Decizia nr. 396 din 5 iunie 2019

1.Pe rol se află soluționarea sesizării de neconstituționalitate a Hotărârii Senatului nr. 20/2019 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituțională, sesizare formulată de Grupul parlamentar al Partidului Uniunea Salvați România din Senat.

2.Sesizarea de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 3.878 din 14 mai 2019 și constituie obiectul Dosarului nr. 1.343L/2/2019.3. În motivarea sesizării de neconstituționalitate se susține că hotărârea criticată contravine art. 144 din Constituție coroborat cu art. 62 din Legea nr. 47/1992, întrucât domnul Cristian Deliorga, odată validat de plenul Senatului, pentru a evita starea de incompatibilitate, avea obligația depunerii demisiei din calitatea de magistrat până la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii de numire în funcția de judecător al Curții Constituționale. Or, deși Hotărârea Senatului nr. 20/2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, domnul Cristian Deliorga continuă să ocupe funcția de judecător la Curtea de Apel Constanța. Prin urmare, întrucât nu a demisionat din calitatea de judecător, se consideră că domnul Cristian Deliorga se află într-o vădită stare de incompatibilitate, contrar art. 144 din Constituție.

4.Se arată că obligația de a respecta legea revine atât persoanelor fizice și juridice, cât și Parlamentului în privința modului de exercitare a atribuțiilor sale, inclusiv în ceea ce privește numirea judecătorilor la Curtea Constituțională. Cu privire la valorizarea normelor legale în cadrul controlului de constituționalitate a hotărârilor plenului Camerei Deputaților, ale plenului Senatului și ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, se face trimitere la Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012.

5.Astfel, potrivit art. 5 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992, candidații trebuie audiați de comisia juridică și de plenul Camerei competente; acest text legal are caracter imperativ, conținutul său fiind subsumat unui scop de interes public, respectiv evaluarea competențelor profesionale ale candidaților în vederea numirii unuia dintre aceștia, prin votul exprimat de plenul Camerei competente, în funcția de judecător al Curții Constituționale. În aceste condiții, se susține că hotărârea criticată contravine art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât la reuniunea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare din Senat, premergătoare ședinței plenului Senatului din data de 7 mai 2019, s-a decis prin vot să nu aibă loc o audiere a candidaților, ci o simplă prezentare a acestora. Se menționează că reprezentantul Partidului Uniunea Salvați România în Comitetul liderilor grupurilor parlamentare din Senat și-a exprimat opoziția față de această decizie. În consecință, se apreciază că hotărârea luată de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare din Senat nu poate acoperi nerespectarea legii de către plenul Senatului, care avea obligația audierii candidaților pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională. Prin urmare, se susține că hotărârea criticată încalcă art. 5 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 și principiul constituțional al legalității, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție.

6.În conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea a fost comunicată președintelui Senatului pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului.

7.Președintele Senatului a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, prin care se solicită respingerea sesizării de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

8.Se susține că starea de incompatibilitate rezultă din exercitarea efectivă și simultană a două funcții/activități pe care legiuitorul le consideră expres ca fiind incompatibile. Incompatibilitatea nu se confundă cu lipsa vocației unei persoane de a ocupa (prin numire sau alegere) o anumită funcție publică. Legiuitorul constituant a stabilit în art. 144 din Constituție regimul de incompatibilitate pentru judecătorii constituționali, interzicând acestora să cumuleze mandatul de judecător al Curții Constituționale cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul juridic universitar. Logica textelor legale cuprinse în Legea nr. 47/1992, referitoare la incompatibilitățile judecătorilor, are în vedere situația în care un judecător constituțional a intrat în exercițiul mandatului; or, în situația avută în vedere în prezenta cauză, domnul Cristian Deliorga nu a intrat încă în exercițiul mandatului, acesta aparținând în continuare unui alt judecător, și nici nu a prestat jurământul de credință prevăzut la art. 63 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Având în vedere art. 63 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 47/1992, domnul Cristian Deliorga poate intra într-o stare de incompatibilitate cu funcția sa de judecător constituțional numai de la data intrării sale efective în exercițiul mandatului.

9.Se arată că audierea vizează verificarea condițiilor obiective și subiective pe care un candidat la o funcție publică trebuie să le întrunească pentru a fi numit de forul legislativ în funcția respectivă. Se susține că, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că audierea este o condiție de procedură parlamentară în privința căreia Parlamentul are o marjă de apreciere din rațiuni de flexibilitate și suplețe a procedurii (Decizia nr. 433 din 21 iunie 2018). Totodată, prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că, în virtutea autonomiei parlamentare de care se bucură cele două Camere ale Parlamentului, acestea își pot organiza modul de lucru într-un mod corespunzător și adaptat cerințelor procedurilor parlamentare.

10.Astfel, audierea are caracter de act procedural preliminar, pregătitor al unei dezbateri parlamentare în care Senatul urmează să numească un judecător la Curtea Constituțională. Audierea nu intră în categoria de dezbatere parlamentară, care presupune susținerea unor puncte de vedere controversate, dezacord politic, confruntare de poziții și, în ultimă instanță, exprimarea unei voințe politice clare, finalizată prin vot. Rezultă că audierea are un caracter mai mult tehnic și urmărește verificarea îndeplinirii condițiilor legale, precum și a aptitudinilor unei persoane pentru ocuparea și exercitarea unei anumite funcții publice.

11.În practica numirii judecătorilor constituționali de către Senat au fost frecvente situațiile în care candidații pentru funcția de judecător al Curții Constituționale nu au mai fost audiați în plenul acestei Camere; astfel, doamna Iulia Antoanella Motoc nici nu a fost prezentă în plenul Senatului la 14 iunie 2010 când a fost numită judecător constituțional; domnul Toni Greblă și doamna Mona-Maria Pivniceru nu au fost audiați în ședința de plen. De asemenea, nici doamna Simona-Maya Teodoroiu, numită judecător constituțional prin Hotărârea Senatului nr. 10 din 18 februarie 2015, nu a mai fost audiată în plenul Senatului, iar exemplele pot continua.

12.Se poate susține că lipsa audierii în plenul Senatului a candidaților la funcția de judecător constituțional este un obicei repetat întocmai, pe parcursul unei perioade relativ îndelungate, care a conturat o cutumă parlamentară praeter legem, întărită și de dispoziția regulamentară a art. 143 alin. (3) teza a doua din Regulamentul Senatului, potrivit căreia „candidații vor fi invitați și la dezbaterea în plen a raportului, iar Senatul poate hotărî audierea lor și în plen“.

13.Așa cum rezultă din stenograma ședinței Senatului din data de 7 mai 2019, în proiectul ordinii de zi, la pct. 3 era înscrisă „Numirea unui judecător la Curtea Constituțională“, fără nicio altă mențiune referitoare la audierea candidaților, iar înainte de a se intra în dezbaterea pct. 3, președintele de ședință, domnul senator Iulian-Claudiu Manda, a invitat la tribună liderii grupurilor parlamentare pentru discuții pe marginea procedurii de numire, după care a precizat: „Discuția cu liderii de grup a fost ca, după ce vom prezenta raportul comisiei, fiecare grup parlamentar va avea o intervenție de maximum trei minute și va trebui să desemneze și un reprezentant în Comisia de numărare a voturilor“. Din stenograma ședinței Senatului nu rezultă că s-ar fi exprimat vreo obiecție din partea vreunui grup parlamentar față de această procedură. Prin urmare, renunțarea la procedura audierii celor doi candidați (candidatul grupului parlamentar al Uniunii Salvați Romania nu a fost prezent nici la audierea din comisia parlamentară de specialitate) a fost rezultatul unei înțelegeri politice, care întărește și mai mult cutuma parlamentară antereferită. Discuția cu liderii de grup în sensul de a se interveni pentru maximum trei minute nu înseamnă că acestora li s-a interzis să pună întrebări candidaților și să fie audiați, potrivit legii, în condițiile în care cei doi candidați erau prezenți în sala de plen a Senatului pe parcursul întregii desfășurări a lucrărilor.

14.La termenul de judecată fixat pentru data de 29 mai 2019, Curtea a dispus amânarea dezbaterilor asupra cauzei pentru data de 5 iunie 2019, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituționalitate, punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. l) din Constituție și ale art. 1, 10 și 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, să soluționeze sesizarea de neconstituționalitate.

16.Obiectul controlului de constituționalitate îl constituie Hotărârea Senatului nr. 20/2019 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 mai 2019, potrivit căreia: „Articol unic. - Domnul Cristian Deliorga se numește în funcția de judecător la Curtea Constituțională, pentru un mandat de 9 ani, ca urmare a încetării mandatului doamnei judecător Simona Maya Teodoroiu, prin expirarea, la data de 15 iunie 2019, a termenului pentru care a fost numită.“.

17.Autorul sesizării invocă, în susținerea acesteia, prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind respectarea Constituției și a legilor și art. 144 privind incompatibilitățile funcției de judecător al Curții Constituționale. Totodată, sunt invocate și prevederile art. 5 alin. (5) teza a treia (și nu a doua, cum în mod greșit se indică) și art. 62 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora „Candidaturile se pot depune la Comisia juridică de grupurile parlamentare, de deputați și de senatori. Fiecare candidat va depune «curriculum vitae» și actele doveditoare că îndeplinește condițiile prevăzute de Constituție. Candidații vor fi audiați de comisie și de plenul Camerei. Raportul Comisiei juridice se va referi, motivat, la toți candidații.“; respectiv „Numirea judecătorilor, în condițiile prezentei legi, se poate face numai cu acordul prealabil, exprimat în scris, al candidatului. În cazul în care candidatul ocupă o funcție incompatibilă cu aceea de judecător al Curții Constituționale sau face parte dintr-un partid politic, acordul trebuie să cuprindă angajamentul candidatului de a demisiona, la data numirii, din acea funcție sau din partidul politic al cărui membru este“.

18.Examinând sesizarea de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. l) din Constituție coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992, atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, și anume un grup parlamentar, cât și sub aspectul obiectului sesizării, respectiv Hotărârea Senatului nr. 20/2019.

19.Referitor la obiectul hotărârilor Parlamentului care pot fi supuse controlului de constituționalitate întemeiat pe art. 146 lit. l) din Constituție coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992, în jurisprudența sa, Curtea a analizat și alte condiții de admisibilitate a sesizării, care nu sunt explicit prevăzute de lege, dar care au fost create pe cale jurisprudențială (Decizia nr. 65 din 23 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 11 aprilie 2019, paragrafele 24-27). Astfel, o condiție de admisibilitate a sesizărilor privind neconstituționalitatea hotărârilor Parlamentului o reprezintă relevanța constituțională a obiectului acestor hotărâri. Curtea a constatat că pot fi supuse controlului de constituționalitate numai hotărârile Parlamentului care afectează valori, reguli și principii constituționale sau, după caz, organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 53 și 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012). Prin Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 21 mai 2014, paragraful 15, Curtea a stabilit că textul art. 27 din Legea nr. 47/1992 nu instituie vreo diferențiere între hotărârile care pot fi supuse controlului Curții Constituționale sub aspectul domeniului în care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ sau individual, ceea ce înseamnă că toate aceste hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituționalitate - ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus. În consecință, sesizările de neconstituționalitate care vizează asemenea hotărâri sunt de plano admisibile. În cauza de față, hotărârea criticată are caracter individual și vizează numirea unui judecător la Curtea Constituțională, instituție de rang constituțional, astfel că această condiție de admisibilitate este îndeplinită.

20.Curtea a mai stabilit că, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituționalitate întemeiată pe art. 146 lit. l) din Constituție coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992, norma de referință trebuie să fie de rang constituțional, pentru a se putea analiza dacă există vreo contradicție între hotărârile menționate la art. 27 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, și exigențele procedurale și substanțiale impuse prin Constituție, pe de altă parte. Așadar, criticile formulate trebuie să aibă o evidentă relevanță constituțională, și nu una legală ori regulamentară. Prin urmare, toate hotărârile plenului Camerei Deputaților, ale plenului Senatului și ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituționalitate, dacă în susținerea criticii de neconstituționalitate sunt invocate dispoziții cuprinse în Constituție. Invocarea acestor dispoziții nu trebuie să fie formală, ci efectivă (Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012 și Decizia nr. 628 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, paragraful 15). Curtea a mai reținut, în privința hotărârilor care prin obiectul lor vizează organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional, că norma de referință, în cadrul controlului de constituționalitate exercitat, poate fi atât o dispoziție de rang constituțional, cât și una infraconstituțională, ținând cont de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție. O atare orientare a Curții este dată de domeniul de maximă importanță în care intervin aceste hotărâri - autorități și instituții de rang constituțional -, astfel încât și protecția constituțională oferită autorităților sau instituțiilor fundamentale ale statului trebuie să fie una în consecință. Prin urmare, hotărârile plenului Camerei Deputaților, ale plenului Senatului și ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului care vizează organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional pot fi supuse controlului de constituționalitate, chiar dacă actul normativ pretins încălcat are valoare infraconstituțională. Întrucât, în cauză, criticile formulate sunt raportate fie la texte constituționale cu caracter generic coroborate cu texte de natură legală, fie la texte constituționale având un conținut normativ specific, acestea urmează a fi analizate pe fond în măsura în care ele se constituie în veritabile critici de neconstituționalitate a căror soluționare ține de competența Curții Constituționale.

21.Astfel, cu privire la criticile de neconstituționalitate raportate la art. 1 alin. (5) din Constituție, în sensul că la reuniunea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare din Senat, premergătoare ședinței plenului Senatului din data de 7 mai 2019, s-a decis prin vot să nu aibă loc o audiere a candidaților, ci o simplă prezentare a acestora, contrar art. 5 alin. (5) teza a treia din Legea nr. 47/1992, în condițiile în care reprezentantul Partidului Uniunea Salvați România în Comitetul liderilor grupurilor parlamentare din Senat și-a exprimat opoziția față de această decizie, Curtea reține că art. 5 alin. (5) teza a treia din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Candidații vor fi audiați de comisie și de plenul Camerei“, stabilește o obligație de audiere a candidaților, fără a impune volens nolens ca audierea să fie realizată, în mod obligatoriu, fie la nivelul Comisiei, fie la cel al Plenului ori atât la nivelul Comisiei, cât și la cel al Plenului.

22.Curtea, în jurisprudența sa (Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012), a statuat că comisiile permanente sunt organe interne de lucru ale Camerelor Parlamentului, a căror activitate are caracter pregătitor pentru a oferi forului deliberativ toate elementele necesare adoptării deciziei (a se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 48 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 21 mai 1994). Comisiile se constituie dintr-un număr restrâns de deputați sau senatori, specializați pe un anumit domeniu, cu o componență și o structură care respectă configurația politică a fiecărei Camere. Dezbaterile specializate care au loc în cadrul ședințelor comisiilor se finalizează cu întocmirea de rapoarte sau avize care au rolul de a pregăti și facilita desfășurarea lucrărilor Camerelor, respectiv a dezbaterilor care vor avea loc în plenul acestora. Necesitatea creării acestor organe de lucru a fost impusă de asigurarea eficienței activității unui corp deliberativ numeros. Din această perspectivă, rolul comisiilor în activitatea parlamentară este unul foarte important, ele asigurând pregătirea deciziilor plenului în scopul exercitării prerogativelor ce decurg din dreptul de informare, dreptul de control sau dreptul de anchetă ale Parlamentului. Dat fiind caracterul de organe de lucru interne al comisiilor parlamentare, natura juridică a rapoartelor sau a avizelor adoptate de acestea este acea a unui act preliminar, cu caracter de recomandare, adoptat în scopul de a sugera o anumită conduită, sub aspect decizional, plenului fiecărei Camere sau al Camerelor reunite. Rapoartele și avizele au caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitării lor, nu și din perspectiva soluțiilor pe care le propun, Senatul și Camera Deputaților fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul își îndeplinește atribuțiile constituționale.

23.Potrivit art. 144 din Regulamentul Senatului, „(1) Numirile, confirmările sau avizele pentru numiri în funcții care, potrivit Constituției și legii, se fac de către Senat se supun dezbaterii Senatului pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.

(2)În vederea întocmirii raportului, comisia va examina propunerile de numiri, confirmări sau avize, având dreptul de a chema pentru audiere candidații.

(3)Candidații vor fi invitați și la dezbaterea în plen a raportului, iar Senatul poate hotărî audierea lor și în plen“. Autonomia regulamentară de care beneficiază cele două Camere ale Parlamentului, în temeiul dispozițiilor constituționale prevăzute de art. 64 alin. (1), le dă dreptul acestora de a dispune cu privire la propria organizare și procedurile de desfășurare a lucrărilor parlamentare (Decizia nr. 209 din 7 martie 2012).

24.Curtea, în jurisprudența sa (Decizia nr. 433 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 617 din 18 iulie 2018, paragraful 38, sau Decizia nr. 434 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 617 din 18 iulie 2018, paragraful 30), analizând o critică de neconstituționalitate raportată la lipsa audierii persoanei în cauză în cadrul comisiilor permanente de specialitate, a constatat că, în virtutea autonomiei parlamentare de care se bucură cele două Camere ale Parlamentului, acestea își pot organiza modul de lucru într-un mod corespunzător și adaptat cerințelor procedurilor parlamentare. De aceea, în ipoteza în care comisiile comune de specialitate au considerat că sunt lămurite cu privire la condițiile de numire a candidaților (capacitate deplină de exercițiu; studii superioare absolvite cu diplomă de licență; lipsa antecedentelor penale și buna reputație; activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării; nu a fost agent sau colaborator al poliției politice comuniste; nu a colaborat cu organele de securitate și nu a aparținut acestora), ele pot proceda la întocmirea avizului comun, chiar fără să se fi realizat audierea. Audierea vizează verificarea condițiilor subiective (în cazul respectiv, activitatea recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării) și poate fi omisă dacă din actele depuse rezultă cu claritate îndeplinirea acestei condiții. Este o condiție de procedură parlamentară în privința căreia Parlamentul are o marjă de apreciere din rațiuni de flexibilitate și suplețe a procedurii.

25.În consecință, Curtea constată că aspectele învederate țin, în realitate, de modul de desfășurare a procedurii parlamentare. Revine Senatului competența de a interpreta art. 5 alin. (5) teza a treia din Legea nr. 47/1992 în corelare cu art. 144 alin. (3) din Regulamentul Senatului, astfel că audierea candidaților propuși pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională poate fi realizată în ședința de plen a Senatului numai în condițiile în care plenul Senatului consideră că raportul prezentat nu este suficient pentru a evalua candidații. În caz contrar, este suficientă prezentarea în plenul Senatului a raportului comisiei de specialitate care include evaluarea audierii candidaților, indiferent sub forma în care audierea a avut loc. În cauză s-a prezentat raportul antereferit, acordându-se, în același timp, și posibilitatea reprezentanților grupurilor parlamentare care au susținut cei trei candidați să realizeze o prezentare a candidaturilor propuse, ceea ce se subsumează ipotezelor de lucru ce se pot desprinde din interpretarea normelor juridice anterior menționate. Mai mult, astfel cum reiese din punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, candidații propuși de grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat și Partidului Național Liberal au fost prezenți la ședința de plen a Senatului, fără ca reprezentanții vreunui grup parlamentar, inclusiv cel al Partidului Uniunea Salvați România (al cărui candidat nu a fost prezent nici la ședința comisiei juridice, nici la ședința plenului Senatului), să fi solicitat audierea acestora. Astfel, deși în cursul ședinței Senatului din 7 mai 2019 niciun grup parlamentar nu a solicitat audierea candidaților în plenul Senatului, după adoptarea hotărârii de numire se impută faptul că acești candidați nu au fost audiați în plen, ceea ce demonstrează că, în cauză, nu se pune problema constituționalității hotărârii adoptate, ci a modului de desfășurare a procedurii parlamentare.

26.Curtea, în jurisprudența sa, în mod constant a subliniat faptul că nu este competentă să se pronunțe asupra modului de aplicare a regulamentelor (a se vedea Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993, Decizia nr. 68 din 23 noiembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, Decizia nr. 22 din 27 februarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 7 aprilie 1995, Decizia nr. 98 din 15 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 11 martie 2005, Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 18, sau Decizia nr. 128 din 6 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 8 martie 2019, paragraful 30).

27.Curtea nu își poate extinde controlul și asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încălca însuși principiul autonomiei regulamentare al celor două Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Constituție. În virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atribuție a Camerelor Parlamentului, așa încât contestațiile deputaților/ senatorilor privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competența exclusivă a Camerelor Parlamentului, aplicabile, în acest caz, fiind căile și procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 128 din 6 martie 2019, paragraful 30).

28.Curtea reține că, de principiu, în lipsa unei prevederi constituționale exprese și în temeiul autonomiei de care se bucură, Senatul, prin votul pe care îl dă asupra proiectului de hotărâre, acoperă viciile regulamentare de procedură ale acesteia, Curtea neavând competența ca ea însăși să cerceteze și să determine starea de fapt pentru ca din constatările astfel efectuate să stabilească starea de constituționalitate a normei regulamentare (Decizia nr. 467 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 28 septembrie 2016, paragraful 42). O atare concluzie se impune cu atât mai mult cu cât nicio normă constituțională nu impune exigențe procedurale cu privire la modul în care se desfășoară audierea candidaților pentru diverse funcții publice.

29.Prin urmare, în cauza de față, având în vedere că se invocă aspecte ce țin de procedura parlamentară, respectiv de coroborarea art. 5 alin. (5) teza a treia din Legea nr. 47/1992 cu art. 144 din Regulamentul Senatului, ipoteză în care Senatul are o largă marjă de apreciere, nu se poate reține incidența art. 1 alin. (5) din Constituție, invocarea sa fiind formală.

30.Se mai susține că hotărârea criticată contravine art. 144 din Constituție coroborat cu art. 62 din Legea nr. 47/1992, întrucât domnul Cristian Deliorga, odată validat de plenul Senatului, pentru a evita starea de incompatibilitate, avea obligația depunerii demisiei din calitatea de magistrat până la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii de numire în funcția de judecător al Curții Constituționale.

31.Potrivit art. 68 alin. (1) din Legea nr. 47/1992: „(1) Cu 3 luni înainte de expirarea mandatului fiecărui judecător, președintele Curții sesizează pe președintele Camerei Parlamentului care a numit judecătorul sau, după caz, pe Președintele României, solicitându-l să numească un altul în locul lui; numirea trebuie efectuată cu cel puțin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor.“ Conform art. 62 din Legea nr. 47/1992, „Numirea judecătorilor, în condițiile prezentei legi, se poate face numai cu acordul prealabil, exprimat în scris, al candidatului. În cazul în care candidatul ocupă o funcție incompatibilă cu aceea de judecător al Curții Constituționale sau face parte dintr-un partid politic, acordul trebuie să cuprindă angajamentul candidatului de a demisiona, la data numirii, din acea funcție sau din partidul politic al cărui membru este“. Potrivit art. 63 din Legea nr. 47/1992, „(1) Judecătorii Curții Constituționale vor depune, în fața Președintelui României și a președinților celor două Camere ale Parlamentului, următorul jurământ: «Jur să respect și să apăr Constituția, îndeplinindu-mi cu bună-credință și fără părtinire obligațiile de judecător al Curții Constituționale. Așa să-mi ajute Dumnezeu!».

(2)Jurământul se depune individual. Judecătorii Curții își vor exercita funcția de la data depunerii jurământului“.

32.În jurisprudența sa, Curtea a statuat că reglementarea prin Constituție a procedurii de desemnare a judecătorilor constituționali constituie o garanție a independenței acestora și a exercitării cu imparțialitate a atribuțiilor ce le revin conform Legii fundamentale. Această funcție este una de rang înalt în cadrul autorităților statului, rolul său fundamental derivând din competențele care revin Curții Constituționale, unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, menită să garanteze supremația Constituției. Dezvoltând normele constituționale, dispozițiile Legii nr. 47/1992 prevăd procedura de numire de către Parlament a judecătorilor constituționali, respectiv numirea persoanelor care au întrunit votul majorității membrilor fiecărei Camere, la propunerea birourilor permanente și pe baza recomandării comisiilor juridice, sau desemnarea judecătorilor constituționali de către Președintele României, caz în care autoritatea decizională este una individuală, iar nu colectivă ca în cazul Parlamentului. Numirea se face în temeiul prevederilor constituționale și legale, prin hotărâre a Camerei Deputaților sau a Senatului, respectiv prin decret al Președintelui României. Ultima etapă a procedurii de numire o reprezintă depunerea jurământului în fața Președintelui României și a președinților celor două Camere ale Parlamentului, moment care marchează începerea mandatului de judecător (a se vedea Decizia nr. 459 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 30 septembrie 2014, paragrafele 35-40, sau Decizia nr. 136 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 4 mai 2018, paragraful 29).

33.Prin urmare, Curtea reține că procedura de numire în funcția de judecător al Curții Constituționale se realizează într-un interval de 3 luni anterior expirării mandatului judecătorului înlocuit, indiferent de titularul dreptului de numire. Procedura de numire realizată de cele două Camere ale Parlamentului parcurge mai multe etape, și anume: depunerea candidaturilor, însoțite de un „curriculum vitae“ și actele doveditoare privind îndeplinirea condițiilor prevăzute de Constituție, audierea candidaților, întocmirea raportului de către comisia juridică, adoptarea hotărârii de numire și depunerea jurământului. Prin urmare, acordul care trebuie să cuprindă angajamentul candidatului de a demisiona, la data numirii, din acea funcție sau din partidul politic al cărui membru este nu se referă la data adoptării hotărârii de numire, ci la data numirii în funcție, dată începând cu care se poate depune jurământul.

34.Potrivit art. 144 din Constituție, „Funcția de judecător al Curții Constituționale este incompatibilă cu oricare altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul juridic superior“. Or, persoana în cauză nu este numită în funcția de judecător al Curții Constituționale de la data emiterii/adoptării/publicării decretului/hotărârii de numire, ci de la data prevăzută în decretul/hotărârea de numire, iar, în lipsa unei asemenea date, de la data la care poate depune jurământul prevăzut de art. 63 din Legea nr. 47/1992, ca urmare a încetării mandatului judecătorului în locul căruia a fost numit. Curtea reține că dobândirea calității de judecător al Curții Constituționale are loc la data numirii astfel determinată, în timp ce intrarea în exercițiul mandatului are loc la data depunerii jurământului. Astfel, regimul incompatibilităților reglementat de art. 144 din Constituție se raportează la data numirii în funcție, și nu la data emiterii/adoptării/publicării decretului/hotărârii de numire ori la data intrării în exercițiul mandatului.

35.Rezultă că pe perioada cuprinsă între data adoptării hotărârii de numire de către Camera Parlamentului și data numirii în funcția de judecător al Curții Constituționale nu se aplică regimul incompatibilităților reglementat de art. 144 din Constituție. O teză contrară ar duce la concluzia - greșită - că în intervalul temporal cuprins între data adoptării hotărârii de numire și data numirii în funcție, interval care poate fi de maximum trei luni, persoana în cauză, deși nu a fost numită în funcția de judecător al Curții Constituționale, nu poate exercita nicio altă funcție incompatibilă cu aceasta, ceea ce ar contraveni chiar art. 144 din Constituție, potrivit căruia judecătorul Curții Constituționale, așadar, persoana numită în funcția de judecător al Curții Constituționale, are regimul incompatibilităților prevăzut de această normă constituțională, și nu persoana care este numită judecător al Curții Constituționale sub condiția suspensivă a trecerii unui interval temporar predeterminat.

36.Din modul de formulare al articolului unic al Hotărârii Senatului nr. 20/2019, se înțelege foarte clar că jurământul poate fi depus începând cu data de 15 iunie 2019, în condițiile în care mandatul judecătorului înlocuit, doamna judecător Simona-Maya Teodoroiu, fiind unul pe ani și calculat potrivit regulilor de drept public (cu privire la modul de calcul al termenelor în dreptul public a se vedea Decizia nr. 233 din 20 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 28 decembrie 1999, Decizia nr. 89 din 26 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 19 februarie 2010, sau Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017, paragraful 47), durează până în data de 14 iunie 2019 inclusiv. Rezultă, astfel, că domnul Cristian Deliorga este numit judecător al Curții Constituționale începând cu data de 15 iunie 2019, iar starea sa de incompatibilitate nu trebuie să existe de la data menționată.

37.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. c) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 alin. (1) și al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituționalitate formulată și constată că Hotărârea Senatului nr. 20/2019 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituțională este constituțională în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică președintelui Senatului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 iunie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-șef,

Benke Károly