Decizia nr. 152 din 4 martie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 94 pct. 1 lit. c) și h) și art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dorin Moroșan și Daniela Ruxandra Moroșan în Dosarul nr. 30.793/302/2015 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 469D/2019.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției ca inadmisibilă, arătând că aspectele invocate de autorii excepției vizează motive care trebuie supuse analizei instanței de judecată. În subsidiar, arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, nefiind încălcate dispozițiile constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 8 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 30.793/302/2015, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 94 pct. 1 lit. c) și h) și art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de Dorin Moroșan și Daniela Ruxandra Moroșan într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva unei decizii referitoare la pretenții civile derivând din administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum și cele privind raporturile juridice stabilite de asociațiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că, deși acțiunea promovată în instanță are ca obiect pretenții civile derivând din administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite - aceasta este, în același timp, evaluabilă în bani, motiv pentru care arată că sunt aplicabile cele statuate de Curtea Constituțională în Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, prin care a constatat că lipsa căii de atac a recursului, în temeiul sintagmei „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, este neconstituțională.

6.Se invocă, în acest sens, lipsa egalității în fața legii, comparativ cu alți cetățeni cărora li se asigură dreptul la recurs, doar din cauza faptului că autorul excepției este în proces, în cauza aflată pe rolul instanței judecătorești, cu o asociație de proprietari, acest criteriu fiind, în sine, discriminatoriu și fără temei legal și constituțional. Or, se arată că Curtea Constituțională a statuat clar și fără putință de tăgadă că toate hotărârile sunt supuse recursului în baza criteriului „evaluării în bani“, astfel încât autorul excepției se consideră privat în mod neconstituțional de acest drept. Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, Curtea Constituțională a reținut încălcarea principiului egalității în drepturi, rezultat din faptul că alegerea criteriului valoric pentru exercitarea recursului se repercutează asupra situației persoanei. Prin urmare, în condițiile acceptării acestui prag valoric, cetățenii nu mai sunt egali în exercitarea dreptului lor de acces la calea extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, încălcându-se astfel art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție.

7.Se mai susține că dispozițiile legale criticate introduc o dublă măsură în privința evaluării legalității hotărârilor judecătorești, legiuitorul acceptând tacit că instanța supremă își exercită rolul de unificare a jurisprudenței numai în anumite situații, atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare, ceea ce este contrar art. 126 alin. (3) din Constituție.

8.Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 94 pct. 1 lit. c) și h) și art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Curtea reține că, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013: „(1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.“ Acest termen a fost prorogat în mod succesiv prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 24 decembrie 2015, și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum și pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziții din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 15 decembrie 2016, astfel încât, în prezent, potrivit formei în vigoare a prevederilor art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, dispozițiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019.13. Având în vedere că în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă procesul a fost început anterior acestei date, Curtea reține că în cauză se aplică dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. De asemenea, având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, care privește, în esență, lipsa căii de atac a recursului în privința hotărârilor pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. c) și h) din Codul de procedură civilă, Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate prevederile sintagmei „(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. c) (...) și h) (...) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare (...)“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 94 pct. 1 lit. c) și h) din Codul de procedură civilă. Prevederile legale criticate au următorul cuprins:

–Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013: „(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.“;

–Art. 94 pct. 1 lit. c) și h) din Codul de procedură civilă:

Judecătoriile judecă:

1.în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani: (...) c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum și cele privind raporturile juridice stabilite de asociațiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz; (...)

h)cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe;

14.În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiție și art. 126 alin. (3) privind competența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, referitor la critica privind încălcarea prevederilor art. 21 din Constituție, că, potrivit jurisprudenței sale, accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens pronunțându-se și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituție, căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea a mai reținut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005, nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, sau nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012).

16.Or, autorii excepției au avut acces la judecarea cauzei în primă instanță, precum și în apel, beneficiind de o cale de atac, care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept.

17.În ceea ce privește susținerile referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, Curtea reține că, în sistemul actualului Cod de procedură civilă, recursul este o cale de atac extraordinară, exercitându-se doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege. De asemenea, recursul este o cale de atac nedevolutivă, nefiind permisă rejudecarea fondului, pe calea recursului realizându-se exclusiv o analiză a legalității hotărârii atacate, nu și a temeiniciei acesteia. În acest context, legiuitorul a prevăzut ca anumite hotărâri, pronunțate în anumite materii, cum sunt cererile privind administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, cele privind raporturile juridice stabilite de asociațiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz, precum și cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, aflate în competența de primă instanță a judecătoriilor, să fie atacate numai cu apel, singura cale de atac devolutivă, potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă.

18.Curtea reține astfel că materia cauzelor nu poate constitui un criteriu discriminatoriu, dacă opțiunea legiuitorului este justificată în mod obiectiv și rezonabil, respectiv, cu referire la prezentul litigiu, dacă este justificată de natura cauzelor, un anumit grad de tipicitate, respectiv un caracter repetitiv al acestora, astfel încât nu este întemeiată susținerea privind încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi.

19.În acest sens s-a mai pronunțat Curtea Constituțională și prin Decizia nr. 73 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 26 iunie 2020, ale cărei soluție și considerente sunt aplicabile și în prezenta cauză.

20.Pentru aceleași considerente, în cauză nu sunt încălcate nici dispozițiile art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală, referitoare la competența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dorin Moroșan și Daniela Ruxandra Moroșan în Dosarul nr. 30.793/302/2015 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și constată că dispozițiile sintagmei „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. c) (...) și h) (...) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și ale art. 94 pct. 1 lit. c) și h) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 martie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie