Decizia nr. 609 din 14 septembrie 2020

1.Pe rol se află examinarea cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvern și Parlament, generat de modalitatea în care Parlamentul a înregistrat și a prezentat moțiunea de cenzură depusă în data de 17 august 2020 de un număr de 205 deputați și senatori și intitulată „Guvernul PNL - De la Pandemie la pande-mită generalizată. Belșug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor“, cerere formulată de prim-ministrul Guvernului României.

2.Cererea fost formulată în temeiul art. 146 lit. e) din Constituție și al art. 11 alin. (1) lit. A.e) și art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 4.967 din 21 august 2020 și constituie obiectul Dosarului nr. 1.373E/2020.3. Președintele Curții Constituționale, în temeiul dispozițiilor art. 216 alin. (1) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, declară deschise lucrările ședinței de judecată.

4.La apelul nominal se prezintă, pentru Guvernul României, doamna Olivia Diana Morar, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției, pentru Camera Deputaților, domnul Florin Iordache, vicepreședintele Camerei Deputaților, și pentru Senat, domnul Cristian Ionescu, consilier în cadrul Cancelariei Președintelui Senatului.

5.Magistratul-asistent șef referă asupra faptului că autoritățile aflate în conflict au comunicat punctele lor de vedere cu privire la conținutul conflictului și la căile de soluționare a acestuia. Totodată, la data de 1 septembrie 2020, prim-ministrul Guvernului României a depus un înscris precizator al cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională.

6.Președintele Curții Constituționale, în temeiul dispozițiilor art. 216 alin. (2) din Codul de procedură civilă, coroborate cu ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, acordă cuvântul reprezentantului prim-ministrului.

7.Reprezentantul Guvernului, doamna Olivia Diana Morar, arată că instanța constituțională este chemată să stabilească existența unui conflict juridic de natură constituțională determinat de demersul Parlamentului de a utiliza moțiunea de cenzură, să restabilească ordinea de drept și să indice conduita conformă Constituției pentru evitarea unor situații similare viitoare.

8.În esență, se arată că, interpretând în mod sistematic și teleologic art. 113 alin. (4) din Constituție, moțiunea de cenzură poate fi depusă numai în sesiunile parlamentare ordinare, nu și în cele extraordinare, astfel cum s-a întâmplat în cauza de față. Dacă s-ar accepta posibilitatea depunerii moțiunii de cenzură în cadrul sesiunilor extraordinare, s-ar ajunge la un număr nesfârșit de astfel de moțiuni depuse, în condițiile în care convocarea Parlamentului în sesiuni extraordinare se realizează în mod discreționar și nu există o limitare în numărul de moțiuni de cenzură care ar putea fi depuse, precum în cazul sesiunilor ordinare. S-ar ajunge la un control parlamentar excesiv, abuziv și discreționar asupra activității Guvernului, a cărui funcționare ar depinde de voința Parlamentului, care ar putea fi oricând convocat în sesiune extraordinară. Totodată, se arată că, odată depusă, moțiunea de cenzură nu poate fi abandonată, dezbaterea acesteia trebuind realizată în cadrul aceleiași sesiuni parlamentare.

9.Se arată că inițierea unei moțiuni de cenzură în cadrul sesiunilor parlamentare extraordinare este contrară principiului echilibrului puterilor în stat, întrucât reprezintă un amestec în treburile executivului, punând în discuție statutul constituțional egal al celor două puteri - legislativă și executivă. Se mai arată că este încălcat principiul colaborării loiale între autoritățile publice, întrucât Parlamentul nu a accesat dialogul constituțional, ci a procedat la inițierea unei proceduri de retragere a încrederii Guvernului.

10.În consecință, se solicită constatarea conflictului juridic de natură constituțională, urmând ca autoritatea legislativă să își exercite atribuțiile în limitele sale constituționale.

11.Având cuvântul, reprezentantul Senatului, domnul Cristian Ionescu, apreciază că nu există niciun conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament. Se susține că acest conflict este unul eminamente politic. Nu orice situații juridice conflictuale ivite între două autorități publice reprezintă un conflict juridic de natură constituțională. Se arată că, în conformitate cu jurisprudența Curții Constituționale, un astfel de conflict trebuie să producă un blocaj instituțional, să împiedice buna funcționare a unei autorități publice; or, în cauză, pretinsul conflict nu se referă la instituția Parlamentului, ci la demersul procedural al unor deputați și senatori. De asemenea, se arată că cererea vizează o procedură parlamentară nefinalizată încă printr-un act de putere publică; or, Curtea se pronunță numai cu privire la astfel de acte, care pot fi supuse unui control de constituționalitate. Așadar, procedura de depunere și prezentare a moțiunii de cenzură, înainte de dezbaterea și votarea acesteia, nu poate fi cenzurată pe calea controlului de constituționalitate.

12.Cu privire la fondul cererii, se arată că Legea fundamentală nu prevede o anumită perioadă pentru depunerea moțiunii de cenzură; totodată, controlul parlamentar are caracter permanent, neputând fi întrerupt de vacanța parlamentară sau de concediile miniștrilor. Nu există principiul stabilității Guvernului. Dacă ar exista un astfel de principiu, acesta ar reprezenta un privilegiu nemeritat în raport cu Parlamentul sau Președintele României.

13.Așadar, se solicită respingerea cererii formulate, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

14.Având cuvântul, reprezentantul Camerei Deputaților, domnul Florin Iordache, apreciază că nu există niciun conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament. Se arată că retragerea încrederii Guvernului se realizează de Plenul reunit al Parlamentului, fără ca textul constituțional să precizeze dacă aceasta se realizează în sesiunile ordinare sau extraordinare. Se arată că în timpul sesiunilor extraordinare se adoptă legi și că, în această perioadă, este rolul Parlamentului să exercite și funcția sa de control în raport cu Guvernul. Prin urmare, nu se pune problema unui blocaj instituțional. Se arată că moțiunea de cenzură depusă nu a fost încă adoptată din lipsă de cvorum, având în vedere că reprezentanții partidelor aflate la putere nu au participat la ședință.

15.Invocându-se Deciziile Curții Constituționale nr. 259 din 8 aprilie 2015 și nr. 533 din 12 iulie 2017, se arată că solicitarea autorului sesizării, ce vizează aspecte de neconstituționalitate extrinsecă, nu intră în sfera conflictului juridic de natură constituțională, ci în cea a controlului de constituționalitate a hotărârilor parlamentare. Așadar, se solicită respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulate.

16.Președintele Curții Constituționale, având în vedere dispozițiile art. 394 alin. (1) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, declară dezbaterile închise.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

17.Prin Adresa nr. 5/4.507 din 21 august 2020, prim-ministrul Guvernului a sesizat Curtea Constituțională cu cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvern și Parlament, generat de modalitatea în care Parlamentul a înregistrat și a prezentat moțiunea de cenzură depusă în data de 17 august 2020 de un număr de 205 deputați și senatori și intitulată „Guvernul PNL - De la Pandemie la pande-mită generalizată. Belșug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor“.

18.Totodată, se solicită Curții Constituționale constatarea faptului că moțiunea de cenzură depusă în data de 17 august 2020 de un număr de 205 deputați și senatori, având titlul „Guvernul PNL - De la Pandemie la pande-mită generalizată. Belșug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor“ și conținutul prezentat în sesiunea extraordinară din data de 20 august 2020, nu putea fi dezbătută și votată în altă sesiune ordinară sau extraordinară decât cea convocată la data de 17 august 2020 prin Decizia președinților Camerei Deputaților și Senatului nr. 3/2020, doar cu încălcarea dispozițiilor art. 113 alin. (4) din Constituție, deoarece Guvernul ar fi supus unei duble sancțiuni politice în temeiul aceleiași moțiuni de cenzură, fapt care încalcă principiul stabilității activității Guvernului. Se mai solicită constatarea faptului că dezbaterea moțiunii nr. 2 MC/2020 este caducă, deoarece fracturarea procedurii în etapa de prezentare și, ulterior, în etapa de dezbatere și vot se răsfrânge asupra întregii proceduri și atrage lipsirea de efecte a moțiunii de cenzură.

19.Prin cererea formulată, se arată că aceasta este admisibilă, prin prisma criteriilor stabilite prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010. Astfel, situația de conflict este generată de depunerea unei moțiuni de cenzură în perioada dintre cele două sesiuni parlamentare ordinare, cu consecința convocării unei sesiuni extraordinare exclusiv numai pentru prezentarea moțiunii, fără dezbaterea și votarea acesteia, cu încălcarea dispozițiilor art. 113 alin. (4) coroborat cu art. 66 alin. (1) din Constituție. Se apreciază că între Guvern și Parlament există un conflict juridic de natură constituțională, întrucât blocarea procedurii moțiunii de cenzură la etapa prezentării acesteia fără parcurgerea celorlalte etape procedurale în aceeași sesiune parlamentară menține Guvernul, parte a puterii executive, într-o situație incertă, fapt declarat contrar Constituției, prin decizii anterioare ale Curții Constituționale (Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010), deoarece afectează principiul stabilității activității Guvernului, dedus din dispozițiile art. 102 alin. (1) și art. 113 din Constituție.

20.Se susține că existența conflictului juridic de natură constituțională este generată atât de depunerea moțiunii de cenzură în perioada dintre sesiunile ordinare ale Parlamentului, cât și de convocarea unei sesiuni extraordinare având ca obiect numai prezentarea moțiunii de cenzură, fiind încălcate dispozițiile art. 113 alin. (4) și ale art. 147 alin. (4), în sensul că procedura dezbaterii moțiunii de cenzură, odată declanșată, nu poate fi oprită după prezentarea moțiunii în ședința comună a celor două Camere, prin încheierea sesiunii extraordinare. Moțiunea de cenzură inițiată la data de 17 august 2020, având conținutul prezentat în sesiunea extraordinară din data de 20 august 2020, nu poate fi dezbătută și votată în altă sesiune ordinară sau extraordinară decât cu încălcarea dispozițiilor art. 113 alin. (4) din Constituție, deoarece Guvernul ar fi supus unei duble sancțiuni în temeiul aceluiași act politic epuizat (moțiunea de cenzură înregistrată în data de 17 august 2020), din moment ce nu a fost nici dezbătută și nici votată în cadrul sesiunii parlamentare în care a fost depusă.

21.Cele două Camere ale Parlamentului trebuiau să fie convocate în sesiune extraordinară comună la momentul inițierii moțiunii de cenzură în conformitate cu prevederile art. 113 din Constituție, pentru a fi legal depusă. Se arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, procedura moțiunii de cenzură, odată declanșată, nu poate fi oprită (Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010). Odată depusă, aceasta trebuie să fie în mod obligatoriu dezbătută și votată. Pentru a asigura stabilitatea și predictibilitatea acțiunilor instituțiilor fundamentale ale statului, o moțiune de cenzură trebuie prezentată, dezbătută și votată în cursul aceleiași sesiuni.

22.Așadar, pentru a asigura respectarea prevederilor art. 113 coroborate cu cele ale art. 1 alin. (5) din Constituție referitor la principiul cooperării loiale, o moțiune de cenzură, pe lângă îndeplinirea condiției privind numărul minim al semnatarilor, trebuie depusă în cadrul unei sesiuni parlamentare. Depunerea unei moțiuni de cenzură în afara unei sesiuni parlamentare nu este de natură să asigure rațiunea însăși a existenței sale, nu permite exercitarea deplină a drepturilor de care se bucură parlamentarii în exercitarea mandatului și golește de conținut controlul parlamentar exercitat asupra Guvernului.

23.Parlamentul dispune de plenitudine de competență pe durata sesiunilor extraordinare, cu condiția ca pentru durata acestora plenul să stabilească în concret obiectul sesiunii în cauză. Cu alte cuvinte, în cadrul sesiunilor extraordinare numai plenul decide dacă o anumită problemă pentru care a fost convocat urmează sau nu să se dezbată. Or, o moțiune de cenzură, odată depusă, trebuie să se dezbată în cursul aceleiași sesiuni, procedura acesteia neputând fi întreruptă, iar Camerele trebuie să decidă asupra ei în cursul sesiunii în care a fost depusă. În cazul convocării sesiunii extraordinare, dacă plenul nu s-a exprimat asupra posibilității desfășurării acesteia ori exclude din ordinea de zi pentru care fost convocat chiar prezentarea, dezbaterea sau votarea moțiunii de cenzură, moțiunea de cenzură nu se poate vota în cursul sesiunii extraordinare respective.

24.Chiar dacă este posibilă depunerea unei moțiuni de cenzură între cele două sesiuni ordinare, se apreciază că sesiunea trebuie să fie întrunită la momentul inițierii moțiunii de cenzură, iar, odată depusă, procedura parlamentară nu poate fi fragmentată, acesta fiind sensul art. 113 alin. (3) care se referă la dezbaterea moțiunii imediat „după 3 zile de la prezentare“. Se arată că legiuitorul constituant a avut în vedere parcurgerea acestor etape în mod succesiv, prin raportare la natura moțiunii de cenzură, ca procedură derulată în mod accelerat și care are ca obiectiv final retragerea sau, din contră, reconfirmarea încrederii Guvernului.

25.Dreptul de a depune o moțiune de cenzură nu poate fi exercitat altfel decât în cadrul activităților comune ale celor două Camere ale Parlamentului. În acest sens, se invocă art. 187 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, precum și art. 12 și art. 94 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului.

26.Așadar, singurul cadru constituțional în care sunt posibile inițierea și depunerea unei moțiuni de cenzură, în afara sesiunilor ordinare, este cel al unei sesiuni extraordinare comune. Or, la momentul depunerii moțiunii de cenzură, această sesiune extraordinară nu fusese întrunită. Întrunirea birourilor permanente reunite și transmiterea moțiunii de cenzură către Guvern s-au realizat în afara cadrului procedural constituțional reprezentat de convocarea și întrunirea celor două Camere în sesiune extraordinară comună. Mai mult, odată convocate și întrunite în sesiune extraordinară comună, cele două Camere ale Parlamentului au stabilit ca obiect de activitate al acesteia doar una dintre etapele constituționale ale moțiunii de cenzură, și anume prezentarea acesteia, fără a stabili ce se întâmplă cu celelalte două etape, respectiv dezbaterea și votarea acesteia.

27.Se susține că moțiunea de cenzură a fost inițiată și depusă în afara unei sesiuni extraordinare comune a celor două Camere. Cele două Camere ale Parlamentului erau convocate în sesiuni extraordinare separate, fiecare dintre ele pentru motivele cuprinse în deciziile distincte de convocare, validate prin vot de plenul fiecărei Camere și având un obiect în mod clar determinat. Astfel, prin Decizia nr. 8 din 19 august 2020 a președintelui Camerei Deputaților, Camera Deputaților a fost convocată pentru perioada 20-31 august, iar prin Decizia nr. 11 din 20 august 2020, Senatul a fost convocat pentru perioada 21-31 august 2020, ambele Camere fiind convocate pentru o ordine de zi în mod clar stabilită în anexele deciziilor. Prin urmare, în conformitate cu art. 66 alin. (2) coroborat cu art. 61 și art. 64, nici titularii dreptului de a cere convocarea, nici plenul celor două Camere ale Parlamentului nu și-au manifestat voința pentru întrunirea în ședință extraordinară comună. De altfel, și Decizia președinților celor două Camere nr. 4/2020 de modificare a Deciziei nr. 3/2020 menține referirea doar la etapa prezentării. În acest mod, pe de o parte, dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură în această sesiune extraordinară vor fi posibile numai cu încălcarea art. 66 alin. (2) din Constituție, fiind realizate într-o sesiune convocată cu un alt obiect, iar, pe de altă parte, dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură în cadrul sesiunii ordinare care începe la data de 1 septembrie 2020 echivalează cu o fragmentare a procedurii, contrară jurisprudenței Curții Constituționale.

28.Se apreciază că depunerea moțiunii de cenzură în perioada cuprinsă între sesiunile ordinare, cu consecința convocării Parlamentului în sesiune extraordinară, încalcă principiul pozitiv al stabilității guvernamentale. Se subliniază importanța Guvernului, ca parte a executivului, punctându-se rolul său administrativ și politic, context în care se menționează că acesta are nevoie de stabilitate în ceea ce privește funcționarea sa, respectiv de previzibilitate sub aspectul măsurilor sancționatorii pe care Parlamentul le poate lua împotriva Guvernului.

29.Se arată că, în doctrină s-a susținut că moțiunile de cenzură se dezbat și se aprobă numai în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului, atât din motive de simetrie juridică cu votul de încredere/învestitură acordat Guvernului de către Parlament, cât și ca expresie a raportului de încredere care ar trebui să existe între Parlament și Guvern ca entități privite în ansamblul acestora. În considerarea principiului stabilității Guvernului, Constituția a adăugat și condiția limitării numărului de moțiuni de cenzură ce pot fi promovate într-o sesiune parlamentară, în corelare cu membrii Parlamentului care au promovat prima moțiune de cenzură, limitând la o singură moțiune per sesiune parlamentară, sensul textului constituțional vizând numai sesiunile ordinare, cu precizarea că sesiunile extraordinare, pentru argumentele prezentate mai sus, nu pot fi considerate cadrul procedural tipic și în spiritul normelor constituționale pentru promovarea unei moțiuni de cenzură, cu atât mai mult cu cât situația excepțională/extraordinară nu a fost ilustrată/dovedită de inițiatorii moțiunii. Având în vedere că demiterea Guvernului este o sancțiune de natură politică și administrativă și că aceasta trebuie să aibă loc în situații precis determinate, cu analizarea prealabilă a tuturor consecințelor de către inițiatori, este de principiu că o sesiune extraordinară nu asigură cadrul adecvat pentru a depune, prezenta, dezbate și vota o moțiune de cenzură, respectiv pentru a asigura investirea unui nou guvern, dacă moțiunea este votată. Sesiunile extraordinare sunt, în esență, de scurtă durată și circumscrise mai degrabă necesității de a legifera într-un domeniu pentru care Guvernul nu este abilitat prin legea care permite acestuia să emită ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare.

30.Mai mult, având în vedere că numărul de sesiuni extraordinare nu este limitat, prin depunerea unei moțiuni de cenzură într-un astfel de cadru se poate ocoli ușor interdicția imperativă din Constituție, ca aceiași semnatari să nu poată susține mai mult de o moțiune de cenzură în aceeași sesiune parlamentară. Or, dacă semnatarii nu pot susține de două ori o moțiune de cenzură într-o sesiune care durează până la 6 luni, nu ar trebui admis ca aceștia să poată depune oricâte moțiuni de cenzură pe perioada cuprinsă între sesiunile parlamentare ordinare, prin convocarea de sesiuni extraordinare multiple și succesive. Ar fi o fraudare a obiectivului urmărit de legiuitorul constituțional, acela de a asigura stabilitatea Guvernului, transpus în art. 113, principiu care decurge din condițiile stabilite de legiuitorul constituant pentru inițierea și adoptarea unei moțiuni de cenzură, condiții restrictive care sunt de natură să asigure această stabilitate.

31.Se susține că depunerea, dezbaterea și votul unei moțiuni de cenzură în cadrul sesiunii extraordinare expune Guvernul unui abuz de drept. Dacă moțiunea de cenzură ar putea fi depusă în perioadele dintre sesiunile ordinare ale Camerei Deputaților și Senatului, s-ar crea posibilitatea depunerii repetate a moțiunilor de cenzură și convocării de sesiuni extraordinare exclusiv pentru demiterea Guvernului, ceea ce ar fi în contradicție cu art. 113 alin. (4) din Constituție. Din interpretarea literară și gramaticală a acestui text constituțional rezultă că inițierea, semnarea, depunerea și dezbaterea moțiunii de cenzură ar trebui realizate în aceeași sesiune parlamentară. Astfel, având în vedere că sintagma - în aceeași sesiune - este plasată imediat după verbul a iniția, rezultă că inițierea unei noi moțiuni nu poate fi făcută de către parlamentarii care au mai inițiat o altă moțiune în aceeași sesiune. În consecință, dispoziția constituțională antereferită instituie interdicția ca un parlamentar să semneze mai multe moțiuni de cenzură în cadrul aceleași sesiuni parlamentare tocmai în scopul garantării principiului stabilității guvernamentale. Per a contrario, Guvernul ar fi expus, prin reducerea la absurd a termenelor, unui număr de 14 moțiuni de cenzură în 60 de zile în perioada dintre prima sesiune ordinară și cea de a doua sesiune ordinară (lunile iulie și august) și unui număr de cel puțin 4 moțiuni de cenzură în perioada dintre încheierea celei de a doua sesiuni ordinare și începutul primei sesiuni parlamentare (luna ianuarie), ceea ce este inadmisibil din perspectiva dispoziției constituționale amintite.

32.Se susține că legiuitorul constituant a avut în vedere ca moțiunea de cenzură să fie depusă numai în perioada sesiunilor ordinare reglementate de art. 66 alin. (1) din Constituție, în caz contrar încălcându-se art. 113 alin. (4) din Constituție.

33.Fragmentarea procedurii moțiunii de cenzură în mai multe sesiuni parlamentare încalcă art. 113 alin. (4) și art. 147 alin. (4) din Constituție. Moțiunea de cenzură, înregistrată la Parlament în data de 17 august 2020, a fost prezentată în ședința comună a celor două Camere în data de 20 august 2020. Întreruperea procesului de dezbatere a moțiunii prin închiderea sesiunii extraordinare și reluarea acestui proces în altă sesiune parlamentară decât cea în cadrul căreia a fost depusă moțiunea constituie o încălcare a Constituției, deoarece întinderea în timp a perioadei de depunere, dezbatere și votare a unei moțiuni de cenzură este strict determinată de Constituție la o singură sesiune parlamentară. Se susține că supunerea Guvernului unui număr repetat de moțiuni de cenzură într-un interval scurt de timp afectează principiul stabilității guvernamentale „prin blocarea sa în dezbateri sterile pe marginea programului de guvernare“, fapt care împiedică implicit buna funcționare a statului român. Absența dezbaterii parlamentare și a votului asupra moțiunii de cenzură în cadrul sesiunii convocate prin Decizia nr. 3/2020 pentru data de 20 august 2020 reprezintă o încălcare a Deciziei Curții Constituționale nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010.

34.Se apreciază că reprezintă o încălcare a art. 113 alin. (4) din Constituție convocarea sesiunii parlamentare exclusiv pentru prezentarea moțiunii de cenzură. Ulterior desfășurării ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului în care a fost prezentată moțiunea de cenzură, Decizia nr. 3/2020 a fost modificată prin Decizia nr. 4/2020. Fiind emisă ulterior ședinței comune, Decizia nr. 4/2020 (prin care sesiunea a fost prelungită până la data de 31 august 2020) nu a fost supusă aprobării Parlamentului în ședința din 20 august 2020, conform votului electronic publicat pe pagina electronică a Camerei Deputaților, fapt care menține situația neconstituțională afirmată mai sus.

35.Se susține că sesiunile extraordinare sunt supuse unor constrângeri care rezultă din caracterul lor extraordinar. Până în prezent, Curtea Constituțională nu a fost chemată să examineze sensul, definiția sesiunii extraordinare, astfel că nu s-a conturat o linie jurisprudențială în acest sens. Sesiunea extraordinară se convoacă, astfel, pentru o anumită ordine de zi, indicată în cerere și aprobată ulterior, potrivit regulamentului. Dat fiind că este sesiune extraordinară, camerele Parlamentului nu pot dezbate o altă problemă decât aceea care a făcut obiectul sesiunii, deoarece altminteri s-ar încălca tocmai caracterul excepțional al acesteia. Terminologia constituțională este asemănătoare în anumite domenii de reglementare, astfel că, acolo unde nu există clarificări suficiente pentru a desluși sensul unor norme constituționale, lămurirea voinței legiuitorului constituant se poate realiza pe calea interpretării normelor asemănătoare din Constituție. În acest sens, se face o paralelă între conceptele de sesiune extraordinară și cea de ordonanță de urgență, legătura dintre acestea, cel puțin sub aspect teoretic, fiind dată de caracterul excepțional al situației care generează ambele ipoteze. Dacă în privința sesiunii extraordinare nu există clarificări în jurisprudența Curții Constituționale, în ceea ce privește ordonanța de urgență Curtea Constituțională are o jurisprudență generoasă și în care clarifică limbajul constituțional, inclusiv terminologia „situații extraordinare“ din cuprinsul art. 115 alin. (4) din Constituție. Astfel, în mai multe decizii, instanța constituțională a stabilit că noțiunea de „situații extraordinare/situații excepționale“ trebuie definită în raport cu necesitatea și urgența reglementării unei situații care, datorită circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public (Decizia nr. 134 din 10 martie 2005), respectiv se referă la imperativul urgenței reglementării (Decizia nr. 389 din 12 iulie 2005); totodată aprecierea în sensul că împrejurarea că majoritățile inițial constituite prin alianțe politice sunt supuse schimbării nu reprezintă o situație extraordinară (Decizia nr. 761 din 17 decembrie 2014). Or, demersul convocării unei sesiuni extraordinare comune a Senatului și Camerei Deputaților prin Decizia nr. 3 din 17 august 2020 are, în mod evident, o finalitate exclusiv politică, nu servește și nu poate servi obiectivului fixat de legiuitorul constituțional pentru moțiunea de cenzură în art. 113 din Legea fundamentală.

36.Sesiunea extraordinară care inițial a fost convocată doar pentru o zi (20 august 2020) nu poate avea nicio finalitate juridică, ceea ce înseamnă că o astfel de sesiune și mecanismul moțiunii de cenzură sunt deturnate de la scopul lor originar. Art. 113 din Constituție nu precizează expres, nu pune limite precise, nu stabilește explicit perioade de timp în care moțiunea poate fi inițiată, respectiv perioadele în care moțiunea nu ar putea fi promovată/ar fi interzisă. Totuși, alineatul (4) al art. 113 menționează expres interdicția pentru deputații și senatorii care au inițiat/semnat o moțiune de a mai iniția o nouă moțiune în aceeași sesiune parlamentară. Față de derularea acestei proceduri de-a lungul a nu mai puțin de 2 sesiuni parlamentare - extraordinară și ulterior ordinară (cea de toamnă) - se va pune întrebarea căreia dintre sesiuni îi poate fi atribuită moțiunea.

37.Se arată că, potrivit art. 13 pct. 18 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, pot fi convocate sesiuni extraordinare, printre altele, pentru „retragerea încrederii acordate Guvernului prin adoptarea unei moțiuni de cenzură“. Regulamentul ședințelor comune nu vorbește de posibilitatea de a avea sesiuni comune ale celor Camere ale Parlamentului doar pentru efectuarea unor „bucăți/etape“ din procedura de demitere a Guvernului, care este evident că trebuie să fie unitară și continuă, fără pauze sau împărțirea pe mai multe sesiuni parlamentare. Din interpretarea normelor respective, rezultă că procedura unei moțiuni de cenzură are loc într-un ritm accelerat, ceea ce este rațional, având în vedere starea de incertitudine cu privire la exercitarea puterii executive, care este creată până la finalizarea moțiunii, fie prin demiterea Guvernului, fie prin respingerea moțiunii de cenzură.

38.Tot Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului prevede în termeni foarte clari procedura și calendarul de derulare a procedurii moțiunii de cenzură împotriva Guvernului. Or, în situația moțiunii cu numărul de identificare 2MC/2020, aceasta ar trebui să fie dezbătută și votată cel târziu în data de 23 august 2020, care este o zi de duminică, sau luni, 24 august 2020. Însă, prin Decizia nr. 3/2020, ulterior prin Decizia nr. 4/2020, sesiunea extraordinară a fost convocată numai pentru prezentarea moțiunii, procedură realizată în data de 20 august 2020, ceea ce face ca aceasta să fie lipsită de finalitate și, deci, o deturnare a instrumentului moțiunii de cenzură în scop exclusiv politic, intern, al formațiunii politice care a promovat-o.39. Se arată că obiectul sesiunii extraordinare, și anume depunerea unei moțiuni de cenzură, nu este motivat și nu este proporțional cu motivul care ar determina convocarea sesiunii extraordinare - declanșarea mecanismului de răspundere politico-juridică a Guvernului în fața Parlamentului pe calea moțiunii de cenzură, în forma sa constituțională cea mai drastică, adică cea care atrage consecința demiterii.

40.Exercitarea cu ușurință, fără absolut nicio motivație cu privire la urgență, a prerogativei președinților celor două Camere ale Parlamentului de a convoca o sesiune extraordinară încalcă principiul proporționalității de care este ancorat principiul stabilității activității Guvernului. Promovarea unei moțiuni de cenzură este vizibil disproporționată, excesivă față de conceptul de „situație extraordinară“ care determină convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare, ieșind din semnificația logică firească a noțiunii de „stabilitate a Guvernului“ în sensul său constituțional și cel consacrat de jurisprudența Curții Constituționale. Utilizarea instrumentului procedural al sesiunii extraordinare pentru a declanșa demiterea Guvernului prin moțiune de cenzură, cu consecința creării unei perioade de instabilitate guvernamentală până la numirea unui nou Guvern, afectează principiul stabilității Guvernului și încalcă art. 113 alin. (4) coroborat cu art. 66 din Constituție.

41.Convocarea sesiunii extraordinare exclusiv pentru etapa prezentării moțiunii de cenzură contravine dispozițiilor art. 113 alin. (3), potrivit căruia dezbaterea moțiunii se face după 3 zile de la prezentare. Deși în practica parlamentară moțiunile de cenzură s-au dezbătut și după 3 zile de la prezentare, legiuitorul constituant a stabilit că termenul de 3 zile este unul de reflecție, iar, după împlinirea acestuia, Parlamentul are obligația de a dezbate moțiunea de cenzură și de a exprima un vot, punând capăt incertitudinii create. Procedura stabilită pentru parcurgerea etapelor prezentei moțiuni de cenzură nu contravine doar viziunii legiuitorului constituant, ci întregii practici parlamentare de până acum, conform căreia, odată cu moțiunea de cenzură, birourile permanente prezentau plenului celor două Camere calendarul desfășurării procedurii, ce cuprindea nu doar data prezentării moțiunii de cenzură, ci și cea a dezbaterii și votării moțiunii de cenzură.

42.În concluzie, se solicită constatarea existenței unui conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament generat de încălcarea dispozițiilor art. 113 alin. (4) coroborat cu dispozițiile art. 66 alin. (1) din Constituție, ca urmare a depunerii moțiunii de cenzură în perioada dintre încheierea primei sesiuni ordinare și începutul celei de a doua sesiuni ordinare a Camerei Deputaților și Senatului.

43.În temeiul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților Camerei Deputaților și Senatului asupra conținutului conflictului și a eventualelor căi de soluționare a acestuia.

44.Președintele Camerei Deputaților solicită constatarea inexistenței unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament.

45.În ceea ce privește admisibilitatea cererii, se arată că Moțiunea de cenzură „Guvernul PNL - De la Pandemie la pande-mită generalizată. Belșug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor“ a fost înregistrată la data de 17 august 2020 și a fost prezentată la data de 20 august 2020, însă cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională a fost depusă de către Guvernul României la data de 21 august 2020, așadar, după consumarea atât a momentului înregistrării, cât și a momentului prezentării moțiunii. Prin Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a statuat că nu poate bloca o procedură deja începută, dar mai ales consumată. Ad similis, Guvernul ar fi trebuit să solicite Curții Constituționale eventuala constatare a existenței unui conflict juridic de natură constituțională înainte de încheierea și consumarea unei situații juridice, anume înainte de stabilirea calendarului prezentării moțiunii de cenzură, situație juridică încheiată în data de 20 august 2020, când moțiunea de cenzură în cauză a fost prezentată în Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului. Așadar, nici momentul înregistrării, nici cel al prezentării nu mai pot forma obiectul vreunei contestații, astfel cum solicită Guvernul în cererea formulată, întrucât acestea s-au consumat. Guvernul a cunoscut data înregistrării și data prezentării moțiunii de cenzură, fiind înștiințat conform prevederilor constituționale și regulamentare, pentru că, în urma ședinței Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului din data de 17 august 2020, Guvernul a primit Adresa nr. 2MC din 17 august 2020, în conformitate cu art. 94 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, prin care i-au fost aduse la cunoștință înregistrarea moțiunii de cenzură în cauză, conținutul acesteia, precum și data la care aceasta va fi prezentată în Plenul Parlamentului, respectiv data de 20 august 2020, ora 12,00. Mai mult decât atât, în data de 27 august 2020, Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, reunite în ședință comună, au stabilit data dezbaterii și votului asupra moțiunii de cenzură pentru ziua de 31 august 2020, Guvernul fiind înștiințat despre aceasta prin Adresa nr. 2MC din 27 august 2020.46. În concluzie, se arată că solicitarea Guvernului pentru constatarea existenței conflictului juridic de natură constituțională cu privire la momentul înregistrării și prezentării moțiunii de cenzură în cauză este tardivă și nu poate fi reținută.

47.Mai mult, se arată că, potrivit Deciziei nr. 1.295 din 12 octombrie 2009, Curtea Constituțională a statuat că nu este abilitată să îndeplinească alte atribuții decât cele stabilite prin Constituție și prin legea sa de organizare și funcționare, competența sa este limitativă și nu se justifică exercitarea controlului constituționalității moțiunilor de cenzură, deoarece textele menționate se referă explicit la controlul asupra regulamentelor Parlamentului, și nu asupra actelor juridice de aplicare a acestora.

48.Așadar, se susține că, în cererea sa, Guvernul nu aduce argumente prin care să dovedească existența unui conflict juridic de natură constituțională, ci critici de neconstituționalitate a moțiunii de cenzură. De altfel, instituția conflictului juridic de natură constituțională are un rol distinct constituțional față de verificarea constituționalității unui act normativ, sens în care se invocă Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005 și Decizia nr. 259 din 8 aprilie 2015. Așadar, întrucât moțiunea de cenzură este doar în competența Parlamentului, nu și a Guvernului, nu poate exista un astfel de conflict, câtă vreme Parlamentul utilizează o instituție juridică ce aparține exclusiv acestuia. În consecință, se arată că, în fapt, Guvernul a formulat o veritabilă cerere de verificare a constituționalității unei moțiuni de cenzură, chiar dacă formal a denumit-o cerere de soluționare a unui conflict juridic de natură constituțională. O astfel de solicitare este inadmisibilă, sens în care se face trimitere la Decizia nr. 533 din 12 iulie 2017.

49.Se arată că numai aspectele strict formale de nivel constituțional referitoare la adoptarea unei moțiuni de cenzură pot forma obiectul controlului de constituționalitate, și nu conținutul acesteia. Or, în cauză, prin simplul fapt că Guvernul contracarează moțiunea de cenzură înainte de votul exprimat de Parlament, contracarează în realitate voința Parlamentului, care nu poate fi determinată decât de conținutul moțiunii de cenzură.

50.În ceea ce privește critica referitoare la depunerea moțiunii de cenzură în perioada dintre sesiunile ordinare ale Parlamentului și „fragmentarea“ moțiunii de cenzură în mai multe sesiuni, se arată că aceasta este neîntemeiată. Instituția juridică a moțiunii de cenzură însoțește întotdeauna instituția juridică a controlului Parlamentului asupra Guvernului. Acest control este permanent de la învestirea Guvernului și până la învestirea unui nou Executiv. Chiar și un Guvern interimar se află sub controlul Parlamentului, întrucât acesta realizează acte și fapte care sunt întotdeauna sub control parlamentar exprimat prin mai multe mijloace: întrebări, interpelări.

51.Afirmația autorului sesizării potrivit căreia în perioada dintre sesiunile ordinare ale Parlamentului, în cazul desfășurării sau convocării unei sesiuni extraordinare, nu se poate iniția o moțiune de cenzură echivalează cu aceeași greșită idee potrivit căreia Guvernul nu ar mai fi sub controlul Parlamentului în perioada dintre două sesiuni ordinare ale acestuia. Este inadmisibil un asemenea raționament, câtă vreme controlul Parlamentului asupra Guvernului este unul permanent.

52.De altfel, afirmația greșită a autorului sesizării că între sesiunile ordinare nu se poate iniția o moțiune de cenzură este invalidată și la nivelul practicii instituționale. Astfel, prin Decizia președintelui Camerei Deputaților și a președintelui Senatului nr. 1/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 21 ianuarie 2020, cele două Camere ale Parlamentului au fost convocate în sesiune extraordinară. Această sesiune extraordinară a fost convocată pentru angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege. În data de 30 ianuarie 2020, așadar, în timpul sesiunii extraordinare, a fost depusă moțiunea de cenzură. Această moțiune de cenzură a fost prezentată la data de 3 februarie 2020 și dezbătută la data de 5 februarie 2020. De asemenea, a fost adoptată pe 5 februarie 2020 în cadrul ședinței de vot. Așadar, moțiunea de cenzură a fost depusă în cadrul sesiunii extraordinare și a fost prezentată, dezbătută și votată în cadrul sesiunii ordinare. În consecință, în cadrul oricărei sesiuni în care Parlamentul își exercită atribuțiile constituționale, instrumentul de control și sancțiune al moțiunii de cenzură poate fi folosit. Nu se statuează în cadrul niciunui articol din Constituție faptul că Parlamentul în cadrul unei sesiuni extraordinare își exercită doar o parte din atribuțiile constituționale.

53.În legătură cu susținerea autorului sesizării referitoare la fragmentarea moțiunii de cenzură în mai multe sesiuni, se precizează că derularea procedurilor parlamentare de prezentare, dezbatere și vot asupra moțiunii de cenzură este de competența Birourilor Permanente Reunite, acest calendar fiind stabilit în funcție de agenda fiecărei Camere și de activitățile parlamentare sau neparlamentare ale grupurilor politice care alcătuiesc Parlamentul României. Sunt nenumărate exemple în care moțiunile de cenzură au fost inițial prezentate și ulterior s-a stabilit termenul de dezbatere și vot, la propunerea Birourilor permanente reunite. Astfel, prezentarea moțiunii de cenzură în cauză s-a realizat în sesiune extraordinară comună: sesiune comună extraordinară convocată prin Decizia președinților Camerei Deputaților și Senatului nr. 3/2020, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 4/2020 și, ulterior, prin Decizia nr. 5/2020, care a stabilit data și ora dezbaterii și votului asupra moțiunii de cenzură. Prin urmare, criticile formulate cu privire la depunerea moțiunii de cenzură sunt neîntemeiate.

54.Cu privire la critica autorilor sesizării potrivit căreia cele două Camere ale Parlamentului trebuiau să fie convocate în sesiune extraordinară comună la momentul inițierii moțiunii de cenzură, se arată că instituția moțiunii de cenzură poate fi folosită oricând de către Parlament, pentru că instituția controlului Parlamentului asupra Guvernului este neîntreruptă, sens în care se invocă Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010. A susține ideea potrivit căreia la data depunerii moțiunii de cenzură ar fi trebuit ca cele două Camere ale Parlamentului să se afle deja în sesiune extraordinară comună ar însemna ca președinții celor două Camere să anticipeze/intuiască/ghicească momentul depunerii moțiunii de cenzură pentru a putea convoca, anterior acestui moment, cele două Birouri permanente în ședință comună în vederea convocării celor două Camere în sesiune extraordinară comună.

55.Se arată că moțiunea de cenzură este un instrument care poate fi folosit oricând, iar inițierea sa este cea care declanșează convocarea în ședință comună extraordinară a celor două Camere. Prin urmare, se arată că afirmațiile autorului sesizării potrivit cărora cele două Camere ale Parlamentului trebuiau să fie convocate în sesiune extraordinară comună la momentul inițierii moțiunii de cenzură sunt neîntemeiate.

56.Cu privire la critica referitoare la afectarea stabilității activității Guvernului, se arată că instituția moțiunii de cenzură se referă la răspunderea politică solidară a membrilor Guvernului corelativă votului de încredere. Doctrina se pronunță asupra rolului fundamental al Parlamentului în folosirea instrumentului moțiunii de cenzură, cenzurând membrii Guvernului, care răspund solidar, nu Guvernul ca instituție de rang constituțional.

57.Se susține că afirmația autorului sesizării potrivit căreia depunerea, dezbaterea și votul unei moțiuni de cenzură în cadrul sesiunii extraordinare expun Guvernul unui abuz de drept este neîntemeiată, întrucât acesta este sub controlul permanent al Parlamentului, fără întrerupere.

58.Președintele Senatului solicită constatarea inexistenței unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament.

59.Se susține că pentru ca simplele divergențe instituționale să fie calificate drept conflicte juridice în sensul art. 146 lit. e) din Constituție, este esențial ca acestea să producă un blocaj în activitatea unei instituții publice din cele prevăzute în titlul III din Constituție ori să împiedice funcționarea normală a acesteia. Calificarea jurisprudențială de către Curtea Constituțională a oricărei situații juridice conflictuale ca fiind, potențial, substanța unui conflict juridic de natură constituțională, în sensul art. 146 lit. e) din Legea fundamentală, nu este nici întâmplătoare, nici lipsită de fundamentare teoretică sau de susținerea unui text constituțional. Dimpotrivă, Constituția prevede instrumentele și procedurile pentru funcționarea normală a tuturor mecanismelor de exercitare a celor trei puteri ale statului, care își datorează una alteia loialitate instituțională în conformitate cu prevederile Constituției. Din această perspectivă, decurge foarte clar că orice situație juridică conflictuală - pe care Curtea este competentă să o constate, să o evalueze și să o soluționeze, potrivit Constituției - ia naștere din încălcarea nemijlocită a principiului separației și colaborării loiale de către autoritățile care exercită puterea în statul român.

60.Se mai precizează că nu întotdeauna și nu în orice condiții sau circumstanțe de fapt „oricare situație juridică conflictuală“ ivită între două instituții publice cu statut constituțional reglementat în titlul III din Legea fundamentală formează automat ori potențial substanța unui conflict juridic de natură constituțională, în sensul art. 146 lit. e) din Constituție. Principiul esențial al guvernării unui stat este funcționarea armonioasă și echilibrată a structurilor de stat, fiecare dintre acestea având un anumit rol și funcții constituționale, care în procesul general de conducere se întrepătrund. Din acest angrenaj nu lipsesc arogarea ori suprapuneri de competențe, ori diferite alte disfuncționalități, dar acestea nu afectează întotdeauna funcționarea principiului separației puterilor. Pentru ca astfel de dispute, divergențe, conflicte de competență să capete fizionomia unui conflict juridic de natură constituțională, trebuie să dea naștere unui blocaj instituțional care să împiedice buna funcționare a uneia dintre autoritățile publice care se consideră parte a conflictului respectiv.

61.Raportat la cauza de față, se arată că prim-ministrul nu se referă, în realitate, la instituția Parlamentului, ca parte a unui pretins conflict juridic de natură constituțională, ci la demersul procedural al unui număr consistent de deputați și senatori care au inițiat împotriva Guvernului pe care îl conduce o moțiune de cenzură, ca forma cea mai gravă a controlului parlamentar, pe care opoziția este îndreptățită să o inițieze oricând, fie într-o sesiune parlamentară ordinară, fie în una extraordinară. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională s-a pronunțat deja în sensul că moțiunea de cenzură se constituie într-un adevărat instrument de natură constituțională pus la îndemâna Parlamentului în vederea realizării controlului parlamentar asupra activității Guvernului (Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010).

62.Se susține că cererea prim-ministrului, chiar dacă este exprimată într-o modalitate instituțională și aparent constituțională, este îndreptată, în realitate, împotriva inițiatorilor moțiunii de cenzură, ca atare. Viciul de neconstituționalitate extrinsecă enunțat de semnatarul cererii în motivarea acesteia privește o procedură regulamentară nefinalizată încă într-un act producător de efecte juridice pe seama Guvernului; or, Curtea Constituțională se pronunță tocmai asupra unor astfel de acte. Obiectul conflictului la care se referă prim-ministrul în cererea sa adresată Curții Constituționale este eminamente politic, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale. Conflictul invocat de prim-ministru opune Guvernul, pe de o parte, și deputații și senatorii semnatari ai moțiunii de cenzură, pe de altă parte. Este de observat însă că între cele două părți nu există raporturi constituționale de tipul celor care există între Guvern și Parlament. Astfel de raporturi ar putea să apară doar în momentul finalizării votului asupra moțiunii, cu consecința demiterii Guvernului, sau, după caz, a menținerii acestuia. Înregistrarea și prezentarea moțiunii de cenzură nu au produs un efect direct asupra Guvernului, care să antreneze și responsabilitatea Parlamentului.

63.Se apreciază că, pentru a fi, ipotetic, un act producător de conflicte juridice de natură constituțională, actul respectiv ar trebui să fie asumat, ca act de putere publică, de una dintre autoritățile prevăzute în titlul III din Constituție și să exprime voința sa juridică. Această cerință de fond nu este îndeplinită de actele pregătitoare ale dezbaterii moțiunii de cenzură (depunerea și prezentarea acesteia). Dacă s-ar admite ideea că actele pregătitoare pentru dezbaterea și finalizarea unei propuneri legislative ar avea vocația de a produce prin ele însele un conflict juridic de natură constituțională, pe rolul Curții Constituționale s-ar înregistra zilnic o inflație de sesizări din partea Guvernului.

64.Se menționează că textele constituționale invocate de prim-ministru ca generatoare ale situației conflictuale pe care o deduce judecății Curții Constituționale nu au nicio relevanță în cauză și, prin urmare, nu conduc la o evaluare a conținutului pretinsului conflict juridic de natură constituțională. Mai mult chiar, nici normele regulamentare din care ar deriva pretinsul conflict juridic de natură constituțională nu au vocația să genereze un astfel de conflict. Acestea reglementează două categorii de raporturi constituționale și regulamentare de natură procedurală: un raport între deputații și senatorii semnatari ai moțiunii de cenzură și structurile de conducere ale Camerei Deputaților și Senatului, adică birourile permanente ale acestor Camere legislative. Birourile permanente, de pildă, se vor asigura, prin numărarea semnăturilor celor care susțin moțiunea de cenzură, că aceasta îndeplinește condițiile pentru a fi înregistrată și depusă în vederea prezentării ei, în temeiul art. 92 alin. (1) teza întâi din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului. A doua categorie de raporturi constituționale și procedurale are ca părți deputații și senatorii semnatari ai moțiunii, pe de o parte, și Camerele legislative reunite în ședință comună, în calitate de structuri deliberative ale Parlamentului, pe de altă parte. Cele două Camere ale Parlamentului reunite ca for comun de control parlamentar asupra activității de ansamblu a Guvernului și a fiecărui ministru în parte au, în momentul înregistrării moțiunii de cenzură și al prezentării sale [în temeiul art. 92 alin. (1) teza a doua din același regulament al ședințelor comune ale Camerelor Parlamentului], un rol pasiv de înregistrare și, respectiv, de prezentare formală a conținutului moțiunii de cenzură și luării sale la cunoștință de către prim-ministru. Ca atare, până la momentul dezbaterii și votării moțiunii de cenzură înregistrate la 17 august 2020 și prezentate la 20 august 2020, nu s-a încălcat niciun text constituțional sau regulamentar. Până la faza dezbaterii moțiunii de cenzură, Guvernul nu a intrat în raporturi juridice propriu-zise cu Parlamentul. Prin urmare, nu s-a putut produce niciun blocaj instituțional în dauna activității Guvernului sau a vreunui minister.

65.Pentru definirea conținutului conflictului juridic de natură constituțională circumstanțiat la prezenta cauză, trebuie să se țină seama de adevăratul interes al semnatarului cererii adresate Curții Constituționale: blocarea procedurii de dezbatere și votare a moțiunii de cenzură depuse împotriva Guvernului la 17 august 2020.66. Se consideră că nu intră în sfera conflictului juridic de natură constituțională controlul constituționalității procedurii de depunere și prezentare a unei moțiuni de cenzură, înainte ca aceasta să fie dezbătută și adoptată. În cererea trimisă Curții Constituționale, prim-ministrul a formulat o critică de constituționalitate extrinsecă în privința procedurii de depunere și prezentare a unei moțiuni de cenzură. Odată adoptată, moțiunea de cenzură capătă conturul unui act juridic în sensul dispozițiilor art. 67 din Constituție, potrivit căruia Camera Deputaților și Senatul adoptă legi, hotărâri și moțiuni, în prezența majorității membrilor. Din acest moment, moțiunea de cenzură are, din punct de vedere formal, conturul unei hotărâri parlamentare, se publică în Monitorul Oficial al României și poate face obiectul unui control posterior de constituționalitate, în temeiul prevederilor art. 146 lit. l) din Constituție și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicate, cu modificările și completările ulterioare (a se vedea în acest sens, și Decizia Curții Constituționale nr. 533 din 12 iulie 2017).

67.Prin urmare, se consideră că cererea prim-ministrului privind un pretins conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament este inadmisibilă.

68.Cu privire la conținutul cererii de constatare a conflictului juridic de natură constituțională, se arată că motivarea cererii, în sensul existenței unui conflict juridic de natură constituțională generat de depunerea moțiunii de cenzură în perioada dintre sesiunile ordinare ale Parlamentului, precum și de convocarea unei sesiuni extraordinare având ca obiect numai prezentarea moțiunii de cenzură, este lipsită de fundament și denotă chiar o neînțelegere a termenului de sesiune parlamentară și a rolului pe care aceasta îl are în cadrul legislaturii.

69.Se arată că rațiunea de a fi a unei sesiuni parlamentare este de a stabili un cadru organizatoric în care membrii celor două Camere ale Parlamentului se reunesc pentru a-și exercita mandatul constituțional. În doctrina de specialitate se precizează că sesiunile sunt perioada de timp, prevăzută în Constituție, în care cele două Camere își exercită funcția de deliberare a tuturor problemelor care le sunt supuse spre dezbatere și adoptate. Potrivit dispozițiilor art. 66 alin. (1) și alin. (2) din Constituție, sesiunile parlamentare pot fi ordinare și extraordinare. Între sesiunile ordinare și cele extraordinare nu există nicio deosebire din punctul de vedere al competenței materiale conferite Camerelor legislative de către Adunarea Constituantă. Convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară înseamnă, practic, întreruperea vacanței parlamentare dintre două sesiuni ordinare pentru motive foarte importante. Potrivit prevederilor art. 66 alin. (3) din Constituție, convocarea Camerelor în sesiuni se face de către președinții acestora.

70.Datorită autonomiei funcționale a fiecărei Camere, convocarea acestora în sesiune ordinară se face separat. Camerele pot decide să se întrunească fiecare separat în sesiune extraordinară, dar și într-o sesiune extraordinară comună. Nicio altă autoritate publică nu are dreptul să conteste modul în care Camerele legislative decid, potrivit principiului constituțional al autonomiei funcționale, să lucreze. Constituția nu îngrădește acest drept, dar îl condiționează de respectarea unor reguli minime prevăzute în art. 66 alin. (2). Alte condiții sunt prevăzute în cele două regulamente ale Camerelor legislative. Ceea ce trebuie reținut este faptul că activitatea de deliberare în cele două Camere nu este diferită, după cum acestea lucrează în sesiune parlamentară ordinară ori extraordinară.

71.Se apreciază că afirmația prim-ministrului potrivit căreia depunerea, dezbaterea și votul unei moțiuni de cenzură în cadrul sesiunii extraordinare expun Guvernul unui abuz de drept este neîntemeiată, întrucât nici Constituția, nici regulamentele parlamentare nu stabilesc competențele pe care Camerele legislative le pot exercita în funcție de caracterul sesiunii parlamentare în cadrul căreia deliberează la un moment dat. Așa fiind, o moțiune de cenzură ori o altă modalitate de control parlamentar poate fi exercitată, din punct de vedere constituțional și regulamentar, atât pe parcursul unei sesiuni ordinare, cât și într-o sesiune extraordinară.

72.Totodată, se arată că afirmația potrivit căreia procedura regulamentară declanșată de inițierea unei moțiuni de cenzură ar fi fost fragmentată pe parcursul mai multor sesiuni parlamentare este, la rândul ei, neîntemeiată, întrucât nicio dispoziție constituțională nu obligă ca procedura de depunere, prezentare și dezbatere a unei moțiuni de cenzură să se desfășoare pe parcursul unei singure sesiuni. Art. 113 alin. (1) din Constituție este valabil pentru cele trei momente esențiale ale procedurii respective de control parlamentar: inițierea, prezentarea și dezbaterea moțiunii de cenzură, finalizată prin supunerea acesteia votului membrilor Parlamentului, în timp ce art. 113 alin. (4) teza întâi din Constituție, care vizează depunerea moțiunii de cenzură, nu are incidență în cauza de față.

73.Guvernul a depus la dosarul cauzei un înscris precizator al cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională, prin care solicită constatarea existenței conflictului și readucerea autorității legiuitoare în „matca constituțională“ în raporturile sale cu Guvernul.

74.Prin precizările formulate, se arată că moțiunea de cenzură se constituie într-un adevărat instrument de natură constituțională pus la îndemâna Parlamentului în vederea realizării controlului parlamentar asupra activității Guvernului. Dispozițiile constituționale ale art. 113, coroborate cu cele privind angajarea răspunderii Guvernului din art. 114, reglementează o dimensiune juridică unitară a instituției, chiar dacă, contextual, procedeul poate interveni în două situații. Pe de o parte, aceasta poate reprezenta un demers fundamentat exclusiv pe voința Parlamentului de a sancționa Guvernul (art. 113) sau aceasta poate fi depusă în cadrul procedurii angajării răspunderii Guvernului. În acest context, important de precizat este faptul că și Curtea Constituțională a subliniat că prevederile Constituției nu reglementează două categorii de moțiuni de cenzură, ci, din contră, moțiunea de cenzură ca instituție juridică este una singură, reglementată de art. 113 din Constituție.

75.Se susține că pentru validitatea procesului de adoptare a moțiunii de cenzură trebuie parcurse mai multe etape cronologice și obligatorii, respectiv inițierea moțiunii de cenzură prin întrunirea numărului de semnături prevăzut de art. 113 alin. (2) din Constituție, depunerea acesteia la Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, comunicarea moțiunii Guvernului în ziua în care a fost depusă, prezentarea acesteia în cadrul unei ședințe comune a celor două Camere în cel mult 5 (cinci) zile de la data depunerii, exprimarea poziției Guvernului, dezbaterea și votul pe marginea moțiunii în 3 (trei) zile de la data când a fost prezentată. Or, în cauză, se arată că Parlamentul nu a acționat cu respectarea cadrului legal incident, întrucât, față de cronologia actelor emise de către acesta pe parcursul procedurii administrative, se relevă că la data de 17 august 2020, Parlamentul adoptă Decizia nr. 3/2020 privind convocarea Camerei Deputaților și Senatului în sesiune extraordinară, cu următorul obiect:

Camera Deputaților și Senatul se convoacă în sesiune extraordinară comună în data de 20 august 2020, ora 12,00, pentru perioada 20-31 august 2020, cu următoarea ordine de zi și următorul program:

–20 august 2020, ora 12,00 - prezentarea Moțiunii de cenzură nr. 2MC;

–31 august 2020, ora 14,00 - dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură

76.Ulterior, la data de 20 august 2020, „Parlamentul adoptă Decizia nr. 4/2020 privind modificarea Deciziei președinților Camerei Deputaților și Senatului nr. 3/2020, cu următorul obiect: «Decizia președinților Camerei Deputaților și Senatului nr. 3/2020 privind convocarea Camerei Deputaților și Senatului în sesiune extraordinară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 17 august 2020, se modifică după cum urmează: Camera Deputaților și Senatul se convoacă în sesiune extraordinară comună în data de 20 august 2020, ora 12,00, pentru perioada 20-31 august 2020, pentru prezentarea moțiunii de cenzură nr. 2MC»“.

77.La data de 27 august 2020, „Parlamentul adoptă Decizia nr. 5/2020 pentru modificarea și completarea Deciziei președinților Camerei Deputaților și Senatului nr. 3/2020 privind convocarea Camerei Deputaților și Senatului în sesiune extraordinară, cu următorul obiect:

Decizia președinților Camerei Deputaților și Senatului nr. 3/2020 privind convocarea Camerei Deputaților și Senatului în sesiune extraordinară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 17 august 2020, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

Camera Deputaților și Senatul se convoacă în sesiune extraordinară comună în data de 20 august 2020, ora 12,00, pentru perioada 20-31 august 2020, cu următoarea ordine de zi și următorul program:

–20 august 2020, ora 12,00 - prezentarea Moțiunii de cenzură nr. 2MC;

–31 august 2020, ora 14,00 - dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură.

78.Se susține că „din analiza cronologiei deciziilor Parlamentului de convocare a ședinței extraordinare, se poate constata că, deși prin Decizia nr. 3 din 17 august 2020 acesta a decis ca prezentarea moțiunii să se efectueze pe 20 august 2020, iar dezbaterile și votul să aibă loc la data de 31 august 2020, prin Decizia nr. 4 din 20 august 2020 a revenit asupra acestora și a stabilit doar momentul prezentării moțiunii de cenzură, respectiv la data de 20 august 2020, chiar în ziua emiterii deciziei cu același obiect. Ulterior datei de 20 august 2020, la care a avut loc prezentarea moțiunii de cenzură în Parlament, autoritatea legiuitoare a adoptat la data de 27 august 2020 Decizia nr. 5/2020 prin care a modificat Decizia nr. 3/2020, revitalizând în totalitate dispozițiile acesteia, stabilind că prezentarea moțiunii va avea loc la data de 20 august 2020, iar dezbaterile și votul, la 31 august 2020“.

79.Astfel, se concluzionează că, „din analiza parcursului decizional al Parlamentului, reiese nu numai faptul că acesta a intervenit asupra Deciziei nr. 3/2020, care a fost modificată prin Decizia nr. 4/2020, care stabilea doar data prezentării moțiunii, dar, mai mult decât atât, deși Decizia nr. 5/2020 avea ca obiect modificarea și completarea Deciziei nr. 3/2020, din analiza pretinselor modificări și completări se poate observa că Decizia nr. 5 nu modifică și nu completează în niciun fel Decizia nr. 3/2020, din contră, stabilește la data de 27 august 2020 cu caracter retroactiv că prezentarea moțiunii va avea loc la data de 20 august 2020“.

80.Față de conduita neregulamentară a Parlamentului în procedura de prezentare, dezbatere și supunere la vot a moțiunii de cenzură, întemeiată pe faptul că, deși depusă la data de 17 august 2020, ziua dezbaterilor și votului este una incertă tocmai prin raportare la modalitatea în care chiar Parlamentul a revenit anterior asupra propriului calendar, devin incidente considerentele Curții Constituționale prezentate în cuprinsul Deciziei nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010. Prin urmare, se apreciază că, „având în vedere că atât Constituția, cât și normele regulamentare ale Parlamentului instituie obligativitatea desfășurării dezbaterilor și votului într-un interval de 3 (trei) zile de la momentul prezentării moțiunii de cenzură, procedura trebuia încheiată cel târziu la data de 23 august 2020“. Se consideră că lipsa unei sancțiuni exprese în conținutul textului constituțional pentru nerespectarea termenului nu poate conduce la concluzia că dezbaterea și votul moțiunii de cenzură pot avea loc oricând, întrucât, astfel cum a arătat și Curtea Constituțională, aceasta atrage caracterul iluzoriu al instrumentului juridic și, în cele din urmă, lipsa de eficiență, în măsura în care actualitatea acestuia este afectată de trecerea timpului.

81.Cu privire la efectele moțiunii de cenzură, se arată că, pentru a crea un just echilibru între atributul constituțional al Parlamentului de a controla activitatea Guvernului și stabilitatea autorităților statului, Constituția a prevăzut ca, în măsura în care moțiunea de cenzură nu este adoptată, inițiatorii să nu mai dispună de acest instrument constituțional pe parcursul aceleiași sesiuni parlamentare. Rațiunea pentru care legiuitorul constituant a ales să limiteze astfel utilizarea moțiunii de cenzură rezidă în aceea că prin votul de respingere este reconfirmată încrederea acordată inițial Guvernului, motiv pentru care, pentru stabilitatea activității executive, un nou astfel de demers poate fi promovat după curgerea unei perioade de timp. Prin urmare, „textul constituțional anterior indicat este lipsit de interpretare în ceea ce privește inadmisibilitatea promovării unei noi moțiuni de cenzură în cadrul aceleiași sesiuni parlamentare în situația unui vot de respingere“.

82.Se susține că promovarea unei moțiuni de cenzură pe parcursul unei sesiuni parlamentare extraordinare, în raport cu limitarea expres reglementată de art. 113 alin. (4) din Constituție, este inadmisibilă. Sesiunea parlamentară reprezintă formă de lucru a Parlamentului, perioada în care acesta își exercită plenitudinea competențelor constituționale: funcția legislativă și funcția de control parlamentar, acestea fiind de trei feluri:

(i)două sesiuni permanente - ordinare cu perioadă de timp prestabilită la nivel constituțional care se desfășoară potrivit art. 66 alin. (1) din Constituție, președinții camerelor fiind obligați ca în perioadele stabilite la nivel constituțional să convoace Parlamentul în sesiune;

(ii)mai multe sesiuni periodice - extraordinare, care se convoacă obligatoriu de către președinții camerelor dacă există cererea titularilor stabiliți la nivel constituțional - președintele României, biroul permanent al fiecărei Camere, cel puțin o treime din numărul deputaților sau al senatorilor;

(iii)sesiunea de drept - în împrejurări deosebit de grave, de exemplu, art. 93 alin. (2) din Constituție privind starea de urgență sau de asediu sau art. 115 alin. (4) din Constituție, în ipoteza depunerii spre aprobare de către Guvern a unei ordonanțe de urgență, care poate fi considerată tot o sesiune extraordinară.

83.Deși sesiunea parlamentară extraordinară este prevăzută de Constituție ca modalitate de lucru a Parlamentului, aceasta este una alternativă, care, prin raportare la tipologia și regimul special, nu trebuie să se transforme într-un instrument care să suplinească cadrul de desfășurare a unor activități specifice sesiunilor ordinare.

84.În opinia Guvernului, analizând activitatea Parlamentului care, în această perioadă, se află, conform Constituției, în vacanță, respectiv în perioada dintre cele două sesiuni parlamentare ordinare, se poate observa că, fără a justifica o situație extraordinară, acesta a procedat la convocarea unei sesiuni extraordinare pentru a parcurge procedura moțiunii de cenzură.

85.Aparte de faptul că nu sunt întrunite condițiile constituționale și regulamentare pentru a convoca o sesiune parlamentară extraordinară, art. 113 din Constituție nu ridică probleme de interpretare în ceea ce privește faptul că, în situația unui vot de respingere, inițiatorii nu mai pot promova o nouă moțiune de cenzură în aceeași sesiune. Or, obiectul prezentei sesizări are ca punct central tocmai sintagma „aceeași sesiune“ din cuprinsul art. 113 alin. (4) din Constituție. Dacă în ceea ce privește sesiunile ordinare este previzibil faptul că dacă o moțiune de cenzură este respinsă, de exemplu, în prima sesiune ordinară, pe parcursul acesteia nu mai poate fi promovată o alta, nu același lucru se poate spune despre o moțiune depusă în cadrul unei sesiuni extraordinare. Având în vedere că sesiunea extraordinară are ca obiect aspecte punctuale, individualizate în cuprinsul convocatorului, este vădit în contradicție cu natura acesteia ca, în interpretarea per a contrario a art. 113 alin. (4) din Constituție, respectiv în situația unui vot de adoptare, Parlamentul să poată iniția o nouă moțiune de cenzură în cadrul aceleiași sesiuni parlamentare extraordinare. Mai mult, se poate constata că sesiunea extraordinară astfel convocată pentru parcurgerea etapelor moțiunii de cenzură are ca dată limită de desfășurare 31 august 2020, moment care coincide cu ziua votului asupra acesteia și, în consecință, cu finalizarea procesului constituțional în Parlament. Or, în măsura în care sesiunea extraordinară încetează în aceeași zi cu momentul la care se va cunoaște rezultatul votului asupra moțiunii de cenzură, fie de adoptare, fie de respingere, se naște veritabila nerespectare și lipsire de eficiență a prevederilor art. 113 alin. (4) din Constituție, întrucât, în situația unui vot de respingere, efectele acestuia se vor raporta la o sesiune extraordinară care a expirat.

86.Se consideră că interpretarea in extenso, în sensul în care o moțiune de cenzură poate fi promovată și pe parcursul unei sesiuni extraordinare, nu doar că deturnează voința legiuitorului constituant, dar deschide calea unui comportament discreționar și abuziv din partea Parlamentului, care, în mod conjunctural, poate convoca nenumărate sesiuni extraordinare pentru a utiliza instrumentul moțiunii de cenzură.

87.În concluzie, pentru a limita conduita discreționară a organismelor constituționale, se apreciază că interpretarea restrictivă este cea care se impune a fi validată în acest context, tocmai pentru a respecta matca constituțională a autorităților publice implicate în prezentul conflict juridic de natură constituțională.

88.Cu privire la încălcarea principiului cooperării și colaborării loiale între autorități, se citează considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 611 din 3 octombrie 2017, menționându-se că inclusiv Comisia de la Veneția a subliniat că o componentă importantă a principiului anterior indicat rezidă în procesul de punere în aplicare a prevederilor explicite și formale ale legii și ale Constituției. Or, obiectul prezentei cauze prezintă tocmai maniera discreționară în care Parlamentul înțelege să interpreteze și să aplice prevederile constituționale și regulamentare privitoare la moțiunea de cenzură.

89.Astfel, pentru respectarea principiului constituțional, respectarea normelor de drept pozitiv în vigoare și care reglementează atribuții, competențe, modalități de aplicare a instrumentelor constituționale reprezintă aspecte ce țin chiar de respectarea statului de drept. Având în vedere că dreptul pozitiv este cel care guvernează raporturile juridice dintre autoritățile publice parte a prezentului conflict, se apreciază că Parlamentul a neglijat componenta extra legem a conduitei instituționale, acordând prioritate legalității și formalismului în ceea ce privește raportul instituțional, în dauna practicilor constituționale care presupun dialog pentru soluționarea diferendului existent.

CURTEA,

examinând cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvern și Parlament, înscrisurile depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului Guvernului și ale reprezentanților președinților Camerei Deputaților și Senatului, prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reține următoarele:

(1)Admisibilitatea cererii formulate de către prim-ministrul Guvernului90. Sub aspectul titularului dreptului de a sesiza Curtea Constituțională cu soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională, Curtea constată că prim-ministrul este titular al acestui drept, conform art. 146 lit. e) din Constituție. În consecință, condiția de admisibilitate referitoare la titularul cererii este îndeplinită.

91.Sub aspectul autorităților publice care ar putea fi implicate într-un conflict juridic de natură constituțională, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale constante [a se vedea Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 7 iunie 2018, paragraful 55], acestea sunt numai cele cuprinse în titlul III din Constituție, și anume: Parlamentul, alcătuit din Camera Deputaților și Senat, Președintele României, ca autoritate publică unipersonală, Guvernul, organele administrației publice centrale și ale administrației publice locale, precum și organele autorității judecătorești (Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017, paragraful 58), respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii (Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 24 noiembrie 2008). De asemenea, pot fi părți în conflictul juridic de natură constituțională prim-ministrul sau ministrul justiției atunci când își exercită o atribuție proprie, Ministerul Justiției sau chiar prefectul (Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, paragrafele 57, 62). În cauza de față, părțile pretins aflate în conflict sunt Guvernul și Parlamentul, care sunt autorități publice cuprinse în titlul III din Constituție. Rezultă că este îndeplinită și condiția de admisibilitate referitoare la subiectele între care se poate naște un conflict juridic de natură constituțională.

92.Sub aspectul obiectului conflictului juridic de natură constituțională, se constată că cererea formulată de prim-ministru vizează modul procedural de exercitare a unei forme de control parlamentar asupra activității Guvernului, și anume condițiile necesar a fi întrunite pentru depunerea, prezentarea, dezbaterea și votarea unei moțiuni de cenzură, care, odată adoptată, se materializează într-o hotărâre parlamentară.

93.În jurisprudența sa, Curtea a concluzionat - prin Decizia nr. 533 din 12 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 24 iulie 2017 - că nu se poate constata existența unui conflict juridic de natură constituțională în sensul art. 146 lit. e) din Constituție, în ipoteza în care constatarea acestuia se solicită prin exercitarea controlului de constituționalitate asupra hotărârii de adoptare a moțiunii de cenzură. Așadar, solicitarea autorului sesizării adresată Curții Constituționale de a controla constituționalitatea extrinsecă a hotărârii Parlamentului de demitere a Guvernului nu intră în sfera conflictului juridic de natură constituțională, ci a controlului de constituționalitate a hotărârilor parlamentare. În cauză însă, Curtea reține că o asemenea hotărâre nu a fost încă adoptată, neînțelegerile purtând chiar asupra modului în care moțiunea de cenzură a fost inițiată și prezentată, existând o divergență în legătură chiar cu însăși posibilitatea dezbaterii și votării acesteia, așadar, un aspect care privește posibilitatea adoptării unei eventuale hotărâri, astfel că, în mod evident, cererea formulată nu vizează exercitarea unui control de constituționalitate asupra unei hotărâri deja adoptate. Totodată, se mai reține că aspectele de procedură parlamentară reflectă raporturi specifice de drept constituțional și se atașează ca elemente de constituționalitate extrinsecă ale legii/hotărârii parlamentare numai în condițiile adoptării sale, astfel că o situație litigioasă rezultată dintr-un asemenea raport poate face obiectul conflictului juridic de natură constituțională în lipsa adoptării actului antereferit.

94.De altfel, în jurisprudența sa, Curtea a reținut neîndeplinirea condiției de admisibilitate referitoare la obiectul conflictului juridic de natură constituțională numai atunci când pe această cale erau antamate aspecte de neconstituționalitate extrinsecă ale legilor deja adoptate în scopul reluării procedurii de legiferare cu privire la acestea (a se vedea, în același sens, Decizia nr. 259 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 15 mai 2015, paragrafele 49 și 50, Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, sau Decizia nr. 57 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 11 mai 2020), sens în care este și Decizia nr. 533 din 12 iulie 2017. Or, o astfel de situație nu se regăsește în cauza de față, ceea ce înseamnă că cererea prim-ministrului este admisibilă și urmează a fi analizată pe fond.

(2)Analiza cererii formulate de către prim-ministrul Guvernului95. Curtea constată că cererea formulată vizează o situație litigioasă, întrucât privește un diferend între Guvern și Parlament cu privire la procedura de adoptare a moțiunii de cenzură. Așadar, situația litigioasă are și un caracter juridic, întrucât vizează aspectele procedurale de adoptare a moțiunii de cenzură, și nu conținutul acesteia, care este unul eminamente politic; astfel, se impută Parlamentului o conduită care nesocotește condițiile necesar a fi întrunite pentru depunerea, prezentarea, dezbaterea și votarea unei moțiuni de cenzură. Totodată, situația juridică litigioasă are natură constituțională având în vedere că moțiunea de cenzură ține de domeniul dreptului constituțional și reprezintă un instrument constituțional de realizare a controlului parlamentar asupra activității Guvernului, iar cererea formulată vizează interpretarea art. 66 alin. (1) și art. 113 alin. (3) și (4) din Constituție. Pentru a se stabili însă existența unui conflict în sensul art. 146 lit. e) din Constituție, Curtea trebuie să determine dacă autoritățile publice implicate în acest diferend au încălcat vreun text constituțional, pentru că numai o atare conduită poate sta la baza generării conflictului (a se vedea Decizia nr. 285 din 21 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 28 iunie 2014, paragraful 51, sau Decizia nr. 27 din 22 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 28 februarie 2020, paragraful 39). Cu alte cuvinte, Curtea va verifica în ce măsură conduita imputată este contrară textelor constituționale antefererite.

(2.1.) Moțiunea de cenzură96. Raporturile dintre Parlament și Guvern sunt guvernate de principiul separației și echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție [Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010], și fac obiectul unui capitol distinct al Constituției (capitolul IV al titlului III), ceea ce indică importanța pe care legiuitorul constituant a acordat-o acestora, iar premisa acestor raporturi este controlul parlamentar asupra activității Guvernului [Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 12 iunie 2020, paragraful 85]. Din perspectiva funcției de control exercitate de Parlament asupra executivului, dispozițiile constituționale prevăd ca modalități de acțiune: informarea Parlamentului, procedura întrebărilor și interpelărilor, moțiunea de cenzură, angajarea răspunderii Guvernului sau delegarea legislativă (Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012).

97.În sistemul constituțional al României, ca și în majoritatea celorlalte state, controlul parlamentar, în general, este fără sancțiune. Unica excepție când controlul parlamentar are și sancțiune este cea în care acest control se exercită prin moțiunea de cenzură, a cărei adoptare are ca finalitate demiterea Guvernului (Decizia nr. 148 din 21 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 7 martie 2007 sau Decizia nr. 85 din 13 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 25 aprilie 2019, paragraful 38).

98.Curtea a mai statuat că, în situația în care Parlamentul consideră că Guvernul a adoptat o hotărâre inoportună sau nelegală, are la dispoziție instrumente consacrate constituțional, respectiv informarea (art. 111), întrebările, interpelările, moțiunile simple și de cenzură (art. 112 și art. 113), care reprezintă, practic, luări de poziție ale Parlamentului cu privire la activitatea Guvernului, în exercitarea controlului politic asupra acestuia (Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 1 iulie 2020, paragraful 54).

99.În jurisprudența sa (Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010), Curtea a statuat că „moțiunea de cenzură se constituie într-un adevărat instrument de natură constituțională pus la îndemâna Parlamentului în vederea realizării controlului parlamentar asupra activității Guvernului. Reglementarea generală a moțiunii de cenzură se regăsește în dispozițiile art. 113 din Constituție, iar anumite aspecte particulare ale acestei instituții juridice sunt reglementate prin art. 114 alin. (2) și (3) din Constituție. Aceste din urmă prevederi constituționale califică moțiunea de cenzură depusă în cadrul procedurii angajării răspunderii Guvernului ca fiind una «provocată», fără ca sub aspectul naturii juridice și al finalității urmărite să o deosebească de moțiunea de cenzură reglementată de art. 113 din Constituție. Astfel, Curtea reține că prevederile Constituției nu reglementează două categorii de moțiuni de cenzură, ci, din contră, moțiunea de cenzură ca instituție juridică este una singură, reglementată de art. 113 din Constituție; elementele specifice ce vizează moțiunea de cenzură inițiată în ipoteza angajării răspunderii Guvernului nu relevă decât două particularități procedurale (contextul inițierii - după prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege ce face obiectul angajării răspunderii - și posibilitatea constituțională de inițiere - indiferent dacă semnatarii săi au mai inițiat în cadrul aceleiași sesiuni parlamentare o moțiune de cenzură potrivit prevederilor art. 113 din Constituție), precum și o particularitate de natură substanțială (în cazul respingerii moțiunii de cenzură, programul, declarația de politică generală sau proiectul de lege se consideră adoptat), care nu pot califica moțiunea de cenzură prevăzută de art. 114 din Constituție ca un instrument de control parlamentar distinct de moțiunea de cenzură reglementată de art. 113 din Constituție. […] rezultă că, prin votarea unei moțiuni de cenzură, indiferent dacă aceasta a fost depusă în condițiile art. 113 sau art. 114 din Constituție, realizându-se controlul parlamentar, se retrage încrederea acordată Guvernului, ceea ce are drept efect demiterea acestuia“. Prin aceeași decizie, Curtea a statuat că „împiedicarea prezentării și refuzul de a dezbate o moțiune de cenzură deja depusă sunt contrare Constituției, întrucât acest lucru ar echivala cu eliminarea posibilității opoziției parlamentare de a cenzura și controla deciziile guvernamentale de angajare a răspunderii“.

(2.2.) Criticile referitoare la depunerea unei moțiuni de cenzură în afara sesiunii parlamentare ordinare100. Nicio dispoziție constituțională nu interzice depunerea unei moțiuni de cenzură în afara sesiunilor ordinare. Controlul parlamentar nu se desfășoară intermitent numai în cadrul sesiunilor ordinare ale Parlamentului, ci permanent, astfel că limitarea acestui control numai pentru perioadele 1 februarie-30 iunie și 1 septembrie-31 decembrie ale unui an calendaristic este lipsită de orice justificare. Faptul că art. 113 alin. (4) din Constituție prevede în mod expres că „Dacă moțiunea de cenzură a fost respinsă, deputații și senatorii care au semnat-o nu mai pot iniția, în aceeași sesiune, o nouă moțiune de cenzură, cu excepția cazului în care Guvernul își angajează răspunderea potrivit articolului 114“ nu înseamnă că deputații sau senatorii care au semnat/depus o moțiune de cenzură în cadrul sesiunii ordinare nu ar putea iniția o moțiune de cenzură în afara acestor sesiuni. Totodată, textul analizat nu circumstanțiază că deputații și senatorii pot iniția moțiunea de cenzură în sesiune ordinară, ci se referă la o interdicție de a iniția o nouă moțiune de cenzură în cadrul aceleiași sesiuni. Prin urmare, dacă legiuitorul constituant nu a distins în cuprinsul art. 113 alin. (4) din Constituție între sesiune ordinară sau extraordinară, rezultă că acest text vizează ambele categorii de sesiuni - Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, astfel că orice interpretare contrară se constituie într-o adăugare nepermisă la textul Constituției. Prin urmare, în fiecare sesiune extraordinară se poate depune câte o moțiune de cenzură, indiferent de numărul și durata sesiunilor extraordinare convocate în decursul unui an calendaristic în cele două perioade în care Parlamentul nu se află în sesiune ordinară [ianuarie, respectiv iulie-august].

101.Este adevărat că se ridică problema caracterului variabil al numărului de sesiuni extraordinare ce pot fi convocate, ceea ce multiplică în consecință numărul de moțiuni de cenzură ce pot fi depuse. Prin Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, paragrafele 109 și 113, Curtea a statuat că o conduită instituțională care se circumscrie colaborării loiale are, prin urmare, o componentă extra legem, întemeiată pe practici constituționale, care au ca finalitate primordială buna funcționare a autorităților statului, buna administrare a intereselor publice și respectul față de drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor. Finalitatea secundară este evitarea conflictelor interinstituționale și înlăturarea blocajelor în exercițiul prerogativelor lor legale. Instrumentele care concură la realizarea acestor finalități și care fac dovada unui comportament loial față de valorile constituționale sunt dialogul instituțional și stabilirea unor practici reciproc acceptate.

102.Rolul de a contribui la configurarea principiului colaborării loiale și al respectului reciproc îl au, în principal, instituțiile/autoritățile puse în situația de a colabora. Acestora le revine sarcina de a contura/structura posibilele forme pe care le poate adopta o conduită loială, în raport cu competențele legale ale fiecăreia dintre instituțiile/autoritățile aflate în colaborare și în raport cu valorile și principiile constituționale incidente respectivei colaborări. Colaborarea trebuie să fie făcută în formele prevăzute de lege, iar acolo unde legea tace, autoritățile publice trebuie să identifice și să stabilească, cu bună-credință, acele forme de colaborare care valorizează ordinea normativă constituțională și care nu prejudiciază principiile constituționale sub imperiul cărora ele funcționează și relaționează și nici drepturile sau libertățile fundamentale ale cetățenilor în serviciul cărora își desfășoară activitatea. Buna-credință trebuie manifestată deci în scopul găsirii de soluții care să surmonteze eventualele blocaje instituționale și care să asigure funcționarea eficientă a fiecărei autorități în parte, potrivit competențelor atribuite de lege. În situația în care identificarea acestor bune practici este dificil de realizat și rezolvarea diferendelor interinstituționale eșuează, autoritățile publice au posibilitatea de a apela la instrumentele constituționale de mediere, respectiv la procedura soluționării conflictelor de natură constituțională, prevăzută de art. 146 lit. e) din Constituție, care are ca scop tocmai restabilirea ordinii normative constituționale, prin interpretarea normelor Legii fundamentale incidente și stabilirea reperelor concrete de conduită loială față de valorile și principiile constituționale.

103.Rezultă că depunerea moțiunii de cenzură în cadrul sesiunilor extraordinare convocate trebuie realizată cu bună-credință în spiritul normelor de loialitate constituțională, astfel încât să nu se ajungă la alterarea însăși a rațiunii acestui instrument de realizare a controlului parlamentar.

(2.3.) Criticile privind depunerea unei moțiuni de cenzură în afara sesiunii parlamentare ordinare, fără să fi fost convocată, în prealabil, o sesiune extraordinară comună a celor două Camere având ca obiect depunerea, prezentarea, dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură104. Întrucât o moțiune de cenzură poate fi inițiată și în afara sesiunilor ordinare, se pune problema condițiilor necesar a fi întrunite pentru depunerea acesteia. Astfel, Curtea este chemată să decidă dacă este nevoie ca la momentul depunerii moțiunii de cenzură (i) cele două Camere ale Parlamentului să fie fiecare dintre ele convocată în sesiune extraordinară, care să se desfășoare concomitent, (ii) cele două Camere ale Parlamentului să fie convocate în ședință comună în cadrul sesiunii extraordinare (sesiune extraordinară comună) sau (iii) cele două Camere ale Parlamentului pot fi și în vacanță parlamentară (nu sunt în sesiune extraordinară).

105.Curtea reține că prima ipoteză este cea judicioasă, în sensul că, la momentul depunerii moțiunii de cenzură, cele două Camere ale Parlamentului trebuie să fi fost întrunite, să lucreze și să funcționeze concomitent în ședințe separate și sesiuni extraordinare separate, indiferent de ordinea de zi a acestora. Aceste condiții trebuie îndeplinite pentru că numai în acest fel Parlamentul lucrează și este întrunit, potrivit art. 65 alin. (1) și art. 66 alin. (2) din Constituție, exercitându-și atât funcția de legiferare, limitată la ordinea de zi pentru care a fost convocat în sesiune extraordinară, cât și funcția de control parlamentar.

106.Totodată, Curtea reține că cea de-a doua ipoteză expusă nu poate fi acceptată, pentru că, indiferent că este vorba despre o sesiune ordinară sau extraordinară, ședințele comune se convoacă de drept sau ori de câte ori este necesar de către președinții celor două Camere, Parlamentul nefiind și într-o ședință comună „permanentă“. Astfel, chiar dacă într-o sesiune ordinară se depune o moțiune de cenzură, nu trebuie ca în prealabil să fi fost convocată o ședință comună pentru depunerea acesteia, ci doar pentru prezentarea, dezbaterea și votarea sa. De altfel, ar fi și absurdă o asemenea convocare realizată de președinții celor două Camere înainte de depunerea moțiunii de cenzură, aceștia neavând certitudinea că aceasta va fi și depusă. Prin urmare, de abia după ce moțiunea de cenzură a fost depusă, aceștia sunt obligați să convoace cele două Camere ale Parlamentului în ședință comună.

107.Nici cea de-a treia ipoteză nu poate fi acceptată, pentru că ea ab initio presupune că Parlamentul nu este întrunit, or, funcția sa de control se poate realiza doar dacă se află în sesiune. De aceea Parlamentul se convoacă de drept/ obligatoriu, după caz, pentru realizarea controlului parlamentar în anumite situații [cu privire la convocarea de drept a Parlamentului, a se vedea art. 92 și 93 din Constituție, iar cu privire la convocarea obligatorie a Parlamentului, a se vedea art. 115 alin. (5) din Constituție], ceea ce înseamnă că în celelalte situații, care nu sunt expres menționate în textul Constituției, Parlamentul trebuie să fi fost convocat anterior declanșării procedurii de control parlamentar.

108.În cauza de față, la data depunerii moțiunii de cenzură, atât Camera Deputaților (a se vedea Decizia președintelui Camerei Deputaților nr. 7/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 28 iulie 2020), cât și Senatul (Decizia președintelui Senatului nr. 10/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 31 iulie 2020) se aflau în sesiune extraordinară, astfel că moțiunea de cenzură a fost depusă cu respectarea art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (2) și art. 113 din Constituție.

(2.4.) Criticile privind convocarea celor două Camere ale Parlamentului în ședință comună având ca obiect doar prezentarea moțiunii de cenzură109. Pentru analiza acestei probleme, trebuie realizată o distincție între depunerea moțiunii de cenzură, pe de o parte, și prezentarea/dezbaterea/votarea acesteia, pe de altă parte. Astfel cum s-a arătat, pentru depunerea moțiunii de cenzură cele două Camere trebuie să fie în sesiune ordinară sau extraordinară, însă pentru prezentarea/dezbaterea/votarea acesteia cele două Camere trebuie să lucreze în ședință comună. Dacă primul aspect (depunerea moțiunii de cenzură) ține de voința politică a deputaților/senatorilor, care trebuie să țină seama de o precondiție procedurală pentru depunerea moțiunii de cenzură, cel de-al doilea aspect (prezentarea/ dezbaterea/votarea moțiunii de cenzură) ține de procedura pe care Parlamentul trebuie să o urmeze odată ce moțiunea de cenzură a fost depusă.

110.În cauză, este adevărat că ședința comună a fost convocată numai pentru prezentarea moțiunii de cenzură (Deciziile președinților Camerei Deputaților și Senatului nr. 3/2020 privind convocarea Camerei Deputaților și Senatului în sesiune extraordinară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 17 august 2020 și nr. 4/2020 privind modificarea Deciziei nr. 3/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 20 august 2020), însă este evident că dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură sunt legate în mod intrinsec de prezentarea acesteia, astfel că modul neadecvat de redactare a celor două decizii a fost corectat prin Decizia președinților Camerei Deputaților și Senatului nr. 5/2020 pentru modificarea și completarea Deciziei nr. 3/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 27 august 2020. Dacă nu s-ar fi corectat această inadvertență, moțiunea de cenzură ar fi trebuit să fie atât prezentată, cât și dezbătută și votată tot în perioada 20-31 august 2020, pentru că prezentarea în mod implicit atrage dezbaterea și votul (a se vedea și Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010). Corectându-se această inadvertență, s-a stabilit și ordinea de zi a sesiunii extraordinare comune prin Decizia nr. 5/2020, iar dezbaterea și votarea moțiunii au fost stabilite pentru data de 31 august 2020.111. Totodată, Curtea reține că, în cauză, nu se pun probleme de retroactivitate a Deciziei nr. 5/2020, așa cum susține autorul cererii, întrucât nu modifică data unor evenimente deja epuizate (data la care a avut loc prezentarea moțiunii de cenzură), ci aduce o modificare, în completarea deciziei inițiale, cu privire la data dezbaterii și votării moțiunii de cenzură. Modul de formulare a Deciziei nr. 5/2020 nu relevă decât o opțiune de redactare a acesteia, și nu de repunere în discuție a unor fapte/acte deja consumate, aspect care ar fi, de altfel, și contrafactual.

(2.5.) Criticile privind imposibilitatea dezbaterii și votării moțiunii de cenzură într-o altă sesiune decât cea în care a fost depusă112. Autorul cererii contestă posibilitatea prezentării/ dezbaterii/votării moțiunii de cenzură într-o altă sesiune decât cea în care aceasta a fost depusă. Astfel cum s-a arătat, din punct de vedere procedural, trebuie să se realizeze o diferență netă între depunerea moțiunii de cenzură, pe de o parte, și prezentarea/dezbaterea/votarea acesteia. Odată depusă, în sarcina Parlamentului se nasc o serie de obligații legate, ce nu pot fi fragmentate. Astfel, în cel mult 5 zile de la data depunerii, moțiunea de cenzură trebuie prezentată în ședința comună a celor două Camere [art. 94 alin. (1) teza a doua din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 25 martie 2020], iar după 3 zile de la prezentare trebuie dezbătută și votată [art. 113 alin. (3) din Constituție și art. 94 alin. (2) din Regulament]. Totodată, data și locul ședinței comune, împreună cu invitația de participare, se comunică Guvernului de către președintele Camerei Deputaților, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc [art. 94 alin. (3) din Regulament].

113.Cu alte cuvinte, dacă o moțiune de cenzură este depusă în ultima zi a sesiunii ordinare, Parlamentul trebuie să țină cont de aceste termene, neputând-o considera caducă (pentru că nu ar putea să o voteze în respectiva sesiune ordinară) sau reporta pentru viitoarea sesiune ordinară (pentru că nu ar respecta termenele defipte și ar crea un climat de insecuritate guvernamentală); prin urmare, ea va fi prezentată/dezbătută/ votată în cadrul unei sesiuni extraordinare, consecutive celei ordinare. În același sens, dacă o moțiune de cenzură este depusă într-o sesiune extraordinară (în ultima zi a acesteia) nu înseamnă că ea va deveni caducă sau că va fi reportată pentru o sesiune extraordinară consecutivă celei ordinare (peste 5 sau 4 luni, după caz), ci ea se va prezenta/dezbate/vota potrivit termenelor defipte în Regulamentul ședințelor comune și în Constituție, chiar în sesiune ordinară. Ceea ce este necesar este ca Parlamentul să fie în sesiune, adică să fie întrunit și să lucreze în ședință comună.

114.Prin urmare, nu este un criteriu de constituționalitate ca depunerea/prezentarea/dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură să se realizeze în cadrul aceleiași sesiuni sau în sesiuni de aceeași natură. Constituția impune obligația prezentării și a dezbaterii (urmată de vot), iar între acestea trebuie să existe un interval de cel puțin 3 zile. Un termen constituțional imperativ nu poate fi încălcat pe motiv că dezbaterea moțiunii de cenzură ar urma să aibă loc în afara sesiunii în care a fost depusă sau prezentată. Totodată, natura moțiunii de cenzură, de instrument al controlului parlamentar, impune o anumită celeritate a procedurii, ceea ce înseamnă că aceasta trebuie dezbătută după cel puțin 3 zile de la prezentare, dar într-un interval de timp adecvat.

115.În acest context, contrar susținerilor prim-ministrului Guvernului, potrivit cărora dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură se fac într-un interval de 3 zile de la momentul prezentării sale, astfel că procedura ar fi trebuit încheiată până la 23 august 2020, Curtea reține că, în realitate, art. 113 alin. (3) din Constituție se referă la dezbaterea moțiunii de cenzură după 3 zile de la data când a fost prezentată în ședința comună a celor două Camere. Cu alte cuvinte, Constituția cuprinde o interdicție, și anume ca dezbaterea moțiunii de cenzură să nu se facă în intervalul de 3 zile consecutiv prezentării acesteia, ci la o dată ulterioară. Prin urmare, nici Constituția și nici Regulamentul nu cuprind un termen în interiorul căruia trebuia dezbătută și votată moțiunea de cenzură, înțelegându-se însă că procrastinarea procedurii este incompatibilă cu natura acestui instrument de control parlamentar, astfel că o obligație extra legem în spiritul cooperării loiale dintre autorități trebuie realizată într-un ritm adecvat menit să evite incertitudinea juridică prin raportare la finalitatea sa.

(2.6.) Concluzii116. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că moțiunea de cenzură a fost depusă, în mod corect, într-o sesiune extraordinară convocată separat pentru cele două Camere ale Parlamentului și că au fost respectate termenul de prezentare a acesteia în ședință comună a celor două Camere, precum și termenele de dezbatere și vot. Caracterul inadecvat al conținutului Deciziilor președinților Camerei Deputaților și Senatului nr. 3/2020 și 4/2020 a fost corectat prin Decizia președinților Camerei Deputaților și Senatului nr. 5/2020, ceea ce demonstrează că Parlamentul a reușit să se autoregleze, motiv pentru care nu este necesară intervenția Curții Constituționale (a se vedea Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 10 octombrie 2019, paragraful 107). Faptul că, ulterior, în ședința comună de dezbatere și vot convocată pentru data de 31 august 2020, plenul reunit al celor două Camere nu a avut cvorum pentru dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură, drept pentru care aceasta a fost amânată, reprezintă un aspect care excedează competenței Curții Constituționale, însă Parlamentul este obligat să dezbată și să voteze într-un timp scurt moțiunea de cenzură, chiar în cursul sesiunii ordinare deja începute, pentru că, odată depusă, moțiunea de cenzură trebuie prezentată, dezbătută și votată (a se vedea Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010).

117.Prin urmare, în urma analizei efectuate, Curtea reține că nu există niciun blocaj instituțional generat de modalitatea în care Parlamentul a înregistrat și prezentat Moțiunea de cenzură nr. 2MC/17 august 2020 - „Guvernul PNL - De la Pandemie la pande-mită generalizată. Belșug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor“. Astfel, Parlamentul și-a îndeplinit atribuțiile conform cu prevederile Constituției și, în aceste condiții, diferendul invocat de Guvern cu privire la interpretarea art. 66 și art. 113 din Constituție nu poate fi echivalat din punct de vedere juridic cu un conflict în sensul autonom pe care îl presupune art. 146 lit. e) din Constituție. De aceea, Curtea nu poate constata existența niciunui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern.

118.Curtea, ajungând la concluzia inexistenței conflictului juridic de natură constituțională, reține că această soluție a fost împărtășită de toți judecătorii acesteia. Totuși, în minuta deciziei, doi judecători ai Curții Constituționale au consemnat faptul că aceasta a fost luată „cu opinia separată (concurentă)“ a unuia dintre judecători și „cu opinia separată […] în sensul respingerii sesizării ca inadmisibilă“ a celuilalt judecător. Problema ridicată de aceste mențiuni de pe minuta deciziei este una ce privește tehnica de consemnare și de exprimare a semnificației votului. Curtea observă că în primul caz expresia consemnată pe minută - „cu opinia separată (concurentă)“ - este echivocă, iar în cel de-al doilea caz expresia folosită are un caracter precis, însă argumentele celor doi judecători ai Curții Constituționale, în esență, au vizat ideea de respingere a cererii formulate și, ca atare, inexistența conflictului juridic de natură constituțională.

119.Potrivit art. 59 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Judecătorul care a votat împotrivă poate formula opinie separată. Cu privire la motivarea deciziei se poate formula opinie concurentă. Opinia separată și, după caz, cea concurentă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, împreună cu decizia“. Totodată, art. 426 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevede că „În cazul în care unul dintre judecători sau asistenți judiciari a rămas în minoritate la deliberare, el își va redacta opinia separată, care va cuprinde expunerea considerentelor, soluția pe care a propus-o și semnătura acestuia. De asemenea, judecătorul care este de acord cu soluția, dar pentru considerente diferite, va redacta separat opinia concurentă“. Aplicând aceste dispoziții procedurii din fața instanței constituționale, în virtutea art. 14 din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că sintagmele „a votat împotrivă“ și „a rămas în minoritate“ în situația unei decizii de respingere a cererii/ sesizării denotă faptul că judecătorul Curții Constituționale a votat pentru admiterea acesteia. Dacă un judecător al Curții Constituționale nu este de acord cu considerentele deciziei, dar este de acord cu soluția pronunțată, opinia pe care acesta o redactează nu poate fi decât una concurentă. Așadar, calificarea unei opinii ca fiind separată se raportează la soluția deciziei, iar a uneia concurente se raportează la considerentele deciziei.

120.Or, în situația de față, Curtea constată că cei doi judecători ai Curții Constituționale nicidecum nu au votat pentru admiterea cererii/sesizării, ci au sprijinit fără ezitare soluția deciziei, aducând motive suplimentare în sensul respingerii cererii formulate chiar ca inadmisibilă, adică pentru considerente diferite față de cele reținute, ceea ce înseamnă că, potrivit art. 59 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 și art. 426 alin. (2) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, opiniile celor doi judecători se constituie în veritabile opinii concurente la decizia pronunțată, neafectând caracterul unanim al soluției de constatare a inexistenței conflictului juridic de natură constituțională.

121.Prin urmare, independent de titlul pe care cei doi judecători ai Curții Constituționale l-au dat opiniei formulate (concurentă/separată) și indiferent de dorința acestora de a se menționa faptul că decizia ar fi fost pronunțată cu majoritate de voturi, concluzia evidentă care se impune este aceea că soluția Curții Constituționale de respingere a cererii formulate și de inexistență a conflictului juridic de natură constituțională invocat a fost luată cu unanimitate de voturi.

122.Având în vedere considerentele expuse, dispozițiile art. 146 lit. e) din Constituție, precum și prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale art. 34 și 35 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge cererea formulată de prim-ministrul Guvernului și constată că nu există conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, generat de modalitatea în care Parlamentul a înregistrat și a prezentat Moțiunea de cenzură nr. 2MC/17 august 2020 - „Guvernul PNL - De la Pandemie la pande-mită generalizată. Belșug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor“.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică președinților celor două Camere ale Parlamentului și prim-ministrului Guvernului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 14 septembrie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-șef,

Benke KárolyOPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu soluția pronunțată - în mod greșit, din punctul nostru de vedere, cu unanimitate de voturi de Curtea Constituțională - formulăm prezenta opinie separată, considerând că cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvernul României, pe de o parte, și Parlamentul României, pe de altă parte, trebuia respinsă ca inadmisibilă și nu analizată pe fond, iar motivarea acesteia trebuia să se limiteze strict la susținerea acestui dispozitiv, având în vedere, pe de o parte, efectele juridice ale deciziilor Curții Constituționale iar, pe de altă parte, regimul juridic al cauzelor de inadmisibilitate, astfel cum vom arăta în cele ce urmează.

1.Rolul și importanța opiniei separate/concurente a judecătorului constituțional la soluționarea cauzei. Distincția dintre opinia separată și opinia concurentă1.1. În cazul în care cu privire la o chestiune asupra căreia Plenul Curții Constituționale a deliberat nu se poate consemna unanimitatea votului, decizia sau hotărârea se adoptă cu majoritate de voturi, iar în baza art. 59 din Legea nr. 47/1992 republicată, judecătorul sau judecătorii rămași în minoritate la deliberare au posibilitatea de a redacta opinie separată, care va cuprinde expunerea considerentelor, soluția diferită propusă și semnătura. În astfel de situații Plenul Curții nu poate decide în locul judecătorilor rămași în minoritate semnificația votului lor și nici nu le poate impune redactarea unei opinii concurente dacă aceștia nu au votat pentru soluția concretă adoptată de opinia majoritară, iar considerentele pe care le prezintă în opinia separată susțin o soluție net diferită pe fond și în conținut.

Deliberarea are loc în secret, dar rezultatul deliberării este public și se exprimă în decizia ori hotărârea Curții Constituționale, ce trebuie adusă la cunoștința generală, iar raționamentul judecătorului pus față în față cu problema de drept ce urmează a fi soluționată nu trebuie să fie șablonizat ori unilateral dimensionat, ci trebuie să fie flexibil, creator, mereu în căutarea soluției judiciare corecte pentru actul de justiție efectuat.

1.2.Opinia separată, cunoscută și sub denumirea de opinie discordantă, divergentă sau dizidentă, prezintă soluția deosebită/diferită la care au ajuns judecătorii rămași în minoritate la deliberarea asupra unei pricini, comparativ cu opinia majorității judecătorilor din cadrul aceluiași complet de judecată.

Spre deosebire de opinia separată, opinia concurentă reprezintă o opinie concordantă cu soluția concretă adoptată prin hotărârea pronunțată într-o cauză și care aduce un plus la motivarea acesteia.

Opinia separată a judecătorului, fiind anexată hotărârii adoptate de Plenul Curții Constituționale, constituie parte integrantă și integrată a practicii jurisdicției constituționale și, din această perspectivă, reprezintă o concretizare a independenței, imparțialității judecătorului constituțional și supunerii lui numai legii - principiu de bază în procesul judiciar și care trebuie să rămână mereu în epicentrul activității judecătorești în general, și a activității Curții Constituționale în special.

Totodată, opinia separată a judecătorului are menirea de a fi o supapă pentru semnalizarea problemelor de drept cu care se confruntă Plenul Curții la deliberare, de natură să influențeze pozitiv legislația, jurisprudența și doctrina juridică care, în mod cert, vor aprecia valoarea argumentelor prezentate în susținerea soluțiilor promovate pentru rezolvarea acelor probleme de drept.

1.3.În prezenta cauză am formulat opinie separată și nu opinie concordantă (concurentă) cu opinia majoritară, fapt pentru care, din punctul nostru de vedere, soluția adoptată de Plenul Curții cu unanimitate de voturi este greșită, în realitate soluția impunându-se a fi pronunțată cu majoritate de voturi, așa cum demonstrează argumentele pe care le vom expune în continuare.

În această cauză s-a pus problema naturii juridice a opiniei pe care trebuie să o redacteze judecătorul ce formulează opinie individuală, respectiv dacă aceasta este o opinie separată sau, dimpotrivă, o opinie concurentă și, în raport de ce criterii ori condiții, ar putea Plenul Curții să aprecieze dacă decizia pronunțată în cauză s-a luat cu unanimitate ori cu majoritate de voturi.

1.4.Concret, Plenul Curții a considerat că, în cazul deciziilor de admitere sau de respingere - a cererilor de soluționare a unor conflicte juridice de natură constituțională/a obiecțiilor de neconstituționalitate/a excepțiilor de neconstituționalitate - pronunțate conform competențelor sale, dacă judecătorul ce formulează opinie individuală ajunge la o soluție asemănătoare cu soluția generală la care a ajuns majoritatea judecătorilor, opinia pe care o formulează trebuie să fie întotdeauna una concurentă, întrucât acel judecător ar fi fost de acord cu soluția majoritară (de admitere/respingere), neavând relevanță conținutul ori natura respectivei decizii și nici obiectul asupra căreia poartă. De exemplu, opinia individuală ar trebui să fie întotdeauna una concurentă chiar dacă judecătorii care susțin opinia majoritară apreciază că se impune invalidarea actului normativ în integralitatea sa, iar judecătorul cu opinie individuală apreciază că doar o dispoziție/unele dispoziții a/ale legii este neconstituțională/sunt neconstituționale. Totodată, Plenul Curții a apreciat că nu are relevanță dacă judecătorii din opinia majoritară apreciază că s-ar impune a se pronunța o decizie de admitere pură și simplă, iar judecătorul cu opinie individuală apreciază că s-ar impune a se pronunța tot o decizie de admitere, dar nu pură și simplă, ci o decizie interpretativă.

1.5.O apreciere identică a făcut-o Plenul Curții și în privința soluțiilor de respingere - a cererilor de soluționare a unor conflicte juridice de natură constituțională/a obiecțiilor de neconstituționalitate/a excepțiilor de neconstituționalitate - considerând că, dacă judecătorul cu opinie individuală a fost de acord cu soluția de respingere, nu interesează dacă cererea/obiecția/excepția a fost respinsă ca neîntemeiată, ori ca prematură sau tardivă ori ca inadmisibilă, în oricare din aceste situații judecătorul cu opinie individuală fiind obligat să redacteze o opinie concurentă și nu o opinie separată.

1.6.Practic, Plenul Curții Constituționale consideră că se poate formula opinie separată doar în situația în care Curtea a pronunțat o soluție (spre exemplu, de admitere) iar judecătorul cu opinie individuală apreciază că s-ar impune a se pronunța în cauză o soluție diametral opusă (în exemplul nostru, de respingere).

1.7.Apreciem că acest raționament al Plenului Curții este greșit, iar distincția dintre opiniile separate și cele concurente este mai bine evidențiată dacă analizăm tipologia deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională.

Complexitatea reglementărilor, însoțită adesea de necesitatea adaptării controlului de constituționalitate unor deziderate de securitate juridică, determină ca exercitarea acestui control să conducă nu doar la pronunțarea unor soluții simple, prin care textul sau textele criticate să fie constatate a fi sau nu în concordanță cu normele Legii fundamentale.

De multe ori, Curțile Constituționale realizează mai mult decât o simplă atestare a conformității dispozițiilor legale contestate cu Constituția. Prin actele pe care le pronunță, instanțele de contencios constituțional stabilesc principii și reguli, delimitează competențe ale autorităților publice, oferă orientări și soluții cu privire la modul de interpretare a Constituției, a legislației infraconstituționale, astfel încât să fie în concordanță cu normele Legii fundamentale, și chiar „corectează“, în raport de normele constituționale, omisiuni legislative. La rândul lor, aceste soluții, cu un grad ridicat de complexitate, influențează ansamblul normativ, precum și aplicarea dispozițiilor legale, în cadrul fenomenului general de constituționalizare a dreptului.

1.8.În doctrină s-au realizat astfel de clasificări ale deciziilor pronunțate de Curte pornind:

–de la criteriul care se referă la «conduita» concretă a Curții Constituționale, activitatea ei creatoare - în limitele permise de Constituție -, când este vorba să dea soluții unor probleme complexe de constituționalitate și, adeseori, inedite;

–și de la efectele pe care le produc deciziile Curții.

Față de aceste criterii, au fost identificate două mari categorii de decizii:

1.8.1.Deciziile simple (denumite și pure și simple) sunt deciziile prin care se constată, fie neconstituționalitatea integrală sau parțială a legii ori a ordonanței (s.n. decizie de admitere), fie se constată constituționalitatea acestora în raport cu criticile de neconstituționalitate (s.n. decizie de respingere). Dacă prin decizie se constată neconstituționalitatea, ea produce efecte erga omnes, adică are un efect obligatoriu general, care vizează toate autoritățile publice, cetățenii și persoanele juridice de drept privat. Datorită acestui fapt o parte deloc neglijabilă a doctrinei constituționale asimilează aceste decizii cu actele având forța legii. Cu titlu exemplificativ reținem:

–decizia nr. 573 din 20 septembrie 2018 prin care s-a constatat că, „dispozițiile art. 434 alin. (2) lit. g) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale“ (în același sens sunt și deciziile nr. 547 din 7 iulie 2020 și nr. 452 din 24 iunie 2020);

–și decizia nr. 537 din 18 iulie 2018 prin care s-a constatat că „legea manualului școlar este neconstituțională, în ansamblul său“ (în același sens sunt și deciziile nr. 591 din 14 iulie 2020 și nr. 235 din 2 iunie 2020).

1.8.1.1.Deciziile Curții prin care s-a constatat neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții din acestea produc efectele prevăzute la art. 147 alin. 1 din Constituție (respectiv acea lege/ordonanță ori acele dispoziții din lege/ordonanță își încetează efectele juridice). Practic, o astfel de decizie prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate face ca legea sau ordonanța declarată neconstituțională ori textul/textele din cadrul lor să nu se mai aplice, ca și cum ar fi abrogate prin lege, conducând la invalidarea normei/normelor legale.

1.8.1.2.Totodată, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, distincția dintre:

–o decizie a Curții de admitere a obiecției și de constatare a neconstituționalității legii/ordonanței în ansamblul ei, – față de o decizie a Curții, tot de admitere a unei obiecții, dar prin care se constată neconstituționalitatea doar a unei/unor dispoziții ale legii/ordonanței pronunțate conform competențelor sale, dacă judecătorul ce formulează opinie individuală ajunge la o soluție asemănătoare cu soluția generală la care a ajuns majoritatea judecătorilor, opinia pe care o formulează trebuie să fie întotdeauna una concurentă, întrucât acel judecător ar fi fost de acord cu soluția majoritară (de admitere/respingere), neavând relevanță conținutul ori natura respectivei decizii și nici obiectul asupra căreia poartă. De exemplu, opinia individuală ar trebui să fie întotdeauna una concurentă chiar dacă judecătorii care susțin opinia majoritară apreciază că se impune invalidarea actului normativ în integralitatea sa, iar judecătorul cu opinie individuală apreciază că doar o dispoziție/unele dispoziții a/ale legii este neconstituțională/sunt neconstituționale. Totodată, Plenul Curții a apreciat că nu are relevanță dacă judecătorii din opinia majoritară apreciază că s-ar impune a se pronunța o decizie de admitere pură și simplă, iar judecătorul cu opinie individuală apreciază că s-ar impune a se pronunța tot o decizie de admitere, dar nu pură și simplă, ci o decizie interpretativă.

1.8.1.3.Astfel, o jurisprudență constantă a Curții Constituționale în ceea ce privește constatarea neconstituționalității în ansamblu a unei legi, și nu doar a unor dispoziții din aceasta, a stabilit faptul că pronunțarea unei astfel de decizii are un efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecința fiind încetarea procesului legislativ în privința respectivei reglementări, la data publicării deciziei Curții în Monitorul Oficial al României, Partea I. Aceasta, deoarece însăși decizia Curții reprezintă, prin raportare la art. 147 alin. (4) din Constituție, temeiul pentru încetarea de drept a respectivului demers legislativ. Mai departe, este opțiunea legiuitorului dacă decide să mai legifereze în respectiva materie sau nu, iar dacă își menține voința de reglementare, atunci trebuie să o facă ab initio, în cadrul unui nou proces legislativ, cu parcurgerea tuturor etapelor sale specifice: înregistrarea unei inițiative legislative, însoțită de expunerea de motive, solicitarea și obținerea avizelor necesare, procedura întocmirii rapoartelor în comisiile de specialitate ale fiecărei Camere, dezbaterile și votul din fiecare Cameră, potrivit competenței stabilite de art. 75 din Constituție (a se vedea Decizia nr. 308 din 28 martie 2012, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, Decizia nr. 432 din 21 iunie 2018 sau Decizia nr. 412/20.06.2019).

1.8.1.4.În situația în care prin decizia de admitere pronunțată, Curtea constată neconstituționalitatea doar a unei/unor dispoziții ale legii se deschide - așa cum Curtea a stabilit tot pe cale jurisprudențială - procedura de reexaminare a legii, la care face referire textul art. 147 alin. 2 din Constituție, respectiv punerea de acord a acelor dispoziții constatate neconstituționale cu decizia Curții. Așadar, procedura reexaminării legii nu poate fi aplicată când în discuție este un act normativ declarat neconstituțional în ansamblul său.

1.8.1.5.Aceste efecte diferite ale celor două tipuri de decizii de admitere pronunțate de Curte determină ca judecătorul ce nu îmbrățișează opinia majoritară să nu poată formula opinie concurentă, ci doar opinie separată.

1.8.2.Deciziile interpretative sau intermediare

În ceea ce privește aceste decizii Curtea, de regulă, la redactarea dispozitivului folosește expresia:

-„admite (excepția/obiecția) de neconstituționalitate și constată că prevederile sunt constituționale numai în măsura în care…“ (a se vedea Decizia nr. 121 din 16 octombrie 1996);

-„admite (excepția/obiecția) de neconstituționalitate și constată că prevederile sunt neconstituționale în măsura în care…“ (a se vedea deciziile nr. 818, 819, 820, 821 din 3 iulie 2008);

În acest tip de decizii de admitere Curtea:

–fie arată care este înțelesul constituțional al normei și, pe cale de consecință, dispune ca, numai acel înțeles să fie aplicat de instanța de judecată;

–fie arată care este înțelesul neconstituțional al normei și, pe cale de consecință, dispune ca, instanțele să nu aplice norma în acel sens, oricare altă interpretare fiind în acord cu legea fundamentală.

Prin aceste decizii interpretative practic Curtea evită să constate neconstituționalitatea dispozițiilor de lege criticate și stabilește doar un înțeles al normei în conformitate cu Constituția.

1.8.2.1.În ceea ce privește efectele deciziilor interpretative reținem că, spre deosebire de deciziile de admitere pure și simple - potrivit cărora textele de lege a căror neconstituționalitate a fost constatată își încetează efectele juridice, normele legale fiind practic invalidate - , în cazul deciziilor interpretative textele de lege care au făcut obiectul controlului de constituționalitate nu sunt eliminate din legislație, ci vor putea fi în continuare aplicate, însă în interpretarea obligatorie stabilită de către Curtea Constituțională, respectiv cu eliminarea acelei interpretări constatată ca fiind neconstituțională.

1.9.Situația este similară și în cazul deciziilor de respingere - a cererilor de soluționare a unor conflicte juridice de natură constituțională/a obiecțiilor de neconstituționalitate/a excepțiilor de neconstituționalitate - pronunțate de Curte, efectele unor astfel de decizii fiind total diferite, în raport de cauza care a determinat respingerea cererii/obiecției/excepției de neconstituționalitate, respectiv dacă cererea/obiecția/excepția a fost respinsă ca neîntemeiată/prematură/tardivă/inadmisibilă.

1.10.Drept urmare, în raport de considerentele expuse anterior apreciem că natura juridică a opiniei individuale pe care o formulează judecătorul constituțional - opinie separată sau opinie concurentă - nu se poate limita doar la analiza faptului că acel judecător a fost de acord cu soluția generică - de admitere ori de respingere -, ci trebuie examinate cauzele care au determinat adoptarea soluției de admitere ori de respingere și care, în raport de natura lor:

–fie îl poziționează pe acel judecător să motiveze o opinie separată, după cum apreciază că soluția sa de admitere/respingere se fundamentează pe alte împrejurări decât cele avute în vedere în opinia majoritară;

–fie îl determină pe acel judecător să motiveze o opinie concurentă, atunci când soluția sa de admitere/respingere se bazează pe cauze similare celor avute în vedere de toți ceilalți judecători.

1.11.Pentru toate aceste considerente apreciem că soluția adoptată în prezenta cauză de Plenul Curții cu unanimitate de voturi este greșită, în realitate soluția impunându-se a fi pronunțată cu majoritate de voturi, întrucât:

–chiar dacă am fost de acord cu soluția de respingere a cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvernul României, pe de o parte, și Parlamentul României, pe de altă parte,

–din punctul nostru de vedere cererea se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă și nu analizată pe fond - în speță nefiind întrunite criteriile definitorii ale unui conflict juridic de natură constituțională, conflictul fiind doar unul politic și nu juridic -,

–iar motivarea hotărârii trebuia să se limiteze strict la susținerea acestui dispozitiv, de respingere a sesizării ca inadmisibilă, așa cum vom demonstra în continuare.

2.Atribuția Curții Constituționale de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională

Sediul materiei îl constituie dispozițiile art. 146 lit. e) din Constituție și ale art. 34-36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Potrivit art. 146 lit. e) din Constituție, „Curtea Constituțională are următoarele atribuții: (…) e) soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la cererea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a primului-ministru sau a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii.“

2.1.Inexistența unui conflict juridic de natură constituțională2.1.1. În speță nu sunt întrunite criteriile definitorii ale unui conflict juridic de natură constituțională de vreme ce conflictul este unul politic și nu juridic Jurisprudența Curții Constituționale a stabilit că nu orice conflict probabil și posibil între autoritățile publice intră sub incidența textului constituțional, ci numai conflictele juridice de natură constituțională (Decizia nr. 208/2014). Prin urmare, în această categorie nu pot fi incluse conflictele de natură politică. Altfel spus, chiar dacă sunt deduse Curții Constituționale, unele conflicte rămân în esența și în conținutul lor o simplă dispută politică. Diferențele ideologice ori de viziune politică sau chiar confruntările dintre diversele forțe politice țin de esența unei democrații pluraliste și sunt chiar o garanție a sa, dar nu orice astfel de confruntări devin conflicte juridice de natură constituțională în înțelesul dat acestei noțiuni de Constituția României.

2.1.2.În încercarea de a delimita cât mai clar conflictele de natură politică de cele juridice de natură constituțională, jurisdicția constituțională a arătat că opiniile, judecățile de valoare sau afirmațiile unor persoane sau autorități publice nu constituie prin ele însele conflicte juridice de natură constituțională (Decizia nr. 53/2005 sau Decizia nr. 435/2006). Sau, atunci când o autoritate publică nu face altceva decât să își îndeplinească atribuțiile care i-au fost repartizate prin Constituție, eventualul diferend ce ar apărea în relația cu o altă autoritate publică „nu poate fi echivalat din punct de vedere juridic cu un conflict în sensul autonom pe care îl presupune art. 146 lit. e) din Constituție“ (Decizia nr. 285/2014). Pentru a se putea stabili un conflict juridic de natură constituțională în sensul art. 146 lit. e) din Constituție Curtea trebuie mai întâi să determine dacă autoritățile publice implicate în acel diferend au încălcat vreun text constituțional sau au avut o conduită contrară normelor fundamentale. Altfel spus, dacă s-a produs un conflict nu doar juridic (și cu atât mai puțin de ordin politic), ci și de natură constituțională (Decizia nr. 538/2018).

2.1.3.Or, în cauza de față, apreciem că prin simpla inițiere a unei moțiuni de cenzură în cadrul unei sesiuni extraordinare a Parlamentului nu a fost încălcată nicio normă constituțională, ci s-a materializat o formă de control parlamentar asupra executivului. Așa cum arată chiar autorul sesizării, „demersul convocării unei sesiuni extraordinare comune a Senatului și Camerei Deputaților are, în mod evident, o finalitate exclusiv politică“, iar „moțiunea de cenzură apare ca o sancțiune specifică dreptului public prin care se concretizează răspunderea politico-juridică a executivului“. De vreme ce chiar autorul sesizării susține că „sesiunea extraordinară care a fost inițial convocată doar pentru o zi (20 august 2020) nu poate avea nicio finalitate juridică“ și, în fapt, a fost urmărit doar „efectul politic“ asupra congresului „partidului din care fac parte cei mai mulți dintre semnatarii moțiunii“ înseamnă că este implicit recunoscută natura predominant politică a diferendului reclamat.

2.1.4.Moțiunea de cenzură reglementată de art. 113 din Constituție este un instrument de control parlamentar asupra activității Guvernului, care are atât valențe politice cât și juridice. În acord cu opinia majoritară apreciem și noi că ea poate fi inițiată chiar și în cadrul unei sesiuni extraordinare a Parlamentului.

În schimb, spre deosebire de opinia majoritară considerăm că, faptul că această moțiune de cenzură nu a fost dezbătută și procedura parlamentară nu a fost finalizată în cadrul respectivei sesiuni extraordinare a Parlamentului încalcă prevederile art. 113 din Constituție. Dacă această moțiune de cenzură ar fi fost inițiată cu scopul de a demite Guvernul, adică pentru a da efectivitate normei constituționale care configurează moțiunea de cenzură ca o formă de control parlamentar ce poate conduce la o sancțiune clară pentru executiv, ea ar fi trebuit să fie dezbătută și supusă la vot în cadrul aceleiași sesiuni extraordinare. Numai că un astfel de curs al acțiunilor din Parlament nu pare a fi fost posibil, de vreme ce sesiunea extraordinară nu a fost convocată pentru o durată care să permită derularea procedural constituțională a etapelor specifice ale unei moțiuni de cenzură, ci a fost convocată doar pentru o zi, adică doar pentru a permite citirea moțiunii de cenzură în plen. Altfel spus, moțiunea de cenzură a fost inițiată doar pentru a fi inițiată, jocandi causa, și nu pentru a produce efectul juridic al unei eventuale demiteri a Guvernului. Pentru toate aceste motive, conflictul dedus Curții Constituționale este doar unul politic și nu juridic.

2.1.5.Nu este mai puțin adevărat că printr-un astfel de procedeu, profund original și de plano contrar Constituției, este dusă în ridicol procedura moțiunii de cenzură și se promovează încălcarea Constituției, căci se lasă impresia că o astfel de aparentă moțiune de cenzură ar mai putea fi dezbătută ori votată în altă sesiune parlamentară decât cea în care a fost inițiată. Aceasta în condițiile în care alin. (3) al art. 113 din Constituție reglementează imperativ faptul că „Moțiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în ședința comună a celor două Camere.“ Atâta vreme cât sesiunea extraordinară în cadrul căreia a fost inițiată moțiunea de cenzură nu a durat nici măcar cele 3 zile imperativ și minim impuse de Constituție, este vădită nu doar natura iluzorie a acestei așa-zise moțiuni de cenzură, ci și profundul și văditul dispreț al inițiatorilor ei față de normele constituționale.

3.1.Chiar dacă am urma, fie și prin absurd, ipoteza de lucru prezentată de opinia majoritară, conform căreia conținutul cererii introductive formulată de primul-ministru vizează modul procedural de exercitare a unei forme de control parlamentar asupra activității Guvernului, și anume condițiile necesar a fi întrunite pentru depunerea, prezentarea, dezbaterea și votarea unei moțiuni de cenzură, care, odată adoptată, se materializează într-o hotărâre parlamentară, am ajunge tot la concluzia necesității respingerii ei ca inadmisibilă. Criticile de neconstituționalitate cu privire la procedura de adoptare a unei moțiuni de cenzură nu pot face obiectul unui conflict juridic de natură constituțională, ci fac obiectul controlului de constituționalitate asupra actelor juridice adoptate de Parlament - în cazul de față, hotărârea parlamentară ce ar fi consfințit adoptarea sau respingerea moțiunii de cenzură prezentată în unica zi a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului.

3.2.Aspectele cu relevanță constituțională care țin de modul de convocare a sesiunii extraordinare, de conținutul ordinii de zi a sesiunii extraordinare sau de termenele de adoptare tacită din procesul de legiferare au fost calificate în jurisprudența Curții Constituționale ca fiind condiții de constituționalitate extrinsecă a actului juridic adoptat (a se vedea Decizia nr. 646 din 16 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.087 din 21 decembrie 2018, paragraful 91, Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 4 octombrie 2018, paragraful 114, Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1070 din 18 decembrie 2018, paragrafele 45-55, ori Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2019, paragrafele 217-225 sau paragrafele 228-230).

Astfel, faptul că:

–moțiunea de cenzură a fost depusă și înregistrată fără ca plenul reunit al celor două Camere să fi fost convocat în sesiune extraordinară;

–că, în mod formal, convocarea inițială a plenului reunit al celor două Camere a fost realizată doar pentru prezentarea moțiunii de cenzură, nu și pentru dezbaterea și votarea ei;

–că moțiunea de cenzură trebuie depusă, prezentată, dezbătută și votată în cadrul aceleiași sesiuni (de preferință ordinare) parlamentare, sunt aspecte care țin de constituționalitatea extrinsecă a actului juridic ce ar fi urmat, eventual, a fi adoptat de Camerele reunite dacă acestea ar fi fost convocate corect din punct de vedere procedural și constituțional în ședința comună.

3.3.Curtea nu poate fi chemată să verifice în mod separat și secvențial fiecare act premergător adoptării unei legi/hotărâri parlamentare pe calea conflictului juridic de natură constituțională. În schimb, Curtea este competentă, în cadrul atribuțiilor sale prevăzute la art. 146 lit. a) teza întâi, lit. c) și lit. d) din Constituție, precum și la art. 146 lit. l) din Constituție coroborat cu art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, să sancționeze actele adoptate în urma finalizării unei proceduri de legiferare sau de control parlamentar, materializate sub formă de legi sau hotărâri parlamentare, caz în care verifică constituționalitatea extrinsecă și intrinsecă a actului adoptat.

3.4.Evaluând constituționalitatea extrinsecă a actului adoptat, Curtea verifică procedura adoptării sale, cu alte cuvinte, aspecte exterioare conținutului normativ al actului și care țin de derularea procesului decizional la nivelul Parlamentului. În aceste condiții, actele/măsurile/conduitele prealabile adoptării legii sau hotărârii sunt aspecte care țin de constituționalitatea extrinsecă a acestora și, pe cale de consecință, nu pot fi supuse verificării Curții Constituționale decât pe calea controlului de constituționalitate exercitat cu privire la legea sau hotărârea adoptată. De altfel, atunci când legiuitorul constituțional a dorit să confere Curții Constituționale competența de a efectua în mod distinct un control de constituționalitate asupra unui act premergător legii a făcut-o în mod expres [a se vedea art. 146 lit. a) teza a doua din Constituție cu privire la inițiativele de revizuire a Constituției].

3.5.Pe de altă parte, jurisdicția constituțională nu are competența de a controla în mod distinct, în ipoteza în care nu se adoptă legea/moțiunea de cenzură, condițiile procedurale care au fost sau nu respectate în procedura de legiferare/control parlamentar nefinalizată cu adoptarea legii sau a hotărârii parlamentare, pentru că s-ar ajunge la instituționalizarea unui control de constituționalitate al actelor premergătoare legii sau hotărârii parlamentare, ceea ce este inadmisibil.

3.6.Practic, analizând temeiurile cererii formulate de autorul sesizării constatăm că, acestea se constituie în critici de neconstituționalitate extrinsecă ale unei eventuale hotărâri de adoptare a moțiunii de cenzură, cererea astfel formulată fiind inadmisibilă, deoarece este prematură și nu se poate circumscrie unui conflict juridic de natură constituțională.

Or, eventuala adoptare a moțiunii de cenzură se concretizează într-o hotărâre parlamentară, care poate fi supusă controlului de constituționalitate pentru motivele enunțate de către autorul prezentei sesizări, dar în exercitarea unei alte atribuții a Curții, respectiv cea prevăzută în art. 146 lit. l) din Constituție, atribuție conform căreia jurisdicția constituțională exercită controlul de constituționalitate asupra hotărârilor plenului Camerei Deputaților, hotărârilor plenului Senatului și hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului și nu în cadrul soluționării unui conflict juridic de natură constituțională, atribuție prevăzută în art. 146 lit. e) din Constituție.

3.7.Orice alte considerente cuprinse în decizie nu pot avea decât caracter obiter dicta, și, din punctul nostru de vedere, astfel de considerente nu trebuiau și nu trebuie reținute, întrucât interferează nepermis cu o altă atribuție pe care Constituția i-o conferă Curții - în cadrul controlului de constituționalitate pe care îl exercită - atribuție care este însă prevăzută la art. 146 lit. l) din legea fundamentală și total diferită de cea prevăzută la art. 146 lit. e) din legea fundamentală.

3.8.Pe de altă parte, cauzele de inadmisibilitate sunt motive legale ce împiedică declanșarea sau extinderea procedurii de control de constituționalitate pe care Curtea o efectuează. Cadrul constituțional și legal strict care circumstanțiază rolul și competența Curții Constituționale se concretizează, în plan procedural, în existența acestor cauze de inadmisibilitate, care determină limitele legale ale controlului pe care Curtea îl poate exercita.

Fie că sunt reglementate expres de lege, fie că sunt stabilite pe cale jurisprudențială, cauzele de inadmisibilitate au caracter imperativ.

Ca urmare, în situația în care identifică existența unei astfel de cauze, Curtea trebuie să se limiteze la stricta ei analiză și aceasta cu atât mai mult atunci când este vorba despre întinderea competenței jurisdicției constituționale. În această privință, cauzele de inadmisibilitate se constituie într-un veritabil instrument de autolimitare, menit să mențină Curtea Constituțională în granițele rolului său constituțional și să o ferească de orice implicare în dispute străine de realizarea acestuia.

Dezvoltarea controlului de constituționalitate și remarcabila nuanțare a deciziilor pe care Curtea Constituțională le pronunță nu au și nu pot avea ca efect examinarea ori exercitarea de către Curtea Constituțională în cadrul unei atribuții specifice - cum este cea prevăzută la art. 146 lit. e) din Constituție și care vizează soluționarea conflictului juridic de natură constituțională – a altor acte ori fapte juridice pe care le poate analiza în baza unui alt text din Constituție, respectiv art. 146 lit. l).

Controlul de constituționalitate, exercitat de către Curtea Constituțională în baza unei competențe specifice, stabilite de legea fundamentală, trebuie întotdeauna exercitat în limitele acelei competențe și circumscris acesteia.

*

* *

Pentru toate aceste motive considerăm că, prezenta cerere de soluționare a unui conflict juridic de natură constituțională nu poate fi analizată în cadrul atribuției Curții Constituționale prevăzută la art. 146 lit. e) din Constituție, conflictul fiind, în realitate, doar unul politic, pe de o parte, iar, pe de altă parte, multe din argumentele invocate de autorul sesizării au vizat atribuția Curții reglementată la art. 146 lit. l) din Constituție, coroborată cu art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (controlul de constituționalitate a hotărârilor parlamentare), astfel că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate referitoare la obiectul conflictului juridic de natură constituțională, motiv pentru care cererea formulată de autorul sesizării se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă și nu analizată pe fond.

Judecători,

dr. Livia Doina Stanciu

prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu