Decizia nr. 55 din 13 februarie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (2)-(3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Corneliu Căileanu în Dosarul nr. 1.135/99/2017/a1 al Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.465D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției de neconstituționalitate, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției de neconstituționalitate a depus la dosarul cauzei un înscris prin care formulează precizări cu privire la obiectul excepției de neconstituționalitate, în sensul că solicită Curții să considere că excepția de neconstituționalitate vizează, în realitate, prevederile art. 200 alin. (3)-(4) din Codul de procedură civilă și nu prevederile art. 200 alin. (2)-(3) din Codul de procedură civilă, având în vedere renumerotarea dată acestora prin republicarea Codul de procedură civilă.

4.Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 1.930D/2017, nr. 2.105D/2017 și nr. 2.694D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 din Codul de procedură civilă, excepții ridicate de Oltița Manafu în Dosarul nr. 2.767/233/2017/a1 al Judecătoriei Galați, de Daniel Ilie în Dosarul nr. 30.818/3/2016/a1 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și de Borivoje Milan Srojkovic în Dosarul nr. 18.496/325/2017/a1 al Judecătoriei Timișoara - Secția I civilă.

5.La apelul nominal se constată lipsa autorilor excepțiilor de neconstituționalitate, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

6.Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarelor nr. 1.930D/2017, nr. 2.105D/2017 și nr. 2.694D/2017 la dosarul nr. 1.465D/2017, care a fost primul înregistrat.

7.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, pentru a cărei modificare apreciază că nu există temeiuri.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

8.Prin Încheierea din 4 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.135/99/2017/a1, Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (2)-(3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Corneliu Căileanu, petent într-o cauză având ca obiect reexaminarea unei încheieri de anulare a cererii de chemare în judecată.

9.Prin Încheierea nr. 356 din 19 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.767/233/2017/a1, Judecătoria Galați a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Oltița Manafu, petentă într-o cauză având ca obiect reexaminarea unei încheieri de anulare a cererii de chemare în judecată.

10.Prin Încheierea din 22 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 3.0818/3/2016/a1, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (3)-(4) și (7) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Daniel Ilie, petent într-o cauză având ca obiect reexaminarea unei încheieri de anulare a cererii de chemare în judecată.

11.Prin Încheierea din 23 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 18.496/325/2017/a1, Judecătoria Timișoara - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Borivoje Milan Srojkovic, petent într-o cauză având ca obiect reexaminarea unei încheieri de anulare a cererii de chemare în judecată.

12.În motivarea excepțiilor de neconstituționalitate se arată că prevederile art. 200 din Codul de procedură civilă introduc un formalism excesiv, care are ca efect lipsirea justițiabililor de accesul liber la justiție.

13.Din perspectiva încălcării standardelor de claritate și previzibilitate a legii, autorii susțin că dispozițiile art. 200 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă nu sunt corelate cu dispozițiile legale care reglementează sancțiunile, inclusiv cea a nulității, care pot fi aplicate în cazul nerespectării obligației de a insera în cuprinsul cererii de chemare în judecată elementele prevăzute de art. 194-197 din Codul de procedură civilă, respectiv prevederile art. 146, 149, 195-197, 249-254 și următoarele din Codul de procedură civilă sau cele din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru referitoare la sancțiunea anulării totale sau parțiale a acțiunii în caz de netimbrare sau timbrare insuficientă. Această lipsă de corelare induce neclaritate, incertitudine cu privire la cazurile în care se poate pronunța anularea cererii de chemare în judecată. Astfel, judecătorii pot anula sau, după caz, menține cererea de chemare în judecată, în funcție de dispozițiile legale pe care le rețin când verifică conținutul acesteia sau în funcție de aprecierea asupra gravității lipsurilor acesteia. În opinia autorilor, soluțiile reținute de către judecători, în aceste condiții, sunt arbitrare.

14.Se mai arată că dispozițiile art. 200 alin. (3)-(4) din Codul de procedură civilă îi permit judecătorului să anuleze, în întregime, cererea de chemare în judecată care conține mai multe capete de cerere, deși neregularitățile sunt constatate numai cu privire la unele dintre acestea. De asemenea, autorii mai semnalează situația în care reclamantul nu poate menționa, în cererea de chemare în judecată, probele/înscrisurile, întrucât acestea nu se află în posesia sa, ci a unor terți.

15.În continuare, se arată că neclaritatea prevederilor art. 200 din Codul de procedură civilă subzistă câtă vreme nu sunt indicate lipsurile care duc la anularea cererii de chemare în judecată și pentru că există o contradicție vădită între, pe de o parte, prevederile art. 200 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, care se referă, în mod generic, la lipsuri și, pe de altă parte, art. 196 din același act normativ, care prevede expres și limitativ motivele de anulare a cererii sau pentru că nu se indică modalitatea de comunicare către reclamant a lipsurilor din cererea de chemare în judecată. Consecința neclarității modului de reglementare a procedurii regularizării, conduce, în opinia autorilor, la situația în care judecătorii stabilesc, „după cum doresc“, elementele care se comunică reclamantului, modul de comunicare, lipsurile care duc, de exemplu, la anularea cererii, precum și la lipsa tratamentului egal între justițiabili, atâta vreme cât modul de tratare a cererilor lor de chemare în judecată depinde de instanța pe rolul cărora le-au formulat.

16.În opinia autorilor, procedura privind regularizarea cererii de chemare în judecată și, în mod specific, prevederile art. 200 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă nu respectă principiul proporționalității, aducând atingere înseși existenței accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil. Există dispoziții legale care asigură pe deplin exigențe precum cele care țin de stabilirea cadrului procesual, efectuarea procedurilor stabilite de lege în sarcina instanței, aflarea adevărului și pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale, sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată fiind cea mai gravă sancțiune procedurală.

17.Autorii excepțiilor de neconstituționalitate mai susțin că, deoarece încheierea de anulare a cererii de chemare în judecată nu se emite în ședință publică și nu se citează reclamantul, sancțiunea anulării este dispusă fără nicio posibilitate de apărare pentru reclamant.

18.De asemenea, dispozițiile art. 200 alin. (7) din Codul de procedură civilă împiedică acoperirea pretinselor lipsuri ale cererii de chemare în judecată și analiza apărărilor reclamantului cu privire la regularitatea acesteia. În schimb, aceste prevederi permit judecătorului să analizeze doar o eventuală eroare a instanței care a dispus anularea sau dacă remediile au fost înlăturate în termenul inițial de 10 zile, prevăzut de art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Prin urmare, cererea de reexaminare nu reprezintă o cale de atac eficientă pentru respectarea drepturilor constituționale.

19.Se mai susține că dispozițiile art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă permit judecătorului să le interpreteze și aplice în mod greșit, eronat, părtinitor și chiar abuziv, prin anularea acțiunii, cu scopul de a avea cât mai multe dosare soluționate, în această manieră facilă.

20.Autorii excepțiilor de neconstituționalitate mai arată că prevederile art. 200 alin. (3)-(4) și (7) din Codul de procedură civilă sunt neclare și, ca atare, generatoare de interpretări subiective. Efectul unei asemenea situații constă în „nejudecarea cauzei tale (când aceasta este afectată de un termen foarte scurt de exercitare/formulare a acțiunii), fapt ce contravine prevederilor art. 6, art. 13 și art. 15 din Convenția Europeană a drepturilor omului, prin aceea că nu se mai produce judecarea în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil a cererii de chemare în judecată și nici a unui recurs efectiv (dubla jurisdicție garantată) cu privire la aceasta, fiind în mod nejustificat «discriminată» față de cauze similare care însă sunt afectate de un termen de peste 3-6 luni (și nu de doar 15 zile precum în cazul nostru).“21. Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Scopul adoptării dispozițiilor legale criticate constă în acordarea posibilității instanței de judecată de a fi învestită cu o cerere de chemare în judecată completă, care să conțină toate elementele necesare pentru soluționarea ei și în vederea scurtării duratei procesului, având în vedere că pârâtul va putea să formuleze întâmpinarea în condițiile art. 205 din Codul de procedură civilă. Măsurile instituite de normele criticate nu înfrâng accesul la justiție și dreptul la apărare, întrucât partea este înștiințată, în prealabil, cu privire la neregularitățile cererii de chemare în judecată, fiindu-i acordat un termen rezonabil pentru remedierea acestora. În plus, partea are la dispoziție o cale de atac efectivă, cererea de reexaminare, în vederea verificării legalității aplicării sancțiunii nulității cererii de chemare în judecată.

22.Judecătoria Galați apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța invocă jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia procedura prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă este constituțională, câtă vreme nu vizează însăși judecata pe fond a litigiului. De asemenea, se arată că soluția anulării cererii de chemare în judecată poate fi contestată pe calea unei cereri de reexaminare, o cale specifică de retractare.

23.Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

24.Judecătoria Timișoara - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, iar, în motivarea opiniei, face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 479 din 21 noiembrie 2013.

25.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

26.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât există suficiente garanții procedurale pentru asigurarea liberului acces la justiție și dreptului la apărare. Una dintre aceste garanții este reprezentată de acordarea posibilității reclamantului de a solicita reexaminarea încheierii prin care a fost dispusă anularea cererii de chemare în judecată. În sprijinul soluției de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, se evocă decizii ale Curții Constituționale și ale Curții Europene a Drepturilor Omului și se arată că, prin prevederile art. 200 din Codul de procedură civilă, s-a urmărit o justă și eficientă soluționare a cauzelor deduse judecății, prin eliminarea termenelor intermediare, care pot duce la tergiversarea soluționării cauzei, judecătorul având obligația de a veghea la respectarea îndeplinirii actelor procedurale de către părți și la exercitarea drepturilor procedurale cu bună-credință.

27.Avocatul Poporului apreciază, așa cum a mai făcut-o și în alte dosare ale Curții cu obiect similar, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât instituirea unor condiții formale ale cererii de chemare în judecată nu poate fi considerată de plano drept o negare a efectivității dreptului de acces la justiție, ci aceasta constituie o expresie a obligativității exercitării drepturilor și libertăților cu bună-credință, în limitele instituite de lege. În plus, nerespectarea condițiilor prescrise pentru conformitatea cererii introductive de instanță nu atrage, în mod necondiționat, anularea actului procedural, existând posibilitatea modificării sau completării acestuia în termenul stabilit de instanță. Cu privire la prevederile art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă, Avocatul Poporului apreciază că procedura verificării cererii și regularizarea acesteia nu privesc fondul cauzei deduse judecății, ci numai aspecte referitoare la elementele și condițiile pe care trebuie să le cuprindă cererea de chemare în judecată. În cazul în care se ajunge la anularea cererii de chemare în judecată, persoana interesată are posibilitatea să formuleze o nouă cerere care să îndeplinească condițiile prevăzute de lege, fără să i se opună puterea de lucru judecat. Acest lucru este posibil având în vedere că instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei, ci doar asupra unor aspecte care țineau de buna administrare a justiției.

28.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

29.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

30.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 200 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

(1)Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competența sa și dacă aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197.

(2)În cazul în care cauza nu este de competența sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părților, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate. Dispozițiile privitoare la necompetență și conflictele de competență se aplică prin asemănare.

(3)Când cererea nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3).

(4)Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

(5)Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.

(6)Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.

(7)Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (3).

(8)În caz de admitere, cauza se retrimite completului inițial învestit.

31.În opinia autorilor excepțiilor de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 referitor la statul român, art. 1 alin. (5) în componenta privind neclaritatea și imprevizibilitatea, art. 11 referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 alin. (1) referitor la imposibilitatea de a beneficia de drepturile consacrate prin Constituție și prin celelalte legi, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 privind tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind dreptul de acces liber la justiție și la un proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, art. 124 referitor la înfăptuirea justiției și art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum și art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 referitor la dreptul la un remediu efectiv și art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

32.Examinând excepția de neconstituționalitate, cu referire la rațiunea reglementării procedurii verificării și regularizării cererii de chemare în judecată, Curtea amintește că, potrivit pct. II lit. D.1. - Sesizarea instanței - din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.527 din 12 decembrie 2007 pentru aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 27 decembrie 2007, „Cartea a II-a a Codului de procedură civilă, dedicată procedurii contencioase, în fața primei instanțe și în căile de atac, va fi regândită astfel încât să crească eficiența activității de judecată și să se reducă durata procesului civil, cu asigurarea tuturor garanțiilor procesuale. Astfel, declanșarea propriu-zisă a procesului civil, marcată prin fixarea primului termen de judecată, va fi condiționată de existența unei cereri de chemare în judecată care îndeplinește toate condițiile de formă și de fond prevăzute de lege. Înainte de a se stabili primul termen de judecată - ce va deveni momentul de referință în declanșarea procesului - și de a fi comunicată pârâtului, cererea de chemare în judecată este supusă unui control „administrativ“ al completului, aleatoriu stabilit, și unei proceduri de completare și corectare a lipsurilor cererii, în interiorul unui termen stabilit de instanță. În acest fel, se vor evita comunicarea către partea adversă a unor cereri informe, cu cheltuielile aferente angajării unui avocat, precum și introducerea în circuitul procesual al instanțelor a unor asemenea cereri. Această fază premergătoare, presupunând corespondența scrisă numai cu autorul cererii de chemare în judecată, se va finaliza:

–fie prin conformarea la cerințele stabilite conform legii de instanță și fixarea primului termen de judecată, cu citarea pârâtului;

–fie, în cazul în care obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite, prin anularea cererii, printr-o încheiere dată în camera de consiliu. Desigur, în acest caz, ca o garanție a respectării legii, reclamantul va avea la îndemână posibilitatea de a solicita reexaminarea încheierii de anulare.“33. De asemenea, Curtea reține că formalismul excesiv la care fac referire autorii excepției de neconstituționalitate reprezintă, în realitate, așa cum s-a arătat Curtea în Decizia nr. 167 din 16 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 6 iulie 2017, paragraful 19, instituirea unei discipline procesuale, tocmai pentru a garanta respectarea principiului accesului liber la justiție, a dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare. În privința cererii de chemare în judecată, Curtea a statuat că procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalității legitime urmărite de către legiuitor, și anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoștință de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate și probele solicitate, cât și la asigurarea celerității procesului, permițând, astfel, desfășurarea judecății într-un termen optim și previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție.

34.Referitor la diversele critici privind lipsa de previzibilitate și claritate a întregii proceduri a regularizării cererii de chemare în judecată, Curtea reține, cu titlu general, că acestea tind să ignore un principiu care este pe deplin recunoscut și aplicat în jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în Decizia nr. 764 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 8 februarie 2018, Curtea a reținut că „una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate fi dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). Totodată, prin Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 și 23, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru Pidhorni împotriva României, paragraful 35, și Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi SRL și alții împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor“.

35.În aplicarea acestor considerente la prezenta cauză, Curtea reține că argumentele autorilor excepției de neconstituționalitate prin care se invocă o presupusă neclaritate a dispozițiilor criticate, lipsa de corelare cu alte dispoziții legale sau chiar contradicții, sunt formulate cu ignorarea faptului că, oricât de clar ar fi redactate normele juridice criticate, există un element inevitabil de interpretare judiciară.

36.În plus, Curtea reamintește că, potrivit competenței sale, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Rezultă, deci, că nu ne aflăm în prezența unei chestiuni privind constituționalitatea, ci a unei simple contrarietăți între norme legale din același domeniu, coordonarea legislației în vigoare fiind de competența autorității legiuitoare (a se vedea, în acest sens, deciziile Curții Constituționale nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, nr. 409 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 august 2014, nr. 262 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 16 iunie 2015).

37.De asemenea, în contextul criticilor de neconstituționalitate potrivit cărora neclaritatea dispozițiilor criticate permite arbitrariul judecătoresc, Curtea reamintește că, în Decizia nr. 583 din 29 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 18 noiembrie 2015, paragraful 15, și în Decizia nr. 167 din 16 martie 2017, paragraful 19, precitată, a constatat că instanțele de judecată sunt singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată au o suficientă gravitate pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării.

38.Autorii mai susțin că, din perspectiva prevederilor art. 16 privind egalitatea în drepturi, de vreme ce modul de tratare a cererilor lor depinde de instanța la care au formulat cererea, se ajunge la un tratament discriminatoriu al justițiabililor. Curtea reține că, în procesul de interpretare și aplicare a legilor, instanțele judecătorești pot ajunge, în mod inevitabil, la soluții care prima facie nu sunt perfect consistente între ele. Dar aceasta se datorează unor factori precum necesitatea de a pronunța soluții care să țină seama de particularitățile fiecărui caz, de diferențele personale și instituționale care, în niciun caz, nu pot avea semnificația unui tratament discriminatoriu aplicabil justițiabililor. Și, în orice caz, legiuitorul constituant a stabilit, în sarcina Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligația de a asigura interpretarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, în caz de practică neunitară.

39.Cu referire la criticile formulate din perspectiva art. 21 privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și a prevederilor art. 24 referitor la dreptul la apărare, Curtea reiterează jurisprudența sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 264 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 508 din 6 iulie 2016, Decizia nr. 708 din 27 noiembrie 2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2015, Decizia nr. 410 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 30 iulie 2014, Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014 sau Decizia nr. 580 din 29 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 5 noiembrie 2015, prin care a constatat că dispozițiile care reglementează procedura regularizării cererii de chemare în judecată nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apărare, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părților.

40.Cu referire la criticile formulate din perspectiva principiului proporționalității, Curtea reamintește că, în Decizia nr. 167 din 16 martie 2017, paragraful 20 și în Decizia nr. 708 din 27 noiembrie 2014, paragraful 27, precitate, a reținut că anularea cererii reclamantului nu constituie o ingerință disproporționată în dreptul său de acces la instanță, deoarece partea este informată atât asupra omisiunii sale, cât și cu privire la sancțiunea susceptibilă de a-i fi aplicată.

41.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Corneliu Căileanu în Dosarul nr. 1.135/99/2017/a1 al Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, de Oltița Manafu în Dosarul nr. 2.767/233/2017/a1 al Judecătoriei Galați, de Daniel Ilie în Dosarul nr. 30.818/3/2016/a1 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și de Borivoje Milan Srojkovic în Dosarul nr. 18.496/325/2017/a1 al Judecătoriei Timișoara - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 200 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoriei Galați, Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și Judecătoriei Timișoara - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 februarie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cosmin-Marian Văduva