Decizia nr. 822 din 12 decembrie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cristina Bunea.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Florina Jeni Bărbălău în Dosarul nr. 5.237/4/2017 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.232D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că dispozițiile art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere dreptului la un proces echitabil, consacrat de prevederile art. 21 din Constituție, precum și de cele ale art. 6 din Convenție, având în vedere caracterul special al procedurii privind confirmarea de către judecătorul de cameră preliminară a soluției procurorului de renunțare la urmărirea penală, procedură în care nu se judecă vinovăția unei persoane.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.Prin Încheierea din 17 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 5.237/4/2017, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Florina Jeni Bărbălău cu ocazia soluționării de către judecătorul de cameră preliminară a cererii de confirmare a unei soluții de renunțare la urmărirea penală.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală încalcă principiile fundamentale privind accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și folosirea căilor de atac, întrucât încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară soluționează cererea procurorului de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală este definitivă. Invocă, în acest sens, considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 24 din 20 ianuarie 2016, și anume paragrafele 19 și 22.6. Judecătoria Sectorului 4 București - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că soluția de renunțare la urmărirea penală este supusă controlului judecătoresc, concretizat în încheierea judecătorului de cameră preliminară, în condițiile în care ordonanța procurorului este verificată - sub aspectul legalității și temeiniciei - și de către procurorul ierarhic superior [art. 318 alin. (10) din Codul de procedură penală]. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (12)-(14) din Codul de procedură penală, suspectul, persoana vătămată și părțile au posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la soluția procurorului, cu respectarea principiilor oralității și contradictorialității, neputându-se astfel vorbi de o îngrădire a accesului la justiție. Pe de altă parte, inexistența căii de atac în materia renunțării la urmărirea penală - ca, de altfel, și în materia clasării - este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 318 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea acesteia și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judecătoresc cu privire la soluția procurorului. Consideră că această concluzie se desprinde și din deciziile nr. 125 din 1 februarie 2011, nr. 1.131 din 13 septembrie 2011, nr. 1.456 din 3 noiembrie 2011, nr. 245 din 15 martie 2012 și nr. 717 din 5 iulie 2012, prin care Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 cu privire la caracterul definitiv al hotărârii judecătorului în materia plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, considerentele și soluția deciziilor menționate păstrându-și valabilitatea și în cauza de față.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că ambele soluții de netrimitere în judecată sunt supuse controlului judecătorului de cameră preliminară. Astfel, ordonanța de clasare este verificată ca urmare a plângerii formulate de persoana care a suferit o vătămare prin aceasta (art. 340 din Codul de procedură penală), iar renunțarea la urmărirea penală este verificată la cererea procurorului, confirmarea de către judecătorul de cameră preliminară fiind o cerință esențială pentru valabilitatea soluției. Câtă vreme, potrivit prevederilor art. 318 alin. (14) din Codul de procedură penală, cererea procurorului de confirmare a renunțării la urmărire se soluționează cu citarea inculpatului și implică verificarea atât a legalității, cât și a temeiniciei soluției respective, consideră că reglementarea criticată nu este de natură să îngrădească accesul la justiție și nu afectează dreptul la un proces echitabil. De asemenea, în cadrul procedurii desfășurate în fața judecătorului de cameră preliminară, în condiții de contradictorialitate și cu respectarea dreptului la apărare, inculpatul poate aduce în discuție existența oricăruia dintre cazurile de clasare prevăzute de dispozițiile art. 16 din Codul de procedură penală (fapta nu există, nu este prevăzută de legea penală, nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege etc.), astfel încât să obțină, în temeiul prevederilor art. 318 alin. (15) lit. b) din Codul de procedură penală, respingerea cererii procurorului și clasarea cauzei. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 129 din Constituție, legiuitorul are prerogativa de a stabili căile de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor judecătorești. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autoarea excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională în privința dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală - incidente în procedura plângerii împotriva soluției de clasare -, reținând că acestea nu aduc atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de prevederile art. 21 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. În plus, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 și 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului. Apreciază că aceleași rațiuni subzistă și în cazul procedurii de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală.

9.Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală sunt constituționale. Arată, astfel, că textul de lege criticat este în deplin acord cu prevederile art. 129 din Constituție, potrivit cărora „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Prin urmare, constituie atributul exclusiv al legiuitorului reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul de cameră preliminară verifică soluția procurorului de renunțare la urmărirea penală. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de dispozițiile art. 318 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea acesteia și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului. Totodată, arată că liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate. Instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului, aspect ce rezultă din prevederile constituționale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și în modalitățile instituite de lege, nicio lege neputând exclude de la exercițiul drepturilor procesuale astfel instituite vreo categorie sau vreun grup social. În consecință, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe. Mai mult, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că liberul acces la justiție este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puțin o dată unei instanțe naționale (Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009).

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. II pct. 82 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins: „Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (15) este definitivă.“13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, precum și a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală - care vizează lipsa unei căi ordinare de atac împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară soluționează cererea procurorului de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală - nu au legătură cu rezolvarea cauzei în care a fost ridicată excepția, întrucât speța privește soluționarea pe fond a unei cereri de confirmare.

15.Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]“. Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că „legătura cu soluționarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea dispozițiilor de lege criticate în cauza dedusă judecății, cât și pertinența excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele impuse de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, condiția incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificată, în primul rând, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20, Decizia nr. 329 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 14 septembrie 2017, paragraful 14, Decizia nr. 462 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 25 septembrie 2017, paragraful 13, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 13, Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 18, Decizia nr. 339 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 28 august 2018, paragraful 18, și Decizia nr. 407 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 4 noiembrie 2019, paragraful 13).

16.Ținând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală este inadmisibilă.

17.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Florina Jeni Bărbălău în Dosarul nr. 5.237/4/2017 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 decembrie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana-Cristina Puică