Decizia nr. 41 din 4 februarie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (2) fraza a doua și alin. (5^1) și (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ilarie Achim în Dosarul nr. 742/1/2017 (1.196/2017) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.338D/2017.2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției și partea Petre Niță. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul excepției a depus la dosar mai multe cereri prin care solicită Curții Constituționale să se pronunțe și cu privire la modul în care a avut loc citarea părților în Dosarul nr. 742/1/2017 (1.196/2017) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală. Autorul excepției menționează că parchetul și instanța de judecată nu au procedat la citarea și audierea chestorului de poliție Viorel Vasile, în condițiile în care se impunea ca acesta să aibă, în speță, calitatea de suspect, respectiv de intimat, și să fie citat ca parte în dosarul Curții Constituționale. De asemenea, solicită instanței de contencios constituțional să se pronunțe și asupra celorlalte texte de lege cu privire la care a ridicat excepția de neconstituționalitate în fața Curții de Apel București - Secția a II-a penală, dar instanța de judecată a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

4.Autorul excepției, având cuvântul, reiterează cererea cu privire la citarea lui Viorel Vasile în calitate de parte în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.338D/2017. Susține că este inadmisibil ca instanța de contencios constituțional să nu aibă nicio posibilitate legală de a se pronunța cu privire la problema citării tuturor intimaților în fața instanței de trimitere, fiind obligată să decidă pe baza presupunerilor făcute de către o curte de apel care a încălcat legea. Consideră că se aduce, astfel, atingere prevederilor art. 1 alin. (3) și (5), ale art. 16 alin. (2) și ale art. 124 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora România este stat de drept, în care respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, nimeni nu este mai presus de lege, iar justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. Susține că, potrivit actelor depuse la dosar, cu ocazia judecării de către Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța de trimitere nu a respectat legea și deciziile instanței de contencios constituțional în ceea ce privește citarea tuturor intimaților din cauza penală, în condițiile în care de modul în care s-a realizat citarea intimaților în fața instanței de fond depinde soarta întregului proces, inclusiv în fața Curții Constituționale. Autorul excepției consideră că problema citării tuturor părților din dosar trebuie analizată de către Curtea Constituțională și pentru că apelul pe care l-a formulat împotriva hotărârii Curții de Apel București - Secția a II-a penală prin care a fost respinsă cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional referitor la verificarea constituționalității mai multor texte de lege nu a mai fost judecat pe fond. În acest sens, arată că apelul a fost respins de către Înalta Curte de Casație și Justiție ca tardiv introdus, pe motiv că apelantul nu a respectat termenul de 48 de ore de la pronunțare, în condițiile în care termenul se împlinea într-o zi nelucrătoare, iar cererea de apel a fost depusă în prima zi lucrătoare următoare. Pentru acest motiv, invocă și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, întrucât acestea încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.

5.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii formulate de autorul excepției cu privire la citarea în cauză a altor persoane în afara celor menționate în citativul comunicat de către Curtea de Apel București - Secția a II-a penală. Referitor la obiectul excepției de neconstituționalitate consideră că instanța de contencios constituțional se poate pronunța numai asupra dispozițiilor de lege cu care a fost învestită de instanța de trimitere, care a verificat, potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, îndeplinirea cerințelor cu privire la sesizarea Curții Constituționale.

6.Curtea, deliberând, respinge cererea referitoare la citarea lui Viorel Vasile, care nu are calitatea de parte în dosar.

7.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției, care solicită admiterea acesteia, pentru argumentele invocate în concluziile scrise.

8.Partea Petre Niță lasă la aprecierea Curții soluționarea excepției de neconstituționalitate.

9.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 529 din 11 iulie 2017.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

10.Prin Încheierea din 29 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 742/1/2017 (1.196/2017), Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (2) fraza a doua și alin. (5^1) și (8) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Ilarie Achim cu ocazia soluționării plângerii împotriva unei ordonanțe de clasare.

11.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 341 alin. (2) fraza a doua și alin. (5^1) și (8) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (1) și (2) privind înfăptuirea justiției și ale art. 126 referitor la instanțele judecătorești, precum și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, arată că petentului și intimaților dintr-o cauză în care nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală și se judecă doar plângerea împotriva soluției de neurmărire sau netrimitere în judecată nu li se permite să formuleze cereri și să ridice excepții cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. De asemenea, textele de lege criticate nu permit administrarea de noi probe, declasificarea și depunerea la dosar a unor înscrisuri clasificate, audierea de către judecătorul de cameră preliminară a intimaților care nu au fost niciodată audiați de către parchet pe parcursul urmăririi penale și adresarea de întrebări intimaților de către persoana vătămată. Așadar, părțile dintr-o cauză în care se judecă plângerea împotriva soluției parchetului de netrimitere în judecată și în care nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală nu își pot exercita drepturile de care se bucură părțile dintr-o cauză în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, având în vedere faptul că în primul caz judecătorul de cameră preliminară verifică soluția atacată numai pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate. Totodată, soluția dată de judecătorul de cameră preliminară este definitivă.

12.Curtea de Apel București - Secția a II-a penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Consideră că dispozițiile de lege criticate nu sunt contrare prevederilor din Constituție invocate de autorul excepției. Invocă, în acest sens, considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014 și nr. 384 din 7 iunie 2016.

13.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. Astfel, arată că autorul excepției nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci urmărește completarea dispozițiilor art. 341 alin. (2) fraza a doua și alin. (5^1) și (8) din Codul de procedură penală, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale. Potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. În subsidiar, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume deciziile nr. 58 din 24 februarie 2015, nr. 442 din 21 iunie 2016 și nr. 200 din 23 martie 2017.

15.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile autorului excepției și ale părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

16.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 341 alin. (2) fraza a doua și alin. (5^1) și (8) din Codul de procedură penală. Prevederile alin. (2) și (8) ale art. 341 din Codul de procedură penală au fost modificate prin dispozițiile pct. 91 și 94 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, iar prevederile alin. (5^1) al art. 341 din Codul de procedură penală au fost introduse prin dispozițiile pct. 92 al art. II din aceeași ordonanță de urgență. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

(2)[...] Dacă în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală, petentul și intimații pot formula cereri și ridica excepții și cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale.

[...]

(5^1)Judecătorul de cameră preliminară, soluționând plângerea, verifică soluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

[...]

(8)Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (7^1) este definitivă.

18.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (1) și (2) privind înfăptuirea justiției și ale art. 126 referitor la instanțele judecătorești, precum și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

19.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că solicitarea autorului excepției referitoare la extinderea obiectului acesteia și la alte texte de lege - față de cele cuprinse în încheierea de sesizare a Curții Constituționale - nu poate fi reținută. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [...]“, iar conform prevederilor alin. (4) al aceluiași articol „Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți [...]“. Cadrul procesual specific excepției de neconstituționalitate este, așadar, cel fixat prin încheierea de sesizare a instanței de judecată în fața căreia a fost invocată excepția, astfel că în fața Curții Constituționale obiectul acesteia nu poate fi altul decât cel stabilit prin încheierea de sesizare. O extindere a acestuia de către instanța de contencios constituțional ar echivala cu sesizarea din oficiu a Curții Constituționale, ceea ce depășește cadrul legal stabilit de Legea nr. 47/1992.

20.Referitor la dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală - care nu permit exercitarea unei căi ordinare de atac împotriva încheierii prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (7^1) ale art. 341 din Codul de procedură penală - Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, întrucât speța privește soluționarea pe fond a plângerii împotriva unei ordonanțe de clasare. Or, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]“.

21.Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că „legătura cu soluționarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea dispozițiilor de lege criticate în cauza dedusă judecății, cât și pertinența excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele impuse de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, condiția incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificată, în primul rând, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate [Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20, Decizia nr. 329 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 14 septembrie 2017, paragraful 14, Decizia nr. 462 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 25 septembrie 2017, paragraful 13, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 13, Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 18, Decizia nr. 339 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 28 august 2018, paragraful 18, Decizia nr. 407 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 4 noiembrie 2019, paragraful 13, Decizia nr. 533 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 27 noiembrie 2019, paragraful 15, și Decizia nr. 822 din 12 decembrie 2019, paragraful 15, nepublicată*) încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii].

*)Decizia Curții Constituționale nr. 822 din 12 decembrie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 10 martie 2020.

22.Ținând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.

23.În ceea ce privește dispozițiile art. 341 alin. (2) și (5^1) din Codul de procedură penală, Curtea observă că acestea au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare.

24.Astfel, prin Decizia nr. 530 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 13 noiembrie 2017, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a reținut, în paragraful 18, că limitarea mijloacelor de probă, pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară poate soluționa plângerea formulată împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, este justificată, având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanței procurorului, atacată sub aspectul legalității acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluționării plângerii, instanța să verifice, pe baza materialului și a lucrărilor existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanței de neurmărire/ netrimitere în judecată atacate, dacă această soluție a fost sau nu dispusă cu respectarea dispozițiilor legale. Așa fiind, Curtea nu a primit critica potrivit căreia se încalcă dreptul de acces liber la justiție, plângerea reglementată de dispozițiile art. 341 din Codul de procedură penală reprezentând, prin ea însăși, o garanție a realizării acestui drept. Curtea a reținut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva ordonanței procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale și nu încalcă accesul liber la justiție. Potrivit jurisprudenței Curții, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

25.Tot prin Decizia nr. 530 din 11 iulie 2017, mai sus menționată, paragraful 21, instanța de control constituțional a reținut că, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016, se menționează că aceasta a fost adoptată, în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituție, având în vedere faptul că, de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală și până în prezent, Curtea Constituțională a pronunțat un număr mare de decizii care au produs un impact semnificativ asupra codului și care necesită intervenție legislativă asupra unor instituții importante, precum procedura soluționării plângerii împotriva soluțiilor procurorului, fiind citate: Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, prin care s-a constatat că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților este neconstituțională; Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, prin care s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță fără participarea procurorului și a inculpatului, este neconstituțională; Decizia nr. 733 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 27 ianuarie 2016, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 341 alin. (6) lit. c) și, prin extindere, ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale prin împiedicarea accesului la justiție în cazul soluțiilor de renunțare la urmărirea penală. Astfel, Curtea a reținut că, prin modificarea normelor procesual penale în acord cu deciziile instanței de control constituțional anterior citate, viciile de neconstituționalitate constatate au fost acoperite.

26.De asemenea, prin Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 18 iulie 2018, paragraful 23, Curtea a constatat că textul criticat nu contravine nici prevederilor constituționale ale art. 24, petentul și intimații beneficiind de garanțiile realizării unei apărări eficiente, în condițiile ce rezultă din ipoteza juridică reglementată prin dispozițiile de lege criticate. Mai mult, în etapele procesuale pe care le parcurge, autorul plângerii formulate, conform prevederilor art. 340 din Codul de procedură penală, poate fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, în conformitate cu exigențele dreptului fundamental la apărare.

27.Referitor la pretinsa încălcare, prin dispozițiile de lege criticate, a prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2), Curtea - prin Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018, citată anterior, paragraful 24 - a reținut că persoanele care formulează plângeri împotriva soluțiilor de clasare pronunțate în cauze în care nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală se află într-o situație diferită de cea a titularilor unor astfel de plângeri promovate în cauze în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, aspect ce justifică reglementarea în privința acestora a unui regim diferit, din perspectiva probelor care se impun a fi administrate cu ocazia soluționării acestor plângeri de către judecătorul de cameră preliminară. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, motiv pentru care el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, citată anterior, și Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996).

28.În același sens este și Decizia nr. 529 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24 noiembrie 2017. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

29.Având în vedere motivele menționate mai sus, dispozițiile art. 341 alin. (2) fraza a doua și alin. (5^1)din Codul de procedură penală nu încalcă nici prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, respectiv, ale art. 124 alin. (1) și (2) privind înfăptuirea justiției.

30.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ilarie Achim în Dosarul nr. 742/1/2017 (1.196/2017) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală.

2.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 341 alin. (2) fraza a doua și alin. (5^1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 februarie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana-Cristina Puică