(actualizat până la data de 8 noiembrie 2007
*)Codul familiei a fost adoptat prin Legea nr. 4 din 4 ianuarie 1953, modificat şi completat prin Legea nr. 4 din 4 aprilie 1956 şi republicat în B.Of. nr. 13 din 18 aprilie 1956.
Lucrarea reda textul republicat cu modificările ce i s-au adus prin Decretul nr. 779/1966 (B.Of. nr. 64 din 8 octombrie 1966), Legea nr. 3/1970 (B.Of. nr. 70 din 25 iunie 1970) şi Decretul nr. 174/1974 (B.Of. nr. 108 din 1 august 1974), Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civila, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi functionarea Curtii de Conturi, publicata M. Of. nr. 177 din 26 iulie 1993; Ordonanţa de Urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adoptiei, publicată în M. Of. nr. 120 din 12 iunie 1997, aprobata cu modificari prin Legea nr. 87/1998, publicată în M. Of. nr. 168 din 29 aprilie 1998; Legea nr. 23/1999 pentru modificarea şi completarea unor dispozitii din Codul familiei şi din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, publicată în M. Of. nr. 35 din 28 ianuarie 1999; LEGEA nr. 272 din 21 iunie 2004; LEGEA nr. 288 din 29 octombrie 2007.
În România statul ocroteste căsătoria şi familia; el sprijina, prin măsuri economice şi sociale, dezvoltarea şi consolidarea familiei.
Statul apara interesele mamei şi copilului şi manifesta deosebită grija pentru cresterea şi educarea tinerei generatii.
Familia are la baza căsătoria liber consimtita între soti.
În relatiile dintre soti, precum şi în exercitarea drepturilor faţă de copii, barbatul şi femeia au drepturi egale.
Drepturile parintesti se exercită numai în interesul copiilor (Codul familiei, art. 16,19,26,28,35,36,42,43,63,97-112,113,114).
1.Potrivit art. 1 din Constitutia României: "(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(2)Forma de guvernamint a statului român este republica". De aceea s-a inlocuit expresia "Republica Socialista România" cu denumirea actuala a statului român - România".
2.A se vedea şi:
–art. 26,art.29 alin. (6), art. 44,45 şi 46 din Constitutia României;
–art. 1 alin (2) lit. d) din ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind sanctionarea tuturor formelor de discriminare, publicată în M. Of. nr. 431 din 2 septembrie 2000., potrivit caruia principiul egalitatii între cetăţeni, excluderea privilegiilor şi a discriminarii sunt garantate în exercitarea drepturilor civile, printre altele şi în ceea ce priveste "dreptul de a se căsători şi de a-şi alege partenerul".
3.Cu privire la înţelesul notiunii de familie, a se vedea:
–art. 659,669-676 din Codul civil;
–art. 1-5 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor, publicată în M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944;
–art. 149, precum şi a rt. 149^1 şi art. 305 din Codul penal. Art. 149^1 a fost introdus, iar art. 305 alin. (1) a fost modificat prin Legea nr. 197/2000 pentru modificarea şi completarea unor dispozitii din Codul penal, publicată în M. Of. nr. 568 din 15 noiembrie 2000;
–art. 8 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în M. Of. nr. 1 din 5 ianuarie 1998;
–art. 2 alin. (1) din Legea privind ajutorul social nr. 67/1995, publicată în M. Of. nr. 131 din 29 iunie 1995;
–art. 112 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în M. Of. nr. 155 din 20 iulie 1995;
–art. 7 alin. (3) lit.a) şi art. 9 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinte, trecute în proprietatea statului, publicată în M. Of. nr. 279 din 29 noiembrie 1995;
–art. 17 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată în M. Of. nr. 393 din 31 decembrie 1997;
–art. 2 din Legea nr. 119/1997 privind alocatia suplimentara pentru familiile cu copii, publicată în M. Of. nr. 102 din 4 martie 1998;
–art. 2 alin. (2) din Legea nr. 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor, publicată în M. Of. nr. 102 din 4 martie 1998;
–art. 127 alin.(2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în M. Of. nr. 140 din 1 aprilie 2000, care - cu excepţia unor articole - intră în vigoare în termen de 1 an de la data publicarii în Monitorul Oficial.
Relatiile de familie se bazeaza pe prietenie şi afectiune reciproca între membrii ei, care sunt datori să-şi acorde unul altuia sprijin moral şi material (Codul familiei, art. 9,17,25-27,41,44,63,65,86,96,101,107,110).
Numai căsătoria incheiata în faţa delegatului de stare civila da nastere drepturilor şi obligaţiilor de soti prevăzute în prezentul cod (Codul familiei, art. 11,12,15-17,19,23-36).
A se vedea şi:
–art. 44 alin. (2) din Constitutia României;
–art. 44 alin. (1) lit. t) din Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991, republicată în M. Of. nr. 79 din 18 aprilie 1996, potrivit caruia primarul indeplineste functia de ofiter de stare civila;
–art. 3 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila publicată în M. Of. nr. 282 din 11 noiembrie 1996;
–art. 19 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, publicată în M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992.
Vârsta minimă de căsătorie este de optsprezece ani.
Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de şaisprezece ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi ori, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul.
Dacă unul dintre părinţi este decedat sau se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, încuviinţarea celuilalt părinte este suficientă.
Dacă nu există nici părinţi, nici tutore care să poată încuviinţa căsătoria, este necesară încuviinţarea persoanei sau a autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti.
Art. 4 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 288 din 29 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 5 noiembrie 2007.
A se vedea:
–art. 8 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în B. Of. nr. 8 din 30 ianuarie 1954;
–art. 28 alin. (2) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, potrivit caruia incuviintarea se da de către preşedintele consiliului judetean sau de către primarul general al municipiului Bucureşti;
–art. 25 din Legea nr. 105/1996 privind evidenta populatiei şi cartea de identitate, publicată în M. Of. nr. 237 din 30 septembrie 1996.
Este oprit să se casatoreasca barbatul care este căsătorit sau femeia care este căsătorita (Codul familiei, art. 13,19,22).
A se vedea şi art. 303 din Codul penal.
Este oprita căsătoria între rudele în linie dreapta, precum şi între cele în linie colaterala până la al patrulea grad inclusiv.
Pentru motive temeinice, căsătoria între rudele în linie colaterala de gradul al patrulea, poate fi incuviintata de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al municipiului Bucureşti sau al judeţului în cuprinsul caruia cel care cere aceasta incuviintare îşi are domiciliul (Codul familiei, art. 19,45,46,53,57,59,63).
A se vedea şi:
–art. 660-663 din Codul civil;
–art. 28 alin. (2) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, potrivit caruia incuviintarea se da de către preşedintele consiliului judetean sau de către primarul general al municipiului Bucureşti;
–art. 21 alin. (3) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adoptiei, publicată în M. Of. nr. 120 din 12 iunie 1997, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 87/1998 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la adoptie, publicată în M. Of. nr. 168 din 29 aprilie 1998;
–art. 203 din Codul penal.
Este oprita căsătoria:
a)între cel care infiaza sau ascendentii lui, de o parte, şi cel infiat ori descendentii acestuia, de alta;
b)între copiii celui care infiaza, de o parte, şi cel infiat sau copiii acestuia, de alta;
c)între cei infiati de aceeasi persoana.
Pentru motive temeinice, căsătoria între persoanele prevăzute la lit. b şi c de mai sus poate fi incuviintata potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (2) (Codul familiei, art. 19).
A se vedea art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adoptiei, aprobata cu modificari prin Legea nr. 87/1998.
Anterior Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, se considera ca art. 7 din Codul familiei, era aplicabil numai adoptiilor cu efecte restrinse, reglementate de Codul familiei; în cazul adoptiilor cu efecte depline functiona impedimentul rezultind din rudenie, prevăzut de art. 6 din Codul familiei. Dat fiind ca, prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, s-a reglementat numai adoptia cu efecte depline, fiind abrogate prevederile Codului familiei privitoare la adoptie, în prezent, art. 7 urmeaza să se aplice numai în cazul adoptiilor cu efecte restrinse, incuviintate anterior intrarii în vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997.
În timpul tutelei, căsătoria este oprita între tutore şi persoana minora ce se afla sub tutela sa (Codul familiei, art. 4,13,142).
Este oprit să se casatoreasca alienatul mintal, debilul mintal, precum şi cel care este lipsit vremelnic de facultatile mintale, cit timp nu are discernamintul faptelor sale (Codul familiei, art. 13,19,142).
Căsătoria nu se va incheia dacă viitorii soti nu declara ca şi-au comunicat reciproc starea sănătăţii lor. În cazul în care, prin lege speciala, este oprita căsătoria celor suferinzi de anumite boli, se vor aplica dispozitiile acelei legi (Codul familiei, art. 9,21).
Căsătoria se incheie în faţa delegatului de stare civila al Consiliului popular al comunei, orasului, al municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, în cuprinsul caruia se afla domiciliul sau reşedinţa oricaruia dintre viitorii soti (Codul familiei, art. 3,16,17).
A se vedea şi:
–art. 44 alin. (1) lit. t), precum şi art. 5 din Legea administraţiei publice prin care se realizează autonomia locala în comune, în oraşe şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor sunt consiliile locale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive;
–art. 13 şi art. 14 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanelor juridice;
–art. 24-30 din Legea nr. 105/1996 privind evidenta populatiei şi cartea de identitate;
–art. 27 alin. (1) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila.
Cei care vor să se casatoreasca vor face, personal, declaratia de căsătorie la serviciul de stare civila la care urmeaza a se incheia căsătoria.
Dacă unul dintre viitorii soti nu se afla în localitatea unde urmeaza a se incheia căsătoria, el va putea face declaratia de căsătorie în localitatea unde se afla, la serviciul de stare civila, care o va transmite, din oficiu şi fără întârziere, serviciului de stare civila competent pentru incheierea căsătoriei (Codul familiei, art. 4-11).
A se vedea şi art. 28 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila.
În declaratia de căsătorie, viitorii soti vor arata că nu exista nici o piedica legala la căsătorie. Odata cu declaratia de căsătorie, ei vor prezenta dovezile cerute de lege (Codul familiei, art. 4-10, 12).
A se vedea:
–art. 28 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila;
–art. 292,293 din Codul penal.
În aceeasi zi cu primirea declaraţiei de căsătorie, ofiterul de stare civila va dispune publicarea acesteia, prin afisarea în extras, într-un loc special amenajat, la sediul primariei unde urmeaza să se incheie căsătoria.
Extrasul din declaratia de căsătorie va cuprinde, în mod obligatoriu: data afisarii, datele de stare civila ale viitorilor soti, precum şi instiintarea ca orice persoană poate face opunere la căsătorie, în termen de 10 zile de la data afisarii (Codul familiei, art. 14, 19).*)
*)Art. 13^1 a fost introdus prin Legea nr. 23/1999 pentru modificarea şi completarea unor dispozitii din Codul familiei şi din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, publicată în M. Of. nr. 35 din 28 ianuarie 1999.
Orice persoană poate face opunere la căsătorie, dacă exista o piedica legala ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt indeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face numai în scris, cu aratarea dovezilor pe care ea se intemeiaza (Codul familiei, art. 4-10,15).
A se vedea şi:
–art. 29 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila;
–art. 18 alin. (2) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.
Delegatul de stare civila va refuza să constate incheierea căsătoriei dacă, în temeiul verificărilor ce este dator sa faca, al opunerilor primite sau al informaţiilor ce are, găseşte ca cerinţele legii nu sunt indeplinite (Codul familiei, art. 4-10,14).
A se vedea şi:
–art. 30, art. 32-33 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila;
–art. 12,18 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.
Căsătoria se incheie prin consimtamintul viitorilor soti. Acestia sunt obligati să fie prezenţi, împreună în faţa delegatului de stare civila, la sediul serviciului de stare civila, pentru a-şi da consimtamintul personal şi în mod public, în faţa ofiterului de stare civila.
Cu toate acestea, în cazurile aratate de legea speciala, delegatul de stare civila va putea incheia căsătoria şi în afara sediului serviciului de stare civila, cu respectarea condiţiilor prevăzute în alineatul precedent (Codul familiei, art. 1 alin. (4), art. 2,3,19,20)*)
A se vedea şi:
–art. 44 alin. (1) şi (2) din Constitutia României;
–art. 28 alin. (2) din Legea nr. 119/1996, precum şi art. 31 alin. (1) din aceeasi lege, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 23/1999 pentru modificarea şi completarea unor dispozitii din Codul familiei şi din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila;
–art. 19 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.
*)Alin. (1) al art. 16 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 23/1999 pentru modificarea şi completarea unor dispozitii din Codul familiei şi din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila.
Ofiterul de stare civila, luând consimtamintul viitorilor soti, va întocmi de îndată, în registrul actelor de stare civila, actul de căsătorie, care se semneaza de către soti, de cei doi martori şi de către ofiterul de stare civila (Codul familiei, art. 1 alin. (3), art. 11,16,18,21).*
*)Art. 17 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 23/1999 pentru modificarea şi completarea unor dispozitii din Codul familiei şi din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila.
Căsătoria nu poate fi dovedita decit prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civila )Codul familiei, art. 17).
A se vedea şi:
–art. 13-16, 52-56 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila;
–art. 22 şi 24 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;
–art. 161 alin. (3) şi art. 162 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.
Este nula căsătoria incheiata cu calcarea dispoziţiilor prevăzute în art. 4, 5, 6, 7 lit. a, 9, 13^1 şi 16 (Codul familiei, art. 20,23,24).*)
A se vedea şi:
–art. 44 alin. (2) din Constitutia României;
–art. 47 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în B. Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954;
–art. 24 şi art. 151 pct. 5 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat;
–art. 7 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila;
–art. 2 pct. 1 lit. h), art. 5 şi art. 45 din Codul de procedură civila, modificat prin Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civila, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi functionarea Curtii de Conturi, publicată în M. Of. nr. 177 din 26 iulie 1993. Cu privire la conţinutul art. 45 a se avea în vedere textul modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civila, publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000;
–art. 24, art. 151 pct. 5 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.
*)Art. 19 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 23/1999 pentru modificarea şi completarea unor dispozitii din Codul familiei şi din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele civile.
Căsătoria incheiata împotriva dispoziţiilor privitoare la vârsta legala nu va fi declarata nula dacă, între timp, acela dintre soti care nu avea vârsta ceruta pentru căsătorie a implinit-o ori dacă sotia a dat nastere unui copil sau a ramas însărcinată (Codul familiei, art. 1 alin. (1) şi (2), art. 4,19).
Căsătoria poate fi anulata la cererea sotului al cărui consimtamint a fost viciat prin eroare cu privire la identitatea fizica a celuilalt sot, prin viclenie sau prin violenta.
Anularea căsătoriei din aceste cauze poate fi ceruta de cel al cărui consimtamint a fost viciat, în termen de şase luni de la încetarea violentei ori de la descoperirea erorii sau a vicleniei (Codul familiei, art. 1 alin. (3), art. 16,17,23,24).
A se vedea şi:
–art. 44 alin. (1) şi (2) din Constitutia României;
–art. 953 şi urm., art. 1167 şi 1190 din Codul civil;
–Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva;
–art. 2 pct. 1 lit.h) şi art. 5 din Codul de procedură civila, modificat prin Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civila, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi functionarea Curtii de Conturi.
În cazul în care sotul unei persoane declarata moarta s-a recasatorit şi, după aceasta, hotărârea declarativa de moarte este anulata, căsătoria cea noua ramine valabila.
Prima căsătorie este desfacuta pe data incheierii noii căsătorii (Codul familiei, art. 5,37,53).
A se vedea şi:
–art. 1899 alin. (2) din Codul civil;
–art. 16-21 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;
–art. 36-43 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;
–art. 2 pct. 1 lit. g) din Codul de procedură civila, modificat prin Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civila, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi functionarea Curtii de Conturi.
Sotul care a fost de buna-credinta la incheierea căsătoriei declarata nula sau anulata păstrează, până la data când hotărârea instanţei judecătorești ramine definitivă, situaţia unui sot dintr-o căsătorie valabila.
Declaratia nulitatii căsătoriei nu are nici o urmare în privinta copiilor, care îşi păstrează situaţia de copii din căsătorie (Codul familiei, art. 19,21,24,53,62,63).
A se vedea şi:
–art. 1899 alin. (2) din Codul Civil;
–art. 377 alin. (1) din Codul de procedură civila, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 59/1993 pentru: modificarea Codului de procedura civila, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi functionarea Curtii de Conturi, precum şi prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civila;
–art. 9,15,48 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila.
În cazul prevăzut în art. 23 alin. (1), cererea de întreţinere a sotului de buna-credinta şi raporturile patrimoniale dintre barbat şi femeie sunt supuse, prin asemanare, dispoziţiilor privitoare la divort.
Tot astfel, în cazul prevăzut în art. 23 alin. 2, se vor aplica, prin asemanare, dispozitiile prevăzute la divort, în ce priveste drepturile şi oblibaţiile dintre parinti şi copii (Codul familiei, art. 23,30,31,36,41-44,53).
Barbatul şi femeia au drepturi şi obligaţii egale în căsătorie (Codul familiei, art. 1 alin. (4), art. 2,26,36,38,40-44,101).
Sotii hotarasc de comun acord în tot ce priveste căsătoria (Codul familiei, art. 1 alin. (4), art. 25,27,36,40-44,97,101).
A se vedea şi art. 20 din Legea nr. 105-1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.
La incheierea căsătoriei, viitorii soti vor declara, în faţa delegatului de stare civila, numele pe care s-au invoit sa-l poarte în căsătorie.
Sotii pot să-şi pastreze numele lor dinaintea căsătoriei, sa ia numele unuia sau altuia dintre ei sau numele lor reunite (Codul familiei, art. 1-3, 12,16,28).
A se vedea:
–art. 16 din Legea nr. 105/1996 privind evidenta populatiei şi cartea de identitate;
–art. 31 alin. (2) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila.
Sotii sunt obligati sa poarte în timpul căsătoriei numele comun declarat.
Dacă sotii s-au invoit sa poarte în timpul căsătoriei un nume comun şi l-au declarat la incheierea căsătoriei potrivit dispoziţiilor art. 27 din codul de faţa, fiecare din soti nu va putea cere schimbarea acestui nume, pe cale administrativa, decit cu consimtamintul celuilalt sot (Codul familiei, art. 1-3,25-27,40).
A se vedea şi art. 3,5,8,14 din Decretul nr. 975/1968 cu privire la nume, publicat în B. Of. nr. 136 din 29 octombrie 1968.
Sotii sunt obligati să contribuie, în raport cu mijloacele fiecaruia, la cheltuielile casniciei (Codul familiei, art. 1 alin. (4), art. 2,86,89,101).
Bunurile dobindite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soti, sunt, de la data dobindirii lor, bunuri comune ale sotilor.
Orice convenţie contrara este nula.
Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedita (Codul familiei, art. 1,3,16,17,22, art. 23 alin. (1), art. 24 alin. (1), art. 29,31-36,39).
A se vedea şi:
–art. 41 şi 135 din Constitutia României;
–art. 475,480,644,645,802,857,937,1170,1199,1202,1307,1890,1895,1909,1910 din Codul civil;
–Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor, publicată în M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944;
–Decretul-lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei initiative, publicat în M. Of. nr. 20 din 6 februarie 1990, modificările ulterioare;
–Decretul-lege nr. 61/1990 privind vinzarea de locuinte construite din fondurile statului către populatie, publicat în M. Of. nr. 22 din 8 februarie 1990, cu modificările ulterioare;
–Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în M. Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998, cu modificările ulterioare;
–Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în M. Of. nr. 1 din 5 ianuarie 1998;
–Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuintelor, republicată în M. Of. nr. 3 din 13 ianuarie 1997;
–Legea nr. 67/1992 privind constituirea unui depozit în lei la C.E.C. în vederea creditarii construcţiilor de locuinte, publicată în M. Of. nr. 166 din 17 iulie 1992;
–Legea nr. 85/1992 privind vinzarea de locuinte şi spati cu alte destinatii construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată în M. Of. nr. 264 din 15 iulie 1998, cu modificările ulterioare;
–art. 20 şi 21 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat;
–Legea arendarii nr. 16/1994, publicată în M. Of. nr. 91 din 7 aprilie 1994, modificata prin Legea nr. 58/1995, publicată în M. Of. nr. 124 din 21 iunie 1995 şi prin Legea nr. 65/1998, publicată în M. Of. nr. 126 din 26 martie 1998;
–Legea nr. 17/1994 pentru prelungirea sau reinnoirea contractelor de închiriere pentru unele suprafete locative, publicată în M. Of. nr. 100 din 18 aprilie 1994;
–Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, publicată în M. Of. nr. 139 din 2 iunie 1994;
–Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinte, trecute în proprietatea statului;
–Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, publicată în M. Of. nr. 61 din 26 martie 1996;
–Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată în M. Of. nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificările ulterioare;
–Legea nr. 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor;
–Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, publicată în M. Of. nr. 148 din 8 aprilie 1999;
–Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor şi stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinaţia de locuinte, publicată în M. Of. nr. 148 din 8 aprilie 1999;
–Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în M. Of. nr. 8 din 12 ianuarie 2000;
–Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile, preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în M. Of. nr. 75 din 14 februarie 2001.
Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecarui sot:
a)bunurile dobindite înainte de incheierea căsătoriei;
b)bunurile dobindite în timpul căsătoriei prin mostenire, legat sau donatie, afara numai dacă dispunatorul a prevăzut ca ele vor fi comune;
c)bunurile de uz personal şi cele destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti;
d)bunurile dobindite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele şi proiectele artistice, proiectele de inventii şi inovatii, precum şi alte asemenea bunuri;
e)indemnitatea de asigurare sau despăgubire pentru pagube pricinuite persoanei;
f)valoarea care reprezinta şi inlocuieste un bun propriu sau bunul în care a trecut aceasta valoare ( Codul familiei, art. 1-3,30,32,36,139).
A se vedea şi:
–art. 800 şi urm., art. 937,998,999,1718 din Codul civil;
–art. 5 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanelor juridice;
–art. 14 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva;
–Legea nr. 136/1995 privind asigurarile şi reasigurarile în România, publicată în M. Of. nr. 303 din 30 decembrie 1995, cu modificările ulterioare;
–Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în M. Of. nr. 60 din 26 martie 1996.
Sotii raspund cu bunurile comune pentru:
a)cheltuielile facute cu administrarea oricaruia dintre bunurile lor comune;
b)oblibaţiile ce au contractat împreună;
c)oblibaţiile contractate de fiecare dintre soti pentru implinirea nevoilor obisnuite ale casniciei;
d)repararea prejudiciului cauzat prin insusirea de către unul dintre soti a unor bunuri proprietate socialista, dacă prin aceasta au sporit bunurile comune ale sotilor (Codul familiei, art. 1-3,30,31,33-36,39).
1.A se vedea art. 1004-1090 din Codul civil;
2.Prin decizia Plenului Curtii Constitutionale din 7 septembrie 1993, publicată în M. Of. nr. 232 din 27 septembrie 1993, s-a statuat ca dispozitiile din Codul penal privitoare la avutul obstesc, ce ocroteau preferential proprietatea "socialista", sunt contrarii art. 41 alin. (2) din Constitutie şi, ca atare, sunt abrogate parţial, ele aplicindu-se numai cu privire la bunurile care sunt prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constitutie, bunuri ce formeaza obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Rationamentul se poate aplica şi în cazul art. 32 lit. d), care contravine şi el principiului ocrotirii proprietăţii private în mod egal, indiferent de titular, astfel cum e reglementat în art. 41 alin. (2) din Constitutie. De aceea, în textul art. 32 lit. d), expresia "proprietate socialista" s-a inlocuit cu "proprietate publică". A se vedea şi Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Bunurile comune nu pot fi urmarite de creditorii personali ai unuia dintre soti.
Cu toate acestea, după urmarirea bunurilor proprii ale sotului debitor, creditorul sau personal poate cere impartirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creantei sale.
În acest din urmă caz, bunurile atribuite prin impartire fiecarui sot devin proprii (Codul familiei, art. 1,2,30,31,34,36,39).
A se vedea şi:
–art. 41 alin. (3) şi (8) din Constitutie;
–art. Cartea V - "Despre executarea silita" - din Codul de procedură civila, astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000;
–art. 21,76 şi 80 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, publicată în M. Of. nr. 23 din 31 ianuarie 1996, cu modificările ulterioare;
–art. 18 din Legea nr. 115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor, a magistratilor, a functionarilor publici şi a unor persoane cu functii de conducere, publicată în M. Of. nr. 263 din 28 octombrie 1996;
–art. 112 şi 118 din Codul penal;
Creditorii comuni vor putea urmări şi bunurile proprii ale sotilor, însă numai după urmarirea bunurilor comune (Codul familiei, art. 1-3,30-33,35,36).
A se vedea nota de la articolul 33.
Sotii administreaza şi folosesc împreună bunurile comune şi dispun tot astfel de ele.
Oricare dintre soti, exercitind singur aceste drepturi, este socotit ca are şi consimtamintul celuilalt sot. Cu toate acestea, nici unul dintre soti nu poate instraina şi nici nu poate greva un teren sau o construcţie ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimtamintul expres al celuilalt sot (Codul familiei, art. 1 alin. (4), art. 25,26,30-34,36,39,41).
A se vedea şi:
–art. 462-474, art. 1202 alin. (2), art. 1532 şi urm., art. 1746 şi urm., art. 1899 alin. (2) din Codul civil;
–art. 2-15 din Legea nr. 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor.
La desfacerea căsătoriei, bunurile comune se impart între soti, potrivit invoielii acestora. Dacă sotii nu se invoiesc asupra impartirii bunurilor comune, va hotari instanţa judecătorească.
Pentru motive temeinice, bunurile comune, în intregime sau numai o parte din ele, se pot imparti prin hotărâre judecătorească şi în timpul căsătoriei. Bunurile astfel impartite devin bunuri proprii. Bunurile neimpartite, precum şi cele ce se vor dobindi ulterior, sunt bunuri comune (Codul familiei, art. 1-3,30-35,37-39).
A se vedea şi:
–art. 728 alin. (1), art. 730,741,742,1704 şi urm. din Codul civil;
–Capitolul VII^1 - "Procedura impartelii judiciare" din Cartea VI - "Proceduri speciale" a Codului de procedura civila, introdus prin Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 pentru modificare şi completarea Codului de procedura civila.
Căsătoria inceteaza prin moartea unuia dintre soti sau prin declararea judecătorească a mortii unuia dintre ei.
Căsătoria se poate desface prin divort (Codul familiei, art. 22,26,38,39).*)
A se vedea şi:
–art. 44 alin. (2) din Constitutia României;
–Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor;
–art. 16-21 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;
–art. 34-41 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila;
–art. 22,23 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.
*)Art. 37 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 8 pct. 1 din Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civila, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi functionarea Curtii de Conturi.
Instanţa judecătorească poate desface căsătoria prin divort atunci când, datorita unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibila.
Divortul poate fi pronuntat şi numai pe baza acordului ambilor soti, dacă sunt indeplinite urmatoarele condiţii:
a)până la data cererii de divort a trecut cel puţin un an de la incheierea căsătoriei
şi
b)nu exista copii minori rezultati din căsătorie.
Oricare dintre soti poate cere divortul atunci când starea sănătăţii sale face imposibila continuarea căsătoriei.
La solutionarea cererilor accesorii divorţului, referitoare la încredinţarea copiilor minori, obligaţia de întreţinere şi folosirea locuinţei, instanţa va tine seama şi de interesele minorilor (Codul familiei, art. 1 alin. (1), (2), art. 26, art. 37 alin. (2), art. 39-44).*)
A se vedea şi art. 613^1 alin. (3), art. 617 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civila, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 59/1993.
*)Art. 38 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. VIII pct. 2 din Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civila, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi functionarea Curtii de Conturi.
Căsătoria este desfacuta din ziua când hotărârea prin care s-a pronuntat divortul a ramas definitivă.
Faţa de cel de-al treilea, efectele patrimoniale ale căsătoriei inceteaza de la data când s-a facut menţiune despre hotărârea de divort pe marginea actului de căsătorie sau de la data când ei au cunoscut divortul pe alta cale (Codul familiei, art. 37,38).
1.Cu privire la notiunea de hotărâre irevocabila, a se vedea art. 377 alin. (2) din Codul de procedură civila, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civila, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi functionarea Curtii de Conturi.
2.A se vedea şi:
–art. 21 lit. d) din Legea privind registrul comerţului nr. 26/1990, republicată în M. Of. nr. 49 din 4 februarie 1998, completata prin Ordonanţa Guvernului nr. 53/1998, aprobata prin Legea nr. 36/2001, publicată în M. Of. nr. 122 din 12 martie 2001.
–art. 48 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila;
–art. 151 pct. 5 şi art. 166 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.
La desfacerea căsătoriei prin divort, sotii se pot invoi ca sotul care, potrivit art. 27, a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt sot, sa poarte acest nume şi după desfacerea căsătoriei.
Instanţa judecătorească va lua act de aceasta invoiala prin hotărârea de divort. Instanţa, pentru motive temeinice, poate să incuviinteze acest drept, chiar în lipsa unei invoieli între soti.
Dacă nu a intervenit o invoiala sau dacă instanţa nu a dat incuviintarea, fiecare dintre fostii soti va purta numele ce avea înainte de căsătorie (Codul familiei, art. 26-28,38,39).
Până la desfacerea căsătoriei în condiţiile prevăzute de art. 39, sotii îşi datorează întreţinere.
Sotul divortat are dreptul la întreţinere, dacă se afla în nevoie din pricina unei incapacitati de muncă survenite înainte de căsătorie, ori în timpul căsătoriei; el are dreptul la întreţinere şi atunci când incapacitatea se iveste în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea se datorează unei împrejurări în legătură cu căsătoria.
Întreţinerea datorata potrivit dispoziţiilor alin. (2) poate fi stabilita până la o treime din venitul net din munca al sotului obligat la plata ei, potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati. Aceasta întreţinere, împreună cu întreţinerea datorata copiilor, nu va putea depăşi jumătate din venitul net din munca al sotului obligat la plata.
Când divortul este pronuntat numai din vina unuia dintre soti, acesta nu va beneficia de prevederile alineatelor (2) şi (3), decit timp de un an de la desfacerea căsătoriei.
În toate cazurile, dreptul la întreţinere inceteaza prin recăsătoria sotului indreptatit sa o primeasca (Codul familiei, art. 2,38,39,86, art. 89 lit. a), art. 93, art. 94 alin. (1)-(2), art. 95).
A se vedea şi art. 613^2, 617 din Codul de procedură civila, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civila, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi functionarea Curtii de Conturi.
Instanţa judecătorească va hotari, odata cu pronuntarea divorţului, caruia dintre parinti vor fi incredintati copiii minori. În acest scop, instanţa va asculta parintii şi autoritatea tutelara şi, tinind seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta, dacă au implinit vârsta de zece ani, va hotari, pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredinţat tatalui sau mamei.
Pentru motive temeinice, copiii pot fi incredintati unor rude, ori unor alte persoane, cu consimtamintul acestora, sau unor institutii de ocrotire.
Totodata, instanţa judecătorească va stabili contribuţia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura şi pregatire profesionala a copiilor.
Invoiala parintilor privitoare la încredinţarea copiilor şi la contribuţia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura şi pregatire profesionala a acestora va produce efecte numai dacă a fost incuviintata de instanţa judecătorească (Codul familiei, art. 2,23, art. 24 alin. (2), art. 38,43,44,86,93,95,97,101,107).
A se vedea şi:
–art. 25 din Legea nr. 105/1996 privind evidenta populatiei şi cartea de identitate, publicată în M. Of. nr. 237 din 30 septembrie 1996;
–Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protectia copilului aflat în dificultate, aprobata cu modificari prin Legea nr. 108/1998, republicată în M. Of. nr. 276 din 24 iulie 1998. Potrivit art. 46 din aceasta ordonanţa, instituţiile de ocrotire - leagane, case de copii - şi centrele de primire care au functionat, potrivit Legii nr. 3/1970, s-au reorganizat în centre de plasament şi centre de primire a copilului în cadrul serviciilor publice specializate pentru protectia copilului. De asemenea, centre de plasament şi centre de primire pot functiona şi în cadrul organismelor private autorizate care desfăşoară activităţi în domeniul protectiei copilului;
–art. 19 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 12/2001 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protectia Copilului şi Adoptie, publicată în M. Of. nr. 63 din 6 februarie 2001, potrivit caruia instituţiile de protecţie speciala care asigura protectia copiilor cu handicap se reorganizeaza în centre de tip familial, centre de ingrijire de zi şi de recuperare pentru copilul cu handicap sau, după caz, în alte asemenea servicii, în cadrul serviciilor publice specializate pentru protectia copilului.
Parintele divortat, caruia i s-a încredinţat copilul, exercita cu privire la acesta drepturile parintesti.
Când copilul a fost încredinţat unei alte persoane sau unei institutii de ocrotire, instanţa judecătorească va stabili care dintre parinti va exercita dreptul de a-i administra bunurile şi de a-l reprezenta sau de a-i incuviinta actele. Persoana sau institutia de ocrotire careia i s-a încredinţat copilul va avea faţă de acesta numai drepturile şi indatoririle ce revin parintilor privitor la persoana copilului. Dispozitiile art. 108 se aplică prin asemanare.
Parintele divortat, caruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, precum şi de a veghea la cresterea, educarea, invatatura şi pregătirea lui profesionala (Codul familiei, art. 1 alin. (4) şi (5), art. 23, art. 24 alin. (2), art. 44,97,101,105,108,110,111).
A se vedea şi:
–art. 29 alin. (6), art. 44 alin. (1), art. 45,46 din Constitutia României;
–art. 4-10 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;
–Legea nr. 47/1993 cu privire la declararea judecătorească a abandonului de copii, publicată în M. Of. nr. 153 din 8 iulie 1993.
În cazul schimbarii imprejurarilor, la cererea oricaruia dintre parinti sau a copilului, dacă acesta a implinit vârsta de patrusprezece ani, a autorităţii tutelare sau a vreunei institutii de ocrotire, instanţa judecătorească va putea modifica masurile privitoare la drepturile şi oblibaţiile personale sau patrimoniale între parintii divortati şi copii.
Modificarea masurilor luate potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (1) şi (2) se va face cu paza cerințelor prevăzute de acele dispozitii (Codul familiei, art. 24,42,43,93, art. 94 alin. (2), art. 101,103,107,108,110,111,112).
Rudenia este legătură bazata pe descendenta unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul ca mai multe persoane au un ascendent comun.
În primul caz rudenia este în linie dreapta, iar în al doilea în linie colaterala.
Rudenia în linie dreapta poate fi ascendenta sau descendenta (Codul familiei, art. 6,46,art. 47 şi urm., art. 53 şi urm.).
A se vedea şi:
–art. 660-663 din Codul civil;
–art. 1 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adoptiei, aprobata cu modificari prin Legea nr. 87/1998.
Gradul de rudenie se stabileste astfel:
a)în linie dreapta, după numărul nasterilor; astfel, fiul şi tatal sunt rude în gradul intii, nepotul de fiu şi bunicul sunt rude în gradul al doilea;
b)în linie colaterala, după numărul nasterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun şi coborând de la acesta până la cealalta ruda; astfel, fratii sunt rude în gradul al doilea, unchiul şi nepotul în gradul al treilea, verii primari în gradul al patrulea (Codul familiei, art. 45).
A se vedea nota de la art. 45.
Filiatia faţă de mama rezultă din faptul nasterii.
Ea se dovedeste prin certificatul constatator al nasterii (Codul familiei, art. 45,46,48,50-52).
A se vedea şi:
–art. 8 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicarea a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.
–art. 5,6,8,11,13-16,17-21,25 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila;
Dacă nasterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civila ori dacă copilul a fost trecut în registrul de stare civila ca nascut din parinti necunoscuti, mama poate recunoaste pe copil.
Recunoasterea se poate face fie prin declaratie la serviciul de stare civila, fie printr-un inscris autentic, fie prin testament.
Recunoasterea, chiar facuta prin testament, nu se poate revoca (Codul familiei, art. 45,47,49,52).
A se vedea şi:
–art. 802,868-886,953-961,1171,1173,1204 din Codul civil;
–art. 58-67 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, publicată în M. Of. nr. 92 din 16 mai 1995;
–art. 22-24 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila;
–art. 25, art. 28 alin. (2) lit. a), art. 161 alin. (2) şi (4), art. 162 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.
Recunoasterea care nu corespunde adevarului poate fi contestata de orice persoană interesata (Codul familiei, art. 4,7,48,50,52).
A se vedea şi:
–art. 1206 din Codul civil;
–art. 47 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;
–art. 45 din Codul de procedură civila, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000;
–art. 28 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.
În cazul în care, din orice împrejurări, dovada filiatiei faţă de mama nu se poate face prin certificatul constatator al nasterii, ori în cazul în care se contesta realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al nasterii, dovada filiatiei faţă de mama se poate face, în faţa instanţei judecătorești, prin orice mijloc de proba (Codul familiei, art. 47,49,51,52).
A se vedea şi;
–art. 24 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;
–art. 52-56 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila;
Copilul nu poate reclama o stare civila contrara aceleia care rezultă din certificatul de nastere şi folosirea stării civile conforme cu acest certificat.
De asemenea, nimeni nu poate contesta starea civila a copilului care are folosirea unei stari civile conforme cu certificatul sau de nastere (Codul familiei, art. 47 alin. (2), art. 49,50,53).
A se vedea şi art. 1170,1199,1200,1202 din Codul civil.
Actiunea pentru stabilirea filiatiei faţă de mama aparţine numai copilului; ea poate fi pornita de reprezentantul legal, în cazul în care copilul este minor sau pus sub interdictie.
Dreptul de a porni actiunea pentru stabilirea filiatiei faţă de mama nu trece asupra mostenitorilor copilului; ei pot continua actiunea pornita de acesta.
Actiunea pentru stabilirea filiatiei faţă de mama poate fi pornita şi împotriva mostenitorilor pretinsei mame.
Actiunea nu se prescrie în timpul vietii copilului (Codul familiei, art. 47,51,113,124,133,142,147, art. 151 alin. (3)).
A se vedea şi:
–art. 9,11, art. 23 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;
–art. 9 şi 45 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila.
Copilul nascut în timpul căsătoriei are ca tata pe sotul mamei.
Copilul nascut după desfacerea, declararea nulitatii sau anularea căsătoriei are ca tata pe fostul sot al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi nasterea sa a avut loc înainte ca mama sa fi intrat intr-o noua căsătorie.
Dispozitiile art. 51 sunt aplicabile şi situaţiilor prevăzute în prezentul articol (Codul familiei, art. 1 alin. (1)-(3), art. 16,17,19,21,22,23,37,39,54,61).
A se vedea şi:
–art. 1199,1200,1202 Codul civil;
–art. 25 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.
Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.
Acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită de oricare dintre soţi, precum şi de către copil; ea poate fi continuată de moştenitori.
Acţiunea se introduce de către soţul mamei împotriva copilului; dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva mamei sale.
Mama sau copilul introduce acţiunea împotriva soţului mamei; dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor lui.
Dacă titularul acţiunii este pus sub interdicţie, acţiunea va putea fi pornită de tutore.
Mama copilului va fi citată în toate cazurile în care nu formulează ea însăşi acţiunea.
Art. 54 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 288 din 29 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 5 noiembrie 2007.
1.A se vedea şi art. 26 lit. a) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.
2.Cu privire la constitutionalitatea art. 54 alin. (2) a se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr. 78/1995, publicată în M. Of. nr. 294 din 20 decembrie 1995.
*)Prin DECIZIA CURTII CONSTITUTIONALE nr. 349 din 19 decembrie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 10 aprilie 2002 a fost admisa excepţia de neconstitutionalitate ridicata cu privire la art. 54 alin. 2 din Codul familiei şi s-a constatat ca dispozitiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstitutionale în măsura în care nu recunosc decat tatalui, iar nu şi mamei şi copilului nascut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni actiunea în tagaduirea paternitatii.
Articolul 55*)
Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii copilului. Pentru soţul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului.
Dacă acţiunea nu a fost introdusă în timpul minorităţii copilului, acesta o poate porni într-un termen de 3 ani de la data majoratului său.
Reclamantul poate fi repus în termen, în condiţiile legii.
Art. 55 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 288 din 29 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 5 noiembrie 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform art. II din LEGEA nr. 288 din 29 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 5 noiembrie 2007, dispoziţiile prezentei legi privind acţiunea în tăgăduirea paternităţii, precum şi acţiunea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei sunt aplicabile şi în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de judecată.
A se vedea şi:
–art. 1887-1889 din Codul civil;
–art. 101 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civila;
–art. 30-35 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;
–Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva.
Filiatia faţă de tata se stabileste, în afară de cazurile prevăzute în art. 53, prin recunoastere sau hotărâre judecătorească (Codul familiei, art. 53,57,61,63).
Copilul conceput şi nascut în afară de căsătorie poate fi recunoscut de către tatal sau; după moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lasat descendenti firesti.
Recunoasterea se face prin declaratie facuta la serviciul de stare civila, fie odata cu inregistrarea nasterii, fie după această dată; recunoasterea poate fi facuta şi prin inscris autentic sau prin testament.
Recunoasterea, chiar facuta prin testament, nu se poate revoca (Codul familiei, art. 56,58,63).
A se vedea şi:
–art. 802,868-886,953-961,1171,1173,1204 din Codul civil;
–art. 58-67 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995;
–art. 17 alin. (2), art. 44,45 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila;
–art. 28 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.
Recunoasterea care nu corespunde adevarului poate fi contestata de orice persoană interesata.
Dacă recunoasterea este contestata de mama, de cel recunoscut sau de descendentii acestuia, dovada paternitatii este în sarcina autorului recunoasterii sau a mostenitorilor săi (Codul familiei, art. 49,56,57).
A se vedea şi:
–art. 28 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat;
–art. 1206 din Codul civil;
–art. 47 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;
–art. 45 din Codul de procedură civila, astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
Actiunea în stabilirea paternitatii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se porneste în numele sau de către mama, chiar dacă este minora, ori de reprezentantul lui legal.
Dreptul de a porni actiunea în stabilirea paternitatii nu trece asupra mostenitorilor copilului; ei pot continua actiunea pornita de acesta.
Actiunea în stabilirea paternitatii poate fi pornita şi împotriva mostenitorilor pretinsului tata (Codul familiei, art. 53,56,60,61,63-65).
A se vedea şi:
–art. 9,11, art. 23 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;
–art. 44,45 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila.
Articolul 60*)
Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită de mamă într-un termen de un an de la naşterea copilului.
Dacă, în cazul prevăzut în art. 54 alin. (1), un copil a pierdut calitatea de copil din căsătorie, prin efectul unei hotărâri judecătorești, termenul de un an, pentru pornirea actiunii în stabilirea paternitatii din afara căsătoriei, va curge de la data când acea hotărâre a ramas definitivă.
În cazul în care mama a convietuit cu pretinsul tata ori dacă acesta din urma a prestat copilului întreţinere, termenul de un an va curge de la încetarea convietuirii ori a intretinerii (Codul familiei, art. 56,61,63-65).
Acţiunea aparţinând copilului nu se prescrie în timpul vieţii acestuia.
Alin. 1 al art. 60 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 288 din 29 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 5 noiembrie 2007.
Alin. 4 al art. 60 a fost introdus de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 288 din 29 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 5 noiembrie 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform art. II din LEGEA nr. 288 din 29 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 5 noiembrie 2007, dispoziţiile prezentei legi privind acţiunea în tăgăduirea paternităţii, precum şi acţiunea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei sunt aplicabile şi în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de judecată.
A se vedea şi;
–art. 1887-1889 din Codul civil;
–Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva;
–art. 101 alin. (3) şi (4), precum şi art. 377 alin. (1) din Codul de procedură civila, astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000;
–art. 9,15,art. 44 lit. b) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila.
Timpul cuprins între a treisuta şi a o sutaoptzecea zi dinaintea nasterii copilului este timpul legal al conceptiunii. El se socoteste de la zi la zi (Codul familiei, art. 53,54,56,58,59,60).
A se vedea şi art. 1200,1202,1887-1889 din Codul civil.
Copilul din căsătorie ia numele de familie comun al parintilor.
Dacă parintii nu au nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor reunite. În acest caz, numele copilului se va stabili prin invoiala parintilor şi se va declara, odata cu nasterea copilului, la serviciul de stare civila. În lipsa unei asemenea invoieli, autoritatea tutelara de la domiciliul copilului va hotari, ascultând pe parinti, dacă copilul va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite (Codul familiei, art. 23,27,28,53).
A se vedea şi:
–art. 2,3,6,7,14,19 din Decretul nr. 975,1968 cu privire la nume;
–art. 18 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila;
–art. 26 lit. b) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.
Copilul din afara căsătoriei a cărui filiatie a fost stabilita prin recunoastere sau prin hotărâre judecătorească are faţă de parinte şi rudele acestuia, aceeasi situaţie ca şi situaţia legala a unui copil din căsătorie (Codul familiei, art. 56,57,59,60,64,65).
A se vedea şi:
–art. 44 alin. (3) din Constitutie;
–art. 659 şi urm. din Codul civil;
–art. 28 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.
Copilul din afara căsătoriei dobândeşte numele de familie al aceluia dintre parinti faţă de care filiatia a fost mai intii stabilita.
În cazul în care filiatia a fost stabilita ulterior şi faţă de celalalt parinte, instanţa judecătorească va putea de incuviintare copilului sa poarte numele acestuia din urma.
În cazul în care copilul a fost recunoscut în acelasi timp de ambii parinti, se aplică dispozitiile art. 62 alin. 2 (Codul familiei, art. 56,57,59,60,62,63,65).
Dacă filiatia copilului din afara căsătoriei este stabilita faţă de ambii parinti, încredinţarea lui, precum şi contribuţia parintilor la cheltuielile de crestere, educare, invatatura şi pregatire profesionala se vor hotari potrivit dispoziţiilor art. 42-44 inclusiv, care se aplică prin asemanare (Codul familiei, art. 2,42-44,56,57,59,60,63,64,86,93-95,97,101,107).
Abrogate.*)
*)Dispozitiile Capitolului III "Adoptia" al Titlului II au fost abrogate expres prin art. 27 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adoptiei, aprobata cu modificari prin Legea nr. 87/1998.
Obligaţia de întreţinere exista între sot şi sotie, parinti şi copii, cel care infiaza şi infiat, bunici şi nepoti, strabunici şi stranepoti, frati şi surori, precum şi între celelalte persoane anume prevăzute de lege.
Are drept la întreţinere numai acela care se afla în nevoie, neavind putinta unui cistig din munca, din cauza incapacitatii de a munci.
Descendentul, cit timp este minor, are drept la întreţinere oricare ar fi pricina nevoii în care el se afla (Codul familiei, art. 2,41-44,63,88,96,101,107,127).
A se vedea şi:
–art. 44 alin. (1) din Constitutia României;
–art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adoptiei, aprobata cu modificari prin Legea nr. 87/1998;
–art. 28 alin. (2) lit. c), art. 34,35 în Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.
Sotul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt sot este obligat sa continue a da întreţinere copilului, cit timp acesta este minor, însă numai dacă parintii săi firesti au murit, sunt disparuti ori sunt în nevoie.
Copilul va putea fi obligat sa dea întreţinere celui care l-a intretinut timp de 10 ani, astfel cum se arata în alineatul precedent (Codul familiei, art. 86).
Abrogat.
Art. 88 a fost abrogat de art. 142, alin. (1), lit. a) din LEGEA nr. 272 din 21 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 557 din 23 iunie 2004.
Întreţinerea se datorează în ordinea urmatoare:
a)sotii îşi datorează întreţinere inaintea celorlalţi obligati;
b)descendentul este obligat la întreţinere inaintea ascendentului, iar, dacă sunt mai mulţi descendenti sau mai mulţi ascendenti, cel în grad mai apropiat inaintea celui mai indepartat;
c)cel care infiaza este obligat la întreţinere inaintea parintilor firesti;
d)fratii şi surorile îşi datorează întreţinere după parinti, însă inaintea bunicilor (Codul familiei, art. 2,29,46,86-88).
Art. 89 lit.c) se referă numai la adoptiile cu efecte restrinse, incheiate potrivit Codului familiei, anterior Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997. Astfel, potrivit art. 75 din Codul familiei, în cazul adoptiilor cu efecte restrinse, adoptatul şi descendentii săi păstrează toate drepturile şi oblibaţiile izvorite din filiatie faţă de parintii firesti şi rudele acestora. Prin urmare, art. 89 lit. c) îşi găseşte aplicare numai în cazul adoptiilor cu efecte restrinse, incheiate potrivit Codului familiei.
Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 a abrogat dispozitiile din Codul familiei referitoare la adoptie şi reglementeaza doar adoptia cu efectele unei filiatii depline care presupune ruperea legaturilor de rudenie dintre adoptat şi parintii firesti şi rudele acestora. Prin urmare, în cazul adoptiei cu efecte depline, incheiate fie potrivit Codului familiei, fie potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, adoptatul nu are dreptul la întreţinere faţă de parintii săi firesti şi nici faţă de rudele acestora; în schimb, obligaţia de întreţinere se stabileste în cadrul raporturilor de rudenie care rezultă din adoptie.
În cazul în care mai multe dintre persoanele prevăzute în art. 89 sunt obligate sa intretina aceeasi persoana, ele vor contribui la plata intretinerii, proportional cu mijloacele ce au.
Dacă parintele are drept la întreţinere de la mai mulţi copii, el poate, în caz de urgenta, sa porneasca actiunea numai împotriva unuia dintre ei. Cel care a platit întreţinerea se poate intoarce împotriva celorlalţi obligati pentru partea fiecaruia )Codul familiei, art. 86,89).
A se vedea şi art. 1041-1043 şi 1053 din Codul civil.
În cazul în care cel obligat în primul rind la întreţinere nu are mijloace indestulatoare pentru a acoperi nevoile celui ce o cere, instanţa judecătorească va putea obliga pe celelalte persoane indatorate la întreţinere sa o completeze, în ordinea stabilita în art. 89 (Codul familiei, art. 86,89).
Când cel obligat nu poate presta, în acelasi timp, întreţinere tuturor celor care sunt în drept sa i-o ceara, instanţa judecătorească, tinind seama de nevoile fiecareia dintre aceste persoane, poate hotari fie ca întreţinerea să se plateasca numai uneia dintre ele, fie ca întreţinerea să se imparta între mai multe sau toate persoanele indreptatite sa o ceara. În acest caz, instanţa va hotari, totodata, modul în care se va imparti întreţinerea între persoanele care urmeaza a o primi (Codul familiei, art. 86,89-91).
Obligaţia de întreţinere se executa în natura sau prin plata unei pensii în bani.
Instanţa judecătorească va stabili felul şi modalitatile executarii, tinind seama de împrejurări (Codul familiei, art. 41-44,65,86-88,94).
A se vedea şi:
–art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva;
–art. 305 din Codul penal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 197/2000 pentru modificarea şi completarea unor dispozitii din Codul penal;
–art. 5, 613^2 din Codul de procedură civila, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
Întreţinerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati.
Instanţa judecătorească va putea mari sau micsora obligaţia de întreţinere sau hotari încetarea ei, după cum se schimba mijloacele celui care da întreţinerea sau nevoia celui ce o primeste.
Când întreţinerea este datorata de parinte sau de cel care infiaza, ea se stabileste până la o patrime din câştigul sau din munca pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii (Codul familiei, art. 41-44,65,86,93).
Obligaţia de întreţinere se stinge, în afară de cazul prevăzut în art. 96, prin moartea debitorului sau a celui indreptatit la pensia de întreţinere (Codul familiei, art. 86-88,94,96).
Mostenitorul persoanei care a fost obligata la întreţinerea unui minor sau care i-a dat întreţinerea fără a avea obligaţia legala, este tinut, în măsura valorii bunurilor mostenite, sa continue întreţinerea, dacă parintii minorului au murit, sunt disparuti sau sunt în nevoie, însă numai cit timp cel intretinut este minor.
În cazul în care sunt mai mulţi mostenitori, obligaţia este solidara, fiecare dintre ei contribuind proportional cu valoarea bunurilor mostenite (Codul familiei, art. 86-88,95).
A se vedea nota de la art. 90.
Ambii parinti au aceleasi drepturi şi indatoriri faţă de copiii lor minori, fără a deosebi după cum acestia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei, ori infiati.
Ei exercita drepturile lor parintesti numai în interesul copiilor (Codul familiei, art. 1,2,25,98,99).
A se vedea şi:
–art. 29 alin. (6), art. 44 alin. (1) şi (3) din Constitutia României;
–art. 8 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;
–art. 36,38 şi art. 150 pct. 2 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat;
–Legea nr. 47/1993 cu privire la declararea judecătorească a abandonului de copii.
Masurile privitoare la persoana şi bunurile copiilor se iau de către parinti, de comun acord.
Dacă unul dintre parinti este mort, decazut din drepturile parintesti, pus sub interdictie sau, din orice imprejurare, se afla în neputinta de a-şi manifesta voinţa, celalalt parinte exercita singur drepturile parintesti (Codul familiei, art. 1,2,25,43,65,97,99,101,109).
A se vedea nota de la art. 97.
De cite ori se iveste neintelegere între parinti cu privire la exercitiul drepturilor sau la indeplinirea indatoririlor parintesti, autoritatea tutelara, după ce asculta pe parinti, hotaraste potrivit cu interesul copilului (Codul familiei, art. 25,97,98).
Copilul minor locuieste la parintii săi.
Dacă parintii nu locuiesc împreună, acestia vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul.
În caz de neintelegere între parinti, instanţa judecătorească, ascultând autoritatea tutelara, precum şi pe copil, dacă acesta a implinit vârsta de 10 ani, va decide, tinind seama de interesele copilului.
A se vedea şi:
–art. 14 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;
–art. 25 din Legea nr. 105/1996 privind evidenta populatiei şi cartea de identitate.
Parintii sunt datori sa ingrijeasca de copil.
Ei sunt obligati sa creasca copilul, ingrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizica, de educarea, invatatura şi pregătirea profesionala a acestuia, potrivit cu insusirile lui, în conformitate cu telurile statului socialist*), spre a-l face folositor colectivitatii (Codul familiei, art. 1,2,25,86,97-99,102,103,107-109).
*)1. Consideram ca formularea "în conformitate cu telurile statului socialist, spre a-l face folositor colectivitatii", a fost abrogata expres, indirect prin art. 150 alin. (1) din Constitutia României.
2.A se vedea şi art. 29 alin. (6) şi art. 44 alin. (1) din Constitutia României.
3.A se vedea art. 1000 alin. (2) şi (5) din Codul civil.
Autoritatea tutelara, poate da incuviintare copilului, la cererea acestuia, după implinirea virstei de 14 ani, să-şi schimbe felul invataturii ori pregatirii profesionale stabilita de parinti sau să aibă locuinta pe care o cere desăvârşirea invataturii ori pregatirii profesionale (Codul familiei, art. 1,2,101,108).
A se vedea art. 180 şi 182 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în M. Of. nr. 606 din 10 decembrie 1999.
Parintii au dreptul sa ceara inapoierea copilului de la orice persoană care îl tine fără drept.
Instanţa judecătorească va respinge cererea, dacă inapoierea este contrara intereselor copilului. Acesta va fi ascultat, dacă a implinit vârsta de 10 ani (Codul familiei, art. 24,43,65).
A se vedea şi art. 307 din Codul penal.
*)Art. 104 a fost abrogat prin Legea nr. 3/1970 privind regimul ocrotirii unor categorii de minori, publicată în M. Of. nr. 28 din 28 martie 1970. Legea nr. 3/1970 a fost, de asemenea abrogata prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protectia copilului aflat în dificultate, aprobata cu modificari prin Legea nr. 108/1998 şi republicată în M. Of. nr. 276 din 24 iulie 1998.
Parintii au dreptul şi indatorirea de a administra bunurile copilului lor minor şi de a-l reprezenta în actele civile, până la data când el implineste vârsta de 14 ani.
După implinirea virstei de 14 ani, minorul îşi exercită singur drepturile şi îşi executa tot astfel oblibaţiile, însă numai cu incuviintarea prealabila a parintilor spre a-l apara împotriva abuzurilor din partea celor de-al treilea.
Dispozitiile secţiunii a II-a din prezentul capitol vor fi aplicabile prin asemanare. Cu toate acestea, nu se va întocmi inventarul prevăzut în art. 126, în cazul în care copilul nu are alte bunuri decit cele de uz personal (Codul familiei, art. 98,124-141).
A se vedea şi:
–art. 9-11 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;
–art. 18,19,25 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;
–art. 14 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 167/1968 privitor la prescriptia extinctiva;
–art. 998-999 şi 1003 din Codul civil;
–art. 214 din Codul penal;
–art. 38 şi 47 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.
Parintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor parintelui, în afară de dreptul la mostenire şi la întreţinere (Codul familiei, art. 86,89,94,101,105,107,110).
A se vedea şi:
–art. 659,670,671 din Codul civil;
–art. 1 lit. a)-c) din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor.
Copilul minor este intretinut de parintii săi.
Dacă minorul are un venit propriu, care nu este indestulator, parintii au indatorirea să asigure condiţiile necesare pentru cresterea, educarea, invatatura şi pregătirea sa profesionala.
În caz de neintelegere, intinderea obligaţiei de întreţinere datorata de parinti minorului, felul şi modalitatile executarii, precum şi contribuţia fiecaruia dintre parinti se vor stabili de instanţa judecătorească cu ascultarea autorităţii tutelare (Codul familiei, art. 42-44,65,86-96,101,106,127).
A se vedea:
–art. 45 alin. (4) din Constitutia României;
–art. 34 lit. a) şi art. 35 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.
Autoritatea tutelara este obligata sa exercite un control efectiv şi continuu asupra felului în care parintii îşi indeplinesc indatoririle privitoare la persoana şi bunurile copilului.
Delegaţii autorităţii tutelare au dreptul sa viziteze copiii la locuinta lor şi să se informeze pe orice cale despre felul cum acestia sunt ingrijiti, în ceea ce priveste sănătatea şi dezvoltarea lor fizica, educarea, invatatura şi pregătirea lor profesionala, în conformitate cu telurile statului socialist*), pentru o activitate folositoare colectivitatii; la nevoie, ei vor da indrumarile necesare (Codul familiei, art. 1, 98, 99, 101, 105-107, 109-112, 136, 158-160).
*)În legătură cu formularea din alin. (2) ("în conformitate cu telurile statului socialist, pentru o activitate folositoare colectivitatii"), a se vedea nota de la art. 101.
Dacă sănătatea sau dezvoltarea fizica a copilului este primejduita prin felul de exercitare a drepturilor parintesti, prin purtare abuziva sau prin neglijenta grava în indeplinirea indatoririlor de parinte ori dacă educarea, invatatura sau pregătirea profesionala a copilului nu se face în spirit de devotament faţă de Republica Populara Română*), instanţa judecătorească, la cererea autorităţii tutelare, va pronunţă decaderea parintelui din drepturile parintesti.
Citarea parintilor şi a autorităţii tutelare este obligatorie (Codul familiei, art. 1,2,98,101,104,110-112,117).
1.Cu privire la Teza a 2-a alin. (1), a se vedea nota de la art. 101.
2.a se vedea şi:
–art. 3 şi 15 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protectia copilului aflat în dificultate, republicată;
–art. 306 din Codul penal.
Decaderea din drepturile parintesti nu scuteste pe parinte de indatorirea de a da întreţinere copilului (Codul familiei, art. 86,94,98,109,111,112).
Autoritatea tutelara va ingadui parintelui decazut din drepturile parintesti sa pastreze legaturi personale cu copilul, afara numai dacă, prin asemenea legaturi, cresterea, educarea, invatatura sau pregătirea profesionala a copilului ar fi în primejdie (Codul familiei, art. 109,110,112).
Instanţa judecătorească va reda parintelui decazut din drepturile parintesti exercitiul acestor drepturi, dacă au incetat imprejurarile care au dus la decadere, astfel incit, prin redarea acestor drepturi, cresterea, educarea, invatatura, pregătirea profesionala şi interesele patrimoniale ale copilului nu mai sunt primejduite (Codul familiei, art. 109-111).
În cazul în care ambii parinti fiind morti, necunoscuti, decazuti din drepturile parintesti, pusi sub interdictie, disparuti ori declarati morti, copilul este lipsit de ingrijirea ambilor parinti, precum şi în cazul prevăzut în art. 85, copilul va fi pus sub tutela (Codul familiei, art. 105,109,114-141).
1.Art. 85 a fost abrogat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adoptiei, aprobata cu modificari de Legea nr. 87/1998.
2.A se vedea şi:
–art. 16-19 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;
–art. 11 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi juridice;
–art. 8 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protectia copilului aflat în dificultate, republicată;
–art. 37 şi 38 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.
Tutela se exercită numai în interesul minorului (Codul familiei, art. 1 alin. (2), art. 23,124,136).
Au obligaţia ca în termen de cel mult cinci zile de la data când afla de existenta unui minor lipsit de ingrijire parinteasca, în cazurile prevăzute în art. 113, sa instiinteze autoritatea tutelara:
a)persoanele apropiate minorului, precum şi administratorii şi locatarii casei în care locuieste minorul;
b)serviciul de stare civila, cu prilejul înregistrării mortii unei persoane, precum şi biroul notarial de stat, cu prilejul deschiderii unei mosteniri;
c)instantele judecătorești, procuratura şi militia, cu prilejul pronuntarii, luării sau executarii unor măsuri privative de libertate;
d)organele administraţiei de stat, organizaţiile obstesti, instituţiile de ocrotire, precum şi orice altă persoană (Codul familiei, art. 113,115-118).
1.La lit. b), în loc de "biroul notarial de stat" se va citi "biroul notarului public", potrivit art. 116 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.
2.La lit. c), în loc de "procuratura" se va citi "reprezentantii Ministerului Public", în conformitate cu Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în M. Of. nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările ulterioare.
3.Potrivit articolului unic pct. 18 din Legea nr. 32/1990 pentru modificarea şi completarea unor dispozitii ale Codului de procedura penala, publicată în M. Of. nr. 128 din 17 noiembrie 1990, termenul de "organ de militie" sau "militie" din Codul de procedură penala sau din alte legi speciale se inlocuieste cu termenul de "organ de politie" sau "politie". A se vedea şi Legea nr. 26/1994 privind organizarea Politiei române, publicată în M. Of. nr. 123 din 18 mai 1994.
4.La lit. d), în loc de "organele administraţiei de stat" se va citi "organele administraţiei publice", în conformitate cu prevederile Capitolului V - "Administratia Publică" - din Constitutia României.
5.Cu privire la sintagma "instituţiile de ocrotire", a se vedea nota de la art. 42.
Numirea tutorelui se face de autoritatea tutelara, din oficiu sau la incunostiintarea acesteia, de către cei aratati în art. 115 (Codul familiei, art. 113,115,117,118).
Nu poate fi tutore:
a)minorul sau cel pus sub interdictie;
b)cel decazut din drepturile parintesti sau declarat incapabil de a fi tutore;
c)cel caruia i s-a restrins exercitiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, precum şi cel cu rele purtari;
d)cel lipsit, potrivit legii speciale, de dreptul de a alege şi de a fi ales deputat;
e)cel care, exercitind o alta tutela, a fost indepartat din aceasta;
f)cel care, din cauza intereselor potrivnice cu ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei.
Când vreuna dintre imprejurarile aratate în prezentul articol se iveste în timpul tutelei, tutorele va fi indepartat (Codul familiei, art. 109,113,115,118,142 şi urm.).
A se vedea şi art. 64 din Codul penal.
Cel numit tutore nu poate refuza aceasta sarcina.
Cu toate acestea, poate refuza sarcina tutelei:
a)cel care are vârsta de 60 de ani impliniti;
b)femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de opt ani;
c)cel care creşte şi educa doi sau mai mulţi copii;
d)cel care exercită o alta tutela sau o curatela;
e)cel care din cauza bolii, a infirmitatii, a felului indeletnicirii, a departarii domiciliului de locul unde se afla bunurile minorului sau din alte motive intemeiate, nu ar putea sa indeplineasca aceasta sarcina.
Dacă vreuna dintre imprejurarile aratate în prezentul articol se iveste în timpul tutelei, tutorele poate cere să fie inlocuit (Codul familiei, art. 113,115-117).
Autoritatea tutelara va comunică în scris tutorelui numirea sa şi va afisa decizia de numire la consiliul popular*) de la domiciliul minorului.
Drepturile şi indatoririle tutorelui incep de la primirea comunicarii.
Între timp, autoritatea tutelara poate lua masurile provizorii cerute de interesele minorului (Codul familiei, art. 116-118,139).
*)La alin. (1) se va citi "consiliul local", în conformitate cu art. 5 din Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991, republicată.
Tutorele care, fiind în exercitiul atribuţiilor sale, a cerut inlocuirea, este obligat să-şi exercite aceste atribuţii până la rezolvarea cererii sale de inlocuire (Codul familiei, art. 119).
Tutela este o sarcina gratuita.
Cu toate acestea, autoritatea tutelara, tinind seama de muncă depusa în administrarea averii şi de starea materiala a minorului şi a tutorelui, va putea acorda acestuia din urma o remuneratie, care nu va depăşi zece la suta din veniturile bunurilor minorului. Autoritatea tutelara, potrivit imprejurarilor, va putea modifica sau suprima aceasta remuneratie.
Minorul pus sub tutela locuieste la tutore. Numai cu incuviintarea autorităţii tutelare, minorul poate avea o alta locuinta (Codul familiei, art. 102,114).
A se vedea şi:
–art. 14 alin. (3) din decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;
–art. 25 alin. (4) din legea nr. 105/1996 privind evidenta populatiei şi cartea de identitate.
Tutorele are obligaţia de a ingriji de minor.
El este obligat sa creasca copilul, ingrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizica, de educarea, invatatura şi pregătirea profesionala a acestuia, potrivit cu insusirile lui, în conformitate cu telurile statului socialist*), spre a-l face folositor colectivitatii (Codul familiei, art. 8,114,136).
*)În legătură cu formularea "în conformitate cu telurile statului socialist, spre a-l face folositor colectivitatii", a se vedea nota 1 de la art. 101.
Tutorele are obligaţia de a administra bunurile minorului şi de a-l reprezenta în actele civile, însă numai până la data când acesta implineste vârsta de patrusprezece ani.
După implinirea virstei de patrusprezece ani, minorul îşi exercită singur drepturile şi îşi executa tot astfel oblibaţiile, însă numai cu incuviintarea prealabila a tutorelui, spre a-l apara împotriva abuzurilor din partea celor de-al treilea (Codul familiei, art. 126,129,133,136).
A se vedea nota de la art. 105.
Dispozitiile art. 102, 103 şi 106 se aplică în mod corespunzător şi în cazul tutelei.
După numirea tutorelui, şi în prezenta acestuia, un delegat al autorităţii tutelare va verifica la faţa locului toate bunurile minorului, intocmind, potrivit dispoziţiilor Codului de procedura civila, un inventar, care va fi supus aprobării autorităţii tutelare.
Creantele pe care le au faţă de minor tutorele, sotul, o ruda în linie dreapta ori fratii sau surorile tutorelui, pot fi platite numai cu aprobarea autorităţii tutelare (Codul familiei, art. 45,46,128).
A se vedea şi art. 46 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.
Autoritatea tutelara va stabili suma anuală necesară pentru întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale. Ea va putea modifica, potrivit imprejurarilor, această sumă.
Cheltuielile necesare pentru întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale se acopera din veniturile acestuia. În cazul în care veniturile minorului nu sunt indestulatoare, autoritatea tutelara va dispune vinzarea bunurilor minorului.
Dacă minorul este lipsit de bunuri şi nu are parinti sau alte rude care sunt obligati de lege să-i dea întreţinere, autoritatea tutelara va cere Directiei judetene sau a municipiului Bucureşti pentru probleme de muncă şi ocrotiri sociale să contribuie la întreţinerea lui (Codul familiei, art. 86,106,107,110).
Este oprit să se incheie acte juridice între tutore, sotul, o ruda în linie dreapta ori fratii sau surorile tutorelui, de o parte, şi minor, de alta (Codul familiei, art. 45,46,105,126,132).
Tutorele nu poate, în numele minorului, sa faca donatii şi nici sa garanteze obligaţia altuia.
Tutorele nu poate, fără prealabila incuviintare a autorităţii tutelare, sa faca valabil înstrăinarea ori gajarea bunurilor minorului, renuntarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum şi sa incheie orice alte acte care depasesc dreptul de a administra.
Actele facute cu calcarea dispoziţiilor de mai sus sunt anulabile.
Cu toate acestea, tutorele poate instraina, fără prealabila incuviintare a autorităţii tutelare, bunurile supuse pieirii ori stricaciunii, precum şi bunurile devenite nefolositoare pentru minor, dacă valoarea acestora din urma nu depăşeşte suma de doua sute cincizeci lei (Codul familiei, art. 105,124,128,130,133).
Autoritatea tutelara va acorda incuviintarea, numai dacă actul raspunde unei nevoi sau prezinta un folos neindoielnic pentru minor.
Incuviintarea se va da pentru fiecare act în parte.
În caz de vinzare, incuviintarea va arata dacă vinzarea se va face prin buna invoiala sau în alt mod.
În toate cazurile, autoritatea tutelara poate indica tutorelui modul în care se intrebuinteaza sumele de bani obtinute (Codul familiei, art. 105,124,128,129,133).
Sumele de bani care intrec nevoile intretinerii minorului şi ale administrarii bunurilor sale, precum şi hirtiile de valoare, vor fi depuse, pe numele minorului, la o casa de pastrare de stat, de unde nu vor putea fi ridicate decit cu incuviintarea autorităţii tutelare.
Tutorele poate depune şi sumele necesare intretinerii, tot pe numele minorului. Acestea se vor trece într-un cont separat şi vor putea fi ridicate de tutore fără incuviintarea prevăzută în alineatul precedent (Codul familiei, art. 105,127).
Ori de cite ori se ivesc între tutore şi minor interese contrare, care nu sunt dintre cele care trebuie să duca la inlocuirea tutorelui, autoritatea tutelara va numi un curator (Codul familiei, art. 128,138,152 şi urm.).
Minorul care a implinit vârsta de 14 ani incheie actele juridice cu incuviintarea prealabila a tutorelui, iar în cazurile prevăzute în art. 132 şi 152 lit. c, cu incuviintarea prealabila a curatorului.
Dacă actul pe care minorul urmeaza sa-l incheie face parte dintre acelea pe care tutorele nu le poate incheia decit cu incuviintarea autorităţii tutelare, va fi necesară şi prealabila incuviintare a acesteia.
Minorul nu poate să faca, nici chiar cu incuviintare, donatii şi nici sa garanteze obligaţia altuia.
Actele facute cu calcarea dispoziţiilor de mai sus sunt anulabile (Codul familiei, art. 105,124,129,130).
A se vedea şi:
–art. 809 din Codul civil;
–art. 42 şi 161 din Codul de procedură civila;
–art. 11 şi 12 din decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;
–art. 18 şi 25 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.
Tutorele este dator să prezinte anual autorităţii tutelare o dare de seama despre modul cum a ingrijit de persoana minorului, precum şi despre administrarea bunurilor acestuia.
Darea de seama se va prezenta autorităţii tutelare în termen de 30 de zile de la sfirsitul anului calendaristic.
În afară de darea de seama anuală, tutorele este obligat, la cererea autorităţii tutelare, sa dea oricând dari de seama despre felul cum a ingrijit de persoana minorului, precum şi despre administrarea bunurilor acestuia (Codul familiei, art. 101,105,135,141).
Autoritatea tutelara va verifica socotelile privitoare la veniturile minorului şi la cheltuielile facute cu întreţinerea acestuia şi cu administrarea bunurilor sale şi, dacă sunt regulat intocmite şi corespund realitatii, va da descarcare tutorelui (Codul familiei, art. 127,131,134,141).
Autoritatea tutelara va exercita un control efectiv şi continuu asupra modului în care tutorele îşi indeplineste indatoririle sale cu privire la persoana şi bunurile minorului, dispozitiile art. 108 alin. 2 fiind aplicabile.
Pentru inlesnirea controlului, autoritatea tutelara va putea cere colaborarea organelor administraţiei de stat şi instituţiilor de ocrotire.*)
*)Cu privire la sintagmele "organelor administraţiei de stat şi instituţiilor de ocrotire" din alin. (2), a se vedea notele 4 şi 5 de la art. 115.
Felul invataturii sau pregatirii profesionale, ce minorul primea la data numirii tutorelui, nu poate fi schimbat de acesta, decit cu incuviintarea autorităţii tutelare (Codul familiei, art. 114,123,136).
A se vedea şi nota de la art. 102.
Minorul, precum şi toţi cei prevăzuţi în art. 115, pot face plingere autorităţii tutelare cu privire la actele sau faptele tutorelui pagubitoare pentru minor.
Tutorele va fi indepartat dacă savirseste un abuz, o neglijenta grava sau fapte care îl fac nevrednic de a fi tutore, precum şi dacă nu îşi indeplineste multumitor sarcina.
A se vedea şi:
–art. 22 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;
–art. 64 alin (1) lit. e), art. 65,66 şi 214 din Codul penal.
Până la intrarea în functiune a noului tutore, autoritatea tutelara va numi un curator (Codul familiei, art. 119,152 şi urm.).
La încetarea tutelei, tutorele este dator ca, în termen de cel mult 30 de zile, să prezinte autorităţii tutelare o dare de seama generală. El are aceeasi indatorire şi în caz de indepartare din tutela.
Bunurile care au fost în administrarea tutorelui vor fi predate, după caz, fostului minor, mostenitorilor acestuia sau noului tutore (Codul familiei, art. 141).
După predarea bunurilor, verificarea socotelilor şi aprobarea lor, autoritatea tutelara va da tutorelui descarcare de gestiune sa.
Chiar dacă autoritatea tutelara a dat tutorelui descarcare de gestiune, acesta raspunde pentru paguba pricinuita prin culpa sa.
Tutorele care inlocuieste pe un alt tutore are obligaţia sa ceara fostului tutore repararea pagubelor ce acesta a pricinuit minorului prin culpa sa (Codul familiei, art. 134,135,140).
A se vedea şi:
–art. 998-999 din Codul civil;
–art. 14 alin. (1) din decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva.
Cel care nu are discernământ pentru a se ingriji de interesele sale, din cauza alienatiei mintale ori debilitatii mintale, va fi pus sub interdictie.
Pot fi pusi sub interdictie şi minorii (Codul familiei, art. 9,19,151).
A se vedea şi:
–art. 11 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;
–art. 30-35 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice".
Interdictia poate fi ceruta de autoritatea tutelara, precum şi de toţi cei prevăzuţi în art. 115.
Interdictia se pronunţă de instanţa judecătorească cu concluziile procurorului şi îşi produce efectele de la data când hotărârea a ramas definitivă.
După ce a ramas definitivă, hotărârea se va comunică, fără întârziere, de către instanţa judecătorească ce a pronuntat-o, instanţei locului unde actul de nastere al celui pus sub interdictie a fost înregistrat, spre a fi transcrisa în registrul anume destinat.
Când sentinta judecatoriei prin care s-a pronuntat interdictia a fost atacata cu recurs şi acesta a fost respins, instanţa de recurs va face ea insasi comunicarea prevăzută de acest articol trimiţând, în copie, dispozitivul sentintei.
Incapacitatea celui pus sub interdictie nu va putea fi opusa unui al treilea decit de la data transcrierii hotărârii, afara numai dacă cel de-al treilea a cunoscut interdictia pe alta cale (Codul familiei, art. 142,146).
1.Potrivit art. 2 pct. 1 lit. g) din Codul de procedură civila, modificat prin Legea nr. 59/1993, competenţa de a judeca în prima instanţa cererile de punere sub interdictie aparţine tribunalelor.
2.Cu privire la notiunea de "hotărâre definitivă" a se vedea art. 377 alin. (1) din codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
3.În conformitate cu modificările Codului de procedura civila, aduse prin Legea nr. 59,1993, s-a introdus şi calea de atac a apelului.
4.A se vedea şi nota de la art. 142.
5.A se vedea art. 21 lit. e) din Legea registrului comerţului nr. 26/1990, republicată.
Hotărârea de punere sub interdictie rămasă definitivă va fi comunicata de instanţa judecătorească autorităţii tutelare, care va desemna un tutore.
De asemenea, hotărârea de punere sub interdictie rămasă definitivă va fi comunicata medicului sef al comunei, al orasului, al municipiului sau al sectorului Bucureşti, pentru ca aceasta sa instituie asupra celui interzis, potrivit instructiunilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei, o supraveghere medicală permanenta (Codul familiei, art. 146, 147, 149).
1.A se vedea nota 2 de la art. 144.
2.Potrivit art. 21 din ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2001 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea/reorganizarea sau functionarea, după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi institutii publice, publicată în M. Of. nr. 10 din 9 ianuarie 2001, denumirea "Ministerul Sănătăţii" se inlocuieste cu "Ministerul Sănătăţii şi Familiei". A se vedea şi Hotărârea Guvernului nr. 22/2001 privind organizarea şi functionarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, publicată în M. Of. nr. 16 din 10 ianuarie 2001, modificata prin H.G. nr. 287/2001, publicată în M. Of. nr. 126 din 14 martie 2001.
În caz de nevoie şi până la rezolvarea cererii de punere sub interdictie, autoritatea tutelara va putea numi un curator pentru ingrijirea persoanei şi reprezentarea celui a cărui interdictie a fost ceruta, precum şi pentru administrarea bunurilor (Codul familiei, art. 144,152 şi urm.).
Regulile privitoare la tutela minorului care nu a implinit vârsta de patrusprezece ani se aplică şi în cazul tutelei celui pus sub interdictie, în măsura în care legea nu dispune altfel (Codul familiei, art. 54 alin. (3), art. 124,129,130,132,148-150).
A se vedea şi:
–art. 11 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;
–art. 18 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.
Tutorele celui pus sub interdictie este în drept sa ceara inlocuirea sa după trei ani de la numire (Codul familiei, art. 145).
Tutorele este dator sa ingrijeasca de persoana celui pus sub interdictie, spre a-i grabi vindecarea şi a-i imbunatati condiţiile de viaţa; în acest scop, se vor intrebuinta veniturile şi, la nevoie, toate bunurile celui pus sub interdictie.
Autoritatea tutelara, de acord cu serviciul sanitar competent şi tinind seama de împrejurări, va hotari dacă cel pus sub interdictie va fi ingrijit la locuinta lui ori intr-o institutie sanitara (Codul familiei, art. 123,145,150).
A se vedea şi art. 214 din Codul penal.
Minorul care, la epoca punerii sub interdictie, se afla sub ocrotirea parintilor, va ramine sub aceasta ocrotire până la data când devine major, fără a i se numi un tutore. Dispozitiile art. 149 sunt aplicabile şi situaţiei prevăzute în prezentul alineat.
Dacă la data când minorul devine major el se afla inca sub interdictie, autoritatea tutelara va numi un tutore.
În cazul în care la epoca punerii sub interdictie minorul se afla sub tutela, autoritatea tutelara va hotari dacă fostul tutore al minorului păstrează sarcina tutelei sau va numi un nou tutore (Codul familiei, art. 98,101,145,149).
Dacă au incetat cauzele care au provocat interdictia, instanţa judecătorească va pronunţă, ascultând concluziile procurorului, ridicarea ei.
Cererea se va putea face de cel pus sub interdictie, de tutore, precum şi de toţi cei prevăzuţi în art. 115.
Hotărârea care pronunţă ridicarea interdicţiei îşi produce efectele de la data când a ramas definitivă. Ea se va comunică, de către instanţa judecătorească care a pronuntat-o, instanţei locului unde s-a transcris hotărârea de punere sub interdictie, spre a fi de asemenea transcrisa în registrul prevăzut de art. 144 şi totodata spre a se face în acelasi registru menţiune despre ridicarea interdicţiei, pe marginea hotărârii care a pronuntat interdictia.
Încetarea dreptului de reprezentare al tutorelui nu va putea fi opusa unui al treilea decit de la data când, potrivit dispoziţiilor alineatului precedent, a fost facuta menţiune despre ridicarea interdicţiei, afara numai dacă cel de-al treilea a cunoscut ridicarea interdicţiei pe alta cale (Codul familiei, art. 115, 144).
1.A se vedea şi art. 35 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;
2.A se vedea notele 1 şi 2 la art. 144.
În afară de alte cazuri prevăzute de lege, autoritatea tutelara va putea institui curatela:
a)dacă, din cauza bătrâneţii, a bolii sau a unei infirmitati fizice, o persoană, desi capabila, nu poate, personal, să-şi administreze bunurile sau să-şi apere interesele în condiţii multumitoare şi, din motive temeinice, nu-şi poate numi un reprezentant;
b)dacă, din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, desi capabila, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, sa ia masurile necesare în cazuri a caror rezolvare nu sufera aminare;
c)dacă, din cauza bolii sau alte motive, parintele sau tutorele este impiedicat sa indeplineasca un anumit act în numele persoanei ce reprezinta sau ale carei acte le incuviinteaza;
d)dacă o persoană, fiind obligata sa lipseasca vreme indelungata de la domiciliu, nu a lasat un mandatar general;
e)dacă o persoană a disparut fără a se avea stiri despre ea şi nu a lasat un mandatar general (Codul familiei, art. 132,139,146,153-157).
1.A se vedea şi:
–art. 15 şi 16 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;
–art. 39 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept international privat;
2.Pentru alte cazuri de curatela a se vedea:
–art. 816 din Codul civil;
–art. 44 din Codul de procedură civila, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000;
–art. 72 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.
În cazurile prevăzute în art. 152, instituirea curatelei nu aduce nici o atingere capacităţii celui pe care curatorul îl reprezinta (Codul familiei, art. 152,154-157).
Curatela se poate institui la cererea celui care urmeaza a fi reprezentat, a sotului sau, a rudelor, a celor aratati în art. 115, precum şi a tutorelui, în cazul prevăzut în art. 152 lit. c. Autoritatea tutelara poate institui curatela şi din oficiu.
Curatela nu se poate institui decit cu consimtamintul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimtamintul nu poate fi dat (Codul familiei, art. 152,153,155-157).
A se vedea şi art. 21 lit. e) din legea registrului comerţului nr. 26/1990, republicată.
În cazurile în care se instituie curatela, se aplică regulile de la mandat.
Autoritatea tutelara poate da instrucţiuni curatorului, în locul celui reprezentat, în toate cazurile în care acesta din urma nu este în măsura sa o faca (Codul familiei, art. 152-154,156-157).
Curatorul este în drept sa ceara inlocuirea sa după trei ani de la numire (Codul familiei, art. 152-155,157).
Dacă au incetat cauzele care au provocat instituirea curatelei, aceasta va fi ridicata de autoritatea tutelara la cererea curatorului, a celui reprezentat, a oricaruia dintre cei prevăzuţi în art. 115 ori din oficiu (Codul familiei, art. 152-156).
Atribuţiile de autoritate tutelara apartin organelor executive şi de dispoziţie ale consiliilor comunale, orăşeneşti, municipale sau de sector al municipiului Bucureşti.*)
*)Potrivit art. 5 din Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991, republicată, autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locala în comune, oraşe şi subdiviziunile administrativ-teritoriale al municipiilor sunt consiliile locale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive. De asemenea, potrivit art. 44 alin. (1) lit. s,), primarul asigură functionarea serviciilor de autoritate tutelara şi supraveghează realizarea masurilor de asistenţa şi ajutor social.
Autoritatea tutelara competenţa este:
a)pentru ocrotirea parinteasca şi tutela minorului, cea de la domiciliul minorului;
b)pentru tutela persoanei pusa sub interdictie, cea de la domiciliul acesteia;
c)pentru curatela prevăzută în art. 152 lit. a sau c, cea de la domiciliul persoanei reprezentate sau al minorului de patrusprezece ani;
d)în cazul prevăzut în art. 152 lit. b, fie autoritatea tutelara de la domiciliul persoanei reprezentate, fie autoritatea tutelara de la locul unde trebuie luate masurile urgente;
e)pentru curatela prevăzută în art. 152 lit d sau e, cea de la ultimul domiciliu din tara al celui lipsa ori al celui disparut.
Cu privire la notiunea de domiciliu, a se vedea art. 25 din Legea nr. 105/1996 privind evidenta populatiei şi cartea de identitate.
Deciziile autorităţii tutelare pot fi atacate la autoritatea ierarhic superioara care, potrivit legii, exercita atribuţiile de indrumare şi control.
A se vedea şi Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, publicată în M. Of. nr. 122 din 8 decembrie 1990, cu modificările ulterioare.
DISPOZITII FINALE
Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 februarie 1954.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
Citiți o versiune anterioară, valabilă între 8 nov. 2007 și 16 iul. 2008.
Deschide forma actuală