Decizie nr. 89 din 27 februarie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, în numele şi pentru membrii de sindicat Lucia Victoria Eniu şi Leonardo Atudorei, în Dosarul nr. 3.924/99/2013 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 604D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 605D/2013, nr. 606D/2013, nr. 607D/2013, nr. 608D/2013 şi nr. 905D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, în numele şi pentru membrii de sindicat Corina Macovei, Roxana Maftei, Teodora Ramona Pintileasa, Iulia Bucătaru şi Ilie Gorovei, în dosarele nr. 3.928/99/2013, nr. 3.929/99/2013, nr. 3.930/99/2013, nr. 3.931/99/2013 şi nr. 2.606/99/2013 ale Tribunalului Iaşi - Secţia civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 605D/2013, nr. 606D/2013, 607D/2013, nr. 608D/2013 şi nr. 905D/2013 la Dosarul nr. 604D/2013, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin sentinţele civile nr. 2.769, nr. 2.770, nr. 2.771, nr. 2.772 şi nr. 2.773 din 19 august 2013 şi Sentinţa civilă nr. 2.997 din 23 septembrie 2013, pronunţate în dosarele nr. 3.924/99/2013, nr. 3.928/99/2013, nr. 3.929/99/2013, nr. 3.930/99/2013, nr. 3.931/99/2013 şi nr. 2.606/99/2013, Tribunalul Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ.

Excepţia a fost ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, în numele şi pentru membrii de sindicat Lucia Victoria Eniu, Leonardo Atudorei, Corina Macovei, Roxana Maftei, Teodora Ramona Pintileasa, Iulia Bucătaru şi Ilie Gorovei, în dosarele de mai sus având ca obiect drepturi băneşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 50 alin. (10) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, personalul didactic din învăţământul preuniversitar care are titlul ştiinţific de doctor este remunerat cu 15% în plus la salariul de bază, că Legea nr. 128/1997 a fost în vigoare până la data de 9 februarie 2011 când a intrat în vigoare Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi că dispoziţia art. 50 alin. (10) nu a mai fost aplicată cadrelor didactice care au obţinut titlul de doctor ulterior datei de 1 ianuarie 2010, ceea ce este vădit neconstituţional şi discriminatoriu. Astfel, cadrele didactice aflate în situaţii identice (deţinând titlul ştiinţific de doctor) sunt remunerate diferit, în funcţie de data obţinerii titlului, după cum urmează: cele care au obţinut titlul ştiinţific de doctor anterior datei de 31 decembrie 2009 primesc în continuare drepturile prevăzute de Statutul personalului didactic, sub formă de compensaţie tranzitorie, iar cele care au obţinut titlul ulterior datei de 1 ianuarie 2010 nu primesc nimic.

Potrivit art. 8 din anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011, persoanele care la data de 31 decembrie 2009 beneficiau de un spor pentru titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o compensaţie tranzitorie calculată prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază şi că aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în anul în curs ca efect al Legii nr. 283/2011, care, la articolul unic, prevede că începând cu luna ianuarie 2012, în ceea ce priveşte salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011. Totodată, la data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care a menţinut dispoziţiile art. 50 alin. (10) din Legea nr. 128/1997, abrogând o serie de alte articole care instituiau drepturi salariale în favoarea cadrelor didactice.

De asemenea, autorii excepţiei susţin că intenţia evidentă a legiuitorului a fost ca sporul de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor să fie acordat în continuare cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar ca recompensă pentru efortul depus şi pentru titlul în sine.

Mai susţin că prin neacordarea acestor drepturi se încalcă valori protejate de întregul sistem de drept şi impuse cu putere de principiu în dezvoltarea istorică a dreptului naţional şi universal, prin norme ce se regăsesc în dreptul pozitiv - principiul egalităţii în faţa legii şi nediscriminării, prevăzut de art. 16 din Constituţie, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Ambele categorii de cadre didactice - cei care au avut în plată sporul pentru titlul de doctor la data de 31 decembrie 2009 şi cei care nu l-au avut - se află în situaţii juridice similare prin statutul lor şi nu există nicio justificare obiectivă şi rezonabilă care să reclame o deosebire de tratament între cele două categorii de cadre didactice. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia principiul egalităţii consacrat prin art. 16 din Constituţie presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994).

Totodată, prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra unei excepţii de neconstituţionalitate vizând tot salarizarea cadrelor didactice, considerând că plata sporului pentru predare simultană numai în învăţământul primar, iar nu şi în învăţământul gimnazial este neconstituţională, prin raportare la art. 16 din Constituţie. Situaţia de faţă este aproape identică, întrucât:

1.există două categorii de cadre didactice - una care beneficiază de remuneraţia aferentă titlului ştiinţific de doctor deoarece l-a avut în plată la data de 31 decembrie 2009, alta care nu beneficiază de aceasta, deoarece nu l-a avut în plată la această dată;

2.ambele categorii lucrează în aceleaşi condiţii;

3.ambele categorii deţin titlul ştiinţific de doctor şi totuşi tratamentul juridic aplicat celor două categorii este diferenţiat, iar diferenţierea operată - în funcţie de existenţa sau nu în plată a dreptului salarial corespunzător titlului la data de 31 decembrie 2009 - nu este un criteriu obiectiv care să justifice tratamentul diferenţiat aplicat.

Se mai arată că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în nenumărate rânduri în sensul că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, nu urmăreşte un scop legitim şi nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere.

Dispoziţiile de lege criticate contravin şi prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Astfel, prin neplata dreptului aferent titlului ştiinţific de doctor cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar care nu beneficiau de el la data de 31 decembrie 2009 se instituie o restrângere a folosinţei şi exerciţiului drepturilor economice, sociale ale reclamanţilor în condiţiile în care îi este negat dreptul de a beneficia de un drept salarial pe un criteriu temporal.

În concluzie, dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, în măsura în care se exclud de la acordarea sumelor corespunzătoare titlului de doctor persoanele care au dobândit acest titlu ulterior datei de 31 decembrie 2009.

Tribunalul Iaşi - Secţia civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale contestate nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", principiu din care decurge recunoaşterea şi aplicarea unui regim egal persoanelor aflate în situaţii juridice asemănătoare. De asemenea, dispoziţiile invocate de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi nu încalcă nici dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 20 alin. (1) din Constituţia României.

De asemenea, instanţa de judecată face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 - "Metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din învăţământ" la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, care au următorul cuprins: "Persoanele care la data de 31 decembrie 2009 beneficiau de un spor pentru titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o compensaţie tranzitorie calculată prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază stabilit potrivit prezentului capitol, calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3."

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea discriminării.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile Legii nr. 63/2011 au continuat să se aplice în anul 2012, potrivit art. II art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011. Totodată, Curtea constată că aceleaşi prevederi continuă să se aplice şi în anii 2013 şi 2014, potrivit art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, şi art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013.

În continuare, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, sporurile, premiile şi alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula, în acest sens fiind considerentele deciziilor nr. 1.601 din 9 decembrie 2010 şi nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011 şi nr. 99 din 8 februarie 2012.

De asemenea, Curtea a constatat că sporul pentru titlul ştiinţific de doctor a fost eliminat începând cu data de 1 ianuarie 2010, potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. Totodată, faptul că sumele de bani aferente sporului pentru titlul ştiinţific de doctor au fost menţinute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru persoanele care îl aveau în plată la data de 31 decembrie 2009 nu vizează existenţa sau inexistenţa sporului, ci reprezintă o măsură tranzitorie până la intrarea în vigoare, în totalitate, a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, lege în care nu se regăseşte acest spor.

Prin urmare, Curtea a constatat că este de competenţa legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea drepturilor salariale suplimentare, fără ca aceasta să aibă relevanţă constituţională.

De asemenea, cu privire la dispoziţiile art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011, Curtea a mai observat că acestea nu vizează situaţia autorilor excepţiei, ci situaţia acelor persoane care aveau în plată, la data de 31 decembrie 2009, sporul pentru titlul ştiinţific de doctor.

Aşa fiind, Curtea a constatat că admiterea excepţiei ar echivala cu subrogarea acesteia în sfera de competenţă a legiuitorului, în sensul acordării sporului, încălcându-se astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia instanţa de contencios constituţional "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Prin urmare, având în vedere că autorii excepţiei aduc în discuţie o pretinsă soluţie legislativă care nu este cuprinsă în normele supuse controlului, Curtea a apreciat că urmează să respingă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate, deoarece, prin modificarea sau completarea textului de lege criticat, ar încălca sfera de competenţă a Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a ţării.

În fine, Curtea a observat că situaţia în care se află autorii excepţiei nu este similară cu cea constatată în Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2010, întrucât, în realitate, aceştia îşi argumentează critica prin prisma unei pretinse soluţii legislative necuprinse normativ în textul de lege criticat. De altfel, chiar constatarea neconstituţionalităţii art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011, sub aspectul invocat de autorii excepţiei, nu ar avea drept efect acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor pentru persoanele care au obţinut acest titlu începând cu 1 ianuarie 2010, ci eliminarea din indemnizaţia de încadrare brută lunară a sumei compensatorii cu caracter tranzitoriu de care beneficiază alţi cetăţeni.

În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 14 august 2013, Decizia nr. 337 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 1 noiembrie 2013, şi Decizia nr. 496 din 5 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 24 ianuarie 2014.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, în numele şi pentru membrii de sindicat Lucia Victoria Eniu, Leonardo Atudorei, Corina Macovei, Roxana Maftei, Teodora Ramona Pintileasa, Iulia Bucătaru şi Ilie Gorovei, în dosarele nr. 3.924/99/2013, nr. 3.928/99/2013, nr. 3.929/99/2013, nr. 3.930/99/2013, nr. 3.931/99/2013 şi nr. 2.606/99/2013 ale Tribunalul Iaşi - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 februarie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 89 din 27 februarie 2014, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din cap. I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ trebuia admisă pentru următoarele motive:

Considerăm că prin aceste prevederi se aduce atingere principiului egalităţii consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţia României.

1.Prin articolul criticat pe cale de excepţie se înlătură posibilitatea de a obţine sporul de doctorat pentru persoanele care obţin acest titlu după 31 decembrie 2009.

Astfel, deşi actul normativ apare în Monitorul Oficial al României, Partea I, abia în 10 mai 2011, perioada de referinţă este 31 decembrie 2009, fără a exista un criteriu obiectiv pentru care a fost aleasă această soluţie legislativă.

Or, astfel cum s-a reţinut în Decizia nr. 1/1994 a Plenului Curţii Constituţionale privind liberul acces la justiţie al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, s-a statuat că principiul egalităţii "nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice".

Or, în acest caz, în măsura în care persoanele care erau încadrate şi care au obţinut titlul de doctor după 1 ianuarie 2010 sunt excluse de la acordarea compensaţiei tranzitorii, norma instituită este una discriminatorie. Aceasta deoarece nu există un motiv rezonabil pentru care legiuitorul a făcut această diferenţiere, dreptul la muncă (prin componenta sa esenţială, dreptul la salariu) fiind în mod egal protejat indiferent de intenţiile viitoare ale legiuitorului de a schimba reglementările în materie de salarizare.

Astfel, susţinerile Guvernului, în sensul că niciun spor salarial nu face parte din dreptul la salariu, nu pot fi primite. Este adevărat că în bogata jurisprudenţă a Curţii Constituţionale în acest domeniu (de exemplu, deciziile nr. 108/2006, nr. 693/2006, nr. 728/2006, nr. 207/2009, nr. 337/2009, nr. 487/2009, nr. 243/2010, nr. 1.250/2010, nr. 1.280/2010, nr. 1.601/2010, nr. 1.615/2011) s-a reţinut că legiuitorul are deplină competenţă "să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula", dar toate aceste sporuri trebuie să fie acordate în mod nediscriminatoriu, dar diferenţiat în funcţie de criterii obiective. Astfel, toate componentele fixe, stabile, ale salariului, care se acordă pentru îndeplinirea unor condiţii obiective (indemnizaţii, sporuri), trebuie să aibă în vedere criterii nediscriminatorii. De aceea, dacă pentru premii, stimulente sau alte forme de recompensă se poate accepta ideea că ar putea fi acordate diferit, de la un salariat la altul (de exemplu, în funcţie de devotamentul faţă de activitatea desfăşurată, de modalitatea efectivă în care îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu), discreţionar uneori (dar în niciun caz nici acestea nu se pot acorda abuziv), pentru sporurile legal acordate (de exemplu: spor de toxicitate, de doctorat, de vechime etc.) şi care au la bază criterii legale obiective de acordare, acestea trebuie să fie reglementate nediscriminatoriu, eventual diferenţiat pe categorii profesionale ori după condiţiile de muncă.

Or, în cazul de faţă se constată că, deşi este vorba despre persoane din aceeaşi categorie profesională (personal din învăţământ) care au aceleaşi studii (studii doctorale) şi care desfăşoară aceeaşi activitate (activitate didactică), atribuţiile din fişa postului fiind identice, legiuitorul instituie un regim juridic diferit de salarizare. Deşi este evident că salarizarea personalului din sistemul public poate (şi chiar trebuie) fi diferenţiată de legiuitor (în funcţie de categoria profesională, de atribuţiile legale ori de responsabilităţile cu care persoana este învestită, de poziţia în sistemul public a funcţiei pe care o ocupă), totuşi, nu poate fi primită ideea că o persoană poate fi salarizată diferit în funcţie de momentul la care legiuitorul a intervenit şi a schimbat sistemul de salarizare, prin intermediul unor norme tranzitorii.

Desigur, măsurile tranzitorii pentru conservarea unor drepturi pentru personalul aflat la un moment dat în anumite funcţii sunt un demers legislativ perfect justificat, dar măsura criticată se referă inclusiv la persoane care se aflau încadrate în sistemul de învăţământ la momentul schimbării sistemului şi care nu se află în culpă pentru faptul că nu obţinuseră până la momentul apariţiei legii acest titlu ştiinţific.

Astfel fiind, dacă este evident că sistemul de salarizare în sistemul public poate fi modificat de-a lungul timpului şi că măsurile de conservare a drepturilor câştigate sunt perfect admisibile în cadrul unor astfel de modificări, este totuşi discriminatorie o normă care tratează diferit salariaţii aflaţi în acelaşi tip de funcţii la momentul schimbării sistemului, care suportă un regim juridic diferenţiat, deşi se află în aceeaşi situaţie, fiind deja încadraţi în sistem, pe poziţii de egalitate juridică cu cei care au obţinut titlul de doctor cu doar o zi înainte de data de referinţă.

2.Susţinerea Guvernului în sensul că "prevederile legale criticate nu vizează situaţia autorului excepţiei, ci situaţia acelor persoane care aveau în plată la 31 decembrie 2009 sporul pentru titlul ştiinţific de doctor" şi că "a accepta susţinerile autorului excepţiei în sensul acordării sporului şi pentru persoanele care au dobândit titlul ştiinţific de doctor ulterior datei de 31 decembrie 2009 ar echivala cu subrogarea Curţii Constituţionale în sfera de competenţă a legiuitorului, încălcându-se astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992", excepţia fiind pentru aceste motive inadmisibilă, nu poate fi primită.

Astfel, este evident că orice măsură legislativă care generează discriminare în funcţie de diferite criterii, mai exact care tratează diferit persoane aflate în aceeaşi situaţie şi prin care sunt afectate drepturile fundamentale, se materializează în mod similar celei criticate în prezenta cauză. Pe de o parte, este imposibil de imaginat cum ar putea persoana avantajată să critice actul pretins discriminatoriu în faţa instanţei de judecată şi care ar fi interesul acesteia la promovarea unei astfel de acţiuni. Pe de altă parte nu este de imaginat nici cum ar putea fi pronunţată o decizie în această materie astfel încât Curtea, declarând neconstituţionalitatea dispoziţiei discriminatorii, să nu "repare" o omisiune a legiuitorului pentru o categorie de persoane. Altfel spus, a accepta opinia Guvernului ar echivala cu recunoaşterea imposibilităţii Curţii de a se pronunţa în vreun fel în legătură cu dispoziţii legale care dau naştere unei discriminări, ştiut fiind faptul că discriminarea apare tocmai prin acest mecanism de avantajare a unor persoane în raport cu altele. În acest mod, niciodată persoana dezavantajată nu va fi cuprinsă în ipoteza normei. Modalitatea de soluţionare a discriminării rămâne la latitudinea legiuitorului, iar până la intervenţia acestuia norma va produce efecte în privinţa tuturor destinatarilor (în virtutea actului respectiv), dar şi a celor aflaţi în aceeaşi situaţie, în virtutea deciziei Curţii, care nu legiferează, ci are rolul de reparare a omisiunii neconstituţionale de legiferare.

3.Nici susţinerea Guvernului în sensul că această diferenţă este doar o situaţie de tranziţie, până la intrarea în vigoare în totalitate a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi primită în susţinerea constituţionalităţii textului criticat.

Aceasta deoarece, pe de o parte, legea invocată nu are un termen concret de intrare în vigoare, momentul producerii efectelor sale depinzând de o reglementare ulterioară (ceea ce pune în discuţie inclusiv previzibilitatea acestei legi), iar pe de altă parte nu prezintă relevanţă pentru constituţionalitatea normei perioada de activitate a sa.

Astfel, atât normele temporare, cât şi cele permanente trebuie să respecte în totalitate dispoziţiile constituţionale, iar faptul că o discriminare va fi înlăturată în viitor nu este de natură să salveze actul de viciul de neconstituţionalitate. Astfel de derapaje discreţionare ale legiuitorului trebuie sancţionate de Curtea Constituţională, garantul supremaţiei Constituţiei, drepturile fundamentale şi protejarea lor în mod egal fiind piloni de bază ai democraţiei constituţionale.

Având în vedere cele de mai sus, textul este neconstituţional în măsura în care compensaţia tranzitorie nu se acordă şi persoanelor care, fiind încadrate în aceleaşi funcţii înainte de 1 ianuarie 2010, au obţinut titlul de doctor ulterior acestei date.

Judecător,

prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru