Decizie nr. 145 din 18 martie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, în numele membrului de sindicat Eliza Ilie, în Dosarul nr. 2.614/99/2013 al Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 550D/2013 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 2.513 din 26 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.614/99/2013, Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, în numele membrului de sindicat Eliza Ilie, într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea cererii de obligare a Colegiului Administrativ Iaşi la calcularea şi plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate din neacordarea sporului de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor, începând cu data de 1 ianuarie 2010.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile de lege criticate contravin principiului egalităţii în drepturi şi al nediscriminării, întrucât creează o diferenţă de tratament juridic între cadrele didactice care au obţinut titlul ştiinţific de doctor anterior datei de 31 decembrie 2009 şi cele care au obţinut titlul ulterior acestei date, în sensul că beneficiul sporului aferent acestui titlu este acordat numai primei categorii de personal. Or, ambele categorii de cadre didactice au titlul ştiinţific de doctor, astfel încât consumul nervos, suprasolicitarea neuropsihică şi efortul psihic depus sunt aceleaşi. Se arată că, deşi ambele categorii de personal au titlul ştiinţific de doctor şi prestează activitatea didactică la un nivel superior, tratamentul juridic în privinţa recompensării efortului psihic şi calităţii superioare a actului educaţional este diferit, uneia acordându-i-se sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, alteia nu. În opinia autorului excepţiei, data obţinerii titlului, în funcţie de care se face diferenţierea, nu reprezintă un criteriu obiectiv care să justifice tratamentul juridic diferenţiat. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.615 din 20 decembrie 2011 şi susţine, totodată, că, prin neplata dreptului aferent titlului ştiinţific de doctor cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar care au dobândit acest titlu ulterior datei de 31 decembrie 2009, se instituie o restrângere a exerciţiului drepturilor economice şi sociale ale salariaţilor în cauză.

Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale contestate nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie şi nici pe cele ale art. 1 alin. (5) şi art. 20 alin. (1) din Constituţie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, care au următorul conţinut: "Persoanele care la data de 31 decembrie 2009 beneficiau de un spor pentru titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o compensaţie tranzitorie calculată prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază stabilit potrivit prezentului capitol, calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3."

În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat încalcă prevederile din Legea fundamentală cuprinse la art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi art. 20 alin. (1) referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textul de lege ce formează obiectul acesteia a mai fost supus controlului de constituţionalitate, fiind analizat din perspectiva unor critici similare. Prin mai multe decizii, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate. Este vorba despre Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 14 august 2013, Decizia nr. 337 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 1 noiembrie 2013, Decizia nr. 418 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 12 decembrie 2013, Decizia nr. 429 din 24 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 9 decembrie 2013, Decizia nr. 432 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 17 decembrie 2013, Decizia nr. 488 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 6 februarie 2014, şi Decizia nr. 496 din 5 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 24 ianuarie 2014.

Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că sporurile, premiile şi alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie, şi că legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, precum şi premii periodice ori alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.

De asemenea, Curtea a reţinut că sporul pentru titlul ştiinţific de doctor a fost eliminat începând cu data de 1 ianuarie 2010, potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. Faptul că sumele de bani aferente sporului pentru titlul ştiinţific de doctor au fost menţinute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru persoanele care îl aveau în plată la data de 31 decembrie 2009 nu vizează existenţa sau inexistenţa sporului, ci reprezintă o măsură tranzitorie până la intrarea în vigoare, în totalitate, a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, lege în care nu se regăseşte acest spor.

Prin urmare, Curtea a statuat că este de competenţa legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea drepturilor salariale suplimentare, fără ca aceasta să aibă relevanţă constituţională.

În acelaşi timp, Curtea a constatat că prevederile art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 nu viza situaţia autorilor acelor excepţii, ci situaţia acelor persoane care aveau în plată, la data de 31 decembrie 2009, sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, observaţie valabilă şi în cazul autorului prezentei excepţii.

Aşa fiind, Curtea a statuat că admiterea excepţiei ar echivala cu subrogarea sa legiuitorului şi intervenţia în sfera de competenţă exclusivă a acestuia, în sensul acordării sporului, încălcându-se, astfel, prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, care consacră rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, precum şi art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia instanţa de contencios constituţional "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

În fine, Curtea a mai observat că, chiar dacă ar constata neconstituţionalitatea art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 sub aspectul invocat, acest lucru nu ar avea ca efect acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor pentru persoanele care au obţinut acest titlu începând cu 1 ianuarie 2010, ci eliminarea din indemnizaţia de încadrare brută lunară a sumei compensatorii cu caracter tranzitoriu de care beneficiază alţi cetăţeni.

Neintervenind elemente noi, considerentele şi soluţia pronunţate cu acel prilej îşi menţin valabilitatea şi în ce priveşte cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, în numele membrului de sindicat Eliza Ilie, în Dosarul nr. 2.614/99/2013 al Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 18 martie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

*

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 145 din 18 martie 2014, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ trebuia admisă pentru următoarele motive:

Considerăm că prin aceste prevederi se aduce atingere principiului egalităţii consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţia României.

1.Prin articolul criticat pe cale de excepţie se înlătură posibilitatea de a obţine sporul de doctorat pentru persoanele care obţin acest titlu după 31 decembrie 2009. Astfel, deşi actul normativ apare în Monitorul Oficial al României, Partea I, abia în 10 mai 2011, perioada de referinţă este 31 decembrie 2009, fără a exista un criteriu obiectiv pentru care a fost aleasă această soluţie legislativă.

Or, astfel cum s-a reţinut în Decizia nr. 1/1994 a Plenului Curţii Constituţionale privind liberul acces la justiţie al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, s-a statuat că principiul egalităţii "nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice".

Or, în acest caz, în măsura în care persoanele care erau încadrate şi care au obţinut titlul de doctor după 1 ianuarie 2010 sunt excluse de la acordarea compensaţiei tranzitorii, norma instituită este una discriminatorie. Aceasta deoarece nu există un motiv rezonabil pentru care legiuitorul a făcut această diferenţiere, dreptul la muncă (prin componenta sa esenţială, dreptul la salariu) fiind în mod egal protejat indiferent de intenţiile viitoare ale legiuitorului de a schimba reglementările în materie de salarizare.

Astfel, susţinerile Guvernului, în sensul că niciun spor salarial nu face parte din dreptul la salariu, nu pot fi primite.

Este adevărat că în bogata jurisprudenţă a Curţii Constituţionale în acest domeniu (de exemplu, deciziile nr. 108/2006, nr. 693/2006, nr. 728/2006, nr. 207/2009, nr. 337/2009, nr. 487/2009, nr. 243/2010, nr. 1.250/2010, nr. 1.280/2010, nr. 1.601/2010, nr. 1.615/2011) s-a reţinut că legiuitorul are deplină competenţă "să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula", dar toate aceste sporuri trebuie să fie acordate în mod nediscriminatoriu, dar diferenţiat în funcţie de criterii obiective. Astfel, toate componentele fixe, stabile, ale salariului, care se acordă pentru îndeplinirea unor condiţii obiective (indemnizaţii, sporuri) trebuie să aibă în vedere criterii nediscriminatorii. De aceea, dacă pentru premii, stimulente sau alte forme de recompensă se poate accepta ideea că ar putea fi acordate diferit, de la un salariat la altul (de exemplu, în funcţie de devotamentul faţă de activitatea desfăşurată, de modalitatea efectivă în care îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu), discreţionar uneori (dar în niciun caz nici acestea nu se pot acorda abuziv), pentru sporurile legal acordate (de exemplu: spor de toxicitate, de doctorat, de vechime etc.) şi care au la bază criterii legale obiective de acordare, acestea trebuie să fie reglementate nediscriminatoriu, eventual diferenţiat pe categorii profesionale ori după condiţiile de muncă.

Or, în cazul de faţă se constată că, deşi este vorba despre persoane din aceeaşi categorie profesională (personal din învăţământ) care are aceleaşi studii (studii doctorale) şi care desfăşoară aceeaşi activitate (activitate didactică), atribuţiile din fişa postului fiind identice, legiuitorul instituie un regim juridic diferit de salarizare. Deşi este evident că salarizarea personalului din sistemul public poate (şi chiar trebuie) fi diferenţiată de legiuitor (în funcţie de categoria profesională, de atribuţiile legale ori de responsabilităţile cu care persoana este investită, de poziţia în sistemul public a funcţiei pe care o ocupă), totuşi, nu poate fi primită ideea că o persoană poate fi salarizată diferit în funcţie de momentul la care legiuitorul a intervenit şi a schimbat sistemul de salarizare, prin intermediul unor norme tranzitorii.

Desigur, măsurile tranzitorii pentru conservarea unor drepturi pentru personalul aflat la un moment dat în anumite funcţii este un demers legislativ perfect justificat, dar măsura criticată se referă inclusiv la persoane care se aflau încadrate în sistemul de învăţământ la momentul schimbării sistemului şi care nu se află în culpă pentru faptul că nu obţinuseră până la momentul apariţiei legii acest titlu ştiinţific.

Astfel fiind, dacă este evident că sistemul de salarizare în sistemul public poate fi modificat de-a lungul timpului şi că măsurile de conservare a drepturilor câştigate sunt perfect admisibile în cadrul unor astfel de modificări, este totuşi discriminatorie o normă care tratează diferit salariaţii aflaţi în acelaşi tip de funcţii la momentul schimbării sistemului, care suportă un regim juridic diferenţiat, deşi se află în aceeaşi situaţie, fiind deja încadraţi în sistem, pe poziţii de egalitate juridică cu cei care au obţinut titlul de doctor cu doar o zi înainte de data de referinţă.

2.Susţinerea Guvernului în sensul că "prevederile legale criticate nu vizează situaţia autorului excepţiei, ci situaţia acelor persoane care aveau în plată la 31 decembrie 2009 sporul pentru titlul ştiinţific de doctor" şi că "a accepta susţinerile autorului excepţiei în sensul acordării sporului şi pentru persoanele care au dobândit titlul ştiinţific de doctor ulterior datei de 31 decembrie 2009 ar echivala cu subrogarea Curţii Constituţionale în sfera de competenţă a legiuitorului, încălcându-se astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992", excepţia fiind pentru aceste motive inadmisibilă, nu poate fi primită.

Astfel, este evident că orice măsură legislativă care generează discriminare în funcţie de diferite criterii, mai exact care tratează diferit persoane aflate în aceeaşi situaţie şi prin care sunt afectate drepturile fundamentale, se materializează în mod similar celei criticate în prezenta cauză. Pe de o parte, este imposibil de imaginat cum ar putea persoana avantajată să critice actul pretins discriminatoriu în faţa instanţei de judecată şi care ar fi interesul acesteia la promovarea unei astfel de acţiuni. Pe de altă parte nu este de imaginat nici cum ar putea fi pronunţată o decizie în această materie astfel încât Curtea, declarând neconstituţionalitatea dispoziţiei discriminatorii, să nu "repare" o omisiune a legiuitorului pentru o categorie de persoane. Altfel spus, a accepta opinia Guvernului ar echivala cu recunoaşterea imposibilităţii Curţii de a se pronunţa în vreun fel în legătură cu dispoziţii legale care dau naştere unei discriminări, ştiut fiind faptul că discriminarea apare tocmai prin acest mecanism de avantajare a unor persoane în raport cu altele. În acest mod, niciodată persoana dezavantajată nu va fi cuprinsă în ipoteza normei. Modalitatea de soluţionare a discriminării rămâne la latitudinea legiuitorului, iar până la intervenţia acestuia norma va produce efecte în privinţa tuturor destinatarilor (în virtutea actului respectiv), dar şi în a celor aflaţi în aceeaşi situaţie, în virtutea deciziei Curţii, care nu legiferează, ci are rolul de reparare a omisiunii neconstituţionale de legiferare.

3.Nici susţinerea Guvernului în sensul că această diferenţă este doar o situaţie de tranziţie, până la intrarea în vigoare în totalitate a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi primită în susţinerea constituţionalităţii textului criticat.

Aceasta deoarece, pe de o parte, legea invocată nu are un termen concret de intrare în vigoare, momentul producerii efectelor sale depinzând de o reglementare ulterioară (ceea ce pune în discuţie inclusiv previzibilitatea acestei legi), iar pe de altă parte nu prezintă relevanţă pentru constituţionalitatea normei perioada de activitate a sa. Astfel, atât normele temporare, cât şi cele permanente trebuie să respecte în totalitate dispoziţiile constituţionale, iar faptul că o discriminare va fi înlăturată în viitor nu este de natură să salveze actul de viciul de neconstituţionalitate.

Astfel de derapaje discreţionare ale legiuitorului trebuie sancţionate de Curtea Constituţională garantul supremaţiei Constituţiei, drepturile fundamentale şi protejarea lor în mod egal fiind piloni de bază ai democraţiei constituţionale.

Având în vedere cele de mai sus, textul este neconstituţional în măsura în care compensaţia tranzitorie nu se acordă şi persoanelor care, fiind încadrate în aceleaşi funcţii înainte de 1 ianuarie 2010, au obţinut titlul de doctor ulterior acestei date.

Judecător,

Prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru