare juridica pentru care este necesară plingerea prealabila, organul de cercetare penala cheama partea vatamata şi o intreaba dacă înţelege sa faca plingere. În caz afirmativ, organul de cercetare penala, după caz, continua cercetarea sau trimite dosarul instanţei competente. În caz contrar, transmite actele procurorului în vederea încetării urmaririi penale.
Când schimbarea încadrării juridice se face în faţa instanţei, aceasta cheama persoana vatamata şi o intreaba dacă înţelege sa faca plingere pentru infractiunea respectiva şi, după caz, continua sau inceteaza procesul penal.
Indatoririle instanţei de judecată
Instanţa de judecată îşi exercită atribuţiile în mod activ, în vederea aflarii adevarului şi a realizării rolului educativ al judecatii.
Instanţa îşi formeaza convingerea pe baza probelor administrate în cauza.
Locul unde se desfăşoară judecata
Judecata se desfăşoară la sediul instanţei. Pentru motive temeinice, instanţa poate dispune ca judecata să se desfăşoare în alt loc.
Oralitatea, nemijlocirea şi contradictorialitatea
Judecata cauzei se face în faţa instanţei constituita potrivit legii şi se desfăşoară în sedinta, oral, nemijlocit şi în contradictoriu.
Publicitatea sedintei de judecată
Sedinta de judecată este publică. Minorii sub 16 ani nu pot asista la sedinta de judecată.
Dacă judecarea în sedinta publică ar putea aduce atingerea unor interese de stat, moralei, demnitatii sau vietii intime a unei persoane, instanţa, la cererea procurorului, a părţilor ori din oficiu, poate declara sedinta secreta pentru tot cursul sau pentru o anumita parte a judecarii cauzei.
Declararea sedintei secrete se face în sedinta publică, după ascultarea părţilor prezente şi a procurorului când participa la judecata.
În timpul cit sedinta este secreta, nu sunt admisi în sala de sedinta decit părţile, reprezentantii acestora, aparatorii şi celelalte persoane chemate de instanţa în interesul cauzei.
Citarea părţilor la judecata
Judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este indeplinita.
Neprezentarea părţilor citate nu împiedica judecarea cauzei. Când instanţa considera ca este necesară prezenta uneia dintre părţile lipsa, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia, amânând în acest scop judecata.
Partea prezenta la un termen nu mai este citata pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene.
Când judecata se amina, martorii, expertii şi interpreţii prezenţi iau în cunoştinţa noul termen de judecată.
La cererea persoanelor care iau termenul în cunoştinţa, instanţa le inmineaza citatii, spre a le servi drept justificare la locul de muncă, în vederea prezentarii la noul termen.
Când judecata ramine în continuare, părţile şi celelalte persoane care participa la proces nu se mai citeaza.
Militarii sunt citati la fiecare termen.
Detinutii sunt citati, de asemenea, la fiecare termen.
Compunerea instanţei
Instanţa judeca în complet de judecată, a carei compunere este cea prevăzută de lege.
Completul de judecată trebuie să ramina acelasi în tot cursul judecarii cauzei. Când aceasta nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor.
După începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenita în compunerea completului atrage reluarea de la inceput a dezbaterilor.
Judecata de urgenta în cauzele cu detinuti
Judecata în cauzele în care sunt inculpaţi arestati preventiv se face de urgenta şi cu precadere. Judecata se face cu precadere şi atunci când unii dintre inculpaţi sunt detinuti în alta cauza. Când instanţa găseşte necesar şi aceasta este posibil, face în cauza aplicatia dispoziţiilor cu privire la disjungere.
Asigurarea apararii
În cauzele în care desemnarea unui aparator din oficiu este obligatorie, preşedintele instanţei, o dată cu fixarea termenului de judecată, ia măsuri pentru desemnarea aparatorului.
Inculpatul, celelalte părţi şi aparatorii au dreptul sa ia cunoştinţa de dosar în tot cursul judecatii.
Când inculpatul se afla în stare de detinere, preşedintele instanţei ia măsuri ca acesta să-şi poate exercita dreptul prevăzut în alineatul precedent şi să poată lua contact cu aparatorul sau.
Alte măsuri pregatitoare
Preşedintele completului de judecată are indatorirea sa ia din timp toate masurile necesare, pentru ca la termenul de judecată fixat judecarea cauzei sa nu sufere aminare.
De asemenea, se ingrijeste ca lista cauzelor fixate pentru judecata să fie întocmită şi afisata la instanţa, spre vedere, cu 24 de ore inaintea termenului de judecată.
La intocmirea listei se tine seama de data intrarii cauzelor la instanţa, dindu-se intietate cauzelor în care sunt detinuti şi celor cu privire la care legea prevede că judecata se face de urgenta.
Atribuţiile presedintelui completului
Preşedintele conduce sedinta, indeplinind toate indatoririle pe care le are de la lege şi decide asupra cererilor formulate de părţi, dacă rezolvarea acestora nu este data în caderea completului.
În cursul judecatii intrebarile se pun prin mijlocirea presedintelui. Acesta poate incuviinta ca intrebarile să fie adresate direct.
Strigarea cauzei şi apelul celor citati
Preşedintele anunta, potrivit ordinii de pe lista de sedinta, cauza a carei judecare este la rind, dispunind facerea apelului părţilor şi al celorlalte persoane citate, şi constata care din ele s-au prezentat.
Părţile se pot prezenta şi participa la judecata chiar dacă nu au fost citate sau nu au primit citatia, preşedintele având indatorirea sa stabileasca identitatea acestora.
Asigurarea ordinii şi solemnitatii sedintei
Preşedintele vegheaza asupra mentinerii ordinii şi solemnitatii sedintei, putind lua masurile necesare în acest scop.
Preşedintele poate limita accesul publicului la sedinta de judecată, tinind seama de marimea salii de sedinta.
Părţile şi persoanele care asista la sedinta de judecată sunt obligate sa pastreze disciplina sedintei.
Când o parte sau oricare altă persoană tulbura sedinta sau nesocoteste masurile luate, preşedintele îi atrage atenţia să respecte disciplina, iar în caz de repetare ori de abateri grave, dispune indepartarea ei din sala.
Partea indepartata este chemata în sala înainte de începerea dezbaterilor.
Preşedintele îi aduce la cunoştinţa actele esentiale efectuate în lipsa şi îi citeşte declaratiile celor ascultati.
Constatarea infracţiunilor de audienta
Dacă în cursul sedintei se savirseste o faptă prevăzută de legea penala, preşedintele constata acea fapta şi identifica pe faptuitor. Procesul-verbal întocmit se trimite procurorului.
Instanţa, dacă este cazul, poate dispune arestarea preventiva a invinuitului, iar preşedintele emite un mandat de arestare a acestuia. Despre luarea acestei măsuri se face menţiune în incheierea de sedinta. Cel invinuit este trimis de îndată procurorului împreună cu procesul-verbal şi cu mandatul de arestare.
Verificarea sesizarii instanţei
(1)Instanţa este datoare sa verifice din oficiu, la prima infatisare, regularitatea actului de sesizare.
(2)În cazul când se constată că sesizarea nu este facuta potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi inlaturata de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.
(3)Abrogat.
Denumirea marginala a art. 300 a fost modificata de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (3) al art. 300 a fost abrogat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Menţinerea arestarii inculpatului la primirea dosarului
După inregistrarea dosarului la instanţa, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecata în stare de arest, instanţa este datoare sa verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestarii preventive, înainte de expirarea duratei arestarii preventive.
Dacă instanţa constata ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau că nu exista temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestarii preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanţa constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanţa menţine, prin încheiere motivata, arestarea preventiva. Dispozitiile art. 159 alin. 3, 4, 5, 7 şi 11 se aplică în mod corespunzător.
Incheierea poate fi atacata cu recurs, aplicandu-se dispozitiile art. 160^a alin. 2.
Art. 300^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 300^1 a fost modificat de de articolul 1 punctul 31 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecatii
În cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizata este datoare sa verifice, în cursul judecatii, legalitatea şi temeinicia arestarii preventive, procedand potrivit art. 160^b.
Art. 300^2 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 300^2 a fost modificat de de articolul 1 punctul 32 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Drepturile procurorului şi ale părţilor în instanţa
În cursul judecatii, procurorul şi oricare dintre părţi pot formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii.
Partea vatamata poate formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii cu privire la latura penala a cauzei. În caz de concurs de infractiuni sau de conexitate, dreptul părţii vatamate se limiteaza la fapta care i-a cauzat vatamarea.
Partea civila poate formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii în măsura în care acestea au legătură cu pretentiile sale civile.
Rezolvarea chestiunilor incidente
Instanţa este obligata sa puna în discutie cererile şi excepţiile aratate în art. 301 sau excepţiile ridicate din oficiu şi să se pronunte asupra lor prin încheiere motivata.
Instanţa se pronunţă prin încheiere motivata şi asupra tuturor masurilor luate în cursul judecatii.
Suspendarea judecatii
(1)Când se constata pe baza unei expertize medico-legale ca inculpatul sufera de o boala grava, care îl împiedica sa participe la judecata, instanţa dispune, prin încheiere, suspendarea procesului penal până când starea sănătăţii inculpatului va permite participarea acestuia la judecata.
(2)Dacă sunt mai mulţi inculpaţi, iar temeiul suspendarii priveste numai pe unul dintre ei şi disjungerea nu este posibila, se dispune suspendarea intregii cauze.
(3)Incheierea data în prima instanţa prin care s-a dispus suspendarea cauzei poate fi atacata separat cu recurs. Recursul nu suspenda executarea.
(4)Procesul penal se reia din oficiu de îndată ce inculpatul poate participa la judecata.
(5)Instanţa este obligata să se informeze periodic dacă mai subzista cauza care a determinat suspendarea procesului penal.
(6)Instanţa suspenda, prin încheiere motivata, judecata şi în cazul în care a fost ridicata o excepţie de neconstitutionalitate. Suspendarea se dispune până la solutionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei. Dacă inculpatul este arestat, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 300^2, iar dacă faţă de acesta s-a dispus măsura obligarii de a nu părăsi localitatea sau măsura obligarii de a nu părăsi tara, se aplică, în mod corespunzător, art. 145 şi 145^1. Incheierea este supusă recursului în termen de 5 zile de la data pronuntarii.
Alin. (1) al art. 303 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (6) al art. 303 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Note privind desfăşurarea sedintei de judecată
Desfăşurarea sedintei de judecată se înregistrează cu mijloace tehnice audio.
În cursul sedintei de judecată grefierul ia note cu privire la desfăşurarea procesului. Procurorul şi părţile pot cere citirea notelor şi vizarea lor de către presedinte.
În caz de contestare, de către participantii la proces, a notelor grefierului, acestea vor fi verificate şi, eventual, completate ori rectificate pe baza înregistrărilor din sedinta de judecată.
După terminarea sedintei de judecată, participantii la proces primesc, la cerere, cate o copie de pe notele grefierului. Notele grefierului pot fi contestate până la termenul următor.
Art. 304 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 304 a fost modificat de LEGEA nr. 159 din 14 mai 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 451 din 20 mai 2004.
Incheierea de sedinta
Desfăşurarea procesului în sedinta de judecată se consemneaza intr-o încheiere care cuprinde:
a)ziua, luna, anul şi denumirea instanţei;
b)menţiunea dacă sedinta a fost sau nu publică;
c)numele şi prenumele judecatorilor, procurorului şi grefierului;
d)numele şi prenumele părţilor, aparatorilor şi ale celorlalte persoane care participa în proces şi care au fost prezente la judecata, precum şi ale celor care au lipsit, cu aratarea calităţii lor procesuale şi cu menţiunea privitoare la indeplinirea procedurii;
e)enuntarea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecata şi textele de lege în care a fost încadrată fapta;
f)inscrisurile care s-au citit în sedinta;
g)cererile de orice natura formulate de procuror, de părţi şi de ceilalti participanti la proces;
h)concluziile procurorului şi ale părţilor;
i)masurile luate în cursul sedintei.
Incheierea se întocmeşte de grefier în 24 de ore de la terminarea sedintei şi se semneaza de preşedintele completului de judecată şi de grefier.
Când hotărârea se pronunţă în ziua în care a avut loc judecata, nu se întocmeşte o încheiere separată.
Solutionarea cauzei
Deliberarea şi pronuntarea hotărârii se fac de îndată după incheierea dezbaterilor. Pentru motive temeinice, deliberarea şi pronuntarea pot fi aminate cel mult 15 zile.
Deliberarea
La deliberare iau parte numai membrii completului în faţa caruia a avut loc dezbaterea.
Completul de judecată delibereaza în secret.
Luarea hotărârii
Hotărârea trebuie să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată asupra solutiilor date chestiunilor supuse deliberarii.
Când unanimitatea nu poate fi intrunita, hotărârea se ia cu majoritate.
Dacă din deliberare rezultă mai mult decit doua pareri, judecatorul care opineaza pentru solutia cea mai severa trebuie să se alature celei mai apropiate de parerea sa.
Motivarea opiniei separate este obligatorie.
Dacă completul de judecată este format din doi judecatori şi unanimitatea nu poate fi intrunita, judecarea cauzei se reia în complet de divergenta.
Minuta
Rezultatul deliberarii se consemneaza intr-o minuta, care trebuie să aibă conţinutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii. Minuta se semneaza de membrii completului de judecată.
Pronuntarea hotărârii
Hotărârea se pronunţă în sedinta publică de către preşedintele completului de judecată asistat de grefier.
La pronuntarea hotărârii părţile nu se citeaza. Hotărârea se redacteaza în cel mult 20 de zile de la pronuntare.
Felul hotărârilor
Hotărârea prin care cauza este solutionata de prima instanţa de judecată sau prin care aceasta se dezinvesteste fără a solutiona cauza se numeste sentinta.
Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului, recursului în anulare, recursului în interesul legii, precum şi hotărârea pronunţată de instanţa de recurs în rejudecarea cauzei se numeste decizie.
Toate celelalte hotărâri date de instante în cursul judecatii se numesc incheieri.
Redactarea şi semnarea hotărârii
Sentinta sau decizia se redacteaza de unul din judecatorii care au participat la solutionarea cauzei şi se semneaza de toţi membrii completului şi de grefier.
În caz de impiedicare a vreunuia dintre membrii completului de judecată de a semna, hotărârea se semneaza în locul acestuia de preşedintele completului. Dacă şi preşedintele completului este impiedicat a semna, hotărârea se semneaza de preşedintele instanţei. Când impiedicarea priveste pe grefier, hotărârea se semneaza de grefierul sef. În toate cazurile se face menţiune pe hotărâre despre cauza care a determinat impiedicarea.
Măsuri premergatoare
Preşedintele instanţei, primind dosarul cauzei, fixeaza de îndată termen de judecată şi dispune citarea persoanelor care trebuie să fie chemate la judecata. În cazul în care inculpatul nu locuieste în tara, se aplică în mod corespunzător dispozitiile art. 237 alin. 2.
Citatia trebuie să fie inmanata inculpatului cu cel puţin 5 zile inaintea termenului fixat.
În cauzele în care inculpatul este trimis în judecata în stare de arest, preşedintele instanţei, la primirea dosarului, fixeaza un termen care, potrivit art. 300^1, nu poate fi mai mare de 48 de ore, inauntrul caruia se comunică citatia împreună cu o copie a actului de sesizare a instanţei.
Alin. (3) al art. 313 a fost introdus de LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001*) publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 807 din 17 decembrie 2001.
*)LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001 a fost abrogata de LEGEA nr. 302 din 28 iunie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 1 iulie 2004.
Art. 313 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Prezenta inculpatului la judecata
Judecata nu poate avea loc decit în prezenta inculpatului, când acesta se afla în stare de detinere.
Aducerea inculpatului arestat la judecata este obligatorie.
Participarea procurorului
(1)Procurorul este obligat sa participe la sedintele de judecată ale judecatoriilor, în cauzele în care instanţa de judecată a fost sesizata prin rechizitoriu, în cauzele în care legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii de 3 ani sau mai mare ori în cauzele în care unul dintre inculpaţi se afla în stare de detentie sau în vreuna dintre situaţiile prevăzute în art. 171 alin. 2, precum şi în cazul în care se dispune inlocuirea pedepsei amenzii cu cea a inchisorii. La sedintele de judecată privind alte infractiuni, procurorul participa când considera necesar.
(2)La sedintele de judecată ale celorlalte instante, participarea procurorului este obligatorie în toate cazurile.
Alin. (1) al art. 315 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Rolul procurorului
În desfăşurarea cercetării judecătorești şi a dezbaterilor, procurorul exercita rolul sau activ în vederea aflarii adevarului şi a respectarii dispoziţiilor legale. Procurorul este liber să prezinte concluziile pe care le considera intemeiate, potrivit legii, tinind seama de probele administrate.
Cererile şi concluziile procurorului trebuie să fie motivate.
Când cercetarea judecătorească nu confirma invinuirea sau când a intervenit vreuna din cauzele de incetare a procesului penal prevăzute în art. 10 lit. f)-h) şi j), procurorul pune, după caz, concluzii de achitare a inculpatului sau de incetare a procesului penal.
Obiectul judecatii
Judecata se margineste la fapta şi la persoana aratata în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea.
Verificări privitoare la inculpat
(1)La termenul de judecată, după strigarea cauzei şi apelul părţilor, preşedintele verifica identitatea inculpatului. În cazul când inculpatul se afla în stare de detinere, preşedintele se incredinteaza dacă a primit în termenul prevăzut în art. 313 alin. 3 copia actului de sesizare a instanţei. Când actul nu a fost comunicat, dacă inculpatul cere, judecata se amana, iar preşedintele îi inmaneaza o copie de pe actul de sesizare a instanţei, facandu-se menţiune despre aceasta în incheierea de sedinta.
(2)De asemenea, judecata se amina la cererea inculpatului, când comunicarea s-a facut cu mai puţin de 3 zile inaintea termenului de judecată.
Alin. (1) al art. 318 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Măsuri premergatoare privind martorii, expertii şi interpreţii
(1)După apelul martorilor, expertilor şi interpreţilor, preşedintele cere martorilor prezenţi sa părăsească sala de sedinta şi le pune în vedere sa nu se indeparteze fără incuviintarea sa.
(2)Expertii rămân în sala de sedinta, afară de cazul în care instanţa dispune altfel.
(3)Martorii, expertii şi interpreţii prezenţi pot fi ascultati, chiar dacă nu au fost citati sau nu au primit citatie, însă numai după ce s-a stabilit identitatea lor, ţinându-se seama de dispozitiile art. 86^1 şi urmatoarele.
Alin. (3) al art. 319 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Lamuriri, excepţii şi cereri
Preşedintele explica persoanei vatamate ca se poate constitui parte civila sau ca poate participa ca parte vatamata în proces.
Preşedintele intreaba pe procuror şi pe părţi dacă au de formulat excepţii, cereri sau propun efectuarea de probe noi.
În cazul când se propun noi probe, trebuie să se arate faptele şi imprejurarile ce urmeaza a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se afla aceste mijloace, iar ce priveste martorii şi expertii, identitatea şi adresa acestora.
Procurorul şi părţile pot cere administrarea de probe noi şi în cursul cercetării judecătorești.
Ordinea cercetării judecătorești
Instanţa începe efectuarea cercetării judecătorești, când cauza se afla în stare de judecată.
Ordinea de efectuare a actelor de cercetare judecătorească este cea prevăzută în dispozitiile cuprinse în prezenta secţiune.
Instanţa poate dispune unele schimbari ale ordinii, când aceasta este necesar pentru buna desfăşurare a cercetării judecătorești. Când inculpatul este prezent, schimbarea ordinii nu poate fi dispusa decit după ascultarea acestuia.
Începerea cercetării judecătorești
Preşedintele dispune ca grefierul sa dea citire actului de sesizare a instanţei, după care explica inculpatului în ce consta invinuirea ce i se aduce. Totodata lamureste pe inculpat cu privire la dreptul pe care îl are de a pune intrebari coinculpatilor, celorlalte părţi, martorilor, expertilor, precum şi de a da explicatii în tot cursul cercetării judecătorești, când socoteste ca este necesar.
Ascultarea inculpatului
Instanţa procedeaza apoi la ascultarea inculpatului.
Inculpatul este lasat sa arate tot ce stie despre fapta pentru care a fost trimis în judecata, apoi i se pot pune intrebari de către presedinte şi ceilalti membri ai completului, precum şi de către procuror, de partea vatamata, de partea civila, de partea responsabila civilmente, de ceilalti inculpaţi şi de aparatorul inculpatului a cărui ascultare se face.
Instanţa respinge intrebarile care nu sunt necesare în cauza.
Inculpatul poate fi reascultat ori de cite ori este necesar.
Ascultarea coinculpatilor
Dacă sunt mai mulţi inculpaţi, ascultarea fiecarui dintre ei se face în prezenta celorlalţi inculpaţi.
Când interesul aflarii adevarului cere, instanţa poate dispune ascultarea vreunuia dintre inculpaţi, fără ca ceilalti să fie de faţa.
Declaratiile luate separat sunt citite în mod obligatoriu celorlalţi inculpaţi, după ascultarea lor.
Inculpatul poate fi din nou ascultat în prezenta celorlalţi inculpaţi sau a unor dintre ei.
Citirea declaratiilor anterioare ale inculpatului
Când inculpatul nu-şi mai aminteste anumite fapte sau împrejurări sau când exista contraziceri între declaratiile facute de inculpat în instanţa şi cele date anterior, preşedintele cere acestuia explicatii, putind da citire, în intregime sau în parte, declaratiilor anterioare.
Când inculpatul refuza sa dea declaratii, instanţa dispune citirea declaratiilor pe care acesta le-a dat anterior.
Ascultarea celorlalte părţi
După ascultarea inculpatului se procedeaza la ascultarea celorlalte părţi. Dispozitiile art. 322-324 şi 325 alin. 1 se aplică în mod corespunzător şi la ascultarea acestora.
Ascultarea martorului, expertului sau interpretului
(1)Instanţa trece apoi la ascultarea martorilor potrivit art. 323 şi 325, care se aplică în mod corespunzător. După ce martorului i s-au pus intrebari de instanţa şi de procuror, el este intrebat de partea care l-a propus şi apoi de celelalte părţi.
(2)Martorul care poseda un inscris în legătură cu depozitia facuta poate să-l citeasca în instanţa. Procurorul şi părţile au dreptul sa examineze inscrisul, iar instanţa poate dispune retinerea inscrisului la dosar, în original sau în copie.
(3)Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibila, instanţa dispune citirea depozitiei date de acesta în cursul urmaririi penale şi va ţine seama de ea la judecarea cauzei.
(4)Instanţa dispune citirea declaratiilor anterioare şi atunci când martorul face declaratii care sunt în contrazicere cu cele date anterior.
(5)Dacă unul sau mai mulţi martori lipsesc, instanţa poate dispune motivat fie continuarea judecatii, fie aminarea cauzei. Martorul a cărui lipsa nu este justificata poate fi adus silit.
(6)Dispozitiile prevăzute în alineatele precedente se aplică în mod corespunzător şi în caz de ascultare a expertului sau interpretului.
(7)Dispozitiile art. 86^1-86^4 se aplică în mod corespunzător, atunci când este cazul.
Alin. (7) al art. 327 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Declaratiile inculpatilor, ale martorilor ori ale altor persoane audiate în cauza, inclusiv intrebarile adresate acestora de oricare dintre părţi sau de instanţa de judecată, se consemneaza intocmai în condiţiile prevăzute de art. 304.
Art. 327^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Măsuri privitoare la martori
Martorii ascultati rămân în sala, la dispoziţia instanţei, până la terminarea actelor de cercetare judecătorească care se efectueaza în sedinta respectiva. Dacă instanţa găseşte necesar, poate dispune retragerea lor sau a unora dintre ei, din sala de sedinta, în vederea reaudierii ori a confruntarii lor.
Instanţa, luând concluziile procurorului şi ale părţilor, poate incuviinta plecarea martorilor după ascultarea lor.
Renuntarea la martori
Procurorul şi părţile pot renunta la martorii pe care i-au propus.
După punerea în discutie a renuntarii, instanţa poate dispune ca martorii sa nu fie ascultati, dacă audierea nu mai este necesară.
Dacă în cursul cercetării judecătorești administrarea unei probe anterior admisa apare inutila, instanţa, după ce asculta procurorul şi părţile, poate dispune ca acea proba sa nu fie administrata.
Prezentarea mijloacelor materiale de proba
Când în cauza supusă judecatii exista mijloace materiale de proba, instanţa, din oficiu sau la cerere, dispune, dacă este necesar, aducerea şi prezentarea acestora.
Aminarea pentru probe noi
Dacă din cercetarea judecătorească rezultă ca pentru lamurirea faptelor sau imprejurarilor cauzei este necesară administrarea unor probe noi şi dacă nu este cazul sa faca aplicarea art. 333, instanţa dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie aminarea ei.
Cercetarea penala efectuata de un organ necompetent
(1)Când se constata înainte de terminarea cercetării judecătorești ca în cauza supusă judecatii s-a efectuat cercetarea penala de un alt organ decit cel competent, instanţa se desesizeaza şi restituie cauza procurorului, care procedeaza potrivit art. 268 alin. 1. (2) Cauza nu se restituie atunci când constatarea prevăzută în alineatul precedent are loc după începerea dezbaterilor sau când instanţa în urma cercetării judecătorești schimba incadrarea juridica a faptei intr-o alta infractiune pentru care cercetarea penala ar fi revenit altui organ de
cercetare.
(3)Împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror şi de orice persoană ale carei interese au fost vatamate prin hotărâre.
(4)Dosarul este trimis procurorului, imediat după ramanerea definitivă a hotărârii la prima instanţa sau în cel mult 5 zile de la pronuntarea hotărârii de către instanţa de recurs. În cazul în care inculpatul este arestat, dosarul va fi trimis procurorului după judecarea recursului împotriva incheierii privind arestarea preventiva.
Alin. (3) şi (4) ale art. 332 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Restituirea pentru completarea urmaririi
În tot cursul judecatii instanţa se poate desesiza şi restitui dosarul procurorului, când din administrarea probelor sau din dezbateri rezultă ca urmarirea penala nu este completa şi ca în faţa instanţei nu s-ar putea face completarea acesteia decit cu mare întârziere.
Instanţa este obligat sa arate motivele pentru care, potrivit alineatului precedent, a dispus restituirea, indicind totodata faptele şi imprejurarile ce urmeaza a fi constatate şi prin ce anume mijloace de proba.
Dispozitiile art. 332 alin. 3 şi 4 se aplică în mod corespunzător.
Schimbarea încadrării juridice
Dacă în cursul judecatii se considera ca incadrarea juridica data faptei prin actul de sesizare urmeaza a fi schimbata, instanţa este obligata sa puna în discutie noua încadrare şi sa atraga atenţia inculpatului ca are dreptul sa ceara lasarea cauzei mai la urma sau eventual aminarea judecatii, pentru a-şi pregati apararea.
Extinderea actiunii penale pentru alte acte materiale
Dacă în cursul judecatii se descopera în sarcina inculpatului date cu privire şi la alte acte materiale, care intră în conţinutul infractiunii pentru care a fost trimis în judecata, instanţa, prin încheiere, extinde actiunea penala cu privire şi la aceste acte şi procedeaza, după caz, fie la judecarea infractiunii în intregul ei, fie la restituirea cauzei procurorului potrivit dispoziţiilor art. 333, în vederea completarii urmaririi penale.
Dacă cu privire la unele din actele care intră în conţinutul aceleiasi infractiuni s-a pronuntat anterior o hotărâre definitivă, instanţa reuneste cauza cu aceea în care s-a dat hotărârea definitivă, pronuntind o noua hotărâre în raport cu toate actele care intră în conţinutul infractiunii şi desfiinteaza hotărârea anterioara.
Instanţa este obligata, dacă retine cauza spre judecata, sa puna în discutie actele cu privire la care s-a dispus extinderea, făcând aplicatia în ce priveste incadrarea juridica şi a dispoziţiilor art. 334.
În caz de restituire se aplică dispozitiile art. 332 alin. 3 şi 4.
Extinderea procesului penal pentru alte fapte
Când în cursul judecatii se descopera în sarcina inculpatului date cu privire la savirsirea unei alte fapte prevăzute de legea penala, având legătură cu infractiunea pentru care este trimis în judecata, procurorul poate cere extinderea procesului penal şi în ce priveste aceasta fapta, iar când instanţa găseşte cererea intemeiata, o admite şi:
a)dacă procurorul declara ca pune în miscare actiunea penala, procedeaza la judecarea cauzei şi cu privire la aceasta infractiune;
b)dacă procurorul declara că nu pune în miscare actiunea penala, dar cere trimiterea cauzei la procuror în condiţiile art. 333, instanţa poate reveni asupra extinderii procesului penal sau poate dispune trimiterea la procuror.
Dacă procurorul nu participa la judecata şi sunt intrunite condiţiile prevăzute în alin. 1, instanţa extinde din oficiu procesul penal şi procedeaza fie la judecarea cauzei, fie la trimiterea ei la procuror potrivit alineatului precedent.
Dispozitiile art. 335 alin. 3 sunt aplicabile în mod corespunzător, iar în caz de trimitere la procuror se aplică dispozitiile art. 332 alin. 3 şi 4.
Extinderea procesului penal cu privire la alte persoane
În cursul judecatii, când se descopera date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la savirsirea faptei prevăzute de legea penala pusa în sarcina inculpatului sau date cu privire la savirsirea unei fapte prevăzute de legea penala de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoana.
Dacă instanţa găseşte cererea intemeiata, o admite şi procedeaza potrivit dispoziţiilor art. 336, care se aplică în mod corespunzător.
Dispozitii privind masurile preventive, de siguranţă şi asiguratorii
(1)În cazurile de restituire potrivit art. 332, 333 şi 335 şi de trimitere a dosarului la procuror în cazurile prevăzute în art. 336 şi 337, instanţa dispune asupra masurilor preventive, asupra masurilor de siguranţă prevăzute în art. 113 şi 114 din Codul penal, asupra masurilor asiguratorii, cu privire la persoanele în privinta cărora s-a dispus restituirea cauzei sau trimiterea dosarului la procuror.
(2)Când inculpatul este arestat, instanţa trimite dosarul la procuror cu cel puţin 8 zile înainte de expirarea mandatului de arestare. Procurorul procedeaza potrivit dispoziţiilor art. 155, 156 şi 159.
A se vedea şi DECIZIA nr. 9 din 24 ianuarie 2000 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 221 din 19 mai 2000.
Alin. (2) al art. 338 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Terminarea cercetării judecătorești
Înainte de a declara terminata cercetarea judecătorească, preşedintele intreaba pe procuror şi pe părţi dacă mai au de dat explicatii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești.
Dacă nu s-au formulat cereri sau dacă cererile formulate au fost respinse, ori dacă s-au efectuat completările cerute, preşedintele declara terminata cercetarea judecătorească.
Dezbaterile şi ordinea în care se da cuvintul
După terminarea cercetării judecătorești se trece la dezbateri, dindu-se cuvintul în urmatoarea ordine: procurorului, părţii vatamate, părţii civile, părţii responsabile civilmente şi inculpatului.
Preşedintele poate da cuvintul şi în replica, respectindu-se aceeasi ordine.
Preşedintele are dreptul sa intrerupa pe cei care au cuvintul, dacă în sustinerile lor depasesc limitele cauzei ce se judeca.
Pentru motive temeinice dezbaterile pot fi intrerupte. Intreruperea nu poate fi mai mare de 5 zile.
Ultimul cuvint al inculpatului
Preşedintele înainte de a incheia dezbaterile da ultimul cuvint inculpatului personal.
În timpul în care inculpatul are ultimul cuvint, nu i se pot pune intrebari. Dacă inculpatul releva fapte sau împrejurări noi, esentiale pentru solutionarea cauzei, instanţa dispune reluarea cercetării judecătorești.
Concluzii scrise
Instanţa, când socoteste necesar, poate cere părţilor, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise.
Procurorul şi părţile pot depune concluzii scrise, chiar dacă nu au fost cerute de instanţa.
Obiectul deliberarii
Completul de judecată delibereaza mai intii asupra chestiunilor de fapt şi apoi asupra chestiunilor de drept.
Deliberarea poarta asupra existentei faptei şi vinovatiei făptuitorului, asupra stabilirii pedepsei, asupra masurii educative ori masurii de siguranţă când este cazul să fie luata, precum şi asupra computarii retinerii şi arestarii preventive.
Completul de judecată delibereaza şi asupra repararii pagubei produse prin infractiune, asupra masurilor preventive şi asiguratorii, mijloacelor materiale de proba, cheltuielilor judiciare, precum şi asupra oricarei alte probleme privind justa solutionare a cauzei.
Toţi membrii completului de judecată au indatorirea să-şi spuna parerea asupra fiecarei chestiuni.
Preşedintele îşi spune parerea cel din urma.
Reluarea cercetării judecătorești sau a dezbaterilor
Dacă în cursul deliberarii instanţa găseşte ca o anumita imprejurare trebuie lamurita şi ca este necesară reluarea cercetării judecătorești, repune cauza pe rol.
Dacă lamurirea acelei împrejurări se poate face numai prin reluarea dezbaterilor, instanţa o va pune în discutie în aceeasi sedinta, dacă este posibil, sau în alta sedinta în continuare.
Rezolvarea actiunii penale
Instanţa hotaraste prin sentinta asupra invinuirii aduse inculpatului, pronuntind, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.
Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constata ca fapta exista, constituie infractiune şi a fost savirsita de inculpat.
Achitarea sau încetarea procesului penal se pronunţă potrivit art. 11 pct. 2.
Când instanţa a constatat ca exista cazul prevăzut în art. 10 lit. b^1), o dată cu achitarea face şi aplicarea art. 18^1) alin. 3 din Codul penal.
Dacă instanţa a dispus inlocuirea raspunderii penale, o dată cu încetarea procesului penal face aplicarea art. 91 din Codul penal.
Rezolvarea actiunii civile
(1)În caz de condamnare, achitare sau incetare a procesului penal, instanţa se pronunţă prin aceeasi sentinta şi asupra actiunii civile.
(2)Când achitarea s-a pronuntat pentru cazul prevăzut în art. 10 alin. 1 lit. b^1) ori pentru ca instanţa a constatat existenta unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei sau pentru ca lipseste vreunul dintre elementele constitutive ale infractiunii, instanţa poate obliga la repararea pagubei materiale şi a daunelor morale, potrivit legii civile.
(3)Nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul când achitarea s-a pronuntat pentru ca fapta imputata nu exista, ori nu a fost savirsita de inculpat.
(4)Instanţa penala nu solutioneaza actiunea civila când pronunţă achitarea pentru cazul prevăzut în art. 10 lit. b, ori când pronunţă încetarea procesului penal pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. f) şi j).
Alin. (2) al art. 346 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Rezolvarea separata a actiunii civile
Instanţa poate dispune disjungerea actiunii civile şi aminarea judecarii acesteia intr-o alta sedinta, în cazul când rezolvarea pretentiilor civile ar provoca intirzierea solutionarii actiunii penale.
Rezolvarea din oficiu a repararii pagubei
Instanţa, chiar dacă nu exista constituire de parte civila, se pronunţă asupra repararii pagubei materiale şi a daunelor morale în cazurile prevăzute în art. 17, iar în celelalte cazuri numai cu privire la restituirea lucrului, desfiintarea totala sau parţială a unui inscris şi restabilirea situaţiei anterioare savarsirii infractiunii.
Art. 348 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Cheltuielile judiciare
Instanţa se pronunţă prin hotărâre şi asupra cheltuielilor judiciare, potrivit dispoziţiilor prevăzute în art. 189-193.
Măsuri cu privire la starea de libertate
(1)Instanţa are obligaţia ca prin hotărâre să se pronunte cu privire la luarea, menţinerea sau revocarea masurii arestarii inculpatului.
(2)În caz de achitare sau de incetare a procesului penal, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv.
(3)De asemenea, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv, atunci când pronunţă:
a)o pedeapsă cu inchisoare cel mult egala cu durata retinerii şi arestarii preventive;
b)o pedeapsă cu inchisoare, cu suspendarea condiţionată a executarii ori cu suspendarea executarii sub supraveghere sau cu executare la locul de muncă;
c)amenda;
d)o măsura educativa.
(4)Hotărârea pronunţă în cazul alineatelor precedente cu privire la arestarea inculpatului este executorie.
(5)Când potrivit dispoziţiilor prevăzute în alin. 1, 2 şi 3 inculpatul este pus în libertate, instanţa comunică aceasta administraţiei locului de detinere.
(6)Inculpatul condamnat de prima instanţa şi aflat în stare de detinere este liberat de îndată ce durata retinerii şi a arestarii devin egale cu durata pedepsei pronuntate, desi hotărârea nu este definitivă. Liberarea se dispune de administratia locului de detinere. În acest scop i se comunică, îndată după pronuntarea hotărârii, o copie după dispozitiv sau extras, care va cuprinde menţiunile prevăzute în art. 140 alin. 3. (7) Când în cursul urmaririi penale sau al judecatii, invinuitul sau inculpatul a fost liberat provizoriu pe cautiune, instanţa va dispune restituirea sumei depuse drept cautiune, în cazurile prevăzute de lege. Dispozitiile art. 160^5 alin. 5 se aplică în mod corespunzător.
A se vedea şi DECIZIA nr. 9 din 24 ianuarie 2000 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 221 din 19 mai 2000.
Alin. (1) al art. 350 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Litera d) a alin. (3) al art. 350 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (6) al art. 350 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1) al art. 350 a fost modificat de LEGEA nr. 159 din 14 mai 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 451 din 20 mai 2004.
Executarea intr-o inchisoare militara
În cazurile prevăzute în art. 62 din Codul penal, instanţa militara prin hotărârea de condamnare se pronunţă şi asupra executarii pedepsei inchisorii intr-o inchisoare militara.
Abrogat.
Măsuri privind reparatiile civile
Instanţa, în cazul când admite actiunea civila, examineaza potrivit art. 163 şi urmatoarele necesitatea luării masurilor asiguratorii privind reparatiile civile, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior.
Dispozitiile din hotărâre privind luarea masurilor asiguratorii sunt executorii.
Când instanţa nu s-a pronuntat asupra actiunii civile potrivit art. 346 alin. ultim, masurile asiguratorii se mentin. Aceste măsuri inceteaza de drept dacă persoana vatamata nu introduce actiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la raminerea definitivă a hotărârii.
Cuprinsul hotărârii
Hotărârea prin care instanţa penala solutioneaza fondul cauzei trebuie să conţină o parte introductiva, o expunere şi dispozitivul.
Conţinutul părţii introductive
Partea introductiva cuprinde menţiunile prevăzute în art. 305.
Când s-a redactat o încheiere de sedinta, potrivit dispoziţiilor din art. 305, partea introductiva se limiteaza numai la urmatoarele menţiuni: denumirea instanţei care a judecat cauza, data pronuntarii hotărârii, locul unde a fost judecata cauza, precum şi numele şi prenumele membrilor completului de judecată, ale procurorului şi ale grefierului, facindu-se menţiune ca celelalte date au fost trecute în incheierea de sedinta.
În hotărârile instanţelor militare trebuie să se indice şi gradul militar al membrilor completului de judecată şi al procurorului. Când inculpatul este militar, se menţionează şi gradul acestuia.
Conţinutul expunerii
Expunerea trebuie să cuprindă:
a)datele privind identitatea părţilor;
b)descrierea faptei ce face obiectul invinuirii, cu aratarea timpului şi locului unde a fost savirsita, precum şi incadrarea juridica data acesteia prin actul de sesizare;
c)analiza probelor care au servit ca temei solutionarea laturii penale a cauzei, cit şi a celor care au fost inlaturate, motivarea solutiei cu privire la latura civila a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijina solutia data în cauza.
În caz de condamnare, expunerea trebuie să mai cuprindă fapta sau fiecare fapta retinuta de instanţa în sarcina inculpatului, forma şi gradul de vinovatie, circumstantele agravante sau atenuante, starea de recidiva, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunţată şi actele din care rezultă durata acesteia.
Dacă instanţa retine în sarcina inculpatului numai o parte din faptele ce formeaza obiectul invinuirii, se va arata în hotărâre pentru care anume fapte s-a pronuntat condamnarea şi pentru care încetarea procesului penal sau achitarea;
d)aratarea temeiurilor de drept care justifica solutiile date în cauza.
Conţinutul dispozitivului
(1)Dispozitivul trebuie să cuprindă datele prevăzute în art. 70 privitoare la persoana inculpatului, solutia data de instanţa cu privire la infractiune, indicandu-se, în caz de condamnare, denumirea acesteia şi textul de lege în care se încadrează, iar în caz de achitare sau de incetare a procesului penal, cauza pe care se intemeiaza potrivit art. 11, precum şi solutia data cu privire la repararea pagubei materiale şi a daunelor morale. Când instanţa face aplicarea art. 86^7 din Codul penal, dispozitivul va menţiona dacă cel condamnat va executa pedeapsa în unitatea unde îşi desfăşoară activitatea sau la alta unitate. Când instanţa face aplicarea art. 86^1 din Codul penal, dispozitivul va menţiona masurile de supraveghere prevăzute în art. 86^3 alin. 1 din Codul penal, la care trebuie să se supuna condamnatul, precum şi oblibaţiile stabilite de instanţa potrivit art. 86^3 alin. 3 din Codul penal.
(2)Dispozitivul trebuie să mai cuprindă, după caz, cele hotarite de instanţa cu privire la:
a)deducerea retinerii şi arestarii preventive, indicindu-se partea din pedeapsa executata în acest mod;
b)masurile preventive;
c)masurile asiguratorii;
d)cheltuielile judiciare;
e)restituirea lucrurilor ce nu sunt supuse confiscarii;
f)rezolvarea oricarei alte probleme privind justa solutionare a cauzei.
(3)Când instanţa pronunţă pedeapsa inchisorii sau pedeapsa inchisorii cu executarea la locul de muncă, în hotărâre se face menţiune ca persoana condamnata este lipsita de drepturile aratate în art. 71 din Codul penal, pe durata prevăzută în acelasi articol.
(4)Dispozitivul trebuie să cuprindă totdeauna menţiunea ca hotărârea este supusă apelului sau, după caz, recursului, cu aratarea termenului în care poate fi exercitat şi menţionarea datei când hotărârea a fost pronunţată şi ca pronuntarea s-a facut în sedinta publică.
Alin. (1) al art. 357 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Pronuntarea dispozitivului hotărârii
Dispozitivul hotărârii se pronunţă potrivit art. 310 alin. 1.
După pronuntare, preşedintele explica părţilor prezente ca pot declara apel sau, după caz, recurs.
Obligaţii ale instanţei în caz de condamnare cu suspendarea executarii pedepsei sau cu executarea pedepsei la locul de muncă
În caz de condamnare la pedeapsa inchisorii cu suspendarea condiţionată a executarii pedepsei sau cu suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere ori la executarea pedepsei la locul de muncă, preşedintele atrage atenţia celui condamnat asupra dispoziţiilor a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii sau a executarii pedepsei la locul de muncă. În cazul suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, preşedintele face cunoscut celui condamnat masurile de supraveghere la care este supus şi oblibaţiile pe care trebuie să le respecte.
Dacă inculpatul nu este prezent şi instanţa apreciaza că nu este necesară chemarea lui, face o comunicare scrisa, în care i se atrage atenţia potrivit alineatului precedent.
În toate cazurile în care s-a pronuntat condamnarea cu suspendarea condiţionată a executarii pedepsei ori cu suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, instanţa de executare aduce aceasta la cunoştinţa unităţii unde condamnatul îşi desfăşoară activitatea, iar în cazul suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, şi organului de politie din localitatea unde domiciliaza condamnatul.
Comunicarea hotărârii
(1)Copii de pe dispozitivul hotărârii se comunică părţilor care au lipsit atit la judecata, cit şi la pronuntare.
(2)Inculpatului detinut sau aflat în vreuna dintre situaţiile prevăzute în art. 171 alin. 2, care a lipsit de la pronuntarea hotărârii, i se comunică copia dispozitivului hotărârii. De asemenea, copia dispozitivului hotărârii se comunică administraţiei locului de detinere.
(3)După redactarea hotărârii, inculpatilor prevăzuţi în alineatul precedent li se comunică copii de pe aceasta.
Alin. (2) al art. 360 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Hotărârile supuse apelului
(1)Sentintele pot fi atacate cu apel. Nu pot fi atacate cu apel:
a)sentintele pronuntate de judecatorii privind infractiunile menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a);
b)sentintele pronuntate de tribunalele militare privind infractiunile menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a) şi infractiunile contra ordinii şi disciplinei militare sanctionate de lege cu pedeapsa inchisorii de cel mult 2 ani;
c)sentintele pronuntate de curtile de apel şi Curtea Militara de Apel;
d)sentintele pronuntate de sectia penala a Curtii Supreme de Justiţie;
e)sentintele de dezinvestire.
(2)Incheierile date în prima instanţa pot fi atacate cu apel numai o dată cu fondul.
(3)Apelul declarat împotriva sentintei se socoteste facut şi împotriva incheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronuntarea sentintei.
Litera d) a alin. (1) al art. 361 a fost modificata de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Persoanele care pot face apel
Pot face apel:
a)procurorul, în ce priveste latura penala şi latura civila;
b)inculpatul, în ce priveste latura penala şi latura civila. Împotriva sentintei de achitare sau de incetare a procesului penal, inculpatul poate declara apel şi în ce priveste temeiurile achitarii sau încetării procesului penal;
c)partea vatamata, în cauzele în care actiunea penala se pune în miscare la plingerea prealabila, dar numai în ce priveste latura penala;*) d) partea civila şi partea responsabila civilmente, în ce priveste latura civila**);
e)martorul, expertul, interpretul şi aparatorul, cu privire la cheltuielile judiciare cuvenite acestora;
f)orice persoană ale carei interese legitime au fost vatamate printr-o măsura sau printr-un act al instanţei.
Apelul poate fi declarat pentru persoanele prevăzute la lit. b)-f) şi de către reprezentantul legal, de către aparator, iar pentru inculpat, şi de către sotul acestuia.
*)Prin DECIZIA CURTII CONSTITUTIONALE nr. 100 din 9 martie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 24 martie 2004 a fost admisa excepţia de neconstitutionalitate referitoare la art. 362 alin. 1 lit. c), constatandu-se ca dispoziţia "în cauzele în care actiunea penala se pune în miscare la plangerea prealabila, dar numai în ce priveste latura penala" din cuprinsul art. 362 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penala, este neconstitutionala.
Conform art. 147 din CONSTITUTIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispozitiile din legile şi ordonantele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, îşi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.
În consecinţa, începând cu data publicarii Deciziei în Monitorul Oficial (24 martie 2004) s-a suspendat aplicarea acestei dispozitii, iar după implinirea termenului de 45 de zile de la publicarea Deciziei în Monitorul Oficial, aceasta şi-a incetat efectele juridice.
**)Prin DECIZIA CURTII CONSTITUTIONALE nr. 482 din 9 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.200 din 15 decembrie 2004 a fost admisa excepţia de neconstitutionalitate referitoare la art. 362 alin. 1 lit. d) , constatandu-se ca aceste dispozitii sunt neconstitutionale în măsura în care nu permit părţii civile şi părţii civilmente responsabile sa exercite calea de atac ordinara a apelului şi în ce priveste latura penala a procesului.
Conform art. 147 din CONSTITUTIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, începând cu data publicarii Deciziei în Monitorul Oficial (15 decembrie 2004) se suspenda aplicarea acestor dispozitii.
Termenul de declarare a apelului
Termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.
Pentru procuror termenul curge de la pronuntare. În cauzele în care procurorul nu a participat la dezbateri, termenul curge de la inregistrarea la parchet a adresei de trimitere a dosarului. După redactarea hotărârii, instanţa este obligata sa trimita de îndată dosarul procurorului, iar acesta este obligat sa-l restituie după expirarea termenului de apel.
Pentru partea care a fost prezenta la dezbateri sau la pronuntare, termenul curge de la pronuntare. Pentru părţile care au lipsit atit la dezbateri, cit şi la pronuntare, precum şi pentru inculpatul detinut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei institutii militare de invatamint, ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, care au lipsit de la pronuntare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
În cazul prevăzut în art. 362 lit. e), calea de atac poate fi exercitata de îndată după pronuntarea incheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare şi cel mai tirziu în 10 zile de la pronuntarea sentintei prin care s-a solutionat cauza. Judecarea apelului se face numai după solutionarea cauzei, afară de cazul când procesul a fost suspendat.
Repunerea în termen
Apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind facut în termen, dacă instanţa de apel constata ca intirzierea a fost determinata de o cauza temeinica de impiedicare, iar cererea de apel a fost facuta în cel mult 10 zile de la începerea executarii pedepsei sau a despăgubirilor civile.
Până la solutionarea repunerii în termen, instanţa de apel poate suspenda executarea hotărârii atacate.
Apelul peste termen
Partea care a lipsit atit la judecata cit şi la pronuntare poate declara apel şi peste termen, dar nu mai tirziu decit 10 zile de la data, după caz, a începerii executarii pedepsei sau a începerii executarii dispoziţiilor privind despăgubirile civile.
Apelul declarat peste termen nu suspenda executarea.
Instanţa de apel poate suspenda executarea hotărârii atacate.
Declararea apelului
Apelul se declara prin cerere scrisa. Cererea trebuie semnata de persoana care face declaratia.
Pentru persoana care nu poate să semneze, cererea va fi atestata de un grefier de la instanţa a carei hotărâre se ataca sau de aparator. Cererea poate fi atestata şi de primarul sau secretarul consiliului local, ori de functionarul desemnat de acestia, din localitatea unde domiciliaza.
Cererea de apel nesemnata ori neatestata poate fi confirmata în instanţa de parte ori de reprezentantul ei.
Procurorul şi oricare dintre părţile prezente la pronuntarea hotărârii pot declara apel oral în sedinta în care s-a pronuntat hotărârea. Instanţa ia act şi consemneaza aceasta într-un proces-verbal.
Instanţa la care se depune apelul
Cererea de apel se depune la instanţa a carei hotărâre se ataca.
Persoana care se afla în stare de detinere poate depune cererea de apel şi la administratia locului de detinere.
Dacă apelul este declarat oral, aceasta se constata într-un proces-verbal.
Cererea de apel înregistrată sau atestata în condiţiile art. 187 ori procesul-verbal întocmit de administratia locului de detinere se inainteaza de îndată instanţei prevăzute în alin. 1.
Renuntarea la apel
După pronuntarea hotărârii şi până la expirarea termenului de declarare a apelului, părţile pot renunta în mod expres la aceasta cale de atac.
Asupra renuntarii, cu excepţia apelului care priveste latura civila a cauzei, se poate reveni inauntrul termenului pentru declararea apelului.
Renuntarea sau revenirea asupra renuntarii poate să fie facuta personal de parte sau prin mandatar special.
Retragerea apelului
Până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, oricare dintre părţi îşi poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie facuta personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se afla în stare de detinere, printr-o declaratie atestata sau consemnata într-un proces-verbal de către conducerea locului de detinere. Declaratia de retragere se poate face fie la instanţa a carei hotărâre a fost atacata, fie la instanţa de apel.
Reprezentantii legali pot retrage apelul cu respectarea, în ceea ce priveste latura civila, a condiţiilor prevăzute de legea civila. Inculpatul minor nu poate retrage apelul declarat personal sau de reprezentantul sau legal.
Apelul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior.
Apelul declarat de procuror şi retras poate fi insusit de partea în favoarea careia a fost declarat.
Efectul suspensiv al apelului
Apelul declarat în termen este suspensiv de executare, atit în ce priveste latura penala, cit şi latura civila, afară de cazul când legea dispune altfel.
Efectul devolutiv al apelului şi limitele sale
Instanţa judeca apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaratia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.
În cadrul limitelor aratate în alineatul precedent, instanţa este obligata ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, sa examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.
Neagravarea situaţiei în propriul apel
Instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel.
De asemenea, în apelul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de apel nu poate agrava situaţia acesteia.
Efectul extensiv
Instanţa de apel examineaza cauza prin extindere şi cu privire la părţile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se referă, putind hotari şi în privinta lor, fără să poată crea acestor părţi o situaţie mai grea.
Motivarea apelului
Motivele de apel se formuleaza în scris, prin cererea de apel sau printr-un memoriu separat, care trebuie să fie depus la instanţa de apel cel mai tirziu până în ziua judecatii. Motivele de apel se pot formula şi oral în ziua judecatii.
Fixarea termenului de judecată şi prezenta părţilor
(1)Preşedintele instanţei de apel, primind dosarul, fixeaza termen pentru judecarea apelului.
(2)Judecarea apelului se face cu citarea părţilor.
(3)Judecarea apelului nu poate avea loc decit în prezenta inculpatului, când acesta se afla în stare de detinere.
(4)Abrogat.
Alin. (4) al art. 375 a fost abrogat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Prezenta procurorului
Participarea procurorului la judecarea apelului este obligatorie, oricare ar fi obiectul cauzei.
Ordinea în care se da cuvintul
Dacă la termenul fixat apelul este în stare de judecată, preşedintele completului da cuvintul apelantului, apoi intimatului şi în urma procurorului. Dacă între apelurile declarate se afla şi apelul procurorului, primul cuvint îl are acesta.
În cazul în care procurorul sau părţile invoca necesitatea administrarii de noi probe, apelantul trebuie să arate aceste probe şi mijloacele de proba cu ajutorul cărora pot fi administrate.
Procurorul şi părţile au dreptul la replica cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor.
Inculpatul are cel din urma cuvintul.
Judecarea apelului
Instanţa, judecind apelul, verifica hotărârea atacata pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricăror inscrisuri noi, prezentate la instanţa de apel.
În vederea solutionarii apelului, instanţa poate da o noua apreciere probelor din dosarul cauzei şi poate administra orice noi probe pe care le considera necesare.
Instanţa este obligata să se pronunte asupra tuturor motivelor de apel invocate.
Solutiile la judecata în apel
Instanţa, judecind apelul, pronunţă una dintre urmatoarele solutii:
1.respinge apelul, mentinind hotărârea atacata:
a)dacă apelul este tardiv sau inadmisibil;
b)dacă apelul este nefondat;
2.admite apelul şi:
a)desfiinteaza sentinta primei instante, pronuntind o noua hotărâre şi procedeaza potrivit art. 345 şi urm. privind judecata în fond;
b)desfiinteaza sentinta primei instante şi dispune rejudecarea de către instanţa a carei hotărâre a fost desfiintata, pentru motivul ca judecarea cauzei la acea instanţa a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citata, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a instiinta instanţa despre aceasta imposibilitate, ori prin hotărâre nu a fost rezolvat fondul cauzei. Dacă hotărârea a fost desfiintata pentru caz de incompetenta, se dispune rejudecarea de către instanţa competenţa.
Solutii complimentare
Dacă hotărârea este desfiintata pentru ca s-a constatat existenta vreuneia din situaţiile aratate în art. 333, se dispune restituirea cauzei procurorului, pentru a lua măsuri în vederea completarii urmaririi penale.
Chestiuni complimentare
Instanţa, deliberind asupra apelului, face, când este cazul, aplicatia dispoziţiilor privitoare la reluarea dezbaterilor şi a celor privitoare la repararea pagubei, la masurile asiguratorii, la cheltuielile judiciare şi la orice alte probleme de care depinde solutionarea completa a apelului. De asemenea, instanţa de apel verifica dacă s-a facut o justa aplicare de către prima instanţa a dispoziţiilor privitoare la computarea retinerii şi arestarii şi adauga, dacă este cazul, timpul de arestare scurs după pronuntarea hotărârii atacate cu apel.
Instanţa delibereaza şi hotaraste asupra oricarei alte probleme de care depinde solutionarea completa a apelului.
Desfiintarea hotărârii
În caz de admitere a apelului, hotărârea atacata se desfiinteaza în intregime, dar în limitele prevăzute în art. 371 şi 373.
Hotărârea poate fi desfiintata numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce priveste latura penala sau civila, dacă aceasta nu împiedica justa solutionare a cauzei.
Când prima instanţa a dispus arestarea inculpatului, instanţa de apel poate menţine măsura arestarii în caz de desfiinţare a hotărârii.
Conţinutul deciziei
Decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă în partea introductiva menţiunile prevăzute în art. 355, iar în expunere, temeiurile de fapt şi de drept care au dus, după caz la respingerea sau admiterea apelului, precum şi temeiurile care au dus la adoptarea oricareia dintre solutiile prevăzute în art. 379 pct. 2. Dispozitivul trebuie să cuprindă solutia data de instanţa de apel, data pronuntarii deciziei şi menţiunea ca pronuntarea s-a facut în sedinta publică.
În cazul când inculpatul s-a aflat în stare de detinere, în expunere şi dispozitiv trebuie să se arate timpul care se deduce din pedeapsa.
Când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural ramas valabil de la care procesul penal trebuie să-şi reia cursul.
Când s-a decis restituirea cauzei pentru completarea urmaririi penale, la redactarea deciziei se tine seama şi de dispozitiile art. 333 alin. 2, care se aplică în mod corespunzător.
Procedura de rejudecare
Judecarea în fond a cauzei de către instanţa de apel sau rejudecarea cauzei după desfiintarea hotărârii atacate se desfăşoară potrivit dispoziţiilor cuprinse în partea speciala, titlul II, capitolele 1 şi 2, care se aplică în mod corespunzător.
Limitele rejudecarii
Instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de apel, în măsura în care situaţia de fapt ramine cea avuta în vedere la solutionarea apelului.
Dacă hotărârea a fost desfiintata în apelul procurorului, declarat în defavoarea inculpatului, sau în apelul părţii vatamate, instanţa care rejudeca poate pronunţă şi o pedeapsă mai grea decit cea aratata în art. 372 alin. 2 şi art. 373 alin. 2.
Când hotărârea este desfiintata numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce priveste latura penala sau civila, instanţa de rejudecare se pronunţă în limitele în care hotărârea a fost desfiintata.
Hotărârile supuse recursului
(1)Pot fi atacate cu recurs:
a)sentintele pronuntate de judecatorii în cazul infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a), precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;
b)sentintele pronuntate de tribunalele militare în cazul infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a) şi al infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare, sanctionate de lege cu pedeapsa inchisorii de cel mult 2 ani;
c)sentintele pronuntate de curtile de apel şi Curtea Militara de Apel;
d)sentintele pronuntate de sectia penala a Curtii Supreme de Justiţie;
e)deciziile pronuntate, ca instante de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curti de apel şi Curtea Militara de Apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
(2)Incheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinta sau decizia recurata, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
(3)Recursul declarat împotriva sentintei sau deciziei se socoteste facut şi împotriva incheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronuntarea hotărârii.
(4)Nu pot fi atacate cu recurs sentintele în privinta cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede aceasta cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronuntate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificata solutia din sentinta şi numai cu privire la aceasta modificare.
Literele d) şi e) ale alin. (1) al art. 385^1 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (4) al art. 385^1 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Persoanele care pot face recurs
Pot face recurs persoanele aratate în art. 362, care se aplică în mod corespunzător.
Termenul de declarare a recursului
Termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.
Dispozitiile art. 363-365 privind data de la care curge termenul, repunerea în termen şi declararea peste termen a caii de atac se aplică în mod corespunzător.
Declararea, renuntarea şi retragerea recursului
Recursul se declara în condiţiile prevăzute în art. 366 şi 367, care se aplică în mod corespunzător.
Părţile pot renunta la recurs potrivit dispoziţiilor art. 368 şi pot retrage recursul în condiţiile art. 369, care se aplică în mod corespunzător.
Efectul suspensiv al recursului
Recursul este suspensiv de executare atit în ce priveste latura penala, cit şi latura civila, afară de cazul când legea dispune altfel.
Efectul devolutiv şi limitele sale
Instanţa judeca recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaratia de recurs şi numai în raport cu calitatea pe care recurentul o are în proces.
Instanţa de recurs examineaza cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385^9.
Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 385^9, iar instanţa este obligata ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, sa examineze întreaga cauza sub toate aspectele.
Efectul extensiv şi limitele sale
Instanţa de recurs examineaza cauza prin extindere şi cu privire la părţile care nu au declarat recurs sau la care acesta nu se referă, putind hotari şi în privinta lor, fără să poată crea acestor părţi o situaţie mai grea.
Procurorul, chiar după expirarea termenului de recurs, poate cere extinderea recursului declarat de el în termen şi faţă de alte persoane decit acelea la care s-a referit, fără a se putea crea acestora o situaţie mai grea.
Neagravarea situaţiei în propriul recurs
Instanţa de recurs, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat recurs.
În recursul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de recurs nu poate agrava situaţia acesteia.
Cazurile în care se poate face recurs
(1)Hotărârile sunt supuse casării în urmatoarele cazuri:
1.nu au fost respectate dispozitiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei;
2.instanţa nu a fost sesizata legal;
3.instanţa nu a fost compusa potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. 2 sau a existat un caz de incompatibilitate;
4.sedinta de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
5.judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
6.urmarirea penala sau judecata a avut loc în lipsa aparatorului, când prezenta acestuia era obligatorie;
7.judecata s-a facut fără efectuarea anchetei sociale în cauzele cu infractori minori;
8.când nu a fost efectuata expertiza psihiatrica a inculpatului în cazurile şi în condiţiile prevăzute de art. 117 alin. 1 şi 2;
9.hotărârea nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza solutia ori motivarea solutiei contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege;
10.instanţa nu s-a pronuntat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esentiale pentru părţi, de natura sa garanteze drepturile lor şi sa influenteze solutia procesului;
11.instanţa a admis o cale de atac neprevazuta de lege sau introdusa tardiv;
12.când nu sunt intrunite elementele constitutive ale unei infractiuni sau când instanţa a pronuntat o hotărâre de condamnare pentru o alta fapta decit cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecata, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334-337;
13.când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penala;
14.când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 din Codul penal sau în alte limite decit cele prevăzute de lege;
15.când persoana condamnata a fost înainte judecata în mod definitiv pentru aceeasi fapta sau dacă exista o cauza de inlaturare a raspunderii penale, pedeapsa a fost gratiata ori a intervenit decesul inculpatului;
16.când în mod greşit inculpatul a fost achitat pentru motivul ca fapta savirsita de el nu este prevăzută de legea penala sau când, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal pentru motivul ca exista autoritate de lucru judecat sau o cauza de inlaturare a raspunderii penale ori ca a intervenit decesul inculpatului sau pedeapsa a fost gratiata;
17.când faptei savirsite i s-a dat o gresita încadrare juridica;
17^1.când hotărârea este contrara legii sau când prin hotărâre s-a facut o gresita aplicare a legii;
18.când s-a comis o eroare grava de fapt;
19.când judecatorii de fond au comis un exces de putere, în sensul că au trecut în domeniul altei puteri constituite în stat ;
20.când a intervenit o lege penala mai favorabila condamnatului;
21.când judecata în prima instanţa sau în apel a avut loc fără citarea legala a unei părţi, sau care, legal citata, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a instiinta despre aceasta imposibilitate.
(2)Cazurile de casare prevăzute în alin. 1 pot fi invocate atit cu privire la solutionarea laturii penale, cit şi a laturii civile a cauzei.
(3)Cazurile prevăzute în alin. 1 pct. 1-7, 10, 13, 14, 17^1, 19 şi 20 se iau în considerare totdeauna din oficiu, iar cele de la pct. 11, 12, 15, 17 şi 18 se iau în considerare din oficiu numai când au influentat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.
(4)Când instanţa ia în considerare motivele de casare din oficiu, este obligata să le puna în discutia părţilor.
Pct. 14 de la alin. 1 al art. 385^9 a fost modificat de pct. 3 al ORDONANTEI DE URGENTA nr. 207/2000*).
*)Pct. 3 al ORDONANTEI DE URGENTA nr. 207/2000 a fost abrogat prin Legea nr. 456/2001 publicată în M. Of. 410/25.07.2001.
Pct. 18 de la alin. 1 al art. 385^9 a fost abrogat de pct. 4 al ORDONANTEI DE URGENTA nr. 207/2000*).
*)Pct. 4 al ORDONANTEI DE URGENTA nr. 207/2000 a fost abrogat prin Legea nr. 456/2001.
Alin. 3 al art. 385^9 a fost modificat de pct. 5 al ORDONANTEI DE URGENTA nr. 207/2000*).
*)Pct. 5 al ORDONANTEI DE URGENTA nr. 207/2000 este abrogat prin Legea nr. 456/2001 publicată în M. Of. 410/25.07.2001.
Motivarea recursului
(1)Recursul trebuie să fie motivat.
(2)Motivele de recurs se formuleaza în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile inaintea primului termen de judecată.
(2^1)În cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. 1 şi 2, instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385^9 alin. 3, se iau în considerare din oficiu.
(3)Dispozitiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut în art. 385^6 alin. 3, când recursul poate fi motivat şi oral în ziua judecatii.
Alin. (1) al art. 385^10 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (2^1) al art. 385^10 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Prezenta părţilor şi a procurorului
(1)Judecarea recursului se face cu citarea părţilor.
(2)Judecarea recursului nu poate avea loc decit în prezenta inculpatului, când acesta se afla în stare de detinere.
(3)Dispozitiile alin. 2 nu sunt aplicabile în judecarea recursului împotriva incheierilor privind masurile preventive.
(4)Participarea procurorului la judecarea recursului este obligatorie în toate cazurile.
Alin. (3) al art. 385^11 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Raportul scris
Preşedintele instanţei de recurs, primind dosarul, fixeaza termen pentru judecarea recursului şi poate delega, totodata, unul din judecatori sa faca un raport scris asupra recursului. La Curtea Suprema de Justiţie, raportul poate fi întocmit de un judecator sau un magistrat asistent.
Raportul trebuie să cuprindă, pe scurt, obiectul procesului, solutiile pronuntate de instante şi faptele reţinute de ultima instanţa, în măsura în care sunt necesare solutionarii recursului.
Raportul trebuie să mai conţină observatii asupra condiţiilor de admisibilitate a recursului, precum şi expunerea motivelor de recurs, cu referiri, dacă este cazul, la jurisprudenta şi doctrina, fără a se arata opinia raportorului.
În raport se semnaleaza din oficiu şi cazurile de casare aratate în art. 385^9 alin. 2.
Magistratul raportor face în mod obligatoriu parte din compunerea instanţei de judecată, iar în caz de imposibilitate se numeste un nou raportor, cu cel puţin 48 de ore înainte de judecată.
Dezbaterea recursului
După citirea raportului, când s-a dispus intocmirea acestuia, preşedintele completului da cuvintul recurentului, apoi intimatului şi în urma procurorului. Dacă între recursurile declarate se afla şi recursul procurorului, primul cuvint îl are acesta.
Procurorul şi părţile au dreptul la replica cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor.
Inculpatul are cel din urma cuvintul.
Verificarea hotărârii
Instanţa, judecind recursul, verifica hotărârea atacata pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricăror inscrisuri noi, prezentate la instanţa de recurs.
Instanţa este obligata să se pronunte asupra tuturor motivelor de recurs invocate de procuror şi de părţi.
Solutiile
Instanţa, judecind recursul, pronunţă una din urmatoarele solutii:
1.respinge recursul, mentinind hotărârea atacata:
a)dacă recursul este tardiv sau inadmisibil;
b)dacă recursul este nefondat;
2.admite recursul, casind hotărârea atacata şi:
a)menţine hotărârea primei instante, când apelul a fost greşit admis;
b)achita pe inculpat sau dispune încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art. 11;
c)dispune rejudecarea de către instanţa a carei hotărâre a fost casata pentru vreunul din cazurile de nulitate prevăzute în art. 197 alin. 2, cu excepţia cazului de incompetenta, când se dispune rejudecarea de către instanţa competenţa. Rejudecarea de către instanţa a carei hotărâre a fost casata se dispune şi în cazurile când judecarea la acea instanţa a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate, sau care, legal citata, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a instiinta instanţa despre aceasta imposibilitate ori unei părţi i s-a respins în mod nejustificat o cerere de aminare şi din aceasta cauza nu a putut să-şi faca apararea sau prin hotărâre nu a fost rezolvat fondul cauzei.
Când recursul priveste atit hotărârea primei instante, cit şi hotărârea instanţei de apel, în caz de admitere şi dispunerea rejudecarii de către instanţa a carei hotărâre a fost casata, cauza se trimite la prima instanţa dacă ambele hotărâri au fost casate, şi la instanţa de apel când numai hotărârea acesteia a fost casata.
În cazul în care admite recursul declarat împotriva deciziei pronuntate în apel, instanţa de recurs desfiinteaza şi hotărârea primei instante, dacă se constata aceleasi încălcări de lege ca în decizia recurata.
Curtea Suprema de Justiţie, dacă admite recursul, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanţa a carei hotărâre a fost casata sau, când interesele justiţiei o cer, de către o alta instanţa egala în grad;
d)dispune rejudecarea de către instanţa de recurs în celelalte cazuri decit cele prevăzute la lit. c).
Solutii şi chestiuni complimentare
Când instanţa de recurs caseaza hotărârea şi retine cauza spre rejudecare potrivit art. 385^15 pct. 2 lit. d), se pronunţă şi asupra probelor ce urmeaza a fi administrate, fixind termen pentru rejudecare.
Dispozitiile art. 380 şi 381 se aplică în mod corespunzător.
Desfiintarea hotărârii şi conţinutul deciziei
În caz de admitere a recursului, hotărârea atacata se caseaza în intregime, dar în limitele prevăzute în art. 385^6 şi 385^7.
Dispozitiile art. 382 alin. 2 şi 3 se aplică în mod corespunzător.
Decizia instanţei de recurs trebuie să cuprindă, în partea introductiva, menţiunile prevăzute în art. 355, iar în expunere, temeiurile de fapt şi cele de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea recursului, precum şi temeiurile care au dus la adoptarea solutiilor prevăzute în art. 385^15 pct. 2. Dispozitivul trebuie să cuprindă solutia data de instanţa de recurs, data pronuntarii deciziei şi menţiunea ca pronuntarea s-a facut în sedinta publică.
Dispozitiile art. 383 alin. 2-4 se aplică în mod corespunzător.
Dacă instanţa retine cauza spre rejudecare, în decizie se menţionează probele ce urmeaza a fi administrate.
Limitele rejudecarii
Instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt ramine cea avuta în vedere la solutionarea recursului.
Când hotărârea este desfiintata numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce priveste latura penala sau civila, instanţa de rejudecare se pronunţă în limitele în care hotărârea a fost casata.
Procedura de rejudecare
Rejudecarea cauzei după casarea hotărârii atacate se desfăşoară potrivit dispoziţiilor cuprinse în partea speciala, titlul II, capitolele I şi II, care se aplică în mod corespunzător.
Cazurile de contestaţie în anulare
Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în urmatoarele cazuri:
a)când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost indeplinita conform legii;
b)când partea dovedeste ca la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a incunostinta instanţa despre aceasta impiedicare;
c)când instanţa de recurs nu s-a pronuntat asupra unei cauze de incetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f)-i^1), cu privire la care existau probe în dosar;
d)când împotriva unei persoane s-au pronuntat doua hotărâri definitive pentru aceeasi fapta.
Litera c) a art. 386 a fost modificata de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Cererea de contestaţie
Contestaţia în anulare poate fi facuta de oricare dintre părţi, iar contestaţia pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. c) şi d), şi de procuror.
În cererea de contestaţie în anulare pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. a)-c) trebuie să se arate toate cazurile de contestaţie pe care le poate invoca contestatorul şi toate motivele aduse în sprijinul acestora.
Termenul de introducere
Contestaţia în anulare pentru motivele aratate în art. 386 lit. a)-c) poate fi introdusa de către persoana împotriva careia se face executarea, cel mai tirziu în 10 zile de la începerea executarii, iar de către celelalte părţi în termen de 30 de zile de la data pronuntarii hotărârii a carei anulare se cere.
Contestaţia pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) poate fi introdusa oricând.
Instanţa competenţa
Contestaţia în anulare pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a)-c) se introduce la instanţa de recurs care a pronuntat hotărârea a carei anulare se cere.
Contestaţia pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) se introduce la instanţa la care a ramas definitivă ultima hotărâre.
Suspendarea executarii
Până la solutionarea contestaţiei în anulare, instanţa sesizata, luând concluziile procurorului, poate suspenda executarea hotărârii a carei anulare se cere.
Admiterea în principiu
Instanţa examineaza admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie prevăzute în art. 386 lit. a)-c), fără citarea părţilor.
Instanţa constatind ca cererea de contestaţie este facuta în termenul prevăzut de lege, ca motivul pe care se sprijina contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi ca în sprijinul contestaţiei se depun ori se invoca dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Procedura de judecare
La termenul fixat pentru judecarea contestaţiei în anulare, instanţa, ascultând părţile şi concluziile procurorului, dacă găseşte contestaţia intemeiata, desfiinteaza prin decizie hotărârea a carei anulare se cere şi procedeaza fie de îndată, fie acordind un termen, după caz, la rejudecarea recursului, sau la rejudecarea cauzei după casare.
Când condamnatul se afla în stare de detinere, dispozitiile art. 375 alin. 2 şi 3 se aplică în mod corespunzător.
Judecarea contestaţiei prevăzute în art. 386 lit. d) se face cu citarea părţilor interesate în cauza în care s-a pronuntat ultima hotărâre. Instanţa, ascultând părţile şi concluziile procurorului, dacă găseşte contestaţia intemeiata, desfiinteaza prin decizie sau, după caz, prin sentinta, ultima hotărâre sau acea parte din ultima hotărâre cu privire la care exista autoritate de lucru judecat.
Sentinta data în contestaţie este supusă apelului, iar decizia data în apel este supusă recursului.
Hotărârile supuse revizuirii
Hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atit cu privire la latura penala cit şi cu privire la latura civila.
Când o hotărâre priveste mai multe infractiuni sau mai multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre faptuitori.
Cazurile de revizuire
Revizuirea poate fi ceruta când:
a)s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţa la solutionarea cauzei;
b)un martor, un expert sau un interpret a savirsit infractiunea de marturie mincinoasa în cauza a carei revizuire se cere;
c)un inscris care a servit ca temei al hotărârii a carei revizuire se cere a fost declarat fals;
d)un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penala a comis o infractiune în legătură cu cauza a carei revizuire se cere;
e)când doua sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.
Cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau imprejurarilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de incetare a procesului penal ori de condamnare.
Cazurile de la lit. b), c) şi d) constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
În cazul prevăzut de lit. e), toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.
Dovedirea unor cazuri de revizuire
Situaţiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b), c) şi d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.
Când organele aratate în alin. 1 nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, situaţiile menţionate se constata în procedura de revizuire.
Persoanele care pot cere revizuirea
Pot cere revizuirea:
a)oricare parte din proces, în limitele calităţii sale procesuale;
b)sotul şi rudele apropiate ale condamnatului, chiar şi după moartea acestuia.
Procurorul poate din oficiu sa initieze procedura revizuirii.
Organele de conducere ale unităţilor la care se referă art. 145 din Codul penal care au cunoştinţa despre vreo fapta sau imprejurare care ar motiva revizuirea sunt obligate sa sesizeze pe procuror.
Cererea de revizuire
Cererea de revizuire se adreseaza procurorului de la parchetul de pe linga instanţa care a judecat cauza în prima instanţa.
Cererea se face în scris, cu aratarea cazului de revizuire pe care se intemeiaza şi a mijloacelor de proba în dovedirea acestuia.
Dacă cererea nu indeplineste condiţiile aratate în alin. 2, procurorul cheama persoana care a facut cererea în vederea completarii sau precizarii
acesteia.
Termenul de introducere a cererii
Cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după executarea pedepsei sau după moartea condamnatului.
Cererea de revizuire în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui faţă de care s-a incetat procesul penal, se poate face în termen de un an, care curge:
a)în cazul prevăzut în art. 394 lit. a), precum şi în cazurile prevăzute la lit. b), c) şi d) când nu sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data când faptele sau imprejurarile au fost cunoscute de persoana care face cererea;
b)în cazurile prevăzute în art. 394 lit. b), c) şi d), dacă sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data când hotărârea a fost cunoscuta de persoana care face cererea.
Dispozitiile din alineatul precedent se aplică şi în cazul când procurorul se sesizeaza din oficiu.
Revizuirea în defavoarea inculpatului nu se poate face când a intervenit o cauza care împiedica punerea în miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal.
Efectuarea actelor de cercetare
După introducerea cererii de revizuire procurorul asculta, dacă este cazul, potrivit art. 397 alin. 3, persoana care solicită revizuirea. În cazul când este necesară efectuarea de cercetari pentru a verifica temeinicia cererii de revizuire, procurorul dispune aceasta prin ordonanţa.
Totodata, procurorul cere, dacă este necesar, dosarul cauzei.
Pentru efectuarea actelor de cercetare procurorul poate delega organul de cercetare penala. Dispozitiile art. 217 alin. ultim sunt aplicabile.
Termenul de efectuare a actelor de cercetare este de 2 luni şi curge de la data introducerii cererii de revizuire.
După efectuarea cercetarilor, procurorul inainteaza intregul material împreună cu concluziile sale instanţei competente.
Suspendarea executarii
Abrogat.
Art. 400 a fost abrogat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Instanţa competenţa
Competenţa sa judece cererea de revizuire este instanţa care a judecat cauza în prima instanţa. Când temeiul cererii de revizuire consta în existenta unor hotărâri ce nu se pot concilia, competenţa se determina potrivit dispoziţiilor art. 35.
Măsuri premergatoare
(1)La primirea lucrărilor trimise de procuror, preşedintele instanţei fixeaza termen de judecată pentru examinarea cererii de revizuire, în vederea admiterii în principiu, dispunind citarea părţilor interesate.
(2)Când persoana în favoarea sau defavoarea careia s-a cerut revizuirea se afla în stare de detinere, chiar intr-o alta cauza, preşedintele dispune incunostintarea acestei persoane despre termen şi la măsuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu.
(3)Persoana arestata este adusa la judecata.
Alin. (3) al art. 402 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Admiterea în principiu
Instanţa, ascultând concluziile procurorului şi ale părţilor, examineaza dacă cererea de revizuire este facuta în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele stinse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu. Instanţa poate verifica oricare dintre probele pe care se intemeiaza cererea sau poate, când este necesar, sa administreze probe noi.
Persoanele prevăzute în art. 394 lit. b) şi d) nu pot fi ascultate ca martori în cauza supusă revizuirii.
Instanţa, în baza celor constatate, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire sau, prin sentinta, respingerea acesteia.
Când cererea de revizuire a fost facuta pentru un condamnat decedat, sau când condamnatul care a facut cererea ori în favoarea caruia s-a facut revizuirea a decedat după introducerea cererii, prin derogare de la dispozitiile art. 10 alin. 1 lit. g) procedura de revizuire îşi va urma cursul, iar în cazul admiterii în principiu, după rejudecarea cauzei, instanţa va hotari potrivit dispoziţiilor din art. 13 alin. 2 şi 3 care se aplică în mod corespunzător.
Masurile care pot fi luate după admiterea în principiu
(1)Odata cu admiterea în principiu a cererii de revizuire instanţa poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii.
(2)Instanţa poate de asemenea lua oricare dintre masurile preventive, dacă sunt intrunite condiţiile legale.
(3)În cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire pentru existenta unor hotărâri ce nu se pot concilia, cauzele în care aceste hotărâri au fost pronuntate se reunesc în vederea rejudecarii.
Alin. (1) al art. 404 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Rejudecarea
Rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedura privind judecarea în prima instanţa.
Instanţa, dacă găseşte necesar, administreaza din nou probele care au fost efectuate în cursul primei judecati sau cu ocazia admiterii în principiu a cererii de revizuire.
Solutiile după rejudecare
Instanţa, dacă constata ca cererea de revizuire este intemeiata, anulează hotărârea în măsura în care a fost admisa revizuirea sau hotărârile care nu se pot concilia şi pronunţă o noua hotărâre potrivit dispoziţiilor art. 345-353, care se aplică în mod corespunzător.
De asemenea, dispozitiile art. 373 se aplică în mod corespunzător.
Totodata, instanţa dispune, dacă este cazul, restituirea amenzii platite şi a averii confiscate, precum şi a cheltuielilor judiciare pe care cel în favoarea caruia s-a admis revizuirea nu era tinut să le suporte, iar pentru cei condamnati la pedeapsa inchisorii cu executarea la locul de muncă, restituirea cotei facuta venit la bugetul de stat şi calcularea ca vechime şi continuitate în munca a duratei pedepsei executate.
Dacă instanţa constata ca cererea de revizuire este neintemeiata, o respinge.
Calea de atac
Sentintele instanţei de revizuire, date potrivit art. 403 alin. 3 şi art. 406 alin. 1, sunt supuse acelorasi cai de atac ca şi hotărârile la care se referă revizuirea, iar deciziile date în apel sunt supuse recursului.
Revizuirea dispoziţiilor civile
Regulile cuprinse în prezenta secţiune se aplică în mod corespunzător şi în ce priveste revizuirea hotărârii penale cu privire la latura civila.
Recursul în anulare
Orice hotărâre definitivă poate fi atacata cu recurs în anulare la Curtea Suprema de Justiţie de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei.
Art. 409 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Cazurile în care se poate face recurs în anulare
(1)Hotărârile definitive de condamnare, achitare şi incetare a procesului penal pot fi atacate cu recurs în anulare în urmatoarele cazuri:
I. Cazurile în care recursul are efect cu privire la situaţia părţilor din proces:
1.instanţa nu s-a pronuntat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare;
2.când nu sunt intrunite elementele constitutive ale unei infractiuni sau când instanţa a pronuntat o hotărâre de condamnare pentru o alta fapta decit cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecata, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334-337;
3.când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penala;
4.când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 din Codul penal sau în alte limite decit cele prevăzute de lege;
5.când persoana condamnata a fost mai înainte judecata în mod definitiv pentru aceeasi fapta sau dacă exista o cauza de inlaturare a raspunderii penale, pedeapsa a fost gratiata ori a intervenit decesul inculpatului;
6.când, în mod greşit, inculpatul a fost achitat pentru motivul ca fapta savirsita de el nu este prevăzută de legea penala sau când, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal pentru motivul ca exista autoritate de lucru judecat sau o cauza de inlaturare a raspunderii penale ori ca a intervenit decesul inculpatului;
7.când faptei savirsite i s-a dat o gresita încadrare juridica;
7^1.când hotărârea este contrara legii sau când prin hotărâre s-a facut o gresita aplicare a legii de natura sa influenteze solutia procesului;
8.când s-a comis o eroare grava de fapt;
9.când judecatorii de fond au comis un exces de putere, în sensul că au trecut în domeniul altei puteri constituite în stat.
II. Cazurile în care recursul poate fi declarat numai în favoarea condamnatului:
1.nu au fost respectate dispozitiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei;
2.instanţa nu a fost sesizata legal;
3.instanţa nu a fost compusa potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. 2 sau a existat un caz de incompatibilitate;
4.sedinta de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
5.judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
5^1.judecata a avut loc fără citarea legala a părţilor sau cu procedura de citare neindeplinita;
6.judecata a avut loc în lipsa aparatorului, când prezenta acestuia era obligatorie;
7.judecata s-a facut fără efectuarea anchetei sociale, în cauzele cu infractori minori;
8.când nu a fost efectuata expertiza psihiatrica a inculpatului în cazurile şi în condiţiile prevăzute în art. 117 alin. 1 şi 2;
9.instanţa a admis o cale de atac neprevazuta de lege sau introdusa tardiv.
(2)Hotărârile definitive, altele decit cele prevăzute în alin. 1, pot fi atacate cu recurs în anulare numai dacă sunt contrare legii.
(3)De asemenea, pot fi atacate cu recurs în anulare hotărârile definitive pronuntate în cauzele în care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a unui drept prevăzut de Convenţia europeana pentru apararea drepturilor omului şi a libertatilor fundamentale. Instanţa nu va putea obliga statul la plata unor despăgubiri care au fost acordate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului şi încasate de victima încălcării unui drept prevăzut de aceasta.
(3^1)În cazul în care repararea prejudiciului a fost acordată potrivit dispoziţiilor alin. 3, statul are actiune în regres împotriva aceluia care, cu rea-credinta sau din grava neglijenta, a provocat situaţia generatoare de daune.
(4)Instanţa, soluţionând recursul în anulare, verifica hotărârile atacate sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute în alineatele precedente, punindu-le în prealabil în discutia părţilor.
Subpunctul 4 al punctului I al art. 410 a fost modificat de pct. 6 al ORDONANTEI DE URGENTA nr. 207/2000*).
*)Pct. 6 al ORDONANTEI DE URGENTA nr. 207/2000 este abrogat prin Legea nr. 456/2001 publicată în M. Of. 410/25.07.2001 pentru aprobarea cu modificari şi aprobari a ORDONANTEI DE URGENTA nr. 207/2000.
Subpunctul 8 al punctului I al art. 410 a fost abrogat de pct. 7 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 207/2000*)
*)Pct. 7 al ORDONANTEI DE URGENTA nr. 207/2000 a fost abrogat prin Legea nr. 456/2001.
La articolul 410, după alineatul 2 s-a introdus un nou alineat, care a devenit alineatul 3, iar alineatul 3 a devenit alineatul 4, prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 207/2000.
Alin. (3) al art. 410 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (3^1) al art. 410 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Termenul de declarare
(1)Recursul în anulare în favoarea celui condamnat poate fi declarat oricând, chiar după moartea acestuia, cu privire la latura penala, iar cu privire la latura civila, numai dacă solutionarea acesteia se răsfrânge asupra laturii penale.
(2)Dispozitiile alineatului precedent se aplică şi în cazul când recursul în anulare se face în favoarea persoanei faţă de care s-a incetat procesul penal.
(3)În cazul prevăzut în art. 410 alin. 3, recursul în anulare se introduce în termen de un an de la data comunicarii către statul român a hotărârii Curtii Europene a Drepturilor Omului.*) (4) În celelalte cazuri, recursul în anulare poate fi declarat numai în termen de un an de la data când hotărârea atacata a ramas definitivă.
(5)Instantele de judecată sunt obligate ca în termen de 10 zile de la primirea cererii parchetului sa trimita spre examinare dosarele în care hotărârile sunt definitive sau, după caz, sa comunice, în acelasi termen, situaţia judiciara a acestora.
*)La articolul 411, după alineatul 2 s-a introdus un nou alineat, care a devenit alineatul 3, alineatele 3 şi 4 au devenit alineatele 4 şi 5, prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ 207/2000.
Suspendarea executarii
După sesizare, Curtea Suprema de Justiţie poate dispune, din oficiu, la propunerea procurorului general al parchetului de pe lângă această instanţă, sau la cererea părţii, suspendarea executarii hotărârii atacate sau poate reveni asupra suspendarii acordate.
Dispozitiile alin. 1 se aplică şi în cazul în care cel condamnat a inceput executarea pedepsei.
Aducerea la indeplinire a dispoziţiilor de suspendare a executarii hotărârii se face prin instanţa de executare.
Art. 412 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Extinderea recursului în anulare
Judecind recursul în anulare, instanţa examineaza cauza prin extindere şi cu privire la părţile la care acesta nu se referă, putind hotari şi în privinta lor, fără a crea acestor părţi o situaţie mai grea.
Citarea părţilor
La judecarea recursului în anulare, declarat în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau faţă de care s-a incetat procesul penal, părţile se citeaza. Dacă recursul este declarat în favoarea condamnatului, părţile se citeaza când Curtea Suprema de Justiţie considera necesar, precum şi în cazul când s-ar putea modifica despăgubirile civile.
Părţile prezente la judecarea recursului în anulare au dreptul la cuvint, chiar dacă nu au fost citate.
Retragerea recursului în anulare
Până la închiderea dezbaterilor, procurorul general poate retrage recursul în anulare.
Retragerea recursului în anulare trebuie motivata.
Motivarea, judecarea şi solutionarea recursului în anulare
(1)Motivarea, judecarea şi solutionarea recursului în anulare se fac potrivit dispoziţiilor din capitolul III, secţiunea II, care se aplică în mod corespunzător şi se completeaza cu dispozitiile din aceasta secţiune.
(1^1)Când recursul în anulare priveste atât hotărârea primei instante cat şi hotărârea instanţei de apel sau, după caz, şi hotărârea instanţei de recurs, în caz de admitere şi dispunere a rejudecarii, cauza se trimite la prima instanţa, dacă toate hotărârile au fost casate, şi la instanţa de apel sau, după caz, la instanţa de recurs, când numai hotărârile acestora au fost desfiinţate.
(2)Când condamnatul se găseşte în curs de executare a pedepsei, Curtea Suprema de Justiţie, admiţând recursul în anulare şi pronuntind casarea cu trimitere, dispune asupra stării de libertate a acestuia.
(3)Când recursul în anulare este facut în favoarea unui condamnat decedat, sau când, după introducerea recursului în anulare, condamnatul în favoarea caruia a fost facut recursul a decedat, prin derogare de la dispozitiile art. 10 alin. 1 lit. g) recursul va fi judecat, iar în caz de admitere, Curtea Suprema de Justiţie, pe baza lucrărilor din dosar, sau instanţa de trimitere, când a fost necesară completarea probelor, va hotari potrivit dispoziţiilor din art. 13 alin. 2 şi 3, care se aplică în mod corespunzător.
Alin. (1^1) al art. 414^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Recursul în interesul legii
(1)Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, direct, sau ministrul justiţiei, prin intermediul procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, are dreptul, pentru a asigura interpretarea şi aplicarea unitara a legilor penale şi de procedura penala pe intreg teritoriul tarii, sa ceara Curtii Supreme de Justiţie să se pronunte asupra chestiunilor de drept care au primit o solutionare diferita din partea instanţelor judecătorești.
(2)Deciziile pronuntate de Sectiile Unite, prin care se solutioneaza sesizarile, sunt obligatorii şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, precum şi pe pagina de Internet a Curtii Supreme de Justiţie. Ele se aduc la cunoştinţa instanţelor şi de Ministerul Justiţiei.
(3)Solutiile se pronunţă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese.
Alin. (1) şi (2) ale art. 414^2 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Hotărâri executorii
Hotărârile instanţelor penale devin executorii la data când au ramas definitive.
Hotărârile nedefinitive sunt executorii atunci când legea dispune aceasta.
Raminerea definitivă a hotărârii primei instante
Hotărârile primei instante rămân definitive:
1.la data pronuntarii, când hotărârea nu este supusă apelului şi nici recursului;
2.la data expirarii termenului de apel:
a)când nu s-a declarat apel în termen;
b)când apelul declarat a fost retras inauntrul termenului;
3.la data retragerii apelului, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de apel;
4.la data expirarii termenului de recurs în cazul hotărârilor nesupuse apelului sau dacă apelul a fost respins:
a)când nu s-a declarat recurs în termen;
b)când recursul declarat a fost retras inauntrul termenului;
5.la data retragerii recursului declarat împotriva hotărârilor menţionate la pct. 4, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de recurs;
6.la data pronuntarii hotărârii prin care s-a respins recursul declarat împotriva hotărârilor menţionate la pct. 4.
Raminerea definitivă a hotărârii instanţei de apel
Hotărârile instanţei de apel rămân definitive:
1.la data expirarii termenului de recurs:
a)când apelul a fost admis fără trimitere pentru rejudecare şi nu s-a declarat recurs în termen;
b)când recursul declarat împotriva hotărârii menţionate la lit. a) a fost retras inauntrul termenului;
2.la data retragerii recursului declarat împotriva hotărârii menţionate la lit. a), dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de recurs;
3.la data pronuntarii hotărârii prin care s-a respins recursul declarat împotriva hotărârii menţionate la lit. a).
Raminerea definitivă a hotărârii instanţei de recurs
Hotărârea instanţei de recurs ramine definitivă la data pronuntarii acesteia când:
a)recursul a fost admis şi procesul a luat sfirsit în faţa instanţei de recurs, fără rejudecare;
b)cauza a fost rejudecata de către instanţa de recurs, după admiterea recursului;
c)cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare, în cazul respingerii recursului.
Instanţa de executare
Hotărârea instanţei penale, rămasă definitivă la prima instanţa de judecată, la instanţa de apel sau la instanţa de recurs, se pune în executare de către prima instanţa de judecată.
Hotărârile pronuntate în prima instanţa de către Curtea Suprema de Justiţie se pun în executare, după caz, de Tribunalul Municipiului Bucureşti sau de tribunalul militar teritorial cu sediul în Bucureşti.
Când hotărârea ramine definitivă în faţa instanţei ierarhic superioare, aceasta trimite de îndată instanţei de executare un extras din acea hotărâre, cu datele necesare punerii în executare.
Dispozitiile alineatelor precedente sunt aplicabile şi în cazul hotărârilor nedefinitive, dar executorii.
Judecatorul delegat cu executarea
Instanţa de executare deleaga pe unul din judecatorii săi, pentru efectuarea punerii în executare.
Dacă cu prilejul punerii în executare a hotărârii sau în cursul executarii se iveste vreo nelamurire sau impiedicare, judecatorul delegat poate sesiza instanţa de executare, care va proceda potrivit dispoziţiilor art. 460.
Punerea în executare a pedepsei inchisorii sau a detentiunii pe viaţa
Pedeapsa inchisorii şi pedeapsa detentiunii pe viaţa se pun în executare prin emiterea mandatului de executare. Mandatul de executare se emite de instanţa de executare, se întocmeşte în trei exemplare şi cuprinde: denumirea instanţei care a emis mandatul, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului prevăzute în art. 70, numărul şi data hotărârii care se executa şi denumirea instanţei care a pronuntat-o, pedeapsa pronunţată şi textul de lege aplicat, timpul retinerii şi arestarii preventive care s-a dedus din durata pedepsei, menţiunea dacă cel condamnat este recidivist, ordinul de arestare şi de detinere, semnatura presedintelui, precum şi stampila acelei instante.
Trimiterea spre executare a mandatului
Pentru aducerea la indeplinire a mandatului de executare emis se trimit doua exemplare, după caz, organului de politie, comandantului locului de detinere când condamnatul este arestat, sau comandantului unităţii militare unde face serviciul militar cel condamnat.
Executarea mandatului
(1)Pe baza mandatului de executare organul de politie procedeaza la arestarea condamnatului. Celui arestat i se inmineaza un exemplar al mandatului şi este dus la locul de detinere cel mai apropiat, unde organul de politie preda celalalt exemplar al mandatului de executare.
(2)Dispozitiile art. 161 sunt aplicabile în mod corespunzător, obligaţia de incunostintare revenind organului de politie.
(3)Dacă persoana împotriva careia s-a emis mandatul nu este gasita, organul de politie constata aceasta printr-un proces-verbal şi ia măsuri pentru darea în urmărire. Un exemplar de pe procesul-verbal împreună cu un exemplar al mandatului de executare se trimit instanţei care a emis mandatul.
(3^1)Dispozitiile art. 184 alin. 3^1 se aplică în mod corespunzător.
(4)Comandantul unităţii militare, primind mandatul de executare, inmineaza un exemplar condamnatului şi ia măsuri pentru trimiterea acestuia la locul de executare a pedepsei.
(5)Când condamnatul se afla arestat, un exemplar al mandatului de executare i se inmineaza de către comandantul locului de detinere.
(6)Comandantul locului de detinere consemneaza într-un proces-verbal data de la care condamnatul a inceput executarea pedepsei.
(7)O copie de pe procesul-verbal se trimite instanţei de executare.
Alin. (3^1) al art. 422 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Punerea în executare a pedepsei inchisorii cu executarea la locul de muncă
Pedeapsa inchisorii cu executarea la locul de muncă se pune în executare prin emiterea mandatului de executare. Mandatul se emite de instanţa de executare, se întocmeşte în 4 exemplare şi cuprinde, pe linga menţiunile prevăzute în art. 420, care se aplică în mod corespunzător, şi urmatoarele date: denumirea, sediul unităţii unde se executa pedeapsa, dispoziţia de executare a pedepsei către conducerea unităţii şi de retinere şi varsare la bugetul de stat a cotei prevăzute de lege.
Trimiterea spre executare a mandatului şi a dispozitivului hotărârii
Pentru aducerea la indeplinire a mandatului de executare emis, se trimite cite un exemplar unităţii unde se va executa pedeapsa, condamnatului şi organului de politie din localitatea în care îşi are sediul unitatea.
O copie de pe dispozitivul hotărârii se trimite de instanţa de executare consiliului local în a cărui circumscriptie îşi are domiciliul condamnatul.
Obiectii privind identitatea
Dacă persoana faţă de care se efectueaza executarea mandatului ridica obiectii în ce priveste identitatea, se procedeaza potrivit dispoziţiilor art. 153, care se aplică în mod corespunzător.
Abrogat.
Punerea în executare a amenzii penale
(1)Persoana condamnata la pedeapsa amenzii este obligata să depună recipisa de plată integrală a amenzii la instanţa de executare, în termen de 3 luni de la raminerea definitivă a hotărârii.
(2)Când cel condamnat se găseşte în imposibilitate de a achita integral amenda în termenul prevăzut în alineatul precedent, instanţa de executare, la cererea condamnatului, poate dispune esalonarea platii amenzii, pe cel mult 2 ani în rate lunare.
(3)În caz de neindeplinire a obligaţiei în termenul aratat în alin. 1 sau de neplata a unei rate, instanţa de executare procedeaza la punerea în executare a amenzii după cum urmeaza:
a)în cazul când cel condamnat este salariat, membru cooperator sau realizează alte venituri din munca, ori este pensionar, comunică unităţii care face plata salariului sau a oricărui venit din munca ori organului care dispune efectuarea platii pensiei, cuantumul amenzii de executat, precum şi dispoziţia de a efectua retinerile în contul amenzii şi a le varsa la bugetul de stat;
b)în cazul în care cel condamnat nu se găseşte în vreuna dintre situaţiile prevăzute la lit. a), comunică organului financiar al primariei localităţii unde domiciliaza condamnatul un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveste aplicarea amenzii.
(4)Dacă în raport cu cuantumul amenzii şi cu veniturile celui condamnat, în cazurile prevăzute la lit. a), rezultă ca amenda nu poate fi achitata în intregime în termen de 2 ani, executarea acesteia se face şi asupra altor bunuri ale condamnatului.
(5)În situaţia prevăzută în alineatul precedent, instanţa de executare comunică organului financiar al consiliului local al localităţii în care domiciliaza condamnatul un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveste aplicarea amenzii.
Litera b) a alin. (3) al art. 425 a fost modificata de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Interzicerea exercitiului unor drepturi
Pedeapsa interzicerii exercitiului unor drepturi se pune în executare prin trimiterea de către instanţa de executare a unei copii de pe dispozitivul hotărârii, consiliului local în a cărui circumscriptie îşi are domiciliul condamnatul şi organului care supraveghează exercitarea acestor drepturi.
Degradarea militara
Pedeapsa degradării militare se pune în executare prin trimiterea de către instanţa de executare a unei copii de pe hotărâre, după caz, comandantului unităţii militare din care a facut parte cel condamnat sau comandantului centrului militar în raza caruia domiciliaza condamnatul.
Abrogat.
Obligarea la tratament medical
Măsura de siguranţă a obligarii la tratament medical luata printr-o hotărâre definitivă se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv şi a copiei de pe raportul medico-legal, directiei sanitare din judeţul pe teritoriul caruia locuieste persoana faţă de care s-a luat această măsură. Directia sanitara judeteana va comunică de îndată persoanei faţă de care s-a luat măsura obligarii la tratament medical, unitatea sanitara la care urmeaza sa i se faca tratament.
Instanţa de executare comunică persoanei faţă de care s-a luat măsura obligarii la tratament medical, ca este obligata să se prezinte de îndată la unitatea sanitara la care urmeaza sa i se faca tratamentul, atrăgându-i-se atenţia ca în caz de nerespectare a masurii luate se va dispune internarea medicală.
În cazul în care obligarea la tratament medical insoteste pedeapsa inchisorii ori a detentiunii pe viaţa sau priveste o persoană aflata în stare de detinere, comunicarea prevăzută în alin. 1 se face administraţiei locului de detinere.
Obligaţii în legătură cu tratamentul medical
Unitatea sanitara la care faptuitorul a fost repartizat pentru efectuarea tratamentului medical este obligata sa comunice instanţei:
a)dacă persoana obligata la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul;
b)sustragerea de la efectuarea tratamentului după prezentare;
c)când măsura dispusa de instanţa nu este sau nu mai este necesară, însă pentru înlăturarea stării de pericol pe care o prezinta persoana obligata la tratament este indicat un alt tratament;
d)dacă pentru efectuarea tratamentului medical este necesară internarea medicală.
În cazul când unitatea sanitara nu se afla în circumscripţia instanţei care a dispus executarea, comunicarea prevăzută la lit. b)-d) se face judecatoriei în a carei circumscriptie se afla unitatea sanitara.
Dispozitiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător şi în cazul aratat în art. 429 alin. 3.
Inlocuirea tratamentului medical
Primind comunicarea, instanţa de executare sau instanţa prevăzută în art. 430 alin. 2, după ascultarea concluziilor procurorului, iar dacă considera necesar, şi a celui interesat, dispune fie inlocuirea tratamentului, fie internarea medicală.
O copie de pe hotărârea definitivă a instanţei prevăzute în art. 430 alin. 2 se comunică instanţei de executare.
Internarea medicală
Măsura de siguranţă a internarii medicale luata printr-o hotărâre definitivă se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv şi a unei copii de pe raportul medico-legal directiei sanitare din judeţul pe teritoriul caruia locuieste persoana faţă de care s-a luat această măsură.
Obligaţii în legătură cu internarea medicală
Directia sanitara este obligata să efectueze internarea, încunoştinţând despre această instanţă de executare.
Unitatea sanitara la care s-a facut internarea are obligaţia, în cazul când considera ca internarea nu mai este necesară, sa incunostiinteze judecatoria în a carei circumscriptie se găseşte unitatea sanitara.
Inlocuirea sau încetarea internarii medicale
Judecatoria, după primirea incunostiintarii prevăzute în art. 433 alin. 2, ascultând concluziile procurorului, ale aparatorului şi, dacă găseşte necesar, şi ale persoanei internate, dispune fie încetarea internarii, fie inlocuirea acesteia cu măsura obligarii la tratament medical.
Încetarea sau inlocuirea masurii internarii poate fi ceruta şi de persoana internata sau de procuror. În aceste cazuri instanţa cere avizul unităţii sanitare unde se afla cel internat.
Dacă cel internat nu are aparator, i se asigura un avocat din oficiu.
O copie de pe hotărârea definitivă prin care s-a dispus inlocuirea sau încetarea internarii medicale se comunică instanţei de executare.
Măsuri de siguranţă provizorii
(1)În cazul în care măsura obligarii la tratament medical sau a internarii medicale a fost luata în mod provizoriu în cursul urmaririi penale sau al judecatii, punerea în executare se face de către instanţa de judecată care a luat această măsură.
(2)Dispozitiile prevăzute în art. 430-434 se aplică în mod corespunzător.
Alin. (1) al art. 435 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Executarea altor măsuri de siguranţă
Măsura de siguranţă a interzicerii unei functii sau profesii şi măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi se pun în executare prin comunicarea unei copii de pe dispozitiv organului în drept sa aduca la indeplinire aceste măsuri şi sa supravegheze respectarea lor.
Acest organ are indatorirea să asigure executarea masurii luate şi sa sesizeze organul de urmărire penala în caz de sustragere de la executarea masurii de siguranţă.
Măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi poate fi aminata sau întreruptă de organul care are indatorirea să asigure executarea acestei măsuri, în caz de boala sau pentru orice alt motiv care justifica aminarea sau intreruperea.
Revocarea masurilor de siguranţă
Persoana cu privire la care s-a luat una din masurile prevăzute în art.
113-116 din Codul penal poate cere instanţei în a carei circumscriptie locuieste, revocarea masurii, când temeiurile care au impus luarea acesteia au incetat.
Revocarea poate fi ceruta şi de procuror. Solutionarea cererii se face cu citarea persoanei cu privire la care este luata măsura, ascultându-se şi concluziile aparatorului şi procurorului.
Dacă cel internat nu are aparator, i se asigura un avocat din oficiu.
Executarea expulzarii
Când prin hotărârea de condamnare la pedeapsa inchisorii s-a luat măsura de siguranţă a expulzarii, se face menţiune în mandatul de executare a pedepsei inchisorii ca la data liberarii, condamnatul să fie predat organului de politie, care va proceda la efectuarea expulzarii.
Dacă măsura expulzarii nu insoteste pedeapsa inchisorii, comunicarea în vederea expulzarii se face organului de politie, imediat ce hotărârea a ramas definitivă.
Executarea confiscarii speciale
Măsura de siguranţă a confiscarii speciale luata prin ordonanţa sau hotărâre se executa după cum urmeaza:
a)lucrurile confiscate se predau organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit dispoziţiilor legii;
b)când s-a dispus distrugerea lucrurilor confiscate, aceasta se face în prezenta, după caz, a procurorului sau judecatorului, intocmindu-se proces-verbal care se depune la dosarul cauzei.
Executarea interdicţiei de a reveni în locuinta familiei pe o perioadă determinata
Când prin hotărârea de condamnare la pedeapsa inchisorii s-a luat măsura de siguranţă prevăzută în art. 118^1 din Codul penal, a interdicţiei de a reveni în locuinta familiei pe o perioadă determinata, o copie de pe dispozitivul hotărârii se comunică organului de politie în a cărui circumscriptie se afla locuinta familiei.
Dacă pedeapsa inchisorii se executa într-un loc de detentie, se face menţiune în mandatul de executare a pedepsei inchisorii sa i se puna în vedere condamnatului, la data liberarii să se prezinte la organul de politie, care procedeaza potrivit alin. 3. Totodata, se trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii comandantului locului de detinere.
Organul de politie are indatorirea să asigure executarea masurii luate prin supravegherea respectarii interdicţiei de a nu reveni în locuinta familiei şi sa sesizeze organul de urmărire penala în caz de sustragere de la executarea masurii.
Art. 439^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Inlocuirea raspunderii penale
În cazul inlocuirii raspunderii penale, executarea mustrarii şi a mustrarii cu avertisment se efectueaza conform art. 487, care se aplică în mod corespunzător, iar executarea amenzii se efectueaza potrivit art. 442 şi 443.
Abrogat.
Executarea sanctiunilor
Executarea mustrarii şi a mustrarii cu avertisment se efectueaza conform art. 487, care se aplică în mod corespunzător, iar executarea amenzii se efectueaza potrivit art. 442 şi 443.
Amenzile judiciare
Amenda judiciara se pune în executare de către organul judiciar care a aplicat-o.
Punerea în executare se face prin trimiterea unui extras de pe acea parte din dispozitiv care priveste aplicarea amenzii judiciare organului care, potrivit legii, executa amenda penala.
Executarea amenzilor judiciare se face de organul aratat în alineatul precedent.
Cheltuielile judiciare avansate de stat
Dispoziţia din hotărârea penala privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat se pune în executare potrivit art. 442 alin. 2.
Când obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat s-a dispus prin ordonanţa, punerea în executare se face de procuror, aplicindu-se în mod corespunzător dispozitiile art. 442 alin. 2.
Executarea cheltuielilor judiciare se face de către organele care, potrivit legii, executa amenda penala.
Restituirea lucrurilor şi valorificarea celor neridicate
Când prin hotărârea penala s-a dispus restituirea unor lucruri care se afla în pastrarea sau la dispoziţia instanţei de executare, restituirea se face de către judecatorul insarcinat cu executarea, prin remiterea acelor lucruri persoanelor în drept. În acest scop, sunt încunoştinţate persoanele cărora urmeaza sa li se restituie lucrurile.
Dacă în termen de 6 luni de la primirea incunostiintarii, persoanele chemate nu se prezinta a le primi, lucrurile trec în patrimoniul statului. Instanţa constata aceasta prin încheiere şi dispune predarea lucrurilor organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit dispoziţiilor legii.
Dacă restituirea lucrurilor nu s-a putut efectua, deoarece nu se cunosc persoanele cărora ar trebui să le fie restituite şi nimeni nu le-a reclamat în termen de 6 luni de la raminerea definitivă a hotărârii, sunt aplicabile în mod corespunzător dispozitiile alineatului precedent.
Când restituirea lucrurilor a fost dispusa de către procuror sau de către organul de cercetare penala, acesta procedeaza potrivit prevederilor din alineatele precedente.
Inscrisurile declarate false
Dispoziţia hotărârii penale care declara un inscris ca fiind fals în totul sau în parte se executa sau se pune în executare de către judecatorul delegat.
Când inscrisul declarat fals a fost anulat în totalitatea lui, se face menţiune despre aceasta pe fiecare pagina, iar în caz de anulare parţială, numai pe paginile care conţin falsul.
Inscrisul declarat fals ramine la dosarul cauzei.
În cauza în care este necesar ca despre inscrisul declarat fals să se faca menţiune în scriptele unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal, i se trimite acesteia o copie de pe hotărâre.
Instanţa poate dispune, când constata existenta unui interes legitim, eliberarea unei copii, cu menţiunile aratate în alin. 2, de pe inscrisul sub semnatura privată falsificat. În aceleasi condiţii, instanţa poate dispune restituirea inscrisului oficial parţial falsificat.
Despăgubirile civile şi cheltuielile judiciare
Dispozitiile din hotărârea penala privitoare la despăgubirile civile şi la cheltuielile judiciare cuvenite părţilor se executa potrivit legii civile.
Revocarea sau anularea suspendarii executarii pedepsei
Asupra revocarii sau anularii suspendarii condiţionate a executarii pedepsei prevăzute în art. 83 ori în art. 85 din Codul penal sau a suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere prevăzută în art. 86^4 ori în art. 86^5 din Codul penal se pronunţă, din oficiu sau la sesizarea procurorului, instanţa care judeca ori a judecat în prima instanţa infractiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea.
Dacă până la expirarea termenului de incercare nu au fost respectate oblibaţiile civile prevăzute în art. 84 sau cele prevăzute în art. 86^4 alin. 1 din Codul penal, partea interesata sau procurorul sesizeaza instanţa care a pronuntat în prima instanţa suspendarea, în vederea revocarii suspendarii executarii pedepsei.
Revocarea sau anularea executarii pedepsei la locul de muncă
Revocarea sau anularea executarii pedepsei la locul de muncă, în cazurile prevăzute în art. 86^9 şi 86^10 din Codul penal, se dispune, după caz, de către instanţa de executare sau de către instanţa corespunzătoare în a carei circumscriptie se afla unitatea unde se executa pedeapsa, ori de către instanţa care judeca sau a judecat în prima instanţa infractiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea. Sesizarea instanţei se face din oficiu, de către procuror, de unitate sau de organul politiei. În cazul prevăzut în art. 86^9 alin. 4, instanţa poate fi sesizata şi de către cel condamnat.
Inlocuirea pedepsei detentiunii pe viaţa
Inlocuirea pedepsei detentiunii pe viaţa cu pedeapsa inchisorii se dispune, din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat, de către instanţa de executare, iar dacă cel condamnat se afla în stare de detinere, de către instanţa corespunzătoare în a carei circumscriptie se afla locul de detinere.
Hotărârea de inlocuire, rămasă definitivă, se pune în executare potrivit dispoziţiilor art. 420-423.
Alte modificari de pedepse
Pedeapsa pronunţată poate fi modificata, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executarii pedepsei se constata, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenta vreuneia dintre urmatoarele situaţii:
a)concursul de infractiuni;
b)recidiva;
c)acte care intră în conţinutul aceleiasi infractiuni.
Instanţa competenţa sa dispună asupra modificarii pedepsei este instanţa de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul când cel condamnat se afla în stare de detinere ori în executarea pedepsei la locul de muncă, instanţa corespunzătoare în a carei circumscriptie se afla locul de detinere sau, după caz, unitatea unde se executa pedeapsa.
Sesizarea instanţei se face din oficiu, la cererea procurorului ori a celui condamnat.
Inlocuirea pedepsei amenzii
Inlocuirea pedepsei amenzii în cazul prevăzut în art. 63^1 din Codul penal se dispune de instanţa de executare.
Sesizarea instanţei se face din oficiu sau de către organul care, potrivit legii, executa amenda.
Liberarea condiţionată
(1)Liberarea condiţionată se dispune, la cererea sau la propunerea facuta potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecatoria în a carei circumscriptie se afla locul de detinere, iar în cazul prevăzut în art. 62 alin 3 din Codul penal, de către tribunalul militar în a cărui circumscriptie se afla inchisoarea militara.
(2)Când instanţa constata că nu sunt indeplinite condiţiile pentru acordarea liberarii condiţionate, prin hotărârea de respingere fixeaza termenul după expirarea caruia propunerea sau cererea va putea fi reinnoita, termen care nu poate fi mai mare de un an.
(3)Instantele prevăzute în alin. 1 se pronunţă şi asupra revocarii liberarii condiţionate, în cazul când instanţa care a judecat pe condamnat pentru o alta infractiune nu s-a pronuntat în aceasta privinta.
(4)Hotărârea instanţei este supusă recursului. Termenul de recurs este de 3 zile. Recursul declarat de procuror este suspensiv de executare.
(5)Instanţa în faţa careia hotărârea a ramas definitivă este obligata sa comunice locului de detinere copie de pe dispozitivul prin care s-a dispus revocarea liberarii condiţionate.
Alin. (4) al art. 450 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Încetarea executarii pedepsei la locul de muncă
Încetarea executarii pedepsei la locul de muncă se dispune de judecatoria în a carei circumscriptie se afla unitatea unde condamnatul executa pedeapsa.
Dispozitiile art. 450 alin. 2, 3 şi 4 se aplică în mod corespunzător.
Instanţa în faţa careia hotărârea a ramas definitivă este obligata sa comunice unităţii unde se executa pedeapsa, precum şi organului de politie din localitatea în care îşi are sediul unitatea, copie de pe dispozitivul prin care s-a dispus încetarea executarii pedepsei.
Inlocuirea executarii pedepsei pentru militari
Inlocuirea executarii pedepsei inchisorii cu executarea în inchisoare militara, în cazul condamnatilor care au devenit militari în termen în cursul judecatii la o instanţa civila, precum şi pentru cei care au devenit militari în termen după raminerea definitivă a hotărârii de condamnare, se dispune de către tribunalul militar în a cărui circumscriptie se găseşte unitatea militara din care face parte cel condamnat, la sesizarea comandantului.
Inlocuirea executarii pedepsei inchisorii intr-o inchisoare militara, cu executarea într-un loc de detinere, în cazul condamnatilor care au fost trecuti în rezerva înainte de începerea executarii pedepsei, se dispune de către instanţa prevăzută la alineatul precedent, din oficiu sau la sesizarea comandantului unităţii militare din care facea parte cel condamnat.
Reducerea pedepsei pentru militari
Reducerea pedepsei ce se executa în inchisoare militara în cazul şi în condiţiile prevăzute în art. 62 alin. 2 din Codul penal se face la sesizarea comandantului acelei inchisori.
Instanţa competenţa sa reduca pedeapsa este tribunalul militar în a cărui circumscriptie se afla inchisoarea militara.
Cazurile de aminare
Executarea pedepsei inchisorii sau a detentiunii pe viaţa poate fi aminata în urmatoarele cazuri:
a)când se constata pe baza unei expertize medico-legale ca cel condamnat sufera de o boala care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa. În acest caz, executarea pedepsei se amina până când condamnatul se va gasi în situaţia de a putea executa pedeapsa;
b)când o condamnata este gravida sau are un copil mai mic de un an. În aceste cazuri, executarea pedepsei se amina până la încetarea cauzei care a determinat aminarea;
c)când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediata a pedepsei ar avea consecinte grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucreaza. În acest caz, executarea poate fi aminata cel mult 3 luni şi numai o singură dată.
Cererea de aminare a executarii pedepsei inchisorii sau a detentiunii pe viaţa poate fi facuta de procuror, de condamnat, de persoanele aratate în art. 362 alineatul ultim, iar în cazul de la lit. c) din prezentul articol, şi de către conducerea unităţii la care lucreaza condamnatul.
Dispozitiile prezentului articol se aplică şi în cazul celui condamnat la executarea pedepsei la locul de muncă. În situaţia prevăzută la lit. b), executarea pedepsei poate fi aminata pe perioada stabilita de normele legale cu privire la concediul ce se acordă salariatelor înainte şi după nastere.
Instanţa competenţa
Instanţa competenţa să se pronunte asupra acordarii aminarii executarii pedepsei este instanţa de executare.
Instanţa de executare tine evidenta amânărilor acordate şi la expirarea termenului ia măsuri pentru emiterea mandatului de executare, iar dacă mandatul a fost emis, ia măsuri pentru aducerea lui la indeplinire.
Cazurile de intrerupere
Executarea pedepsei inchisorii sau a detentiunii pe viaţa poate fi întreruptă în cazurile şi condiţiile prevăzute în art. 453, la cererea persoanelor aratate în alineatul 2 al aceluiasi articol.
Instanţa competenţa
Instanţa competenţa sa dispună asupra intreruperii executarii pedepsei este instanţa de executare sau instanţa în a carei circumscriptie se afla locul de detinere sau, după caz, unitatea unde se executa pedeapsa la locul de muncă, corespunzătoare în grad instanţei de executare.
Evidenta intreruperii executarii pedepsei
Instanţa care a acordat intreruperea comunică de îndată această măsură locului de detinere sau, după caz, unităţii unde condamnatul executa pedeapsa şi organului de politie, iar dacă intreruperea a fost acordată de instanţa în a carei raza teritoriala se afla locul de detinere sau unitatea, aceasta comunică măsura luata şi instanţei de executare.
Instanţa de executare, administratia locului de detinere şi unitatea unde condamnatul executa pedeapsa ţin evidenta intreruperilor acordate. Dacă la expirarea termenului de intrerupere cel condamnat la pedeapsa inchisorii nu se prezinta la locul de detinere, administratia trimite de îndată o copie de pe mandatul de executare organului de politie, în vederea executarii. Pe copia mandatului de executare se menţionează şi cit a mai ramas de executat din durata pedepsei. Dacă, la expirarea termenului de intrerupere, cel condamnat la pedeapsa inchisorii cu executare la locul de muncă nu se prezinta la unitate, aceasta instiinteaza de îndată instanţa de executare.
Administratia locului de detinere sau unitatea comunică instanţei de executare data la care a reinceput executarea pedepsei.
Timpul cit executarea a fost întreruptă nu se socoteste în executarea pedepsei.
Intervenirea unei legi penale noi
Când după raminerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede că infractiune fapta pentru care s-a pronuntat condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai usoara decit cea care se executa ori urmeaza a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la indeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 12, 14 şi 15 din Codul penal.
Aplicarea dispoziţiilor din alineatul precedent se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat, de către instanţa de executare, iar dacă cel condamnat se afla în executarea pedepsei, de către instanţa corespunzătoare în grad în a carei circumscriptie se afla locul de detinere sau unitatea unde condamnatul executa pedeapsa la locul de muncă.
Amnistia şi gratierea
Aplicarea amnistiei, când intervine după raminerea definitivă a hotărârii, precum şi aplicarea gratierii se fac de către un judecator de la instanţa de executare, iar dacă cel condamnat se afla în executarea pedepsei, de către un judecator de la instanţa corespunzătoare în a carei circumscriptie se afla locul de detinere sau unitatea unde se executa pedeapsa la locul de muncă.
Procedura la instanţa de executare
(1)Când rezolvarea situaţiilor reglementate în prezentul titlu este data în competenţa instanţei de executare, preşedintele dispune citarea părţilor interesate şi ia măsuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu, în cazurile prevăzute în art. 171. (2) Condamnatul arestat este adus la judecata.
(3)Participarea procurorului este obligatorie.
(4)După concluziile procurorului şi ascultarea părţilor, instanţa se pronunţă prin sentinta.
(5)Dispozitiile cuprinse în partea speciala, titlul II, care nu sunt contrare dispoziţiilor din acest capitol, se aplică în mod corespunzător.
(6)Dispozitiile alineatelor precedente se aplică şi în cazul în care rezolvarea uneia din situaţiile reglementate în prezentul titlu este data în competenţa instanţei în a carei circumscriptie se afla locul de detinere sau unitatea unde cel condamnat executa pedeapsa. Solutia se comunică instanţei de executare.
Alineatul (2) al art. 460 a fost modificat de articolul 1 punctul 33 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Contestaţia la executare
Contestaţia contra executarii hotărârii penale se poate face în urmatoarele cazuri:
a)când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b)când executarea este indreptata împotriva altei persoane decit cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c)când se iveste vreo nelamurire cu privire la hotărârea care se executa sau vreo impiedicare la executare;
d)când se invoca amnistia, prescriptia, gratierea sau orice alta cauza de stingere ori de micsorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executarii.
În cazurile prevăzute la lit. a), b) şi d) contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută în alin. 1 sau 6 al art. 460, iar în cazul prevăzut la lit. c), la instanţa care a pronuntat hotărârea ce se executa.
Contestaţia împotriva actelor de executare privind confiscarea averii se
solutioneaza de instanţa civila, potrivit legii civile.
Rezolvarea contestaţiei
Procedura de rezolvare a contestaţiei la executare este cea prevăzută în art. 460.
În cazul aratat în art. 461 lit. d), dacă din hotărârea pusa în executare nu rezultă datele şi situaţiile de existenta cărora depinde solutionarea contestaţiei, constatarea acestora se face de către instanţa competenţa sa judece contestaţia.
Contestaţia privitoare la dispozitiile civile
Contestaţia privitoare la executarea dispoziţiilor civile ale hotărârii se face, în cazurile prevăzute în art. 461 lit. a) şi b), la instanţa de executare prevăzută în art. 460, iar în cazul prevăzut în art. 461 lit. c) la instanţa care a pronuntat hotărârea ce se executa.
Procedura de rezolvare a acestei contestatii este cea prevăzută în art. 460 alin. 1 şi 2.
Contestaţia împotriva actelor de executare se solutioneaza de către instanţa civila potrivit legii civile.
Contestaţia privitoare la amenzile judiciare
Contestaţia contra executarii amenzilor judiciare se solutioneaza de către instanţa care le-a pus în executare.
Infractiunea flagranta
Este flagranta infractiunea descoperita în momentul savirsirii sau imediat după savirsire.
Este de asemenea considerata flagranta şi infractiunea al carei faptuitor, imediat după savirsire, este urmarit de persoana vatamata, de martorii oculari sau de strigatul public, ori este surprins aproape de locul comiterii infractiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natura a-l presupune participant la infractiune.
În cazurile de mai sus, orice persoană are dreptul sa prinda pe faptuitor şi sa-l conduca inaintea autorităţii.
Cazuri de aplicare a procedurii speciale
Infractiunile flagrante pedepsite prin lege cu inchisoare mai mare de un an şi de cel mult 12 ani, precum şi formele agravate ale acestor infractiuni, savarsite în municipii sau oraşe, în mijloace de transport în comun, balciuri, targuri, porturi, aeroporturi sau gari, chiar dacă nu apartin unităţilor teritoriale aratate mai sus, precum şi în orice alt loc aglomerat, se urmaresc şi se judeca potrivit dispoziţiilor prevăzute în acest capitol, care se completeaza cu dispozitiile din prezentul cod.
Art. 466 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Constatarea infractiunii
Organul de urmărire penala sesizat întocmeşte un proces-verbal, în care consemneaza cele constatate cu privire la fapta savirsita. În procesul-verbal consemneaza de asemenea declaratiile invinuitului şi ale celorlalte persoane ascultate.
Dacă este cazul, organul de urmărire penala stringe şi alte probe.
Procesul-verbal se citeşte invinuitului, precum şi persoanelor care au fost ascultate, cărora li se atrage atenţia ca pot completa declaratiile sau ca pot face obiectii cu privire la acestea.
Procesul-verbal se semneaza de organul de urmărire penala, de invinuit şi de persoanele ascultate.
Retinerea şi arestarea invinuitului sau a inculpatului
(1)Invinuitul este retinut. Retinerea dureaza 24 de ore. La sesizarea organului de cercetare sau din oficiu, procurorul poate solicita judecatorului arestarea invinuitului, care nu poate depăşi 10 zile, acestea calculandu-se de la data expirarii ordonantei de retinere.
(2)Dacă procurorul apreciaza ca sunt suficiente dovezi pentru punerea în miscare a actiunii penale, da rechizitoriu prin care pune în miscare actiunea penala şi dispune trimiterea în judecata şi trimite dosarul instanţei competente înainte de expirarea mandatului de arestare.
(3)În cazul în care procurorul nu a dispus trimiterea în judecata în termen de 3 zile de la data emiterii ordonantei de retinere, se aplică art. 146 şi urmatoarele.
Art. 468 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alineatul (1) al art. 468 a fost modificat de articolul 1 punctul 34 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Continuarea cercetării după restituire
(1)În cazul când judecatorul a emis mandat de arestare a invinuitului şi procurorul a restituit cauza, organul de cercetare este obligat sa continue cercetarea şi sa inainteze dosarul procurorului o dată cu invinuitul, cel mai tarziu în 3 zile de la arestarea acestuia.
(2)În cazul când nu s-a putut efectua complet cercetarea în termenul aratat în alineatul precedent, continuarea cercetării penale se face potrivit dispoziţiilor procedurii obisnuite.
Alineatul (1) al art. 469 a fost modificat de articolul 1 punctul 35 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Verificarea lucrărilor de cercetare penala
(1)Procurorul, primind dosarul, procedeaza la verificarea lucrărilor urmaririi penale şi se pronunţă în cel mult 2 zile de la primire, putind dispune trimiterea în judecata, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmaririi penale, potrivit art. 262, ori restituirea cauzei potrivit art. 265. (2) Când procurorul dispune trimiterea în judecata, întocmeşte rechizitoriu şi inainteaza de îndată instanţei de judecată dosarul cauzei, cu propunerea de arestare preventiva a inculpatului.
(3)Dacă procurorul restituie cauza pentru completarea sau refacerea urmaririi penale, urmarirea se efectueaza potrivit procedurii obisnuite. Dispozitiile art. 267 şi 268 se aplică în mod corespunzător.
Alineatul (2) al art. 470 a fost modificat de articolul 1 punctul 36 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Instanţa competenţa
Competenţa de judecată în cauzele privitoare la infractiunile flagrante prevăzute în art. 466 este cea obisnuita.
Pentru municipiile impartite în sectoare, ministrul justiţiei poate desemna una sau mai multe judecatorii care să judece aceste cauze.
Măsuri pregatitoare
(1)Preşedintele instanţei fixeaza termenul de judecată, care nu poate depăşi 5 zile de la data primirii dosarului, dispunand totodata aducerea cu mandat a martorilor şi a părţii vatamate.
(2)Inculpatul este adus la judecata. Celelalte părţi nu se citeaza.
(3)Participarea procurorului la judecata este obligatorie.
(4)Instanţa verifica dacă în cauza sunt intrunite condiţiile prevăzute în articolul 466. (5) Când instanţa constata ca în cauza nu sunt intrunite aceste condiţii, judecata se face potrivit procedurii obisnuite.
Alin. (1) al art. 472 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Judecata în prima instanţa
Instanţa procedeaza la judecarea cauzei ascultând pe inculpat, martorii prezenţi, precum şi persoana vatamata dacă este de faţa. Judecata se face pe baza acestor declaratii şi a lucrărilor din dosar.
Instanţa poate dispune, din oficiu sau la cerere, administrarea de probe noi, în care scop ia masurile corespunzătoare, pe care le aduce la indeplinire în mod direct sau prin organele de politie.
Pentru administrarea probelor instanţa poate acorda termene care în total nu trebuie să depăşească 10 zile.
Măsuri cu privire la starea de libertate
Când instanţa se desesizeaza pentru incompetenta sau retine cauza pentru a fi judecata potrivit procedurii obisnuite, ori amina judecarea cauzei potrivit art. 473 alin. ultim, trebuie să dispună asupra stării de libertate a inculpatului.
Hotărârea instanţei
Instanţa este obligata să se pronunte asupra cauzei în aceeasi zi în care s-au incheiat dezbaterile, sau cel mai tirziu în urmatoarele 2 zile.
Inculpatul aflat în stare de detinere este adus la pronuntare.
Hotărârea trebuie redactata în cel mult 24 de ore.
Când inculpatul a fost pus anterior în libertate, dacă instanţa pronunţă pedeapsa inchisorii, poate dispune arestarea acestuia.
Instanţa este obligata a dispune punerea în libertate a inculpatului arestat, în cazurile prevăzute în art. 350 alin. 2 şi 3, care se aplică în mod corespunzător.
Actiunea civila
Instanţa examineaza actiunea civila numai dacă persoana vatamata este prezenta şi se constituie parte civila, iar pretentiile acesteia pot fi solutionate fără aminarea judecatii.
Dacă persoana vatamata este o unitate dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal ori o persoană lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrinsa, instanţa examineaza actiunea civila chiar în lipsa acestora şi chiar dacă nu s-au constituit parte civila, iar solutionarea actiunii civile nu duce la aminarea cauzei.
Dacă nu sunt intrunite condiţiile alineatelor precedente, instanţa rezerva solutionarea actiunii pe calea unei acţiuni separate, care este scutita de taxe de timbru.
Apelul şi recursul
Termenul de apel şi cel de recurs sunt de 3 zile de la pronuntare.
Dosarul cauzei se inainteaza instanţei de apel sau, după caz, instanţei de recurs în urmatoarele 24 de ore de la declararea apelului ori a recursului.
Judecarea în apel şi în recurs se face de urgenta.
Cazul infracţiunilor concurente, indivizibile sau conexe
În caz de concurs de infractiuni, când procedura prevăzută în prezentul capitol se aplică numai unora dintre infractiunile concurente, se procedeaza la disjungere, urmarirea şi judecarea infracţiunilor facindu-se separat.
În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă procedura prevăzută în prezentul capitol se aplică numai unora dintre fapte ori unora dintre infractori, iar disjungerea nu este posibila, urmarirea şi judecata se fac potrivit procedurii obisnuite.
Cazuri când se aplică procedura speciala
Procedura prevăzută în prezentul capitol nu se aplică infracţiunilor savirsite de minori.
În cazul infracţiunilor pentru care punerea în miscare a actiunii penale se face numai la plingerea prealabila a persoanei vatamate, dacă acestea sunt flagrante şi savirsite în condiţiile prevăzute în art. 466, constatarea savirsirii lor este obligatorie şi se face potrivit art. 467. Procedura de urmărire şi judecare prevăzută în acest capitol se aplică numai în cazul infracţiunilor aratate în art. 279 alin. 2 lit. b) şi c) şi dacă persoana vatamata a introdus în termen de 24 de ore de la savirsirea infractiunii flagrante plingerea prealabila la organul de urmărire penala. În acest scop, persoana vatamata este chemata şi intrebata de organul de urmărire penala dacă înţelege sa faca plingere în termenul mai sus aratat.
Dispozitii generale
Urmarirea şi judecarea infracţiunilor savarsite de minori, precum şi punerea în executare a hotărârilor privitoare la acestia se fac potrivit procedurii obisnuite, cu completările şi derogarile din prezentul capitol şi din secţiunea IV^1 a cap. I din titlul IV al părţii generale.
Art. 480 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Persoanele chemate la organul de urmărire
Când invinuitul sau inculpatul este un minor ce nu a implinit 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a minorului, dacă organul de urmărire penala considera necesar, citeaza pe delegatul autorităţii tutelare, precum şi pe parinti, iar când este cazul, pe tutore, curator sau persoana în ingrijirea ori supravegherea careia se afla minorul.
Citarea persoanelor prevăzute în alineatul precedent este obligatorie la efectuarea prezentarii materialului de urmărire penala.
Neprezentarea persoanelor legal citate la efectuarea actelor aratate în alin. 1 şi 2 nu împiedica efectuarea acelor acte.
Obligativitatea anchetei sociale
În cauzele cu infractori minori, organul de urmărire penala sau instanţa de judecată are obligaţia sa dispună efectuarea anchetei sociale.
Ancheta sociala consta în stringerea de date cu privire la purtarea pe care minorul o are în mod obisnuit, la starea fizica şi mintala a acestuia, la antecedentele sale, la condiţiile în care a fost crescut şi în care a trait, la modul în care parintii, tutorele sau persoana în ingrijirea careia se afla minorul îşi indeplinesc indatoririle lor faţă de acesta şi în general cu privire la orice elemente care pot servi la luarea unei măsuri sau la aplicarea unei sancţiuni faţă de minor.
Ancheta sociala se efectueaza de către persoane desemnate de către autoritatea tutelara a consiliului local în a cărui circumscriptie domiciliaza minorul.
Compunerea instanţei
(1)Cauzele în care inculpatul este minor se judeca, potrivit regulilor de competenţa obisnuite, de către judecatori anume desemnaţi potrivit legii.
(2)Instanţa compusa potrivit dispoziţiilor alineatului precedent ramine competenţa sa judece şi face aplicarea dispoziţiilor procedurale speciale privitoare la minori, chiar dacă între timp inculpatul a implinit vârsta de 18 ani.
(3)Inculpatul care a savirsit infractiunea în timpul când era minor este judecat potrivit procedurii obisnuite, dacă la data sesizarii instanţei implinise vârsta de 18 ani.
Alin. (1) al art. 483 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Persoane chemate la judecarea minorilor
(1)Judecarea cauzei privind o infractiune savirsita de un minor se face în prezenta acestuia, cu excepţia cazului când minorul s-a sustras de la judecata.
(2)La judecarea cauzei se citeaza, în afară de părţi, autoritatea tutelara şi parintii, iar dacă este cazul, tutorele, curatorul, persoana în ingrijirea ori supravegherea careia se afla minorul şi serviciul de reintegrare sociala a infractorilor şi de supraveghere a executarii sanctiunilor neprivative de libertate de pe lângă acea instanţa, precum şi alte persoane a caror prezenta este considerata necesară de către instanţa.
(3)Persoanele aratate în alineatul precedent au dreptul şi indatorirea sa dea lamuriri, sa formuleze cereri şi să prezinte propuneri în privinta masurilor ce ar urma să fie luate.
(4)Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedica judecarea cauzei.
Alin. (2) al art. 484 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Desfăşurarea judecatii
Sedinta în care are loc judecarea infractorului minor se desfăşoară separat de celelalte şedinţe.
Sedinta nu este publică. La desfăşurarea judecatii pot asista persoanele aratate în articolul precedent, aparatorii părţilor, precum şi alte persoane cu incuviintarea instanţei.
Când inculpatul este minor sub 16 ani, instanţa după ce îl asculta poate dispune indepartarea lui din sedinta, dacă apreciaza ca cercetarea judecătorească şi dezbaterile ar putea avea o influenţa negativa asupra minorului.
Inculpaţi minori cu majori
Când în aceeasi cauza sunt mai mulţi inculpaţi, dintre care unii minori şi altii majori, şi nu este posibila disjungerea, instanţa judeca în compunerea prevăzută în art. 483 şi după procedura obisnuita, aplicind însă cu privire la inculpatii minori dispozitiile cuprinse în acest capitol.
Executarea mustrarii
În cazul când s-a luat faţă de minor măsura educativa a mustrarii, aceasta se executa de îndată, în sedinta în care s-a pronuntat hotărârea.
Când din orice împrejurări măsura mustrarii poate fi executata îndată după pronuntare, se fixeaza un termen pentru când se dispune aducerea minorului, citindu-se totodata parintii, ori dacă este cazul, tutorele sau curatorul ori persoana în ingrijirea sau supravegherea careia se afla minorul.
Punerea în executare a libertatii supravegheate
Când instanţa a luat faţă de minor măsura libertatii supravegheate, această măsură se pune în executare chiar în sedinta în care este pronunţată, dacă minorul şi persoana sau reprezentantul institutiei sau unităţii speciale careia i s-a încredinţat supravegherea sunt de faţa.
Când punerea în executare nu se poate face în aceeasi sedinta, se fixeaza un termen pentru când se dispune aducerea minorului şi chemarea persoanelor prevăzute în alineatul precedent.
Revocarea şi inlocuirea libertatii supravegheate
Revocarea masurii libertatii supravegheate pentru vreuna din cauzele prevăzute în art. 108 din Codul penal, cu excepţia cazului când minorul a savirsit din nou o infractiune, precum şi inlocuirea libertatii supravegheate se dispun de instanţa care a pronuntat această măsură.
Internarea minorului
În cazul când s-a luat faţă de minor măsura educativa a internarii într-un centru de reeducare, instanţa poate dispune, prin aceeasi hotărâre, punerea în executare de îndată a masurii luate. Punerea în executare se face prin trimiterea unei copii de pe hotărâre organului de politie de la locul unde se afla minorul.
Organul de politie ia măsuri pentru internarea minorului.
Copia de pe hotărâre se preda centrului de reeducare în care minorul este internat.
Centrul de reeducare comunică instanţei efectuarea internarii.
Schimbari privind măsura internarii
Liberarea minorului dintr-un centru de reeducare înainte de a deveni major, revocarea liberarii înainte de a deveni major, precum şi ridicarea sau prelungirea masurii internarii într-un centru de reeducare se dispun din oficiu sau la sesizare de judecatoria sau tribunalul care a judecat în prima instanţa pe minor.
Aceeasi instanţa este competenţa sa dispună ridicarea, prelungirea sau inlocuirea masurii internarii într-un institut medical-educativ.
Aminarea sau intreruperea executarii masurii internarii
Executarea masurii educative a internarii într-un centru de reeducare poate fi aminata sau întreruptă în cazurile şi în condiţiile prevăzute în art. 453 şi 455.
Revocarea masurilor luate faţă de minor
Revocarea sau menţinerea masurilor educative, precum şi a masurii liberarii minorului dintr-un centru de reeducare înainte de a deveni major, sau dintr-un institut medical-educativ, când minorul a savirsit din nou o infractiune, se dispune de instanţa competenţa sa judece acea infractiune.
Dispozitii privind apelul şi recursul
Dispozitiile art. 483-489 se aplică în mod corespunzător şi la judecata în instanţa de apel şi de recurs, în cauzele privitoare la infractiuni savirsite de minori.
Instanţa competenţa
Competenţa să se pronunte asupra reabilitarii judecătorești este fie instanţa care a judecat în prima instanţa cauza în care s-a pronuntat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a carei circumscriptie domiciliaza condamnatul.
Cererea de reabilitare
Cererea de reabilitare judecătorească se face de condamnat, iar după moartea acestuia, de sot sau de rudele apropiate. Sotul sau rudele apropiate pot continua procedura de reabilitare pornita anterior decesului.
În cerere trebuie să se mentioneze:
a)adresa condamnatului, iar când cererea este facuta de altă persoană, adresa acesteia;
b)condamnarea pentru care se cere reabilitarea şi fapta pentru care a fost pronunţată acea condamnare;
c)localităţile unde condamnatul a locuit şi locurile de muncă pe tot intervalul de timp de la executarea pedepsei şi până la introducerea cererii, iar în cazul când executarea pedepsei a fost prescrisa, de la data raminerii definitive a hotărârii şi până la introducerea cererii;
d)temeiurile cererii;
e)indicatii utile pentru identificarea dosarului şi orice alte date pentru solutionarea cererii.
La cerere se anexeaza actele din care reiese ca sunt indeplinite condiţiile reabilitarii.
Măsuri premergatoare
Preşedintele instanţei, fixind termenul pentru solutionarea cererii de reabilitare, dispune citarea petitionarului şi a persoanelor a caror ascultare o considera ca ar fi necesară, ia măsuri pentru aducerea dosarului în care se găseşte hotărârea de condamnare şi cere o copie de pe fisa cu antecedente penale ale condamnatului.
Respingerea cererii pentru lipsa condiţiilor de forma
Cererea de reabilitare se respinge pentru neindeplinirea condiţiilor de forma în urmatoarele cazuri:
a)când a fost introdusa înainte de termenul legal;
b)când lipseste menţiunea prevăzută în art. 495 alin. 2 lit. a) şi petitionarul nu s-a prezentat la termenul de infatisare;
c)când lipseste vreuna din menţiunile prevăzute în art. 495 alin. 2 lit. b)-e) şi petitionarul nu a completat cererea la prima infatisare şi nici la termenul ce i s-a acordat în vederea completarii.
În cazul prevăzut la lit. a), cererea poate fi repetata după implinirea termenului legal, iar în cazurile prevăzute la lit. b) şi c), oricând.
Solutionarea cererii
La termenul fixat instanţa asculta persoanele citate, concluziile procurorului şi verifica dacă sunt indeplinite condiţiile cerute de lege pentru admiterea reabilitarii. Când din materialul aflat la dosar nu rezultă date suficiente cu privire la indeplinirea condiţiilor de reabilitare, instanţa dispune completarea materialului de către persoana interesata, iar dacă considera necesar, cere de la organele competente relatii cu privire la comportarea celui condamnat.
Situaţii privind despăgubirile civile
Când condamnatul sau persoana care a facut cererea de reabilitare dovedeste că nu i-a fost cu putinta sa achite despăgubirile civile şi cheltuielile judiciare, instanţa, apreciind imprejurarile, poate dispune reabilitarea sau poate să acorde, în vederea solutionarii cererii, un termen pentru a achita în intregime sau în parte suma datorata. Acest termen nu poate depăşi 6 luni.
În caz de obligaţie solidara, instanţa fixeaza suma ce trebuie achitata, în vederea reabilitarii, de condamnat sau de urmasii săi.
Drepturile acordate părţii civile prin hotărârea de condamnare nu se modifica prin hotărârea data asupra reabilitarii.
Suspendarea examinarii cererii
Dacă înainte de solutionarea cererii de reabilitare a fost pusa în miscare actiunea penala pentru o alta infractiune savirsita de condamnat, examinarea cererii se suspenda până la solutionarea definitivă a cauzei privitoare la noua invinuire.
Apelul şi recursul
Hotărârea prin care instanţa rezolva cererea de reabilitare este supusă apelului, iar hotărârea pronunţată de instanţa de apel este supusă recursului.
Menţiuni despre reabilitare
După raminerea definitivă a hotărârii de reabilitare, instanţa dispune să se faca menţiune despre aceasta pe hotărârea prin care s-a pronuntat condamnarea pentru care s-a admis reabilitarea.
Anularea reabilitarii
Anularea reabilitarii se hotaraste la cererea procurorului, de către instanţa prevăzută în art. 494.
Procedura prevăzută pentru solutionarea cererii de reabilitare se aplică în mod corespunzător şi pentru solutionarea cererii de anulare.
Titlul cap. 4 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Cazuri care dau dreptul la repararea pagubei
Persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotărâre definitivă de achitare.
Are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori careia i s-a restrans libertatea în mod nelegal.
Privarea sau restrangerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilita, după caz, prin ordonanţa a procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţa a procurorului de scoatere de sub urmărire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanţei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de incetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).
Are drept la repararea pagubei suferite şi persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescriptia, amnistia sau dezincriminarea faptei.
Art. 504 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Felul şi intinderea reparatiei
La stabilirea intinderii reparatiei se tine seama de durata privarii de libertate sau a restrangerii de libertate suportate, precum şi de consecintele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restransa.
Reparatia consta în plata unei sume de bani sau, ţinându-se seama de condiţiile celui indreptatit la repararea pagubei şi de natura daunei produse, în constituirea unei rente viagere ori în obligaţia ca, pe cheltuiala statului, cel privat de libertate sau a cărui libertate a fost restransa să fie încredinţat unui institut de asistenţa sociala şi medicală.
Persoanelor indreptatite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate erau incadrate în munca, li se calculeaza, la vechimea în munca stabilita potrivit legii, şi timpul cat au fost private de libertate.
Reparatia este, în toate cazurile, suportata de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Art. 505 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Actiunea pentru repararea pagubei
Actiunea pentru repararea pagubei poate fi pornita de persoana indreptatita, potrivit art. 504, iar după moartea acesteia poate fi continuata sau pornita de către persoanele care se aflau în întreţinerea sa.
Actiunea poate fi introdusa în termen de 18 luni de la data ramanerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţei de judecată sau a ordonantelor procurorului, prevăzute în art. 504.
Pentru obtinerea repararii pagubei, persoana indreptatita se poate adresa tribunalului în a cărui circumscriptie domiciliaza, chemand în judecata civila statul, care este citat prin Ministerul Finanţelor Publice.
Actiunea este scutita de taxa judiciara de timbru.
Art. 506 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Actiunea în regres
În cazul în care repararea pagubei a fost acordată potrivit art. 506, statul are actiune în regres împotriva aceluia care, cu rea-credinta sau din grava neglijenta, a provocat situaţia generatoare de daune.
Art. 507 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Constatarea disparitiei inscrisului
În cazul disparitiei unui dosar judiciar sau a unui inscris care aparţine unui astfel de dosar, organul de urmărire penala sau preşedintele instanţei la care se gasea dosarul sau inscrisul întocmeşte un proces-verbal prin care constata dispariţia şi arata masurile care s-au luat pentru gasirea lui.
Pe baza procesului-verbal se procedeaza potrivit dispoziţiilor prevăzute în prezentul capitol.
Obiectul procedurii speciale
Când dosarul sau inscrisul disparut este reclamat de un interes justificat şi nu poate fi refacut potrivit procedurii obisnuite, procurorul prin ordonanţa sau instanţa de judecată prin încheiere dispune, după caz, inlocuirea sau reconstituirea dosarului ori inscrisului disparut.
Incheierea instanţei se da fără citarea părţilor, afară de cazul când instanţa considera necesară chemarea acestora. Incheierea nu este supusă nici unei cai de atac.
Efectuarea procedurii speciale
Inlocuirea sau reconstituirea se efectueaza de organul de urmărire penala ori de instanţa de judecată inaintea careia cauza se găseşte pendinte, iar în cauzele definitiv solutionate, de instanţa la care dosarul se găseşte în conservare.
Când constatarea disparitiei s-a facut de un organ de urmărire penala sau de o instanţa de judecată, altele decit cele aratate în alineatul precedent, organul de urmărire penala sau instanţa de judecată care a constatat dispariţia trimite organului de urmărire penala sau instanţei de judecată competente toate materialele necesare efectuării inlocuirii ori reconstituirii inscrisului disparut.
Inlocuirea inscrisului
Inlocuirea inscrisului disparut are loc atunci când exista copii oficiale de pe acel inscris. Organul de urmărire penala sau instanţa de judecată ia măsuri pentru obtinerea copiei.
Copia obtinuta tine locul inscrisului original până la gasirea acestuia.
Persoanei care a predat copia oficiala i se elibereaza o copie certificata de pe aceasta.
Reconstituirea inscrisului
Când nu exista o copie oficiala de pe inscrisul disparut, se procedeaza la reconstituirea acestuia. Reconstituirea unui dosar se face prin reconstituirea inscrisurilor pe care le continea.
În vederea reconstituirii pot fi folosite orice mijloace de proba.
Rezultatul reconstituirii se constata, după caz, prin ordonanţa organului de urmărire penala confirmata de procuror sau prin hotărârea instanţei data cu citarea părţilor.
Hotărârea de reconstituire este supusă apelului, iar hotărârea pronunţată de instanţa de apel este supusă recursului.
Condiţiile şi modalitatile de realizare
Condiţiile şi modalitatile de realizare a asistentei judiciare internationale în materie penala sunt cele stabilite prin dispozitiile cuprinse în legea speciala şi în prezentul capitol, dacă prin conventiile internationale nu se prevede altfel.
Art. 513 a fost modificat de LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001*) publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 807 din 17 decembrie 2001.
*)LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001 a fost abrogata de LEGEA nr. 302 din 28 iunie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 1 iulie 2004.
Art. 513 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Comisia rogatorie în strainatate
Articolul 514*)
Organul de urmărire penala sau instanţa de judecată, când socoteste necesară efectuarea unui act procedural în strainatate, se adreseaza prin comisie rogatorie organului de urmărire penala sau instanţei judecătorești din strainatate, care are posibilitatea să efectueze acel act.
Dispozitiile art. 134 sunt aplicabile.
*)Art. 514 a fost abrogat de LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001**) publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 807 din 17 decembrie 2001.
**)LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001 a fost abrogata de LEGEA nr. 302 din 28 iunie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 1 iulie 2004.
Transmiterea comisiei rogatorii
Articolul 515*)
Comisia rogatorie se inainteaza, după caz, procurorului general sau ministrului justiţiei, care la rindul lor intervin la Ministerul Afacerilor Externe pentru transmiterea comisiei rogatorii.
*)Art. 515 a fost abrogat de LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001**) publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 807 din 17 decembrie 2001.
**)LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001 a fost abrogata de LEGEA nr. 302 din 28 iunie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 1 iulie 2004.
Valabilitatea actului efectuat
Articolul 516*)
*)Actul procedural indeplinit în tara străină, potrivit legii acelei tari, este valabil inaintea organelor judiciare române.
Art. 516 a fost abrogat de LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001**) publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 807 din 17 decembrie 2001.
**)LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001 a fost abrogata de LEGEA nr. 302 din 28 iunie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 1 iulie 2004.
Comisia rogatorie din strainatate
Articolul 517*)
Organul de urmărire penala sau instanţa de judecată poate efectua comisii rogatorii cerute de organe de urmărire penala ori de instante judecătorești din strainatate.
Cererea pentru efectuarea comisiei rogatorii se trimite de către Ministerul Afacerilor Externe, după caz, procurorului general ori ministrului justiţiei, care sesizeaza organul de urmărire penala sau instanţa de judecată competenţa. -------------
*)Art. 517 a fost abrogat de LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001**) publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 807 din 17 decembrie 2001.
**)LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001 a fost abrogata de LEGEA nr. 302 din 28 iunie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 1 iulie 2004.
Condiţiile de prezentare a materialelor
Articolul 518*)
Cererea de comisie rogatorie adresata unei autorităţi straine, precum şi inscrisurile care o însoţesc trebuie să fie traduse şi legalizate potrivit regulilor privind inscrisurile oficiale ce urmeaza să fie prezentate unor autorităţi din strainatate.
*)Art. 518 a fost abrogat de LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001**) publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 807 din 17 decembrie 2001.
**)LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001 a fost abrogata de LEGEA nr. 302 din 28 iunie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 1 iulie 2004.
Cazuri de recunoastere
Abrogat.
Art. 519 a fost abrogat de LEGEA nr. 302 din 28 iunie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 1 iulie 2004.
Condiţiile de recunoastere
Abrogat.
Art. 520 a fost abrogat de LEGEA nr. 302 din 28 iunie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 1 iulie 2004.
Recunoasterea pe cale principala
Abrogat.
Art. 521 a fost abrogat de LEGEA nr. 302 din 28 iunie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 1 iulie 2004.
Executarea dispoziţiilor civile
Executarea dispoziţiilor civile dintr-o hotărâre judecătorească penala străină se face potrivit regulilor prevăzute pentru executarea hotărârilor civile straine.
Secţiunea 4 a fost introdusa de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Rejudecarea celor judecati în lipsa în caz de extradare
În cazul în care se cere extradarea unei persoane judecate şi condamnate în lipsa, cauza va putea fi rejudecata de către instanţa care a judecat în prima instanţa, la cererea condamnatului.
Dispozitiile art. 405-408 se aplică în mod corespunzător.
Art. 522^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
DISPOZITII FINALE
Termenii explicati în Codul penal
Termenii sau expresiile al caror înţeles este anume explicat în Codul penal au acelasi înţeles şi în Legea de procedura penala.
Prezentul cod intră în vigoare pe data de 1 ianuarie 1969.
Procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curtile de apel îşi exercită autoritatea şi controlul nemijlocit asupra lucratorilor de politie judiciara din circumscripţia curtii de apel.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie îşi exercită autoritatea şi controlul direct sau prin procurori desemnaţi asupra organelor de politie judiciara din Inspectoratul General al Politiei Române şi din intregul teritoriu.
4.Lucratorii de politie care nu fac parte din organele de politie judiciara au dreptul şi obligaţia de a efectua orice act de constatare a savarsirii infracţiunilor, incunostintand despre aceasta, de îndată, procurorul sau organele de cercetare ale politiei judiciare, cu inaintarea totodata a actelor de constatare.
5.Eliberarea din functie a lucratorilor de politie judiciara nu se poate dispune decat cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie.
Lucratorii de politie judiciara nu pot primi de la organele ierarhic superioare nici o alta insarcinare, în afara unor situaţii şi evenimente excepţionale sau în realizarea sarcinilor de pregatire şi perfectionare profesionala.
6.Promovarea în functie a lucratorilor de politie judiciara se face numai cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie.
7.Pentru neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare de către lucratorii de politie judiciara a obligaţiilor ce le revin, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie poate propune ministrului de interne eliberarea din functia de lucrator de politie judiciara.
8.Pentru faptele de indisciplina savarsite de organele de cercetare penala ale politiei judiciare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie poate solicita ministrului de interne declanşarea procedurii pentru angajarea raspunderii disciplinare.
2.Art. 9 din LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003 prevede:
Art. 9: 1. Cauzele aflate în curs de urmărire penala la data intrarii în vigoare a prezentei legi vor fi urmarite de organele de urmărire penala competente potrivit acestei legi.
Actele şi lucrarile efectuate potrivit legii anterioare, până la data intrarii în vigoare a prezentei legi, rămân valabile.
2.Mandatul de arestare preventiva emis de procuror până la intrarea în vigoare a prezentei legi îşi produce în continuare efectele şi după această dată.
În cazurile în care arestarea preventiva dispusa de procuror nu a fost supusă controlului instanţei, procurorul, în 24 de ore de la intrarea în vigoare a prezentei legi, prezinta dosarul cauzei instanţei careia i-ar reveni competenţa sa judece cauza în fond, cu propunerea motivata de luare a masurii arestarii preventive, pentru zilele care au ramas după scaderea din 30 de zile a perioadei în care invinuitul sau inculpatul a fost arestat. Instanţa va proceda potrivit art. 146 sau, după caz, art. 149^1 din Codul de procedură penala.
3.Cauzele aflate în curs de judecată, la data intrarii în vigoare a prezentei legi, vor continua să fie judecate de instantele competente, potrivit dispoziţiilor aplicabile anterior acestei date. În caz de admitere a apelului sau a recursului, dacă se dispune desfiintarea sau, după caz, casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei, aceasta se va judeca de instanţa competenţa, potrivit prezentei legi.
4.Cauzele aflate în curs de judecată la instantele militare, la data intrarii în vigoare a prezentei legi, date în competenţa instanţelor civile, vor continua să fie judecate de instantele militare, potrivit legii anterioare.
5.În cazul rezolutiilor de neincepere a urmaririi penale, al ordonantelor ori, după caz, al rezolutiilor de clasare, de scoatere de sub urmărire penala sau de incetare a urmaririi penale, date de procuror până la intrarea în vigoare a prezentei legi, termenul de introducere a plangerii prevăzute în art. 278^1 din Codul de procedură penala este de un an şi curge de la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă nu s-a implinit termenul de prescriptie a raspunderii penale.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
Citiți o versiune anterioară, valabilă între 15 dec. 2004 și 23 dec. 2004.
Deschide forma actuală