Decizia nr. 12 din 12 septembrie 2018

Dosar nr. 1.245/1/2018

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. 4.318/118/2015, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Dacă interdicția absolută de suspendare a judecății cauzei, în materie penală, prevăzută de art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, se raportează la interpretarea sintagmei «ridicarea unei excepții de neconstituționalitate» ca având înțelesul «invocarea unei excepții de neconstituționalitate» sau «sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate» invocată în condițiile cumulative prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, după statuarea preliminară de către instanța de trimitere privind îndeplinirea condițiilor pentru sesizarea Curții Constituționale.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și ale art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința a fost prezidată de către președintele cu delegație al Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La ședința de judecată a participat doamna Ioana Niculae, magistrat-asistent în cadrul Secției penale, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Justina Condoiu, procuror în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 1.245/1/2018 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum și faptul că au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție curțile de apel București, Craiova, Cluj, Galați, Oradea, Pitești și Suceava, tribunalele Bacău, București, Călărași, Cluj, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Ilfov, Neamț și Satu Mare, precum și judecătoriile Alexandria, Baia Mare, Brăila, Constanța, Cluj-Napoca, Drobeta-Turnu Severin, Piatra-Neamț, Pătârlagele, Roman, Șimleu Silvaniei, Turnu Măgurele, Vânju Mare și Zalău, fiind conturate două opinii, astfel cum sunt menționate în raportul depus la dosar. Pe de altă parte, răspunsurile curților de apel Bacău, Constanța, Ploiești și Târgu Mureș, ale tribunalelor Bistrița-Năsăud, Maramureș, Sălaj, Constanța, Tulcea, Olt și Mehedinți, precum și cele ale judecătoriilor Târgu-Neamț, Bicaz, Huedin, Turda, Gherla, Mangalia, Medgidia, Hârșova, Tulcea, Babadag, Măcin, Târgu Jiu, Motru, Novaci, Târgu Cărbunești și Orșova cuprind doar mențiunea neidentificării, în jurisprudența acestora ori, după caz, a instanțelor din circumscripție, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce formează obiectul sesizării, iar curțile de apel Alba Iulia, Cluj și Iași au transmis hotărâri pronunțate în materie de acestea sau, după caz, de tribunalele Sibiu și Iași și judecătoriile Aiud, Avrig, Zalău, Șimleu Silvaniei și, respectiv, Jibou. Judecătoria Bolintin-Vale a comunicat doar că în cauzele penale înregistrate pe rolul instanței după intrarea în vigoare a noilor coduri nu s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală.

De asemenea a precizat că, în conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a specialiștilor din cadrul universităților din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sibiu, Timișoara, precum și din cadrul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu“ al Academiei Române, cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, la dosar fiind transmise puncte de vedere de către Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“ Cluj-Napoca și Facultatea de Drept din cadrul Universității din Craiova.

Totodată, au fost depuse puncte de vedere de către Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția judiciară, acesta din urmă, prin Adresa nr. 1.220/C/1164/III-5/2018 din 18 iunie 2018, aducând la cunoștință că în cadrul Ministerului Public nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată instanța.

În continuare a arătat că a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor care a fost înaintat Ministerului Public și inculpatului M.M. la data de 22 august 2018, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, la dosar nefiind transmise concluzii scrise.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri sau excepții de formulat, a solicitat doamnei procuror Justina Condoiu să susțină punctul de vedere al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema suspusă dezbaterii în Dosarul nr. 1.245/1/2018.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea ca inadmisibilă a sesizării Curții de Apel Constanța, apreciind, în acord cu judecătorul-raportor, că, fiind vorba despre un incident procedural, soluția pe care o va da instanța supremă asupra problemei de drept nu are nicio influență asupra celei ce urmează a fi pronunțată de instanța de trimitere în cauza cu care a fost învestită. Pe de altă parte, originea dilemei instanței de trimitere nu se află într-o dispoziție legală susceptibilă de mai multe interpretări, în literatura juridică și jurisprudența în materie, atât în reglementarea anterioară, cât și în cea în vigoare, fiind lămurit sensul sintagmei „ridicarea unei excepții de neconstituționalitate“.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 26 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 4.318/118/2015, ce are ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța și de inculpatul M.M. împotriva Sentinței penale nr. 72 din 22 februarie 2016 a Tribunalului Constanța, Secția penală, Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept:

Dacă interdicția absolută de suspendare a judecății cauzei, în materie penală, prevăzută de art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, se raportează la interpretarea sintagmei «ridicarea unei excepții de neconstituționalitate» ca având înțelesul «invocarea unei excepții de neconstituționalitate» sau «sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate» invocată în condițiile cumulative prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, după statuarea preliminară de către instanța de trimitere privind îndeplinirea condițiilor pentru sesizarea Curții Constituționale

II. Expunerea succintă a cauzei

Prin Rechizitoriul nr. 205/P/2014 din 13 ianuarie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.M. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din Codul penal, reținându-se, în fapt, că acesta, în calitate de medic primar și șef al Secției clinice de chirurgie cardiovasculară din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, a pretins suma de 3.000 lei de la denunțătorul D.I., condiționând de remiterea ei efectuarea unei operații chirurgicale pe cord, iar, la data de 5 decembrie 2014, a primit de la cel din urmă suma de 2.000 lei în legătură cu îndeplinirea aceluiași act care intra în atribuțiile sale de serviciu.

Prin Sentința penală nr. 72 din 22 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 4.318/118/2015 al Tribunalului Constanța, Secția penală, inculpatul M.M. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) și art. 76 alin. (1) din Codul penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare, în condițiile art. 91 și următoarele din Codul penal, reținându-se, în esență, că, în cauză, nu s-a dovedit condiționarea de către acesta a actului medical și că primirea foloaselor materiale a fost ulterioară adoptării deciziilor cu caracter medical.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, sub aspectul reținerii eronate a situației de fapt, greșitei individualizări a pedepsei și stabilirii sumei ce a făcut obiectul confiscării speciale, precum și inculpatul M.M., pentru greșita sa condamnare, solicitând achitarea, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) sau b) din Codul de procedură penală, pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (2) din Codul penal, apreciind că sunt incidente prevederile art. 175 alin. (2) din același cod.

Prin Încheierea din 28 noiembrie 2016, Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea lămuririi următoarei probleme de drept: „Este funcționar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal sau este considerată funcționar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal persoana fizică acționând în calitate de medic șef de secție la un spital public, prevăzut de art. 163 din Legea nr. 95/2006, în baza unui contract de administrare prevăzut de art. 185 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, fără a avea încheiat în același timp un contract individual de muncă, distinct, pe o perioadă nedeterminată cu respectivul spital public, în ceea ce privește activitatea de medic curant în cadrul secției pe care o conduce“, sesizare ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 5 din 28 februarie 2017 a instanței supreme, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (Dosar nr. 4.087/1/2016), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 12 aprilie 2017.

Ulterior, la data de 27 aprilie 2017, s-a dispus de către instanța de apel sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) din Codul penal (invocată de inculpatul M.M.) și art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 26/2014 pronunțată în Dosarul nr. 28/I/2014/HP de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (ridicată, din oficiu, de instanță).

Întrucât, până la termenul de judecată din 19 aprilie 2018, acordat în Dosarul nr. 4.318/118/2015, Curtea Constituțională nu a analizat excepțiile cu care a fost sesizată, iar apelantul inculpat M.M. a solicitat suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, text de lege cu privire la neconstituționalitatea căruia, de asemenea, s-a dispus, prin Încheierea din 9 martie 2018, sesizarea instanței de contencios constituțional, Curtea de Apel Constanța, din oficiu, a pus în discuție, în ședința publică de la acea dată, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării chestiunii de drept ce vizează interpretarea prevederilor legale menționate, aspect asupra căruia s-a pronunțat prin Încheierea din 26 aprilie 2018.

III. Opinia completului care a dispus sesizareaIII.

1.Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție

Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a arătat, în esență, că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât de lămurirea chestiunii de drept invocate depinde, direct, modul de soluționare a cererii de suspendare a judecății, formulată de apelantul inculpat M.M., și, „pe cale de consecință, în mod implicit, soluționarea în mod actual a fondului cauzei sau amânarea soluționării acesteia până la pronunțarea Curții Constituționale, precum și modalitatea de soluționare a acestuia, afectată sau nu, în viitor de o eventuală retractare bazată pe aplicabilitatea art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală“.

De asemenea, instanța de trimitere a constatat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat până în prezent asupra respectivei probleme de drept printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, iar aceasta nu face în prezent obiectul unui asemenea recurs, apreciind, totodată, că interpretarea dispoziției legale menționate este necesară pentru înlăturarea echivocului în aplicarea normei procedurale, incidentă în rezolvarea cauzei pe fond.

III.

2.Cu privire la problemele de drept ce formează obiectul sesizării

Pornind de la aprecierea că textul art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală conține „o expresie mai puțin riguroasă și folosită mai mult în limbajul juridic al secolului trecut, având mai mult o folosire colocvială“, Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a opinat că ridicarea unei excepții echivalează cu invocarea ei de către instanță sau de o parte și constă în expunerea acesteia ca apărare specifică de procedură sau de fond ce tinde la paralizarea exercitării unei acțiuni sau la inaplicabilitatea unei norme juridice. Ca atare, invocarea excepției de neconstituționalitate cu ocazia judecării unei cauze este disociată de soluționarea acesteia, dată în competența Curții Constituționale, care este sesizată cu excepția ridicată/invocată, în mod mediat, prin intermediul instanței de trimitere, în condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

De asemenea s-a arătat că instituirea cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală nu conduce la concluzia existenței unei interdicții absolute de suspendare a judecății în situația sesizării Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, cu atât mai mult cu cât, spre deosebire de Codul de procedură penală anterior, „în Legea nr. 135/2010 există reglementarea expresă privind suspendarea cursului prescripției răspunderii penale pe timpul cât cauza se află în stare de suspendare“.

IV. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele arondate cu privire la chestiunile de drept ce formează obiectul sesizării

În urma consultării instanțelor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a evidențiat opinia majoritară potrivit căreia interdicția de suspendare a judecării cauzei, prevăzută de art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, se raportează la interpretarea sintagmei „ridicarea unei excepții de neconstituționalitate“ ca având înțelesul „sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate“ invocată în condițiile cumulative prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, după statuarea preliminară de către instanța de trimitere asupra îndeplinirii acestora pentru sesizarea instanței de contencios constituțional.

În argumentare s-a arătat, în esență, că dispozițiile art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală trebuie interpretate prin coroborare cu cele ale art. 453 alin. (1) lit. f) din același cod, apreciindu-se că, prin reglementarea acestui caz de revizuire a hotărârilor judecătorești definitive, legiuitorul a intenționat să interzică suspendarea judecății în cauzele penale ca urmare a sesizării instanței de contencios constituțional cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, în acord cu principiul respectării termenului rezonabil al procesului penal, stipulat de art. 8 din Codul de procedură penală, oferind totodată și un remediu procedural în cazul admiterii excepției invocate, respectiv revizuirea.

În același sens s-a mai menționat că, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prevedea că „pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă“, legiuitorul înțelegând astfel să atribuie relevanță juridică, din perspectiva suspendării cauzei, momentului la care Curtea Constituțională era sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, iar nu celui în care s-a invocat excepția în fața instanței de judecată. De altfel, în vechea reglementare, însăși rațiunea suspendării judecății cauzei o constituia evitarea pronunțării unei hotărâri judecătorești în baza unui text de lege potențial neconstituțional, problemă care se punea numai din momentul sesizării propriu-zise a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, iar nu în etapa preliminară a verificării de către instanța de trimitere a îndeplinirii condițiilor pentru sesizarea Curții Constituționale.

Ca urmare, s-a concluzionat că existența unei dispoziții exprese, precum cea din cuprinsul art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, nu permite instanței de judecată suspendarea cauzei în situația invocării unei excepții de neconstituționalitate pe durata soluționării acesteia de către instanța de contencios constituțional, sens în care s-a făcut trimitere și la Decizia civilă nr. 1.160 din 21 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, în care s-a arătat că lipsa unei prevederi procesuale exprese în sensul suspendării judecății cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, precum și abrogarea art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecății cauzei în intervalul de soluționare a excepției, relevă intenția legiuitorului de a nu impune, cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri.

Acest punct de vedere a fost exprimat de curțile de apel București, Craiova, Galați, Oradea, tribunalele București, Călărași, Giurgiu, Ilfov, Neamț, Gorj, Satu Mare și judecătoriile Roman, Șimleu Silvaniei, Drobeta-Turnu Severin, Brăila și Pătârlagele.

În sensul instituirii, prin dispozițiile art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, a unei interdicții absolute de suspendare a cauzei au opinat și curțile de apel Suceava, Cluj și Pitești, tribunalele Bacău, Dolj și Ialomița și judecătoriile arondate celui din urmă, precum și judecătoriile Baia Mare, Zalău, Constanța, Piatra-Neamț și Cluj-Napoca, arătând, în esență, că această interdicție operează de la momentul invocării unei excepții de neconstituționalitate, dar și pe perioada soluționării ei de către Curtea Constituțională sesizată de instanța de trimitere ca urmare a constatării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 47/1992.

Magistrații din cadrul Tribunalului Cluj și al judecătoriilor Turnu Măgurele, Alexandria și Vânju Mare au exprimat punctul de vedere contrar, apreciind că suspendarea judecății nu este interzisă în mod absolut pe parcursul procedurii în fața instanței de contencios constituțional, având în vedere că Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală reglementează expres întreruperea cursului prescripției pe perioada suspendării cauzei. În același sens s-a arătat că expresia „a ridica o excepție“ este sinonimă cu aceea de „a invoca o excepție“, operațiune juridică ce constă în expunerea excepției ca apărare specifică de procedură sau de fond care tinde la paralizarea exercitării unei acțiuni sau la inaplicabilitatea unei norme juridice. Astfel, invocarea excepției de neconstituționalitate este disociată de soluționarea acesteia, prima realizându-se în fața instanței, cu ocazia judecății, iar cea de-a doua fiind de competența Curții Constituționale.

Răspunsurile curților de apel Bacău, Constanța, Ploiești și Târgu Mureș, ale tribunalelor Bistrița-Năsăud, Maramureș, Sălaj, Constanța, Tulcea, Olt și Mehedinți, precum și cele ale judecătoriilor Târgu-Neamț, Bicaz, Huedin, Turda, Gherla, Mangalia, Medgidia, Hârșova, Tulcea, Babadag, Măcin, Târgu Jiu, Motru, Novaci, Târgu Cărbunești și Orșova cuprind doar mențiunea neidentificării, în jurisprudența acestora ori, după caz, a instanțelor din circumscripție, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce formează obiectul sesizării.

Judecătoria Bolintin-Vale a comunicat doar că, în cauzele penale înregistrate pe rolul instanței după intrarea în vigoare a noilor coduri, nu s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală.

De asemenea, curțile de apel Alba Iulia, Cluj și Iași au transmis hotărâri pronunțate în materie de acestea sau, după caz, de tribunalele Sibiu și Iași și judecătoriile Aiud, Avrig, Zalău, Șimleu Silvaniei și, respectiv, Jibou.

V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problemele de drept ce formează obiectul sesizării

După ce a făcut referire la parcursul cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4.318/118/2015 al Curții de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, precum și la dispozițiile legale, dar și la jurisprudența Curții Constituționale (deciziile nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, nr. 1.610 din 20 decembrie 2011, nr. 188 din 6 martie 2012, nr. 297 din 28 aprilie 2015, nr. 449 din 22 iunie 2017 și nr. 814 din 7 decembrie 2017) și a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (deciziile nr. 11 din 2 iunie 2014, nr. 17 din 1 septembrie 2014, nr. 19 din 15 septembrie 2014, nr. 24 din 6 octombrie 2014, nr. 5 din 10 februarie 2016 și nr. 19 din 27 septembrie 2016), considerate relevante în ceea ce privește obiectul întrebării prealabile, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că sesizarea instanței supreme nu îndeplinește cerințele referitoare la existența unei chestiuni de drept și a unei relații de dependență între răspunsul dat problemei invocate și soluționarea pe fond a cauzei, prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, solicitând, pe cale de consecință, respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

În acest sens, pornind de la scopul reglementării procedurii prejudiciale prevăzute de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, și anume prevenirea conturării unei practici judiciare neunitare cu privire la noile instituții de drept penal, cu efect direct asupra părților din cauza în care s-a formulat întrebarea prealabilă, parchetul a subliniat că, pentru a putea forma obiect al dezlegării, originea dilemei instanței de trimitere trebuie să se afle într-o dispoziție de drept penal ori procesual penal susceptibilă de multiple interpretări, fiind însă indiferente înțelegerea motivației existenței normei legale ori achiesarea completului la obiectivul urmărit de legiuitor.

Cât privește sensul sintagmei „ridicarea unei excepții de neconstituționalitate“ (ca de altfel ridicarea oricărei alte excepții), sinonime cu „invocarea unei excepții de neconstituționalitate“, s-a apreciat că acesta derivă nu doar din logica textelor legale, astfel cum acestea s-au succedat în timp, ci și din doctrina juridică, oricare ar fi ramurile de drept cărora le aparține. Mai mult, noțiunea a intrat de secole în limbajul juridic, fiind preluată ad litteram de legiuitor, așa încât claritatea neinterpretabilă a textului art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală nu justifică intervenția instanței supreme prin mecanismul întrebării prealabile.

În ceea ce privește condiția legăturii cu cauza s-a arătat că aceasta impune ca interpretarea dată de instanța supremă dispoziției de drept substanțial ori procesual cu care a fost învestită să aibă consecințe asupra modului de rezolvare a fondului litigiului penal, de lămurirea acesteia depinzând soluția dată acțiunii penale și/sau civile cu care instanța a fost sesizată. Cum în prezenta cauză obiectul sesizării îl constituie soluționarea apelurilor declarate de procuror și de inculpat împotriva Sentinței penale nr. 72 din 22 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Constanța, Secția penală, în Dosarul nr. 4.318/118/2015, prin care s-a dispus condamnarea celui din urmă pentru săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, s-a apreciat că această cerință impusă de art. 475 din Codul de procedură penală nu este îndeplinită, întrucât între soluțiile pe care instanța de apel le poate dispune asupra fondului cauzei și problema de drept cu lămurirea căreia Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată nu există o relație de dependență, astfel că oricare ar fi dezlegarea pe care instanța supremă ar da-o chestiunii cu care a fost sesizată, răspunsul nu se va repercuta asupra modului de soluționare a apelurilor.

VI. Opinia specialiștilor consultați asupra chestiunilor de drept ce formează obiectul sesizării

Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca a opinat în sensul inadmisibilității sesizării formulate de Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, întrucât aceasta nu îndeplinește cerința existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală.

Astfel s-a arătat, în esență, că problema suspendării judecății în cazul sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate reprezintă o chestiune incidentală care nu are legătură cu fondul cauzei, ci privește administrarea actului de justiție în materie penală și, ca urmare, nu poate forma obiectul unei sesizări întemeiate pe dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, deoarece pronunțarea unei hotărâri prealabile nu ar produce niciun efect asupra conținutului deciziei date de instanța de apel. În acest sens s-a făcut trimitere la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (deciziile nr. 11 din 2 iunie 2014, nr. 19 din 15 septembrie 2014, nr. 28 din 29 octombrie 2015 și nr. 16 din 10 mai 2017), în care s-a statuat cu privire la înțelesul sintagmei „chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei“, regăsită în textul art. 475 din Codul de procedură penală.

În ceea ce privește fondul problemei ce formează obiectul întrebării prealabile s-a apreciat că utilizarea, în cuprinsul art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, a locuțiunii „ridicarea unei excepții de neconstituționalitate“ este inadecvată, având în vedere că sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este o etapă subsecventă ridicării acesteia în fața instanței, condiționată de constatarea prealabilă de către cea din urmă a admisibilității cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional. Așa fiind, în mod evident, intenția legiuitorului a fost de a împiedica suspendarea obligatorie a judecării cauzei în situația sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, neputându-se pune această problemă la momentul „ridicării“ sau „invocării“ excepției, adică înainte de a se constata îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Făcând trimitere la dispozițiile art. 303 alin. (6) din Codul de procedură penală de la 1968 și la cele ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, anterior abrogării prin Legea nr. 177/2010, ce prevedeau că judecarea cauzei se suspendă pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate, specialiștii de la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca au concluzionat că reglementarea cuprinsă în art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală este abstractă și defectuoasă, nefiind susceptibilă de o interpretare literală sau gramaticală, ci doar logică sau rațională, în sensul că problema suspendării judecății s-ar putea pune numai ulterior constatării de către instanța de trimitere a îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Același punct de vedere a fost exprimat, în esență, și de Facultatea de Drept a Universității din Craiova, arătându-se că interdicția absolută de suspendare a judecății cauzei, în materia prevăzută de art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, trebuie să se raporteze la sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate invocată în condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, după statuarea preliminară de către instanța de trimitere asupra îndeplinirii cerințelor cumulative de admisibilitate instituite de lege.

În acest sens s-a menționat că procedura de soluționare a excepției de neconstituționalitate presupune parcurgerea a două etape distincte, una judecătorească, premergătoare, constând în invocarea excepției în cadrul procesului aflat pe rolul unei instanțe, pronunțarea judecătorului asupra acestui incident și sesizarea Curții Constituționale (în cazul întrunirii condițiilor prevăzute de lege), iar cea de-a doua constând în soluționarea propriu-zisă a excepției de către instanța de contencios constituțional, situație în care s-a considerat că o atare excepție poate fi eficientă și poate influența cursul unui litigiu penal doar dacă îndeplinește cerințele cumulative prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, după verificarea preliminară realizată sub acest aspect de către instanța de trimitere.

Pe de altă parte, s-a arătat că abrogarea formei inițiale a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecării cauzei pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate invocate, nu poate conduce la concluzia că o asemenea soluție nu poate fi dispusă de instanță atunci când, în funcție de elementele cauzei, se apreciază că măsura suspendării este necesară.

VII. Examenul jurisprudențeiVII.

1.Jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție

La nivelul instanței supreme nu au fost identificate hotărâri relevante cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, constatându-se însă că, în cazul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, unele completuri de judecată au dispus amânarea cauzei până la pronunțarea instanței de contencios constituțional asupra conformității textului de lege criticat cu Legea fundamentală (spre exemplu, Încheierea din 12 aprilie 2016 și cele ulterioare, pronunțate în Dosarul nr. 2.280/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală).

VII.

2.Jurisprudența națională în materie

Prin Încheierea din 26 aprilie 2018 a Judecătoriei Sectorului 5 București, Secția I penală, dată în Dosarul nr. 1.868/302/2018, judecătorul de cameră preliminară a arătat că dispozițiile art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, care instituie interdicția imperativă a suspendării cauzei, își găsesc aplicabilitatea după momentul pronunțării instanței asupra admisibilității sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, dar și pe durata soluționării acesteia, o asemenea interpretare fiind singura care asigură atingerea scopului în vederea căruia interdicția a fost reglementată de legiuitor, și anume evitarea oricărei tergiversări a cauzei prin invocarea unor atare excepții și soluționarea dosarelor într-un termen rezonabil. În plus, s-a arătat că, în ipoteza în care hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală declarată ulterior neconstituțională, devine incident cazul de revizuire reglementat de prevederile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală.

Acest din urmă argument a fost avut în vedere pentru respingerea solicitării de suspendare a cauzei și de către Judecătoria Giurgiu, Secția penală, prin Încheierea din 2 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 16.629/36/2015.

Totodată, Judecătoria Aiud (prin încheierile de amânare a pronunțării din 14 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 694/175/2017, și din 12 iulie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.505/175/2017) a făcut direct aplicarea dispozițiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, constatând interdicția suspendării cauzei în situația ridicării unei excepții de neconstituționalitate, în același sens procedând și Judecătoria Drobeta-Turnu Severin prin Încheierea din 23 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 12.206/225/2017.

Din celelalte relații transmise de curțile de apel și instanțele arondate a rezultat că, la nivel național, nu există altă jurisprudență relevantă sub aspectul problemei de drept a cărei dezlegare se solicită în prezenta cauză, având în vedere că în cuprinsul hotărârilor atașate nu s-a analizat incidența dispozițiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, ci aplicarea acestora a rezultat, implicit, din împrejurarea că nu s-a dispus suspendarea judecății cauzelor în care s-a invocat o excepție de neconstituționalitate cu a cărei soluționare a fost sesizată Curtea Constituțională.

VII.

3.Jurisprudența relevantă a Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, respingând obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României (Legea nr. 177/2010), Curtea Constituțională a reținut, în esență, că „opțiunea legiuitorului în sensul abrogării măsurii suspendării de drept se întemeiază pe faptul că invocarea excepțiilor de neconstituționalitate de către părți era folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor. … Or, în condițiile în care scopul măsurii suspendării de drept a judecății cauzelor la instanțele de fond a fost acela de a asigura părților o garanție procesuală în exercitarea dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare, prin eliminarea posibilității judecării cauzei în temeiul unei dispoziții legale considerate a fi neconstituționale, realitatea a dovedit că această măsură s-a transformat, în majoritatea cazurilor, într-un instrument menit să tergiverseze soluționarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești. Reglementarea a încurajat abuzul de drept procesual și arbitrariul într-o formă care nu putea fi sancționată, atâta vreme cât suspendarea procesului era privită ca o consecință imediată și necesară a exercitării liberului acces la justiție. Astfel, scopul primordial al controlului de constituționalitate - interesul general al societății de a asana legislația în vigoare de prevederile afectate de vicii de neconstituționalitate - a fost pervertit într-un scop eminamente personal, al unor părți litigante, care au folosit excepția de neconstituționalitate drept pretext pentru amânarea soluției pronunțate de instanța în fața căreia a fost dedus litigiul“. Or, Curtea a constatat că, prin adoptarea Legii nr. 177/2010, „voința legiuitorului a fost aceea de a elimina invocarea excepției de neconstituționalitate în alt scop decât cel prevăzut de Constituție și lege, preîntâmpinând, pentru viitor, exercitarea abuzivă de către părți a acestui drept procesual“. Deopotrivă, instanța de contencios constituțional a reținut că „abrogarea măsurii suspendării de drept este însoțită de reglementarea unor noi cauze de revizuire în materie civilă, respectiv penală, de natură să asigure părților garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil. Astfel, în cazul în care excepția de neconstituționalitate este admisă și legea, ordonanța ori dispoziția dintr-o lege sau ordonanță ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare, au fost declarate neconstituționale, iar, până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curții Constituționale, hotărârea prin care s-a soluționat cauza în care a fost invocată excepția a devenit definitivă, persoanele prevăzute de lege pot cere revizuirea acestei hotărâri“.

Considerentele Deciziei nr. 1.106 din 22 septembrie 2010 au fost preluate ulterior și în alte hotărâri pronunțate de Curtea Constituțională, respectiv în deciziile nr. 1.476 din 8 noiembrie 2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 17 ianuarie 2012), nr. 1.610 din 20 decembrie 2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 7 martie 2012), nr. 188 din 6 martie 2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 24 aprilie 2012) și nr. 297 din 28 aprilie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 18 iunie 2015), prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, printre altele, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 3 și, după caz, ale art. III pct. 1 și 2 dinLegea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, precum și în deciziile nr. 449 din 22 iunie 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 6 noiembrie 2017) și nr. 814 din 7 decembrie 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 22 februarie 2018), prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală.

VIII. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție corespunde opiniei exprimate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, în sensul inadmisibilității sesizării formulate de Curtea de Apel Constanța din perspectiva neîndeplinirii condiției privind existența unei legături de dependență între lămurirea problemei de drept și soluționarea pe fond a cauzei, reglementată de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală (sens în care s-a făcut trimitere la aspectele statuate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin deciziile nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014; nr. 7 din 17 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 25 mai 2015; nr. 23 din 6 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014), precum și a inexistenței unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o rezolvare din partea instanței supreme (condiție conturată în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin deciziile nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016; nr. 15 din 8 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 21 iulie 2016; nr. 19 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016).IX. Dispoziții legale incidente IX.

1.Codul de procedură penală din 1968, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 177/2010

Articolul 303Suspendarea judecății

Instanța suspendă judecata, prin încheiere motivată, și în cazul în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției. Dacă inculpatul este arestat, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 300^2, iar dacă față de acesta s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau măsura obligării de a nu părăsi țara, se aplică, în mod corespunzător, art. 145 și 145^1. Încheierea este supusă recursului în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

IX.

2.Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 177/2010

Articolul 29

(1)Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2)Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(...)

(4)Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare.

(5)Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă.

(6)Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

IX.

3.Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României

Articolul I

Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

(...)

2.La articolul 29, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

(4)Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

3.La articolul 29, alineatul (5) se abrogă.

(...)

Articolul III

Codul de procedură penală al României, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

(1)La articolul 303, alineatul 6 se abrogă.

IX.

4.Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

Articolul 367Suspendarea judecății

(...)

(9)Ridicarea unei excepții de neconstituționalitate nu suspendă judecarea cauzei.

IX.

5.Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, forma în vigoare la zi

Articolul 29

(1)Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2)Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(...)

(4)Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5)Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

X. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală pentru admisibilitatea sesizării formulate de Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, întrucât nu există o veritabilă problemă de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar soluționarea pe fond a căilor de atac cu care a fost învestită instanța de apel nu depinde de lămurirea chestiunii ce formează obiectul prezentei sesizări.

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Reglementând condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanțe, inclusiv a curții de apel, învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, care constată, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printrun recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Ca atare, pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, respectiv existența unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicție pe rolul uneia dintre instanțele prevăzute expres de articolul anterior menționat, soluționarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

Totodată, din economia dispozițiilor legale invocate reiese că admisibilitatea sesizării este condiționată, în mod esențial, de existența unei veritabile probleme de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunțarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta constituind, de fapt, premisa fundamentală ce justifică intervenția instanței supreme prin mecanismul de unificare a practicii judiciare instituit de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală.

În speță, se constată că este îndeplinită condiția privind existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanță, Curtea de Apel Constanța fiind învestită, în Dosarul nr. 4.318/118/2015, cu apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța și de inculpatul M.M. împotriva Sentinței penale nr. 72 din 22 februarie 2016 a Tribunalului Constanța, prin care s-a dispus condamnarea celui din urmă pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din Codul penal, în cursul judecății acestor căi de atac fiind formulată de către apelant, la termenul din data de 19 aprilie 2018, o cerere de suspendare a cauzei până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepțiilor de neconstituționalitate cu care a fost sesizată, solicitare întemeiată pe dispozițiile art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală.

De asemenea, chestiunea ce formează obiectul întrebării cu care a fost sesizată instanța supremă nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, așa cum rezultă din cuprinsul Adresei nr. 1.220/C/1.164/III-5/2018 din 18 iunie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Celelalte cerințe impuse de art. 475 din Codul de procedură penală nu sunt îndeplinite în cauză, întrucât nu există o veritabilă problemă de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea instanței supreme, iar soluționarea pe fond a apelurilor cu care a fost învestită Curtea de Apel Constanța nu depinde de lămurirea chestiunii ce face obiectul prezentei sesizări.

Astfel, sub acest din urmă aspect, este de menționat că, în jurisprudența sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat asupra înțelesului ce trebuie atribuit sintagmei „problemă de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei“, arătând că „admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât și atunci când privește o dispoziție de drept procesual de împrejurarea ca interpretarea dată de instanța supremă să aibă consecințe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Cu alte cuvinte, între problema de drept a cărei lămurire se solicită și soluția dată asupra acțiunii penale și/sau civile de către instanța pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicție, trebuie să existe o relație de dependență, în sensul ca decizia Înaltei Curți pronunțată în procedura prevăzută de art. 476-477 din Codul de procedură penală să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, cerința pertinenței fiind expresia utilității pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluționării pe fond a litigiului. Prin sintagma «soluționarea pe fond a cauzei» folosită de legiuitor în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală pentru a desemna legătura obiectivă dintre chestiunea de drept supusă interpretării și procesul penal în curs, trebuie, astfel, să se înțeleagă dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relațiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, inclusiv sub aspectul consecințelor de natură civilă, și nu rezolvarea unei cereri incidentale invocate pe parcursul judecării cauzei în ultimă instanță“ (Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014).

Ulterior, considerentele Deciziei nr. 11 din 2 iunie 2014 au fost preluate de Înalta Curte de Casație și Justiție și în cuprinsul altor hotărâri date în procedura reglementată de dispozițiile art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, relevante fiind deciziile nr. 17 din 1 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; nr. 19 din 15 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 23 octombrie 2014; nr. 24 din 6 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 11 noiembrie 2014; nr. 7 din 17 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 25 mai 2015; nr. 26 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 2 februarie 2016; nr. 28 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 9 decembrie 2015; nr. 1 din 25 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2017; nr. 20 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017, în același sens pronunțându-se instanța supremă și prin Decizia nr. 23 din 6 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, în care s-a subliniat că „această condiție de admisibilitate, prin referirea explicită la soluționarea «pe fond» a cauzei, impune ca dezlegarea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării să fie determinantă pentru rezolvarea acțiunii penale sau a acțiunii civile în procesul penal“.

De asemenea, potrivit Deciziei nr. 7 din 17 aprilie 2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 25 mai 2015, „chestiunea a cărei dezlegare este supusă examenului Înaltei Curți de Casație și Justiție trebuie să vizeze, ca regulă, o problemă de drept material, de care să depindă soluționarea pe fond a cauzei, putând doar, ca excepție, viza o problemă de drept procesual, adică în măsura în care soluția dată acesteia se repercutează semnificativ asupra rezolvării fondului. Prin modul de formulare a textului de lege s-a urmărit excluderea de la această procedură, ce vizează asigurarea unei practici unitare, a problemelor de drept de care nu depinde soluționarea pe fond a litigiilor penale, chestiuni ce rămân a fi supuse interpretării numai pe calea recursului în interesul legii, sub rezerva îndeplinirii și a celorlalte condiții de admisibilitate reglementate de Codul de procedură penală“.

În prezenta cauză, întrebarea prealabilă adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție vizează aspecte ce se circumscriu sferei normelor procesual penale, a căror lămurire nu poate influența, însă, decizia ce va fi luată pe fondul apelurilor cu care a fost învestită Curtea de Apel Constanța, dat fiind faptul că instanța este chemată să se pronunțe asupra unei cereri incidentale privind suspendarea judecării căilor de atac pe perioada soluționării de către Curtea Constituțională a excepțiilor de neconstituționalitate cu care a fost sesizată, împrejurare ce nu are înrâurire asupra rezolvării raportului de drept penal dedus judecății, ce constă în examinarea învinuirii aduse apelantului inculpat prin rechizitoriu.

Așadar, problema suspendării judecății în cazul sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate constituie o chestiune incidentală a cărei dezlegare nu se poate repercuta asupra modului de soluționare a fondului cauzei, ci privește exclusiv desfășurarea activității jurisdicționale în cadrul procesului penal, astfel încât, având natura juridică a unui incident procedural intervenit în administrarea actului de justiție, nu produce niciun efect concret asupra rezolvării acțiunii penale deduse judecății.

Ca atare, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu întrunește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală referitoare la relația de dependență între lămurirea chestiunii supuse interpretării și soluționarea pe fond a cauzei cu care a fost învestită instanța de trimitere, după cum nu îndeplinește nici cerința existenței unei veritabile probleme de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunțarea unei hotărâri prealabile.

În această privință se constată că, prin Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016 (ale cărei considerente au fost reluate apoi în deciziile nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016; nr. 19 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016; nr. 20 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că „scopul unei asemenea proceduri este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile și dificile de drept. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție conform art. 475 din Codul de procedură penală trebuie efectuată doar în situația în care, în cursul soluționării unei cauze penale, se pune problema interpretării și aplicării unor dispoziții legale neclare, echivoce, care ar putea da naștere mai multor soluții. Interpretarea urmărește cunoașterea înțelesului exact al normei, clarificarea sensului și scopului acesteia, așa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate“.

În mod identic s-a statuat și în jurisprudența Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, arătându-se, în motivarea respingerii unor recursuri în interesul legii, că nu se poate considera chestiunea de drept supusă examinării ca susceptibilă de a fi soluționată diferit de instanțele judecătorești cât timp dispozițiile legale reglementează cu claritate neinterpretabilă o anumită conduită (Decizia nr. 16 din 6 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 4/2009) sau prevederea legală este lipsită de echivoc (Decizia nr. 18 din 15 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 7/2009).

Cu referire la problema a cărei dezlegare se solicită se constată că aceasta nu constituie o reală chestiune de drept, generată de dificultăți în interpretarea normei procesual penale sau de opinii divergente exprimate în acest sens și argumentate din punct de vedere juridic.

Astfel, departe de a se caracteriza printr-o „folosire colocvială“, așa cum a apreciat titularul sesizării, sintagma „ridicarea unei excepții de neconstituționalitate“ a fost utilizată de legiuitor și în vechea codificare procedural penală, respectiv în art. 303 alin. (6), dar și în cuprinsul Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (art. 29), atât în forma anterioară, cât și în cea ulterioară modificării prin Legea nr. 177/2010, având același înțeles, și anume invocarea unei excepții de neconstituționalitate, apreciată de instanța de judecată (și anume de instanța de trimitere) ca îndeplinind toate condițiile de admisibilitate prevăzute de legea specială pentru sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea acesteia.

Aceeași semnificație a fost atribuită respectivei noțiuni și de doctrina juridică (Ion Neagu, Tratat de procedură penală, Partea specială, Editura Universul Juridic, București, 2009, pag. 191-192; Grigore Theodoru, Tratat de drept procesual penal, ediția a 2-a, Editura Hamangiu, București, 2008, pag. 679; Nicolae Volonciu și alții, Noul Cod de procedură penală comentat, ediția a 2-a revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București, 2015, pag. 993; Mihail Udroiu și alții, Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, art. 1-603, ediția a 2-a revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2017, pag. 1501), dar și de instanța de contencios constituțional, atât înainte, cât și după intrarea în vigoare a Legii nr. 177/2010 și, ulterior, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, arătându-se, în considerentele Deciziei nr. 600 din 20 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 11 iunie 2008, prin care s-a respins, printre altele, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală din 1968 și ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, că aceste din urmă prevederi „din norme de procedură care instituie un caz de suspendare legală a judecății în intervalul de timp cuprins între pronunțarea încheierii de sesizare a Curții Constituționale de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial și repunerea pe rol a cauzei, după soluționarea excepției de către instanța de contencios constituțional“ (în același sens fiind și considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 366 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 mai 2007; nr. 99 din 4 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 17 martie 2010).

Deopotrivă, în cuprinsul Deciziei nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, prin care s-a respins obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României (Legea nr. 177/2010), instanța de contencios constituțional a arătat (paragraful II) că „abrogarea măsurii suspendării de drept este însoțită de reglementarea unor noi cauze de revizuire în materie civilă, respectiv penală, de natură să asigure părților garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil. Astfel, în cazul în care excepția de neconstituționalitate este admisă și legea, ordonanța ori dispoziția dintr-o lege sau ordonanță ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare, au fost declarate neconstituționale, iar, până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curții Constituționale, hotărârea prin care s-a soluționat cauza în care a fost invocată excepția a devenit definitivă, persoanele prevăzute de lege pot cere revizuirea acestei hotărâri“, argumente ce se regăsesc și în considerentele deciziilor nr. 1.610 din 20 decembrie 2011, paragraful 2 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 7 martie 2012) și nr. 297 din 28 aprilie 2015, paragraful 19 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 18 iunie 2015), prin care a fost respinsă, printre altele, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 3 și art. III pct. 1 și 2 dinLegea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, precum și ale deciziilor nr. 449 din 22 iunie 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 6 noiembrie 2017) și nr. 814 din 7 decembrie 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 22 februarie 2018), prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală.

De altfel, aceleași considerații se identifică și în expunerea de motive a noului Cod de procedură penală, menționându-se, cu privire la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din acest act normativ, că a fost reglementat ca un remediu procedural în raport cu prevederile prin care s-a eliminat posibilitatea suspendării cauzelor penale pe perioada desfășurării procedurii de soluționare a excepțiilor de neconstituționalitate.

Se constată așadar că problema cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept, deoarece nu există o neclaritate în ceea ce privește decelarea sensului sintagmei „ridicarea unei excepții de neconstituționalitate“, simpla lecturare a normelor procesual penale, astfel cum s-au succedat în timp, fiind suficientă pentru a înțelege voința legiuitorului, fără a fi necesară o dezlegare din partea instanței supreme, în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile.

De altfel, așa cum a statuat Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în cuprinsul Deciziei nr. 20 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017, „intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală este legitimă doar atunci când se tinde la clarificarea înțelesului uneia sau mai multor norme juridice ambigue sau complexe, al căror conținut ori succesiune în timp pot da naștere la dificultăți rezonabile de interpretare pe cale judecătorească, afectând, în final, unicitatea aplicării lor de către instanțele naționale“, situație ce nu se regăsește însă în prezenta cauză, unde claritatea neinterpretabilă a textului art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală nu justifică apelarea la mecanismul întrebării prealabile.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, se va dispune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. 4.318/118/2015, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Dacă interdicția absolută de suspendare a judecății cauzei, în materie penală, prevăzută de art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, se raportează la interpretarea sintagmei «ridicarea unei excepții de neconstituționalitate» ca având înțelesul «invocarea unei excepții de neconstituționalitate» sau «sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate» invocată în condițiile cumulative prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, după statuarea preliminară de către instanța de trimitere privind îndeplinirea condițiilor pentru sesizarea Curții Constituționale

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 septembrie 2018.

PREȘEDINTELE CU DELEGAȚIE AL SECȚIEI PENALE A ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

MIRELA SORINA POPESCU

Magistrat-asistent,

Ioana Niculae