Decizie nr. 593 din 14 septembrie 2016

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent-şef

1.Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015 pentru aprobarea unor măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor, obiecţie formulată de Guvernul României.

2.Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.511 din 7 iulie 2016 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.260A/2016.

3.În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată că legea contestată încalcă art. 16 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie cu referire la majorarea pe care o prevede în privinţa salariilor de bază ale personalului din cadrul Ministerului Transporturilor cu 23 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută, respectiv o majorare de 57,5%, începând cu data de 1 septembrie 2016.

4.Cu privire la încălcarea art. 16 din Constituţie se arată că, potrivit art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, salariile de bază ale personalului încadrat pe funcţii publice şi contractuale din aparatul propriu al ministerelor, inclusiv Ministerul Transporturilor, se stabilesc, prin asimilare, la nivelul de 70% din nivelul salariilor de bază aferente funcţiilor din cadrul Secretariatului General al Guvernului. Prin această măsură s-a avut în vedere eliminarea diferenţelor de salarizare pentru muncă egală în unităţi similare, pentru personalul din aparatul propriu al ministerelor. Or, acordarea unei majorări salariale suplimentare pentru personalul din cadrul aparatului propriu al Ministerul Transporturilor reprezintă o măsură cu caracter discriminatoriu, care va genera noi inechităţi salariale. Adunând cele două majorări salariale operate pentru personalul antemenţionat se ajunge la o creştere salarială de peste 150% comparativ cu luna decembrie 2015.

5.Cu privire la încălcarea art. 138 alin. (5) din Constituţie se arată, pe de o parte, că legea criticată nu indică sursele de finanţare pentru susţinerea majorării salariale reglementate, ceea ce se constituie într-un viciu de neconstituţionalitate a acesteia, iar, pe de altă parte, că iniţiativa legislativă nu cuprinde informaţii referitoare la efectele financiare asupra bugetului general consolidat, şi anume la modificări ale cheltuielilor bugetare, precum şi la calculele privind fundamentarea acestor modificări. În sensul obligativităţii realizării precizărilor anterior menţionate, Guvernul invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010. Per a contrario, ori de câte ori o astfel de analiză nu însoţeşte o iniţiativă legislativă are loc o încălcare a prevederilor constituţionale antemenţionate. Or, în cazul de faţă, deşi se majorează cheltuielile bugetare, la adoptarea legii criticate nu s-a ţinut cont de obligaţiile instituite prin Legea nr. 500/2002. Se mai subliniază că deja deficitul ESA pentru anul 2016 este estimat la 2,95% din PIB, pentru anul 2017 la 2,89 din PIB în condiţiile în care nivelul deficitului bugetar prevăzut de Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană este de cel mult de 3% din PIB.

6.În consecinţă, există riscul ca impactul suplimentar generat de aplicarea acestei măsuri să nu poată fi acoperit din bugetul aprobat, ceea ce creează premisele unui dezechilibru bugetar. De asemenea, depăşirea nivelul deficitului bugetar prevăzut de Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană atrage declanşarea procedurii de deficit excesiv.

7.În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.

8.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.

10.Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015 pentru aprobarea unor măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor. Din analiza motivării obiecţiei de neconstituţionalitate formulate, Curtea constată că sunt criticate numai dispoziţiile articolului unic pct. 2 din legea menţionată, cu referire la art. 2 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015, privitor la majorarea salariilor de bază ale personalului din cadrul aparatului propriu al Ministerului Transporturilor. Prin urmare, obiect al controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile articolului unic pct. 2 [referitor la art. 2 alin. (1^1)] din legea analizată, care au următorul conţinut normativ:

(1^1)Prin excepţie de la prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 29 decembrie 2015, începând cu data de 1 septembrie 2016, personalul din cadrul Ministerului Transporturilor beneficiază de 23 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută.

11.Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 138 alin. (5) potrivit cărora "Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare". De asemenea sunt invocate şi prevederile art. 15 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, potrivit cărora:

(1)În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative/măsuri/politici a căror aplicare atrage micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, se va întocmi o fişă financiară, care va respecta condiţiile prevăzute de Legea nr. 69/2010. În această fişă se înscriu efectele financiare asupra bugetului general consolidat, care trebuie să aibă în vedere:

a)schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru anul curent şi următorii 4 ani;

b)estimări privind eşalonarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament, în cazul acţiunilor anuale şi multianuale care conduc la majorarea cheltuielilor;

c)măsurile avute în vedere pentru acoperirea majorării cheltuielilor sau a minusului de venituri pentru a nu influenţa deficitul bugetar. [...] (3) După depunerea proiectului legii bugetare anuale la Parlament pot fi aprobate acte normative/măsuri/politici numai în condiţiile prevederilor alin. (1), dar cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare, aferente exerciţiului bugetar pentru care s-a elaborat bugetul" (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate

12.Curtea constată că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba de o lege adoptată şi nepromulgată încă, cât şi sub aspectul titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind semnată de prim-ministrul Guvernului.

(2)Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate

(2.1.) Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015 pentru aprobarea unor măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor

13.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015 pentru aprobarea unor măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor a fost adoptată la data de 30 decembrie 2015 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 31 decembrie 2015. Secretarul general al Guvernului, prin Adresa nr. 20/8.360 din 30 decembrie 2015, a comunicat Secretarului general al Senatului proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015, în conformitate cu art. 115 alin. (5) din Constituţie.

14.La 14 martie 2016, Senatul a adoptat legea menţionată, fără modificări sau completări faţă de forma transmisă de Guvern.

15.În Camera Deputaţilor, Comisia pentru transporturi şi infrastructură - comisie sesizată în fond - a depus raportul asupra legii analizate la 14 aprilie 2016, admiţând unele amendamente, astfel: articolul unic pct. 1 din lege aduce anumite modificări de precizie dispoziţiilor art. 1 din ordonanţa de urgenţă; articolul unic pct. 2 din lege vizează majorarea salariilor de bază ale personalului din aparatul propriu al Ministerului Transporturilor. La motivarea amendamentului s-au reţinut următoarele: "Aplicarea prevederilor propuse pentru anul 2016 se va face cu încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Transporturilor pentru anul 2016, prin redistribuirea sumelor în bugetul Ministerului Transporturilor cu ocazia rectificării bugetare şi nu va avea impact financiar asupra bugetului de stat".

16.La 10 mai 2016, Camera Deputaţilor a adoptat legea cu amendamentele propuse de Comisia pentru transporturi şi infrastructură.

17.La 31 mai 2016, Preşedintele României a formulat cerere de reexaminare a legii privitoare la cele două amendamente adoptate.

18.La 14 iunie 2016, Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială şi Comisia pentru transporturi şi energie din Senat au întocmit un raport comun cu însuşirea anumitor observaţii ale Preşedintelui României [spre exemplu, folosirea unei terminologii unitare în cuprinsul articolului unic pct. 1 din lege şi corectarea normei de trimitere la art. 17, în realitate art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014].

19.La 21 iunie 2016, Senatul a adoptat legea potrivit celor propuse în Raportul comun al celor două comisii (76 voturi pentru, 6 împotrivă, 2 abţineri).

20.La 23 iunie 2016, Comisia pentru transporturi şi infrastructură din cadrul Camerei Deputaţilor a întocmit raportul asupra cererii de reexaminare formulate. Sunt însuşite modificările propuse de Senat, dar sunt realizate noi modificări în sensul clarificării conţinutului normativ al articolului unic pct. 1 al legii, prorogării intrării în vigoare a creşterii salariale reglementate de articolul unic pct. 2 de la 1 iulie 2016 la 1 septembrie 2016, fiind, de asemenea, operate unele modificări ce ţin de tehnica legislativă.

21.La 28 iunie 2016, legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor (214 voturi pentru, 0 împotrivă).

22.La 6 iulie 2016, Guvernul a sesizat, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, Curtea Constituţională.

(2.2.) Modificări legislative preconizate

23.În esenţă, faţă de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015, în vigoare, legea adoptată, la articolul unic pct. 1, detaliază atribuţiile Ministerului Transporturilor ca organism intermediar pentru transport în cadrul Programului operaţional Infrastructura mare 2014-2020.

24.Articolul unic pct. 2 din lege [referitor la art. 2 alin. (1^1)] stabileşte o majorare salarială aplicabilă numai personalului din cadrul Ministerului Transporturilor cu 23 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută, cu excepţiile menţionate la articolul unic pct. 2 din lege [referitor la art. 2 alin. (1^2)].

25.Articolul unic pct. 3 din lege reglementează modalitatea normativă de punere în aplicare a legii analizate.

(2.3.) Criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 138 alin. (5) din Constituţie

26.Pentru a analiza în mod complet critica raportată la art. 138 alin. (5) din Constituţie, Curtea va avea în vedere şi dispoziţiile art. 111 alin. (1) teza finală din Constituţie. Prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016, paragraful 53, Curtea a reţinut că, în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificări bugetare, solicitarea informării din partea Guvernului este obligatorie. Din aceste dispoziţii rezultă că legiuitorul constituant a dorit să consacre garanţia constituţională a colaborării dintre Parlament şi Guvern în procesul de legiferare, instituind obligaţii reciproce în sarcina celor două autorităţi publice (a se vedea Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.195 din 14 decembrie 2004). Curtea a mai reţinut că în cadrul raporturilor constituţionale dintre Parlament şi Guvern este obligatorie solicitarea unei informări atunci când iniţiativa legislativă afectează prevederile bugetului de stat. Această obligaţie a Parlamentului este în consonanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 138 alin. (2) care prevăd că Guvernul are competenţa exclusivă de a elabora proiectul bugetului de stat şi de a-l supune spre aprobare Parlamentului. În temeiul acestei competenţe, Parlamentul nu poate prestabili modificarea cheltuielilor bugetare fără să ceară Guvernului o informare în acest sens. Dat fiind caracterul imperativ al obligaţiei de a cere informarea menţionată, rezultă că nerespectarea acesteia are drept consecinţă neconstituţionalitatea legii adoptate (Decizia nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 23 noiembrie 2007); totuşi, participarea reprezentantului Guvernului la dezbaterile parlamentare şi acordul exprimat, fără echivoc, faţă de amendamentele adoptate sunt de natură să angajeze Guvernul şi să acopere cerinţa prevăzută de art. 111 alin. (1) teza finală din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, precitată).

27.În prezenta cauză se constată că reprezentantul Guvernului - Marcel Ioan Boloş, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor - a afirmat în şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 iunie 2016 că "Ministerul Transporturilor a participat la dezbaterile din Comisia de transporturi [din 23 iunie 2016 - s.n.] şi şi-a însuşit modificările

amendamentele pe care Comisia de transport le-a formulat" - a se vedea Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 116 din 6 iulie 2016, p. 13. De asemenea, în şedinţa Senatului din 21 iunie 2016, acelaşi reprezentant al Guvernului a declarat că "Ministerul Transporturilor susţine raportul Comisiei pentru transporturi, astfel cum a fost întocmit" - a se vedea Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 109 din 28 iunie 2016, p. 5. Prin urmare, este evident că reprezentanţii Guvernului aveau cunoştinţă de modificările legislative preconizate şi erau de acord cu acestea, aşadar, inclusiv cu majorarea salarială în discuţie.

28.Cu referire la art. 138 alin. (5) din Constituţie, Curtea a reţinut că acesta face diferenţa între stabilirea sursei de finanţare şi caracterul suficient al resurselor financiare din sursa astfel stabilită. Primul aspect este legat de imperativele art. 138 alin. (5) din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 47 din 15 septembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 28 septembrie 1993, sau Decizia nr. 64 din 16 noiembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 28 decembrie 1993). Art. 138 alin. (5) din Constituţie impune stabilirea concomitentă atât a alocaţiei bugetare, ce are semnificaţia unei cheltuieli, cât şi a sursei de finanţare, ce are semnificaţia venitului necesar pentru suportarea ei, spre a evita consecinţele negative, pe plan economic şi social, ale stabilirii unei cheltuieli bugetare fără acoperire (a se vedea Decizia nr. 36 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996). Majorarea cheltuielilor din sursa indicată poate fi realizată în cursul anului bugetar condiţionat de menţinerea în alocaţia aferentă sursei (Decizia nr. 6 din 24 ianuarie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 31 ianuarie 1996, sau Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, precitată). În textul Constituţiei se vorbeşte numai despre stabilirea sursei de finanţare înainte de aprobarea cheltuielii, iar nu despre obligativitatea indicării în lege a sursei respective (Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 9 iulie 2002, Decizia nr. 320 din 19 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 8 iulie 2013, sau Decizia nr. 105 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 20 mai 2014). Lipsa precizării exprese a sursei de finanţare nu presupune implicit inexistenţa sursei de finanţare (Decizia nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007, precitată, Decizia nr. 320 din 19 iunie 2013, precitată, Decizia nr. 1.092 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 20 octombrie 2008, sau Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008).

29.În schimb, aprecierea caracterului suficient al resurselor financiare nu îşi are temeiul în art. 138 alin. (5) din Constituţie, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern. Dacă Guvernul nu are resurse financiare suficiente, poate să propună modificările necesare pentru asigurarea lor, în virtutea dreptului său de iniţiativă legislativă (a se vedea Decizia nr. 47 din 15 septembrie 1993, precitată, sau Decizia nr. 64 din 16 noiembrie 1993, precitată). Curtea, prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, paragraful 58, a mai adăugat că "sursa de finanţare indicată [trebuie - s.n.] să fie în mod real aptă să acopere cheltuiala în condiţiile legii bugetare anuale. Prin urmare, textul constituţional [art. 138 alin. (5) din Constituţie - sn.] se referă la caracterul obiectiv şi efectiv al sursei de finanţare şi operează cu elemente de certitudine şi previzibilitate bugetară, [...] art. 138 alin. (5) din Constituţie nu se referă la existenţa in concreto a unor resurse financiare suficiente la momentul adoptării legii, ci la faptul ca acea cheltuială să fie previzionată în deplină cunoştinţă de cauză în bugetul de stat pentru a putea fi acoperită în mod cert în cursul anului bugetar".

30.Curtea a mai reţinut, prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, paragraful 59, că "în lipsa unei fişe financiare reactualizate la momentul adoptării legii conform art. 15 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, având în vedere că punctul de vedere al Guvernului a fost exprimat anterior depunerii la Parlament a legii bugetului pe anul 2016 (9 decembrie 2015), că legea bugetului fusese adoptată cu câteva zile anterior legii analizate, fără a cuprinde, în mod evident, noua cheltuială bugetară votată, şi în lipsa unui dialog real între Guvern şi Parlament (în cazul de faţă reprezentat de Senat), nu se poate trage decât concluzia că la adoptarea legii s-a avut în vedere o sursă de finanţare incertă, generală şi lipsită de un caracter obiectiv şi efectiv, nefiind aşadar reală".

31.Raportat la art. 138 alin. (5) din Constituţie, în situaţia de faţă, Curtea constată că legea a fost adoptată la data de 28 iunie 2016 şi ar urma să intre în vigoare, în privinţa majorării salariale, la data de 1 septembrie 2016. Guvernul nu a prezentat nicio fişă financiară care să demonstreze că printr-o atare majorare salarială s-ar depăşi deficitul bugetar de 3% din valoarea PIB, prezentând - în sesizarea depusă la Curtea Constituţională - doar estimările sale cu privire la nivelul deficitului bugetar, fără a lua, în mod concret, în calcul influenţa financiară de 3,4 milioane lei pentru anul 2016 şi 13,6 milioane lei pentru anul 2017 pe care ar produce-o măsura analizată asupra nivelului deficitului bugetar.

32.Cu privire la caracterul obiectiv şi efectiv al sursei de finanţare, Curtea constată că, la momentul introducerii reglementării legale criticate de către Comisia pentru transport şi infrastructură din Camera Deputaţilor, s-a arătat că "aplicarea prevederilor propuse pentru anul 2016 se va face cu încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Transporturilor pentru anul 2016, prin redistribuirea sumelor în bugetul Ministerului Transporturilor cu ocazia rectificării bugetare şi nu va avea impact financiar asupra bugetului de stat". Prin urmare, a fost indicată sursa finanţării, ea este una reală, aptă să acopere cheltuiala bugetară angajată; mai mult, atunci când a fost adoptat amendamentul respectiv s-a indicat faptul că, în cazul în care nu există fonduri suficiente, bugetul menţionat va fi suplimentat prin rectificare bugetară. Situaţia de faţă diferă de cea avută în vedere la pronunţarea Deciziei nr. 22 din 20 ianuarie 2016, întrucât, în cauza de faţă, spre deosebire de situaţia din decizia anterior menţionată, alocaţia bugetară nu trebuie creată, ea deja există. Curtea, prin decizia menţionată, paragraful 60, a subliniat expres că "nu poate stabili dacă se depăşeşte sau nu alocarea bugetară pentru că acest aspect nu este de competenţa sa".

33.Curtea nu are competenţa de a aprecia asupra caracterului suficient al resurselor financiare, pentru că o asemenea operaţiune nu îşi are temeiul în art. 138 alin. (5) din Constituţie, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern. Or, practic, tocmai acest lucru este criticat: lipsa resurselor financiare pentru susţinerea creşterii salariale reglementate în condiţiile necesităţii încadrării în plafonul de deficit bugetar de maximum 3% din PIB, aspect care excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională.

34.Având în vedere cele anterior expuse, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă art. 138 alin. (5) din Constituţie.

(2.4.) Criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 16 alin. (1) din Constituţie

35.Curtea reţine că autorii amendamentului care a prevăzut creşterea salarială analizată nu au motivat în niciun fel această măsură legislativă. În aceste condiţii, Curtea urmează să analizeze dacă diferenţa de tratament juridic sub aspectul salarizării este una justificată sau nu, având în vedere că, în principiu, salarizarea este guvernată - cel puţin la nivel teoretic - de o lege unică şi unitară, respectiv Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010.

36.Dacă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, este lato sensu o lege care se aplică în mod general categoriilor de personal şi care a operat o majorare generală de salariu, inclusiv la nivelul Ministerului Transporturilor, legea analizată aduce în discuţie o salarizare diferită a personalului din Ministerul Transporturilor faţă de restul personalului care face parte din aceeaşi categorie. Astfel, personalul din Ministerul Transporturilor va fi salarizat în mod diferit faţă de personalul ce face parte din aceeaşi categorie, dar îşi desfăşoară activitatea în alte ministere.

37.Trebuie observat că această majorare a salariului nu are în vedere personalul din Ministerul Transporturilor care gestionează fonduri europene [Programul operaţional infrastructură mare 2014-2020], personal care, prin ipoteză, are un nivel de salarizare mai mare decât personalul din aceeaşi categorie (încadrat pe funcţii publice şi cel contractual), dar care nu gestionează asemenea fonduri. În acest sens, Curtea constată că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015, personalul din Ministerul Transporturilor care gestionează fonduri europene [Programul operaţional infrastructură mare 2014-2020] a fost deja egalizat sub aspectul salariului cu cel din Ministerul Fondurilor Europene [a se vedea art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă în vigoare]. Cu privire la acest aspect, articolul unic pct. 2 [referitor la art. 2 alin. (1^2)] din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015 exclude de la acordarea a 23 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută de personalul din Ministerul Transporturilor care gestionează fonduri europene [Programul operaţional infrastructură mare 2014-2020], personalul prevăzut la art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2014 pentru aprobarea unor măsuri de eficientizare a sistemului de gestionare a instrumentelor structurale, aprobată prin Legea nr. 263/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 9 noiembrie 2015, şi la art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 174/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 475 din 30 iunie 2015.

38.Prin urmare, creşterea salarială vizează personalul care nu gestionează fonduri europene în cadrul programului operaţional pentru care Ministerul Transporturilor a fost desemnat organism intermediar. Aplicându-se o asemenea majorare de 23 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută în privinţa acestui personal din cadrul Ministerului Transporturilor, se ajunge la o creştere salarială suplimentară faţă de cea operată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015.

39.În consecinţă, Curtea urmează să analizeze dacă tratamentul juridic diferit aplicat faţă de personalul din cadrul altor ministere este justificat în mod obiectiv şi rezonabil, având în vedere jurisprudenţa Curţii referitoare la principiul egalităţii în drepturi astfel cum aceasta a fost conturată prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 23. În esenţă, Curtea, cu privire la incidenţa art. 16 alin. (1) din Constituţie, a reţinut că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Aşadar, nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. Potrivit jurisprudenţei sale, Curtea a stabilit că discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept (Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014). În schimb, privilegiul se defineşte ca un avantaj sau favoare nejustificată acordată unei persoane/categorii de persoane; în acest caz, neconstituţionalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat. Aşadar, sintagma "fără privilegii şi fără discriminări" din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituţie priveşte două ipoteze normative distincte, iar incidenţa uneia sau alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancţiuni de drept constituţional diferite, astfel cum s-a arătat mai sus.

40.Având în vedere cele anterior arătate, Curtea constată că majorarea salarială acordată personalului Ministerului Transporturilor nu poate fi calificată decât ca un privilegiu în raport cu celelalte categorii de personal din administraţia publică centrală de specialitate. Asemenea majorări salariale individualizate, la nivelul unui minister, trebuie realizate în considerarea unui anumit scop şi a unor sarcini/atribuţii de serviciu suplimentare, şi nicidecum prin reglementarea unui sistem paralel de salarizare. Or, în cauză, această creştere salarială distinctă de cea generală operată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 nu apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, ea eludând, practic, sistemul de salarizare pe clase consacrat de reglementarea generală în materie. Un atare procedeu legislativ duce la imposibilitatea aplicării reale a unui sistem unic de salarizare şi se ajunge la situaţia ca una şi aceeaşi grilă de salarizare să fie aplicată diferenţiat de la minister la minister. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea reţine că textul criticat consacră un privilegiu salarial, contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie, iar neconstituţionalitatea astfel constatată are drept consecinţă eliminarea privilegiului acordat.

41.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că dispoziţiile articolului unic pct. 2 [referitor la art. 2 alin. (1^1)] din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015 pentru aprobarea unor măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 14 septembrie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-şef,

Benke Karoly